În M Of 1150 din 11.12.2025 au fost publicate:
- Decizia ICCJ nr. 368 din 20 octombrie 2025 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), ce respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel București — Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 24.020/3/2023, privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
Dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 40 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 10 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 105 alin. (3) și art. 111 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în urma depunerii declarațiilor rectificative după recunoașterea încadrării activității în condiții deosebite de muncă, conform art. 22 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane și prelevarea organelor și țesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, republicată, cu modificările ulterioare, angajatorul Institutul Național de Medicină Legală are obligația de a plăti și diferențele dintre cotele de contribuții către bugetul asigurărilor sociale de stat plătite și cele aferente pentru activitatea desfășurată în condiții deosebite de muncă (constatată pe cale judiciară), respectiv care este termenul de prescripție extinctivă în cazul acțiunilor formulate de salariați, având ca obiect obligarea unității la îndeplinirea acestei obligații, inclusiv pentru obligațiile aferente perioadei anterioare datei de 1 octombrie 2011 (data intrării în vigoare a actualului Cod civil), și de la ce dată curge termenul de prescripție.
– Decizia ICCJ nr. 370 din 20 octombrie 2025 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), ce respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu — Secția I civilă, în Dosarul nr. 429/85/2025, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:
Dacă activitățile indicate la art. 28 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, astfel cum sunt enumerate în anexa nr. 1 nr. crt. 16 din Ordinul viceprim-ministrului, ministrul transporturilor și infrastructurii, nr. 1.561/2022 privind lista funcțiilor și meseriilor cu atribuții și responsabilități în siguranța circulației feroviare sau cu metroul sunt recunoscute ca fiind desfășurate în condiții speciale de muncă pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023, respectiv dacă actul normativ produce efecte și pentru trecut. Dacă obținerea beneficiilor prevăzute de art. 48 și 49 din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii la data deschiderii drepturilor de pensie este condiționată de plata contribuțiilor de asigurări sociale și dacă dovada acestora trebuie să rezulte din declarația nominală de asigurare pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001.
În M Of 1147 din 11.12.2025 a fost publicată Sentința civilă nr. 307 din 29 mai 2023 a Curții de Apel Cluj — Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ce hotărăşte:
–––
Constată nelegalitatea Avizului CTAS nr. 18 din 7.05.2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și, în consecință, anulează Ordinul nr. 423/25.06.2009, emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
–––
În M Of 1151 din 11.12.2025 a fost publicată Legea nr. 216/2025 pentru modificarea art. 150 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
În M Of 1152 din 11.12.2025 a fost publicată Decizia ICCJ nr. 389 din 27 octombrie 2025 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), ce respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Iași — Secția I civilă în Dosarul nr. 2.373/99/2024*, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:
a) Dacă prevederile art. 185 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, trebuie interpretate în sensul că pentru numirea în funcțiile de șef de secție, șef de laborator și șef de serviciu medical, avizul managerului spitalului public are caracter consultativ sau decizoriu.
b) În cazul în care avizul managerului spitalului are caracter decizoriu, privește chestiuni de legalitate sau/și de oportunitate a numirii?
