Noutăţi legislative din 5 noiembrie 2025

În M Of 1019 din 4.11.2025 a fost publicată Decizia ICCJ nr. 301 din 15 septembrie 2025 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), ce respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj — Secția a III-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 3.788/117/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept:

Dacă dispozițiile art. 1 alin. (5) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 714/2018 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării în interesul serviciului se interpretează în sensul că indemnizația de delegare se acordă doar în zilele în care durata delegării este de cel puțin 12 ore și doar cu condiția prezentării documentelor justificative, conform dispozițiilor art. 16 din aceeași anexă.

 

În M Of 1020 din 4.11.2025 a fost publicată Decizia ICCJ nr. 19 din 6 octombrie 2025 (Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii), admisă, ce stabilește că:

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în ipoteza în care ordonanța de Guvern ce constituie cauza vătămării pretinse de partea reclamantă a fost aprobată de către Parlament printr-o lege care a preluat dispozițiile considerate ca fiind neconstituționale, acțiunea întemeiată pe dispozițiile anterior menționate este admisibilă pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a ordonanței de Guvern și data intrării în vigoare a legii de aprobare a acesteia.

Scroll to Top