Curtea subliniază că penalităţile prevăzute de art. 21 alin. 5 din Legea nr. 132/2017 au un fundament juridic diferit de cel al dobânzii legale prevăzute de art.1535 C.civ. şi O.G. nr. 13/2011.
Penalităţile de întârziere sunt expresia prejudiciului cauzat de către pârâta-asigurător prin nerespectarea culpabilă sau cu rea-credinţă a normelor de procedură prevăzute de Legea nr. 132/2017 cu privire la soluţionarea cererilor de despăgubire. Cu alte cuvinte, penalităţile de întârziere reprezintă prejudiciul la care asigurătorul este obligat ca urmare a răspunderii sale delictuale pentru nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 132/2017.
Pe de altă parte, obligaţia de plată a dobânzii legale aferente despăgubirii plătite de asigurător nu are ca izvor răspunderea acestuia pentru fapta proprie, ci este o obligaţie contractuală, rezultată din contractul de asigurare prin care asigurătorul s-a obligat să plătească prejudiciul cauzat de asigurat unor terţe persoane, asigurătorul venind să acopere obligaţiile născute din răspunderea delictuală a asiguratului.
Or, în lumina principiului reparaţiei integrale a prejudiciului, persoana păgubită este îndreptăţită să pretindă atât repararea prejudiciului efectiv (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans), care, în cazul obligaţiilor băneşti, este prezumat de legiuitor, prin dispoziţiile art. 1535 C.civ., la nivelul dobânzii legale.
În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, contrar susţinerilor apelantei-pârâte, oferta de despăgubire CLDSTD_16122/25.03.2024 depusă la dosar (f61 dosar fond) are un caracter pur formal, pentru suma redusă, menţionată în aceasta ca fiind acordată cu titlu de despăgubire, nefiind oferită nici o motivare, fiind doar indicate temeiuri legale fără nici o aplicare concretă la cazul particular. Totodată, apelanta-pârâtă nu face dovada comunicării ofertei către apelanta-reclamantă.
În acest context, devin incidente dispoziţiile art. 21 alin. 5 din Legea nr. 132/2017, în sensul că apelanta-pârâtă şi-a îndeplinit defectuos obligaţiile legale, inclusiv prin diminuarea nejustificată a despăgubirilor.
Referitor la dobânda legală penalizatoare, Curtea reţine că persoana vinovată de producerea accidentului este de drept în întârziere încă de la data producerii faptei ilicite după cum prevede art. 1523 alin. 2 lit. e C. civ., astfel că asigurătorul a fost corect obligat la plata dobânzii încă de la momentul săvârşirii faptei cauzatoare de prejudicii.
Decizia civilă nr.134/28.05.2025 a Curții de Apel Galați
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. la data de 16.04.2024, sub numărul 12../2024, reclamanta C.E. în contradictoriu cu pârâta S.C. A.Ț.A. S.A și cu intervenientul forţat A.T., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 800.000 lei, reprezentând prejudiciu moral suferit ca urmare a vătămărilor corporale; obligarea pârâtei la plata sumei de 9.975,62 lei, reprezentând prejudiciu material; obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% din cuantumul despăgubirii acordate, pentru fiecare zi de întârziere, calculate din a 30-a zi de la data avizării daunei, respectiv 21.03.2024 și până la plata efectivă; obligarea pârâtei la plata de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare de la data producerii accidentului -02.09.2023 și până la data efectuării plăţii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că la data de 02.09.2023, ora 19:05, intervenientul forţat A.T. a condus autoturismul marca Peugeot cu numărul de înmatriculare V.. 09 ..K, pe DN 25, în afara localității V., dinspre municipiul G. către mun. T., iar când a ajuns la km 41+435m, nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de vehiculul care circula în faţa sa, iar pentru a evita impactul cu acesta a pătruns pe sensul opus de mers, ocazie cu care a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca Volvo, cu nr. de înmatriculare G.. 13 … care se deplasa către mun. G.
În urma evenimentului rutier, reclamanta, având calitate de pasager a autoturismului marca V., a arătat că a suferit vătămări corporale, fiind preluată de serviciul de ambulanţă și internată în Secţia de Ortopedie – Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă …
În urma investigaţiilor medicale efectuate, s-a constatat că reclamanta prezenta: fractură deschisă bimaleolară dreapta cu luxaţie tibio astragalină, fractură bifocală femur stâng, fractură femur drept, fractură ambele oase antebraţ drept, fractură falangă I police stâng cu deplasare, fracturi costale VI-VIII stânga, contuzie pulmonară bazal bilateral, fractură deschisă 1/3 medie diafază peroneu drept, fractură col femur drept, plagă gleznă dreapta de 20 cm cu lipsă de substanţă și multiple excoriaţii și echimoze.
Conform economiei dinamicii evenimentului rutier descrisă de către I.P.J. G. — Biroul Rutier, rezultă faptul că vinovat de producerea acestui accident se face intervenientul forţat, în calitate de conducător al autoturismului marca Peugeot cu numărul de înmatriculare V.. 09 …, asigurat la compania pârâtă cu poliţa de răspundere civilă auto seria RO/07/R7/… nr. …06, valabilă la data producerii evenimentului rutier. În egală măsură, evenimentul rutier face obiectul dosarului penal nr. 1216/P/2023 care se află pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria L.
La data de 14.02.2024 reclamanta a transmis pârâtei o notificare privind avizarea daunei și cerere de despăgubire, primite potrivit conformărilor de primire de acesta la data de 19.02.2024. La data de 26.03.2024 pârâta a transmis câte o ofertă reclamantei, oferind acesteia suma de 84.000 lei cu titlu de daune morale și suma de 4.928,63 lei cu titlu de daune materiale. Deși în cuprinsul cererii de despăgubire a fost indicat contul bancar aparţinând reclamantei unde pârâta putea să efectueze plata sumelor ofertate, aceasta nu a înţeles să efectueze nicio plată. La data formulării cererii de despăgubire către pârâtă erau îndeplinite cumulativ condiţiile de soluţionare a acesteia pe cale amiabilă, prevăzute de dispoziţiile art. 22 alin. (1) lit. a) din Norma ASF nr. 20/2017 privind asigurările auto din România coroborate cu prevederile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 132/2017 privind reglementarea R.C.A.
Reclamanta a arătat că sunt îndeplinite toate cele patru condiţii pentru atragerea răspunderii delictuale a pârâtei.
Cu privire la daunele morale solicitate, s-a arătat că ulterior evenimentului rutier, reclamanta a fost transportată de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă G. unde s-au constatat că din cauza leziunilor suferite sunt necesare 70 – 80 de zile de îngrijiri medicale. De asemenea, a arătat că a fost supusă mai multor intervenţii chirurgicale, se confruntă cu dureri intense, iar faptul că suferă de cancer a determinat și condiţionat tratamentul medicamentos prescris.
Din punct de vedere psihic, reclamanta a precizat că șocul suferit de la momentul producerii accidentului a fost unul marcant, sentimentele de neputinţă și jenă trăite în perioada în care a fost în imposibilitate de a se îngriji singură au fost de natură a-i slăbi considerabil stima de sine și capacitatea emoţională. Teama că nu va mai putea merge niciodată, durerile pe care va trebui să le resimtă tot restul vieţii, precum și sentimentul de neputinţă, coșmarurile sau teama de a rămâne singură sunt doar câteva dintre efectele dezastruoase pe care le resimte și nu vor înceta să dispară.
Pentru stabilirea despăgubirii datorată pentru schimbările nedorite din înfăţișarea reclamantului, s-a solicitat ca la stabilirea cuantumului daunelor morale să se aibă în vedere că, la examenul obiectiv realizat de medicul legist s-a constatat că acesta prezenta numeroase echimoze și excoriaţii la nivelul feţei, membrelor inferioare și superioare și toracelui, ce se întind pe suprafeţe foarte mari și care au generat un aspect dezagreabil. De asemenea, intervenţiile chirurgicale au lăsat semne care nu se vor vindeca, generând un prejudiciu estetic și permanent.
În ceea ce privește despăgubirea datorată ca urmare a limitării posibilităţilor reclamantei de a se bucura de plăcerile vieţii și de satisfacţii spirituale sau materiale, s-a solicitat instanţei de judecată ca la aprecierea acesteia să se ţină cont de: perioada în care a fost imobilizată la pat și nu se putea deplasa ori îngriji singură; imposibilitatea de a-și utiliza mâna dreaptă; repercusiunile accidentului care au împiedicat-o să realizeze activităţile uzuale din gospodărie; lipsa posibilităţii de a se odihni noapte și coșmarurile frecvente pe care le-a avut; limitările aduse vieţii personale datorită necesităţii de a urma şedinţe de recuperare medicală.
Pentru stabilirea despăgubirii datorată pentru schimbările nedorite din înfăţișarea reclamantului, ca urmare a vătămărilor și leziunilor suferite în accidentul rutier ce face obiectul prezentei cauze, s-a solicitat ca la stabilirea cuantumului daunelor morale să se aibă în vedere că reclamantul, în urma intervenţiei chirurgicale, a rămas cu o cicatrice care reprezintă un prejudiciu estetic permanent.
A mai arătat reclamanta că din raportul de evaluare medicală de medicină de asigurări nr. PI/125/10.02.2024 întocmit de medicul primar de medicină legală, ca urmare a analizei înscrisurilor medicale, rezultă un nr. total de 91,5 puncte, iar valoarea unui punct traumatologic este în cuantum de 6.000 lei, raportat la data producerii accidentului rutier. Prin urmare, valoarea despăgubirii datorată pentru suferinţele cauzate prin vătămarea integrităţii corporale este de 549.000 lei (3.000 x 2 x 91,5 puncte traumatologice).
În referire la obligarea pârâtei la plata prejudiciului material suferit, reclamanta a prezentat documente justificative pentru acoperirea cheltuielilor suportate constând în contravaloarea investigaţiilor medico-legale, a dispozitivelor medicale achiziţionate, a tratamentului medicamentos, dar și cheltuielilor suportate pentru efectuarea terapiei de recuperare, motiv pentru care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 9.975,63 lei.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% din cuantumul despăgubirilor solicitate, pentru fiecare zi de întârziere, calculate din a 30 – a zi de la data avizării daunei, respectiv 21.03.2023 și până la plata efectivă, pentru neplata sumelor ofertate, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr.132/2017. S-a arătat că la data de 14.02.2024 reclamanta a transmis pârâtei o cerere de avizare a daunei și de despăgubire, primită de pârâtă la data de 19.02.2024, potrivit confirmărilor de primire.
La data de 26.03.2024, deși pârâta a transmis o ofertă diminuată nejustificat, indicând că înţelege să despăgubească pe reclamanta cu suma de 84.000 lei, daune morale și 4.928,63 lei daune materiale, nu a achitat suma ofertată, motiv pentru care reclamanta a arătat că în cauză intervin cu titlu de sancţiune dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea 132/2017.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata daunelor moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare de la data producerii evenimentului rutier din data de 02.09.2023 și până la efectuarea plăţii, reclamanta a solicitat a se avea în vedere că repararea componentei prejudiciului referitoare la câștigul de care cel prejudiciat a fost lipsit se poate realiza prin obligarea societăţii de asigurare la plata daunelor-interese moratorii către terţul păgubit, sub forma dobânzii legale penalizatoare prev. de OG. nr. 13/2011, calculate de la data producerii prejudiciului.
În drept, au fost invocate disp. art. 192 C.proc.civ., art. 27 C. proc. pen., art. 1.349 C. civ., 1.381 C. civ., 1385 alin. (1) și (2) C. civ., art. 1387 alin. (1) și (2) C. civ., art. 1388 art. (1) teza I C.civ., Norma ASF nr. 20/2017 și Legea 132/2017.
În probaţiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale și prezumţia judiciară (f. 13 – 50).
Pârâta A.Ț.A. S.A. a formulat întâmpinare la data de 27.05.2024 prin care a solicitat respingerea cererii ca fiind neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, pârâta a recunoscut situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de organele de cercetare penală, în sensul că, la data de 02.09.2023, ora 19:05, intervenientul forţat A.T. a condus autoturismul marca Peugeot cu numărul de înmatriculare V.. 09 …, pe DN 25, în afara localităţii V., dinspre municipiul G. către mun. T., iar când a ajuns la km 41+435m, nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de vehiculul care circula în faţa sa, iar pentru a evita impactul cu acesta a pătruns pe sensul opus de mers, ocazie cu care a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca V, cu nr. de înmatriculare G.. 13 … care se deplasa către mun. G. și în care reclamanta se afla pasager pe bancheta din faţă dreapta.
A arătat pârâta că a fost notificată/avizată de către reclamantă, aceasta solicitând despăgubiri cu titlu de daune materiale și morale. Astfel, prin cererea de despăgubire, reclamanta a solicitat suma de 800.000 lei cu titlu de daune pentru prejudiciul nepatrimonial suferit, din care 549.000 lei reprezentând indemnizaţia pentru leziunile traumatice stabilite printr-un raport evaluatoriu și 251.000 lei pentru prejudiciu nepatrimonial cauza de traumele psihice suferite.
A mai arătat că cuantumul daunelor morale se acordă prin raportare la numărul de puncte traumatice stabilite de medicii specializaţi, cu posibilitatea de a se ajusta despăgubirile prin raportare la documente justificative, în situaţia unor cazuri particulare. A susţinut că, potrivit raportului de expertiză medico-legală, reclamanta C.E. a suferit leziuni traumatice cuantificate din punct de vedere medico-legal printr-un nr. de 70 – 80 zile de îngrijiri medicale, iar suma pretinsă de reclamantă cu titlu de daune morale este de 10.000 lei pe zi, sumă ce excede unui cuantum just, raportat la practica instanţelor române. A arătat că cuantumul daunelor morale în jurisprudenţa relevantă este de 1.000 lei/zi de îngrijire medicală, astfel cum a fost apreciat și de către pârâtă prin oferta de despăgubire neacceptată de către reclamantă.
Referitor la Raportul de evaluare traumatologică, a arătat că practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea traumelor morale, motiv pentru care a apreciat că respectivul raport nu poate fi primit ca probă în prezenta cauză.
În referire la daunele materiale, pârâta a solicitat admiterea acestui capăt de cerere în măsura în care acestea sunt probate cu documente justificative, iar cheltuielile au fost efectuate în legătură cu prejudiciul produs.
Cu privire la dobânda legală penalizatoare, a solicitat respingerea acestui capăt de cerere având în vedere caracterul accesoriu faţă de pretenţiile principale. S-a mai arătat că, dat fiind că cuantificarea daunelor morale a fost dedusă judecăţii, la acest moment nu se poate pune în discuţie neexecutarea unei obligaţii de plată a unei sume câtă vreme nu se cunoaște cuantumul acesteia, cuantificarea urmând a fi făcută de către instanţa de judecată.
Intervenientul forţat nu a formulat întâmpinare în cauză.
La data de 13.06.2024, reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere modificatoare a petitelor I, II și III din cererea de chemare în judecată, prin care a înţeles să-și modifice cuantumul despăgubirilor solicitate, motivat de faptul că la data de 07.06.2024 pârâta a efectuat o plată în cuantum de 88.958,63 lei cu titlu de daune morale și materiale (f. 71).
A solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 716.000 lei cu titlu de diferenţă daune morale; obligarea pârâtei la plata sumei de 5.047 lei cu titlu de diferenţă daune materiale și obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în procent de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, raportat la cuantumul despăgubirii, calculate începând cu cea de a 30-a zi de la data comunicării cererii de despăgubire, respectiv 21.03.2024, până la data plăţii parţiale (07.06.2024), iar de la data de 07.06.2024 a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităţilor în cuantum de 0,2% raportat la cuantumul despăgubirii.
Reclamanta a formulat la data de 02.07.2024 răspuns la întâmpinare prin care a reiterat motivele arătate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, arătând, în esenţă, că despăgubirile solicitate sunt justificate și proporţionale cu gravitatea leziunilor suferite, fiind și în acord cu jurisprudenţa în materie. Pentru analizarea prejudiciului moral, reclamanta s solicitând instanţei să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională și socială.
A precizat că Raportul de evaluare medicală de medicina de asigurări reprezintă o probă cu caracter medico-legal, este întocmit de un medic legist cu respectarea tuturor prevederilor legale, fapt pentru care această probă nu poate fi exclusă, întrucât poate fi avut în vedere la stabilirea despăgubirii pe cale judecătorească, potrivit disp. art. 22 alin. 6 din Legea nr. 132/2017.
Sub aspectul probatoriului, la termenul de judecată din data de 20.11.2024, tribunalul a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu martorul CHV.
2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 2../…2024 Tribunalul G. a admis, în parte, cererea modificată având ca obiect „pretenţii” formulată de reclamanta C.E. în contradictoriu cu pârâta A.Ț.A. S.A şi a obligat pe pârâta A.Ț.A. S.A la plata către reclamanta C.E. a sumei de 150.000 lei reprezentând diferenţă daune morale şi a sumei de 5.047 lei reprezentând diferenţă daune materiale.
A obligat pârâta A.Ț.A. S.A la plata către reclamanta C.E. a daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare, aferente sumei de 84.000 lei și sumei de 4.928,63, calculate de la data producerii accidentului — 02.09.2023 și până la data efectuării plăţii parţiale – 07.06.2024;
A obligat pârâta A.Ț.A. S.A la plata către reclamanta C.E. a daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare, aferente sumei de 150.000 lei şi a sumei de 5.047 lei, calculate de la data producerii accidentului — 02.09.2023 și până la data efectuării plăţii efective.
A obligat pârâta A.Ț.A. S.A la plata către reclamanta C.E. a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, aferente sumei de 84.000 lei, calculate de la data de 21.03.2024 și până la data efectuării plăţii parţiale – 07.06.2024.
A obligat pârâta A.Ț.A. S.A la plata către reclamanta C.E. a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere aferente sumei de 150.000 lei, calculate de la data de 21.03.2024 și până la data efectuării plăţii efective.
A obligat pârâta A.Ț.A. S.A la plata către reclamantă a sumei de 2.380 lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocat.
3. Motivarea în fapt şi în drept a hotărârii judecătorești
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
În fapt, la data de 02.09.2023, ora 19:05, intervenientul forţat A.T. a condus autoturismul marca Peugeot cu numărul de înmatriculare V..09..K, pe DN 25, în afara localităţii V., dinspre municipiul G. către mun. T., iar când a ajuns la km 41+435m, nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de vehiculul care circula în faţa sa, iar pentru a evita impactul cu acesta a pătruns pe sensul opus de mers, ocazie cu care a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca V, cu nr. de înmatriculare G..13… în care reclamanta avea calitatea de pasager.
În urma evenimentului rutier, reclamanta a suferit vătămări corporale, fiind preluată de serviciul de ambulanţă și internată în Secţia de Ortopedie – Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă G. Ca urmare a investigaţiilor medicale efectuate, s-a constatat că reclamanta prezenta: fractură deschisă bimaleolară dreapta cu luxaţie tibio astragalină, fractură bifocală femur stâng, fractură femur drept, fractură ambe oase antebraţ drept, fractură falangă I police stâng cu deplasare, fracturi costale VI-VIII stânga, contuzie pulmonară bazal bilateral, fractură deschisă 1/3 medie diafază peroneu drept, fractură col femur drept, plagă gleznă dreapta de 20 cm cu lipsă de substanţă și multiple excoriaţii și echimoze. Potrivit certificatului medico-legal, reclamanta prezenta leziuni traumatice ce necesitau 70-80 zile de îngrijiri medicale
Conform economiei dinamicii evenimentului rutier descrisă de către I.P.J. G. — Biroul Rutier, rezultă faptul că vinovat de producerea acestui accident se face intervenientul forţat, în calitate de conducător al autoturismului marca Peugeot cu numărul de înmatriculare V..09…, asigurat la compania pârâtă cu poliţa de răspundere civilă auto seria RO/07/R7/YD nr. 121369006, valabilă la data producerii evenimentului rutier. În egală măsură, evenimentul rutier face obiectul dosarului penal nr. 1216/P/2023 care se află pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria L.
Tribunalul a reţinut că, la data de 14.02.2024 reclamanta a transmis pârâtei o notificare privind avizarea daunei și cerere de despăgubire, primite potrivit conformărilor de primire de acesta la data de 19.02.2024, iar la data de 26.03.2024 pârâta a transmis câte o ofertă reclamantei, oferind acesteia suma de 84.000 lei cu titlu de daune morale și suma de 4.928,63 lei cu titlu de daune materiale.
Potrivit Raportului de evaluare medicală de medicină de asigurări, punctajul traumatologic rezultat în urma evenimentului din 02.09.2023 este de 91,5 puncte pentru leziunile traumatice iniţiale. De asemenea, vătămările suferite de reclamantă rezultă în mod detaliat și din raportul de primă expertiză medico-legală întocmit pe baza actelor medicale.
Pârâta, la data de 07.06.2024, a efectuat o plată către reclamantă în cuantum de 88.958,63 lei reprezentând daune morale și materiale.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect plata daunelor materiale şi morale, Tribunalul a reţinut următoarele:
În drept, raportat la data emiterii poliţiei de asigurare, devin aplicabile dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 132/2017, conform cărora despăgubirea se stabilește și se plătește în conformitate cu prevederile art. 14, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor prejudiciate prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului RCA, în limitele obligaţiei acestuia cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului.
Art. 10 alin. (1) și art. 11 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din același act normativ stabilesc că asigurarea RCA acoperă prejudiciile cauzate terţilor prin accidente de vehicule și tractoare, asigurătorul având obligaţia de a despăgubi persoana prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, acordând despăgubiri în bani pentru vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial.
Conform art. 20 alin.1 din Legea nr.132/2017, persoana prejudiciată are dreptul să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul RCA sau către propriul asigurător RCA în cazul decontării directe, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA sau către BAAR, în cazul producerii unui risc acoperit de acesta în condiţiile prevăzute de prezenta lege.
Raportat la situaţia de fapt anterior descrisă, tribunalul a constatat aplicabilitatea dispoziţiilor art. 26 din Norma ASF nr. 20/2017, care prevăd că „La stabilirea despăgubirilor pe cale amiabilă în cazul vătămărilor integrităţii corporale sau sănătăţii sau al decesului unor persoane se au în vedere următoarele: în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii: diferenţa dintre veniturile nete ale persoanei prejudiciate ca urmare a vătămării integrităţii corporale ori a sănătăţii, probate cu documente justificative, şi indemnizaţia primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul îşi desfăşoară activitatea şi/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării şi a concediului medical; venitul mediu lunar net realizat în ultimul an din activităţi desfăşurate de persoana prejudiciată ca urmare a vătămării integrităţii corporale ori a sănătăţii, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat; salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrităţii corporale ori a sănătăţii aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare; eventualele cheltuieli prilejuite de accident, precum cheltuielile cu transportul persoanei prejudiciate ca urmare a vătămării integrităţii corporale ori a sănătăţii, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară, conform prescripţiilor medicale, probate cu documente justificative, şi alte cheltuieli care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare; cheltuielile cu asistenţi personali dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie; prejudicii nepatrimoniale stabilite conform prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 132/2017.”
Prin urmare, din cuprinsul textelor de lege indicate rezultă că legiuitorul a urmărit să dea posibilitatea reparării consecinţelor negative atât de ordin patrimonial, cât și nepatrimonial, incluzând, aici, prejudiciul moral.
Conform art. 1349 C.civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar în cazul în care încalcă această obligaţie răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
De asemenea, potrivit art. 1357 C. civ., cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.
În plus, potrivit art.2223 alin.(1) C.civ., în cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde potrivit legii faţă de terţele persoane prejudiciate şi pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil, în timp ce art.2226 alin.(1) C.civ., menţionează că asigurătorul plăteşte despăgubirea direct terţei persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat.
De asemenea, art. 2224 C.civ., prevede că drepturile terţelor persoane păgubite se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei. Asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligaţiilor ce îi revin acestuia din contractul de asigurare.
Pentru angajarea răspunderii asiguratorului RCA pentru prejudiciile determinate de accidente în care a fost implicat autoturismul asigurat este necesar să se constate existenţa unei poliţe valabile la momentul producerii accidentului și îndeplinirea răspunderii civile delictuale pentru faptă proprie în ceea ce privește șoferul autoturismului respectiv. Astfel cum s-a arătat anterior, prima condiţie este îndeplinită în cauză, întrucât la momentul producerii accidentului, autoturismul intervenientului forţat beneficia de poliţă RCA din partea pârâtei.
În continuare, pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie în persoana intervenientului este necesar să fie întrunite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: să existe o faptă ilicită; să existe un prejudiciu; să existe o legătură de cauzalitate între fapta și prejudiciu și să existe vinovăţie.
Tribunalul a reţinut că intervenientul nu a păstrat distanţa faţă de autoturismul ce se deplasa în aceeași direcţie de mers, iar pentru a evita impactul cu acesta a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul în care reclamanta avea calitatea de pasager pe locul din faţă dreapta. Prin urmare, se constată că intervenientul a încălcat dispoziţiile OUG nr. 195/2002 și provocând, astfel, un accident în urma căruia reclamanta a suferit vătămări, este de necontestat faptul că acesta a comis o faptă ilicită, prima condiţie pentru angajarea răspunderii civile delictuale fiind îndeplinită. Niciuna din părţile interesate nu a negat că vinovăţia în producerea accidentului îi revine exclusiv intervenientului forţat şi nu a produs probe în sens contrar. De altfel, pârâta a recunoscut culpa intervenientului în producerea accidentului, dat fiind că a achitat parte din prejudiciul solicitat.
În ceea ce privește prejudiciul, este fără putinţă de tăgadă faptul că reclamanta a suportat un prejudiciu, prin prisma leziunilor cauzate de către intervenientul forţat şi care au necesitat 70-80 zile de îngrijiri medicale, așa cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Totodată, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs este evidentă, nefiind contestată de părţi, rezultând în mod special din certificatul medico-legal atașat în care se menţionează că leziunile puteau fi produse în cadrul unui accident rutier, care ar putea data din 02.09.2023.
Potrivit dispoziţiilor art. 1385 alin. (2) și (3) C.civ. care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului, despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită, câştigul pe care în condiţii obişnuite ar fi putut să-l realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi prejudiciul viitor dacă producerea lui este neîndoielnică. În continuare, pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare se cer a fi întrunite următoarele condiţii: să fie cert şi să nu fi fost reparat încă.
În cauză, prejudiciul produs reclamantei trebuie suportat de către pârâta în baza dispoziţiilor legii speciale, această obligaţie rezultând din raportul de asigurare RCA existent la momentul producerii accidentului.
Cu privire la certitudinea prejudiciului fizic, existenţa acestuia este evidentă din actele medicale.
În ceea ce privește condiţia ca prejudiciul să nu fi fost reparat deja, Tribunalul a reţinut că pârâta a achitat la data de 07.06.2024 suma de 88.958,63 lei cu titlu de daune morale și materiale (84.000 lei cu titlu de daune morale și 4.928,63 lei cu titlu de daune materiale).
Cât privește cererea de acordare a daunelor morale, aceasta reprezintă solicitarea reclamantei de a se repara prejudiciul nepatrimonial suferit ca urmare a faptei ilicite. Această reparaţie trebuie să reprezinte o satisfacţie echitabilă destinată a compensa material suferinţele de ordin moral ale acestora, care pot consta în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, la viaţă, la sănătate și integritate corporală, la cinste, la demnitate, onoare, prestigiu profesional, precum și alte valori similare.
Deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, la nivel jurisprudenţial s-a constatat că la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral se are în vedere o serie de criterii: consecinţele negative suferite de cei în cauză pe plan fizic și psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională și socială, având în vedere că, prin aceste despăgubiri cu rol compensatoriu, se urmărește o reparaţie justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit și, nu îmbogăţirea fără just temei.
Prin urmare, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.
Având în vedere că principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, se poate acorda victimei o indemnizaţie cu caracter compensatoriu, astfel că, în realitate, ceea ce trebuie evaluat este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul în sine.
În raport de toate criteriile arătate mai sus, analizând cuantumul daunelor morale solicitate de reclamantă, tribunalul l-a apreciat ca fiind ușor excesiv în raport de situaţia de fapt și consecinţele reale ale accidentului şi apreciază că, pentru a nu se ajunge prin suma solicitată, la o îmbogăţire fără just temei, a admis în parte acest capăt de cerere, în sensul că a obligat pârâta la plata unei diferenţe de 150.000 lei.
Tribunalul a reţinut că nu se contestă diagnosticul și consecinţele medicale ale accidentului. În urma investigaţiilor diagnosticul stabilit de medici a fost acela că reclamanta a suferit fractură deschisă bimaleolară dreapta cu luxaţie tibio astragalină, fractură bifocală femur stâng, fractură femur drept, fractură ambe oase antebraţ drept, fractură falangă I police stâng cu deplasare, fracturi costale VI-VIII stânga, contuzie pulmonară bazal bilateral, fractură deschisă 1/3 medie diafază peroneu drept, fractură col femur drept, plagă gleznă dreapta de 20 cm cu lipsă de substanţă și multiple excoriaţii și echimoze. Acesta a necesitat 70-80 zile de îngrijiri medicale și alte proceduri de recuperare a capacităţilor fizice.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că suferinţele fizice ale reclamantei pot constitui un impediment în desfășurarea normală a vieţii personale și profesionale a acesteia. Astfel, consecinţele negative suferite de către reclamantă cauzate de accidentul de circulaţie sunt de netăgăduit, fiind totodată notorie suferinţa provocată de un eveniment rutier.
Prejudiciul fiziologic încercat de partea vătămată, constând în privarea acesteia de avantajele unei vieţi normale, inclusiv prejudiciul de agrement, dat de efortul suplimentar pe care aceasta a fost nevoită să-l facă pentru a-şi păstra condiţiile de viaţă pe care le-a avut anterior vătămării, condiţii pe care poate le va recăpăta în timp în totalitate, pretinde acordarea unei compensaţii băneşti corespunzătoare care să ofere părţii vătămate o necesară satisfacţie.
Tribunalul a reţinut că reclamanta a justificat solicitarea sa de a obţine sume cu titlul de daune morale. Astfel, reclamanta a susţinut că accidentul i-a provocat un dezechilibru de fundament psihic, durata şi intensitatea durerilor fizice şi psihice determinând tulburări şi neajunsuri pe plan familial şi social. Tribunalul subliniază că accidentele de circulaţie provoacă astfel de consecinţe.
A subliniat că reclamanta a făcut dovada că accidentul a avut consecinţe asupra psihicului şi calităţii vieţii sale, atât prin actele medicale și planşele fotografice, cât şi prin martorul audiat în cauză, care a susţinut că s-a ocupat de îngrijirea reclamantei o perioadă îndelungată de timp, în sensul că a spălat-o, i-a făcut de mâncare și a ajutat-o în permanenţă ori de cât ori era necesar, inclusiv cu administrarea medicamentelor. De asemenea, s-a arătat că reclamanta este într-o stare critică, merge cu cadrul, nu are forţă în braţe nici pentru a ridica un pahar cu apă, iar alimentele pe care aceasta le consumă nu sunt solide, deoarece nu poate mânca decât cu paiul, având coastele rupte (f. 90).
Prin urmare, păstrând un just echilibru între interesele contrare ale reclamantei și ale pârâtei, tribunalul a admis, în parte, solicitarea de daune morale și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 150.000 lei cu titlu de diferenţă daune morale, apreciind că această sumă este de natură să asigure acestuia o reparare integrală și echitabilă a suferinţei cauzate de accidentul rutier.
Referitor la daunele materiale, tribunalul a reţinut că acesta trebuie dovedit de către reclamantă. Din înscrisurile depuse rezultă că reclamanta a efectuat cheltuieli în sumă totală de 9.975,62 lei. Pârâta i-a achitat suma de 4.928,63 lei, rămânând de achitat un rest de 5.047 lei.
Cu privire la capătul de cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare de la data producerii accidentului şi până la data plăţii, tribunalul a reținut următoarele:
Cu titlu preliminar, a reţinut că, în baza principiului reparării integrale a prejudiciului, reclamanta are dreptul, pe lângă despăgubirile acordate în cuantumul stabilit, şi la plata dobânzii legale aferente acestuia, în baza art. 1535 alin. 1 C.civ., coroborate cu prevederile art. 2 din OG nr. 13/2011.
Tribunalul a constatat că potrivit art. 1535 C.civ. în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi, sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
Potrivit art. 1523 alin. 1 lit. e) Cod civil „debitorul se află de drept în întârziere atunci când: obligaţia se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale”, în speţă operând un caz de subrogaţie legală a asigurătorului. Momentul la care prejudiciul s-a produs reclamantei este reprezentat de data producerii accidentului rutier, anume data de 02.09.2023, pârâta fiind de drept în întârziere faţă de natura răspunderii civile incidente, în acord cu prevederile legale anterior identificate.
Dreptul la reparaţie este cert, exigibil şi determinat sau cel puţin determinabil (atunci când reparaţia se realizează prin echivalent), încă de la data producerii prejudiciului, astfel se explică aplicarea în ceea ce-l priveşte a dispoziţiilor legale privind executarea, transmiterea, transformarea şi stingerea obligaţiilor. Doar lichidarea sa, în cazul reparaţiei prin echivalent, adică determinarea efectivă a cuantumului despăgubirii se realizează prin hotărârea instanţei de judecată, atunci când părţile nu au stabilit ele însele prin acordul lor care este valoarea acesteia – art. 1386 alin.1 Cod civil.
Din moment ce dreptul la reparaţie există, este exigibil, determinat (după caz, determinabil) încă de la data cauzării pagubei, iar debitorul este de drept în întârziere de la acest moment, potrivit art.1523 alin.2 lit.e) C.civ., orice amânare, dincolo de această dată a executării obligaţiei, este de natură să lipsească creditorul de folosul pe care l-ar fi putut obţine dacă datoria ar fi fost imediat adusă la îndeplinire. Acest prejudiciu ce decurge din întârzierea în executarea obligaţiei de reparaţie nu poate fi plasat în afara limitelor răspunderii delictuale. El nu reprezintă altceva decât beneficiul nerealizat, ca parte componenta a pagubei înregistrate de victima a cărei reparare integrală se impune în virtutea principiului consacrat de art. 1385 alin.1 – art. 1531 alin. 1 Cod civil.
Data de la care sunt datorate aceste despăgubiri pentru întârziere, precum şi cuantumul lor, sunt stabilite de art. 1535 şi art. 1536 Cod civil.
În conformitate cu art. 14 alin. 1 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, asigurătorul este îndatorat, în temeiul contractului de asigurare, să achite despăgubirea datorată de către asiguratul de răspundere delictuală în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA, care este egala cu cea mai mare valoare dintre limita de răspundere prevăzută în legislaţia aplicabilă şi cea prevăzută în contractul RCA. În această limită maximă, asigurătorul trebuie aşadar să repare prejudiciul înregistrat de victima accidentului în integralitatea sa, ceea ce presupune ca despăgubirea să acopere atât paguba efectiv suferită de către victimă, cât şi beneficiul nerealizat. Pentru repararea acestei din urma componente a prejudiciului, urmează că asigurătorul va achita şi daunele-interese moratorii la care creditorul este îndreptăţit aşa cum s-a arătat în alineatele anterioare.
Tribunalul a apreciat că dobânzile aferente despăgubirilor stabilite în temeiul răspunderii civile delictuale curg de la scadenţă, conform art. 1536 Cod civil, iar această scadenţă este stabilită prin raportare la data naşterii dreptului la despăgubire, care coincide cu ziua cauzării prejudiciului, după cum dispune art. 1381 alin. 2 Cod civil, debitorul obligaţiei de plată fiind de drept în întârziere. Data de la care este datorată dobânda legală este data producerii prejudiciului atât în ceea ce priveşte dobânda aferentă daunelor morale, cât şi în ceea ce priveşte dobânda aferentă daunelor materiale. Aceasta deoarece, potrivit art. 1381 alin. 2 Cod civil, dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat.
Prin urmare, având în vedere faptul că asigurătorul se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile asiguratului, acesta are obligaţia de a repara integral prejudiciul suferit de reclamantă, fiind de drept în întârziere încă de la data săvârşirii faptei ilicite de către asigurat.
Pentru considerentele mai sus expuse, tribunalul a admis şi acest capăt de cerere şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a: daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare, aferente sumei de 84.000 lei și sumei de 4.928,63, calculate de la data producerii accidentului- 02.09.2023 și până la data efectuării plăţii parţiale – 07.06.2024 şi a daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare, aferente sumei de 150.000 lei şi a sumei de 5.047 lei, calculate de la data producerii accidentului – 02.09.2023 și până la data efectuării plăţii efective.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% din cuantumul despăgubirii, pentru fiecare zi de întârziere, calculate din a 30-a zi de la data avizării daunei, respectiv 21.03.2023 și până la plata efectivă, tribunalul a reţinut următoarele:
Art. 21 din Legea nr. 132/2017 prevede că: În termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat ori de către partea prejudiciată, asigurătorul RCA este obligat: fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedeşte răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat, fie să notifice părţii prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire.
Dacă în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părţii prejudiciate respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii. (…) (5) Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată. Plata penalităţilor se face odată cu plata despăgubirii. (6) În cazurile privind vătămările corporale şi daunele morale care fac obiectul unui litigiu, penalităţile şi plata acestora sunt stabilite de către instanţa judecătorească.
Pentru stabilirea momentului de la care curg penalităţile de întârziere Tribunalul a avut în vedere Decizia nr. 18/2023 a I.C.C.J. în soluţionarea recursului în interesul legii.
În cauză, tribunalul a stabilit, cu ocazia analizării capetelor principale de cerere, că refuzul de plată integrală a despăgubirii formulat de către societatea asiguratoare şi diminuarea cuantumului despăgubirii în mod arbitrar nu respectă dispoziţiile legale, motivele invocate fiind formale și nesusţinute de niciun mijloc de probă, tergiversând astfel plata sumei datorate păgubitei.
Prin urmare, penalităţile de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere urmează a fi calculate potrivit par.107 din decizia I.C.C.J nr. 18/2023, din ziua următoare celei la care se împlineşte termenul de 30 de zile de la data înmânării cererii de despăgubire. Pe cale de consecinţă, dat fiind că cererea de despăgubire a fost depusă la 19.02.2023, iar termenul de 30 de zile se calculează potrivit art. 2553 coroborat cu art. 2554 C.civ., neluându-se în calcul prima şi ultima zi a termenului, iar dacă ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, termenul se consideră împlinit la sfârşitul primei zile lucrătoare care îi urmează, termenul de la care încep să curgă penalităţile de întârziere este 21.03.2023.
Faţă de cele expuse, tribunalul a obligat pârâta: la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere aferente sumei de 84.000 lei, calculate de la data de 21.03.2024 și până la data efectuării plăţii parţiale – 07.06.2024; la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere aferente sumei de 150.000 lei, calculate de la data de 21.03.2024 și până la data efectuării plăţii efective.
Raportat la natura penalităţilor, care urmăresc indemnizarea persoanei păgubite pentru beneficiul nerealizat, având rol compensatoriu, tribunalul a apreciat că nu se exclude posibilitatea reclamantei de a pretinde, în baza dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 132/2017, penalităţi aferente daunelor morale. Ca urmare, va fi înlăturată apărarea pârâtei, în sensul excluderii din aria despăgubirilor a dobânzilor aferente daunelor morale acordate victimei accidentului.
În ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 453 alin. (1) C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Aşadar, tribunalul a obligat pârâta la plata sumei de 2.380 lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocat.
3. Apelul
Împotriva sentinței menționate mai sus, în termen legal, au declarat apel, reclamanta C.E. şi pârâta A.Ț.A., considerând-o netemeinică și nelegală și solicitând admiterea apelului.
4.1 Apelul reclamantei C.E.
În motivarea căii de atac promovate, apelanta reclamantă C.E. a arătat că sentința Tribunalului G. este nelegală şi netemeinică, întrucât suma de totală de 234.000 lei (84.000 lei acordată de pârâtă în urma cererii de despăgubire, la care se adaugă suma de 150.000 lei stabilită suplimentar de către instanță) este insuficientă pentru a acoperi prejudiciul moral suferit, dovedit cu înscrisuri.
În procesul de motivare al cuantumului daunelor morale, instanța de fond nu a avut în vedere REMA si depoziția martorei, astfel că nu a efectuat o apreciere corespunzătoare a dimensiunii prejudiciului suferit. Consideră că hotărârea de fond este neîntemeiată întrucât, deși și-a întemeiat cererea de chemare în judecată și pe Raportul de evaluare medicală de medicină de asigurări P1/125/10.02.2024 întocmit de medicul primar de medicină legală P I, instanța nu a avut în vedere această probă cu caracter medico-legal, deși avea această obligație.
Cu privire la posibilitatea instanței de a avea în vedere Raportul de evaluare medicală de medicină de asigurări, a arătat că, potrivit opiniei INM formulate în cadrul Întâlnirii președinților secțiilor specializate (foste comerciale) din cadrul ICCJ și Curților de apel, dedicată unificării practicii judiciare din data de 21.10.2024, rapoartele de evaluare de medicină de asigurări emise conform Ordinului 1/2293/2022 pot fi valorificate și în procesul de stabilire a despăgubirii pe cale judecătorească. Acesta este întocmit de către un medic legist și astfel, reprezintă o probă cu caracter medico-legal, urmând ca în temeiul art. 22 alin. (6) din Legea 132/2017, instanța să țină cont și de concluziile sale la soluționarea cauzei în procedura contencioasă. Consideră că această probă nu poate fi exclusă, ea reprezintă singurul criteriu obiectiv de evaluare a suferinței fizice a persoanei prejudiciate printr-un accident rutier care beneficiază de o reglementare legală.
Raportul de evaluare medicală – medicină de asigurări PI/125/10.02.2024 concluzionează că punctajul traumatologic rezultat în urma evenimentului rutier din 02.09.2023 totalizează un număr de 91,5 puncte.
Fată de dispozițiile art.22 alin.(5) din Legea 132/2017 coroborat cu Ordinul comun al ASF și Ministerului Sănătății nr. I/2022, prin prisma algoritmului stabilit de dispozițiile lit. c) a articolului menționat și raportat la salariul minim brut pe tară care la data producerii accidentului, 02.09.2023, era în sumă de 3.000 lei potrivit H.G. nr.1.447/2022, valoarea unui punct traumatologic este de 6.000 lei.
Raportat la numărul total de 91,5 puncte traumatologice, rezultă o valoare a despăgubirii datorată pentru suferințele cauzate prin vătămarea integrității corporale a reclamantei de 549.000 lei, calculat astfel: 3.000 lei x 2 x 91,5 puncte traumatologice.
Art. 22 alin. (5) lit. e) din Legea 132/2017 stabilește că „punctajul pentru suferințele cauzate prin vătămarea integrității corporale ori a sănătății persoanelor include numai prejudiciile legate de durerile fizice; pentru prejudiciile legate de traumele psihice. persoana prejudiciată poate aduce documente în dovedirea acestora”.
Așadar, doar pentru acoperirea prejudiciului moral cauzat de durerile fizice suportate de către reclamantă se impune acordarea sumei de 549.000 lei.
Pentru prejudiciul legat de traumele psihice instanța trebuie să aibă în vedere și prejudiciu moral determinat de implicațiile pe plan psihic al vătămărilor fizice, și despăgubirea datorată schimbărilor nedorite pe care accidentul le-a produs în înfățișarea reclamantei, dar și despăgubirea datorată ca urmare a limitării posibilităților reclamantei de a se bucura de plăcerile vieții și de satisfacții spirituale sau materiale, „pretium hedonis”, astfel cum au fost evidențiate anterior.
Aceste prejudicii au fost în mod corect cuantificat la suma de 251.000 Iei, astfel că se impune acordarea sumei de 800.000 lei cu titlu de daune morale. Plecând de la premisa că valoarea despăgubirii stabilită pe cale amiabilă în temeiul raportului de evaluare medicală de medicină în asigurări va avea în vedere acest raport, acest lucru însemnă că, pe cale amiabilă, valoarea despăgubirii nu poate fi mai mică decât suma rezultată în urma înmulțirii punctelor traumatice cu dublul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de la data producerii accidentului, la care se adaugă și valoarea despăgubirii cuvenită pentru prejudiciile legate de traumele psihice.
Astfel, pe cale judecătorească nu poate fi stabilită o valoare a prejudiciului mai mică decât cea cuvenită pe cale amiabilă, ci din contra, aceasta poate fi majorată în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte și a probelor suplimentare administrate, având în vedere că punctajul traumatic are în vedere un nivel mediu prezumat al suferinței îndurate de persoanele prejudiciate, fără a fi avute în vedere traumele psihice. Pentru instanța de judecată, raportul de evaluare constituie un reper care trebuie luat în considerare coroborat cu alte probe. Atât pârâta, cât și instanța, trebuia să aibă în vedere că de la suma minimă de 580.800 lei se va porni în procesul de cuantificare a despăgubirilor datorate reclamantei, acestei sume adăugându-i-se și dezdăunarea pentru prejudiciul moral determinat de leziunile fizice, dar și despăgubirea datorată ca urmare a limitării posibilităților reclamantei de a se bucura de plăcerile vieții și de satisfacții spirituale sau materiale, „pretium hedonis”, precum și cele datorate pentru schimbărilor nedorite pe care accidentul le-a produs în înfățișarea reclamantei.
În privința sumei acordate de instanță cu titlu de prejudiciu moral este subdimensionată nu doar prin raportare la numărul de puncte traumatice, ci și prin prisma naturii, gravității și întinderii leziunilor suferite și a implicațiilor acestora în plan psihic.
În cazul unei decizii judecătorești, regula generală este ca întregul prejudiciu să fie acoperit. Asta înseamnă că suma acordată drept despăgubire să fie suficientă pentru toată suferința trecută, cât și pentru efectele vătămărilor pe termen lung. Instanța de fond a reținut leziunile suferite de reclamantă, însă nu a realizat o dimensionare corespunzătoare a întinderii prejudiciului și astfel a stabilit o valoarea diminuată a despăgubirilor.
Un prim aspect în cuantificarea daunelor morale, pe care prima instanță nu l-a menționat, îl reprezintă durerile fizice (pretium doloris) suferite de apelantă, atât în momentul producerii accidentului cât și ulterior, dar și a tratamentelor medicale necesare recuperării. Aceste dureri au fost inimaginabile, fiind de o intensitate și durată majore.
Un al doilea aspect care trebuie punctat în stabilirea cuantumului despăgubirilor, îl constituie durerea psihică încercată de apelantă ca urmare a limitării mobilității, creând victimei un complex de inferioritate pe mai multe planuri care i-a cauzat acesteia o depresie gravă ce a determinat schimbarea radicală a apelantei, dintr-o persoană veselă, extrovertită, perfect integrată social, într-o persoană retrasă, introvertită, ce nu agreează compania altor persoane și preferă să trăiască singură. Trebuie avută în vedere despăgubirea datorată ca urmare a limitării posibilităților reclamantei de a se bucura de plăcerile vieții și de satisfacții spirituale sau materiale. Vătămările înregistrate de reclamantă i-au afectat într-o măsură deosebită cursul firesc al vieții, leziunile fiind numeroase și îndeajuns de grave încât să-i provoace victimei dureri și disconfort atât fizic, cât și moral, având în vedere vârsta victimei care la momentul producerii accidentului avea 55 de ani. Astfel că, la stabilirea daunelor morale, instanța de judecată trebuie să ia în considerare fiecare aspect ce s-a schimbat în urma producerii evenimentului asigurat.
Având în vedere caracterul neeconomic al prejudiciului moral suferit de către reclamantă, determinarea despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate va viza doar efectul compensatoriu și nu va încerca prețuirea valorii nepatrimoniale lezate, dreptul la viață și sănătate fiind inestimabile și incontestabile.
În cazul accidentelor rutiere, daunele morale sunt consecințele negative de natură nepatrimonială cauzate unei persoane strict determinate (victima accidentului), prin fapta ilicită și culpabilă a altei lezarea unui drept nepatrimonial, prejudiciu a cărui reparare prin compensare pecuniară urmează regulile răspunderii civile delictuale. Asemenea consecințe pot fi durerile fizice și psihice, atingerile aduse onoarei, cinstei, demnității, prestigiului sau reputației unei persoane etc.
Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării etc. Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.
Ţinând seama de efectul devolutiv al apelului și de motivarea lacunară a sentinței pronunțate în cauză, reiterăm aspectele invocate în prima etapă a litigiului, a solicitat ca în procesul de cuantificare al prejudiciului moral să nu fie omise elementele invocate în cele de urmează.
Pentru stabilirea „pretium dolores”, reprezentând despăgubirea datorată pentru consecințele negative de ordin fizic și psihic suferite de reclamantă, solicită să se aibă în vedere următoarele leziunile suferite de reclamantă din punct de vedere fizic.
A arătat că la data de 14.11.2023, a fost emis certificatul medico-legal nr.1042/A1-D/2023, potrivit căruia reclamanta necesită 70 – 80 de zile de îngrijri medicale. De asemenea, se menționează că eventualele infirmități fizice posttraumatice sau a unui prejudiciu estetic grav și permanent vor putea fi constatate după epuizarea tuturor mijloacelor terapeutice de recuperare morfo-funcțională.
Astfel, reclamanta a fost internată în perioada 02.09.2023-13.09.2023 pe Secția Ortopedie Traumatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „…” ….; pe data de 02.09.2023 a fost supusă unei intervenții chirurgicale, practicându-se „Toaleta chimică și mecanică, reducerea deschisă a fracturii, osteosinteză peroneului cu placă și șuruburi, iar a maleolei interne cu broșă și șuruburi; sub Rx-TV extensie trantuberozitară membrul inferior stâng, pansament”; la data de 06.09.2023, s-a intervenit din nou chirurgical, practicându-se: ”Osteosinteză cu tijă zăvorâtă femur stâng- Rx-TV; osteosinteză cu plăci și șuruburi dr. și cubitus dr.; osteosinteză cu broșe police stâng- Rx-TV”; durerile intense pe care reclamanta a fost și încă este nevoită să le îndure, dat fiind faptul că a suferit multiple leziuni nivelul ambelor mâini, ambelor picioare și a toracelui, având 4 coaste rupte; durerile resimțite la momentul efectuării igienei, în condițiile în care acest lucru presupunea mutarea reclamantei; tratamentele medicamentoase, controale regulate și radiografii, care au fost cu atât mai chinuitoare cu cât victima era imobilizată; împrejurarea că reclamanta, fiind pacient oncologic, aceasta a trebuit să întrerupă tratamentul de specialitate pentru a putea fi supusă intervențiilor medicale ortopedice pentru focarele de fractură pe care le-a dobândit în urma accidentului rutier din data de 02.09.2023, fapt ce i-a afectat sever calitatea vieții; tot faptul că reclamanta suferă de cancer, a determinat și condiționarea tratamentului medicamentos prescris; perioada de recuperare va fi una extrem de lungă, de dureroasă și de costisitoare, deoarece gravitatea leziunilor presupune recuperare prin kinetoterapie, fizioretapie și alte metode terapeutice; sechele care deja sunt vizibile, care vor cauza greutate și dureri în timpul deplasării, statului în șezut sau în picioare; durerile pe care le va resimți victima pe tot restul vieții, întrucât vârsta, tipul, multitudinea și gravitatea leziunilor fac imposibilă recuperarea totală a acesteia; obligativitatea de a respecta tratamentul recomandat de cadrele medicale constând în evitarea efortului fizic, consumul de excitante neuronale, tratament medicamentos.
Din punct de vedere psihic, a invocat șocul suferit în momentul producerii accidentului care a fost marcant pentru reclamantă, în condițiile în care aceasta nu se aștepta la un impact; sentimentele de neputință și jenă trăite în perioada când a trebuit să fie îngrijită de alte persoane pentru toate nevoile sale firești, pentru igiena corporală și pentru a-și schimba hainele; pe toată perioada spitalizării a fost imobilizată la pat, ceea ce a generat un imens disconfort fizic și psihic, în condițiile în care nevoile fiziologice și igiena ulterioară nu puteau fi efectuate în condiții normale, nefiind disponibil suficient personal medical; frustrarea dezvoltată în urma conștientizării stării de sănătate în care se află ce s-a materializat prin schimbarea comportamentului, stări de irascibilitate, îngrijorare și nervozitate, atacuri de panică, dar și certuri cu membrii familiei, care cu greu reușesc să mai tolereze accese de furie ale reclamantei, care nu reușește să gestioneze emoțiile pe care le resimte; teama că nu ar mai putea merge niciodată; teama că va trebui să resimtă toată viața durerile pe care le resimte în prezent; teama că va ceda psihic, atât ea cât și membri familiei, și aceștia profund afectați de implicațiile accidentului; teama de autoturisme, de zgomote puternice produse de acestea, atât pentru sine cât și membrii familiei; teama de a rămâne singură în cameră, pentru că nu se poate descurca singură; coșmaruri pe parcursul somnului și imposibilitatea de a dormi, de a se odihni; dilatarea timpului și stări de nervozitate greu de gestionat; sentimentul de vinovăție pe care îl trăiește dezvoltat în urma observării faptului că îi supune pe cei dragi la sarcini în plus, întrucât victimei i-a fost redusă foarte mult mobilitatea și posibilitatea de deplasare; teamă că lipsa tratamentului oncologic ar putea avea consecințe iremediabile asupra stării sale de sănătate, temându-se chiar că ar putea deceda din această cauză.
Pentru stabilirea „pretium pulchritudinis”, reprezentând despăgubirea datorată pentru schimbările nedorite din înfățișarea reclamantei, ca urmare a vătămărilor și leziunilor suferite în accidentul rutier ce face obiectul prezentei cauze, solicităm ca la stabilirea cuantumului daunelor morale să se aibă în vedere că: reclamanta a prezentat numeroase echimoze și excoriații la nivelul feței, membrelor inferioare și superioare și toracelui, ce se întind pe suprafețe foarte mari și care au generat un aspect dezagreabil; intervențiile chirurgicale au lăsat semne care nu se vor vindeca, generând un prejudiciu estetic permanent.
În ceea ce privește „pretium hedonis”, reprezentând despăgubirea datorată ca urmare a limitării posibilităților reclamantei de a se bucura de plăcerile vieții și de satisfacții spirituale sau materiale, solicităm instanței de judecată ca la aprecierea acesteia să se țină cont de: perioada în care a fost imobilizată la pat și nu se putea deplasa, îngriji, la realizarea acestor activități îl ajutau alte persoane; imposibilitatea de a se deplasa singură chiar și după îndepărtarea aparatului gipsat, având nevoie fie de ajutorul altor persoane, fie de ajutorul cadrului sau a cârjei, simțindu-se inutilă în raport de activitățile anterioare pe care le desfășura în gospodărie și alături de familie; imposibilitatea de a-și utiliza mâna dreaptă; repercusiunile accidentului au împiedicat-o să realizeze activitățile uzuale din gospodărie; lipsa posibilității de a se odihni noaptea și coșmarurile frecvente pe care le-a avut în perioada de convalescență și ulterior; dacă anterior producerii evenimentului rutier victima avea o viață socială normală unei persoane de vârsta sa, după ce acesta a avut loc, ieșirile cu familia sau prietenii s-au sistat în primul rând din cauza stării de sănătate, dar și a necesității recuperării medicale;
Prejudiciul fiziologic încercat de victimă, constând în privarea de avantajele unei vieți normale, inclusiv prejudiciul de agrement, dat de efortul suplimentar pe care aceasta împreună cu membrii familiei și cu prietenii au trebuit să-l facă pentru a-și păstra condițiile de viață pe care le-a avut anterior vătămării, pretind acordarea unei compensații bănești corespunzătoare.
Aceste prejudicii au fost în mod corect cuantificate la suma de 800.000 lei, astfel că solicităm admiterea apelului formulat, schimbarea în parte a sentinței apelate, iar în rejudecare să admiteți acțiunea și să obligați intimatul-pârât la plata sumei de 716.000 lei cu titlu de prejudiciu moral înregistrat către reclamantă în urma accidentului din data de 02.09.2023.
În temeiul art. 453 alin. (l) C.proc.civ., a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru judiciar, onorariu avocat efectuate în prezenta cale de atac.
În drept, a invocat dispozițiile art. 470 C.proc.civ., art. 12 alin.(2), art.21 alin.(2), alin.(5) din Legea nr. 132/2017, art.22 alin.(l) lit.a) din Norma ASF nr.20/2017.
4.2 Întâmpinarea în apel.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă A.Ț.A. SA, a solicitat respingerea apelului declarat de reclamantă, ca fiind nefondat, reiterând concluziile de admitere a apelului său.
În combaterea apelului declarat de reclamantă, referitor la Raportul de evaluare traumatologică depus la dosarul cauzei de către reclamantă în susținerea pretențiilor pecuniare pentru daune morale, a arătat, că acesta nu poate fi primit ca probă în prezenta cauză.
În conformitate cu dispoziţiile art.22 alin.(5) din Legea nr.132/2017, mecanismul reglementat de Ordinul comun al A.S.F. si Ministerului Sănătății nr. 2293/2022 vizează doar ipoteza stabilirii despăgubirii pe cale amiabilă. Or, în speță, cuantificarea prejudiciului nepatrimonial a fost dedusă judecații, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 22, alin.(6) din Legea 132/2017, acestea, în cadrul procedurii judiciare, sunt stabilite baza probelor cu caracter medical, medico-legal, psihologic si statistic.
Solicitarea de stabilire a despăgubirilor privind daunele morale, pe cale judecătorească, prin raportare la concluziile Raportului de evaluare traumatologică nu are fundament legal şi vine în contradicție cu practica judiciară la nivel național si european.
A arătat că dispoziţiile art.4 coroborate cu art.3 din Ordinul nr. 2293/2022, stipulează că pentru calculul punctajului traumatologic persoana vătămată este evaluată clinic printr-o expertiză de evaluare de către medici experți care au absolvit cursul postuniversitar de „Evaluare prejudiciu corporal în cazul unor traumatisme asociate incidentelor de trafic rutier”. Cursul prevăzut la alin. (2) este organizat la nivelul universităților/facultăților de medicină și farmacie acreditate de Ministerul Educației, în baza unui curriculum de pregătire avizat de către Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” București.
Apelanta-reclamanta nu a fost evaluată clinic de medicul legist, după cum se menționează chiar în cuprinsul raportului: „prin cererea de evaluare din data de 08.02.2024 susnumita solicită sub semnătură efectuarea raportului de evaluare medicală de medicină de asigurări doar pe baza documentelor medicale anexate, întrucât nu dorește examinare clinică”.
Contrar dispozițiilor normative obligatorii, medicul legist nu a intrat în contact direct cu pacientul căruia i-a stabilit punctajul traumatologic. În aceste condiții, raportul de evaluare nu poate fi calificat ca o probă medico-legală şi în mod corect instanța de fond, la stabilirea întinderii prejudiciului nepatrimonial nu a luat în considerare raportul de evaluare traumatologică.
În privința cuantumului despăgubirilor acordate apelantei-reclamante prin sentința de fond s-a apreciat că acestea au fost acordate într-un cuantum supraevaluat, ce excede jurisprudenței în materie. A solicitat respingerea motivelor de apel ce tind la modificarea sentinței pronunțate în prima instanță, în sensul majorării acestui cuantum.
Având în vedere că aspectul cuantumului despăgubirilor face obiectul criticilor formulate în cadrul apelului său, intimata pârâtă a arătat că nu înțelege să revină asupra acestor motive.
4.3.Apelul pârâtei
Apelanta pârâtă A.Ț.A. a solicitat admiterea apelului şi modificarea în parte a sentinței de fond, în sensul diminuării cuantumului despăgubirilor morale acordate reclamantei C.E., la un cuantum care să reprezinte o justă despăgubire, în concordanță cu dispoziţiile legale în materie şi cu practica instanțelor din România şi înlăturarea în tot a obligației de plată a dobânzii legale penalizatoare şi a penalităților de întârziere.
Având în vedere că a achitat reclamantei suma de 84.000 lei, rezultă că instanța a cuantificat prejudiciul moral înregistrat de intimata-reclamantă la valoarea de 234.000 lei, sumă pe care o apreciază a fi exagerată şi disproporționată, în absența unor criterii legale obiective de apreciere în cuantificarea prejudiciului instanța trebuind să statueze în echitate, având în vedere practica judiciară în materie.
Consideră că sentința primei instanțe este criticabilă tocmai prin prisma nerespectării dispozițiilor legale în ceea ce privește stabilirea daunelor morale care se cuvin persoanei vătămate, precum şi din perspectiva neidentificării, în concret, a impactului pe care evenimentul l-a avut asupra acesteia. Deși dreptul la despăgubire exista, apelanta pârâtă arată că nu poate fi de acord cu individualizarea prejudiciului în cuantumul acordat, în contextul în care jurisprudența relevă o medie a despăgubirilor considerabil mai redusă, față de suma acordată de instanța de fond.
În absenţa unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea se stabilesc în raport cu consecințele negative suferite de intimata-reclamantă, dar stabilirea unui cuantum al despăgubirilor trebuie să aibă o susținere obiectivă care să constituie baza pe care se formează intima convingere a judecătorului. În niciun caz, instanța nu trebuie să se limiteze la a acorda nemotivat, integral sumele solicitate, fără a aplica o măsură respectivelor pretenții, validându-le necondiționat.
În ceea ce privește cuantumul acordat de instanțele de judecată cu titlu de daune morale, media relevată de jurisprudența Curții de Apel G. este orientată în jurul sumei de 1000 lei acordată pentru fiecare zi de îngrijiri medicale. Or, conform documentelor medico-legale, leziunile traumatice suferite de intimata-reclamanta a fost cuantificat din punct de vedere medico-legal printr-un număr de 70-80 zile de îngrijiri medicale.
În cauză, singurul criteriu obiectiv ce poate fi avut în vedere, este numărul de zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor suferite. Or, cuantificarea dată de instanță prejudiciului nepatrimonial excede cuantumului conturat de jurisprudență. Media la care face referire nu reprezintă o cifră abstractă, ci reprezintă cuantificarea instanțelor a prejudiciului nepatrimonial, în majoritate covârșitoare generat de suferințe fizice, dureri, infirmități, sau chiar de pierderea unor membre/organe.
Evident, suferința fizică este intim legată de cea psihică, astfel că respectiva cuantificare dată de jurisprudență are caracter dual, compensând, atât suferința fizică resimțită şi tradusă prin durere sau disfuncționalitate, cât şi cea psihică, asociată.
În privința capătului de cerere referitor la penalitățile de întârziere, față de cele reținute de instanța de fond în considerentele sentinței şi având în vedere dispoziţiile Legii nr. 132/2017, art. 21 alin. 4 „Despăgubirea se plătește de către asiguratorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin.(1) [it. a) sau de la data la care asiguratorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entității de soluționare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. Documentele care stau la baza cererii de despăgubire sunt stabilite prin reglementari ale A S.F.”
Sancțiunea pentru neîndeplinirea obligației de mai sus, prevăzută de art. 21 alin.(5) din același act normativ: „Dacă asiguratorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau şi le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalități de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferența de sumă neachitată.”
Conform art.2213 C. civ. asigurările obligatorii (cum este si asigurarea de răspundere civilă a autoturismului condus de autorul accidentului rutier prin care a fost vătămat reclamantul) sunt reglementate exclusiv, prin legi speciale.
În acest context, a arătat că, potrivit literaturii de specialitate, dacă legea generală este comună pentru o întreagă sferă de reglementare ceea ce înseamnă că acționează în toate cazurile și în orice materie, legea specială se aplică într-un domeniu mai restrâns, special determinat și limitat la cazuri expres stabilite. Pe baza acestei realități și a ceea ce opune, ca reguli de interpretare, specialia generalibus derogant (norma specială derogă de la norma generală) de generalia specialibus non derogant (norma generală nu derogă de la norma specială), rezultă că legea specială are prioritate față de legea generală.
În aceste condiții, în speţă nu a existat o acceptare a ofertei de despăgubire. Oferta înaintată de societatea pârâtă, prin raportare la pretențiile reclamantei şi suma acordată în primă instanță nu poate fi în niciun caz catalogată ca neserioasă. Reclamanta şi-a cuantificat pretențiile la valoarea de 800.000 lei, care au fost cenzurate de prima instanță până la valoarea de 234.000 lei care, astfel este mai aproape de valoarea comunicată de pârâtă prin oferta de despăgubire, decât de cea pretinsă de reclamantă.
Având în vedere pe de-o parte neacceptarea de către reclamantă a ofertei de despăgubire, iar pe de altă parte valoarea mai apropiată a ofertei de despăgubire de suma acordată de instanța de fond cu titlu de daune morale, sancțiunea penalităților de întârziere nu poate opera decât începând cu a 11-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțați în cauză.
În privința incidenței dispozițiilor Înaltei Curți trasate prin pct. 107 din Recursul în interesul legii, acestea nu pot fi aplicabile în prezenta cauză. Înalta Curte apreciază că asiguratorul trebuie să fie sancționat prin obligarea la plata penalităților dacă, atât soluția aleasă, cât şi motivele respingerii trebuie să fie de ordin format. Prin prisma cuantificării daunelor morale, la o valoare orientată către media conturată de jurisprudență, soluția aleasă de apelanta pârâtă nu poate fi apreciată ca fiind formală.
A arătat că, oferta de despăgubire a fost în cuantum de 84.000 lei pentru prejudiciul nepatrimonial înregistrat de reclamantă, prin raportare la media jurisprudențială, pe baza numărului de zile de îngrijiri medicale, unicul criteriu obiectiv şi măsurabil rezultând o valoare de 1050 lei/ziua de îngrijiri medicale.
În ceea ce privește dobânda legala penalizatoare, instanța de fond a reținut că „în baza principiului reparării integrale a prejudiciului, reclamanta are dreptul, pe lângă despăgubirile acordate în cuantumul stabilit şi la plata dobânzii legale aferente acestuia”.
Față de cele reținute de prima instanță prin prezenta sentință şi întrucât, cu privire la capătul principal de cerere al acțiunii care face obiectul prezentului dosar instanța nu a pronunțat, până în acest moment, o hotărâre judecătorească definitivă de obligare la plată a pârâtei, în mod evident aceasta nu este în întârziere.
De asemenea, sancțiunea aplicabilă asiguratorului debitor, obligației de despăgubire, în caz de întârziere la plată nu este dobânda legată prevăzută de OG 13/2011 (normă generală alături de dispoziţiile Codului Civil în aceasta materie), ci penalizarea prevăzută de legislația specială, mai precis Legea nr. 132/2017 şi Norma ASF nr.20/2017, legislație care are caracter derogatoriu de la normele generale.
Însă, apelanta pârâtă nu se afla, în acest moment, în întârzieri privind plata unor eventuale despăgubiri acordate reclamantei de către instanțele de judecată.
Chiar dacă s-ar face abstracție, prin absurd, de existența sancțiunii penalizării de 0,2% pe zi de întârzieri instituită de legislația specială, în contextul general al dispozițiilor enunțate de OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, dobânda legală pe care reclamanta o solicită este dobânda legală penalizatoare. Or, potrivit art.1 alin.3 din OG nr. 13/2011, dobânda penalizatoare este „dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență”.
În ceea ce privește scadența obligației de plată, apelanta pârâtă a arătat că este clar că aceasta nu poate fi alta decât cea rezultată din dispozițiile art.21 al.4 din Legea nr. 132/2017 („despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile) de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă”), de unde deduce că obligația sa de plată va deveni scadentă doar din a 11-a zi de la data la care hotărârea definitivă a fost comunicată, nicidecum de la data accidentului rutier, aşa cum, în mod eronat, a reținut instanța de fond.
Sub aspectul scadenței obligației de plată, în practica judiciară s-a statuat în mod constant că asigurătorul poate fi obligat la plata penalităților de întârzieri sau dobânzii legale doar de la data rămânerii definitive sau a comunicării hotărârii de obligare la plata despăgubirilor.
A arătat că legislația specială în materia asigurărilor obligatorii trebuie aplicată cu prioritate, atât față de normele Codului Civil, cât şi față de dispozițiile OG 13/2011, ultimele două acte normative având, în mod evident, caracter de norma generală în raport cu legislația, inclusiv în ceea ce privește sancțiunile aplicabile debitorului obligației de plată a despăgubirilor în caz de omisiune sau întârziere a plății.
În concluzie, a solicitat admiterea apelului, aşa cum a fost formulat.
În drept, a invocat dispozițiile art. 466 alin. (1) şi următoarele Cod procedură civilă.
În susținerea apelului a solicitat proba cu înscrisuri.
4.4 Întâmpinarea în apel.
Prin întâmpinare, intimata- reclamantă C.E. a solicitat respingerea apelului declarat de pârâta A.Ț.A. S.A., ca nefondat şi menținerea, ca fiind legală și temeinică a sentinței civile nr. 289/2024 din 24.12.2024 a Tribunalului G., prin prisma criticilor aduse de asigurător;
A arătat că apelanta-pârâta a adus trei critici hotărârii instanței de fond: cu privire la cuantumul despăgubirilor morale, cu privire la stabilirea obligației de plată a penalităților de întârziere și a obligației de plată a dobânzii legale penalizatoare.
Solicită a se constata că daunele morale solicitate sunt justificate și proporționale cu suferințele îndurate. Raportat la motivele de apel pe care le-a formulat în cererea sa, a arătat că despăgubirea cuantificată de către instanța de fond nu este aptă să acopere nici măcar prejudiciul determinat de suferințele cauzate prin vătămarea integrității corporale, raportat la numărul de puncte traumatologice, este în valoare de 549.000 lei, în condițiile în care despăgubirilor pentru suferințele fizice trebuie să li se adauge despăgubirile pentru prejudiciile legate de traumele psihice.
Cu privire la suferințele psiho-emoțional ale apelantei-reclamante, invocă Raportul medical psihiatric din data de 06.03.2025, întocmit de către medic primar psihiatru. Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația în plan familial și social, etc.
În aprecierea cuantumului daunelor morale, consideră că valoarea despăgubirilor solicitată este echilibrată, corect dozată și proporțională cu suferințele fizice intense cauzate reclamantei în urma leziunilor înregistrate dar și repercusiunile acestora.
A arătat că pârâta a efectuat o apreciere arbitrară a cuantumului despăgubirilor, fără a individualiza corespunzător dimensiunea traumelor reclamantei pentru a putea aprecia întinderea prejudiciului suferit căruia să îi stabilească o dezdăunare corectă.
De asemenea, valoarea despăgubirilor morale nu reprezintă o îmbogățire fără justă cauza a reclamantei, raportându-se la întinderea în timp a leziunilor suferite și la gravitatea acestora.
În privința penalităților de întârziere, apelanta reclamantă a arătat că, oferta de despăgubire a fost efectuată cu depășirea termenului de 30 de zile. Astfel, raportat la data primirii cererii de despăgubire, pârâta avea obligația de a răspunde reclamantei până la data de 21.03.2024, însă a transmis o ofertă abia la data de 26.03.2024, astfel că intervin, cu titlu de sancțiune penalitățile de întârziere aplicate în temeiul art. 21 alin.(5) din Legea 132/2017 care sancționează depășirea termenului de 30 de zile.
În susținerea acestui punct de vedere și petit al acțiunii, a invocat Decizia nr.18 pronunțată de către ICCJ — Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, în dosarul nr. 1025/1/2023.
Deși reclamanta a întocmit și transmis un REMA care stabilea un punctaj de 20 puncte traumatologice, pârâta a redus în mod nejustificat despăgubirea datorată în temeiul acestuia, raportat la prevederile art. 22 alin.(5) din Legea nr.132/2017.
A solicitat să se constate refuzul de plată a despăgubirii formulat de către societatea asiguratoare și diminuarea cuantumului despăgubirii în mod arbitrar nu respectă dispozițiile legale, motivele invocate fiind formale, tergiversând plata sumei datorate reclamantei. Suma ofertată nu a fost achitată, deși pârâta deținea coordonatele contului bancar fiduciar al reprezentantului convențional al reclamantei, decât abia la data de 07.06.2024, contrar prevederilor art.23 alin.(5) din Legea nr. 132/2017. Pârâta avea toate datele pentru a efectua o plată valabilă, mandatul reprezentantului convențional cuprinzând și încasarea sumelor în numele reclamantei.
Raportat la dispozițiile art.23 alin.(5) din Legea nr. 132/2017 care stabilesc că „În situația în care părțile nu se înțeleg asupra cuantumului despăgubirii, suma care nu face obiectul litigiului este plătită de către asigurătorul RCA înainte ca acesta să se fi soluționat prin negocieri, prin soluționarea alternativă a litigiilor sau de către instanța judecătorească”, instanța urmează să constate conduita abuzivă și nelegală adoptată de către pârâtă.
Astfel, întrucât pârâta a achitat suma ofertată abia la data de 07.06.2024, care practic, nu se află în litigiu, deși avea această obligație stabilită de art. 23 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, intervin cu titlu de sancțiune prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, impunându-se obligarea pârâtei la plata unei penalități de întârziere în procent de 0,2% pe zi de întârziere.
În speță, pârâta A.Ț.A. SA a efectuat reclamantei o ofertă de despăgubire motivată formal, a diminuat nejustificat cuantumul despăgubirilor raportat la conținutul REMA, a depășit termenul de 30 de zile și a achitat tardiv suma ofertată, ceea ce echivalează cu un caz de neîndeplinire a obligațiilor legale de către pârâtă, astfel că aceasta urmează să fie obligată la plata penalităților de întârziere.
Cu privire la momentul de la care se aplică penalitățile, consideră că este esențială interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 132/2017, referitoare la soluționarea cererii de despăgubire.
În situația lipsei unei oferte de despăgubire de către asigurator, penalitățile datorate de acesta, potrivit art. 21 alin. (5), curg din ziua următoare celei la care se împlinește termenul de 30 zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către partea prejudiciată.
În speță, acest moment este data de 19.02.2024, astfel că penalitățile de întârziere de 0,2% pe zi încep a se aplica din 21.03.2024 și curg până la data plății efective.
Raportat la împrejurarea că la data de 07.06.2024 pârâta a efectuat plata sumei de 88.928.63 lei, soluția instanței de fond este temeinică și legală, având în vedere conduita pârâtei de a înainta o ofertă tardiv, motivată formal cu diminuarea despăgubirilor nejustificat, cu încălcarea prevederilor art.21 alin.(l) lit. b) din Legea nr. 132/2017.
Cu privire la dobânda legală penalizatoare, a arătat că art.1385 alin.(l) și (3) C.civ. consacră principiul reparării integrale a prejudiciului, dacă prin lege nu se prevede altfel (cum este și cazul în materie de asigurări de răspundere civilă delictuală). Despăgubirea trebuie să cuprindă atât pierderea suferită de cel prejudiciat (damnum emergens), cât și câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit (lucrum cessans), precum și eventualele cheltuieli făcute pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.
De asemenea, prin Decizia nr. 2/2014 dată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.
În concluzie, în materie delictuală (ca în speță), repararea componentei prejudiciului referitoare la câștigul de care cel prejudiciat a fost lipsit (lucrum cessans) se poate realiza prin obligarea pârâtei (asigurător) la plata de daune-interese moratorii către victimă (reclamantă), sub forma dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data producerii prejudiciului. Deci, apelul pârâtei și sub acest aspect, este neîntemeiat.
5. Analiza instanței de apel
Potrivit art. 476 din Codul de procedură civilă, apelul provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept. Totodată, instanța este ținută de limitele a ceea ce s-a apelat (tantum devolutum quantum apellatum).
În acest sens, Curtea constată că prin apelurile formulate atât de reclamantă, cât şi de pârâtă se contestă modul de soluţionare a capătului de cerere privind acordarea daunelor morale şi a capetelor de cerere accesorii privind acordarea penalităţilor de întârziere şi a dobânzii legale penalizatoare.
Prin urmare, Curtea va analiza numai întinderea prejudiciului moral menţionat.
Astfel cum susţine în parte şi apelanta-pârâtă, Curtea constată că legea nu prevede criterii obiective după care să se poată efectua o evaluare a prejudiciului moral. Aceasta nu reprezintă o omisiune de legiferare, ci aparenta lacună legislativă este justificată tocmai de natura subiectivă a prejudiciului moral, în sensul că acesta este atât de intim legat de fiecare persoană în parte şi de circumstanţele de producere a prejudiciului, încât este imposibilă stabilirea unor criterii general valabile pentru cuantificarea suferinţelor tuturor persoanelor care au îndurat vătămări de natură morală.
Concluzia este valabilă şi pentru prejudiciul constând în suferinţele fizice pentru care s-a stabilit un anumit număr de îngrijiri medicale pentru remedierea vătămărilor corporale. Numărul de îngrijiri medicale reprezintă un criteriu obiectiv de stabilire a gravităţii vătămărilor corporale nu şi a suferinţelor fizice efectiv îndurate de persoana vătămată.
Astfel, deşi numărul de îngrijiri medicale reprezintă un criteriu ce trebuie luat în calcul pentru stabilirea suferinţelor fizice, se impune a fi coroborat şi cu alte circumstanţe de fapt care semnalează experienţa traumatizantă prin care trece persoana vătămată, cum ar fi, de exemplu, dacă vătămările au condus la infirmităţi permanente sau pentru o lungă perioadă de timp, dacă tratamentul în sine a cauzat suferinţe suplimentare însemnate, dacă starea de infirmate, fie ea şi temporară, a condus la pierderea unei şanse de către persoana vătămată.
Totodată, trebuie făcută distincţia între prejudiciul moral cauzat de suferinţele fizice şi cel constând în suferinţe psihice cauzate de experienţa traumatizantă în urma căreia persoana a fost vătămată fizic, pentru acesta din urmă numărul de îngrijiri medicale având şi mai puţină relevanţă şi, în nici un caz, neputând reprezenta un criteriu obiectiv de evaluare.
În lumina considerentelor expuse, Curtea constată că apelanta-pârâtă nu a invocat nici un aspect care să conducă la concluzia unui prejudiciu nepatrimonial redus faţă de cel stabilit de prima instanţă, nefăcând nici o referire la circumstanţele de fapt concrete ale cauzei, limitându-se doar la invocarea numărului de îngrijiri medicale care, după cum am arătat, nu poate reprezenta un criteriu singular şi suficient pentru evaluarea prejudiciului nepatrimonial.
De asemenea, susţinerea apelantei-pârâte în sensul că există o practică unitară la nivelul Curţii de apel de acordare a unor despăgubiri de 1000 lei pentru fiecare zi de îngrijiri medicale este neadevărată, existând diferenţe semnificative de la un caz la altul, dar, chiar şi luând în considerare o astfel de evaluare a suferinţelor fizice raportate la numărul de îngrijiri medicale, evaluarea apelantei-pârâte nu ia în calcul niciuna dintre celelalte circumstanţe de fapt care au condus la augmentarea suferinţei resimţite de apelanta-reclamantă.
Faptul că din cauza accidentului aceasta din urmă a fost nevoită să îşi întrerupă tratamentul medical oncologic (circumstanţă necontestată de apelantă şi dovedită de înscrisurile medicale de la dosar), faptul că vătămările corporale au necesitat tratamente de lungă durată şi prin ele însele greu de suportat (două intervenţii chirurgicale), reprezintă tot atâtea circumstanţe de fapt care conduc la concluzia suferinţelor majore de ordin psihic pe care apelanta-reclamantă le-a îndurat.
Cu toate acestea, Curtea observă că vătămările nu au condus la o limitare fizică sau psihică permanentă a apelantei-reclamante care să justifice majorarea daunelor morale stabilite de prima instanţă şi nu au existat nici alte circumstanţe care să dovedească un prejudiciu nepatrimonial mai mare decât cel constatat în fond, vârsta apelantei-reclamante invocată de aceasta nefiind una care să fi atras o sporire a disconfortului fizic sau psihic.
Deşi apelanta-reclamantă susţine în mod corect că raportul de evaluare medicală de medicină de asigurări întocmit în temeiul art. 22 alin. 5 din Legea nr. 132/2017 şi a Ordinului comun al ASF şi al Ministerului Sănătăţii nr. 2293/2022 reprezintă o probă cu caracter medical în sensul art. 22 alin. 6 din Legea nr. 132/2017, în nici un caz concluziile unui astfel de raport nu stabilesc în mod incontestabil despăgubirile care trebuie acordate pentru prejudiciul patrimonial cauzat de suferinţele fizice.
Astfel, pe de o parte, chiar în cazul stabilirii amiabile a despăgubirii raportul de evaluare reprezintă doar unul dintre criteriile prevăzute de art. 22 alin. 5 pentru stabilirea sumei ce trebuie plătite cu titlu de despăgubire, acestea urmând a fi stabilite şi în funcţie de alte circumstanţe de fapt particulare fiecărui caz în parte. Pe de altă parte, cu ocazia evaluării judecătoreşti a despăgubirilor, deşi raportul de evaluare poate fi luat în calcul ca probă cu caracter medico-legal, ca orice altă probă, ea trebuie coroborată cu întreg materialul probator al cauzei. De asemenea, concluziile raportului de evaluare urmează a fi cenzurate de judecătorul chemat să stabilească despăgubirile, care nu este ţinut de concluziile raportului şi care poate da o mai mare pondere altor circumstanţe de fapt, dovedite prin alte probe, decât concluziilor cu caracter medico-legal stabilite prin raportul de evaluare. Nu în ultimul rând, veridicitatea concluziilor raportului vor fi apreciate de judecător în funcţie de circumstanţele în care a fost întocmit raportul.
În concret, în speţa de faţă, după cum arată şi apelanta-imtimată, nu pot fi reţinute ca adevărate în totalitate concluziile raportului de expertiză în sensul stabilirii unei despăgubiri de 549.000 lei doar pentru suferinţe fizice, în contextul în care persoana vătămată nu a rămas cu infirmităţi permanente şi nu s-au dovedit alte circumstanţe care să conducă la concluzia augmentării în mod extrem a suferinţelor acesteia, cu atât mai mult cu cât evaluatorul nu a procedat la o evaluare clinică a persoanei vătămate pentru a constata cu exactitate starea în care aceasta se află.
Raportat la considerentele expuse până în prezent, Curtea constată că prima instanţă a făcut o apreciere corectă a prejudiciului nepatrimonial, sentinţa apelantă fiind temeinică în ceea ce priveşte evaluarea pecuniară a daunelor morale.
Referitor la cumulul penalităţilor de întârziere cu dobânda legală penalizatoare, soluţia primei instanţe este, de asemenea corectă.
Curtea subliniază că penalităţile prevăzute de art. 21 alin. 5 din Legea nr. 132/2017 au un fundament juridic diferit de cel al dobânzii legale prevăzute de art.1535 C.civ. şi O.G. nr. 13/2011.
Penalităţile de întârziere sunt expresia prejudiciului cauzat de către pârâta-asigurător prin nerespectarea culpabilă sau cu rea-credinţă a normelor de procedură prevăzute de Legea nr. 132/2017 cu privire la soluţionarea cererilor de despăgubire. Cu alte cuvinte, penalităţile de întârziere reprezintă prejudiciul la care asigurătorul este obligat ca urmare a răspunderii sale delictuale pentru nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 132/2017.
Pe de altă parte, obligaţia de plată a dobânzii legale aferente despăgubirii plătite de asigurător nu are ca izvor răspunderea acestuia pentru fapta proprie, ci este o obligaţie contractuală, rezultată din contractul de asigurare prin care asigurătorul s-a obligat să plătească prejudiciul cauzat de asigurat unor terţe persoane, asigurătorul venind să acopere obligaţiile născute din răspunderea delictuală a asiguratului.
Or, în lumina principiului reparaţiei integrale a prejudiciului, persoana păgubită este îndreptăţită să pretindă atât repararea prejudiciului efectiv (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans), care, în cazul obligaţiilor băneşti, este prezumat de legiuitor, prin dispoziţiile art. 1535 C.civ., la nivelul dobânzii legale.
În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, contrar susţinerilor apelantei-pârâte, oferta de despăgubire CLDSTD_16122/25.03.2024 depusă la dosar (f61 dosar fond) are un caracter pur formal, pentru suma redusă, menţionată în aceasta ca fiind acordată cu titlu de despăgubire, nefiind oferită nici o motivare, fiind doar indicate temeiuri legale fără nici o aplicare concretă la cazul particular. Totodată, apelanta-pârâtă nu face dovada comunicării ofertei către apelanta-reclamantă.
În acest context, devin incidente dispoziţiile art. 21 alin. 5 din Legea nr. 132/2017, în sensul că apelanta-pârâtă şi-a îndeplinit defectuos obligaţiile legale, inclusiv prin diminuarea nejustificată a despăgubirilor.
Referitor la dobânda legală penalizatoare, Curtea reţine că persoana vinovată de producerea accidentului este de drept în întârziere încă de la data producerii faptei ilicite după cum prevede art. 1523 alin. 2 lit. e C. civ., astfel că asigurătorul a fost corect obligat la plata dobânzii încă de la momentul săvârşirii faptei cauzatoare de prejudicii.
Raportat la considerentele expuse, Curtea constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, astfel încât va respinge apelurile formulate ca neîntemeiate.
Având în vedere că singura cheltuială de judecată dovedită de apelanta-reclamantă este cea constând în taxa de timbru, aceasta fiind aferentă propriului apel respins ca neîntemeiat, Curtea reţine faptul că apelantei-reclamante îi aparţine culpa procesuală pentru propria cale de atac, astfel că taxa de timbru nu îi va fi acordată cu titlu de cheltuială de judecată.
(decizie rezumată de judecător Sorina LUCHIAN)