Referitor la cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C.proc.pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, legiuitorul, prin „pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţa a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel.
Totodată, conform jurisprudenţei constante a secţiei penale, textul de lege se referă nu doar la aplicarea unei pedepse întru-un cuantum situat sub minim sau peste maxim, ci priveşte întreg regimul sancţionator aplicat unei situaţii juridice concrete, respectiv ansamblul pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută, indiferent că acestea sunt principale, complementare sau accesorii, precum şi modalitatea de individualizare a aplicării sau a executării pedepsei.
Înalta Curte constată, așadar, că în raport de art. 67 alin. (2) C.pen şi art. 65 alin. 1 C.pen., instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii în sensul că nu a aplicat pedepse complementare și pedepse accesorii pe lângă pedeapsa principală pentru infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 C.pen. acest text de lege sancționând infracțiunea de proxxenetism cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.