De menţionat în acest context că prin oferta depusă de intimata-reclamantă s-a solicitat un onorariu lunar de 1500 lei/lună exclusiv TVA şi onorariu de succes 1% din sumele distribuite creditorilor exclusiv TVA.
În urma procedurii de selecţie, prin Decizia nr. …/10.07.2024, Comisia a declarat câştigătoare oferta depusă de E C IPURL&CII L M SPRL&CII E G IPURL cu un onorariu lunar de 100 lei şi un onorariu de succes de 1% aplicat la sumele distribuite creditorilor în cadrul procedurii.
Situaţia de fapt expusă mai sus, corect reţinută de judecătorul fondului, nu relevă îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, astfel cum acesta este definit de lege (art. 2 alin.(1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 („împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”).
În speţă, respingerea ofertei intimatei-reclamante nu a fost determinată de argumente de neconformitate, ci de aplicarea principiilor şi criteriilor concurenţiale prevăzute de legislaţia specifică selecţiei practicienilor în insolvenţă.
Or, verificarea aplicării corecte a principiilor şi criteriilor concurenţiale prevăzute de Legea nr. 85/2004 nu poate fi efectuată în procedura sumară prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, fără antamarea fondului.
Aşa fiind, raţionamentul logico-juridic al instanţei de fond potrivit căruia simpla existenţă a unor alte oferte conforme depuse în procedura de selecţie a unui practician în insolvenţă creează îndoieli serioase asupra legalităţii actului este eronată, practica concurenţială presupunând tocmai analiza şi selectarea celei mai avantajoase oferte din punct de vedere financiar, dintre cele conform depuse, astfel cum a susţinut şi recurenta-pârâtă.
Or, în cauză, motivele de nelegalitate avansate de către reclamantă nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenţei dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăşi limitele procedurii sumare a suspendării la executare, ele neconstituind la acest moment dovezi de nelegalitate evidentă care să creeze o îndoială serioasă, încă din momente anterioare analizei fondului, asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Decizia nr. 11 din data de 14.01.2025 a Curţii de Apel Galaţi
I. Prin încheierea din data de 03.09.2024 pronunţată de Tribunalul B în dosarul nr. …/113/2024 a fost admisă cererea de suspendare formulată de reclamantul S SPRL Filiala Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta DGRFP G – AJFP B şi s-a dispus, pe cale de consecinţă, suspendarea efectelor Deciziei nr. …/10.07.2024 până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut, în esenţă, în considerentele hotărârii susmenţionate că prin cererea înregistrată sub nr. …/113/2024 reclamantul S SPRL Filiala Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice G – Adminsitraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B, a solicitat anularea Deciziei nr…./06.08.2024 privind soluţionarea plângerii prealabile împotriva Deciziei nr…./10.07.2024 şi suspendarea efectelor acesteia din urmă până la soluţionarea definitivă a litigiului.
În motivarea, in extenso, a încheierii din 03.09.2024, Tribunalul Brăila a reţinut, în fapt şi în drept, următoarele:
Cazul bine justificat ca o primă chestiune pe care instanţa trebuie să o aibă în vedere, legată de prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ, presupune analiza sumară a legalităţii Decziei nr. …/10.07.2024.
Existenţa cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă căci o asemenea cerinţă şi interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.
Legiuitorul a definit cazurile bine justificate ca fiind acele împrejurări de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului a cărui suspendare se solicită.
În speţă, prin Decizia nr. …/10.07.2024 s-a dispus selectarea unui alt practician în insolvenţă în condiţiile în care oferta depusă de reclamant întrunea toate criteriile şi condiţiile prevăzute de lege pentru a fi admisă.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat o acţiune în anulare.
Având în vedere că actul administrativ a cărei suspendare se solicită este contestat fără însă a se fi pronunţat încă o soluţie privitoare la legalitatea acestuia, instanţa, reţinând şi Recomandarea Consiliului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei şi investită fiind cu cererea de suspendare a executării acestui act, în scopul evitării unor prejudicii ireparabile, urmează ca în raport de circumstanţele şi interesele cauzei să constate existenţa cazului bine justificat.
Cât priveşte prevenirea pagubei iminente, această condiţie este intrinsec legată de condiţia cazului bine justificat, producerea efectelor Deciziei nr. …/10.07.2024 presupunând limitarea considerabilă a mijloacelor financiare ale societăţii reclamantului, conducând la reducerea activităţii acesteia.
În consecinţă, constatând că cele două condiţii impuse de dispoziţiile art. 14 din Legea nr.554/2004 s-au dovedit a fi îndeplinite, Tribunalul urmează să admită cererea astfel cum a fost formulată în sensul suspendării executării actului administrativ reprezentat de Decizia nr…./10.07.2024 până la soluţionarea definitivă a cauzei având ca obiect anularea Deciziei nr…./06.08.2024.
II. Împotriva încheierii din 03.09.2024, în termen legal, a declarat recurs pârâta DGRFP G-AJFP B, solicitând casarea încheierii şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare.
Curtea reţine că, potrivit art. 499 C.pr. civ.:
„Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare.”
În cauza de faţă, prin cererea de recurs pârâta învederat instanţei, în esenţă, următoarele:
Hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 194 alin.(1) lit. d) şi e) C.pr. civ. şi ale art. 14 alin.(1) din Legea nr. 554/2004.
Hotărârea Tribunalului B a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor legale incidente în materie, a jurisprudenţei ÎCCJ şi CCR, în lipsa unor motive temeinice şi a unui probatoriu concludent care să demonstreze întrunirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de suspendare, respectiv a cazului bine justificat şi a existenţei unei pagube iminente.
Simpla invocare a interesului justificat al reclamantei, precum şi motivarea generică cu privire la iminenţa pagubei şi posibilitatea producerii unui „prejudiciu material viitor şi previzibil”, care ar rezulta din executarea actului administrativ, nu poate constitui o motivare temeinică pentru admiterea cererii de către instanţa de fond, în sensul art. 425 C.pr. civ.
Reclamanta nu a motivat în fapt şi în drept, iar prima instanţă nu a reţinut considerente temeinicie privind îndoiala puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ atacat, prezumţie care constituie unui dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
Contrar celor reţinute de instanţa de fond, actul administrativ -fiscal atacat a fost emis cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de OPANAF nr. 1443/2019.
Pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin.(1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea a două condiţii cumulative şi anume cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Conform art.2 alin.(1) lit. t) din Lege anr. 554/2004, cazul bine justificat constă în „împrejurări le legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”.
Instanţa de fond a interpretat în mod eronat faptul că simpla depunere a unei oferte conforme (cea a reclamantei) pentru procedura de selecţie a unui practician în insolvenţă creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului, ceea ce ar constitui un caz bine justificat de suspendare a actului atacat.
Este eronată aprecierea instanţei de fond cu privire la acest aspect, întrucât în cauză nu a fost pusă la îndoială conformitatea ofertei depusă de reclamantă, ci faptul că, în aplicarea principiilor şi criteriilor concurenţiale prevăzute de legislaţia specifică selecţiei practicienilor în insolvenţă, a fost selectată o altă ofertă care a întrunit cel mai mare punctaj.
Raţionamentul logico-juridic al instanţei de fond anterior expus potrivit căruia simpla existenţă a unor alte oferte conforme depuse în procedura de selecţie a unui practician în insolvenţă creează îndoieli serioase asupra legalităţii actului este eronată, practica concurenţială presupunând tocmai analiza şi selectarea celei mai avantajoase oferte din punct de vedere financiar, dintre cele conform depuse.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, definită de art. 2 alin.(1) lit.ş) din Legea nr. 554/2004 ca reprezentând „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publcuie sau a unui serviciu public”, instanţa de fond a interpretat eronat efectele deciziei, în sensul că executarea acesteia, prin efectele sale, ar conduce la limitarea considerabilă a mijloacelor financiare ale societăţii reclamantului, conducând la reducerea activităţii acesteia.
Or, în cauză, decizia atacată nu produce astfel de efecte de natură să prejudicieze reclamanta, atâta timp cât aceasta este remunerată pentru toată perioada în care desfăşoară activitatea în cadrul procedurii insolvenţei de la data numirii acestuia în dosarul nr. 1372/113/2021 al Tribunalului B şi până la o eventuală schimbare, potrivit disp. Legii nr. 85/2014.
De altfel, la dosarul cauzei nu sunt depuse niciun fel de dovezi din care să reiasă faptul că reclamanta a suferit sau ar putea suferi vreun prejudiciu de natura reducerii activităţii/afectării mijloacelor financiare.
ICCJ în jurisprudenţa sa a reţinut în mod constant că punerea în executare a actului administrativ-fiscal nu semnifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a fundamenta măsura de suspendare a executării actului administrativ.
Paguba iminentă şi pretinsa prejudiciere a reclamantei nu este motivată şi nici dovedită cu probe pertinente la dosarul cauzei, iar simpla cerere nu este suficientă fără a fi probată, aşa cum obligă art. 194 alin.(1) lit. e) C.pr. civ. şi cum s-a statuat prin practica judiciară.
Faptul că reclamanta are interesul de a solicita suspendarea executării până la analizarea de o instanţă independentă a contestaţiei sale şi rămânerea definitivă a soluţiei pentru a se evita interpretări eronate asupra temeiurilor de fapt şi de drept reţinute de pârâtă în actele emise nu reprezintă un caz bine justificat în accepţiunea art. 14 alin.81) din Legea nr. 554/2004 şi nu este un motive temeinic invocat şi probat pentru prevenirea unei pagube iminente.
Instanţa de fond nu a motivat în ce constă paguba iminentă ce s-ar produce reclamantei, potrivit art. 14 alin.(1) din Legea nr. 554/2004, rezumându-se la a-şi însuşi susţinerile reclamantei şi pentru „a se evita interpretări eronate asupra temeiurilor de fapt şi de drept reţinute de pârâtă în actele adoptate”.
Hotărârea recurată este sumar motivată şi nu respectă rigorile prevăzute de art. 425 C. pr. civ.
Instanţa de fond nu s-a pronunţat în niciun fel asupra faptului că partea grav prejudiciată în cauză ar putea bugetul de stat prin exceptarea de la urmărire a unor obligaţii fiscale considerabile şi care ar putea creşte prin adăugarea de penalităţi şi majorări de întârziere.
În mod eronat a reţinut instanţa de fond că este suficientă dosar simpla susţinere cu privire la paguba iminentă, fără a mai fi necesară dovedirea acesteia cu probe, aşa cum prevăd dispoziţiile legale.
Totodată, în practica constantă a ICCJ, cât şi CCR, s-a stabilit că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, iar suspendarea executării actului constituie o situaţie de excepţie.
Prin Decizia nr. 5191/27.10.2005 ICCJ a statuat că „prezumţia de legalitate şi de veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuşi titlu executoriu. A nu executa actele administrativ, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea ceea ce într-un stat de drept este de neconceput. Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situaţie de excepţie care intervine când legea o prevede, în limitele şi condiţiile anume reglementate”.
De asemenea, prin Decizia nr. 2129/21.05.2015 pronunţată de ÎCCJ s-a reţinut că: „mai mult, în cazul actelor administrativ fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită şi demonstrată prin simpla susţinere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerinţă este presupusă în majoritatea actelor administrativ fiscale din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004”.
CCR a reţinut că „suspendarea actelor administrative reprezintă totodată o situaţie de excepţie, întrucât acestea se bucură de prezumţia de legalitate”.
Întrucât, până la o eventuală anulare de către o instanţă judecătorească, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, obligaţiile stabilite în sarcina reclamantului prin actele administrative atacate reprezintă creanţe certe, lichide şi exigibile.
Altfel, s-ar anticipa soluţia ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În drept, recurenta-pârâtă şi-a subsumat criticile temeiului de casare prev. de art. 488 alin.(1) pct. 8 C.pr. civ.
II.1 Deşi legal citată, intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare la motivele de recurs şi nu a fost prezentă la termenul dezbaterilor.
III. Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluţionare în condiţiile art. 483 alin. 4 C.pr. civ. rap. la art. 10 alin. ( 2) din Legea nr. 554/2004, Curtea reţine următoarele:
Observând criticile dezvoltate de recurente prin cererile de recurs, astfel cum acestea au fost formulate, Curtea constată că acestea se circumscriu motivelor de casare/nelegalitate prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr. civ.
Art. 488 alin.(1) C.pr. civ. prevede:
„(1)*) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”.
Totodată, art. 483 C.pr. civ. prevede că:
„(3) Recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
(4) Recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată”.
Din interpretarea dispoziţiilor precitate rezultă că recursul este acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pe motive de nelegalitate, iar nu de temeinicie.
Recursul declarat împotriva încheierii din 03.09.2024 pronunţată în dosarul nr. …/113/2024 este fondat.
Motivul de casare prev. de art. 488 alin. 1 pct. (8) C.pr. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material) vizează încălcarea legii de drept substanţial (material), încălcare care poate îmbrăca mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia; textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită; violarea unor principii de drept.
Analizând hotărârea primei instanţe sub aspectul interpretării şi aplicării normelor de drept material aplicabile în cauză, pretinse de către recurente a fi nesocotite, Curtea reţine următoarele:
În mod greşit prima instanţă a reţinut dovedirea în speţă a condiţiei cazului bine justificat. Astfel, în opinia Curţii, susţinerile avansate de reclamantă nu sunt apte prin ele însele să contureze o îndoială serioasă în ce priveşte legalitatea actului administrativ contestat, reclamanta susţinând în esenţă nelegalitatea respingerii ofertei sale formulate în procedura de desemnare a unui practician în insolvenţă în dosarul nr. …/113/2023*.
De menţionat în acest context că prin oferta depusă de intimata-reclamantă s-a solicitat un onorariu lunar de 1500 lei/lună exclusiv TVA şi onorariu de succes 1% din sumele distribuite creditorilor exclusiv TVA.
În urma procedurii de selecţie, prin Decizia nr. …/10.07.2024, Comisia a declarat câştigătoare oferta depusă de E C IPURL & CII L M SPRL&CII E G IPURL cu un onorariu lunar de 100 lei şi un onorariu de succes de 1% aplicat la sumele distribuite creditorilor în cadrul procedurii.
Situaţia de fapt expusă mai sus, corect reţinută de judecătorul fondului, nu relevă îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, astfel cum acesta este definit de lege (art. 2 alin.(1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 („împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”).
În speţă, respingerea ofertei intimatei-reclamante nu a fost determinată de argumente de neconformitate, ci de aplicarea principiilor şi criteriilor concurenţiale prevăzute de legislaţia specifică selecţiei practicienilor în insolvenţă.
Or, verificarea aplicării corecte a principiilor şi criteriilor concurenţiale prevăzute de Legea nr. 85/2004 nu poate fi efectuată în procedura sumară prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, fără antamarea fondului.
Aşa fiind, raţionamentul logico-juridic al instanţei de fond potrivit căruia simpla existenţă a unor alte oferte conforme depuse în procedura de selecţie a unui practician în insolvenţă creează îndoieli serioase asupra legalităţii actului este eronată, practica concurenţială presupunând tocmai analiza şi selectarea celei mai avantajoase oferte din punct de vedere financiar, dintre cele conform depuse, astfel cum a susţinut şi recurenta-pârâtă.
Astfel cum a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în practica sa, pentru constatarea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Or, în cauză, motivele de nelegalitate avansate de către reclamantă nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenţei dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăşi limitele procedurii sumare a suspendării la executare, ele neconstituind la acest moment dovezi de nelegalitate evidentă care să creeze o îndoială serioasă, încă din momente anterioare analizei fondului, asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Ca urmare, raportat la cele anterior arătate şi la motivele prezentate de recurenta-pârâtă, în mod eronat prima instanţă a conchis în sensul aparenţei de legalitate a actului administrativ contestat şi a conturării condiţiei cazului bine justificat pentru cererea de suspendare.
În ce privește condiţia prevenirii unei pagube iminente, în absenţa cazului justificat, întrunirea condiţiilor cumulative nu poate fi reţinută şi suspendarea nu poate avea loc, chiar şi în condiţiile unui prejudiciu de natură a fi identificat.
Curtea reafirmă semnificația prezumției de legalitate, autenticitate și veridicitate care guvernează actul administrativ, precum și corolarul dat de principiul executării din oficiu a acestuia, care fac ca suspendarea actului administrativ să fie o situație de excepție. Astfel că, deşi este recunoscută şi posibilitatea de a se dispune suspendarea actului administrativ în anumite cazuri, aceasta poate avea loc doar când motive serioase o justifică. Respectarea principiului proporţionalităţii în această materie şi punerea în balanţă, pe de o parte, a interesului statului care execută un act ce se bucură de prezumţia de legalitate, şi, pe de altă parte, a interesului particularului care contestă legalitatea actului, reprezintă o analiză pe care instanţa este datoare s-o realizeze în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, astfel cum s-a arătat.
Pentru aceste motive, reținând că hotărârea pronunțată de prima instanța este nelegală, Curtea conchide în sensul că cererea de recurs este întemeiată.
Aşa fiind, urmează ca, în temeiul art. 496 Cpc, să se admită recursul de faţă, cu consecinţa reformării încheierii recurate în sensul respingerii cererii de suspendare, ca nefondată.
(decizie rezumată de judecător Gina IGNAT)