Litigiu de asigurări sociale

Textul legal aplicabil este art. 158 din Legea 263/2010, potrivit căruia:

(31) Dovada vechimii în muncă în grupa I şi/sau a II-a de muncă realizată anterior datei de 1 aprilie 2001 se face cu carnetul de muncă întocmit cu respectarea prevederilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă.

(32) În situaţia în care perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I şi/sau a II-a de muncă nu sunt înregistrate în carnetul de muncă sau înregistrarea acestor perioade este efectuată incorect ori incomplet, dovada acestora se poate face cu adeverinţe eliberate de către angajatori sau deţinătorii legali de arhive.

Prin urmare, dovada vechimii realizate în grupă superioară de muncă se face, în principal, prin carnetul de muncă şi numai în situaţia în care înregistrarea este incompletă sau incorectă (împrejurare ce trebuie dovedită), este necesară o adeverinţă eliberată de angajator.

În mod similar, dispoziţiile art. 15 din Ordinul 50/1990 al Ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale prevedeau că dovedirea perioadelor de activitate desfăşurate în locuri de muncă şi activităţi ce se încadrează în grupele I şi II de muncă, în vederea pensionării, se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă.

Or, în cauză, după cum în mod corect a reținut și prima instanță, în carnetul de muncă al reclamantului, la poziția 77, s-a consemnat că perioada 20.10.1999-31.03.2001 constituie activitate prestată în grupa I de muncă, procent 100%, conform Ordinului nr.50/1990, Anexa I, poziţia 95, conform tabelului nominal avizat de ITM, cu nr. 3298/21.06.2001.

De asemenea, în carnetul de muncă al reclamantului, la poziția 8, s-a consemnat că perioada 25.06.1995-10.09.1997 constituie activitate prestată în grupa a II-a de muncă, procent 100%, conform Ordinului nr. 50/1990 şi Scrisorii nr. 5527/22.05.1991, pct. 7.

Curtea constată că aceste menţiuni constituie o dovadă a perioadei lucrate în grupă superioară de muncă, conform prevederilor exprese din Ordinul nr. 50/1990 şi din Legea 263/2010.

De asemenea, Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă nu impunea condiţii speciale în vederea înscrierii activităţii desfăşurate în grupe superioare de muncă, ci, conform art. 11 alin.2, în carnetul de muncă, unitatea avea obligaţia de a menţiona locurile de muncă cu condiţii deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele I şi II de muncă la pensie.

În aceste condiţii, carnetul de muncă reprezintă o dovadă suficientă a perioadelor lucrate în grupe superioare de muncă, nefiind necesar ca aceste menţiuni să fie completate prin adeverinţe emise de angajatori/alte acte, câtă vreme nu s-a dovedit în niciun mod că acesta ar fi incomplet sau eronat (prin referire la operațiunea de înregistrare, iar nu cu privire la procedura de încadrare în grupa de muncă).

Decizia civilă nr. 444/10.07.2025 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa civilă nr.162/05.03.2025 pronunţată de Tribunalul Brăila, s-a admis contestaţia în parte formulată de contestatorul (…), în contradictoriu cu intimata CJP B.

S-a anulat decizia nr. R15857/26.04.2024 emisă de intimata CJP B şi a obligat pe intimată să emită o nouă decizie prin care să valorifice ca fiind lucrată în grupa I de muncă în procent de 100% perioada cuprinsă între 20.10.1993-31.03.2001, conform menţiunilor din Carnetul de muncă- poziţia 77 şi în grupa a II-a de muncă în procent de 100% perioada cuprinsă între 25.06.1995-10.09.1997, conform menţiunilor din Carnetul de muncă- poziţia 8.

A obligat pe intimată la plata către contestatoare a sumei de 500 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul instanţei la data de 25.06.2024, sub nr. …/113/2024, contestatorul (…) a formulat în contradictoriu cu intimata CJP B, contestație împotriva Deciziei nr. R15857/26.04.2024 – privind respingerea pensiei pentru limita de vârstă, solicitând să se dispună admiterea contestaţiei, în sensul obligării la emiterea unor noi decizii în care să se valorifice: perioada lucrată de contestator în grupa I de muncă, respectiv perioada cuprinsă între 20.10.1999 – 31.03.2001 în procent de 100% din timpul efectiv lucrat perioadă lucrată de contestator în grupa a II-a de muncă, respectiv şi perioada cuprinsă între 25.06.1995-10.09.1997 în procent de 100% din timpul efectiv lucrat ca perioadă care se încadrează în drepturile prevăzute de „Legea navalistului” perioada cuprinsă între 01.04.1989-23.01.1990; 25.06.1995-10.09.1997; 20.10.1999-prezent, obligarea intimatei la plata drepturilor recalculate de pensie de la data depunerii cererii de pensionare, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În motivare, a arătat că în perioada cuprinsă între 25.06.1995 – 10.09.1997/11.09.1997-01.12.1998 şi 01.04.1999 – 15.10.1999 a desfăşurat activitate în cadrul SC B SA-IMB/SC IMB SA.

Perioada lucrată de contestator în această societate între 25.06.1995-10.09.1997 a fost încadrată de către societatea angajatoare în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, conform menţiunilor exprese din Carnet muncă – poz. (8), care stipulează „în perioada 25.06.1995- 10.09.1997 a lucrat în … benef. de grupa a II-a de muncă conform Ordinului 50/1990 şi Scrisoarea 5527/22.05.1991, poz.7 în procent de 100 %.”

A susţinut că este şi a fost salariat al SC A B SA/SC STX RO O B SA/SC STX OSN B SA/SC V SA în perioadele cuprinse între: 01.04.1989-23.01.1990 şi 20.10.1999-prezent.

A desfăşurat activitate în meseria de lăcătuş montaj construcţii nave. Potrivit dispoziţiilor art.30 alin.(1) lit.h) – dispoziţie introdusă prin Legea 188/2020 (legea navalistului), activitatea desfăşurată în toata perioada menţionată este încadrată în condiţii speciale de muncă.

(1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din:

1. La articolul 30 alineatul (1), după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins: h) sectorul construcții nave, pentru personalul care își desfășoară activitatea în următoarele activități specifice: control nedistructiv cu radiații ionizante, izolare cu vată minerală, galvanizare, sablare/zincare, vopsitorie, sudură, montare/demontare schele, lăcătușerie montaj, tubulatură montaj, polizare montaj, mecanică montaj, electrică montaj.”

Iar alin. (43) menţionează că „Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. h), perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care personalul din sectorul construcții nave a desfășurat activități la locuri de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.”

Urmare acestor prevederi legale toată perioada lucrată de peste 25 ani, în cadrul ŞN B, ar trebui valorificată ca grupă superioară de muncă, drepturi de care ar trebui să beneficieze şi pentru reducerea vârstei standard de pensionare, la 52 ani.

La poz.77 din Carnet Muncă activitatea cuprinsă între „20.10.1999 şi 31.03.2001 […se încadrează în grupa I de muncă, conform Ordinului 50 Anexa 1, poz.95 şi Tabel Nominal 3298/21.06.2001 avizat de ITM B, timp lucrat pr.100% – totalizând 1 an, 05 luni, 11 zile”.

La poz.78 din Carnet Muncă sunt următoarele menţiuni: „În perioada 01.04.2001-31.12.2003 a lucrat în loc de muncă în condiţii deosebite conf. art. 19 (4) din Legea 19/2000 art.41 (1) din HG 261/2001 şi avizele ITM B 218/07.01.2002, timp lucrat în pr.100% totalizând 02 (doi) ani 09 luni.”

S-au luat în considerare de către CJP însă, numai menţiunile de la poz.78 din Carnet Muncă.

S-au înlăturat de la valorificare perioada cuprinsă între 25.06.1995-10.09.1997 (menţiuni înscrise în carnet Muncă/poz.7) şi perioada cuprinsă între 20.10.1999 şi 31.03.2001 (menţiuni înscrise în carnet Muncă/poz.77).

Încadrarea activităţii desfăşurate pentru ambele perioade în grupa I de muncă sau a II-a de muncă s-a făcut în baza nominalizării efectuate de către Patronat şi Sindicate în fiecare dintre societăţi.

Perioada cuprinsă între 25.06.1995 – 10.09.1997 (menţiuni înscrise în carnet Muncă/poz.7) a fost încadrată de către angajator în grupa a II-a de muncă, în conformitate cu Ordinul 50/1990 şi Scrisoarea MMPS 5527/22.05.1991.

Perioada cuprinsă între 20.10.1999 şi 31.03.2001 (menţiuni înscrise în carnet Muncă/poz.77) a fost încadrată de către angajator în grupa I de muncă, în conformitate cu Ordinul 50/1990 Anexa 1, poz.95 şi Tabel Nominal 3298/21.06.2001 avizat de ITM B.

CJP B a înlăturat de la valorificare ambele perioade, apreciindu-se nefondat că „după data de 01.04.2001…angajatorul nu avea temei legal pentru a nominaliza persoane sau activităţi pentru încadrare în grupa superioară de muncă”- pentru perioada menţionată în Carnet muncă la poz.77, iar pentru menţiunile cuprinse la poz.7 din carnet Muncă că ,,funcţia deţinută (paznic) nu se regăseşte în temeiul legal invocat”.

Casa de pensii nu poate susţine că un anumit salariat nu putea fi încadrat în grupa de muncă potrivit Ordinului 50/1990 pentru că, în concret, angajatorul cunoştea mai bine dacă respectivul salariat îşi desfăşura activitatea într-un anumit loc sau dacă executa anumite operaţiuni. Este, potrivit legii, dreptul angajatorului să stabilească atribuţiile salariatului şi modalitatea în care trebuie acestea realizate, să facă pontaje, să verifice dacă activităţile sunt realizate potrivit fişei postului, precum şi să nominalizeze persoanele şi sectoarele de activitate care se încadrează în grupe de muncă. Iar Scrisoarea MMPS 5527 din 22.05.1991 prevede încadrarea în grupa superioară de muncă/a II-a şi întreg „Personalul muncitor şi de specialitate din fermele şi complexele zootehnice” (art.7).

Atâta timp cât angajatorul a stabilit că activitatea a fost încadrată în grupa I/a II-a de muncă, această situaţie de fapt nu poate fi contestată de către Casa de Pensii.

CP B nu poate face aprecieri cu privire la condiţiile de lucru sau procentul lucrat în aceste condiţii, prin prisma funcţiei pe care a îndeplinit-o, atâta timp cât, în aplicarea Ordinului 50/1990, sindicatele şi conducerea au fost de acord cu încadrarea activităţii salariaţilor în grupa superioară de muncă, adoptând hotărâri în acest sens.

CJP nu i-a solicitat adeverinţe de la angajator/societatea de arhivare care să ateste activitatea desfăşurată în grupa de muncă, de asemenea nici un alt înscris care să susţină înscrierile din carnetul de muncă cu privire la grupele de muncă. Potrivit art.158 din Legea 263/2010 alineat (6), în situația unei suspiciuni, CJP putea face verificări și putea să solicite angajatorului dovezi. Pârâta nu a făcut aceste verificări și nu a cerut explicații și dovezi contestatorului sau angajatorului/societăţii de arhivare, ci doar s-a limitat să motiveze respingerea pe faptul că nu a fost valorificată, întrucât funcţia nu se regăseşte în actul normativ menţionat sau că încadrarea în grupă s-a făcut după data de 01.04.2001.

A fost nominalizat de către angajator în grupă de muncă, aşa cum rezultă din înscrierile din carnetul de muncă. Referitor la funcţia îndeplinită, nominalizarea persoanelor care s-au încadrat în grupa superioară de muncă este atributul conducerii împreună cu sindicatul, conform art.6 din Ordinul 50/1990, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care şi-au desfăşurat activitatea.

Faţă de aceste aspect, în mod greşit CJP B a reţinut că funcţia îndeplinită nu se regăseşte în actul normativ menţionat.

Potrivit Ordinului 50/1990, personalul care a lucrat la locurile de muncă sau activităţile cu condiţii de muncă nocive, grele sau periculoase de pe şantierele de construcţii montaj nave se încadrează în grupa I de muncă în vederea pensionării, pentru întreaga perioadă efectiv lucrată după 18 martie 1969. Iar nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I s-a efectuat de către consiliul de administraţie împreună cu sindicatul.

Casa de pensii nu poate susţine că un anumit salariat nu putea fi încadrat în grupa de muncă potrivit Ordinului 50/1990 datorită activităţii/meseriei pe care o desfăşura pentru că, în concret, angajatorul cunoştea mai bine dacă respectivul salariat îşi desfăşura activitatea într-un anumit loc sau dacă execută anumite operaţiuni. Este, potrivit legii, dreptul angajatorului să stabilească atribuţiile salariatului şi modalitatea în care trebuie acestea realizate, să facă pontaje, să verifice dacă activităţile sunt realizate potrivit fişei postului, precum şi să nominalizeze persoanele şi sectoarele de activitate care se încadrează în grupe de muncă.

Atâta timp cât angajatorul a stabilit că activitatea a fost încadrată în grupă superioară de muncă, această situaţie de fapt nu poate fi contestată de către Casa de Pensii.

De asemenea, nu se poate face aprecieri cu privire la condiţiile de lucru sau procentul lucrat în aceste condiţii, prin prisma funcţiei pe care a îndeplinit-o, atâta timp cât, în aplicarea Ordinului 50/1990, sindicatele şi conducerea au fost de acord cu încadrarea activităţii salariaţilor din grupa a II-a, adoptând o hotărâre în acest sens.

Ordinul 50 din 5 martie 1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, prevedea că: în grupa I şi II de muncă se încadrează locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. l.

În baza acestor prevederi legale, reprezentanţii societăţii împreună cu Sindicatul au făcut demersuri pentru încadrarea activităţii în grupe de muncă.

Prin neluarea în calcul a perioadelor menţionate în carnetul de munca, i s-a îngrădit dreptul de a beneficia de o calculare corectă a vechimii şi cuantumul pensiei, precum şi de reducerea vârstei standard de pensionare.

Pârâta avea obligaţia să ţină cont de menţiunile din carnetul de muncă întocmit cu respectarea prevederilor Decretului nr.92/1976.

Carnetul de muncă, căruia însăşi legea pensiei îi conferă întâietate, reprezintă un înscris cu caracter oficial, provine de la o instituţie legal constituită, fiind emis de o autoritate competentă-angajator, în limitele pe care legea i le conferă.

Potrivit dispoziţiilor art.158 alin.2 din Legea 263/2010, CJP îi revine obligaţia de a valorifica adeverinţele privind încadrarea în grupele I şi II de muncă, în situaţia în care acestea au fost întocmite conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 01.04.2001. Intimata are astfel doar atributul de a verifica dacă adeverinţele au fost eliberate conform legii pe bază de documente, iar nu de a face interpretări cu privire la încadrarea în grupă în raport de funcţia îndeplinită, întrucât această încadrare se face conform dispoziţiilor legale mai sus menţionate, de conducerea unităţii împreună cu sindicatele libere.

Intimata a formulat întâmpinare.

În motivare, a arătat că prin cererea înregistrată sub nr.11809/14.03.2024 reclamantul a solicitat înscrierea la pensie, conform dispoziţiilor Legii nr. 263/2010.

Cererea de pensionare formulată de către reclamant a fost soluţionată prin emiterea deciziei nr. R 15857/26.04.2024.

Prin această decizie s-a adus la cunoştinţa reclamantului faptul că se respinge cererea de pensionare, precum şi motivele acestei respingeri.

Cu privire la primul capăt de cerere, a solicitat respingerea ca fiind nefondat motivat de următoarele:

Din carnetul de muncă al reclamantului rezultă faptul că încadrarea în grupa de muncă s-a făcut în baza unui act administrativ emis ulterior datei de 01.04.2001, respectiv în baza tabelului nominal nr. 3298/21.06.2001.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 (01.04.2001) nu a mai existat temei legal de încadrare în grupa I/II de muncă, deoarece aceste grupe nu au mai fost reglementate prin noua legislaţie.

În aceste condiţii, a solicitat instanţei să respingă ca fiind nefondat acest capăt de cerere având în vedere faptul că la data încadrării reclamantului în grupa de muncă nu mai exista temei legal în acest sens.

Referitor la perioada 25.06.1995-10.09.1997, a considerat că în mod corect nu a fost valorificată la stabilirea drepturilor de pensie motivat de următoarele:

Conform menţiunilor din carnetul de muncă, încadrarea reclamantului în grupa a II-a de muncă în perioada 25.06.1995-10.09.1997 s-a făcut în baza Ordinului nr. 50/1990, completat cu Scrisoarea 5527/22.05.1991 pct.7.

Referitor la acest temei legal, respectiv pct. 7 din Scrisoarea 5527/22.05.1991, acesta prevede că se încadrează în grupa a II-a de muncă: personalul muncitor şi de specialitate din fermele şi complexele zootehnice.

Aşa cum rezultă din înscrisurile din carnetul de muncă, în perioada 25.06.1995 – 10.09.1997 contestatorul a desfăşurat activitate de paznic.

Din textul de lege mai sus arătat rezultă în mod clar faptul că activitatea desfăşurată de către contestator, respectiv paznic, nu se regăseşte în actul normativ menţionat, respectiv Ordinul 50/1990 completat cu Scrisoarea 5527/25.06.1991.

Din dispoziţiile art. 3 al Ordinului 50/1990 rezultă în mod clar că pentru încadrarea în grupe superioare de muncă este necesar ca persoana respectivă să fi desfăşurat vreuna din activităţile expres prevăzute ca fiind activităţi ce se încadrează în aceste grupe de muncă.

În aceste condiţii, a considerat că atât timp cât funcţia îndeplinită de către contestator în perioada mai sus arătată aşa cum rezultă aceasta din carnetul de muncă, nu se regăseşte în dispoziţiile Ordinului 50/1990 completat cu Scrisoarea 5527/22.05.1991, contestatorul (…) nu putea beneficia de grupa a II -a de muncă pentru această perioadă.

Referitor la dispoziţiile art. 30 alin.(1) lit. h) din Legea nr. 263/2010 invocate prin acţiunea formulată, intimata a arătat că legiuitorul a condiţionat aplicarea dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 263/2010 de realizarea unui stagiu de cotizare de 25 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (l) lit. h).

Conform art. 30 alin. 1 lit. h din Legea nr.263/2010 „în sensul prezentei legi, locurile de muncă în condilii speciale sunt cele de la lit.h) sectorul construcții nave, pentru personalul care își desfășoară activitatea în următoarele activități specifice: control nedistructiv cu radiații ionizante, izolare cu vată minerală, galvanizare, sablare/zincare, vopsitorie, sudură, montare/demontare schele, lăcătușerie montaj, tubulatură montaj, polizare montaj, mecanică montaj, electrică montaj.

Totodată, a solicitat să se reţină faptul că la dosarul de pensie al reclamantului nu se regăseşte niciun înscris prin care unitatea angajatoare să-i fi certificat faptul că acesta a desfăşurat activitate în grupa I de muncă în procent de 100%, ce se asimilează stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă prevăzut la art. 30 alin.1 lit. h din Legea nr. 263/2010 potrivit alin. 4 indice 3 din acelaşi articol.

Mai mult decât atât, din textul de lege mai sus arătat rezulta faptul că nu toate meseriile din sectorul construcţii nave pot fi încadrate în condiţii speciale, ci doar anumite meserii/activităţi expres şi limitativ prevăzute de lege.

Din carnetul de muncă al reclamantului, rezultă faptul că în cadrul ŞN B, acesta a avut următoarele meserii/funcţii: lăcătuş construcţii nave în perioada 01.04.1989-23.01.1990, lăcătuş mecanic în perioada 25.06.1995-10.09.1997, 20.10.1999-prezent, după data de 01.01.2011 nu rezultă în mod clar meseria sau funcţia pe care a avut-o.

Din cele mai sus arătate rezultă faptul că meseriile pe care le-a avut reclamantul nu se încadrează în enumerarea făcută de art. 30 alin.1 lit.h din Legea nr.263/2010, acesta fiind lăcătuş construcţii nave şi lăcătuş mecanic şi nu lăcătuş montaj aşa cum prevăd dispoziţiile legale.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca toate activităţile din sectorul construcţii nave să intre sub incidenţa art. 30 alin.1 lit. h) din Legea nr. 263/2010, nu ar fi mai avut logică distincţia făcută în cadrul acestui text de lege, unde sunt enumerate doar anumite activităţi din acest domeniu.

Având în vedere cele mai sus arătate, a solicitat respingerea contestaţiei ca fiind nefondată şi menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei emisă de CJP B.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 263/2010, HG nr. 257/2011 şi ale Codului de procedură civilă.

Analizând şi coroborând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele:

Contestatorul (…) a formulat în contradictoriu cu intimata CJP B, contestaţie împotriva deciziei nr. R15857/26.04.2024, solicitând anularea acesteia și obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii în care să fie valorificată perioada lucrată de contestator în grupa I de muncă, respectiv perioada cuprinsă între 20.10.1999-31.03.2001 în procent de 100% din timpul efectiv lucrat perioada lucrată de contestator în grupa a II-a de muncă, respectiv şi perioada cuprinsă între 25.06.1995-10.09.1997 în procent de 100% din timpul efectiv lucrat ca perioadă care se încadrează în drepturile prevăzute de „Legea navalistului” perioada cuprinsă între 01.04.1989-23.01.1990; 25.06.1995-10.09.1997; 20.10.1999-prezent, obligarea intimatei la plata drepturilor recalculate de pensie de la data depunerii cererii de pensionare, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Tribunalul a reținut că în perioada 20.10.1993-31.03.2011, contestatorul a fost angajat în grupa I de muncă, în procent de 100% şi în grupa a II-a de muncă, în procent de 100 %.

Potrivit menţiunilor din carnetul de muncă, încadrarea în grupa I de muncă în perioada 20.10.1993 – 31.03.2011 s-a făcut în baza Ordinului nr. 50/1990, anexa 1 poz.95, în procent de 100% și în baza Tabelului Nominal nr. 3298/21.06.2001 avizat de ITM B-poz.77.

Potrivit menţiunilor din carnetul de muncă, încadrarea în grupa a II-a de muncă în perioada 25.06.1995-10.09.1997 s-a făcut în baza Ordinului nr. 50/1990, anexa 1 poz.95, în procent de 100% și a Scrisorii MMPS 5527/22.05.1991-poz.8.

Conform art.2 din Ordinul 50/1990, în grupa II de muncă se încadrează locurile de muncă, activităţile, categoriile profesionale cuprinse în anexa 2. Art.3 din Ordinul 50/1990 care prevede că beneficiază de încadrare în grupele I şi II de muncă şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele 1 şi 2, iar potrivit art. 6 nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective.

Art. 158 din Legea nr. 263/2010 modificată prevede că: „(31) Dovada vechimii în muncă în grupa I şi/sau a II-a de muncă realizată anterior datei de 1 aprilie 2001 se face cu carnetul de muncă întocmit cu respectarea prevederilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă. (32) În situaţia în care perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I şi/sau a II-a de muncă nu sunt înregistrate în carnetul de muncă sau înregistrarea acestor perioade este efectuată incorect ori incomplet, dovada acestora se poate face cu adeverinţe eliberate de către angajatori sau deţinătorii legali de arhive. (4) Adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă sunt valorificate numai în situaţia în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001. (5) Prin documente verificabile se înţelege: actul administrativ de nominalizare a persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă sau, în lipsa acestuia, actul administrativ privind încadrarea locurilor de muncă/activităţilor/categoriilor profesionale în grupe superioare de muncă; contractul individual de muncă; contractul colectiv de muncă; decizii interne; act administrativ de modificare a locului de muncă sau a sarcinilor de serviciu; extras din statele de plată din care să rezulte secţia/atelierul/locul de muncă, precum şi orice alte documente justificative. (6) În situaţia în care există suspiciuni cu privire la legalitatea încadrării activităţii în grupele I şi/sau a II-a de muncă, angajatorii sau orice alţi deţinători legali de arhive sunt obligaţi să pună la dispoziţia Casei Naţionale de Pensii Publice şi/sau a caselor teritoriale de pensii, după caz, la solicitarea acestora, documentele întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001 pe baza cărora s-au eliberat adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă, în vederea verificării respectării legislaţiei în domeniu. (7) În situaţia în care, ca urmare a verificărilor prevăzute la alin. (6), se constată încălcări ale legislaţiei privind încadrarea în grupe superioare de muncă sau nu sunt prezentate documentele care au stat la baza eliberării adeverinţelor, perioadele respective sunt valorificate ca vechime în muncă/stagiu de cotizare în condiţii normale de muncă.”

Conform dispoziţiilor art.158 din Legea nr.263/2010, CJP are atributul de a verifica dacă adeverinţele au fost eliberate conform legii pe bază de documente, iar nu de a face interpretări cu privire la încadrarea în grupa de muncă în raport de funcţia îndeplinită, întrucât această încadrare se face conform dispoziţiilor legale mai sus reţinute de conducerea unităţii împreună cu sindicatele.

Însă, potrivit art. 158 alin. 5 din Legea nr. 263/2010 prin documente verificabile se înţelege: actul administrativ de nominalizare a persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă sau, în lipsa acestuia, actul administrativ privind încadrarea locurilor de muncă/activităţilor/categoriilor profesionale în grupe superioare de muncă; contractul individual de muncă; contractul colectiv de muncă; decizii interne; act administrativ de modificare a locului de muncă sau a sarcinilor de serviciu; extras din statele de plată din care să rezulte secţia/atelierul/locul de muncă, precum şi orice alte documente justificative.

Ca atare, dispozițiile legale în materie nu au un caracter exhaustiv, făcând trimitere și la orice alte documente justificative, cum sunt cele evidențiate prin Tabelul Nominal nr. 3298/21.06.2001 avizat de ITM B şi Scrisoarea MMPS 5527/22.05.1991, privind personalul încadrat în grupele I şi II de muncă pe meserii şi funcţii, contractele individuale de muncă şi actele lor adiţionale.

Astfel, dacă se dovedeşte că, în aplicarea Ordinului nr. 50/1990, sindicatele şi conducerea au fost de acord cu încadrarea activităţii unui salariat în grupa I sau II de muncă, adoptând o hotărâre în acest sens, Casa de Pensii nu poate interveni, întrucât s-ar ajunge la o aplicare excesivă a art. 158 din Legea 263/2010.

Cu alte cuvinte, în cazul existenţei unor astfel de dovezi, Casa de Pensii nu poate face aprecieri cu privire la condiţiile de lucru ale contestatoarei, prin prisma funcţiei pe care a îndeplinit-o.

În speţă se constată că prin carnetul de muncă, încadrarea în grupa I şi a II-a de muncă s-a făcut în baza Ordinului nr.50/1990, anexa 1 pct.95, în procent de 100% și în baza Tabelului Nominal nr.3298/21.06.2001 avizat de ITM B şi a Scrisorii MMPS 5527/22.05.1991.

Având în vedere cele stabilite prin hotărârea angajatorului, Tribunalul a apreciat că în cadrul prezentei contestaţii nu poate fi verificată corectitudinea datelor atestate în carnetul de muncă, cu atât mai mult cu cât intimata nu a făcut dovada că ar fi urmat procedura prevăzută de art. 158 alin. 6 din Legea nr. 263/2010.

Practic, intimata contestă însuși conținutul carnetului de muncă.

Însă, instanţa de judecată nu a fost sesizată asupra legalităţii acestuia, pentru vicii de fond, de formă sau inserarea unor date false, emitentul asumându-și astfel întreaga răspundere pentru conformitatea datelor, elementelor şi informaţiilor pe care le-a înscris, și care se bucură de o prezumţie de legalitate.

Pe de altă parte, încadrarea activității desfășurată de contestator în grupa I şi a II-a de muncă, așa cum se atestă, este confirmată și de alte mijloace de probă administrate în cauză.

În acest sens, potrivit art. 7 din Ordinul nr. 50/1990 încadrarea în grupele I şi II de muncă se făcea proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiţia ca pentru grupa I personalul să lucreze în aceste locuri cel puţin 50% şi pentru grupa a II-a cel puţin 70 % din programul de lucru.

În conformitate cu dispoziţiile pct. 6 şi urm. din Ordinul nr. 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă a fost prevăzută a se realiza de conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc.).

Perioada de timp în care o persoană avea sarcina să lucreze integral sau o parte din programul de muncă în astfel de locuri se stabilea prin dispoziţia conducerii unităţii sau prin prevederile legale care reglementează atribuţiile de serviciu ce revin fiecărei persoane în raport cu funcţia îndeplinită.

Anul de muncă efectiv lucrat în locuri cu condiţii deosebite se stabilea prin totalizarea, până la obţinerea unui an complet de muncă, a perioadelor în care personalul a lucrat efectiv în locuri ce se încadrează în grupele I şi II de muncă.

În cazul personalului care îşi desfăşoară activitatea în locuri de muncă prevăzute atât la grupa I cât şi la grupa II, iar timpul lucrat în grupa I este sub 50% din programul de lucru, încadrarea se făcea în grupa II, dacă din cumularea timpului efectiv lucrat în grupele I şi II se obţine o perioadă ce reprezintă cel puţin 70%, cât este prevăzut pentru grupa II de muncă.

Dovedirea perioadelor de activitate desfăşurate în locurile de muncă şi activităţile ce se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării se făcea pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale.

Totodată, ţinându-se seama de prevederile art. 2 şi 3 din Decretul-Lege nr. 68/1990, unităţile aveau obligaţia să analizeze şi să precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării ordinului, pe baza documentelor existente în unitate, situaţia încadrării personalului în grupele I şi II de muncă începând cu 18.03.1969 şi până în prezent.

Și, potrivit prevederilor art.125 din HG nr. 257/2011 privind Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice angajatorii sau orice alţi deţinători de arhive sunt direct răspunzători, în condiţiile legii, de legalitatea, exactitatea şi corectitudinea datelor, elementelor şi informaţiilor pe care le înscriu, în baza documentelor deţinute, în adeverinţele pe care le eliberează în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie, iar potrivit art. 126 alin.1 adeverinţele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele şi-au desfăşurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I şi/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidenţele angajatorilor sau ale deţinătorilor legali de arhive.

Faţă de cele arătate, tribunalul a constatat că în mod netemeinic şi nelegal intimata nu a valorificat, la stabilirea drepturilor de pensie ale contestatorului, întreaga perioadă ca fiind încadrată în grupa I şi a II-a de muncă în procent de 100%, conform celor atestate prin carnetul de muncă.

Cu privire la capătul de cerere prin care se solicită să se constate că perioada 01.04.1989-23.01.1990, 25.06.1995-10.09.1997 şi 20.10.1999- prezent, se încadrează în Legea navalistului, este nefondat.

Astfel, la dosarul de pensie al contestatorului nu se regăseşte niciun înscris prin care unitatea angajatoare să-i fi certificat faptul că acesta a desfăşurat în perioada indicată, activitate în grupa I de muncă în procent de 100% ce se asimilează stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă prevăzut la art. 30 alin. 1 lit. h din Legea nr. 263/2010, potrivit alin. 4 indice 3 din acelaşi articol.

Pentru considerentele mai sus reţinute, tribunalul a admis contestaţia în parte, a anulat decizia nr.R15857/26.04.2024 emisă de intimata CJP B şi a obligat pe intimată să emită o nouă decizie prin care să valorifice ca fiind lucrată în grupa I de muncă în procent de 100% perioada cuprinsă între 20.10.1993-31.03.2001, conform mențiunilor din Carnetul de muncă- poziţia 77 şi în grupa a II-a de muncă în procent de 100% perioada cuprinsă între 25.06.1995-10.09.1997, conform menţiunilor din Carnetul de muncă- poziţia 8.

În temeiul art. 453 alin.1 Cod procedură civilă, a obligat pe intimată la plata către contestator a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată formate din onorariu avocat.

Asistenţii judiciari, cu vot consultativ, au fost de acord cu soluţia instanţei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta C.J.P. B, arătând că, în mod eronat, instanţa de fond a dispus valorificarea perioadei 20.10.1993-31.03.2001 ca fiind lucrată în grupa I de muncă în procent de 100%.

Astfel, din carnetul de muncă al intimatului, rezultă faptul că încadrarea în grupă de muncă s-a făcut în baza unui act administrativ emis ulterior datei de 01.04.2001, respectiv în baza tabelului nr. 3298/21.06.2001. Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, nu a mai existat temei legal de încadrare în grupa I/II de muncă, deoarece aceste grupe nu au mai fost reglementate de noua legislaţie.

Referitor la perioada 25.06.1995 – 10.09.1997, a considerat că, în mod eronat, instanţa de fond a dispus valorificarea acesteia la stabilirea drepturilor de pensie. Astfel, în cazul reclamantului intimat nu a mai fost necesară solicitarea de date suplimentare atât timp cât este evident faptul că funcţia îndeplinită de către acesta în perioada 25.06.1995-10.09.1997 nu se încadrează în temeiul legal de acordare a grupei de muncă menţionat în carnetul de muncă, nici în anexele prevăzute de Ordinul nr. 50/1990.

A precizat că, din carnetul de muncă, rezultă faptul că încadrarea contestatorului intimat în grupa a II-a de muncă în perioada 25.06.1995-10.09.1997 s-a făcut în baza Ordinului nr. 50/1990, completat cu Scrisoarea 5527/22.05.1991. Referitor la acest temei legal, respectiv pct.7 din Scrisoarea 5527/22.05.1991, acesta prevede că se încadrează în grupa a II-a de muncă: personalul muncitor şi de specialitate din fermele şi complexele zootehnice.

A solicitat instanţei să constate faptul că, aşa cum rezultă din înscrierea din carnetul de muncă, în perioada 25.06.1995 – 10.09.1997, contestatorul intimat a desfăşurat activitate de paznic. Din textul de lege mai sus arătat, rezultă în mod clar faptul că activitatea desfăşurată de către intimat nu se regăseşte în actul normativ menţionat, respectiv Ordinul nr. 50/1990 completat cu Scrisoarea 5527/25.06.1991.

În drept, s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 466, art. 470-471 C.pr.civilă.

Intimatul (…) a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

A arătat că, potrivit menţiunilor din carnetul de muncă, încadrarea în grupa I de muncă în perioada 20.10.1999-31.03.2011 s-a făcut în baza Ordinului nr. 50/1990, anexa 1 poz.95, în procent de 100% şi în baza Tabelului Nominal nr. 3298/21.06.2001 avizat de ITM B – poz.77. Potrivit menţiunilor din carnetul de muncă, încadrarea în grupa a II-a de muncă în perioada 25.06.1995-10.09.1997 s-a făcut în baza Ordinului nr. 50/1990, anexa 1 poz.95, în procent de 100% şi a Scrisorii MMPS 5527/22.05.1991-poz.8.

A precizat că, în conformitate cu dispozițiile art.158 din Legea nr.263/2010, CJP are atributul de a verifica dacă adeverințele au fost eliberate conform legii pe bază de documente, iar nu de a face interpretări cu privire la încadrarea în grupa de muncă în raport de funcția îndeplinită, întrucât această încadrare se face conform dispozițiilor legale mai sus reținute de conducerea unității împreună cu sindicatele.

A considerat că apelanta-pârâtă nu poate face aprecieri cu privire la condițiile de lucru sau procentul lucrat în aceste condiții, prin prisma funcției pe care a îndeplinit-o, atât timp cât, în aplicarea Ordinului nr. 50/1990 şi a HG nr. 1223/1990, sindicatele şi conducerea au fost de acord cu încadrarea activităţii salariaţilor în grupa superioară de muncă, adoptând hotărâri în acest sens.

A precizat că CJP nu i-a solicitat adeverințe de la angajator/societatea de arhivare care să ateste activitatea desfăşurată în grupa de muncă şi niciun alt înscris care să susțină înscrierile din carnetul de muncă. Potrivit art.158 alin.6 din Legea nr.263/2010, dacă avea suspiciuni, CJP avea posibilitatea de a face verificări şi de a solicita angajatorului dovezi, însă nu a procedat în acest sens.

În drept, întâmpinarea nu a menţionat alte dispoziţii legale în afara celor reţinute în cuprinsul acesteia.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate prin prisma motivelor de apel invocate în cererea de apel și a dispozițiilor art.476 şi 479 alin.1 Cod proc.civ., Curtea constată că apelul este nefondat, motiv pentru care urmează a fi respins.

În ceea ce priveşte valorificarea perioadei 20.10.1999-31.03.2001 ca fiind lucrată în grupa I de muncă, respectiv a perioadei 25.06.1995-10.09.1997 ca fiind lucrată în grupa a II-a de muncă, Curtea constată că textul legal aplicabil în cauză este art. 158 din Legea 263/2010, potrivit căruia:

Or, în cauză, după cum în mod corect a reținut și prima instanță, în carnetul de muncă al reclamantului, la poziția 77, s-a consemnat că perioada 20.10.1999-31.03.2001 constituie activitate prestată în grupa I de muncă, procent 100%, conform Ordinului nr. 50/1990, Anexa I, poziţia 95, conform tabelului nominal avizat de ITM, cu nr. 3298/21.06.2001.

Curtea constată că aceste menţiuni constituie o dovadă a perioadei lucrate în grupă superioară de muncă, conform prevederilor exprese din Ordinul nr. 50/1990 şi din Legea 263/2010.

De asemenea, Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă nu impunea condiţii speciale în vederea înscrierii activităţii desfăşurate în grupe superioare de muncă, ci, conform art.11 alin.2, în carnetul de muncă, unitatea avea obligaţia de a menţiona locurile de muncă cu condiţii deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele I şi II de muncă la pensie.

În acest sens sunt și considerentele Deciziei nr. 47/2022 pronunțată de ÎCCJ, prin care, deși s-a respins sesizarea ca inadmisibilă, s-a menționat că „82. Raţionamentul judiciar expus de instanţa de trimitere are în vedere o interpretare extensivă a dispoziţiilor art. 158 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 263/2010, în sensul aplicării acestora, pentru aceeaşi identitate de raţiune a textului legal, şi pentru situaţia în care dovada vechimii în muncă în grupele de muncă se realizează în condiţiile art. 158 alin. (31) din aceeaşi lege, cu carnetul de muncă, deşi, în ceea ce priveşte carnetul de muncă, legiuitorul a prevăzut atât condiţia de a fi întocmit cu respectarea prevederilor Decretului nr. 92/1976, prin alin. (31), cât şi faptul că se verifică dacă perioadele de vechime în muncă realizate în grupele I şi/sau a II-a de muncă sunt înregistrate, dacă înregistrarea acestor perioade este efectuată incorect ori incomplet. În caz contrar, în cele trei situaţii, a prevăzut, prin art. 158 alin. (32) din lege, că dovada se poate face cu adeverinţe eliberate de către angajatori sau deţinătorii legali de arhive, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001, dispoziţii care nu au fost analizate de instanţa de trimitere.”

De altfel, criticile apelantei (care stabilesc și limitele efectului devolutiv al apelului) au vizat strict chestiuni legate de procedura de încadrare în grupa de muncă, în sensul că a fost indicat un document verificabil anterior datei de 01.04.2001, în ceea ce priveşte perioada 20.10.1999-31.03.2001 şi făcând referire la activități care se încadrează/nu se încadrează în grupe superioare de muncă, în ceea ce priveşte perioada 25.06.1995-10.09.1997.

Cu privire la aceste aspecte, este adevărat că art. 158 alin. 6 din Legea 263/2010 prevede că, în situaţia în care există suspiciuni cu privire la legalitatea încadrării activităţii în grupele I şi/sau a II-a de muncă, angajatorii sau orice alţi deţinători legali de arhive sunt obligaţi să pună la dispoziţia Casei Naţionale de Pensii Publice şi/sau a caselor teritoriale de pensii, după caz, la solicitarea acestora, documentele întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001 pe baza cărora s-au eliberat adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă, în vederea verificării respectării legislaţiei în domeniu. Însă, aşa cum se menţionează expres în conţinutul articolului, textul se aplică în situaţia în care activitatea desfăşurată în grupe superioare de muncă este dovedită prin adeverinţe emise de angajator, nu şi în cazul menţiunilor din carnetul de muncă, care nu sunt supuse unei astfel de verificări și pot fi înlăturate sau completate numai în măsura în care se dovedește că înregistrarea este eronată sau incompletă (după cum s-a detaliat anterior).

În al doilea rând, în ceea ce privește procedura de încadrare în grupe de muncă (activități, timp de lucru), este de observat că potrivit art.2 din Ordinul 50/1990 se încadrează în grupa a II-a de muncă, locurile de muncă, activitățile, categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2, iar potrivit art.3 din Ordinul 50/1990, beneficiază de încadrare în grupele I şi II de muncă şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele 1 şi 2. Mai mult, potrivit art. 6 nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective.

Prin urmare, în grupele I și II de muncă nu se încadrează doar locurile de muncă/activitățile/categoriile de personal menționate expres în anexele Ordinului nr.50/1990, ci și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele 1 şi 2 ale aceluiași ordin, astfel cum au fost nominalizate de către conducerile unităților și sindicate.

Astfel, Casa de Pensii nu are posibilitatea de a face ea însăși aprecieri în raport de funcţia/atribuțiile efectiv îndeplinite (în sensul că activitatea nu se încadrează pe textul de lege sau privește un timp mai redus etc), întrucât această încadrare se face conform dispoziţiilor legale mai sus reţinute de conducerea unităţii împreună cu sindicatele.

Prin urmare, dacă se dovedeşte că, în aplicarea Ordinului nr. 50/1990 sau a unei legi speciale, sindicatele şi conducerea au fost de acord cu încadrarea activităţii unui salariat în grupa I sau II de muncă, adoptând o hotărâre în acest sens, desigur pentru locurile de muncă/activitățile menționate în lege, Casa de Pensii oricum nu poate interveni, întrucât s-ar ajunge la o aplicare excesivă a art. 158 din Legea 263/2010.

De asemenea, Curtea constată că eroarea materială strecurată în cuprinsul sentinţei instanţei de fond cu privire la perioada reţinută ca fiind încadrată în grupa I de muncă a fost îndreptată prin încheierea din data de 03.04.2025.

În consecinţă, Curtea constată că în mod corect prima instanță a admis contestația în ceea ce privește valorificarea perioadei 20.10.1999-31.03.2001 ca fiind lucrată în grupa I de muncă, respectiv a perioadei 25.06.1995-10.09.1997 ca fiind lucrată în grupa a II-a de muncă, potrivit mențiunilor din carnetul de muncă al intimatului.

Față de toate aceste considerente, în baza art. 480 alin. 1 C.pr.civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.

În raport de soluţia de respingere a apelului formulat de pârâta CJP B ca nefondat, Curtea va obliga apelanta-pârâtă, conform art.453 C.pr.civilă, să plătească intimatului-reclamant cheltuielile de judecată în sumă de 800 lei, constând în onorariu avocat (conform chitanţei depuse la dosarul de apel).

(decizie rezumată de judecător Anica IOAN)

Litigiu de asigurări sociale

Contact

Informații utile