Noutăţi legislative din 9 aprilie 2025

În M. Of. nr. 316/9.04.2025 s-a publicat Decizia ICCJ nr. 31/10.02.2025 prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Galați — Secția I civilă în Dosarul nr. 2.734/121/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

Dacă în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 38 alin. (3) lit. a) și e) și art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu dispozițiile art. 11 din aceeași lege, personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare „Administrație” din aparatul propriu al primăriilor și consiliilor locale beneficiază de: — creșterea salarială de 25% a salariului de bază brut față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții; — creșterea salariului de bază pentru perioada 2019-2022, anual, fiecare creștere reprezentând 1/4 din diferența dintre salariul de bază, prevăzut de lege pentru anul 2022, și cel din luna decembrie 2018.

În M. of. nr. 318/10.04.2025 s-a publicat Decizia ICCJ nr. 46/24.02.2025 prin care s-a admis, în parte, sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava — Secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1.089/86/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea dispozițiilor art. 25 teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, acordarea indemnizației lunare neimpozabile, în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie, este supusă limitării prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. În interpretarea art. 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, dreptul la acordarea unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc nu intră sub incidența limitării prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea privind dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: În interpretarea dispozițiilor art. 25 teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic și art. 76 alin. (4) lit. s) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, dreptul la indemnizația lunară pentru locuință reprezintă un drept salarial impozabil? În interpretarea dispozițiilor art. 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic și art. 10 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, dreptul la acordarea unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc pe an reprezintă un venit supus impozitării? În interpretarea dispozițiilor art. 25 teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic și art. 76 alin. (41) lit. s) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, dreptul la indemnizația lunară pentru locuință este supus condiției ca soțul/soția angajatului Gărzii Forestiere să nu fie, la rândul său, beneficiar(ă) al/a unei indemnizații de aceeași natură?

Obligatorie.

Scroll to Top