Potrivit cu art. 430 alin. 1 şi 2 Cod pr.civilă, hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată, iar autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.
Mai mult, potrivit art.431 alin.2 Cod proc.civilă, oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.
Autoritatea de lucru judecat presupune o triplă identitate de elemente (obiect, părţi, cauză), condiţie care este îndeplinită în speţă.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei C.J.P. la revizuirea deciziei de pensie, invocând ca temei de drept, dispoziţiile Legii 3/1977, Legii 19/2000, Decizia RIL nr. 11/2015, art.107 alin. 1 şi 2 din Legea 263/2010.
Între părți a mai existat un dosar al cărui obiect l-a constituit revizuirea aceleiaşi decizii de pensie nr. 165768/201, în sensul luării în calcul a unui stagiu de cotizare de 20 de ani, fiind indicate aceleași temeiuri juridice ca în prezenta cauză.
Prin Sentinţa civilă pronunţată în acel dosar a fost respinsă cererea, ca neîntemeiată.
Efectele puterii de lucru judecat, astfel cum au fost consacrate expres în legislaţia actuală, prezintă un aspect negativ pentru partea care a pierdut procesul, în sensul că nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu.
În cadrul prezentului dosar, reclamantul a reiterat aceeaşi solicitare ca şi în cadrul dosarului anterior, ce fusese respinsă ca neîntemeiată.
Este evidentă identitatea de obiect şi de cauză, şi nu în ultimul rând şi a părţilor implicate în litigiu, în acord cu cele reținute de instanța de fond.
Prin urmare, aceste aspecte nu mai pot fi repuse în discuţie într-un nou proces, astfel încât prin administrarea şi analiza probatoriului, instanţa să poată ajunge la o concluzie diferită. De altfel, a aprecia în sens contrar, ar conduce la o lipsire totală de efecte a hotărârii judecătorești şi la generarea unui mediu de insecuritate juridică.
Astfel, schimbarea practicii judiciare nu înlătură autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, atât timp cât aceasta nu a fost anulată printr-o cale extraordinară de atac. Respectarea acestui efect al hotărârilor judecătoreşti nu încalcă accesul liber la justiţie, ci garantează securitatea raporturilor juridice dintre părţi.
Decizia civilă nr. 456/10.07.2025 a Curţii de Apel Galaţi
Prin sentinţa civilă nr.205/11.03.2025 pronunţată de Tribunalul Galaţi, s-au respins, ca neîntemeiate, excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii acţiunii, invocate de către pârâta CJP G.
S-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 20.02.2017 şi s-au respins pretenţiile anterioare acestei date, ca fiind prescrise.
S-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul (…), în contradictoriu cu pârâta CJP G, având ca obiect „recalculare pensie”.
A obligat pe pârâta CJP G la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantului prin recunoaşterea stagiului complet de cotizare de 20 de ani corespunzător activităţii desfăşurate în grupa specială de muncă, ce urmează a fi utilizat la determinarea punctajului mediu anual şi la emiterea deciziei de revizuire a pensiei în acest sens.
A obligat pe pârâtă la plata către reclamant a diferenţelor de pensie rezultate în urma revizuirii, începând cu data de 20.02.2017.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:
Prin cererea formulată şi înregistrată sub nr. 444/… pe rolul Tribunalului Galaţi, la data de 24.04.2023, reclamantul (…) a solicitat în contradictoriu cu pârâta CJP G prin reprezentant legal, revizuirea deciziei de pensie nr. 165768/2011 pentru erori de calcul, recalcularea pensiei pentru limită de vârstă având în vedere un stagiu complet de cotizare de 20 ani, obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre pensia calculată având în vedere un stagiu complet de cotizare de 20 ani şi acordarea de despăgubiri reprezentând diferenţa de pensie, începând cu data de 01.10.2011.
Motivându-şi în fapt acţiunea, reclamantul a arătat că, potrivit Deciziei nr. 165768/2000 este pensionat pentru limită de vârstă şi vechime integrală, în temeiul prevederilor Legii nr. 3/1977, având o vechime totală de 40 de ani, din care peste 21 de ani în grupa I de muncă.
A susţinut că, prin Legea nr. 3/1977 pentru riscul asigurat de muncă în condiţii superioare, se acordau mai multe beneficii cum ar fi, reducerea vârstei de pensionare, pensionarea cu stagiu de cotizare redus (art. 14, care, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 19/2000, Legii nr. 263/2010 constituie stagiu de cotizare pentru care se calculează punctajul similar condiţiilor normale.
Se mai menţionează că, ulterior, urmare dispoziţiilor legale, respectiv Legea nr. 19/2001, OUG nr. 4/2005 cu modificările şi completările ulterioare şi HG nr. 1550/2004 s-au recalculat pensiile prin aplicarea principiului contributivităţii, iar stabilirea punctajului mediu anual s-a făcut prin raportare la stagiul complet de cotizare prevăzut de lege, respectiv de 30 de ani.
A arătat că, având în vedere că din culpă exclusivă pârâta a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantului reprezentat de diferenţa dintre pensia acordată şi pensia la care are dreptul, în temeiul art.107 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 263/2010 a considerat că aceasta trebuie obligată la plata diferenţei de pensie pentru perioada indicată în acţiune.
În susţinerea acţiunii, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
În drept, a invocat disp. Legii nr. 3/1977, Legea 19/2000, OUG. 4/2005, HG 1550/2004, Legea nr. 263/2010.
În susţinere, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Pârâta legal citată, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii acţiunii, având în vedere disp. art. 149-151 din Legea nr.263/2010 şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune raportat la disp. art. 2500 alin. (1) şi (2) din Noul Cod Civil coroborat cu disp. 2523 Noul Cod Civil, întrucât, se depăşeşte termenul general de prescripţie de 3 ani, în materia asigurărilor sociale.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
A arătat că reclamantul a fost pensionat pentru muncă depusă şi limită de vârstă, cu vechime integrală, drepturi stabilite sub imperiul Legii nr. 3/1977, privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, începând cu data de 01.04.1999 şi, prin cererea de chemare în judecată a solicitat revizuirea drepturilor de pensie cu aplicarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, precum şi drepturi băneşti retroactive de la data 01.10.2011 până în prezent.
A susţinut că, la alin. 3 al art. 2 din Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, Anexa la HG nr.1550/2004, se precizează că pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 – 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr 3/1977, act normativ care prevedea că pentru persoanele pensionate în acest interval se utilizează stagiul complet de 30 de ani pentru bărbați , respectiv 25 de ani pentru femei.
De asemenea, a precizat că reclamantul a beneficiat de majorarea punctajelor anuale conform art. 169 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 01.01.2011, motiv pentru care nu poate beneficia de prevederile art. 169 ind. 1 alin (3) din Legea nr. 263/2010, modificată de Legea nr. 192/07.07.2015.
A invocat, în acest sens, Decizia nr. 69/16.10.2018 a ÎCCJ.
În combaterea susţinerilor reclamantului s-a folosit de proba cu înscrisuri.
În drept, a invocat dispozițiile art. 205-208 Cod procedură civilă și Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat aceleaşi motive de fapt şi de drept invocate prin cererea de chemare în judecată şi a solicitat respingerea excepţiilor tardivităţii şi inadmisibilităţii acţiunii, întrucât în cauză nu sunt incidente disp. art.149-151 din Legea nr. 263/2010, iar în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a solicitat respingerea acesteia, motivat de faptul că revizuirea drepturilor de pensie este imprescriptibilă.
Potrivit disp. art. 248 Cod procedură civilă, instanţa a analizat cu prioritate excepţiile inadmisibililtăţii, tardivităţii şi prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de către pârâta CJP G.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a fost respinsă ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Cererea adresată direct instanţei de judecată în vederea obligării casei teritoriale de pensii la recalcularea pensiei prin valorificarea unui alt stagiu de cotizare decât cel utilizat la stabilirea a drepturilor de pensie, nu se confundă cu o contestaţie împotriva deciziei emise de casa teritorială de pensii asupra cererii de recalculare a pensiei, fiind vorba despre două căi procedurale diferite, respectiv revizuire şi contestaţie.
Mai mult, instanţa a reţinut că, prin Decizia nr. 151/2010, Curtea Constituţională a statuat că acţiunea în revizuire a drepturilor de pensie este imprescriptibilă, aceasta putând fi exercitată oricând.
Or, în cauză, reclamantul a dovedit că, s-a adresat pârâtei cu o cerere prin care a solicitat pârâtei recalcularea drepturilor de pensie, având în vedere un stagiu de cotizare de 20 de ani.
Se mai reţine că, în cauză nu sunt incidente disp. art. 149-151 din Legea nr.263/2010, dispoziţii care instituiau o procedură administrativă obligatorie prealabilă sesizării instanţei numai pentru contestaţia împotriva deciziilor caselor teritoriale şi sectoriale de pensii, astfel încât, această procedură prealabilă nu poate fi aplicată şi în cazul altor acţiuni îndreptate împotriva caselor teritoriale sau sectoriale de pensii, respectiv a revizuirii drepturilor de pensie pentru erori de calcul.
Excepţia tardivităţii formulării acţiunii a fost respinsă ca nefondată, motivat de faptul că reclamantul nu contestă decizia prin care i s-au stabilit drepturile de asigurări sociale, ci solicită revizuirea drepturilor de pensie prin valorificarea stagiului de cotizare de 20 ani, care poate fi formulată oricând.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune instanţa a reţinut că, potrivit disp. art. 2500 alin. 1 Noul Cod Civil „(1) Dreptul material la acțiune, denumit în continuare drept la acțiune, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.”
Întrucât premisa aplicării efectului sancționator al prescripției constă tocmai în existența posibilității de a acționa pentru ocrotirea unui drept sau pentru realizarea unui interes legitim, regula generală privind începutul prescripției extinctive având ca obiect dreptul material la acțiune este aceea că, prescripția începe să curgă la data nașterii dreptului la acțiune. Această regulă este reglementată prin art. 2523: „Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune”.
Data nașterii dreptului la acțiune este data la care dreptul la acțiune trebuie exercitat. Instanţa, faţă de dispoziţiile legale sus arătate, raportat la data cererii înregistrată la sediul pârâtei, sub nr. 10653/21.02.2020 prin care reclamantul a solicitat revizuirea drepturilor de pensie prin aplicarea stagiului de cotizare de 20 ani, coroborate cu disp. art. 107 alin. (5) din Legea nr.263/2010, a reţinut că pretenţiile aferente perioadei 01.10.2011-21.02.2017 sunt prescrise, sens în care, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru aceste pretenţii.
Termenul de prescripţie nu se va calcula prin raportare la data înregistrării cererii de chemare în judecată, întrucât, în cauză reclamantul nu a solicitat recalcularea drepturilor de pensie având în vedere elemente noi, ci a solicitat revizuirea drepturilor de asigurări sociale, prin înlăturarea unor erori de calcul, şi, potrivit art. 107 alin.1 și 2 din Legea nr.263/2010, în situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire, sumele rezultate urmând a se acorda sau recupera în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării diferenţelor.
Cu privire la celelalte pretenţii s-au reţinut următoarele:
Reclamantului i s-au stabilit iniţial drepturile de pensie în baza Legii nr. 3/1977 pentru limită de vârstă şi vechime în muncă, şi prin decizia nr. 165768/1999, i s-a reţinut că a lucrat în grupa I de muncă 21 ani, 10 luni şi 6 zile, cu o vechime întregită de 40 de ani.
Ulterior, în baza H.G. nr.1150/2004 şi OUG nr. 4/2005, punctajul mediu anual a fost recalculat prin raportare la un stagiu complet de cotizare de 30 de ani (aspect confirmat de către pârâtă prin întâmpinare şi adresa înregistrată sub nr.10653/21.02.2020 la dosar).
Potrivit art. 107 alin.1 din Legea nr.263/2010, în situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.
În esență, problema care se pune vizează modul de interpretare a prevederilor art.2 alin.(1) și art. 4 alin. (1) din OUG nr. 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art.2 alin.(1) şi (3) din anexa la Hotărârea Guvernului nr.1.550/2004 de aprobare a Normelor metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, iar aceasta a făcut obiectul unui recurs în interesul legii soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, prin decizia nr.11/25.05.2015, a dispus următoarele:
Stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (3) din anexa la Hotărârea Guvernului nr.1.550/2004 de aprobare a Normelor metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 este:
– 20 de ani în cazul celor care au lucrat efectiv în grupa I de muncă, şi
– 25 de ani în cazul celor care au lucrat efectiv în grupa a II-a de muncă, conform art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare;
– 30 de ani (în cazul bărbaţilor) şi 25 de ani (în cazul femeilor), pentru cei care au lucrat efectiv în grupa a III-a de muncă, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare.
În condiţiile în care, problema de drept privitoare la cuantumul stagiului de cotizare a primit o rezolvare din partea ÎCCJ în cuprinsul unei decizii pronunţată în interesul legii, iar această interpretare este obligatorie pentru instanţe conform art. 517 alin. 4) Cod procedură civilă, se constată că în cazul reclamantului, pârâta CJP G a făcut o greșită interpretare a legii atunci când a considerat că stagiul de cotizare al acestuia este de 30 de ani.
Având în vedere că, acesta a lucrat în grupa I de muncă timp de 21 de ani, 10 luni şi 6 zile în condiţii de grupa I de muncă, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual trebuia să fie de 20 de ani la recalcularea pensiei în conformitate cu prevederile OUG nr. 4/2011.
Pentru aceste considerente, instanţa a reţinut că acţiunea reclamantului este întemeiată în parte şi a obligat pe pârâtă la stabilirea drepturilor de pensie ale acestuia prin recunoaşterea stagiului complet de cotizare de 20 de ani, corespunzător activităţii desfăşurate în grupa specială de muncă, ce urmează a fi utilizat la determinarea punctajului mediu anual, precum şi la plata către reclamant a diferenţelor rezultate în urma recalculării, începând cu data de 21.02.2017, raportat la data notificării.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta CJP G, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei şi, în rejudecare, respingerea acţiunii intimatului reclamant.
Invocă excepția autorităţii de lucru judecat având în vedere că pe rolul instanțelor judecătorești s-a aflat înregistrat dosarul nr. 692/…, între aceleaşi părţi, al cărei obiect a fost același cu cel din prezenta acțiune, utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani în calculul drepturilor de pensie ale reclamantului, emiterea unei noi decizii şi acordarea despăgubirilor pentru o perioadă anterioară notificării de 3 ani.”
A solicitat instanței să constate existenţa triplei identităţi, de părți, obiect şi cauză, Sentinţa Civilă nr. 1562/21.10.2021, bucurându-se de lucru judecat – res iudicata pro veritate habetur – principalul efect al hotărârilor judecătorești.
Reclamantului i-au fost stabilite drepturile inițiale de pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, cu vechime integrală, stabilită în baza Legii nr.3/1977 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu începere de la data de 01.12.1999, prin decizia nr. 165678/14.07.2000, pentru un stagiu total de cotizare realizat este de 39 ani, 9 luni și 20 zile din care 21 ani,10 luni şi 24 zile în condiții de grupa I de muncă, 7 ani, 4 luni şi 26 de zile în condiții normale de muncă, 10 ani, 6 luni spor aferent grupei I.
Reclamantul a beneficiat de recalcularea drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile HG nr. 1550/2004 şi OUG nr.4/2005 începând cu 01.12.2005, de majorarea punctajelor anuale conform OUG nr.100/2008 începând cu 01.06.2009, majorare ce s-a acordat în sistem centralizat şi de majorarea punctajelor anuale conform art.169 alin.(1) din Legea nr.263/2010 începând cu 01.01.2011, majorare ce s-a acordat în sistem centralizat, drepturile de pensie fiind corect şi legal calculate şi majorate, în baza documentelor depuse la dosarul de pensie.
Pentru perioada realizată în grupa I de muncă de 21 ani, 10 luni şi 24 zile, în baza legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, prevăzută şi de legislaţia ulterioară, respectiv prevederile art. 17 din Legea nr.263/2010, cu modificările și completările ulterioare, reclamantul a beneficiat de o perioadă suplimentară la vechimea în muncă de 10 ani şi 6 luni.
Conform prevederilor art. 3 alin. (1) lit. p) din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, în sistemul public de pensii stagiu de cotizare reprezintă perioada de timp pentru care s-au datorat contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum şi cea pentru care asigurații cu contract de asigurare socială au datorat şi plătit contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
Perioada suplimentară la vechimea în muncă, acordată la stagiul de cotizare, în cazul persoanelor care au desfăşurat activitate în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă, recunoscut de legislația în vigoare până la data de 01.04.2001, nu reprezintă o perioadă contributivă, care să fie utilizată la determinarea punctajului mediu anual.
Vechimea în muncă suplimentară rezultată din însumarea perioadelor prevăzute la art.14 alin. (1) lit. a) sau b) din Legea nr. 3/1977, adică sporul de grupă, reprezintă o vechime suplimentară stabilită de legiuitor pentru deschiderea drepturilor de pensie şi nu reprezintă o vechime efectiv realizată prin munca prestată în grupele superioare de muncă.
Întrucât drepturile reclamantului au fost stabilite sub imperiul Legii nr. 3/1977, acesta a intrat în procesul de evaluare şi recalculare al pensiei reglementat de HG nr.1550/2004, respectiv de OUG nr. 4/2005, cu luarea în considerare a sporului acordat de lege pentru activitatea desfăşurată în grupe de muncă cu păstrarea stagiilor/vechimii în muncă prevăzută de Legea nr.3/1977, respectiv 30 de ani pentru bărbaţi şi 25 de ani pentru femei.
Potrivit prevederilor H.G. nr. 1550/2004, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01.07.1977-31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este cel reglementat de Legea nr. 3/1977, respectiv 25 ani pentru femei şi 30 de ani pentru bărbaţi. Prin urmare, la determinarea punctajului mediu anual realizat de reclamant s-a utilizat stagiul complet de cotizare de 30 ani, aşa cum prevede H.G. nr.1550/2004, acesta fiind înscris la pensie pentru limită de vârstă în condițiile Legii nr. 3/1977, începând cu data de 14.07.2000.
În cazul solicitării reclamantului nu sunt aplicabile prevederile art.107 alin.21 din Legea 263/2010, întrucât nu se constată nici o eroare din vina instituţiei emitente.
În ceea ce priveşte inadmisibilitatea introducerii acţiunii faţă de deciziile de pensie emise anterior, potrivit legii (art.149 alin. (1), la acel moment, exista o procedură prealabilă de contestare a deciziilor de pensie ce trebuia îndeplinită. Abia după soluţionarea contestaţiei de către Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul CNPP, printr-o hotărâre, aceasta putea fi contestată la instanţa judecătorească competentă. Cererea nr. 10653/20.02.2020, la care se raportează instanţa de fond, a mai fost examinată în dosarul nr. 692/… Mai mult decât atât, prin Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, a fost abrogată Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, iar conform art.518 din Codul de Procedură Civilă „Decizia în interesul legii îşi încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituţionalităţii dispoziţiei legale care a făcut obiectul interpretării”, iar la acest moment, reclamantului i-au fost recalculate drepturile de pensie conform deciziei nr.165768/30.07.2024, valoarea pensiei a crescut de la 3231 lei la 4038 lei.
În dovedire, a solicitat readministrarea probei cu înscrisuri.
Intimatul reclamant (…) a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, o apreciază ca fiind nefondată, în cauză nefiind întrunite condiţiile prev. de art.431 alin.1 C.pr.civilă, neexistând triplă identitate între cele două acţiuni cu privire la părţi, obiect şi cauză.
Prin acţiunea din dosarul nr.692/…, conform calificării instanţei, acţiunea a avut ca obiect recalcularea punctajului mediu anual prin raportarea acestuia la conţinutul prevederilor art.169 alin. 1 lit. a) din Legea 263/2010, conform cărora pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă beneficiază de o creştere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează:
a) cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă.
Însă, potrivit prevederilor art. 169 alin.2 din Legea nr. 263/2010, prevederile alin.1 nu se aplică în situaţia în care, la recalcularea pensiilor în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor, pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special.
Conform dispoziţiilor imperative ale art. 22 alin.4 C.pr.civilă, calificarea obiectului acţiunii este de atributul exclusiv al instanţei de judecată.
Raportat la aceste dispoziții se poate constata că nu există identitate de obiect între cele două acţiuni. Acţiunea din prezenta cauză are ca obiect obligaţia de a face, respectiv obligarea pârâtei la recalcularea pensiei cu un stagiu de cotizare redus de 20 de ani şi este întemeiată pe dispoziţiile art.7, Legea 3/1977, OUG 4/2005 şi HG 1550/2004 în interpretarea dată de ÎCCJ prin Decizia RIL 11/2015 privind stagiile complete de cotizare aplicabil în procesul de recalculare al pensiilor din deciziile emise anterior datei de 01.04.2001 pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în grupa I de muncă sau 25 de ani în grupa a II-a de muncă. Astfel, după cum se poate constata, între cele două acţiuni există diferenţe atât sub aspectul obiectului, cât şi a cauzei.
Conform dispozițiilor imperative ale art.22 alin.4 C.pr.civilă, calificarea obiectului şi a temeiului acțiunii sunt de atributul exclusiv al instanţei de judecată.
Acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile art.4 0UG 4/2005, art.2 alin.1 şi 3 din Normele de aplicare a HG 1550/200, în interpretarea dată de ÎCCJ prin Decizia RIL 11/2015, cu forţă obligatorie pentru instanţele de judecată în procesul de recalculare a pensiilor.
Pe fondul cauzei, apărările sunt neîntemeiate. Așa cum constant s-a pronunţat jurisprudenţa în materie, pentru persoanele pensionate prin Legea 3/1977 şi care au realizat o vechime de 20 de ani în grupa I de muncă, recalcularea pensiei se face cu stagiul de cotizare aplicat pentru recalcularea pensiei potrivit dispozițiilor HG 1550/2004 şi OUG 4/2005, şi este echivalent cu vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie, respectiv 20 de ani, conform interpretării date acestor dispoziţii prin Decizia RIL 11/2015 a ÎCCJ.
În drept, a invocat disp. art. 194 C.pr.civilă, Legea 3/1977, OUG 4/2005, Legea 263/2010.
Examinând cu prioritate excepţia autorităţii de lucru judecat, Curtea apreciază că aceasta este fondată, pentru următoarele considerente:
Curtea reține că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei C.J.P. G la revizuirea deciziei de pensie nr. 165768/2011, invocând, ca temei de drept, dispoziţiile Legii 3/1977, ale Legii 19/2000, Decizia RIL nr. 11/2015, art.107 alin. 1 şi 2 din Legea 263/2010.
Pe de altă parte, între părți a mai existat și dosarul nr. 692/… al Tribunalului Galaţi, al cărui obiect l-a constituit tot revizuirea deciziei de pensie nr. 165768/2011, în sensul luării în calcul a unui stagiu de cotizare de 20 de ani, fiind indicate aceleași temeiuri juridice ca în prezenta cauză.
Prin Sentinţa civilă 1562/21.10.2021 pronunţată în dosarul 692/…, Tribunalului Galaţi a respins cererea, ca neîntemeiată.
În drept, potrivit art. 430 alin.1 şi 2 Cod proc.civ., hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată, iar autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Mai mult, potrivit art.431 alin.2 Cod proc.civ., oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.
În aplicarea acestor dispoziţii legale în cauză, Curtea reţine că efectele puterii de lucru judecat, astfel cum au fost consacrate expres în legislaţia actuală, prezintă un aspect negativ pentru partea care a pierdut procesul, în sensul ca nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu. Astfel, lucrul judecat are un efect exclusiv, în sensul că un nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi aceeaşi cauză nu mai este cu putință.
Pe de altă parte însă, hotărârea judecătorească are şi un efect obligatoriu care face ca părţile litigiului să se supună hotărârii judecătoreşti.
În manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune o triplă identitate de elemente (obiect, părţi, cauză), condiţie care este îndeplinită în speţă. Astfel, Curtea observă că, în cadrul prezentului dosar, reclamantul a reiterat aceeaşi solicitare ca şi în cadrul dosarului cu nr. 692/…, ce fusese respinsă ca neîntemeiată. Prin urmare, este evidentă identitatea de obiect şi de cauză, şi nu în ultimul rând şi a părţilor implicate în litigiu, în acord cu cele reținute de instanța de fond. În aceste condiții, nu prezintă relevanță dacă speța a fost soluționată prin admiterea unei excepții procesuale (ceea ce nu este oricum cazul) sau prin analiza fondului cauzei.
Prin urmare, aceste aspecte nu mai pot fi repuse în discuţie într-un nou proces, astfel încât prin administrarea şi analiza probatoriului, instanţa să poată ajunge la o concluzie diferită. De altfel, a aprecia în sens contrar, ar conduce la o lipsire totală de efecte a hotărârii judecătorești şi la generarea unui mediu de insecuritate juridică. Astfel, schimbarea practicii judiciare nu înlătură autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, atât timp cât aceasta nu a fost anulată printr-o cale extraordinară de atac. Respectarea acestui efect al hotărârilor judecătoreşti nu încalcă accesul liber la justiţie, ci garantează securitatea raporturilor juridice dintre părţi.
În consecinţă, considerând excepţia autorităţii de lucru judecat întemeiată, Curtea apreciază că nu mai este necesară analiza pe fond a motivelor de apel invocate.
Drept urmare, în baza art. 480 Cod de procedură civilă, Curtea va admite excepţia autorităţii de lucru judecat invocată din oficiu, va admite apelul formulat de către pârâtă, va anula în tot hotărârea primei instanţe şi, în rejudecare, va respinge acţiunea pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.
(decizie rezumată de judecător Anica IOAN)