Curtea a reținut că, provenind dintr-o procedură de insolvență, bunurile societății debitoare nu pot fi transmise în patrimoniul asociaților pe calea unei proceduri de drept comun, contencioasă sau necontencioasă, fiind necesară o verificare obligatorie a condițiilor în care procedura de insolvență a fost închisă și a situației acoperirii pasivului debitoarei, verificare ce nu poate fi făcută de către judecătorul de drept comun, acesta neavând competență pentru a dispune cu privire la bunurile ce aparțin încă unei societăți ce a urmat procedura instituită prin Legea 85/2006.
În plus, pentru trecerea în patrimoniul asociaților a bunurilor debitoarei ce a urmat procedura insolvenței, pe calea acțiunii în constatare de drept comun, nu există temei juridic, dispozițiile art. 237 din Legea 31/1990 nefiind aplicabile.
Din textul art. 237 alin. 13 reiese cu claritate, că beneficiari ai redobândirii bunurilor rămase în patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerțului, nu pot fi decât asociații/acționarii unei societăți care a fost dizolvată, și ulterior radiată, în condițiile Legii 31/1990. În situația în care societatea a fost radiată ca urmare a procedurii instituite de Legea 85/2006, dispozițiile art. 237 din Legea 31/1990 nu sunt ca atare incidente, așa cum în mod judicios a reținut și prima instanță. Mai mult, prin apelarea la acțiunea în constatare de drept comun, reclamantul asociat poate eluda prevederile Legii 85/2006, tinzând la dobândirea bunurilor în patrimoniul propriu, deși creanțele înscrise la masa credală a debitoarei nu au fost achitate în întregime.
Astfel, invocându-și propria culpă procesuală, având în vedere că debitoarea prin asociatul său avea obligația de a declara în procedura insolvenței toate bunurile aparținând societății debitoare, asociatul a așteptat finalizarea procedurii insolvenței care s-a desfășurat pe o perioadă îndelungată de timp, a așteptat închiderea procedurii pentru lipsă bunuri și constatând neidentificarea bunurilor în procedură de către lichidatorul judiciar după 8 ani de la închiderea procedurii, urmărește prin demersul său dobândirea unor bunuri în frauda intereselor creditorilor înscriși la masa credală.
Ca atare, toate bunurile și drepturile patrimoniale ale debitoarei ce aparțin în proprietatea acesteia la data deschiderii procedurii insolvenței sunt destinate, indiferent de momentul identificării lor, acoperirii integrale a pasivului debitoarei, neputând reveni asociaților dacă scopul procedurii nu a fost atins.
Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă
Decizia nr. 214 din 14 octombrie 2024
Prin Sentința civilă nr. (…)/01.02.2024, Tribunalul (…) a respins acțiunea formulată de reclamantul (R), cu domiciliul în (…), în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul (…), cu sediul în (…).
Pentru a hotărî în acest sens, tribunalul a reținut următoarele:
Conform extrasului de carte funciară depus la dosar a rezultat că fosta societate (S) S.R.L. este proprietar al unui imobil teren în suprafață de 4700 mp (măsurat 3100 mp) în (L). S-a mai reținut că această societate a achiziționat acest imobil conform unui contract de vânzare din anul 1999 și a fost înscrisă în CF la data de 29.05.2001. Pe de altă parte, conform extrasului ORC, (S) S.R.L. a fost radiată la data de 04.11.2016 ca urmare a închiderii unei proceduri de faliment demarate în anul 2008 în care societatea a fost debitoare. Conform Sentinței nr. (…)/2016 a Tribunalului (…) depusă la dosar, rezultă că închiderea procedurii s-a realizat ca urmare a lipsei bunurilor din averea debitorului și pentru neavansarea de către creditori a sumelor pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare.
Tribunalul a apreciat că cererea formulată de reclamant este netemeinică din două motive.
Pe de o parte, temeiul de drept invocat în susținerea cererii privește o altă ipoteză decât cea reținută mai sus. Astfel, art. 237 alin. 13 din Legea 31/1990 face trimitere la aliniatele 8 – 10 din același articol, aliniate care reglementează ipoteza în care în urma hotărârii judecătorești de dizolvare în condițiile alin. 6 din articol (hotărârea dată în baza prevederile Legii 31/1990 și nu a legilor ce au reglementat sau reglementează procedurile de insolvență și faliment) nu este numit în termen de trei luni un lichidator. În această speță, societatea a fost parte într-o procedură de lichidare, în baza legii insolvenței, în care a fost numit un lichidator în procedură.
Pe de altă parte, la dosarul cauzei, nu s-a făcut nici o dovadă a faptului că imobilul ce face obiectul prezentei cereri a fost avut în vedere în procedura insolvenței, din hotărârea de închidere a procedurii rezultând mai degrabă faptul că în această procedură nu s-a cunoscut despre existența acestui imobil în patrimoniul debitoarei. În aceste condiții, tribunalul a apreciat că situația juridică a imobilului se poate reglementa doar în procedura insolvenței debitoarei, procedură ce se poate redeschide eventual în baza unei hotărâri judecătorești date într-o procedură de revizuire, demarată de persoanele interesate.
Pentru aceste motive, neputând reține în speță temeiul de drept invocat de reclamant, tribunalul a respins cererea, conform dispozitivului hotărârii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel (R) solicitând schimbarea în totul a sentinței, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu consecința constatării faptului că reclamantul, în calitate de asociat unic SC (S) SRL, persoană juridică radiată, a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor teren intravilan în suprafață de 4700 mp (măsurată 3100 mp), situat în (L), înscris în CF nr. (…) (L), nr. cadastral (…) și birouri – sediu,, înscris în CF nr. (…) (L), nr. cadastral (…)-C1, în temeiul prevederilor art. 237 alin. 13 din Legea nr. 31/1990, precum și a înscrierii dreptului de proprietate asupra acestor imobile, în favoarea reclamantului, în baza art. 24 și următoarele din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996.
Prin sentința apelată, Tribunalul (…) a respins acțiunea formulată, reținând că temeiul de drept invocat privește o altă ipoteză decât cea prezentată în cauză, respectiv situația în care dizolvarea este pronunțată printr-o hotărâre judecătorească în baza Legii nr. 31/1990, nu într-o procedură de insolvență. De asemenea, s-a reținut că imobilul în litigiu nu a fost avut în vedere în procedura insolvenței, ceea ce ar putea eventual determina redeschiderea procedurii de insolvență în baza unei cereri de revizuire.
S-a învederat că sentința atacată este nelegală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.
Edictarea art. 237 (13) din Legea nr. 31/1990 a avut în vedere exact situația din speță în care, ulterior radierii unei societăți din evidențele Oficiului Registrului Comerțului, se constată că au rămas bunuri în patrimoniul persoanei juridice radiate. Cauzele rămânerii acestor bunuri în patrimoniul societății radiate pot fi dintre cele mai diverse: asociații au uitat efectiv în patrimoniul societății radiate bunuri imobile; datorită lipsei de diligență, neglijență, inactivitate a societății, asociații au aflat de radierea societății doar ulterior radierii acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului, precum și situații în care societățile au fost supuse procedurii insolvenței, însă bunurile imobile aflate în patrimoniul societății nu au fost declarate în cadrul procedurii.
În conformitate cu dispozițiile art. 237 (13) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, „bunurile rămase din patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerțului, în condițiile alin. (8)-(10), le revin acționarilor/asociaților”. Practic, are loc o transmitere „prin efectul legii” a bunurilor societății în patrimoniul asociaților sau acționarilor acelei persoane juridice.
Contrar reținerii instanței de fond, art. 237 (13) din Legea nr. 31/1990 nu se referă doar la situația dizolvării unei societăți în baza Legii nr. 31/1990, ci la „bunurile rămase din patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerțului”. Legea reglementează așadar soarta bunurilor ramase în patrimoniul societății radiate din Registrul comerțului, indiferent de modul în care a avut loc dizolvarea acesteia (Legea 31/1990 sau Legea 85/2006), deoarece Legea nr. 31/1990 are în vedere tocmai reglementarea și modul de funcționare al societăților comerciale.
Nu există nici un motiv pentru care să existe o diferențiere în ceea ce privește soarta bunurilor rămase din patrimoniul societății radiate în funcție de modalitatea de dizolvare a acesteia (Legea 31/1990 sau Legea 85/2006).
Prin urmare, textul art. 237 (13) din Legea nr. 31/1990 are în vedere exact situația din speță în care, ulterior radierii societății din evidențele Oficiului Registrului Comerțului, se constată că au rămas bunuri în patrimoniul persoanei juridice radiate, bunuri care se transmit ope legis în favoarea asociaților.
Având în vedere că reclamantul este unicul asociat al SC (S) SRL, persoana juridică radiată, activele rămase urmează a fi atribuite reclamantului.
În ceea ce privește susținerea privind exercitarea unei eventuale căi de atac a revizuirii împotriva sentinței de dizolvare și radiere a societății, aceasta este lipsită de fundament juridic în condițiile în care chiar legea (art. 237 (13) din Legea nr. 31/1990) reglementează modalitatea de atribuire a activelor în situația constatării existenței acestora după radiere.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 470 și următoarele Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul (…) s-a solicitat respingerea apelului ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul (…),
În situația în care excepția nu va fi primită, s-a lăsat la aprecierea instanței soluția ce urmează a o pronunța, cu privire la admiterea apelului împotriva Sentinței nr, (…)/LP/ 01.02.2024 pronunțată de Tribunalul (…) și având ca obiect constatarea transmiterii dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea societății (S) SRL înainte de radiere, către asociat și înscrierea în cartea funciară a noului proprietar al Imobilului.
În fapt, prin mențiunea privind procedura insolvenței nr. (…) din data 03.11.2016, societatea (S) SRL a fost radiată din evidențele registrului comerțului în baza Sentinței nr. (…)/F/2016 pronunțată de Tribunalul (…) în dosar nr. (…)/2000 prin care s-a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea societăți (S) SRL din registrul comerțului, în temeiul Legii nr. 85/2006. Având în vedere cele expuse mai sus, repartizarea activelor societății trebuia făcută urmând procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și nu în baza Legii 31/1990 privind societățile, republicată, așa cum solicită reclamantul să se facă repartizarea activelor rămase în urma dizolvării (art. 237 alin. 13).
S-a învederat instanței de judecată că bunurile arătate de reclamant în cererea de chemare în judecată, astfel cum rezultă din datele înregistrate în registrul comerțului, nu erau incluse în capitalul social al societății (S) SRL, iar bunurile imobile aflate în patrimoniul unui profesionist nu se înscriu în registrul comerțului.
De asemenea, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 265/2022 privind registrul comerțului și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului, Registrul Comerțului este serviciu public de interes general, prin care se asigură înregistrarea și publicitatea profesioniștilor persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, înmatricularea și publicitatea profesioniștilor societăți, societăți europene, societăți cooperative, societăți cooperative europene, organizații cooperatiste de credit, grupuri de interes economic și grupuri europene de interes economic, cu sediul principal în România, înregistrarea și publicitatea sucursalelor acestora, precum și a sucursalelor persoanelor juridice enumerate cu sediul principal în străinătate.
Oficiul registrului comerțului nu este în măsură a se pronunța asupra admisibilității sau inadmisibilității cererii de chemare în judecată, având ca obiect acțiune în constatarea transmiterii dreptului de proprietate a unor bunuri imobile, de la un profesionist radiat din registrul comerțului în temeiul Legii nr. 85/2006 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, către fostul asociat și intabularea pe numele reclamantului a imobilului, neavând un interes propriu în cauză.
Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul (…) nu poate afirma un drept ori un interes propriu și nu poate avea calitatea de pârât în cauza având ca obiect constatarea transmiterii dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile deținute de societatea (S) SRL către asociatul unic (R) ca urmare a radierii societății și intabularea pe numele reclamantului a imobilelor respective.
S-a considerat, astfel, că cererea reclamantului nu poate fi îndreptată împotriva instituției intimate, care raportat la dispozițiile legale în vigoare, nu poate avea calitate procesuală pasivă în astfel de cauze.
S-a precizat, de asemenea, faptul că împotriva instituției intimate a mai fost introdusă o cerere de acțiune în constatare prin care s-a solicitat tot constatarea dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile precizate în cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. (…)/2022 înregistrat la Tribunalul (…), La data de 09.03.2023, Tribunalul (…) s-a pronunțat prin Sentința nr. (…)/09.03.2023, prin care a luat act de renunțare la judecata cererii formulate de reclamantul (R), în contradictoriu cu intimatul Oficiul National al Registrului Comerțului, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul (…),
În motivarea apelului, reclamantul a afirmat că, prevederile art. 237 alin. 13 din Legea 31/1990 nu se referă doar la situația dizolvării unei societăți în baza Legii 31/1990, ci la bunurile rămase din patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerțului indiferent de modul în care a avut loc dizolvarea acesteia, Legea 31/1990 sau Legea 85/2006 deși art. 237 alin. 13 prevede în mod clar faptul că bunurile rămase din patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerțului, în condițiile alin. (8)-(10), le revin acționarilor/asociaților.
Astfel, având în vedere faptul că societatea a fost radiată din evidențele registrului comerțului în baza Sentinței nr. (…)/F/2016 pronunțată de Tribunalul (…) în dosar nr. (…)/2000 prin care s-a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea societății (S) SRL din registrul comerțului, în temeiul Legii nr. 85/2006, repartizarea activelor societății trebuia făcută urmând procedura prevăzută de Legea nr, 85/2006 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și nu în baza Legii 31/1990 privind societățile, republicată, așa cum solicită reclamantul să se facă repartizarea activelor rămase în urma dizolvării, cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
În considerarea celor mai sus menționate, s-a solicitat respingerea acțiunii față de instituția intimată ca urmare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul (…),
În situația în care excepția nu va fi primită, s-a lăsat la aprecierea instanței soluția ce urmează a o pronunța, cu privire la admiterea apelului împotriva Sentinței nr. (…)/LP/ 01.02.2024 pronunțată de Tribunalul (…) și având ca obiect constatarea transmiterii dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea societății (S) SRL înainte de radiere, către asociat și înscrierea în cartea funciară a noului proprietar al Imobilului.
Referindu-se la executarea hotărârii judecătorești, ce urmează a fi pronunțată, în ceea ce o privește, intimata a solicitat să fie avute în vedere următoarele:
Potrivit art. 104 (1) din Legea nr.265/2022, privind registrul comerțului și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului „Instanțele judecătorești sunt obligate să trimită oficiului registrului comerțului, în termen de 15 zile de la data când au rămas definitive, copii de pe hotărârile ce se referă la acte, fapte și mențiuni a căror înregistrare în registrul comerțului o dispun, conform legii; și alin. (2) în hotărâre, instanța judecătorească dispune și efectuarea înregistrării corespunzătoare în registrul comerțului, precum și, dacă este necesar pentru efectuarea înregistrării în registrul comerțului, depunerea de către profesionist sau persoana interesată a altor înscrisuri necesare efectuării înregistrării în registrul comerțului a mențiunii respective.”
În drept, intimata și-a întemeiat susținerile pe prevederile Codului de procedură civilă, Legii nr. 265/2022, privind registrul comerțului și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului.
Examinând apelul formulat, prin prisma motivelor invocate de apelantă, Curtea de Apel a constatat că acesta nu este întemeiat, urmând să fie respins, pentru următoarele considerente:
Curtea a reținut că, provenind dintr-o procedură de insolvență, bunurile societății debitoare nu pot fi transmise în patrimoniul asociaților pe calea unei proceduri de drept comun, contencioasă sau necontencioasă, fiind necesară o verificare obligatorie a condițiilor în care procedura de insolvență a fost închisă și a situației acoperirii pasivului debitoarei, verificare ce nu poate fi făcută de către judecătorul de drept comun, acesta neavând competență pentru a dispune cu privire la bunurile ce aparțin încă unei societăți ce a urmat procedura instituită prin Legea 85/2006.
În plus, pentru trecerea în patrimoniul asociaților a bunurilor debitoarei ce a urmat procedura insolvenței, pe calea acțiunii în constatare de drept comun, nu există temei juridic, dispozițiile art. 237 din Legea 31/1990 nefiind aplicabile.
În acest sens, Curtea a reținut că potrivit art. 237 alin. 13 din Legea 31/1990 „Bunurile rămase din patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerțului, în condițiile alin. (8)–(10), le revin acționarilor/asociaților”. Alineatele 8)-10) au următorul conținut „8) Dacă în termen de 3 luni de la data rămânerii definitivă a hotărârii de dizolvare nu s-a formulat nicio cerere de numire a lichidatorului potrivit prevederilor alin. (6) Oficiul Național al Registrului Comerțului sau orice persoană interesată poate solicita tribunalului radierea societății din registrul comerțului.9) Lista societăților pentru care Oficiul Național al Registrului Comerțului urmează să formuleze acțiuni de radiere, potrivit prevederilor alin. (8), se afișează pe pagina de internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului sau pe portalul de servicii on-line al acestuia cu cel puțin 15 zile calendaristice înainte și se transmite Ministerului Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală.10) Hotărârea tribunalului prin care s-a pronunțat radierea se comunică societății, oficiului registrului comerțului pentru radierea societății din registrul comerțului, Ministerului Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală – administrația județeană a finanțelor publice/administrația finanțelor publice a sectorului și se publică, cu titlu gratuit, pe pagina de internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului sau pe portalul de servicii on-line al acestuia. În cazul mai multor hotărâri judecătorești de radiere, publicitatea se va putea efectua în forma unui tabel cuprinzând: numărul de ordine în registrul comerțului, codul unic de înregistrare, denumirea, forma juridică și sediul societății dizolvate, instanța care a dispus dizolvarea, numărul dosarului, numărul și data hotărârii de dizolvare”.
Din textul art. 237 alin. 13 reiese cu claritate, că beneficiari ai redobândirii bunurilor rămase în patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerțului, nu pot fi decât asociații/acționarii unei societăți care a fost dizolvată, și ulterior radiată, în condițiile Legii 31/1990. În situația în care societatea a fost radiată ca urmare a procedurii instituite de Legea 85/2006, dispozițiile art. 237 din Legea 31/1990 nu sunt ca atare incidente, așa cum în mod judicios a reținut și prima instanță. Mai mult, prin apelarea la acțiunea în constatare de drept comun, reclamantul asociat poate eluda prevederile Legii 85/2006, tinzând la dobândirea bunurilor în patrimoniul propriu, deși creanțele înscrise la masa credală a debitoarei nu au fost achitate în întregime.
Astfel, invocându-și propria culpă procesuală, având în vedere că debitoarea prin asociatul său avea obligația de a declara în procedura insolvenței toate bunurile aparținând societății debitoare, asociatul a așteptat finalizarea procedurii insolvenței care s-a desfășurat pe o perioada îndelungată de timp, a așteptat închiderea procedurii pentru lipsă bunuri și constatând neidentificarea bunurilor în procedură de către lichidatorul judiciar după 8 ani de la închiderea procedurii, urmărește prin demersul său dobândirea unor bunuri în frauda intereselor creditorilor înscriși la masa credală.
Așadar, Curtea a reținut că în mod temeinic și legal prima instanță a respins acțiunea și a sancționat culpa procesuală întrucât asociatul urmărește readucerea în patrimoniu a unor bunuri care dacă ar fi fost identificate și aduse la masa credală ar fi fost valorificate în vederea reparării echitabile și juste a prejudiciilor suferite de creditori prin intrarea debitoarei sub incidența insolvenței. Ca atare, în condițiile expuse, bunurile aparținând unei societăți debitoare ce a urmat procedura insolvenței nu pot trece, ulterior radierii societății, în patrimoniul asociaților, pe calea acțiunii în constatare raportat la art. 237 din Legea 31/1990.
Ca atare, toate bunurile și drepturile patrimoniale ale debitoarei ce aparțin în proprietatea acesteia la data deschiderii procedurii insolvenței sunt destinate, indiferent de momentul identificării lor, acoperirii integrale a pasivului debitoarei, neputând reveni asociaților dacă scopul procedurii nu a fost atins.
În concluzie, apelantul nu îndeplinește condițiile impuse de Legea 31/1990 pentru a dobândi în proprietate bunurile societății radiate, întrucât persoana juridică al cărei asociat a fost, este radiată urmare a procedurii instituite de Legea 85/2006, mai exact în baza prevederilor art. 131 alin. 1 din lege. Având în vedere că lichidatorul judiciar nu a prins la masa credală bunurile, solicitând închiderea procedurii insolvenței ca urmare a lipsei bunurilor din averea debitoarei, Curtea a reținut că, nu a fost atins scopul procedurii insolvenței, care are în vedere acoperirea pasivului debitoarei și recuperarea de către creditorii înscriși la masa credală a creanțelor pe care le dețin față de debitoarea insolventă.
Așadar, temeiul juridic invocat de către reclamant, respectiv dispozițiile art. 237 alin. 13 din Legea 31/90 nu este aplicabil în speță, în condițiile în care radierea societății a fost dispusă în temeiul Legii 85/2006 privind procedura insolvenței, iar dispozițiile art. 237 alin. 13 din Legea 31/90 reglementează transmiterea bunurilor rămase în patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerțului numai în condițiile alin 8-10, către asociați.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 480 Cod procedură civilă, Curtea a respins apelul formulat de apelantul (R) împotriva Sentinței nr. (…) din 01.02.2024, pronunțată de Tribunalul (…), pe care a menținut-o în totalitate.
(Decizie redactată de judecător Nicoleta RĂDOCĂ și rezumată de judecător Alina TITERLEA)