În procedura opoziției reglementată de art. 61 din Legea nr. 31/1990 nu poate fi analizată legalitatea hotărârii de dizolvare/lichidare a societății. Legalitatea hotărârilor adunării generale a asociaților/asociatului unic poate fi analizată doar în cadrul unei acțiuni în anulare, în condițiile art. 196 raportat la art. 132 din Legea nr. 31/1990.
Declanșarea procedurii de dizolvare (și lichidare) nu duce la încetarea persoanei juridice, aceasta continuând să existe (păstrându-și personalitatea juridică), putând fi efectuate împotriva acesteia demersurile legale în vederea recuperării creanțelor.
Prejudiciul invocat de apelanta reclamantă (debitele fiscale restante) nu putea fi produs prin hotărârea de dizolvare/lichidare ulterioară, nefiind rezultatul prejudiciabil al acestei hotărâri.
Cu alte cuvinte, curtea apreciază că este de neconceput ca prejudiciul să se nască anterior săvârșirii faptei ilicite, neputându-se astfel reține existența unui raport de cauzalitate între cele doua elemente ale răspunderii civile delictuale.
Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă
Decizia nr. 219 din 15 octombrie 2024
Prin Sentința nr. (…)/CC din 09.04.2024, Tribunalul (…) a respins opoziția formulată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE (…) prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice (…), cu sediul în (…), în contradictoriu cu pârâții (P1), având C.N.P. (…), domiciliat în (…), având domiciliul procedural ales în (…), (P2) SRL cu sediul în (…), având codul unic de înregistrare (…) și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL (…), cu sediul în (…), ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin Hotărârea nr. 1/03.01.2024, asociatul unic al societății (P2) SRL a decis dizolvarea și lichidarea simultană a societății, în temeiul art. 235 și 227 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 31/1990.
Potrivit art. 231 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, creditorii și orice parte interesată pot face opoziție la tribunal împotriva hotărârii asociaților, în condițiile art. 62.
Pe de altă parte, conform art. 61 alin. 1 din același act normativ, creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaților privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat.
În opinia tribunalului, acțiunea promovată în temeiul dispozițiilor legale sus menționate reprezintă o acțiune în răspundere civilă delictuală, ceea ce înseamnă că, pentru antrenarea răspunderii civile, este necesar să fie întrunite cumulativ cele patru condiții ale răspunderii civile delictuale, respectiv: săvârșirea unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu, existența unui raport de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs și vinovăția în săvârșirea faptei.
În analizarea celor patru condiții sus menționate, tribunalul a reținut dispozițiile art. 235 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora, în societățile în nume colectiv, în comandită simplă și în cele cu răspundere limitată, asociații pot hotărî, o dată cu dizolvarea, cu cvorumul și majoritatea prevăzute pentru modificarea actului constitutiv, și modul de lichidare a societății, atunci când sunt de acord cu privire la repartizarea și lichidarea patrimoniului societății și când asigură stingerea pasivului sau regularizarea lui în acord cu creditorii.
De asemenea, s-au reținut și dispozițiile art. 257 din același act normativ, conform cărora, lichidatorii care probează, prin prezentarea situației financiare anuale, că fondurile de care dispune societatea nu sunt suficiente să acopere pasivul exigibil trebuie să ceară sumele necesare asociaților care răspund nelimitat sau celor care nu au efectuat integral vărsămintele, dacă aceștia sunt obligați, potrivit formei societății, să le procure sau, dacă sunt debitori față de societate, pentru vărsămintele neefectuate, la care erau obligați în calitate de asociat, precum și pe cele ale art. 260 alin. 2 din care rezultă că, lichidarea nu liberează pe acționari/asociați și nu împiedică deschiderea procedurii de insolvență a societății.
Prin urmare, așa cum rezultă din dispozițiile art. 227 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 31/1990, asociații unei societăți comerciale pot decide, prin hotărâre, dizolvarea societății. După dizolvare, urmează procedura lichidării, care are ca scop, conform art. 252, lichidarea și repartizarea patrimoniului social.
Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 257 sus menționat rezultă că asociații răspund pentru pasivul societății doar în situația societăților comerciale în care asociații răspund nelimitat, precum și atunci când nu au efectuat integral vărsămintele, dacă aceștia sunt obligați, potrivit formei societății, să le procure sau, dacă sunt debitori față de societate, pentru vărsămintele neefectuate, la care erau obligați în calitate de asociat.
Societatea față de care s-a dispus dizolvarea prin Hotărârea nr. 1/03.01.2024 este o societate cu răspundere limitată, deci o societate comercială în care, potrivit art. 3 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, asociații nu răspund nelimitat, ci doar până la concurența capitalului social subscris. De asemenea, nici din probele administrate, nici din cererea de chemare în judecată nu rezultă că pârâtul nu ar fi efectuat vărsămintele pe care era obligat să le facă.
Pe de altă parte, tribunalul a constatat că, așa cum rezultă din art. 260 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, față de o societate aflată în lichidare se poate dispune deschiderea procedurii de insolvență, însă, potrivit art. 5 pct. 72 din Legea nr. 85/2014, deschiderea procedurii de insolvență este condiționată de existența unor creanțe față de societate de cel puțin 50.000 lei.
Pentru creanțe mai mici față de această valoare devin aplicabile dispozițiile art. 260 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, respectiv cele potrivit cărora lichidarea societății trebuie terminată în cel mult un an de la data înregistrării în registrul comerțului a mențiunii de dizolvare. În caz de nerespectare a acestor dispoziții legale, radierea societății se dispune conform art. 260 alin. 7.
Este adevărat că, potrivit art. 235 alin. 1, dizolvarea și lichidarea simultană se pot dispune doar atunci când se asigură stingerea pasivului sau regularizarea lui în acord cu creditorii. Pe de altă parte, s-a reținut că din art. 61 alin. 1 rezultă că opoziția presupune adoptarea unei hotărâri care să producă un prejudiciu creditorilor societății.
Nici din cererea de chemare în judecată și nici din probele administrate în cauză nu rezultă că societatea deține active. De asemenea, așa cum s-a arătat mai sus, în cauză nu sunt îndeplinite nici condițiile art. 257 pentru antrenarea răspunderii asociaților pentru datoriile societății.
Dizolvarea unei societăți poate fi dispusă și în situația în care aceasta are pasiv, iar procedura de lichidare se încheie și atunci când nu mai sunt identificate active pentru acoperirea pasivului societății, deci lichidarea nu este condiționată de inexistența pasivului.
În condițiile în care din probele administrate în cauză nu rezultă că societatea deține active care ar putea fi valorificate fie în procedura de lichidare reglementată de Legea nr. 31/1990, fie în procedura de insolvență, tribunalul a apreciat că nu este îndeplinită condiția raportului de cauzalitate dintre fapta pârâtului (adoptarea unei hotărâri de dizolvare și lichidare eventual nelegală) și prejudiciul suferit de reclamantă (creanța în valoare de 6234 lei pe care o deține față de societate). Eventuala nelegalitate a hotărârii nu echivalează cu caracterul prejudiciabil al acesteia, ci doar conferă faptei asociaților caracter ilicit.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (…) prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Județului (…) solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de dizolvare a SC (P2) S.R.L.
În motivarea apelului s-au arătat următoarele :
Prin cererea de înregistrare nr. (…) din 10,01.2024, s-a hotărât dizolvarea societății comerciale (P2) S.R.L.
În data de 10.01.2024, s-a înscris cererea asociatului unic în registrul comerțului privind mențiunea dizolvării societății, procedura inițiată pentru radierea persoanei juridice.
În fapt, în baza cererii de înregistrare nr. (…) din 10.01.2024, a asociaților și administratorilor debitoarei s-a adoptat Actul Adițional publicat în Monitorul Oficial partea a IV-a prin care s-a dispus dizolvarea și lichidarea simultană în condițiile art. 227 alin.1 lit. d) și art. 235 din Legea nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
La data adoptării cererii de înregistrare nr. (…) din 10.01.2024, debitoarea înregistra obligații fiscale în suma de 6.234 lei, conform adresei nr. (…)/23.04.2024 prejudiciind bugetul statului.
Cererea de înregistrare nr. (…) din 10.01.2024 în baza căreia s-a adoptat Actul Adițional prin care s-a dispus „dizolvarea și lichidarea simultană” a societății, în absența dovezilor care să ateste faptul că aceasta și-a achitat integral debitele datorate bugetului general consolidat al statului, în sumă totală de 6.234 lei și nedovedirea în instanță a stingerii acestor debite, se constituie în faptă ilicită de natură a prejudicia interesele organului fiscal, care este pus astfel în imposibilitatea de a mai recupera creanța deținută față de intimată. Așadar această Decizie și Actul Adițional au eludat prevederile imperative vizând faza lichidării, ulterioară dizolvării voluntare, deși rezulta fără echivoc că există datorii certe, lichide și exigibile datorate bugetului general consolidat al statului în suma de 6.234 lei.
Consideră că reprezentanții debitoarei, deși aveau cunoștință de datoriile pe care societatea le înregistrează către organul fiscal în cuantum de 6.234 lei, au încercat să se sustragă de la plata acestora, urmând procedura prevăzută de art. 235 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare.
ART. 235:
(1) În societățile în nume colectiv, în comandită simplă și în cele cu răspundere limitată, asociații pot hotărî, o dată cu dizolvarea, cu cvorumul și majoritatea prevăzute pentru modificarea actului constitutiv, și modul de lichidare a societății, atunci când sunt de acord cu privire la repartizarea și lichidarea patrimoniului societății și când asigură stingerea pasivului sau regularizarea lui în acord cu creditorii.
Așadar, în acest caz acoperirea integrală a debitelor către creditorii societății trebuie dovedită la momentul adoptării hotărârii, pe baza situațiilor financiare și a documentelor fiscale, condiție neîndeplinită în cauză.
În alta ordine de idei, dispozițiile art. 61 și 62 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare prevăd ca creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaților privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat. Așadar, consideră că se impune a recupera debitul datorat de societate de la persoanele vinovate de imposibilitatea de recuperare prin procedura fiscală uzuală, respectiv de la asociații societății care au demarat procedura de radiere a societății comerciale, deși aveau cunoștință de obligațiile de plată a societății.
Dispozițiile art. 237l din Legea nr. 31/1990 republicată cu modificările și completările ulterioare, au în vedere tocmai atragerea răspunderii organelor de conducere și obligarea acestora la acoperirea obligațiilor neachitate.
Asociații nu au depus diligențe pentru achitarea acestora, aceștia înțelegând să urmeze procedura de lichidare prevăzută de art. 235 din Legea societăților comerciale republicată, încercând astfel să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale, deși acestea sunt rezultatul activității curente și îndeplinirii obligațiilor declarative, dovedindu-și reaua credință în relația cu organul fiscal.
Având în vedere aceste motive și dispozițiile art. 61, 62, și 2371 din Legea societăților comerciale republicată, consideră că dizolvarea și lichidarea simultană a societății nu poate opera decât după achitarea debitelor restante înregistrate la bugetul general consolidat al statului.
În drept, invocă prevederile Legii nr. 31/1990, ale Codului civil, precum și ale oricărui act normativ aplicabil speței.
Prin întâmpinarea formulată de (P1) s-a solicitat respingerea apelului declarat împotriva Sentinței civile nr. (…)/CC pronunțată la data de 9 aprilie 2024 de Tribunalul (…), sub dosarul mai sus menționat, ca fiind neîntemeiat, cu urmare a menținerii dispozițiilor acestei hotărâri judecătorești ca fiind legale și temeinice.
A solicitat obligarea apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de purtarea procesului.
În fapt, prin sentința civilă apelată s-a respins cererea de opoziție formulată de apelanta reclamantă în contradictoriu cu (P1) și (P2) S.R.L., ca fiind neîntemeiată.
Sentința civilă apelată este legală și temeinică, pronunțată cu aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei deduse judecății, iar apelul formulat este neîntemeiat.
În baza cererii înregistrate sub nr. (…) din 10.01.2024 înscrisă în 11.01.2024 a asociaților și administratorilor Societății (P2) S.R.L., s-a adoptat Actul Adițional publicat în Mon. Of. partea a IV-a prin care s-a dispus dizolvarea și lichidarea simultană în condițiile prevăzute de art. 227 alin. l lit. d) și art. 235 din Legea nr. 31/1990 privind societățile.
Contrar susținerilor apelantei, obligațiile fiscale datorate bugetului general consolidat nu împiedică dizolvarea și lichidarea societății administrate de reclamant, neexistând o prevedere legală în acest sens.
Lichidarea presupune valorificarea activului și acoperirea pasivului cu consecința radierii societății din Registrul Comerțului, fie în temeiul prevederilor art. 260 din Legea nr. 31/1990, fie în temeiul prevederilor din Legea nr. 85/2014, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 38 coroborat cu art. 5 pct.72 din Legea nr. 85/2014 (n. red. cuantum datoriilor către creditori de 50.000 de lei).
Așadar, intimatul a îndeplinit condițiile prevăzute de prevederile legale privind procedura dizolvării, ulterior fiind demarate procedurile privind lichidarea și radierea societății.
Prin Hotărârea nr. 1/03.01.2024, asociatul unic al societății (P2) SRL a decis dizolvarea și lichidarea simultană a societății, în temeiul art. 235 și 227 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 31/1990.
Potrivit art. 231 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, creditorii și orice parte interesată pot face opoziție la tribunal împotriva hotărârii asociaților, în condițiile art. 62.
Pe de altă parte, conform art. 61 alin. 1 din același act normativ, creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaților privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat.
Astfel cum în mod corect a reținut judecătorul primei instanțe, acțiunea promovată în temeiul dispozițiilor legale susmenționate reprezintă o acțiune în răspundere civilă delictuală, ceea ce înseamnă că, pentru antrenarea răspunderii civile, este necesar să fie întrunite cumulativ cele patru condiții ale răspunderii civile delictuale, respectiv: săvârșirea unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu, existența unui raport de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs și vinovăția în săvârșirea faptei.
În analizarea celor patru condiții sus menționate, judecătorul primei instanțe a reținut dispozițiile art. 235 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora, în societățile în nume colectiv, în comandita simplă și în cele cu răspundere limitată, asociații pot hotărî, o dată cu dizolvarea, cu cvorumul și majoritatea prevăzute pentru modificarea actului constitutiv, și modul de lichidare a societății, atunci când sunt de acord cu privire la repartizarea și lichidarea patrimoniului societății și când asigură stingerea pasivului sau regularizarea lui în acord cu creditorii.
De asemenea, sunt incidente în prezenta cauză prevederile art. 257 din același act normativ, conform cărora, lichidatorii care probează, prin prezentarea situației financiare anuale, că fondurile de care dispune societatea nu sunt suficiente să acopere pasivul exigibil trebuie să ceară sumele necesare asociaților care răspund nelimitat sau celor care nu au efectuat integral vărsămintele, dacă aceștia sunt obligați, potrivit formei societății, să le procure sau, dacă sunt debitori față de societate, pentru vărsămintele neefectuate, la care erau obligați în calitate de asociat, precum și pe cele ale art. 260 alin. 2 din care rezultă că, lichidarea nu liberează pe acționari/asociați și nu împiedică deschiderea procedurii de insolvență a societății.
Prin urmare, așa cum rezultă din dispozițiile art. 227 alin. 1 lit. d) din Legea 31/1990, asociații unei societăți comerciale pot decide, prin hotărâre, dizolvarea societății după dizolvare, urmează procedura lichidării, care are ca scop, conform art. 252, lichidarea repartizarea patrimoniului social.
Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 257 sus menționat rezultă că asociații răspund pentru pasivul societății doar în situația societăților comerciale în care asociații răspund nelimitat, precum și atunci când nu au efectuat integral vărsămintele, dacă aceștia sunt obligați, potrivit formei societății, să le procure sau, dacă sunt debitori față de societate, pentru vărsămintele neefectuate, la care erau obligați în calitate de asociat.
Societatea intimatului față de care s-a dispus dizolvarea prin Hotărârea nr. 1/03.01.2024 este o societate cu răspundere limitată, deci o societate comercială în care, potrivit art. 3 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, asociații nu răspund nelimitat, ci doar până la concurența capitalului social subscris.
Mai mult decât atât, astfel cum s-a reținut în considerentele sentinței civile apelate, nici din probele administrate, nici din cererea de chemare în judecată nu rezultă că intimatul nu ar fi efectuat vărsămintele pe care era obligat să le facă.
Pe de altă parte, așa cum rezultă din art. 260 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, față de o societate aflată în lichidare se poate dispune deschiderea procedurii de insolvență, însă, potrivit art. 5 pct. 72 din Legea nr. 85/2014, deschiderea procedurii de insolvență este condiționată de existența unor creanțe față de societate de cel puțin 50.000 lei. Pentru creanțe mai mici față de această valoare devin aplicabile dispozițiile art. 260 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, respectiv cele potrivit cărora lichidarea societății trebuie terminată în cel mult un an de la data înregistrării în registrul comerțului a mențiunii de dizolvare. În caz de nerespectare a acestor dispoziții legale, radierea societății se dispune conform art. 260 alin. 7.
Este adevărat că, potrivit art. 235 alin. 1, dizolvarea și lichidarea simultană se pot dispune doar atunci când se asigură stingerea pasivului sau regularizarea lui în acord cu creditorii. Pe de altă parte, se reține că din art. 61 alin. 1 rezultă că opoziția presupune adoptarea unei hotărâri care să producă un prejudiciu creditorilor societății.
Nici din cererea de chemare în judecată și nici din probele administrate în cauză nu rezultă că societatea deține active. Dizolvarea unei societăți poate fi dispusă și în situația în care aceasta are pasiv, iar procedura de lichidare se încheie și atunci când nu mai sunt identificate active pentru acoperirea pasivului societății, deci lichidarea nu este condiționată de inexistența pasivului.
În condițiile în care din probele administrate rezultă că societatea administrată de intimat nu deține active care ar putea fi valorificate fie în procedura de lichidare reglementată de Legea nr. 31/1990, fie în procedura de insolvență, în mod corect judecătorul primei instanțe a apreciat că nu este îndeplinită condiția raportului de cauzalitate dintre fapta pârâtului (adoptarea unei hotărâri de dizolvare și lichidare eventual nelegală) și prejudiciul suferit de reclamantă (creanța în valoare de 6234 lei pe care o deține față de societate).
În drept, dispozițiile legale invocate în întâmpinare.
Examinând hotărârea apelată, prin prisma criticilor și apărărilor formulate, instanța a reținut următoarele:
În fapt, curtea a reținut că prin Hotărârea nr. 1/03.01.2024, asociatul unic al societății (P2) SRL a decis dizolvarea și lichidarea simultană a societății, în temeiul art. 227 alin. 1 lit. d) și art. 235 din Legea nr. 31/1990, care prevede că „ În societățile în nume colectiv, în comandită simplă și în cele cu răspundere limitată, asociații pot hotărî, o dată cu dizolvarea, cu cvorumul și majoritatea prevăzute pentru modificarea actului constitutiv, și modul de lichidare a societății, atunci când sunt de acord cu privire la repartizarea și lichidarea patrimoniului societății și când asigură stingerea pasivului sau regularizarea lui în acord cu creditorii.”
Prin opoziția formulată, apelanta reclamantă solicită repararea unui pretins prejudiciu constând în obligațiile fiscale neachitate de societatea a cărei dizolvare și lichidare s-a decis prin Hotărârea nr. 1/03.01.2024, care ar fi fost adoptată cu încălcarea art. 235 din Legea nr. 31/1990.
Potrivit art. 61 alin. 1 din Legea societăților nr. 31/1990, „creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaților privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat.
În acord cu prima instanță, curtea a constatat că opoziția formulată în temeiul art. 61 alin. 1 din Legea societăților nr. 31/1990 reprezintă o veritabilă acțiune în răspundere civilă delictuală.
Astfel, după cum rezultă din dispozițiile art. 1349, alin. 2 și art. 1357 Cod civil, angajarea răspunderii civile delictuale presupune îndeplinirea cumulativă a patru elemente constitutive: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.
În primul rând curtea subliniază că în procedura opoziției reglementată de art. 61 din Legea nr. 31/1990 nu poate fi analizată legalitatea hotărârii de dizolvare/lichidare a societății. Legalitatea hotărârilor adunării generale a asociaților/asociatului unic poate fi analizată doar în cadrul unei acțiuni în anulare, în condițiile art. 196 raportat la art. 132 din Legea nr. 31/1990.
Astfel, eventuala nelegalitate a hotărârii de dizolvare și lichidare simultană nu echivalează cu caracterul prejudiciabil al acesteia, ci doar poate conferi faptei asociaților caracter ilicit.
În speța de față, fapta ilicită ar consta în adoptarea hotărârii de dizolvare și lichidare simultană a societății al cărei asociat este intimatul pârât, cu încălcarea art. 235 din Legea nr. 31/1990, în sensul că nu a fost stins pasivul societății, ceea ce ar fi dus la imposibilitatea apelantei reclamante de a-și recupera creanța (deținută față de persoana juridică debitoare).
Nu au putut fi primite susținerile apelantei reclamante in acest sens, în condițiile în care declanșarea procedurii de dizolvare (și lichidare) nu duce la încetarea persoanei juridice, aceasta continuând să existe (păstrându-și personalitatea juridică), putând fi efectuate împotriva acesteia demersurile legale în vederea recuperării creanțelor.
Astfel, potrivit art. art. 233 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 „dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii lichidării” iar în conformitate cu alin. 4 „societatea își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia”, în același sens fiind și dispozițiile art. 248 Cod civil.
Capacitatea de folosință a unei persoane juridice supuse înregistrării (cum este o societate reglementată de Legea nr. 31/1990) încetează doar la momentul radierii acesteia din registrul comerțului, după cum prevede art. 251 Cod civil.
Este adevărat că în cazul particular reglementat de art. 235 din Legea nr. 31/1990 (situația societăților cu răspundere limitată, când o dată cu dizolvarea, asociații pot stabili și modul de lichidare a societății) nu este aplicabilă procedura de lichidare reglementată de art. 260 din Legea nr. 31/1990, după cum greșit a reținut prima instanță.
Aceasta nu înseamnă însă că în cazul prevăzut de art. 235 din Legea nr. 31/1990 dizolvarea societății se face fără lichidare, ci doar că lichidarea se face de către administratorul societății, nu de către un lichidator după regulile stabilite la art. 260 din același act normativ.
Față de cele de mai sus, rezultă că hotărârea de dizolvare / lichidare simultană (chiar dacă ar fi adoptată cu încălcarea art. 235 din Legea nr. 31/1990) nu a afectat în nici un fel dreptul apelantei reclamante de a demara/continua executarea creanțelor sale împotriva societății debitoare, astfel că nu se poate reține în sarcina intimatului pârât săvârșirea unei fapte ilicite prejudiciabile.
Totodată, curtea a reținut că prejudiciul invocat nu este unul cert, în condițiile în care nu s-a dovedit că societatea debitoare ar fi deținut bunuri în patrimoniu, care ar fi putut fi urmărite în situația în care nu s-ar fi decis prin hotărârea asociatului pârât dizolvarea/lichidarea persoanei juridice debitoare.
De asemenea, în mod corect a apreciat prima instanță că, din analiza ansamblului probator administrat în cauză, nu s-a dovedit că există un raport de cauzalitate între fapta pretins ilicită (adoptarea unei hotărâri de dizolvare și lichidare, eventual nelegală) și prejudiciul suferit de reclamantă (creanța fiscală în valoare de 6234 lei pe care o deține față de societate).
Prejudiciul invocat de apelanta reclamantă (debitele fiscale restante) nu putea fi produs prin hotărârea de dizolvare/lichidare ulterioară, nefiind rezultatul prejudiciabil al acestei hotărâri.
Cu alte cuvinte, curtea a apreciat că este de neconceput ca prejudiciul să se nască anterior săvârșirii faptei ilicite, neputându-se astfel reține existența unui raport de cauzalitate între cele două elemente ale răspunderii civile delictuale.
Oricum, curtea a constatat că societatea a cărei dizolvare și lichidare s-a decis este una cu răspundere limitată, situație în care asociații acesteia răspund pentru datoriile/obligațiile sociale doar în limita aportului la capitalul social subscris, după cum prevede expres art. 3 alin. 3 din Legea societăților nr. 31/1990. De asemenea, potrivit 237 ind. 1 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 „Atunci când, pe durata funcționării societății, un asociat răspunde pentru obligațiile acesteia în limitele aportului la capitalul social, răspunderea sa va fi limitată la acest aport și în situația dizolvării și, dacă este cazul, a lichidării societății”.
Într-adevăr, prin derogare de la regula instituită la art. 3 alin. 3 din Legea societăților nr. 31/1990, art. 237 indice 1 alin 3 si 4 din același act normativ instituie și o excepție, anume situația în care asociații răspund nelimitat pentru obligațiile sociale, prevăzând că „(3) Asociatul care, în frauda creditorilor, abuzează de caracterul limitat al răspunderii sale și de personalitatea juridică distinctă a societății răspunde nelimitat pentru obligațiile neachitate ale societății dizolvate, respectiv lichidate. (4) Răspunderea asociatului devine nelimitată în condițiile alin. (3), în special atunci când acesta dispune de bunurile societății ca și cum ar fi bunurile sale proprii sau dacă diminuează activul societății în beneficiul personal ori al unor terți, cunoscând sau trebuind să cunoască faptul că în acest mod societatea nu va mai fi în măsură să își execute obligațiile.”
Curtea a constatat că în speța de față apelanta reclamantă nu a administrat absolut nici o probă din care să rezulte că intimatul pârât ar fi abuzat de caracterul limitat al răspunderii sale, că ar fi dispus de bunurile societății ca și cum ar fi bunurile sale proprii sau că ar fi diminuat activul societății în beneficiul personal ori al unor terți.
Or, în aceste condiții, cererea apelantei reclamante de obligare a intimatului pârât, asociat al societății dizolvate, la acoperirea nelimitată a obligațiilor sociale este total nefondată.
Pentru motivele de fapt și de drept mai sus arătate, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta ANAF-DGRFP (…)-AJFP (…) împotriva Sentinței nr. (…)/2024 din 09.04.2024 pronunțată de Tribunalul (…), pe care a menținut-o în totalitate.
A fost obligată partea apelantă să plătească intimatului (P1) cheltuieli de judecată în apel în cuantum de 3.000 de lei.
(Decizie redactată de judecător Florin BENDEA și rezumată de judecător Alina TITERLEA)