Noutăţi legislative din 16 mai 2025

În M Of 455 din 16.05.2025 au fost publicate:

– Decizia ICCJ nr. 92 din 17 martie 2025 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), ce respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel București — Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 17.330/3/2020*, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„Dacă solda de funcție cuvenită personalului încadrat în funcția de ofițer specialist în cadrul Secției Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se stabilește prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 lei specifică familiei ocupaționale de funcții bugetare «Justiție» sau potrivit prevederilor specifice familiei ocupaționale de funcții bugetare «Apărare, ordine publică și securitate națională»”.

– Decizia ICCJ nr. 106 din 31 martie 2025 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), ce respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Arad — Secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 3.912/108/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

„Dacă sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare de până la 75% din salariul de bază, prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și în articolul unic pct. 1 lit. A subpct. 1 și 3 din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare «Sănătate și asistență socială», aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările și completările ulterioare, poate fi acordat funcționarilor publici angajați în cadrul direcției generale de asistență socială și protecția copilului, în

condițiile în care prin aceasta s-ar depăși plafonul de 30% din suma salariilor de bază prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.”

 

În  M Of 456 din 16.05.2025 a fost publicată Decizia ICCJ nr. 72 din 3 martie 2025 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), ce respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1.945/85/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:

Dacă aplicarea prevederilor art. 902 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare, poate deroga de la prevederile art. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, cu trimitere la anexa nr. VIII cap. I lit. A — Salarizarea funcționarilor publici, în sensul depășirii nivelului salarial de bază stabilit în grilele de salarizare.

Dacă această aplicare a prevederilor art. 902 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 este supusă restricției stabilite prin art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2023 privind unele măsuri pentru raportarea arieratelor de către instituțiile publice, cu modificările și completările ulterioare.

Scroll to Top