Noutăţi legislative din 5 martie 2026

În M Of 164 din 4.03.2026 a fost publicată Decizia ICCJ nr. 15 din 26 ianuarie 2026 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), ce respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul București — Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 31.991/3/2025, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să dea o rezolvare de principiu asupra următoarei chestiuni de drept:

Dacă, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 25 alin. (1) raportat la art. 3 lit. i), perioadele de stagiu de cotizare „cumpărate” în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 163/2020 pot fi valorificate în vederea deschiderii drepturilor de pensie anticipată parțială în temeiul art. 18 lit. b) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

 

În M Of 168 din 4.03.2026 a fost publicată Decizia ICCJ nr. 12 din 26 ianuarie 2026 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), ce respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Iași — Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.825/99/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să dea o rezolvare de principiu asupra următoarei chestiuni de drept:

Care este modalitatea de aplicare a art. III alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învățământ și alte sectoare de activitate bugetară, în situația personalului angajat în funcția de șef serviciu, grad II, personal care beneficiază de sporul de condiții vătămătoare în cuantum de 15% din salariul de bază, în sensul de a se stabili dacă și pentru reclamantă, angajată la un serviciu teritorial, se calculează salariul la nivelul salariului de bază corespunzător funcției și gradului din administrația publică centrală.

 

În M Of 169 din 4.03.2026 a fost publicată Decizia ICCJ nr. 10 din 26 ianuarie 2026 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), ce respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Iași — Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 3.613/99/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept:

Dacă, în interpretarea art. 31 alin. (12) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, precum și a Hotărârii Guvernului nr. 284/2005 privind stabilirea cuantumului și condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie cuvenite polițiștilor, reclamanta poate beneficia de compensația pentru chirie la care are dreptul conform actelor normative mai sus amintite, în condițiile în care prin contractul de credit imobiliar pe care l-a încheiat se precizează la art. 3 că a fost acordat creditul pentru achiziționare imobil constând în apartament cu 4 camere împreună cu teren în suprafață de 166 mp și cotă indiviză cale de acces, imobile având numere cadastrale diferite, întabulate în cărți funciare diferite.

 

În M Of 170 din 5.03.2026 a fost publicată Decizia ICCJ nr. 16 din 26 ianuarie 2026 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), ce respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov — Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 416/119/2025, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 517 alin. (1) lit. d) și ale alin. (2) din Codul administrativ raportate la considerentele Deciziei nr. 91 din 25 noiembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, emiterea unei decizii de pensionare anticipată sau de pensionare anticipată parțială, la cererea funcționarului public, înainte de îndeplinirea cumulativă a condițiilor de vârstă standard de pensionare și a stagiului minim de cotizare, determină încetarea de drept a raportului de serviciu sau, dimpotrivă, încetarea de drept intervine exclusiv în ipoteza îndeplinirii condițiilor standard pentru pensia de limită de vârstă, fără a se extinde la situația pensiei anticipate/anticipate parțiale, în contextul prevederilor art. 114 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Scroll to Top