Noutăţi legislative din 3.02.2026

În M. Of. nr. 82/2.02.2026 s-au publicat:

H.G. nr. 39/2026 — Hotărâre pentru modificarea titlului VIII „Accize și alte taxe speciale” din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016;
Decizia nr. 428 din 24 noiembrie 2025 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală) prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bacău — Secția penală, în Dosarul nr. 5.455/180/2022**/a2, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: a) Dacă, în procedura prevăzută în art. 585 din Codul de procedură penală, în situația în care există două pedepse rezultante stabilite prin hotărâri definitive pentru două pluralități de infracțiuni săvârșite sub imperiul Codului penal din 1969 și al celui din 2014, având în vedere principiile legalității pedepsei, autorității de lucru judecat, individualizării pedepselor și proporționalității protecției penale, poate fi aplicată o nouă pedeapsă rezultantă care să depășească cumulul aritmetic al celor două pedepse rezultante definitiv aplicate? b) Dacă, în procedura prevăzută în art. 585 din Codul de procedură penală, aplicarea unei pedepse rezultante, care depășește cumulul aritmetic al celor două pedepse rezultante inițiale, este compatibilă cu art. 3, art. 5, art. 6 (1) și art. 7 din Convenția europeană a drepturilor omului, art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 22 alin. (2), art. 23 alin. (12) și art. 53 alin. (2) din Constituția României?

Scroll to Top