– art. 281 din Legea nr. 207/2015
Curtea reține că din prevederile art. 281 din Legea nr. 207/2015 rezultă faptul că persoana vătămată se poate adresa instanței de contencios administrativ după ce i s-a comunicat decizia de soluționare a contestației, în termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, sau, poate formula acțiune directă împotriva actului administrativ fiscal după împlinirea unui termen de 6 luni de la data depunerii contestației, în cazul în care aceasta nu a fost soluționată.
Având în vedere că reclamantul s-a adresat instanței cu o acțiune în anularea actelor fiscale înainte de soluționarea contestației administrative și de împlinirea termenului prevăzut de art. 281 alin. 5 din Legea nr. 207/2015, în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă.
Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal
Decizia nr. 594 din 20 noiembrie 2024
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente și a actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:
Recurentul-reclamant a criticat soluția primei din perspectiva motivelor de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 Cod procedură civilă.
Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, care privește situația „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”, recurentul a invocat faptul că hotărârea primei instanțe cuprinde o motivare contradictorie și sumară.
Analizând aceste critici, Curtea le-a înlăturat ca nefondate, reținând că în considerentele sentinței nu se identifică argumente de fapt și de drept ale judecătorului care să fie susceptibile a fundamenta soluții diferite, recurentul limitându-se la a invoca incidența acestui motiv de casare fără a arăta în concret ce considerente apreciază că sunt contradictorii.
Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, care privește situația „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”, recurentul a invocat faptul că soluția a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 273 art. 268 Cod procedură fiscală, astfel cum au fost interpretate prin HP nr. 20/2023 a ICCJ, și a dispozițiilor art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
În esență, recurentul pretinde că nu îi poate fi îngrădit accesul la instanță pentru a solicita anularea actelor fiscale apreciate ca fiind vătămătoare, în condițiile în care a formulat contestație administrativă împotriva acestora, la care nu a primit răspuns.
Analizând aceste critici, Curtea a constatat că sunt nefondate, soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, fiind corectă.
În acest sens, s-a reținut că prin acțiunea depusă la instanță la data de 19.03.2024, reclamantul a solicitat anularea unor acte administrativ-fiscale, respectiv a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale constând în TVA nr. (…)/29.01.2013 și a deciziilor referitoare la obligații fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. (…)/10.04.2013, nr. (…)/11.07.2013, nr. (…)/10.10.2013, nr. (…)/15.01.2014, nr. (…)10.04.2014, nr. (…)/10.07.2014, nr. (…)/10.10.2014, nr. (…)/12.10.2017, nr. (…)/15.01.2018, nr. (…)/12.04.2018, nr. (…)/10.07.2018, nr. (…)/10.10.2018, nr. (…)/15.01.2019, nr. (…)/24.04.2019, nr. (…)/13.01.2020, nr. (…)/21.01.2021, nr. (…)/02.02.2022, nr. (…)/16.01.2023, toate emise de ANAF-DGRFP (…)-AJFP (…).
Din actele dosarului rezultă că reclamantul a formulat contestație administrativă împotriva acestor acte fiscale, la data de 12.02.2024 – fila 7 dosar fond, aceasta fiind soluționată prin Decizia nr. (…)/29.07.2024, depusă în recurs de către intimată.
În drept, Curtea a reținut că în cazul actelor fiscale atacate este incidentă procedura administrativă de contestare prevăzută de art. 268-276 și art. 279-281 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care are natura unei proceduri prealabile și care cuprinde anumite reguli speciale sub aspectul obiectului acțiunii în contencios fiscal și a sesizării instanței de contencios administrativ.
În ceea ce privește obiectul acțiunii în contencios fiscal, astfel cum reiese din conținutul art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, decizia de soluționare a contestației împreună cu actul sau actele administrative fiscale la care se referă pot fi supuse controlului de legalitate al instanței de contencios fiscal, în sensul că pot fi atacate de către contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii (respectiv a Legii nr. 554/2004 și a Codului de procedură civilă).
Cât privește sesizarea instanței de contencios administrativ competente în cazul nesoluționării contestației în termenul legal, în conformitate cu prevederile art. 281 alin. (5) din Legea nr. 207/2015, în cazul în care contestația împotriva actului administrativ fiscal nu este soluționată într-un termen de 6 luni de la data înregistrării contestației, contribuabilul se poate adresa direct instanței de contencios fiscal. În această situație instanța se va pronunța asupra fondului litigiului fiscal, în lipsa deciziei de soluționare a contestației.
Astfel, în acord cu judecătorul fondului, Curtea a reținut că din prevederile art. 281 din Legea nr. 207/2015 rezultă faptul că persoana vătămată se poate adresa instanței de contencios administrativ după ce i s-a comunicat decizia de soluționare a contestației, în termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, sau, poate formula acțiune directă împotriva actului administrativ fiscal după împlinirea unui termen de 6 luni de la data depunerii contestației, în cazul în care aceasta nu a fost soluționată.
Prevederile art. 281 alin. 5 din Legea nr. 207/2015 au făcut obiectul controlului a posteriori de constituționalitate, pe calea excepției de neconstituționalitate, prin raportare la dispozițiile art. 21 alin. 1 și 3 din Constituție, privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ce a fost respinsă prin Decizia nr. 264/2021, Curtea Constituțională a României statuând că: „(18) […] Practic, de la momentul comunicării deciziei de soluționare a contestației se deschide calea pentru declanșarea procesului fiscal, prin sesizarea instanței judecătorești competente.
(20) […] Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală reglementează singura ipoteză în care se poate formula acțiune directă împotriva actului administrativ fiscal, și anume cea reglementată prin art. 281 alin. (5), conform căruia posibilitatea formulării unei acțiuni directe la instanța de contencios administrativ împotriva actului administrativ fiscal poate viza doar situația în care organul fiscal competent nu a soluționat contestația administrativă în termen de 6 luni de la data depunerii acesteia, cu precizarea că la calculul acestui termen nu sunt incluse perioadele prevăzute la art. 77 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și nici cele în care procedura de soluționare a contestației este suspendată, potrivit art. 277 din acest cod.
(21) Într-o astfel de ipoteză, potrivit art. 281 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, „procedura de soluționare a contestației încetează la data la care organul fiscal a luat la cunoștință de acțiunea în contencios administrativ formulată de contribuabil/plătitor …”.
(26) […]Totodată, legiuitorul a lăsat la îndemâna contribuabilului, pentru evitarea demarării unei proceduri execuționale, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 278 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală intitulat „Suspendarea executării actului administrativ fiscal”. Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, însă o atare împrejurare nu aduce atingere dreptului contestatorului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă putând suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune, potrivit art. 278 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală”.
Având în vedere considerentele de drept mai sus expuse și faptul că reclamantul s-a adresat instanței cu o acțiune în anularea actelor fiscale înainte de soluționarea contestației administrative și de împlinirea termenului prevăzut de art. 281 alin. 5 din Legea nr. 207/2015, în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă.
În ceea ce privește susținerea recurentului în sensul că sentința a fost pronunțată cu nesocotirea deciziei obligatorii a ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 20/2023, Curtea a înlăturat-o ca nefondată.
În acest sens, s-a reținut că prin această decizie s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, prin raportare la prevederile art. 8 alin. (1) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, motivele de nelegalitate invocate în cererea de anulare a deciziei de soluționare a contestației și a actelor administrative fiscale la care aceasta se referă nu sunt limitate la cele invocate în contestația administrativă.
Deși în considerente instanța supremă a reținut că „Natura juridică a procedurii administrative fiscale este de procedură prealabilă, în aplicarea principiului revocabilității actelor administrative, aplicabil și în ceea ce privește actele administrative fiscale, și nu de procedură administrativă jurisdicțională, caracter care se păstrează și după modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 prin Ordonanța Guvernului nr. 30/2017 prin care s-au introdus dispoziții procedurale care tind să o apropie de jurisdicțiile speciale administrative”, totuși, prin această decizie obligatorie nu s-a statuat în sensul indicat de recurent, respectiv al admisibilității unei acțiuni în anularea actelor fiscale fără respectarea dispozițiilor art. 281 Legea nr. 207/2015.
În concluzie, Curtea a constatat că nu sunt incidente motivele de casare invocate de recurent, hotărârea primei instanțe fiind legală.
Pentru aceste motive, în baza art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant (Rr) împotriva Sentinței nr. (…)/CA din 10.07.2024 pronunțată de Tribunalul (…).
În recurs nu s-au acordat cheltuieli de judecată, întrucât recurentul, fiind în culpă procesuală, nu este îndreptățit la acordarea acestora, iar intimata nu a formulat cereri în acest sens.
(Decizie redactată și rezumată de judecător Mariana ILISIE)