Din interpretarea teleologică a prevederilor art. 59 din HG nr. 174/2002 rezultă că prin instituirea termenului de 12 luni s-a urmărit disciplinarea angajatorilor și formularea cererii de acordare a subvenției cât mai aproape de momentul încadrării în muncă a persoanei defavorizate, pentru ca, pe de o parte, măsura de sprijin să își atingă finalitatea urmărită, respectiv sprijinirea angajatorilor și stimularea acestora pentru încadrarea în muncă a categoriilor mai vulnerabile din punct de vedere al găsirii unui loc de muncă, iar, pe de altă parte, pentru a se asigura o anumită ritmicitate și previzibilitate în cheltuirea banilor alocați cu această destinație în bugetele Agențiilor de Ocupare a Forței de Muncă.
Prevederile art. 59 alin. (2) din H.G. nr. 174/2002 instituie un termen de decădere din dreptul de a beneficia de măsurile de stimulare prevăzute la art. 85 din lege, deci angajatorul este cel care trebuie să respecte termenul de 12 luni pentru a întreprinde demersurile necesare încheierii convenției, sub sancțiunea decăderii din drept și a pierderii beneficiului măsurilor de stimulare, iar nu agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă, care nu deține un asemenea drept, ci aceasta are doar o obligație de a încheia convenția în măsura în care sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege, respectiv cele ale art. 85, coroborate cu art. 95 alin. (1) ind. 1 din lege.
Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal
Decizia nr. 488 din 9 octombrie 2024
Instanța de recurs, analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente și a actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:
Criticile aduse de recurentă hotărârii primei instanțe sunt nefondate, aceasta reflectând o corectă interpretare a prevederilor art. 59 din HG nr. 174/2002, din perspectiva scopului instituirii termenului de 12 luni pentru încheierea convenției și a efectelor împlinirii acestuia.
Astfel, instanța de recurs a reținut că potrivit art. 85 din Legea nr. 76/2002, „(1) Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, șomeri în vârstă de peste 45 de ani, șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale, șomeri de lungă durată sau tineri NEET primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 2.250 lei, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni”.
Potrivit art. 95, alin. (1), ind. 1 din același act normativ, „(1^1) Măsurile de stimulare a ocupării forței de muncă finanțate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, pentru a căror acordare se prevede, potrivit dispozițiilor legale, încheierea de contracte sau convenții cu agențiile pentru ocuparea forței de muncă, se acordă în limita sumelor aprobate în bugetul asigurărilor pentru șomaj cu această destinație, cu respectarea prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare”.
Dispozițiile art. 59 din H.G. 174/2002 stabilesc, în aplicarea legii, că, pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 85 din lege, angajatorii vor încheia cu agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană o convenție, în termen de 12 luni de la data angajării persoanelor, (2) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de decădere din dreptul de a beneficia de măsurile de stimulare prevăzute la art. 85 din lege.
În speță, problema de drept asupra căreia părțile au interpretări diferite este aceea referitoare la aplicarea sancțiunii decăderii angajatorului din dreptul de a încheia convenția, în ipoteza în care acesta a depus documentația necesară acordării subvenției anterior expirării termenului de 12 luni de la data angajării în muncă a persoanelor șomere aflate în situațiile speciale la care fac referire prevederile art. 85 din Lege, însă bugetul AJOFM a fost suplimentat cu sumele necesare acordării măsurii de sprijin ulterior expirării termenului de 12 luni.
În aprecierea recurentei, operează decăderea angajatorului, în speță a intimatei, din dreptul de a încheia convenția, întrucât dispoziția legală este clară și lipsită de echivoc, în vreme ce, intimata susține că nu poate fi decăzută din acest drept, în condițiile în care a depus documentația necesară anterior expirării respectivului termen.
În acord cu judecătorul fondului, instanța de recurs a apreciat că se impune interpretarea teleologică a prevederilor art. 59 din HG nr. 174/2002.
Astfel, apare evident că prin instituirea termenului de 12 luni s-a urmărit disciplinarea angajatorilor și formularea cererii de acordare a subvenției cât mai aproape de momentul încadrării în muncă a persoanei defavorizate, pentru ca, pe de o parte, măsura de sprijin să își atingă finalitatea urmărită, respectiv sprijinirea angajatorilor și stimularea acestora pentru încadrarea în muncă a categoriilor mai vulnerabile din punct de vedere al găsirii unui loc de muncă, iar, pe de altă parte, pentru a se asigura o anumită ritmicitate și previzibilitate în cheltuirea banilor alocați cu această destinație în bugetele Agențiilor de Ocupare a Forței de Muncă.
Mai mult, dacă s-ar accepta interpretarea recurentei, ar însemna că aplicarea prevederilor art. 85 din Legea nr. 76/2002 să fie absolut imprevizibilă pentru angajatori, ceea ce, de asemenea, s-ar răsfrânge asupra scopului pentru care acestea au fost edictate, lipsindu-le de efecte. În acest fel, dacă încheierea convențiilor ar fi condiționată, sub sancțiunea decăderii, de alocarea fondurilor necesare în bugetul AJOFM, în termenul de 12 luni de la data încadrării în muncă a șomerilor aflați în anumite situații speciale, angajatorii ar fi descurajați să angajeze șomeri, or legiuitorul a urmărit, prin instituirea prevederilor art. 85 din Legea nr. 76/2002, stimularea, iar nu descurajarea angajării persoanelor din această categorie.
În aprecierea instanței de recurs, esențială din perspectiva aplicării art. 59 din HG nr. 174/2002, este conduita angajatorului, doar rămânerea acestuia în pasivitatea și nedepunerea cererii de acordare a subsecției în termenul de 12 luni de la data angajării, atrăgând decăderea sa din dreptul de a încheia convenția și a beneficia de subvenție.
Contrar susținerilor recurentei, în mod corect, prima instanță a apreciat că dispozițiile art. 59 din Normele de aplicare nu prevăd un termen de decădere care să se aplice agențiilor județene de ocupare a forțelor de muncă, decăderea putându-se referi doar la un drept.
În legătură cu acest aspect, s-a reținut că angajatorul este cel care are dreptul de a încheia respectiva convenție și de a obține astfel subvențiile prevăzute de lege în favoarea sa (motiv pentru care se și precizează că angajatorul va încheia convenția cu agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană, în termenul de 12 luni, iar nu că agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană are obligația încheierii convenției în cadrul termenului de 12 luni menționat).
Cu alte cuvinte, prevederile art. 59 alin. (2) din H.G. nr. 174/2002 instituie un termen de decădere din dreptul de a beneficia de măsurile de stimulare prevăzute la art. 85 din lege, deci angajatorul este cel care trebuie să respecte termenul de 12 luni pentru a întreprinde demersurile necesare încheierii convenției, sub sancțiunea decăderii din drept și a pierderii beneficiului măsurilor de stimulare, iar nu agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă, care nu deține un asemenea drept, ci aceasta are doar o obligație de a încheia convenția în măsura în care sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege, respectiv cele ale art. 85, coroborate cu art. 95 alin. (1) ind. 1 din lege.
Prin raportare la această interpretare, în mod corect, instanța de fond a admis acțiunea și a obligat pârâta să încheie cu reclamanta convenție pentru acordarea subvenției la care este îndreptățită în conformitate cu prevederile art. 85 din Legea nr. 76/2002.
Nefiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare, fără cheltuieli de judecată în recurs.
(Decizie redactată și rezumată de judecător Mariana ILISIE)