Noutăţi legislative din 18 iunie 2025

În M. Of. 564 din 18.06.2025 s-a publicat:

Decizia nr. 4 din 20 ianuarie 2025 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept) prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava — Secția I civilă în Dosarul nr. 1.296/40/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Posibilitatea includerii în baza de calcul al pensiei militare stabilite conform dispozițiilor Legii nr. 223/2015 a sumelor brute acordate cu titlu de majorare salarială conform art. 32 alin. (2) din anexa nr. 1 din Decretul nr. 195/2020 și art. 47 alin. (2) din anexa nr. 1 din Decretul nr. 240/2020 și art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020 din perioada martie-iunie 2020, prin raportare la dispozițiile art. 4 pct. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 147/2020”.
În M. Of. nr. 562 din 18 iunie 2025 s-a publicat:

Decizia nr. 130 din 7 aprilie 2025 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept) prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bihor — Secția a III-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 488/111/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: Dacă în ipoteza în care reclamantul deține un titlu executoriu prin care s-a dispus obligarea pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală la plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25% aplicat la salariul brut lunar, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile art. XI alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023 privind consolidarea capacității instituționale a Ministerului Finanțelor, exercitarea controlului financiar de specialitate al statului, pentru unele reglementări specifice, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu completările ulterioare, se opun acordării în continuare a acestui spor în cuantum de 25%, după punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) din acest articol? Dacă în ipoteza în care reclamantul nu deține un titlu executoriu, dar există o hotărâre judecătorească definitivă prin care se recunoaște altor funcționari publici din aceeași familie ocupațională și din cadrul aceluiași ordonator de credite plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25% aplicat la salariul brut lunar, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, dispozițiile art. XI alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023 trebuie interpretate în sensul că se opun acordării acestui spor în cuantum de 25%, după punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) din acest articol?
În M. Of. nr. 560 din 17 iunie 2025 s-a publicat:

Decizia nr. 83 din 17 martie 2025 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept) prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 854/85/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: Dacă, prin raportare la principiile egalității și nediscriminării, reglementate de art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și la dispozițiile art. 10 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.380/2009 privind înființarea, organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora unitățile teritoriale din cadrul pârâtei nu au personalitate juridică, dispozițiile anexei nr. VIII — Familia ocupațională de funcții bugetare „Administrație”, capitolul I, lit. A — Salarizarea funcționarilor publici, pct. I — Salarii pentru administrația publică centrală din Legea-cadru nr. 153/2017 pot fi aplicate la nivelul unităților teritoriale subordonate/structurilor teritoriale pentru probleme speciale din cadrul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, în sensul stabilirii nivelului de salarizare al personalului încadrat în cadrul acestor structuri la nivelul salariului maxim aflat în plată pentru o funcție similară din cadrul aparatului propriu al Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale și dacă la salariul de bază stabilit la nivelul maxim aflat în plată pentru o funcție similară din cadrul aparatului propriu al Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale se pot sau nu adăuga majorările de 7,5% și de 12,5% prevăzute de art. 19 și art. 23 din anexa nr. VI — Familia ocupațională de funcții bugetare „Apărare, ordine publică și securitate națională” la Legea-cadru nr. 153/2017. Dacă personalul civil din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională care ocupă o funcție cu acces la informații clasificate din clasa secret de stat și care a ajuns la nivelul grilei de salarizare din anul 2022 poate beneficia de sporul pentru acces la informații clasificate din clasa secret de stat prevăzut de art. 151 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 sau acordarea acestuia este supusă plafonării instituite prin art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare.

Scroll to Top