În M Of 364 din 30.04.2026 a fost publicată Legea nr. 57/2026 pentru modificarea Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
În M Of 371 din 4.05.2026 a fost publicată Decizia ICCJ nr. 42 din 23 martie 2026 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), ce respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Maramureș — Secția I civilă în Dosarul nr. 671/336/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
Dacă prevederile art. 13 alin. (1), ale art. 6 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ale art. 24 alin. (4) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, raportat la Decizia Curții Constituționale nr. 395/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 18 iulie 2017, trebuie interpretate în sensul că este necesară trecerea terenului din domeniul public în domeniul privat al statului pentru realizarea punerii în posesie, chiar dacă terenul respectiv reprezintă vechiul amplasament al beneficiarului reconstituirii, iar stabilirea amplasamentului s-a dispus prin hotărâre judecătorească anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013?
În M Of 372 din 4.05.2026 a fost publicată Decizia ICCJ nr. 53 din 23 martie 2026 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală), ce respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea — Secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 1.696/83/2024, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept:
Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 și ale art. 19 din Legea nr. 682/2002, cauzele speciale de reducere a pedepselor prevăzute de aceste articole pot opera cumulativ, în sensul diminuării pedepsei în mod succesiv pentru îndeplinirea condițiilor ambelor texte legale, sau dacă ele au caracter exclusiv, permițând aplicarea uneia dintre cele două cauze de reducere specială a pedepsei în cazul aceluiași inculpat?
