Noutăţi legislative din 22 octombrie 2025

În M Of 971 din 21.10.2025 a fost publicată Decizia ICCJ nr. 334 din 29 septembrie 2025 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), ce respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Botoșani — Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 301/40/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept:

În interpretarea și aplicarea art. 21 alin. (3) și (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, art. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, și art. 122 și 123 din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt sau nu admisibile acțiunile având ca obiect plata sporului de 100% cu depășirea limitelor maxime de ore suplimentare stabilite prin textele de lege anterior redate și potrivit art. 26 din acordurile colective nr. 9.968 din 5.04.2017 și nr. 14.483 din 5.05.2022 privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu statut special — polițiști din Ministerul Afacerilor Interne?

 

În M Of 972 din 22.10.2025 au fost publicate:

  • Decizia ICCJ nr. 320 din 22 septembrie 2025 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), ce respinge, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Tribunalul Iași — Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal în dosarele nr. 5.183/99/2023, nr. 5.186/99/2023 și nr. 5.218/99/2023, în vedere pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Dacă, drept urmare a aplicării dispozițiilor succesive ale art. 1 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, art. I pct. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, și art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, nivelul sporurilor aferente fiecărei funcții a fost plafonat la nivelul salariului de bază corespunzător lunii decembrie 2018, astfel încât, chiar dacă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2023 pentru completarea art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative au fost egalizate salariile de bază ale personalului care ocupă funcțiile prevăzute în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, la nivelul anului 2022, sporurile rămân în continuare plafonate conform dispozițiilor din ordonanțele de urgență anterior enumerate.

  • Decizia ICCJ nr. 325 din 22 septembrie 2025 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), ce respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Galați — Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.884/121/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

În cazul în care copilul a fost adoptat cu efecte restrânse ale unei filiațiuni firești și ambii părinți s-au aflat într-una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) și (2), copilul are dreptul la indemnizația al cărei cuantum este mai mare conform art. 5 alin. (9) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare?

Scroll to Top