– art. 5, art. 6, art. 7 alin. 1 și 2, art. 11, art. 12 și art. 22 din Legea nr. 554/2001
– art. 21 alin. 5 din HG nr. 123/2002
– art. 2 lit. b) și art. 20 din Legea nr. 554/2004
Obligația de comunicare, în formă scrisă, există și în cazul acestor informații, având în vedere, pe de o parte, faptul că art. 6 din Legea nr. 554/2001 consacră dreptul de acces la informații al persoanelor, corelativ cu obligația autorităților și instituțiilor publice de comunicare, fără a face vreo distincție după cum este vorba despre informații care se comunică din oficiu sau la cerere, și, pe de altă parte, faptul că art. 21 alin. 5 din HG nr. 123/2002 prevede că „la solicitarea expresă a persoanei interesate, informațiile de interes public comunicate din oficiu vor fi comunicate și în scris, pe suport electronic sau hârtie”.
De asemenea, Curtea a reținut că în mod corect susține recurenta faptul că furnizarea informațiilor de interes public nu implică întocmirea de studii sau statistici suplimentare, însă, în speță, nu se poate reține incidența unei asemenea situații, întrucât cererea reclamantei nu cuprinde sau sugerează necesitatea întocmirii unor studii ori situații suplimentare, iar, raportat la faptul că informațiile în discuție privesc și rezultă din activitatea sa, comunicarea urmează a se realiza exclusiv pe baza situațiilor deținute de recurentă.
Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal
Decizia nr. 566 din 6 noiembrie 2024
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente și a actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:
Intimata-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ, în condițiile art. 22 din Legea nr. 544/2001, cu o acțiune împotriva refuzului recurentei-pârâte de a-i comunica informațiile solicitate prin adresa nr. (…)/13.05.2024.
Soluția primei instanțe, de admitere a acțiunii, a fost criticată de recurenta-pârâtă din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 Cod procedură civilă.
Analiza criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, care privește situația ”când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”.
În susținerea acestui motiv de recurs recurenta-pârâtă a invocat că hotărârea primei instanțe nu cuprinde motivele pentru care s-a apreciat că informațiile solicitate de reclamantă sunt informații de interes public în sensul Legii nr. 544/2001, deși apărările sale vizau acest aspect, situație ce, în opinia sa, echivalează cu nerespectarea dispozițiilor art. 425 alin. 1 lit. b) Cod procedură civilă.
Curtea a apreciat criticile ca fiind neîntemeiate, reținând că în considerentele sentinței se regăsesc argumentele de fapt și de drept ale instanței privitoare la caracterul informațiilor solicitate de reclamantă ca fiind de interes public, în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, judecătorul fondului stabilind inclusiv faptul că informațiile solicitate de reclamantă prin punctele 5 și 6 din cererea adresată pârâtei au caracter public, câtă vreme nu se încadrează în niciuna din excepțiile prevăzute de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 544/2001.
În consecință, nu este incident motivul de casare în discuție, întrucât hotărârea primei instanțe cuprinde motivele pe care se întemeiază, inclusiv motivele de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate apărările pârâtului, fiind respectate dispozițiile conform art. 425 alin. 1 lit. b) Cod procedură civilă.
Analiza criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, care privește situația „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.
O primă critică este în sensul că în mod nelegal a fost obligată să comunice reclamantei informațiile solicitate de aceasta prin puncte 3 și 7 din cerere, în condițiile în care prin răspunsul transmis a indicat site-ul unde acestea pot fi găsite.
Examinând critica, Curtea a înlăturat-o ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Informațiile în discuție privesc cantitatea de sămânță certificată obținută la nivelul anului agricol 2021-2022 (punctul 3) și profitul obținut total sau pierderea totală înregistrată la nivelul anului agricol 2021-2022 (punctul 7).
Conform poziției procesuale a recurentei-pârâte aceste informații intră în categoria celor care se comunică din oficiu, conform art. 5 din Legea nr. 554/2001 și sunt afișate pe site-ul instituției.
Curtea a reținut că în mod corect a stabilit judecătorul fondului că obligația de comunicare, în formă scrisă, există și în cazul acestor informații, având în vedere, pe de o parte, faptul că art. 6 din Legea nr. 554/2001 consacră dreptul de acces la informații al persoanelor, corelativ cu obligația autorităților și instituțiilor publice de comunicare, fără a face vreo distincție după cum este vorba despre informații care se comunică din oficiu sau la cerere, și, pe de altă parte, faptul că art. 21 alin. 5 din HG nr. 123/2002 prevede că „la solicitarea expresă a persoanei interesate, informațiile de interes public comunicate din oficiu vor fi comunicate și în scris, pe suport electronic sau hârtie”.
O altă critică invocată de recurentă este în sensul că în mod nelegal a fost obligată să comunice reclamantei informațiile solicitate de aceasta prin punctele 5 și 6 din cerere, în condițiile în care acestea nu se circumscriu noțiunii de informații de interes public, întrucât nu privesc și nu rezultă din activitatea sa, furnizarea informațiilor de interes public nepresupunând întocmirea de statistici suplimentare prin prelucrarea unui volum mare de date.
Examinând critica, Curtea a înlăturat-o ca nefondată.
În acest sens, se reține că informațiile în discuție privesc lucrările agricole executate de către terți la nivelul anului agricol 2021-2022 (punctul 5) și suprafața și tariful achitat pentru fiecare lucrare agricolă executată de către terți la nivelul anului agricol 2021-2022 (punctul 6).
În acord cu judecătorul fondului, Curtea a apreciat că informațiile mai sus menționate intră în categoria informațiilor de interes public supuse comunicării la cererea persoanelor interesate, în sensul prevăzut de art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001, întrucât privesc și rezultă din activitatea recurentei, aspect confirmat inclusiv de faptul că lucrările agricole sunt executate în baza contractelor încheiate de aceasta cu terți prestatori.
Emiterea de către recurentă a Deciziei nr. (…)/07.12.2021, prin care a stabilit o listă cu informațiile din evidența sa exceptate de la comunicare, printre care și contractele încheiate de aceasta, indiferent de natura lor, nu împiedică realizarea controlului de legalitate al refuzului contestat de intimată în raport cu dispozițiile legale incidente, întrucât prin acte juridice (inclusiv administrative sau de organizare internă a unei instituții), emise în executarea legii, nu se poate deroga de la lege. Or, în speță, informațiile în discuție nu intră în niciuna dintre categoriile de informații exceptate de la liberul acces, conform art. 12 din Legea nr. 544/2001.
Împrejurarea că furnizarea informațiilor în discuție ar necesita prelucrarea unui volum mare de documente nu poate justifica refuzul comunicării, având în vedere dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 544/2001, care prevăd că ”autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare și de urgența solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea și difuzarea informației solicitate depășește 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiția înștiințării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile.”
Curtea a reținut că în mod corect susține recurenta faptul că furnizarea informațiilor de interes public nu implică întocmirea de studii sau statistici suplimentare, însă, în speță, nu se poate reține incidența unei asemenea situații, întrucât cererea reclamantei nu cuprinde sau sugerează necesitatea întocmirii unor studii ori situații suplimentare, iar, raportat la faptul că informațiile în discuție privesc și rezultă din activitatea sa comunicarea urmează a se realiza exclusiv pe baza situațiilor deținute de recurentă.
O altă critică a recurentei este în sensul nelegalității sentinței, care a fost pronunțată cu neluarea în considerare a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 544/2001, respectiv a faptului că intimata ar fi putut solicita acces la fondul documentaristic al instituției.
Analizând-o, Curtea a înlăturat-o ca nefondată, reținând că utilitatea accesului la fondul documentaristic al unei instituții publice se apreciază de persoana interesată să cunoască anumite informații de interes public. Or, în condițiile în care cererea formulată de intimată nu a privit accesul la fondul documentaristic al recurentei, dispozițiile invocate de aceasta din urmă nu sunt incidente cauzei și nu pot justifica refuzul contestat prin acțiunea dedusă judecății.
Faptul că intimata a mai contestat în instanță alte răspunsuri la cereri de comunicare de informații adresate recurentei nu prezintă relevanță în soluționarea cauzei, întrucât o astfel de împrejurare nu poate constitui un motiv justificat pentru refuzul comunicării informațiilor, în sensul prevăzut de art. 7 alin. 2 din Legea nr. 544/2001, iar în cazul abuzului de drept procesual, ce trebuie stabilit de instanță, Codul de procedură civilă reglementează remedii specifice.
În concluzie, Curtea a constatat că nu este incident niciunul dintre motivele de casare invocate de recurentă.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 alin. 2 Cod procedură civilă și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă.
(Decizie redactată și rezumată de judecător Mariana ILISIE)