În M. of. nr. 1166/2025 s-a publicat:
Decizia nr. 356 din 6 octombrie 2025 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept) prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Constanța — Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 4.464/256/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 50 lit. a) și ale art. 58 lit. f) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, respectiv art. 4 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, obligația conducătorilor unităților prevăzute la art. 2 alin. (1) din lege presupune inclusiv organizarea și funcționarea pazei pe durata transporturilor pe calea ferată a altor bunuri decât cele prevăzute la art. 24 și 25 din lege?”.
În M. Of. nr. 1165/2025 s-a publicat:
Decizia nr. 383 din 27 octombrie 2025 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept) prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Bratu Ion, prin mandatar Vlad Claudia, în Dosarul nr. 1.168/292/2018 al Curții de Apel București — Secția a IV-a civilă și constată că dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
