În condiţiile în care nu s-a  susţinut şi nu s-a probat că există o hotărâre a adunării generale prin care să se desemneze un mandat special actualului director general al societăţii sau reprezentantului AGA în societate, nu se poate considera suficient doar mandatul său general de director general al societăţii sau mandatul de reprezentant AGA în cadrul societăţii, pentru promovarea prezentei căi de atac împotriva sentinţei de fond.

 

Curtea de Apel Galaţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale

Decizia  civilă nr. 673 din 14 septembrie 2023

 

Prin sentinţa civilă nr. … Tribunalul Galaţi a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes invocată de pârâții …

A respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate invocată de pârâta …

A respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta S.C. … SA …, în contradictoriu cu pârâţii … şi intervenientul Consiliul Local …, ca neîntemeiată.

A obligat-o pe reclamantă la plata către pârâta … a sumei de 2500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A obligat-o pe reclamantă la plata a câte 2000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată pârâţilor …

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Galaţi, sub nr. … la data de 23.02.2017, reclamanta SC … SA … a chemat în judecată pe pârâţii …, respectiv a pârâţilor …, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligaţi pârâţii în solidar la plata sumei de 1.300.783,41 lei.

În motivarea acţiunii a arătat că prin Decizia nr. … emisă de Camera de Conturi, precum şi prin deciziile de prelungire a termenelor pentru realizarea măsurilor dispuse, s-au constatat următoarele:

a) nu s-au respectat tarifele minime aprobate de Consiliul Local al municipiului … pentru închirierea bunurilor concesionate sau primite în folosinţă gratuită.

b) nu s-au indexat anual cu indicele preţurilor de consum taxele şi tarifele practicate în contractele de închiriere încheiate;

c) nu s-au calculat în vederea înregistrării, urmăririi şi încasării penalităţile pentru plata cu întârziere a  chiriilor;

d) nu s-a virat integral cota de 50% din veniturile realizate din închirierea stâlpilor care susţin reţeaua de contact de alimentare cu energie electrică a tramvaielor şi troleibuzelor.

În urma controlului efectuat s-a concluzionat că în perioada 2012-2013 reclamanta nu a respectat tarifele minime aprobate de Consiliul Local şi astfel nu a încasat venituri suplimentare, prejudiciul fiind calculat până la data de 31.01.2017 şi reprezintă diferenţă de tarif, penalităţi de întârziere, taxe judiciare de timbru şi onorariu de expert suportate de către reclamantă pentru acţiunile introduse împotriva debitorilor.

A mai precizat reclamanta că, deşi acţionarul unic, Consiliul Local, a stabilit anumite tarife de utilizare a stâlpilor, Consiliul de Administraţie al reclamantei a stabilit prin HCA 25/2009 şi HCA 9/2012, un tarif inferior.

În opinia reclamantei, vinovaţi de producerea prejudiciului sunt membrii consiliului de administraţie care au adoptat hotărârile menţionate, precum şi salariaţii care au semnat contractele cu tariful diminuat, respectiv nr. 2766/07.03.2012, nr. 9553/16.09.2012, nr. 9990/27.10.2010.

În continuare, reclamanta a arătat că a contestat în instanţă decizia Curţii de Conturi, acţiunea fiind respinsă în mod definitiv în cadrul dosarului nr. … al Curţii de Apel Galaţi.

În drept, a invocat prevederile art. 254 alin. 1 Codul Muncii.

A solicitat administrarea probei cu înscrisuri (depunând în acest sens un set de acte) şi proba cu expertiză contabilă.

Pârâtul … a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea excepţiei a arătat că data producerii prejudiciului este reprezentată de data încheierii contractelor, respectiv anul 2010 şi anul 2012, astfel încât în cauză s-a împlinit termenul de 3 ani reglementat de Codul muncii.

Cu privire la fondul cauzei, a arătat că reclamanta a ales deja modalitatea în care să-şi recupereze prejudiciul, formulând 3 cereri de chemare în judecată împotriva beneficiarilor din contractele de utilizare, astfel încât nu se mai poate îndrepta împotriva pârâţilor.

A mai precizat pârâtul că raportul său de muncă a încetat la data de 16.03.2015, urmare a pensionării, iar în cauză nu sunt întrunite condiţiile răspunderii patrimoniale. Astfel, nu se poate reţine existenţa unei fapte ilicite, constând în semnarea contractelor de utilizare, întrucât pârâtul nu a făcut altceva decât să respecte hotărârea consiliului de administraţie.

În opinia pârâtului, acesta nu putea să cenzureze hotărârea menţionată, atributul invalidării respectivului act aparţinând exclusiv adunării generale. Totodată arată că la data de 15.03.2012 reprezentanţii reclamantei au solicitat modificarea HCL 306/2007.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 254 din Codul muncii.

În apărare, solicită administrarea probei cu înscrisuri.

Pârâtul … a formulat întâmpinare prin a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că, potrivit dispoziţiilor OUG 79/2002, act normativ cu caracter special în raport de Legea 215/2001, stabilirea tarifelor de închiriere a stâlpilor era posibilă doar prin negociere, titularul dreptului de proprietate, municipiul …, neputând interveni şi neavând nici un drept în acest sens.

În opinia pârâtului, dispoziţiile HCL 306/2007 sunt cele care încalcă prevederile legii speciale, întrucât închirierea stâlpilor nu reprezintă un serviciu conex al serviciului de transport public, ci reprezintă un drept de servitute reglementat de OUG 79/2002, astfel încât prin adoptarea Hotărârii nr. 9/2012 membrii consiliului de administraţie nu au săvârşit o faptă ilicită.

A mai precizat pârâtul că prejudiciul invocat de către reclamantă nu are un caracter cert, întrucât nu există o evidenţă exactă a stâlpilor, numărul de stâlpi închiriaţi fiind mai mare decât cei deţinuţi de către Primăria municipiului …

În drept, au fost invocate dispoziţiile OUG 79/2002.

În apărare, solicită administrarea probei cu înscrisuri, a probei cu expertiză contabilă şi a probei cu interogatoriu.

Pârâta … a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că, potrivit dispoziţiilor OUG 79/2002, act normativ cu caracter special în raport de Legea 215/2001, stabilirea tarifelor de închiriere a stâlpilor era posibilă doar prin negociere, titularul dreptului de proprietate, municipiul …, neputând interveni şi neavând nici un drept în acest sens.

În opinia pârâtei, dispoziţiile HCL 306/2007 sunt cele care încalcă prevederile legii speciale, întrucât închirierea stâlpilor nu reprezintă un serviciu conex al serviciului de transport public, ci reprezintă un drept de servitute reglementat de OUG 79/2002, astfel încât prin adoptarea Hotărârii nr. 9/2012 membrii consiliului de administraţie nu au săvârşit o faptă ilicită.

A mai precizat pârâta că prejudiciul invocat de către reclamantă nu are un caracter cert, întrucât nu există o evidenţă exactă a stâlpilor, numărul de stâlpi închiriaţi fiind mai mare decât cei deţinuţi de către Primăria municipiului …

În referire la răspunderea sa în calitate de angajat al reclamantei, pârâta a arătat că este subordonată Consiliului de administraţie, obligaţia sa de serviciu, în calitate de director general, fiind aceea de a duce la îndeplinire deciziile Consiliului.

În consecinţă, pârâta a precizat că, urmând dispoziţiile Hotărârii CA nr. 9/2012 la semnarea contractelor, a respectat ordinul superiorilor, aspect ce înlătură răspunderea sa patrimonială.

În drept, au fost invocate dispoziţiile OUG 79/2002 şi ale Codului muncii.

În apărare, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, a probei cu expertiză contabilă şi a probei cu interogatoriu.

Pârâţii … au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant, pârâţii au arătat că prin Hotărârea AGA nr. 11/22.02.2017 s-a desemnat numitul … să promoveze acţiune în justiţie împotriva administratorilor societăţii, astfel încât, în ceea ce-i priveşte pe salariaţi, reprezentantul şi-a depăşit mandatul.

În referire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pârâţii au arătat că prin raportare la dispoziţiile art. 211 lit. c din Legea 62/2011, act normativ cu caracter special, termenul de prescripţie de 3 ani se calculează de la data producerii pagubei.

În opinia pârâţilor, naşterea dreptului la acţiune nu este condiţionată de existenţa unui control anterior, iar din cuprinsul acţiunii, dar şi din decizia nr. 13/2014 a Curţii de conturi rezultă că pretinsa pagubă este aferentă perioadei 2012-2013, astfel încât acţiunea a fost promovată cu depăşirea termenului de prescripţie.

Cu privire la fondul cauzei, pârâţii au arătat că întreaga culpă aparţine membrilor Consiliului de administraţie, iar reclamanta, în motivarea acţiunii nu indică, în mod concret, atribuţiile de serviciu încălcate de către pârâţi şi care au dus la producerea prejudiciului.

În opinia pârâţilor prejudiciul invocat de către reclamantă nu are un caracter cert, iar în cauză s-a ignorat faptul că răspunderea patrimonială a salariaţilor nu este o răspundere solidară.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205-208 NCPC, Legea 62/2011, art. 254, 255, 268, 272 din Codul muncii, art. 1357, 1381, 1382 NCC, art. 155 şi următoarele din Legea nr. 31/1990.

În apărare, au solicitat administrarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale şi a probei cu interogatoriu.

Pârâţii …, prin întâmpinare, au invocat excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În referire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pârâţii au arătat că acţiunea este prescriptibilă în termen de 3 ani, iar societatea ar fi trebuit să cunoască paguba cât şi persoanele care se fac vinovate de ea cel mai târziu la data întocmirii raportului de control nr. 2392 al Curţii de Conturi.

În opinia pârâţilor termenul de prescripţie curge de la momentul încheierii actelor a căror nelegalitate se reclamă.

Cu privire la fondul cauzei, pârâţii au arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii patrimoniale. Astfel, HCA nr. 9 a fost validată de acţionarul unic al societăţii reclamante, respectiv Consiliul Local …, prin hotărârea nr. …, motiv pentru care pentru această entitate nu există debit.

Au mai precizat pârâţii că singura care este în măsură să aprecieze asupra legalităţii, validităţii unor măsuri dispuse de membrii Consiliului de administraţie este Adunarea generală, iar poziţia acesteia este exprimată cu prilejul adoptării HCL 131/2014.

În continuare pârâţii au arătat că ulterior adoptării HCA 9/2012 s-a solicitat Consiliului Local completarea HCL 306/2007 cu noi tarife pentru realizarea de servicii conexe, iar corespondenţa între societate şi autoritatea tutelară demonstrează că reprezentanţii societăţii au cunoscut procedura şi demersurile obligatorii pentru modificarea HCL 306/2007.

Au mai arătat pârâţii că nu sunt semnatarii contractelor presupus păgubitoare, iar cu privire la vinovăţie au arătat că adoptarea hotărârii al cărei caracter ilicit se reclamă a reprezentat o decizie de afaceri, bazată pe argumente cuprinse în raportul de necesitate nr. …

În opinia pârâţilor, fapta ilicită ce a dus la prejudicierea reclamantei constă în aceea că tarifele au fost utilizate de către conducerea executivă a societăţii în contracte comerciale, anterior aprobării modificărilor de tarife în Consiliu Local.

Totodată, pârâţii au formulat cerere de chemare în garanţie a municipiului …, respectiv Consiliul Local …, solicitând obligarea acestora la plata prejudiciului pe care vor fi obligaţi     să-l suporte.

În motivare, au arătat că municipiul … are calitatea de acţionar fondator, atribuţiile Adunării Generale fiind exercitate de către Consiliul local, iar acţionarul unic nu a reclamat vreun prejudiciu derivând din încheierea contractelor în cauză.

În opinia pârâţilor, alături de Consiliul local urmează să răspundă şi semnatarii contractelor, aceştia nerespectând dispoziţiile legale, precum şi atribuţiile consemnate în fişa postului.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Decretului 167/1958, art. 254 din Codul muncii  art. 72 NCPC.

În apărare, au solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Pârâta … a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune faţă de data încheierii contractelor prin care reclamanta a precizat că s-a creat prejudiciul, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că, potrivit dispoziţiilor legale, cuantumul răspunderii fiecărui pârât se stabileşte în măsura în care a contribuit la producerea prejudiciului.

A mai precizat pârâta că nu este membru în Consiliu de administraţie astfel încât nu a participat la adoptarea hotărârilor pretins nelegale, iar în calitatea sa de consilier juridic nu a încălcat vreo atribuţie de serviciu.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 NCPC.

În apărare, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, a probei cu expertiză contabilă şi a probei cu interogatoriu.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de pârâţii …, reclamanta a arătat, în referire la excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant că pentru salariaţi acţiunea a fost semnată de către Directorul General, care nu este suspendat din funcţie, iar dl. … are calitatea de reprezentant conform Hotărârii nr. 11/22.02.2017.

Cu privire la condiţiile răspunderii patrimoniale, reclamanta a arătat că pârâţii … au fundamentat şi semnat referatul nr. … care a stat la baza emiterii HCA 9/2012 şi au semnat totodată contractele în care se prevedea tariful diminuat.

În opinia reclamantei, termenul de prescripţie al dreptului material la acţiune a început să curgă de la data de 20.03.2014, data emiterii Deciziei nr. 13 de către Curtea de Conturi, act administrativ prin care s-a constatat paguba.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 201 alin. 2 noul Cod de procedură civilă.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de pârâţii …, reclamanta a arătat, în referire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune că termenul de 3 ani a început să curgă de la data de 20.03.2014, data emiterii Deciziei nr. 13 de către Curtea de Conturi, act administrativ prin care s-a constatat paguba.

Cu privire la condiţiile răspunderii patrimoniale, reclamanta a arătat că acestea sunt îndeplinite în cauză.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 201 alin. 2 noul Cod de procedură civilă.

Prin răspunsul la întâmpinările formulate de pârâţii …, reclamanta a reluat susţinerile din cuprinsul acţiunii introductive.

La termenul de judecată din data de 05.10.2017, reclamanta a depus precizări cu privire la cuantumul prejudiciului şi modalitatea de calcul.

La termenul de judecată din data de 06.12.2017 reprezentantul pârâţilor … au precizat că nu înţeleg să mai susţină excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. … Tribunalul Galaţi a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant.

A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de către pârâţi.

A respins cererea formulată de reclamanta SC … SA …, în contradictoriu cu  …,  ca fiind prescrisă.

A disjuns cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţii … şi dispune formarea unui nou dosar, având ca părţi reclamanţii … şi pârâţii municipiului …, respectiv Consiliul Local …

A fixat termen de judecată în continuare.

A dispus obligarea reclamantei la plata a câte 1000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, pârâţilor ….

Prin decizia nr. … a Curţii de Apel Galaţi a fost admis apelul declarat de reclamanta SC … SA …, a fost anulată în parte sentinţa civilă nr. … a Tribunalului Galaţi şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în ceea ce-i priveşte pe pârâţii …

Pe rolul Tribunalului Galaţi, în rejudecare, cauza a fost înregistrată la data de 02.11.2021 sub nr. …

La termenul de judecată din data de 09.02.2022 pârâţii … au invocat excepţia nelegalei compuneri a completului şi excepţia necompetenţei material funcţionale.

Pârâta … a invocat excepţia de nelegalitate a HCL 306/2007 privind aprobarea taxelor şi tarifelor pentru prestarea unor servicii conexe serviciului public de transport public local de calatori de SC … SA.

A arătat în esenţă că hotărârea menţionată este un act administrativ cu caracter individual, întrucât nu cuprinde reguli generale de conduită, impersonale și de aplicabilitate repetată, în vederea aplicării la un număr nedeterminat de subiecți, ci această hotărâre stabilește tarifele practicate, pentru anumite servicii – altele decât cele de transport public local de călători.

A mai precizat că reclamanta SC … SA are un drept de administrare asupra stâlpilor de susținere rețea (troleibuz sau tramvai), iar având în vedere prevederile art. 26 al. 1 teza 2 din OUG nr. 79/2002, stabilirea tarifelor de închiriere era posibilă doar prin negociere, titularul dreptului de proprietate (municipiul …) neputând interveni şi neavând nici un drept în acest sens.

S-a susţinut că dreptul de acces pe proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale asigurat furnizorilor de rețele de comunicații electronice, autorizați în condițiile legislației din domeniul comunicațiilor electronice nu se include în activităţile conexe transportului public.

În concluzie, pârâta a opinat că HCL nr. 306/2007 prin reglementarea unor tarife de închiriere stâlpi de susținere, încalcă dispozițiile art. 26 al. 1 teza 2 din OUG nr. 79/2002, care reglementează dreptul titularului dreptului de administrare (reclamanta) de a încheia prin negociere contracte de închiriere, pentru dreptul de acces stabilit de art. 23 din OUG nr. 79/2002) pentru furnizorii de rețele de comunicații electronice autorizați.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Pârâta … a invocat excepţia necompetenţei funcţionale, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 2500 NCC.

Prin încheierea de la termenul de judecată din data de … instanţa a respins excepţia nelegalei compuneri a completului şi excepţia necompetenţei material funcţionale.

Prin încheierea din data de … instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta … şi a admis excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art.1 din HCL … nr. … cu privire la stabilirea tarifului de închiriere a stâlpilor de susţinerea cablului TV.

În referire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta …, la termenul de judecată din data … instanţa a constatat că excepţia a fost soluţionată de către instanţa de apel, iar dezlegarea respectivei probleme de drept este obligatorie pentru judecătorul fondului, potrivit art. 480 alin. 3 teza finală NCPC.

Prin cererea formulată la data de …, pârâta … a invocat excepţia de nelegalitate a art. 1 din HCL 225/2008.

În motivare a arătat că prin hotărârea menţionată a fost numită reprezentant AGA la societatea reclamantă, fără a fi mandatată să încheie contracte potrivit art. 26 alin. 2 din OUG 79/2002. A concluzionat pârâta că nelegalitatea actului de numire rezultă din încălcarea dispoziţiilor legale menţionate, întrucât nu s-a stabilit conţinutul şi întinderea mandatului.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 4 din Legea 554/2004.

La termenul de judecată din data de … pârâţii …, prin apărător, au invocat excepţia lipsei de interes a pârâtei … în invocarea excepţiei de nelegalitate.

La acelaşi termen de judecată reclamanta, prin apărător, a precizat că prejudiciul solicitat rezultă exclusiv din diferenţa de tarif pentru închirierea stâlpilor, la care se adaugă penalităţile de întârziere.

În temeiul art. 258 NCPC instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri.

Deliberând asupra excepţiei de nelegalitate invocată de către pârâta …, instanţa a constatat următoarele:

În referire la excepţia lipsei de interes în invocarea excepţiei de nelegalitate, instanţa a  reţinut că potrivit dispoziţiilor  art. 32 NCPC, orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condiţiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenţie; d) justifică un interes, iar potrivit alin. 2 aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi apărărilor.

În sensul prevederilor art.33 Cod procedură civilă, interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Cu privire la noţiunea de interes, instanţa a reţinut că acesta se referă la folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a invocat o anumită apărare, iar pentru a se stabili dacă o parte are interes în formularea unei cereri, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii cererii.

În acest context, instanţa a reţinut că la baza atragerii răspunderii contractuale a pârâtei … se află un raport juridic de mandat al cărui izvor este reprezentat de art. 1 din HCL 225/2008, motiv pentru care aceasta justifică un interes în invocarea excepţiei de nelegalitate a actului administrativ, astfel încât excepţia lipsei de interes a fost respinsă ca neîntemeiată.

În continuare, instanţa a reţinut că prin art. 1 din HCL 225/30.10.2008 s-a aprobat numirea pârâtei … ca reprezentant al Adunării Generale a Acţionarilor la SC … SA.

Potrivit art. 4 din Legea 554/2004 legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.

(2) Instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluţionarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunţe asupra excepţiei, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză. În situaţia în care instanţa se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul.

(3) În cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate va soluţiona cauza, fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.

(4) Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.

Raportând dispoziţiile legale enunţate la prezenta cauză, instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, respectiv excepţia a fost invocată cu privire la un act administrativ cu caracter individual, actul administrativ nu a mai fost suspus controlului direct, pe calea acţiunii în anulare, iar soluţionarea litigiului cu privire la pârâta … depinde de actul administrativ cu caracter individual ce face obiectul excepţiei de nelegalitate.

Verificând legalitatea actului administrativ, instanţa a reţinut că susţinerea pârâtei vizează faptul că prin emiterea HCL 225/2008 au fost încălcate art. 26 alin. 2 din OUG 79/2002.

În condiţiile în care dispoziţiile legale menţionate reglementează o situaţie juridică particulară, respectiv raportul dintre furnizorii de reţele de comunicaţii electronice şi titularii dreptului de administrare a stâlpilor ce constituie reţeaua de contact de alimentare cu energie electrică a mijloacelor de transport electrice, s-a reţinut că acestea nu prezintă nici o relevanţă faţă de posibilitatea Consiliului Local de a desemna membrii în Consiliul de administraţie al societăţii reclamante.

Faţă de considerentele expuse, instanţa a respins excepţia de nelegalitate, ca neîntemeiată.

În referire la fondul cauzei, instanţa a reţinut că prin Hotărârea Consiliului Local nr. … au fost aprobate taxele şi tarifele practicate de către SC … SA pentru realizarea de servicii conexe serviciului de transport public local, printre care şi închirierea stâlpilor de susţinere a cablului TV.

Prin Hotărârile Consiliului de administraţie al societăţii nr. …, respectiv nr. … s-a aprobat introducerea tarifului de 3 euro/stâlp/lună fără TVA pentru dreptul de acces şi utilizare temporară a stâlpilor de către furnizorii reţelelor de comunicaţii electronice.

La data de 27.10.2010 între reclamantă, în calitate de titular al dreptului de administrare şi SC … SA, în calitate de client, s-a încheiat contractul nr. …, pe o durată de 1 an, având ca obiect acordarea de către reclamantă a dreptului de utilizare temporară a 183 de stâlpi, preţul fiind de 3 euro/stâlp/lună.

La data de 07.03.2012 între reclamantă, în calitate de titular al dreptului de administrare şi SC … SA, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul nr. …, pe o durată de 1 an, având ca obiect acordarea de către reclamantă a dreptului de utilizare temporară a 1225 de stâlpi, preţul fiind de 3 euro/stâlp/lună.

La data de 16.09.2012 între reclamantă, în calitate de titular al dreptului de administrare şi SC … SA, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul nr. …, pe o durată de 1 an, având ca obiect acordarea de către reclamantă a dreptului de utilizare temporară a 410 de stâlpi, preţul fiind de 3 euro/stâlp/lună.

Având în vedere şi considerentele deciziei civile nr…. a Curţii de Apel Galaţi, instanţa în rejudecare a analizat dacă faţă de pârâţi, în calitate de membrii în consiliul de administraţie al societăţii reclamante, sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, aceştia acţionând în baza unui contract civil de mandat.

În acest context, a reţinut că principala obligaţie a mandatarului este de a executa mandatul (art. 1539 CC de la 1864), iar neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a acestei obligaţii fac ca mandatarul să fie răspunzător nu numai de dol, dar şi de culpă simplă. În referire la noţiunile de neexecutare sau executare necorespunzătoare a mandatului, instanţa a reţinut că în cauză sunt relevante dispoziţiile art. 144 ind. 1 din Legea 31/1990 potrivit cărora Membrii consiliului de administraţie îşi vor exercita mandatul cu prudenţa şi diligenţa unui bun administrator.

(2) Administratorul nu încalcă obligaţia prevăzută la alin. (1), dacă în momentul luării unei decizii de afaceri el este în mod rezonabil îndreptăţit să considere că acţionează în interesul societăţii şi pe baza unor informaţii adecvate.

(3) Decizie de afaceri, în sensul prezentei legi, este orice decizie de a lua sau de a nu lua anumite măsuri cu privire la administrarea societăţii.

Din interpretarea dispoziţiilor legale enunţate, instanţa a reţinut că executarea obligaţiilor de către membrii consiliului de administraţie se raportează la obiectul mandatului, respectiv luarea deciziilor de afaceri.

A notat instanţa că, deşi răspunderea membrilor consiliului de administraţie este una de natură contractuală, totuşi conducerea societăţii pe acţiuni reprezintă o activitate profesională complexă, iar oportunitatea hotărârilor organelor de conducere, denumite decizii de afaceri, trebuie analizată prin raportare la dispoziţiile alin. 2 al art. 144 ind. 1 din Legea 31/1990.

În referire la existenţa faptului prejudiciabil, ca şi condiţie a antrenării răspunderii contractuale a pârâţilor, instanţa a reţinut că, potrivit susţinerilor reclamantei, acesta constă în emiterea hotărârilor nr…. respectiv nr. … (decizii de afaceri) prin care s-a aprobat un tarif diminuat faţă de cel stabilit prin HCL 306/2007.

În referire la condiţia culpei, instanţa a reţinut că obligațiile contractuale ale membrilor organelor de administrare sunt de diligență (de mijloace) și nu de rezultat, astfel încât reclamanta este cea care trebuie să facă dovada că rezultatul promis nu a fost obținut deoarece pârâţii nu s-au folosit de toate mijloacele necesare și posibile respectiv, în loc să fie diligenți au fost neglijenți, afectând astfel interesele patrimoniale ale societăţii.

În acest context, analizând situaţia de fapt de la momentul luării deciziilor de afaceri menţionate, instanţa a avut în vedere referatul biroului de marketing din 13.07.2009 din care a rezultat că pentru utilizarea stâlpilor societăţii reclamante, fie nu existau contracte cu deţinătorii de cabluri, fie acestea nu au putut fi reînnoite întrucât nu se ajunsese la un consens cu privire la tariful aplicabil, cel reglementat de HCL 306/2007 fiind apreciat de către utilizatori nejustificat de mare în raport de cel practicat de alţi administratori de astfel de bunuri.

Totodată, s-a menţionat în cuprinsul referatului că hotărârea Consiliului Local nu stabileşte un tarif pentru dreptul de acces şi utilizare temporară a stâlpilor, sens în care se propune unul în cuantum de 3 euro/stâlp/lună, arătându-se că practicarea unui preţ mai mare ar avea impact negativ asupra veniturilor societăţii ca urmare a imposibilităţii încheierii unor contracte.

În mod similar, prin referatul din data de 20.02.2012, s-a argumentat adoptarea unui tarif competitiv cu al altor furnizori de servicii similare, arătându-se că din relaţiile solicitate, rezultă perceperea de către alţi deţinători de stâlpi a unui tarif mediu de 1 euro/stâlp/lună.

Raportat la împrejurările expuse, reţinând că în cauză nu au fost administrate probe care să combată aspectele menţionate în referatele Biroului de marketing (de exemplu că la nivelul municipiului … se practicau tarife mai mari de 3 euro/mp/stâlp), instanţa a constatat că pârâţii nu au încălcat obligaţia de diligenţă prevăzută la alin. (1) al art. 144 ind. 1 din Legea 31/1990, întrucât în momentul adoptării hotărârilor nr. …, respectiv nr …, erau în mod rezonabil îndreptăţiţi să considere că acţionează în interesul societăţii şi pe baza unor informaţii adecvate.

Mai mult decât atât, instanţa a reţinut că reclamanta a justificat existenţa unui prejudiciu în patrimoniul societăţii, respectiv a unei fapte ilicite, prin nerespectarea tarifului minim aprobat de Consiliul Local prin HCL 306/2007. În condiţiile în care, prin încheierea din data de 19.10.2022, instanţa a admis excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art.1 din HCL … nr. 306/05.07.2007 cu privire la stabilirea tarifului de închiriere a stâlpilor de susţinerea cablului TV, s-a constatat inexistenţa unui criteriu substanţial, material, în raport de care să fie analizat caracterul adecvat sau neadecvat al deciziilor de afaceri reprezentate de hotărârile nr. … respectiv nr…. ale Consiliului de Administraţie.

Nu în ultimul rând, instanţa a reţinut că şi la momentul promovării cererii de chemare în judecată tariful practicat pentru transmiterea dreptului de acces şi utilizare a stâlpilor aflaţi în administrarea reclamantei era acelaşi cu cel stabilit prin hotărârile menţionate, respectiv de 3 euro/lună/stâlp, astfel cum rezultă din HCL 131/2014.

În consecinţă, instanţa a reţinut că în cauză nu s-a dovedit că prin emiterea hotărârilor nr. …, respectiv nr. …,  pârâţii nu şi-au executat în mod corespunzător mandatul, respectiv cu încălcarea obligaţiei de a acţiona în interesul societăţii reclamante, fără prudenţa şi diligenţa unui bun administrator, astfel încât a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

În temeiul art. 453 NCPC şi în considerarea culpei procesuale a reclamantei, instanţa a dispus obligarea acesteia la plata către pârâta … a sumei de 2500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, conform chitanţei nr. 1078016/27.09.2022.

Totodată, a dispus obligarea reclamantei la plata a câte 2000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, pârâţilor …

În referire la cheltuielile de judecată aferente apelului, instanța a reținut că, potrivit dispoziţiilor art. 453 NCPC, partea care pierde procesul va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată.

Având în vedere că în cauză apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. … a Tribunalului Galați a fost admis, a fost respinsă cererea pârâților privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe şi împotriva încheierii din data de …, a declarat apel reclamanta SC … SA …, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinţei apelate  în sensul admiterii  cererii de chemare în judecată.

În motivarea apelului a reluat situaţia de fapt şi a arătat că prin încheierea de şedinţă din …, instanţa de fond a admis excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art.1 din HCL  306/05.07.2007 cu privire la stabilirea tarifului de închiriere a stâlpilor de susţinere a cablului  TV. Ca o consecinţă a admiterii excepţiei de nelegalitate, instanţa a soluţionat cauza fără a ţine cont de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.

Pentru … SA, dispoziţiile art.1 din HCL nr.306/05.07.2007 au constituit elementul principal pe care societatea şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată şi este evident că, fiind înlăturat acesta, instanţa de judecată a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale şi a respins cererea de chemare în judecată.

Apelanta a susţinut că raţionamentul primei instanţe ar fi fost corect dacă în privinţa aplicării HCL 306/2007 nu s-ar fi pronunţat şi instanţa de contencios administrativ prin decizia civilă nr. … în dosarul nr. … al Curţii de Apel Galaţi.

Din analiza constatărilor instanţei de contencios administrativ se desprinde ideea că … SA trebuia să respecte tarifele stabilite prin HCL 306/2007, punct de vedere ce este opus cu cel din motivarea sentinţei apelate în prezenta cauză, care a admis excepţia nelegalităţii hotărârii consiliului de administraţie în ceea ce priveşte art.1 care stabilea tariful de închiriere a stâlpilor.

Faţă de aceste motive, apelanta a solicitat admiterea apelului şi modificarea sentinţei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulată.

În dovedirea apelului a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri.

Pârâta … a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea apelului deoarece motivele invocate în apel sunt nefondate. Apelanta nu a expus integral situaţia de fapt şi nu a realizat o interpretare corectă a legii şi nici nu a individualizat răspunderea pârâtei. Poziţia pasivă a intimatului Consiliul Local … dovedeşte în realitate culpa acestuia.

În continuare intimata pârâtă a reluat apărările din prima instanţă, referitoare la faptul că nu a avut calitate de angajat al reclamantei şi nu a încheiat niciun contract de mandat sau vreun alt fel de contract de reprezentare a acesteia. De asemenea, nu a semnat nicio decizie a consiliului de administraţie fiind doar prezentă la întâlnirile CA în baza convocării de către secretariatul CA al societăţii. Aceste împrejurări dovedesc lipsa vreunei culpe din partea intimatei pârâte.

Apelanta, practic, nu a adus nicio critică de nelegalitate substanţială, în afara celor  formale, în sensul că sentinţa de fond contravine deciziei civile nr. … Pentru aceasta a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Pârâţii … au formulat întâmpinare şi apel incident, prin care au invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care a întocmit, respectiv a persoanei care a semnat cererea de apel, solicitând respingerea apelului conform art. 480 alin.1 C.pr.civilă şi admiterea apelului incident, schimbarea în parte a sentinţei şi admiterea capătului de cerere privind obligarea intimatei reclamante la plata integrală a cheltuielilor de judecată aferente   soluţionării apelului în dosarul nr. …, potrivit art.  472 C.pr.civ.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care a întocmit, respectiv care a semnat cererea de apel, intimaţii au arătat că potrivit Hotărârii AGA nr.11/22.07.2017, adunarea generală ordinară a acţionarilor, prin reprezentant …, mandatat de Consiliul Local … în calitate de reprezentant AGA la SC … SA a hotărât demararea procedurilor pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor prevăzute în Decizia nr. …  a Camerei de Conturi urmând a se promova şi depune acţiune în răspundere contra administratorilor pentru prejudiciile cauzate societăţii prin încălcarea îndatoririlor lor faţă de societate.

Au mai invocat intimaţii dispoziţiile art.155 alin.1 şi 2 din Legea nr. 31/1990 şi dispoziţiile art.220 alin.1 şi 3 din C.civ. potrivit cu care, acţiunea în răspundere contra fondatorilor, administratorilor, directorilor, membrilor directoratului şi consiliului de supraveghere, pentru daune cauzate societăţii, de către aceştia, prin încălcarea îndatoririlor lor faţă de societate, aparţine  adunării generale, care va decide cu majoritatea prevăzută la art. 112. Adunarea generală desemnează cu aceeaşi majoritate  persoana însărcinată să exercite acţiunea în justiţie. Cererea de apel este întocmită de juristul societăţii şi semnată de directorul general ing. …

Intimaţii au solicitat să se constate întemeiată excepţia şi să se dispună anularea cererii de apel.

Pe fond au susţinut că apelul principal este nefondat, câtă vreme se recunoaşte în mod expres de către apelantă că raţionamentul primei instanţe ar fi fost corect dacă nu s-ar fi opus eventualelor considerente din decizia nr. … Însă aceste considerente nu pot fi opuse         pârâţilor-intimaţi deoarece aceştia nu au fost parte în dosarul de contencios administrativ. Câtă vreme, alte critici apelanta-reclamantă nu a mai adus încheierii de şedinţă din … şi nici sentinţei apelate, apelul declarat este vădit nefondat.

În ceea ce priveşte apelul incident, pârâţii au precizat că acesta vizează cheltuielile de judecată în integralitatea lor, conform art.472  alin.1 C.pr.civ, constând în onorariul de avocat în faza judecăţii primului apel în cauză.

Intimata-pârâtă … a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea apelului ca nefondat. În dezvoltarea apărărilor, a susţinut că apelul reclamantei se fundamentează pe motivarea instanţei din decizia civilă nr. …, însă nu a făcut vorbire apelanta despre condiţiile răspunderii patrimoniale şi inclusiv despre existenţa vinovăţiei pârâtei, prin prisma dispoziţiilor art.144 ind.1 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, care impunea o obligaţie de diligenţă.

În mod corect a apreciat instanţa de fond că, în cauză, nu există o culpă a                  pârâţilor-intimaţi pentru a antrena răspunderea patrimonială, atât timp cât nu au fost administrate probe care să combată aspectele menţionate în referatul biroului de marketing. De asemenea, a mai susţinut  intimata că nu s-a analizat nici întinderea prejudiciului, sens în care, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, a solicitat în subsidiar, administrarea de probe – expertiză contabilă, în vederea stabilirii cuantumului prejudiciului, raportat la numărul de stâlpi pe care îi putea închiria apelanta conform evidenţelor sale.

În concluzie, intimata pârâtă a apreciat că soluţia instanţei de fond este corectă, aceasta reţinând că nu sunt îndeplinite două condiţii cumulative pentru antrenarea răspunderii  patrimoniale  şi  astfel, a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Ca răspuns la excepţia lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care a întocmit şi semnat apelul, reclamanta-apelantă a depus la dosar hotărârea nr. … a Consiliului Local … privind numirea şi aprobarea mandatului reprezentantului municipiului … în adunarea generală a acționarilor la SC … SA, unde la art.1 şi figurează ca fiind desemnaţi: …, titular şi …, supleant, pentru a participa la toate şedinţele AGA  ale societăţii.

Apelanta a mai depus o copie de pe modelul contractului de mandat, anexă la HCL nr. 248/11.11.2020, precum şi o copie de pe contractul de mandat dintre … SA, în calitate de mandant  şi  … în calitate de mandatar, denumit şi „director general”.

Totodată, a mai depus apelanta şi un exemplar de pe motivele de apel semnate şi de reprezentantul AGA … SA … – … – cu menţiunea că sunt îndeplinite astfel, dispoziţiile art.196  C.pr.civilă.

Curtea, analizând în prealabil – conform dispoziţiilor art. 248 alin.1 C.pr.civilă – excepţia lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care a semnat cererea de apel, reţine următoarele:

Excepţia este întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin întâmpinarea formulată de pârâţii …, prin avocat, au invocat în principal excepţia lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care a întocmit, respectiv a persoanei care a semnat cererea de apel, precizând că prin hotărârea adunării generale nr…. din  … a fost mandatat domnul …, în calitate de reprezentant AGA la societatea reclamantă. Tot prin acea hotărâre s-a aprobat şi demararea procedurilor pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor prevăzute în decizia nr. … din … a Camerei de Conturi … În art. 2 al aceleiași hotărâri AGA, s-a menţionat că „se promovează şi se depune acţiune în răspundere contra administratorilor pentru prejudiciile cauzate societăţii de aceştia prin încălcarea  îndatoririlor lor faţă de societate.”

Cererea iniţială de apel, în cauza de faţă, a fost formulată la data de … şi a fost întocmită de către juristul societăţii şi semnată de către directorul general, ing. …

Pentru ca directorul general al societăţii să poată semna cererea de apel, trebuia să facă  dovada că a avut un mandat special în acest sens din partea adunării generale.

Or, o astfel de dovadă nu s-a făcut.

Nici reprezentantul AGA, domnul … ce a fost desemnat reprezentant AGA prin adunarea generală din 11.11.2020, nu a primit un mandat special ca persoană însărcinată să promoveze o astfel de cerere, conform dispoziţiilor art.155 din Legea nr. 31/1990.

Exemplarul cererii de apel depus la data de 08.06.2023 şi care este semnat şi de către  reprezentantul AGA, domnul …, în opinia instanţei de apel nu constituie o nouă cerere de apel distinctă – şi nu consideră că se impune pronunţarea asupra tardivităţii sau inadmisibilităţii acesteia – ci constituie o probă de care a înţeles apelanta să se folosească în dovedirea îndeplinirii condiţiilor art.196 C.pr.civilă, aşa cum de altfel a şi precizat prin nota de înaintare  din 07.06.2023.

Însă nici acest exemplar şi nici unul dintre înscrisurile depuse de către apelantă la termenul de judecată din 08.06.2023 nu fac dovada că persoana care a semnat apelul iniţial a  avut această competenţă.

Conform art. 155 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, adunarea generală desemnează cu aceeaşi majoritate prevăzută de art. 112 din aceeaşi lege, persoana însărcinată să exercite acţiunea în justiţie „care poate fi unul dintre directori, dar şi orice alte persoane, precum acţionari, cenzori, auditori interni, administratori, ori persoane fără calitate în societate. Potrivit art. 155 ind.1 din Legea nr. 31/1990, dacă adunarea generală nu dă curs iniţierii unei asemenea acţiuni, iniţiativa sesizării instanţei poate să aparţină acţionarilor care vor introduce acţiune în nume propriu, în contul societăţii. Aşadar, legiuitorul nu a intenţionat să dea această acţiune în nici un fel în resortul administraţiei şi nu instituie administratorului sau directorului general obligaţia de a sesiza instanţa, justificând ideea că aceasta nu face parte din sfera atribuţiilor legale ale administratorului societăţii sau ale directorului general şi că, de aceea, acţiunea este în resortul adunării generale care va desemna în acest scop un mandatar special. Pentru identitate de acţiune,  nici calea de atac, care este un corolar al acţiunii în justiţie, nu poate fi exercitată de către o persoană care nu beneficiază de voinţă societară exprimată de organul decizional.

Aşadar, în condiţiile în care nu s-a susţinut şi nu s-a probat că a existat o hotărâre a  adunării generale prin care să se desemneze un mandat special actualului director general al societăţii, domnul ing. …, sau domnului … – reprezentant AGA –  nu se poate considera ca fiind suficient doar mandatul său general de director general al societăţii sau mandatul de reprezentant AGA în cadrul societăţii, pentru promovarea prezentei căi de atac.

Această concluzie rezidă şi din prevederile art.194 alin. 1 lit.c din Legea nr. 31/1990, potrivit cu care adunarea generală a asociaţilor are obligaţia să decidă urmărirea  administratorilor şi cenzorilor pentru daunele pricinuite societăţii, desemnând şi persoana însărcinată să o exercite.

Totodată, conform art. 220 C.civ. „(1) Acţiunea în răspundere împotriva administratorilor, cenzorilor, directorilor şi a altor persoane care au acţionat în calitate de membri ai organelor persoanei juridice, pentru prejudiciile cauzate persoanei juridice de către aceştia prin încălcarea îndatoririlor stabilite în sarcina lor, aparţine, în numele persoanei juridice, organului de conducere competent, care va decide cu majoritatea cerută de lege, iar în lipsă, cu majoritatea cerută de prevederile statutare. (2) Hotărârea poate fi luată chiar dacă problema răspunderii persoanelor prevăzute la alin. (1) nu figurează pe ordinea de zi. (3) Organul de conducere competent desemnează cu aceeaşi majoritate persoana însărcinată să exercite acţiunea în justiţie.

Pentru aceste considerente, se impune a se admite excepţia invocată de către intimaţii-pârâţi şi în consecinţă, se va anula apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. … şi împotriva încheierii de şedinţă din … ale Tribunalului Galaţi.

În ceea ce priveşte apelul incident, Curtea constată că, în baza art.472 alin. 2 C.pr.civilă,  acesta a rămas fără efect.

Autorul sintezei

Judecător  Anica IOAN