În M Of 211 din 18.03.2026 a fost publicată Decizia ICCJ nr. 38 din 23 februarie 2026 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală), ce respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 2.084/180/2025, prin care solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:
1. „Dacă faptele de amenințare și de lovire sau alte violențe comise în aceleași circumstanțe de loc și de timp și împotriva unui polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu constituie o infracțiune unică complexă de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal, sau un concurs de infracțiuni de ultraj, prevăzute de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal, cu referire la art. 206 din Codul penal, și de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal, cu referire la art. 193 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal?”
2. „Dacă faptele de lovire sau alte violențe comise în aceleași circumstanțe de loc și de timp împotriva a doi sau mai mulți polițiști aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu constituie o infracțiune unică de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal, sau un concurs de infracțiuni de ultraj, prevăzute de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal, cu referire la art. 193 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal?”
În M Of 212 din 19.03.2026 a fost publicată Decizia nr. 9 din 26 ianuarie 2026 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), ce respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel București — Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 36.493/3/2019, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
Dacă, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, salarizarea personalului din cadrul unui așezământ cultural — înființat în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2006 privind înființarea, organizarea și desfășurarea activității așezămintelor culturale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 143/2007, cu modificările și completările ulterioare — în speță, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galați, finanțat din fonduri proprii și surse alocate de la
bugetul de stat, dar care nu se află în subordonarea, sub autoritatea sau coordonarea Ministerului Culturii, se realizează potrivit anexei nr. III la Legea-cadru nr. 153/2017 privind familia ocupațională de funcții bugetare „Cultură”.
În M Of 214 din 19.03.2026 a fost publicată Decizia ICCJ nr. 28 din 9 februarie 2026 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), admisă, ce stabilește că:
Dispozițiile art. 1.489 alin. (2) teza a doua din Codul civil, corelat cu art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, nu permit creditorului să obțină în instanță, de la data cererii de chemare în judecată, dobânda legală calculată asupra daunelor moratorii convenționale acumulate de la data scadenței obligației și până la data cererii de chemare în judecată, atunci când creanța neachitată la termen și care a dat naștere daunelor moratorii are un alt izvor decât contractul de împrumut.
