– art. 6 și art. 11 Codul administrativ
– art. 1 Convenția europeană a Drepturilor Omului
– Deciziile nr. 2100/20.05.2015, nr. 1340/21.04.2016, nr. 3976/2015, nr. 2039/2020, nr. 298/31.10.2018 și nr. 799/2021 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal
– Hotărârea CSM nr. 115/2023 modificată prin Hotărârea CSM nr. 11/2024
– paragraful 116 din Hotărârea pronunțată în cauza Van Marle și alții vs Olanda
Este inadmisibilă acțiunea prin care se tinde la cenzurarea de către instanță a punctajelor acordate reclamantei de către comisia de interviu și comisia de soluționare a contestațiilor, la proba interviului, întrucât solicitările reclamantei presupun substituirea instanței judecătorești în atribuțiile comisiei de interviu și ale comisiei de soluționare a contestațiilor, cu alte cuvinte presupun o imixtiune a instanței în sfera atribuțiilor puterii executive, cu nesocotirea principiului separării puterilor în stat. Competența instanței de contencios administrativ în ceea ce privește cenzurarea rezultatelor unui concurs/examen se limitează la aspectele ce țin de legalitatea formală, procedurală a concursului/examenului și nu se extinde la o cenzură a modului concret de evaluare prin punctaje acordate de către comisiile constituite pentru concurs/examen.
Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal
Decizia nr. 180 din 10 octombrie 2024
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel (…) în data de 15.04.2024, reclamanta (R), în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat:
1 Anularea hotărârii CSM nr. 42/21.03.2024 de validare a concursului de admitere în magistratură în perioada 07.07.2023 – 06.03.2024;
2. Anularea în parte a operațiunilor administrative constând în notele obținute de reclamantă la proba Interviului doar cu privire la speța de etică;
3. Obligarea CSM la emiterea actului administrativ de convocare a Comisiei de Organizare a Concursului și a Comisiei de interviu;
4. Obligarea CSM prin comisia de interviu la reevaluarea notei obținute la speța de etică, cu luarea în considerare a punctajului maxim pentru soluția oferită la această speță, și, pe cale de consecință;
5. Obligarea CSM – Comisia de Organizare a Concursului la emiterea unei hotărâri privind înscrierea reclamantei pe lista candidaților declarați admiși, la verificarea condiției bunei reputații și la continuarea procedurii prevăzută de Regulamentul aprobat prin Hotărârea CSM nr. 115/2023;
6. Anularea hotărârii plenului CSM din data de 21.03.2024 privind respingerea plângerii prealabile îndreptată împotriva soluției la contestația formulată potrivit art. 28 din Regulamentul de desfășurare a concursului de admitere în magistratură, precum și a hotărârii subcomisiei de soluționare a contestațiilor cu privire la contestația formulată la data de 19.02.2024 împotriva notei obținute la interviu.
În subsidiar, în cazul în care instanța nu va dispune obligarea Comisiei de Interviu la reevaluarea notei obținută la speța de etică, reclamanta a solicitat:
1. Anularea hotărârii CSM din 21.03.2024 privind respingerea plângerii prealabile îndreptată împotriva soluției la contestația formulată potrivit art. 28 din Regulamentul de desfășurare a concursului de admitere în magistratură, precum și a hotărârii subcomisiei de soluționare a contestațiilor cu privire la contestația formulată la data de 19.02.2024 împotriva notei obținute la interviu;
2. Anularea tuturor operațiunilor administrative realizate de Comisia de Interviu în cadrul interviului pe care l-a desfășurat inclusiv notele acordate de membrii comisiei și obligarea CSM la emiterea actului administrativ de convocare a Comisiei de Organizare a Concursului și a Comisiei de Interviu în vederea susținerii probei interviului în condiții de deplină legalitate și imparțialitate, și la continuarea procedurilor prevăzute de Regulamentul aprobat prin Hotărârea 115/2023;
3. Anularea hotărârii CSM nr. 42/21.03.2024 de validare a concursului.
În fapt, reclamanta a arătat că a participat în perioada 07.07.2023 – 06.03.2024 la concursul de admitere în magistratură organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, concurs desfășurat potrivit Regulamentului aprobat prin Hotărârea CSM nr. 115/2023 astfel cum a fost modificată prin Hotărârea CSM nr. 11/2024.
A arătat că la proba interviului a obținut inițial nota 5,56 iar în urma contestației nota finală stabilită a fost 6,60. Nemulțumită de acest rezultat, a formulat plângere prealabilă către Consiliul Superior al Magistraturii, plângere care însă a fost respinsă.
Reclamanta a susținut că proba interviului a fost viciată atât pentru că a fost încălcat principiul imparțialității dar și pentru că notarea la speța de etică a fost incorectă.
Reclamanta a structurat motivele acțiunii în 6 secțiuni, ce urmează a fi expuse în continuare.
1. Un prim motiv de nelegalitate invocat de reclamantă se referă la încălcarea principiului imparțialității (art. 11 Cod administrativ), principiului legalității (art. 6 Cod administrativ) și a dreptului la demnitate (art. 1 CEDO).
A arătat că s-a prezentat la proba interviului și în debutul acesteia a făcut o descriere a activității sale și a experienței profesionale, i s-au adresat întrebări în legătură cu experiența profesională și cu modelul său cultural, întrebări la care a răspuns coerent și cursiv. Apoi una dintre doamnele judecător a întrebat „ce au spus colegii?” fiind vorba despre participarea reclamantei la concursul de admitere în magistratură. Reclamanta a răspuns că și alți colegi au participat la concurs, apoi a vrut să continue răspunsul însă a fost întreruptă cu următoarea replică dură și ironică: „ce apetit pentru magistratură aveți”, referindu-se evident atât la reclamantă cât și la alți colegi care au participat la concurs. Apoi a continuat cu o pledoarie în legătură cu faptul că „profesia de judecător la fel ca cea de profesor, ori medic sunt profesii vocaționale iar pentru a fi format, un judecător are nevoie de 20 ani”. Cu alte cuvinte doamna judecător dezaproba participarea reclamantei la concurs pe motiv că nu are vârsta potrivită. De aici pornind, reclamanta a apreciat că proba se desfășura în condiții ostile, și de aceea a intervenit o stare de timorare influențată de abordarea doamnei judecător, fiindu-i clar că dorea să o respingă la această probă din cauza vârstei sale.
În continuare, reclamantei i s-a expus următoarea speță de etică: „Sunteți judecător și profesor la Universitate și unui coleg de la Facultatea Tehnică și s-a desfăcut contractul de muncă. Soluționați contestația depusă de coleg?”.
Inițial, reclamanta a spus că soluționează cauza în baza probelor administrate și în baza legii însă ulterior a revenit cu răspunsul final în sensul că face declarație de abținere. Reclamanta a apreciat că problema de etică vizează raportul de muncă cu Universitatea și de aceea a spus că face declarație de abținere, pentru a proteja aparența de imparțialitate a unui observator neutru. De data aceasta replica a fost nu doar ironică și critică dar și violentă din partea celei de-a doua doamne judecător care a avut următoarea reacție: „ce limbaj pompos, auziți cum sună.” A spus aceasta adresându-se celorlalți membri ai comisiei în timp ce a trântit cu dosarul de birou. Doamna judecător a fost deranjată de folosirea de către reclamantă a unui limbaj juridic și a unei terminologii consacrate în materia imparțialității (aparența de imparțialitate a unui observator neutru) terminologie utilizată inclusiv în Norma nr. 3 din Principiile de la Bangalore în care se arată că „Judecătorul va face în așa fel încât conduita sa să apară ca ireproșabilă în ochii unui observator neutru”.
Apoi doamna judecător a întrebat-o pe reclamantă: „Pe un coleg îl judecați?”
Reclamanta a răspuns: „Dacă este prieten nu îl judec, fac declarație de abținere cu arătarea relației de prietenie. Altfel soluționez cauza ce mi-a fost repartizată.”
Apoi doamna judecător a concluzionat ironic și agresiv: „Deci vă judecați colegul – dumneavoastră puteți.”
Reclamanta a răspuns: „Da.”
Aceasta a fost atmosfera în care s-a desfășurat proba interviului dominată de agresivitate, ironie, lipsă de imparțialitate.
În plus, reclamanta a susținut că abordarea doamnei judecător care apreciază că este impropriu ca reclamanta să participe la concurs pe motiv că un judecător are nevoie de 20 de ani să se formeze, este o abordare care contestă voința legiuitorului, fiind improprie desfășurării activității comisiei. Reclamanta a apreciat că este încălcat principiul legalității prevăzut de art. 6 din Codul administrativ. Personalul autorităților publice nu poate, în nicio ipostază, fie ea de membru într-o comisie de examinare, să acționeze cu contestarea voinței legiuitorului, ci doar cu respectarea voinței acestuia, cu atât mai mult cu cât este vorba de un judecător. Opiniile critice cu privire la oportunitatea unui act normativ nu pot fi exprimate nici măcar voalat în procesul de punere în aplicare a acelui act normativ, deoarece respectarea legii la care face referire art. 6 din Codul administrativ presupune nu doar o conformare formală la aceasta, dar și manifestarea unui respect prin afișarea unei aparențe de imparțialitate. În cazul reclamantei, atitudinea violentă (dosar trântit) mimica și gestica ostile, ironia, au devoalat în realitate lipsa de imparțialitate și prejudecată cu privire la vârsta sa, ceea ce nu este doar o lipsă de respect față de lege dar și o impolitețe față de reclamantă.
Pentru aceste motive, reclamanta a considerat că au fost încălcate prevederile art. 11 din Codul administrativ care consacră principiul imparțialității.
În același timp, reclamanta a considerat că a fost încălcat dreptul la demnitate protejat de art. 1 CEDO. Ironia („ce apetit pentru magistratură aveți!”, „Dvs puteți”), gesturile violente (dosar trântit), ostilitatea, insinuările lipsite de politețe față de vârsta reclamantei, venite din partea unor persoane care o examinau și care erau conștiente de poziția de putere pe care o dețin, în opinia reclamantei, nu reprezintă altceva decât încălcări ale dreptului său la demnitate. „Ce limbaj pompos! Auziți cum sună”, nu reflectă altceva decât intenția ca reclamanta să fie umilită în fața celorlalți membri ai comisiei, o invitație adresată celorlalți membri de a participa și ei la procesul de umilire.
Cu privire la demnitatea umană, Curtea Constituțională a arătat în Decizia 1576/2011 faptul că ea impune fiecărui membru al societății un comportament de respect și protecție a celorlalți indivizi și interzicerea oricărei atitudini umilitoare sau degradante la adresa omului. Orice membru al societății are deci obligația să respecte demnitatea omului, iar atunci când vorbim de un judecător care examinează un candidat ce dorește să acceadă în magistratură, așteptările sunt cu atât mai mari. De fapt, încălcarea demnității umane de către un funcționar aflat în exercițiul activității sale, nu reprezintă altceva decât un exces de putere potrivit art. 2 alin 1 lit. n) din Legea 554/2004.
2. Cu privire la speța de etică
Potrivit art. 27 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea CSM nr. 115/2023: În cadrul probei interviului, evaluarea de către comisie/subcomisie a candidatului se face prin notarea, cu respectarea punctajului maxim indicat, pe baza următoarelor criterii de evaluare:
a) motivația de a accede în profesia de judecător sau procuror – punctaj maxim 20 de puncte;
b) existența aptitudinilor specifice profesiei de judecător sau procuror, fiind avute în vedere aptitudinea de comunicare clară și logică a ideilor, capacitatea de gândire critică, capacitatea de analiză, motivare și sinteză, înțelegerea realității sociale, folosirea corectă a limbii române – punctaj maxim 40 de puncte;
c) elemente de etică specifice profesiei, fiind avut în vedere modul în care candidatul se raportează la valori precum independența justiției, imparțialitatea judecătorilor și procurorilor, integritatea, responsabilitatea – punctaj maxim 40 de puncte.
Reclamanta a considerat că a obținut punctaj maxim atât la criteriul motivației cât și la cel al existenței aptitudinilor, însă a fost depunctată nejustificat la speța de etică.
Chiar dacă inițial a avut o scurtă ezitare în ceea ce privește formularea unei declarații de abținere, totuși ceea ce contează este că în final a dat răspunsul corect pentru că a sesizat raportul de subordonare creat de contractul de muncă încheiat cu Universitatea. Deci răspunsul final a fost că face declarație de abținere, iar acesta este cel care trebuie punctat.
Apoi, reclamanta a fost întrebată dacă judecă un coleg, ceea ce, în opinia reclamantei, reprezintă o nouă speță de etică, de vreme ce la prima speță de etică a declarat că se abține.
Reclamanta a susținut că simpla stare de colegialitate este o situație care nu presupune în mod necesar o implicare afectivă. Ea este o situație inerentă a unei relații de muncă la care nu contribuie cu nimic. O persoană este coleg/colegă cu altă persoană prin forța împrejurărilor.
Astfel, reclamanta a apreciat că ar fi trebuit să obțină punctajul maxim la speța de etică (40 de puncte).
În sprijinul tezei că relațiile de colegialitate nu constituie impedimente în judecarea unei cauze, reclamanta a invocat par. 22 din Decizia CCR nr. 336/2019 și Decizia ICCJ (complet de 5 judecători) nr. 266/2017.
Reclamanta a arătat că, conform jurisprudenței, în general instanțele de judecată nu se pot substitui comisiilor de examinare, adică nu pot înlocui concluziile la care aceștia au ajuns. Cu toate acestea, reclamanta a susținut că nu se poate ignora faptul că judecătorii prezentei cauze sunt prin ipoteză, în calitate de magistrați, apți să analizeze dacă un raționament juridic este corect sau incorect.
3. Considerații în legătură cu dreptul de acces la instanță
Problema posibilității unei instanțe de a analiza rezultatele unei examinări sau a unei evaluări s-a pus în jurisprudența CEDO prin raportare la dispozițiile art. 6 CEDO cu privire la dreptul la un proces echitabil, mai precis cu privire la dreptul de acces la o instanță. Cauzele relevante în care s-a pus această problemă sunt Cauza Van Marle și alții vs Olanda, cauza San Juan împotriva Franței, cauza Eisenberg vs Franța și cauza Nowicky împotriva Austriei.
Toate aceste cauze au în comun faptul că cererile au fost declarate inadmisibile, statuându-se cu valoare de principiu că evaluarea cunoștințelor și a experienței necesare pentru admiterea într-o profesie este similară cu susținerea unui examen de tip școlar sau universitar și nu poate intra în domeniul de aplicare a art. 6 CEDO.
Jurisprudența internă a preluat aceste constatări și a făcut din acestea principii imuabile, declarând că membrii comisiilor de examinare au un drept discreționar de apreciere în domeniul sau disciplina de specialitate, care scapă cenzurii instanțelor de judecată cu excepția cazurilor de nelegalitate a procedurii de desfășurare a examinării. Reclamanta a apreciat că absolutizarea acestui principiu este greșită. Desigur că activitatea de evaluare a unei comisii de examinare se desfășoară sub imperiul unui drept extrem de energic, bine conturat și eficient al membrilor acelei comisii, specialiști în domeniile pe care le practică, însă, a absolutiza acest drept transformându-l într-un drept discreționar de apreciere, un drept exorbitant și fără limite, refuzând contestatarilor, în toate situațiile, accesul la o instanță care să analizeze rezultatul unei examinări pe fond, reprezintă, în opinia reclamantei, o încălcare a art. 6 CEDO.
Principiul izvorât din jurisprudența CEDO cu privire la asimilarea examinărilor pentru accederea într-o profesie cu examenele de tip școlar sau universitar este unul corect însă CEDO nu a declarat niciodată că acest principiu nu poate să suporte excepții, cum de altfel se întâmplă cu foarte multe din marile principii de drept. Rațiunea pentru care CEDO a statuat în sensul arătat se poate cu ușurință decela din jurisprudența anterior menționată.
Astfel, în hotărârea pronunțată în cauza San Juan vs Franța, Curtea arată că „Evaluarea cunoștințelor și experienței necesare pentru desfășurarea unei profesii sub un anumit titlu este asemănătoare cu un examen școlar sau universitar și este atât de diferită de exercitarea funcției judiciare obișnuite încât garanțiile din Articolul 6 nu pot fi considerate a acoperi neînțelegerile rezultate din aceasta. Prin urmare, nu a existat nicio „contestație” (dispută) în sensul Articolului 6, iar în consecință acest articol nu este aplicabil în cazul de față.”
Similar Curtea s-a pronunțat și în:
– Nowicky vs Austria, par. 34: În aceste cazuri, instanța a avut în vedere faptul că tipul de evaluare făcută de autorități era asemănătoare cu un examen școlar sau universitar și, prin urmare, departe de exercitarea funcției judiciare obișnuite.
– Eisenberg vs Franța: Curtea constată că în acest caz, procedura viza evaluarea cunoștințelor și experienței unui candidat necesare pentru exercitarea unei anumite profesii sub un anumit titlu și se asemănă astfel cu un examen de tip școlar sau universitar, care se abate atât de mult de la sarcina normală a judecătorului încât garanțiile prevăzute de articolul 6 nu ar putea viza litigiile referitoare la o astfel de materie.
Așadar, motivul pentru care CEDO a statuat în acest fel este distanța considerabilă dintre evaluarea făcută de comisia de examinare/evaluare, și exercitarea funcției judiciare obișnuite a unui judecător. Totuși, reclamanta a apreciat că stabilirea existenței/inexistenței unei distanțe, a unei îndepărtări de funcția judiciară obișnuită, este o situație de facto a cărei analiză trebuie să rămână, în toate cazurile, în competența unui judecător. Nu există o interdicție absolută a unei instanțe de a analiza dacă o anumită situație concretă se află/nu se află în raza de acțiune obișnuită a unui judecător și deci, în opinia reclamantei, situațiile trebuie și pot fi întotdeauna analizate de la caz la caz. A refuza a priori, de plano și în mod fatal dreptul unei instanțe de a face o astfel de analiză atunci când i se solicită să cenzureze activitatea de evaluare/examinare a unei comisii, înseamnă de fapt a plasa o astfel de comisie pe același nivel cu Parlamentul sau cu emitenții unor acte de comandament militar (art. 5 alin. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 554/2004) ale căror acte nu pot face obiectul unor acțiuni în contencios administrativ. De fapt înseamnă a o plasa pe o poziție chiar superioară acestora de vreme ce actele Parlamentului pot fi cenzurate în contenciosul constituțional iar cele ale organismelor militare în instanțele militare.
Reclamanta a susținut că nu există drepturi discreționare, imposibil de cenzurat atunci când analiza acestora ar putea, în mod obiectiv, să se regăsească în raza de acțiune a activității obișnuite a unui judecător. Nu există nicio rațiune pentru aceasta. Regula este și trebuie să rămână aceea că un judecător trebuie de principiu să soluționeze cauzele, iar doar ca excepție, atunci când cauza se îndepărtează prea mult de activitatea lui obișnuită, să declare că cererea de chemare în judecată scapă protecției oferite de art. 6 CEDO.
Chiar CEDO admite că în anumite circumstanțe specifice, o persoană are dreptul la revizuire judiciară și oferă și anumite exemple: nerespectarea regulilor de procedură, arbitrariul și deturnarea de putere. Dar exemplele oferite cu titlu de excepție nu sunt prevăzute limitativ și exhaustiv. Curtea nu spune că doar aceste exemple pot fi considerate excepții, ci oferă doar o enumerare care lasă lista deschisă.
Se observă deci că însăși Curtea nu exclude posibilitatea analizării unor circumstanțe specifice care ar face posibil dreptul la revizuirea judiciară a examinării/evaluării. Acest aspect este pe deplin congruent cu teza anterior evocată referitoare la dreptul judecătorului de a stabili dacă de facto există/nu există o distanță considerabilă incompatibilă cu exercitarea obișnuită a activității sale judiciare. Din acest punct de vedere, reclamanta a apreciat că în circumstanțele particulare ale cauzei, având în vedere că a solicitat unor magistrați-profesioniști ai dreptului să analizeze modul în care a soluționat o speță juridică, adică a solicitat unor magistrați să exercite activitatea pe care o realizează în mod obișnuit atunci când oferă soluții unor spețe juridice, reclamanta a opinat că nu există o distanță considerabilă între activitatea comisiei de examinare și activitatea obișnuită a oricărui judecător.
Reclamanta a arătat că nu solicită instanței să cenzureze modul în care Comisia de Evaluare a evaluat motivația sa de a intra în magistratură (art. 27 lit. a) din Regulament) sau aptitudinea de comunicare clară și logică a ideilor, capacitatea de gândire critică, capacitatea de analiză, motivare și sinteză, înțelegerea realității sociale, folosirea corectă a limbii române (art. 27 lit. b) din Regulament).
De altfel, reclamanta a învederat că jurisprudența internă a admis posibilitatea reevaluării judiciare a unui candidat la concursul de admitere în magistratură care a contestat rezultatul evaluării psihologice. Prin Decizia civilă nr. 2212/2013, Curtea de Apel București a constatat nelegalitatea evaluării psihologice, și, pe baza unui raport de expertiză judiciară în domeniul psihologie, a dispus obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care să se constate că reclamantul îndeplinește condiția de admitere în magistratură prevăzută de art. 14 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în sensul că acesta este apt din punct de vedere psihologic pentru exercitarea profesiei de magistrat. Ulterior această obligație a fost menținută prin Decizia civilă nr. 599/2014 pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție.
De aceea, reclamanta a apreciat că elementele/circumstanțele speței permit judecătorilor să-și îndeplinească funcția judiciară obișnuită, care nu se îndepărtează de activitatea curentă a oricărui judecător, cu respectarea art. 6 CEDO cu privire la dreptul de acces la instanță. A arătat că limitările unui astfel de drept nu trebuie niciodată să fie stabilite cu titlu de principiu și de aceea nu se poate face din dreptul de apreciere a unei comisii de examinare un principiu imuabil și fatal, care nu suportă excepții. Ori de câte ori circumstanțele unei cauze permit judecătorului să analizeze și să soluționeze o cauză, regula trebuie să rămână „accesul la instanță”, iar refuzul de acces trebuie în toate situațiile să fie văzut ca o soluție de ultim resort atunci când analiza unei cauze se îndepărtează mult prea mult de la funcția judiciară obișnuită.
4. În subsidiar reclamanta solicită obligarea pârâtului la reevaluarea sa în cadrul Comisiei de interviu.
În măsura în care se va considera că argumentele de la pct. 2 și 3 nu sunt întemeiate, sau în măsura în care se va aprecia în urma reevaluării că nota obținută a fost corectă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la reevaluarea sa în cadrul Comisiei de interviu, pe motiv că au existat grave vicii de nelegalitate ale procedurii, așa cum a arătat la pct. 1 din acțiune. Aceasta a susținut că au fost încălcate principiile imparțialității, legalității și dreptul la demnitate, aspecte care au condus la manifestarea unui exces de putere. Aceste vicii au afectat actele emise de Comisia de Interviu, precum și toate celelalte acte survenite ulterior, inclusiv Hotărârea de validare a rezultatelor concursului.
5. Considerații cu privire la temeiul de drept al capetelor de cerere
În susținerea capătului de cerere prin care a solicitat anularea Hotărârii CSM de validare a concursului, reclamanta a invocat prevederile art. 34 alin 2 din Regulament Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.
A arătat că, deși solicită anularea integrală a Hotărârii 42/2024 privind validarea rezultatelor concursului, această eventuală anulare nu are niciun efect asupra celor care au fost admiși în magistratură deoarece hotărârea judecătorească are efect relativ și privește doar părțile litigiului, nefiind în prezența unui act administrativ normativ în privința căruia hotărârea de anulare produce efecte erga omnes de la data publicării în Monitorul Oficial (art. 23 din Legea 554/2004). Motivul pentru care a solicitat anularea acestui act administrativ este acela că a solicitat și anularea unor operațiuni administrative prealabile efectuate de Comisia de Interviu, iar potrivit art. 18 alin 2 din Legea 554/2004 anularea operațiunilor administrative se poate dispune doar odată cu anularea actului administrativ principal.
În susținerea capătului 2 de cerere, reclamanta a invocat prevederile art. 18 alin. 2 din Legea 554/2004 cu menționarea faptului că notările realizate de comisia de interviu reprezintă veritabile operațiuni administrative care pot fi atacate odată cu actul administrativ principal (Hotărârea CSM de validare a rezultatelor Concursului).
În susținerea capătului 3 de cerere, reclamanta a făcut trimitere la prevederile art. 18 alin. 1 din Legea 554/2004 care acordă instanțelor de judecată, în exercitarea plenitudinii de competențe, posibilitatea să dispună obligarea la emiterea unui act administrativ.
În susținerea capătului 4 de cerere, reclamanta a invocat prevederile art. 29 din Regulament.
În susținerea capătului 5 de cerere, reclamanta a invocat prevederile art. 30 și art. 31 alin. 1 și 2 din Regulament.
Cu privire la capătul 7 de cerere, reclamanta a indicat prevederile art. 34 alin. 2 din Regulament.
Reclamanta a considerat că Plenul CSM ar fi trebuit să invalideze concursul pentru că încălcarea principiului imparțialității și al legalității reprezintă cazuri de nerespectare a condițiilor prevăzute de lege cu privire la desfășurarea concursului.
În susținerea capătului 8 de cerere, reclamanta a indicat prevederile art. 18 alin. 2 din Legea 554/2004 cu menționarea faptului că activitatea realizată de comisia de interviu reprezintă veritabile operațiuni administrative care pot fi atacate odată cu actul administrativ principal (Hotărârea CSM de validare a rezultatelor Concursului).
6. Considerații cu privire la probe
În probațiune, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului să depună la dosar înregistrarea audio-video a interviului. A menționat că potrivit art. 26 alin. 3 din Regulament, înregistrarea audio-video a interviului este obligatorie.
De asemenea, a solicitat, în condițiile art. 239 alin. 1 Cod procedură civilă, depunerea la dosarul cauzei a fișelor de evaluare și notare a fiecărui membru al Comisiei de Interviu pe baza grilei de evaluare întocmită de Comisie potrivit art. 27 alin. 2 din Regulament, acestea fiind înscrisuri care se regăsesc la pârât. Reclamanta a mai solicitat și depunerea la dosar de către pârât a Hotărârii motivate de respingere a contestației pe care a formulat-o potrivit art. 28 din Regulamentul de desfășurare a concursului de admitere în magistratură.
În data de 31.05.2024, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a depus la dosar întâmpinare (filele 74-84), prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta (R), cu consecința respingerii acesteia ca inadmisibilă, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În esență, în motivare, pârâtul a învederat argumente în sensul ideii că instanța judecătorească nu se poate substitui în atribuțiile comisiei de interviu sau a comisiei de soluționare a contestațiilor.
În ședința publică din data de 20.06.2024, reclamanta a depus la dosar o completare la cerere de chemare în judecată (fila 195).
A arătat că, în urma analizării înscrisurilor depuse, înțelege să invoce încălcarea principiului neagravării propriei situații în calea de atac. A arătat că, deși în contestația formulată a obținut în total o notă mai mare (6,60), cel puțin la „elementele de etică specifice profesiei (modul în care candidatul se raportează la valori precum independența justiției, imparțialitatea magistraților, integritatea, responsabilitatea) a fost punctată mai puțin în cadrul contestației decât la interviu.
Reclamanta a solicitat ca pârâtul să depună la dosarul cauzei în format complet și lizibil, toate notările acordate de toți cei cinci membri ai comisiei de contestație.
Totodată, reclamanta a solicitat suplimentarea probatoriului, arătând că, în opinia sa, din înregistrarea interviului lipsesc pasaje importante, în special cele pe care le-a indicat în cererea de chemare în judecată ca fiind încălcări ale demnității și ale imparțialității.
Pentru aceste motive, reclamanta a solicitat efectuarea unei expertize tehnice ce constă în verificarea autenticității înregistrării audio și video a CD-ului depus la dosar de pârât, cu următoarea teza probatorie: să se stabilească dacă CD-ul depus la dosar conține înregistrarea integrală audio/video a interviului sau dacă la dosar s-a depus o înregistrare trunchiată.
În data de 29.08.2024, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a depus la dosar întâmpinare la cererea completatoare (filele 208-210), prin care pe de o parte și-a menținut poziția exprimată prin întâmpinarea inițială iar pe de altă parte, a arătat că nu a încălcat principiul neagravării situației în propria cale de atac, întrucât nota acordată de comisia de soluționarea a contestațiilor a fost mai mare decât nota acordată de comisia de examinare la proba interviului.
În ședința din 12.09.2024, reclamanta a arătat că renunță la proba cu expertiza informatică (fila 219) iar instanța, alături de practica judiciară invocată de către părți în susținerea admisibilității sau inadmisibilității acțiunii a pus în discuția părților, din oficiu și Deciziile nr. 298/31.10.2018 și nr. 799/2021 ale ICCJ – Secția CAF.
În cauză, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse de către părți la dosar și cu înregistrarea audio-video a interviului ( al cărui suport tehnic se regăsește la fila 138 și fila 207).
Reclamanta a depus concluzii scrise, în două etape.
Astfel, la data de 24.09.2024 a depus concluzii scrise cu privire la excepția inadmisibilității (filele 223-225) iar în data de 02.10.2024 a depus concluzii scrise cu privire la aspectele de fond (filele 228-229).
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
În fapt, Curtea a constatat că reclamanta a participat în perioada 07.07.2023 – 06.03.2024 la concursul de admitere în magistratură organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, concurs desfășurat potrivit Regulamentului aprobat prin Hotărârea CSM nr. 115/2023 astfel cum a fost modificată prin Hotărârea CSM nr. 11/2024 (denumit în cele ce urmează Regulament).
Curtea a constatat că inițial, la proba interviului reclamanta a obținut nota 5,56 iar în urma exercitării contestației, nota finală stabilită de comisia de soluționare a contestațiilor a fost 6,60, notă ce a atras respingerea reclamantei la concursul în discuție, având în vedere prevederile art. 27, alin. (6) din Regulament, care statuează că sunt admiși doar candidații care au obținut la proba interviului cel puțin nota 7.
Curtea a constatat, că reclamanta a fundamentat acțiunea formulată și completată, pe două paliere, care se împletesc, pe tot cuprinsul petitelor și motivelor acțiunii. Un prim palier îl reprezintă aspectele prin care se tinde a solicita cenzurarea de către instanță a punctajelor acordate reclamantei de către comisia de interviu și comisia de soluționare a contestațiilor. Al doilea palier îl reprezintă pretinsele motive de nelegalitate procedurală a concursului în discuție, în ceea ce privește examinarea reclamantei.
Reproducerea în integralitate a acțiunii formulate și completate, în cadrul prezentei sentințe, a avut rolul de a facilita observarea împrejurării că cele două paliere menționate se împletesc, pe tot cuprinsul petitelor și motivelor acțiunii.
Pârâtul a invocat în mod global excepția inadmisibilității acțiunii, însă, în cele ce urmează, Curtea va aborda distinct cele două paliere menționate, întrucât instanța găsește doar parțial întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, respectiv doar în privința aspectelor ce corespund primului palier menționat.
I. Considerente privind soluția de admitere în parte a excepției inadmisibilității acțiunii, respectiv doar în ceea ce privește aspectele prin care se tinde la cenzurarea de către instanță a punctajelor acordate reclamantei de către comisia de interviu și comisia de soluționare a contestațiilor, la proba interviului susținută de către reclamantă
Este inadmisibilă acea parte a acțiunii formulată și completată de reclamantă prin care se tinde la cenzurarea de către instanță a punctajelor acordate reclamantei de către comisia de interviu și comisia de soluționare a contestațiilor, la proba interviului susținută de către reclamantă.
Această parte a acțiunii este inadmisibilă întrucât solicitările reclamantei presupun substituirea instanței judecătorești în atribuțiile comisiei de interviu și ale comisiei de soluționare a contestațiilor, cu alte cuvinte presupun o imixtiune a instanței în sfera atribuțiilor puterii executive, cu nesocotirea principiului separării puterilor în stat.
Astfel, instanța de contencios administrativ nu are abilitarea de a verifica aspectele privind punctajele acordate de către cele două comisii menționate, aceste aspecte făcând parte din sfera exclusivă de competență a puterii executive, în concret din atribuțiile exclusive ale comisiilor constituite pentru concursul în discuție.
Competența instanței de contencios administrativ în ceea ce privește cenzurarea rezultatelor unui concurs/examen se limitează la aspectele ce țin de legalitatea formală, procedurală a concursului/examenului și nu se extinde la o cenzură a modului concret de evaluare prin punctaje acordate de către comisiile constituite pentru concursul/examenul în discuție.
De altfel, practica instanței supreme este în acest sens. În acest sens sunt elocvente atât deciziile la care s-a referit pârâtul prin întâmpinare, respectiv Deciziile nr. 2100/20.05.2015, nr. 1340/21.04.2016, nr. 3976/2015, nr. 2039/2020 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, cât și deciziile puse în discuție din oficiu, de către instanță, respectiv Deciziile nr. 298/31.10.2018 și nr. 799/2021 ale ICCJ – Secția CAF.
De exemplu, în cadrul considerentelor Deciziei nr. 298/31.10.2018 pronunțată de ICCJ – Secția CAF s-au reținut următoarele:
„În conformitate cu jurisprudența anterioară consolidată a Înaltei Curți, controlul de legalitate prin care se tinde a se reforma soluții avute în vedere de comisiile de examen excede competențelor instanțelor judecătorești.
În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (hotărârea din 28.02.2002, San Juan împotriva Franței), în care s-a statuat că deciziile unor comisii de confirmare sau atestare a unor aptitudini, însușiri sau calității profesionale nu pot face obiectul controlului judecătoresc, evaluarea testării cunoștințelor și a experienței necesare pentru exercitarea unei profesii ieșind din sfera garanțiilor instituite de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin urmare, nu poate face obiectul acțiunii în contencios administrativ cenzurarea modului în care comisia de elaborare a subiectelor a înțeles să puncteze pe barem, a elementelor apreciate necesar a fi tratate prin subiectele de concurs și nici a modului în care comisia de soluționare a contestațiilor a analizat contestațiile la barem.”
O altă decizie a instanței supreme în care s-a statuat în același sens este Decizia nr. 799/2021, pronunțată de către ICCJ – Secția CAF. Elocvente în acest sens sunt următoarele considerente ale respectivei decizii, în care sunt evocate inclusiv decizii ale Curții Constituționale sau ale CEDO, care statuează în același sens: „(…) cercetarea și constatarea validității oricărui concurs de numire sau de promovare exclude, cum se susține de recurenți, verificarea baremului inițial sau a celui definitiv, pentru că comisiile de elaborare a subiectelor și comisiile de soluționare a contestațiilor au drept de apreciere discreționar în domeniul sau în disciplina sa de specialitate, astfel încât instanțele de judecată învestite cu controlul de legalitate al acestor proceduri nu sunt îndreptățite a stabili răspunsul corect sau soluția la contestația la barem (admitere sau respingere).
Că este așa rezultă nu rezultă numai din jurisprudența constantă a instanței supreme, identificată de recurenți prin cererea de recurs, ci și din jurisprudența Curții Constituționale, concretizată în Decizia nr. 480 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 10 iunie 2010, Decizia nr. 172 din 20 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 9 iulie 2014, și Decizia nr. 725 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 26 februarie 2015 unde s-a statuat constant că „posibilitatea de a ataca rezultatele unui examen sau ale unui concurs nu constituie un drept de sine stătător, reglementat ca atare prin lege, ci un mijloc de realizare a dreptului de a ocupa funcția pentru care s-a organizat examenul ori concursul, prin controlul respectării procedurilor de examen sau de concurs pe care legea le reglementează. A decide altfel ar însemna să se recunoască organelor de justiție competența de a se substitui examinatorilor, de a invalida evaluările făcute de aceștia și de a le înlocui cu evaluările proprii ale judecătorilor, ceea ce ar exceda în mod evident atribuțiilor instanțelor judecătorești. Așadar, prevederile art. 21 din Legea fundamentală, referitoare la accesul la o instanță de judecată, nu au aplicabilitate în materia contestării baremului sau rezultatului unui examen ori concurs, ci numai în ceea ce privește controlul legalității procedurii de desfășurare a examenului sau concursului respectiv”.
În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 26 iunie 1986, pronunțată în Cauza Van Marle și alții împotriva Olandei, prin decizia de inadmisibilitate din 28 februarie 2002, pronunțată în Cauza San Juan împotriva Franței, prin decizia de inadmisibilitate din 2 septembrie 2003, pronunțată în Cauza Eisenberg împotriva Franței, și prin Hotărârea din 24 februarie 2005, pronunțată în Cauza Nowicky împotriva Austriei (paragraful 34), a statuat, cu valoare de principiu, că evaluarea cunoștințelor și a experienței necesare pentru admiterea într-o profesie este similară cu susținerea unui examen de tip școlar sau universitar și nu poate intra în domeniul de aplicare a art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, îndepărtându-se atât de la competența normală a unui judecător, învestit de regulă cu soluționarea unui diferend, cât și de la garanțiile instituite de art. 6 din Convenție, care nu sunt de natură să se aplice „litigiilor” ce ar putea apărea în această materie.”
Cu privire la cele două decizii invocate de către reclamantă prin concluziile scrise depuse la dosar în data de 24.09.2024 (fila 224-verso), respectiv Decizia nr. 3655/2022 și Decizia nr. 599/2014, pronunțate de ICCJ – Secția CAF, Curtea arată că, contrar susținerilor reclamantei, prin respectivele decizii, instanța supremă nu a statuat în sensul admisibilității acțiunilor în contencios administrativ prin care se tinde la cenzurarea de către instanță a punctajelor acordate de către comisiile constituite pentru desfășurarea unui concurs/examen.
Astfel, prin Decizia nr. 3655/2022, pronunțată de ICCJ – Secția CAF, instanța supremă a arătat că nu are posibilitatea analizării criticilor prin care se tinde a se demonstra inadmisibilitatea acțiunii, întrucât respectivele critici nu au fost formulate în termenul legal de motivare a recursului, ci au fost învederate doar prin concluziile orale. Totodată, în speța analizată de instanța supremă prin decizia în discuție, s-a ridicat o problemă de legalitate procedurală a concursului, respectiv o încălcare a unei norme juridice, respectiv a dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat și admitere în cadrul Institutului Național pentru pregătirea și perfecționarea Avocaților iar atare aspecte sunt diferite de cele prin care se tinde la cenzurarea de către instanță a punctajelor acordate de către comisiile constituite pentru desfășurarea unui concurs/examen.
De asemenea, prin Decizia nr. 599/2014, pronunțată de ICCJ – Secția CAF, instanța supremă a arătat următoarele: „Înalta Curte, în acord și cu jurisprudența sa anterioară în materie și desigur cu respectarea jurisprudenței CEDO, la care a făcut ample referiri și judecătorul fondului, arată că atunci când litigiul privește verificarea legalității procedurii în fața unei comisii de admitere și reexaminarea îndeplinirii de către candidați a condițiilor prevăzute de lege pentru o activitate profesională, aspectele care pot fi cenzurate pe cale jurisdicțională sunt arbitrariul, deturnarea de putere și viciile de procedură.” Așadar, inclusiv statuările instanței supreme din Decizia nr. 599/2014 demonstrează inadmisibilitatea parțială a acțiunii ce face obiectul prezentului dosar, întrucât aspectele prin care se tinde la cenzurarea de către instanță a punctajelor acordate reclamantei de către comisia de interviu și comisia de soluționare a contestațiilor, la proba interviului susținută de către reclamantă, nu se circumscriu celor trei elementelor expres și limitativ indicate de instanța supremă ca obiect al cenzurii posibil de efectuat de către instanțele de contencios administrativ în litigii precum cel de față.
Reclamanta a invocat în sprijinul tezei admisibilității acțiunii de față anumite pasaje, pe care le-a citat, din Hotărârile pronunțate de CEDO, în următoarele cauze: cauza Van Marle și alții vs Olanda, cauza San Juan împotriva Franței, cauza Eisenberg vs Franța și cauza Nowicky împotriva Austriei. Atât în cadrul acțiunii introductive cât și în cadrul concluziilor scrise depuse la dosar în data de 24.09.2024 (filele 223-225), reclamanta invocă împrejurarea că prin paragrafele citate din jurisprudența CEDO anterior menționată, instanța de la Strasbourg a relevat faptul că evaluarea de către autorități a cunoștințelor și experienței necesare pentru exercitarea unei profesii sub un anumit titlu se aseamănă cu un examen de tip școlar sau universitar, care este departe de exercitarea funcției judiciare obișnuite, se abate atât de mult de la sarcina normală a judecătorului încât garanțiile prevăzute de art. 6 CEDO nu ar putea viza litigiile referitoare la o asemenea materie.
Reclamanta propune o interpretare per a contrario a respectivelor statuări, susținând faptul că, în speța de față, reaprecierea punctajului pentru speța de etică (parte componentă a probei interviului) nu se îndepărtează de exercitarea funcției judiciare obișnuite, întrucât afirmă reclamanta că ar presupune din partea instanței doar a analiza dacă răspunsurile reclamantei sunt sau nu sunt corecte într-o chestiune ce privește aspecte legate de incompatibilitatea judecătorului într-un anumit context factual configurat de datele speței. În sprijinul tezei pe care o avansează, reclamanta invocă statuarea CEDO cuprinsă în paragraful 116 din Hotărârea pronunțată în cauza Van Marle și alții vs Olanda.
Față de aceste susțineri ale reclamantei, Curtea arată în primul rând că o lecturare atentă a paragrafului 116 din Hotărârea pronunțată în cauza Van Marle și alții vs Olanda, reliefează tocmai faptul că situația de excepție în care o persoană are dreptul la revizuire judiciară în litigii de natura celor în discuție, vizează aspecte privind nelegalitatea procedurală, formală a unui concurs/examen și nicidecum nu este exemplificată această situație de excepție prin indicarea posibilității instanțelor judecătorești de a reevalua prestația unui candidat și a modifica punctajele acordate de comisiile constituite pentru desfășurarea unui concurs/examen.
Astfel, în paragraful 116 din Hotărârea pronunțată în cauza Van Marle și alții vs Olanda, s-au statuat următoarele:
„Comisia nu exclude însă posibilitatea ca, în anumite circumstanțe specifice, un individ să aibă dreptul la revizuire judiciară. În special, în cazul în care se afirmă că nu s-au respectat regulile de procedură sau că decizia a fost arbitrară sau considerată ca un „detournement de pouvoir”, individul în cauză trebuie să poată contesta legalitatea deciziei contestate în fața unei autorități judiciare.”
Totodată, Curtea subliniază că, în pofida susținerilor reclamantei, conform normelor juridice incidente în speță, evaluarea la speța de etică (parte componentă a probei interviului) nu se realizează prin acordarea indispensabilă a unui punctaj fix, predeterminat, doar în considerarea împrejurării că, candidatul intervievat răspunde că într-o situație dată un judecător trebuie să se abțină de la soluționarea cauzei sau dimpotrivă, să nu se abțină de la soluționarea cauzei, chiar dacă răspunsul respectiv ar fi corect.
Dimpotrivă, normele juridice incidente în speță reliefează faptul că evaluarea făcută de Comisia de interviu și Comisia de soluționare a contestațiilor la proba interviului este una complexă, în care interferează evaluarea tuturor celor trei dimensiuni investigate. În privința fiecăreia din cele trei dimensiuni supuse evaluării la proba interviului, s-a reglementat doar punctajul maxim ce poate fi acordat, însă evaluarea concretă și acordarea de punctaje concrete fiecărui candidat reprezintă apanajul exclusiv al celor două comisii anterior menționate. Iar în mod specific, cu privire la speța de etică, evaluarea depinde nu doar de un simplu răspuns al candidatului, ci de o întreagă analiză a sa, prin prisma unor principii și valori morale personale.
Edificatoare în acest sens sunt prevederile art. 27, alin. (1) din Regulament coroborate cu prevederile relevante referitoare la metodologia de desfășurare a probei interviului, cuprinse Anexa 2 la Regulament.
Astfel, prevederile art. 27, alin.(1) din Regulament statuează următoarele:
„(1) În cadrul probei interviului, evaluarea de către comisie/subcomisie a candidatului se face prin notarea, cu respectarea punctajului maxim indicat, pe baza următoarelor criterii de evaluare:
a) motivația de a accede în profesia de judecător sau procuror – punctaj maxim 20 de puncte;
b) existența aptitudinilor specifice profesiei de judecător sau procuror, fiind avute în vedere aptitudinea de comunicare clară și logică a ideilor, capacitatea de gândire critică, capacitatea de analiză, motivare și sinteză, înțelegerea realității sociale, folosirea corectă a limbii române – punctaj maxim 40 de puncte;
c) elemente de etică specifice profesiei, fiind avut în vedere modul în care candidatul se raportează la valori precum independența justiției, imparțialitatea judecătorilor și procurorilor, integritatea, responsabilitatea – punctaj maxim 40 de puncte.” (sublinierile noastre).
De asemenea, în cuprinsul Anexei 2 la Regulament, sunt cuprinse următoarele dispoziții relevante:
„Aspectele investigate în cadrul interviului sunt următoarele:
I. Motivația pentru a accede în profesia de judecător sau procuror;
II. Existența aptitudinilor specifice profesiei de judecător sau procuror;
III. Raportarea la elemente de etică specifice profesiei.
În cadrul probei interviului, comisia de interviu are în vedere următoarele criterii de evaluare:
a) motivația de a accede în profesia de judecător sau procuror – punctaj maxim 20 de puncte;
b) existența aptitudinilor specifice profesiei de judecător sau procuror, fiind avute în vedere aptitudinea de comunicare clară și logică a ideilor, capacitatea de gândire critică, capacitatea de analiză, motivare și sinteză, înțelegerea realității sociale, folosirea corectă a limbii române – punctaj maxim 40 de puncte;
c) elemente de etică specifice profesiei, fiind avut în vedere modul în care candidatul se raportează la valori precum independența justiției, imparțialitatea judecătorilor și procurorilor, integritatea, responsabilitatea – punctaj maxim 40 de puncte.
Etapele interviului în fața comisiei/subcomisiei de interviu:
1. Discuții pe baza fișei de prezentare, în vederea prezentării candidatului prin prisma experienței personale și profesionale;
2. Dialog care are la bază analiza scrisă realizată de candidat pentru interpretarea unui text la primă vedere (proverb, citat, maximă etc.);
3. Discuții asociate opiniilor exprimate de către candidat, cu privire la o speță cu elemente de etică, corelate cu specificul profesiei.
Desfășurarea interviului:
– Candidații se prezintă la Institutul Național al Magistraturii la ora indicată în programarea publicată pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii și a Institutului Național al Magistraturii. Candidații predau reprezentanților comisiei de organizare fișa de prezentare completată. Formularul fișei de prezentare va fi publicat pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii și a Institutului Național al Magistraturii și va fi completat individual de către candidați, în intervalul dintre publicarea lui și data prezentării la interviu.
– Fiecare candidat extrage un bilet conținând un text la primă vedere (proverb, citat, maximă etc.). Timp de 30 minute, candidatul elaborează în scris o analiză a ideii cuprinse în subiectul extras. Elaborarea în scris a analizei are drept scop pregătirea discuției care va avea loc cu comisia/subcomisia de interviu și, totodată, va oferi comisiei/subcomisiei un element în plus pentru aprecierea generală a interviului. Analiza elaborată în scris de candidați se multiplică de către comisia de organizare a concursului; copiile se închid, împreună cu originalul, într-un plic sigilat predat candidatului pentru păstrarea până la momentul intrării în sala de examinare. Copiile analizei elaborate se înaintează comisiei/subcomisiei de interviu, la intrarea în sala de examinare. Originalul analizei va fi predat comisiei/subcomisiei după încheierea interviului.
– Candidatul intră în sala în care se află comisia/subcomisia de interviu, după care se prezintă (face un rezumat al fișei de prezentare). Pornind de la prezentarea făcută, este inițiat un dialog între membrii comisiei/subcomisiei și candidat, aspectele investigate fiind cele enumerate la pct. I – III.
– Candidatul prezintă oral analiza elaborată. Pornind de la analiza elaborată și prezentată, comisia/subcomisia formulează întrebări, aspectele investigate fiind cele enumerate la pct. I – III.
– Candidatului i se citește o speță cu elemente de etică specifice profesiei, pe care acesta este invitat să o analizeze în conformitate cu principii și valori morale personale. Comisia/subcomisia continuă dialogul și formulează întrebări, aspectele investigate fiind, de asemenea, cele enumerate la pct. I – III.” (sublinierile noastre).
Așadar, rezultă din cuprinsul dispozițiilor legale mai sus citate, faptul că evaluarea la proba interviului, inclusiv cu privire la speța de etică, se realizează pe baza unui dialog continuu între candidatul intervievat și membrii comisiei de interviu, iar punctajul concret acordat vizează nu doar un răspuns punctual, ci întreaga analiză a candidatului intervievat, fiind relevantă orice observație sau comentariu exprimat de acesta.
Curtea subliniază faptul că o atare evaluare se îndepărtează de la exercitarea funcției judiciare obișnuite, întrucât nu presupune doar verificarea corectitudinii juridice a unui răspuns punctual exprimat de reclamantă în cadrul probei interviului.
În fine, un ultim aspect care consolidează adoptarea soluției de admitere parțială a excepției inadmisibilității acțiunii, îl reprezintă statuarea printr-o normă juridică a caracterului definitiv al notei acordate de Comisia de soluționare a contestațiilor, statuare consacrată de prevederile art. 27, alin. (3), teza finală din Regulament.
În concluzie, Curtea a găsit parțial întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de către pârât, respectiv doar în ceea ce privește aspectele prin care se tinde la cenzurarea de către instanță a punctajelor acordate reclamantei de către comisia de interviu și comisia de soluționare a contestațiilor, la proba interviului susținută de către reclamantă.
II. Considerente privind soluția de respingere parțial ca nefondată a acțiunii
Reclamanta a formulat prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar și anumite critici ce țin de legalitatea formală, procedurală a concursului. Este evident că în privința acestor aspecte, acțiunea formulată de către reclamantă nu este inadmisibilă (motiv pentru care excepția inadmisibilității acțiunii a fost admisă doar în parte), însă Curtea a constatat că sunt neîntemeiate criticile vizând pretinsa nelegalitate formală, procedurală a concursului, așa cum se va arăta în continuare.
II.1 O primă categorie de critici ce țin de legalitatea formală, procedurală a concursului au fost învederate de către reclamantă prin secțiunea nr. 1 a acțiunii formulate, reclamanta afirmând că în speță s-ar fi încălcat principiul imparțialității (art. 11 Cod administrativ), principiul legalității (art. 6 Cod administrativ) și dreptul la demnitate (art. 1 CEDO).
Față de aceste critici ale reclamantei, Curtea arată în primul rând că acestea vizează exclusiv activitatea desfășurată de către Comisia de interviu, care a acordat reclamantei la proba interviului nota 5,56.
Însă, Curtea subliniază că la adoptarea actului administrativ contestat de către reclamantă (Hotărârea Plenului CSM nr. 42/21.03.2024) nu s-a avut în vedere nota reclamantei la proba interviului acordată de către Comisia de interviu (5,56) ci nota finală a reclamantei la proba interviului acordată de către Comisia de soluționare a contestațiilor.
În consecință, orice ipotetică încălcare a unor dispoziții legale de către Comisia de interviu nu ar avea aptitudinea de a influența legalitatea actului administrativ contestat de către reclamantă (Hotărârea Plenului CSM nr. 42/21.03.2024), întrucât acesta nu s-a fundamentat în privința reclamantei pe actele întocmite de Comisia de interviu (concretizate în notarea reclamantei cu 5,60) ci s-a fundamentat pe actele întocmite de Comisia de soluționare a contestațiilor (concretizate în notarea reclamantei cu 5,60).
Având în vedere aceste aspecte, devine inutilă cercetarea acestor critici de nelegalitate. Însă, pentru a oferi totuși un răspuns reclamantei cu privire la criticile în discuție, Curtea va arăta în cele ce urmează că aceste critici sunt neîntemeiate.
Astfel, analizând afirmațiile membrilor Comisiei de interviu citate de către reclamantă în cadrul acțiunii formulate și chiar întregul conținut al înregistrării audio-video a interviului (al cărui suport tehnic se regăsește la fila 138 și fila 207), Curtea a constatat, contrar susținerilor reclamantei, că nu se relevă vreo încălcare a dreptului său la demnitate (art. 1 CEDO). Astfel, afirmațiile în discuție vizează aspecte cu caracter general legate de profesia de judecător și nu cuprind remarci jignitoare cu caracter personal adresate reclamantei iar tonul dialogului nu s-a evidențiat a fi unul necivilizat.
De asemenea, contrar susținerilor reclamantei, Curtea a reținut că, nu poate fi identificat vreun element al speței care să susțină teza învederată de către reclamantă cu privire la pretinsa încălcare de către Comisia de interviu a principiului legalității (art. 6 Cod administrativ). Astfel, în cadrul probei cu interviul reclamantei nu s-a verificat îndeplinirea în persoana reclamantei a condițiilor de participare la concurs și prin urmare nu se poate ridica problema încălcării prevederilor art. 63 din Legea nr. 303/2023, care nu impune nici o limită de vârstă candidaților la examenul de admitere în magistratură. Având în vedere că reclamanta susține pretinsa încălcare a principiului legalității (art. 6 Cod administrativ) și ca un corolar al pretinsei încălcări a principiului imparțialității (art. 11 Cod administrativ), în sensul că o încălcare a prevederilor art. 11 din Codul administrativ implică în mod automat și o încălcare a prevederilor art. 6 din Codul administrativ, Curtea va arăta în cele ce urmează că în speță nu poate fi reținută încălcarea prevederilor art. 11 din Codul administrativ, ceea ce exclude existența unui corolar în sensul încălcării prevederilor art. 6 din Codul administrativ.
Punctul central al criticilor reclamantei vizează pretinsa încălcare a principiului imparțialității (art. 11 Cod administrativ) și este fundamentat în special pe următoarea afirmație a unui membru al Comisiei de interviu: „profesia de judecător la fel ca cea de profesor, ori medic sunt profesii vocaționale iar pentru a fi format, un judecător are nevoie de 20 ani”. Reclamanta susține că, în special din conținutul acestei afirmații precum și din cuprinsul ideilor convergente exprimate de respectivul membru al Comisiei de interviu, s-ar putea deduce convingerea sa că nu este oportună admiterea reclamantei în magistratură, datorită vârstei sale.
Față de aceste susțineri ale reclamantei, Curtea, arată, cu titlu prealabil, că, întrucât proba interviului se grefează pe un indispensabil dialog permanent între membrii Comisiei de interviu și candidatul intervievat, rolul oricăror afirmații ale membrilor Comisiei de interviu este și acela de a provoca discuția, care rămâne una deschisă, în sensul permiterii exprimării de către candidatul intervievat a oricărei opinii și argumentări în raport de respectivele afirmații.
Curtea, subliniază că nu este necesar a tranșa dacă poate fi dedusă o atare convingere a unui membru al Comisiei de interviu, precum cea învederată de către reclamantă, întrucât, chiar dacă, ipotetic vorbind, s-ar acredita o atare teză, acest lucru în sine nu ar fi suficient pentru a se reține încălcarea principiului imparțialității consacrat de prevederile art. 11 din Codul administrativ. Astfel, trebuie observat că prevederile art. 11 din Codul administrativ, se referă la o exercitare subiectivă a atribuțiilor personalului din administrație datorată unei convingeri, textul de lege în discuție statuând următoarele: „Personalul din administrația publică are obligația de a-și exercita atribuțiile legale, fără subiectivism, indiferent de propriile convingeri sau interese.” (sublinierea noastră).
Așadar, pentru a fi reținută încălcarea de către un membru al Comisiei de interviu a prevederile art. 11 din Codul administrativ, ar fi necesar ca reclamanta să dovedească exercitarea subiectivă a atribuțiilor sale, datorată unei convingeri personale, sarcina probei incumbând reclamantei, conform prevederilor art. 249 Cod de procedură civilă.
În acest context, trebuie remarcat că, deși în proba interviului se punctează distinct aspectele legate de motivația de a accede în profesia de judecător sau procuror, iar o eventuală convingere a unui membru al Comisiei de interviu în sensul descris de reclamantă este mai degrabă legată de această dimensiune, reclamanta critică prin acțiunea formulată punctajul acordat la speța de etică, respectiv o altă dimensiune punctată în cadrul probei interviului.
Însă, ceea ce prezintă relevanță este împrejurarea că reclamanta nu a dovedit prin vreun mijloc de probă că punctajul la speța de etică (componentă a probei interviului) acordat de un membru al Comisiei de interviu ar fi reprezentat o exercitare subiectivă a atribuțiilor sale, datorată unei convingeri personale iar nu o oglindire a prestației efective a reclamantei în aspectele investigate privind elementele de etică specifice profesiei.
Întrucât reclamanta nu a făcut o atare dovadă, nu poate fi reținută încălcarea de către un membru al Comisiei de interviu a prevederilor art. 11 din Codul administrativ.
II.2. O altă categorie de critici ce țin de legalitatea formală, procedurală a concursului au fost învederate de către reclamantă prin completarea de acțiune (fila 195), reclamanta afirmând că în speță s-ar fi încălcat principiul non reformatio in peius, prin împrejurarea că, deși Comisia de soluționare a contestațiilor i-a acordat în mod global o notă mai mare decât cea acordată de Comisia de interviu, în privința elementelor de etică specifice profesiei punctajul acordat de către Comisia de soluționare a contestațiilor a fost mai mic decât punctajul acordat de către Comisia de interviu.
Curtea arată că aceste critici sunt nefondate, întrucât însăși normele legale incidente în speță, respectiv prevederile art. 28, alin. (3), teza finală din Regulament, care reprezintă o aplicare a principiului non reformatio in peius, se referă la reevaluarea de ansamblu concretizată prin „nota acordată în urma soluționării contestației”, care nu poate fi mai mică decât „nota contestată”. Astfel, prevederile art. 28, alin. (3), teza finală din Regulament, statuează: „Soluționarea contestației la proba interviului se realizează prin reevaluarea probei, pe baza înregistrării audio-video și a analizei scrise depuse de candidat, având în vedere grila de evaluare elaborată de comisia de interviu. Nota acordată în urma soluționării contestației este definitivă și nu poate fi mai mică decât nota contestată.”
Prin contestația formulată (filele 9-10), reclamanta a contestat nota acordată la proba interviului susținut la data de 17.02.2024, adică nota de 5,56 și nu a contestat în mod exclusiv punctajul acordat de către Comisia de interviu la aspectele privind elementele de etică specifice profesiei. Înscrisurile care atestă nota acordată de Comisia de interviu și respectiv nota acordată de Comisia de soluționare a contestațiilor, precum și punctajele concrete în privința tuturor aspectelor investigate prin proba interviului, acordate reclamantei de fiecare membru al Comisiei de interviu și respectiv de fiecare membru al Comisiei de soluționare a contestațiilor se regăsesc la filele 177-188 din dosar.
Așadar, în temeiul prevederilor art. 28, alin. (3), teza finală din Regulament, Comisia de soluționare a contestațiilor avea posibilitatea să acorde orice punctaj pe care îl aprecia ca fiind corespunzător la fiecare din cele trei dimensiuni investigate la proba interviului, în măsura în care nota finală rezultată în urma soluționării contestației nu era mai mică decât nota acordată de Comisia de interviu.
În consecință, în pofida susținerilor contrare ale reclamantei, Curtea subliniază că în speța de față principiul non reformatio in peius nu a fost încălcat prin împrejurarea că, în privința elementele de etică specifice profesiei, punctajul acordat de Comisia de soluționare a contestațiilor a fost inferior celui acordat de Comisia de interviu, întrucât respectarea acestui principiu presupunea doar ca nota finală acordată de Comisia de soluționare a contestațiilor să nu fie mai mică decât nota acordată de Comisia de interviu.
Totodată, Curtea subliniază că sunt nefondate criticile reclamantei privind pretinsa încălcare a principiului securității juridice, prin împrejurarea că, în privința elementelor de etică specifice profesiei, punctajul acordat de Comisia de soluționare a contestațiilor a fost inferior celui acordat de Comisia de interviu. Astfel, principiul securității juridice presupune respectarea situațiilor tranșate în mod definitiv. Însă situația la care se referă reclamanta, respectiv cea configurată prin nota acordată de Comisia de interviu, care rezulta inclusiv prin punctajul acordat de Comisia de interviu în privința elementele de etică specifice profesiei, nu era definitivă. Definitivă era doar nota acordată de Comisia de soluționare a contestațiilor, așa cum se arată în mod expres în prevederilor art. 28, alin. (3), teza finală din Regulament.
III.3. În fine o ultimă critică ce ține de legalitatea formală, procedurală a concursului a fost învederată de către reclamantă, abia prin concluziile scrise depuse la dosar în data de 02.10.2024.
Astfel, prin concluziile scrise depuse la dosar în data de 02.10.2024, reclamanta susține că s-ar fi încălcat o normă juridică, respectiv cea cuprinsă în Anexa 2 la Regulament, care stabilește conținutul celei de a treia etape din cadrul probei interviului, prin următoarea formulare: „3.Discuții asociate opiniilor exprimate de către candidat, cu privire la o speță cu elemente de etică, corelate cu specificul profesiei”. Reclamanta susține că s-ar fi încălcat respectiva normă juridică, întrucât i s-a solicitat să răspundă nu cu privire la o speță singulară, ci cu privire la două spețe diferite, respectiv prima speță având ipoteza în care reclamanta ar cumula funcția de judecător și cadru didactic la o Universitate și ar avea de soluționat o cauză în care reclamant este un coleg de la aceea Universitate iar pârâtă este respectiva Universitate iar cea dea a doua speță având ipoteza în care reclamanta ar cumula funcția de judecător și cadru didactic la o Universitate și ar avea de soluționat o cauză în care reclamant este un coleg de la aceea Universitate și pârâtă este o bancă.
În primul rând Curtea subliniază faptul că, prin concluziile scrise nu pot fi extinse motivele acțiunii introductive, întrucât aceasta ar presupune încălcarea principiului contradictorialității și dreptului la apărare, astfel că s-ar impune a fi lăsat neanalizat un atare motiv de nelegalitate învederat de către reclamantă doar prin concluziile scrise.
Pentru a răspunde totuși reclamantei, Curtea arată că în speță nu poate fi reținută încălcarea normei juridice la care se referă reclamanta, întrucât, așa cum rezultă din conținutul înregistrării audio-video a interviului (al cărui suport tehnic se regăsește la fila 138 și fila 207), în realitate reclamanta a avut de analizat o singură speță, iar în cadrul discuțiilor asupra opiniilor exprimate de către reclamantă a fost doar verificată înțelegerea de către reclamantă a implicațiilor identității părții pârâte din respectiva speță. Astfel, singura speță pe care a avut-o de analizat reclamanta era cea în care reclamanta ar cumula funcția de judecător și cadru didactic la o Universitate și ar avea de soluționat o cauză în care reclamant este un coleg de la aceea Universitate iar pârâtă este respectiva Universitate. În cadrul discuțiilor asupra respectivei spețe s-a verificat doar perceperea de către reclamantă a nuanței speței vizând identitatea părții pârâte din respectiva speță, întrebarea adresată reclamantei având rolul de a verifica dacă reclamanta sesizează implicațiile pe care le-ar avea schimbarea identității pârâtei din respectiva speță și nicidecum rolul de a genera o nouă speță supusă analizei.
Față de considerentele mai sus expuse Curtea a admis în parte excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de către pârât, respectiv doar în ceea ce privește aspectele prin care se tinde la cenzurarea de către instanță a punctajelor acordate reclamantei de către comisia de interviu și comisia de soluționare a contestațiilor, la proba interviului susținută de către reclamantă, și în consecință:
A respins parțial ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ formulată și completată de către reclamanta (R), respectiv doar în ceea ce privește aspectele prin care se tinde la cenzurarea de către instanță a punctajelor acordate reclamantei de către comisia de interviu și comisia de soluționare a contestațiilor, la proba interviului susținută de către reclamantă.
A respins în rest ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată și completată de către reclamanta (R) în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.
(Decizie redactată și rezumată de judecător Adrian BUZ)