Prima instanță a făcut o corectă apreciere a cauzei contractelor de vânzare încheiate între R.M. SRL şi C.T. SRL, acestea intrând sub incidența art. 117 alin. 4 lit. e), având în vedere că ambele societăți aveau drept administrator şi asociat unic pe R.C. Persoana decidentă asupra voinței societăților comerciale de a înstrăina şi de a cumpăra bunurile era persoana fizică menţionată, acesta neputându-se folosi de apanajul oferit de persoana juridică C.T. SRL pentru a înlătura evidența faptului că era singura persoană care putea exprima consimțământul la încheierea contractelor de vânzare.
De altfel, intenția legiuitorului în reglementarea ipotezei de la art. 117 alin. 4 lit. e) a fost aceea de a sancționa situația de fapt constând în încheierea de acte juridice între insolvent şi persoana care o controlează şi nu de a limita în mod formalist efectele normei în discuție doar la situaţia juridică care, în multe cazuri, poate să nu corespundă cu situația de fapt reală.
În altă ordine de idei, având în vedere că, pentru majoritatea bunurilor menţionate în facturile depuse de apelantă pentru a justifica relaţiile contractuale cu intimata R.M. SRL, nu s-a făcut dovada predării acestora către intimată, este incidentă ipoteza fictivităţii relaţiilor contractuale invocate de apelantă. (…)
Pentru facturile, nesemnate de altfel, prin care apelanta doreşte să dovedească vânzarea unor bunuri mobile care să justifice plăţile efectuate de intimată către ea, dar pentru care nu dovedeşte predarea şi nici existenţa bunurilor în patrimoniul intimatei, în contextul în care este incidentă ipoteza prevăzută de art. 117 alin. 4 lit. e din Legea nr. 85/2014, Curtea constată, în acord cu prima instanţă, nu numai fictivitatea vânzărilor, dar şi intenţia frauduloasă a părţilor de a scoate din patrimoniul intimatei-debitoare sume de bani, în vederea fraudării intereselor creditorilor.
Aceeaşi concluzie se impune şi pentru bunurile menţionate în facturi şi care au fost identificate de lichidator judiciar în patrimoniul intimatei, vânzarea acestora de către intimată pentru obţinerea de profit nefiind dovedită astfel încât cumpărarea acestora de la apelantă să poată fi încadrată în activitatea curentă a intimatei.
Decizia civilă nr.131/28.05.2025 a Curții de Apel Galați
1.Cererea de chemare in judecată.
Prin cererea înregistrată la data de 12.04.2024 pe rolul Tribunalul V. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr.13../2023/a7, administratorul judiciar G.M.R. SPRL desemnat pentru debitoarea societatea R.M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții debitoarea R.M. SRL şi societatea C.T. SRL, anularea operațiunilor constând în plățile realizate de către debitoarea R.M. SRL către pârâta C.T. SRL în perioada 06.11.2021-06.11.2023 în sumă de 5.419.441,07 lei, cu obligarea pârâtei C.T. SRL la restituirea către averea debitoarei a sumei de mai sus.
În motivare, a arătat că, în calitate de administrator judiciar a consultat situația de furnizori depusă de către debitoare, din care rezultă că pe o perioadă de doi ani anterior deschiderii procedurii insolvenței, s-au făcut plăți către pârâta C.T. SRL, în cuantum de 5.419.441,07 lei. Doar în perioada 26.10.2023-01.11.2023, în decurs de 6 zile şi cu o săptămână înainte de constatarea stării de insolvență, debitoarea a făcut plăți de 730.500 lei către pârâtă, respectiv la data de 26.10.2023 suma de 100.000 lei, la data de 26.10.2023, suma de 580.000 lei, la data de 31.10.2023, suma de 500 lei, la data de 31.10.2023 suma de 49.000 lei şi la data de 01.11.2023 suma de 1000 lei. Cele două societăți fac parte din același grup având un administrator unic, RC, scopul ilicit fiind acela de a sustrage în mod ilicit bani din societatea aflată în insolvență.
A susținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.117 alin.(1) şi (2) din Legea nr.85/2014, transferul fiind efectuat în termenul de 2 ani anterior deschiderii procedurii şi cu intenția de a sustrage sumele de bani din patrimoniul debitoarei pentru a nu putea fi urmărite de ceilalți creditori. Astfel, RC unic asociat şi administrator al celor 2 societăți exercită prin această calitate, control asupra acestora, în acord cu dispoziţiile art.5 alin.(1) din Legea nr.85/2014 – În această situație, intenția celor două societăți de fraudare a intereselor celorlalți creditori este comună, fiind exercitată prin intermediul reprezentantului comun.
A susținut că proba contrară revine celor două pârâte.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 117 alin.1 şi alin.2 lit. c), g) şi alin.4 lit. a) din Legea nr. 85/2014.
În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri.
Pârâta societatea C.T. SRL a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii.
În apărare, a susținut, în esență, că toate tranzacțiile indicate de către lichidator au fost efectuate în timpul activității normale a societății, nu reprezintă şi nu pot fi asimilate unor acte frauduloase în acord cu dispoziţiile art.117 din Legea nr.85/2014. Astfel, argumentele sunt sumare şi generale, fără a puncta în mod clar motivul pentru care toate tranzacțiile comerciale dintre cele două societăți ar avea caracter fraudulos. A susținut că înscrisurile atașate întâmpinării probează o relație comercială constantă, departe de a fi susceptibilă de fraudă, dată fiind vechimea şi frecvența tranzacțiilor de natură comercială. A mai arătat că nu se verifică intenția de sustragere a bunurilor de la urmărirea de către creditori, chiar şi la data deschiderii procedurii debitoarea oferind suficient garanții pentru plata tuturor acestora. Astfel, exista cash flow şi stocuri suficiente pentru a infirma orice intenție din partea debitoarei de a ascunde starea de insolvență ori de a sustrage bunuri de la urmărirea creditorilor.
3. În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
2.Hotararea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 26/31.01.2025 Tribunalul V. a admis cererea formulată de reclamantul G.M.R. SPRL, reprezentată de Ț.O. administrator judiciar al debitoarei R.M. SRL, în contradictoriu cu pârâtele R.M. SRL şi C.T. SRL şi a dispus anularea operațiunile constând în plățile efectuate de către debitoare către pârâta C.T. SRL în perioada suspectă, 06.11.2021-06.11.2023, în valoare de 5.419.441,07 lei, cu obligarea pârâtei la restituirea către debitoare a sumei de 5.419.441,07 lei.
3. Motivarea în fapt şi în drept a hotărârii judecătorești
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, s-a reținut că prin sentința civilă nr.2../06.11.2023 pronunțată în dosarul nr.13../2023, definitivă prin respingerea apelului prin decizia nr.1../03.04.2024 pronunțată de Curtea de apel Galați în dosarul nr.13../2023/a1, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoarea R.M. SRL, fiind desemnat administrator judiciar G.M.R. SPRL, la cererea creditorului FT SRL.
Prin sentința civilă nr.1../05.04.2024 judecătorul-sindic a aprobat propunerea formulată de administratorul judiciar, iar în baza art.145 alin.1 lit. D din Legea 85/2014 a dispus intrarea debitoarei societatea R.M. SRL în faliment, în procedura simplificată, dizolvarea debitoarei şi ridicarea dreptului de administrare. De asemenea, a desemnat lichidator judiciar provizoriu practicianul în insolvență G.M.R. SPRL.
Prin cererea depusă la data de 12.04.2024, lichidatorul judiciar G.M.R. SPRL a solicitat anularea operațiunilor frauduloase constând în plățile efectuate de către debitoarea R.M. SRL către pârâta C.T. SRL, în perioada 06.11.2021-06.11.2023 în sumă de 5.419.441,07 lei şi obligarea pârâtei la restituirea către averea debitoarei a acestei sume.
Raportat la motivele de fapt ale cererii de chemare în judecată, judecătorul-sindic a constatat că, în drept, sunt incidente dispoziţiile art.117 alin.1, alin.2 lit. c şi g şi alin.4 lit. e din Legea nr.85/2014, în conformitate cu care „(1) Administratorul judiciar/Lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea actelor sau operațiunilor frauduloase ale debitorului în dauna drepturilor creditorilor, în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii.
(2) Următoarele acte sau operațiuni ale debitorului vor putea fi anulate, pentru restituirea bunurilor transferate sau a valorii altor prestații executate: (…)
c) acte încheiate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile; (…)
g) actele de transfer sau asumarea de obligații efectuate de debitor într-o perioadă de 2 ani anteriori datei deschiderii procedurii, cu intenția de a ascunde/întârzia starea de insolvență ori de a frauda un creditor.
(4) Următoarele acte sau operațiuni, încheiate în cei 2 ani anteriori datei deschiderii procedurii cu persoanele aflate în raporturi juridice cu debitorul, vor putea, de asemenea, să fie anulate şi prestațiile recuperate: (…)
e) cu orice altă persoană fizică ori juridică, deținând o poziție de control asupra debitorului sau a activității sale;”.
Potrivit art.119 din Legea nr.85/2014 „Nu se va putea cere anularea unui act de constituire sau de transfer cu caracter patrimonial, făcut de către debitor în cursul desfășurării normale a activității sale curente.”
De asemenea, potrivit art.122 alin.3 şi 7 „(3) În privința actelor şi operațiunilor prevăzute la art. 117 alin. (2) se instituie o prezumție relativă de fraudă în dauna creditorilor. (…)
(7) De la data deschiderii procedurii de insolvență, anularea unor acte încheiate de debitor în cei 2 ani anterior deschiderii procedurii de insolvență, pentru motivul fraudei în dauna creditorilor, se poate face exclusiv prin intermediul acțiunilor prevăzute la art. 117.”
A reținut că din interpretarea sistematică a acestor dispoziții rezultă că, acțiunea în anularea actelor frauduloase constituie o acțiune revocatorie specială prin care se urmărește desființarea actelor şi operațiunilor încheiate sau efectuate în ultimii 2 ani anterior deschiderii procedurii în scopul reîntregirii activului societății şi stingerii creanțelor creditorilor înscriși la masa credală, fiind exclusă posibilitatea formulării acțiunii revocatorii (pauliene) de drept comun. Totodată, rezultă condițiile cumulative care trebuie îndeplinite în cazul acestei acțiuni, respectiv: să se constate că operațiunea a fost efectuată ori actul a fost încheiat în perioada suspectă, respectiv în ultimii 2 ani anterior deschiderii procedurii (termen regresiv), să se constate caracterul fraudulos al operațiunii/actului juridic, actul fiind făcut în dauna creditorilor societății debitoare.
Potrivit art.119 din Legea nr.85/2014, sunt excluse de la posibilitatea exercitării acțiunii în anulare actele de constituire sau de transfer cu caracter patrimonial, făcute de debitor în cursul desfășurării normale a activității sale curente. Cu alte cuvinte, pentru a se încadra în acest caz de excludere, trebuie să se facă dovada faptului că actul juridic se circumscrie obiectului de activitate al debitorului, în calitatea sa de profesionist.
Întrucât dispoziţiile art.117 alin.2 şi 4 enumeră actele şi operațiunile care vor putea fi anulate în cadrul acestei proceduri, iar art.122 alin.1 prevede că pentru actele prevăzute de art.117 alin.2 se instituie o prezumție de fraudă în dauna creditorilor, rezultă faptul că în măsura în care se face dovada încadrării actului/operațiunii într-unul dintre cazurile expres reglementate de art.117 alin.2, reclamantul este scutit de probă în privința caracterului fraudulos al operațiunii şi a prejudiciului produs creditorilor, condiții care sunt prezumate până la proba contrară ca fiind îndeplinite.
În același timp, întrucât art.122 alin.(1) se referă exclusiv la actele enumerate de art.117 alin.(2), este evident că în cazul operațiunilor prevăzute de art.117 alin.(4) reclamantul trebuie să facă dovada caracterului fraudulos şi a daunei produse creditorilor.
Aplicând aceste principii la speță, Judecătorul-sindic a constatat că operațiunile a căror anulare se solicită constau în transferuri şi plăți în cuantum total de 5.419.441,07 lei efectuate de către debitoarea R.M. SRL către pârâta C.T. SRL, în perioada 06.11.2021-06.11.2023. Întrucât operațiunile de transfer şi plăţi au fost efectuate în perioada 06.11.2021-06.11.2023, iar deschiderea procedurii insolvenței a fost dispusă prin sentința civilă nr. 236/06.11.2023, rezultă că este îndeplinită condiția termenului, de efectuare a acestor plăţi şi transferuri în perioada suspectă.
În ceea ce privește condiția caracterului fraudulos în dauna creditorilor, raportat la dispoziţiile art.122 alin.1 din Legea nr.85/2014, este suficient să se constate că actul se încadrează într-una dintre ipotezele legale expres prevăzute de lege, în timp ce în cazul acțiunilor întemeiate pe dispoziţiile art.117 alin.4 este necesară dovedirea atât a caracterului fraudulos, cât şi a daunei produse creditorilor.
În acest sens, analizând dispoziţiile invocate de către lichidatorul judiciar, art.117 alin.2 lit.c şi g din Legea nr.85/2014, Tribunalul a constatat că acestea vizează ipoteze distincte.
Astfel, potrivit art.117 alin.2 lit. c sunt prezumate a avea caracter fraudulos toate actele juridice încheiate în perioada suspectă, indiferent de natura lor, făcute cu intenţia tuturor părţilor implicate de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a leza în orice fel drepturile creditorilor. Aşadar, constatarea caracterului fraudulos este condiţionată de dovedirea complicităţii cocontractantului la fraudă.
Pe de altă parte, potrivit art.117 alin.2 lit. g, sunt prezumate a avea caracter fraudulos actele de transfer al proprietăţii sau asumarea de obligaţii efectuate de debitor în perioada suspectă, cu intenţia de a ascunde, întârzia starea de insolvenţă ori de a frauda un creditor. În cazul acestor operaţiuni, este necesară şi suficientă intenţia frauduloasă a debitorului, fără a interesa, în cazul actelor juridice bilaterale, dacă cocontractantul a avut sau nu reprezentarea acestei intenţii.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art.117 alin.4 lit.g, condiţiile pentru admiterea unei astfel de acţiuni constau în prejudicierea creditorilor, existenţa unei poziţii de control din partea cocontractantului şi încheierea actului în perioada suspectă. În acest caz, nu este necesară dovedirea unei înţelegeri frauduloase, fiind necesară şi suficientă încheierea actului în condiţiile existenţei unui control exercitat asupra debitorului de către cocontractant.
Aplicând aceste dispoziţii la speţă, Tribunalul a constatat, pe o parte, că actele juridice a căror anulare se solicită sunt reprezentate de plăţile făcute de către debitoare către pârâta C.T. SRL, în perioada suspectă, în speţă aceasta fiind situată între 06.11.2021-06.11.2023.
Pe de altă parte, a reţinut că din motivarea în fapt a cererii rezultă că, deşi s-a invocat existenţa unei înţelegeri frauduloase, a complicităţii la fraudă a cocontractantului, pârâta societatea C.T. SRL, în concret se invocă încheierea actelor de transfer sub imperiul controlului exercitat asupra celor două societăţi de către o singură persoană, RC, unic asociat şi administrator al celor două societăţi.
Or, în aceste condiţii, judecătorul sindic a reţinut incidenţa dispoziţiilor art.117 alin.4 lit.e din Legea nr.85/2014 în acord cu care sunt anulabile actele juridice încheiate de debitor în perioada suspectă cu orice persoană juridică ce deţine o poziţie de control asupra debitorului sau asupra activităţii sale.
Potrivit art.5 pct.9 din Legea nr.85/2014, „9. controlul este capacitatea de a determina sau influenţa în mod dominant, direct ori indirect, politica financiară şi operaţională a unei societăţi sau deciziile la nivelul organelor societare. O persoană va fi considerată ca deţinând controlul atunci când: a) deţine în mod direct sau indirect o participaţie calificată de cel puţin 40% din drepturile de vot ale respectivei societăţi şi niciun alt asociat sau acţionar nu deţine în mod direct ori indirect un procentaj superior al drepturilor de vot; (…)”.
În acord cu aceste dispoziţii, a apreciat că este îndeplinită această condiţie şi în cazul în care voinţa societară a celor două părţi cocontractante este determinată de voinţele individuale ale aceloraşi persoane, cum este cazul asociatului ori administratorului unic.
Aplicând aceste dispoziţii la speţă, judecătorul sindic a constatat că potrivit menţiunilor din registrul comerţului, debitoarea R.M. SRL şi pârâta C.T. SRL au un unic asociat şi administrator, RC.
În aceste condiţii, a apreciat că este evident faptul că ambele societăţi se află sub controlul aceleiaşi persoane, transferurile efectuate între debitoare şi C.T. SRL în perioada suspectă, 06.11.2021-06.11.2023, încadrându-se în categoria actelor făcute cu o persoană juridică aflată într-o poziţie de control în raport cu debitoarea (folosindu-se procedeul dublei reprezentări, iar actele având natura juridică a unor acte juridice încheiate cu sine însuşi conform art.1304 C.civ.).
De asemenea, instanța a constatat că aceste transferuri nu se încadrează în cazul prevăzut de art.119 din Legea nr.85/2014 întrucât din precizările formulate chiar de către C.T. SRL (f.157), RC este administratorul societății din 03.11.2022, iar anterior datei de 06.11.2021 între cele două societăţi nu au existat raporturi juridice.
Prin urmare, transferurile contestate nu pot fi apreciate ca având natura juridică a unor acte de transfer cu caracter patrimonial, făcute de către debitor în cursul desfăşurării normale a activităţii sale curente.
Pe de altă parte, împrejurarea că bunurile care au făcut obiectul operaţiunilor de transfer între cele două societăţi au fost identificate parţial în patrimoniul debitoarei ori chiar predate către acesta, nu este de natură să înlăture aplicarea dispoziţiilor art.117 alin.4 lit.g din Legea nr.85/2014, legea nedistingând în acest sens. Astfel, instanţa nu a contestat realitatea unora dintre tranzacţiile efectuate, dar caracterul fraudulos rezultă din chiar încheierea actelor în condiţiile exercitării unui control absolut de către aceeaşi persoană asupra celor două societăţi implicate în operaţiunile contestate şi din împrejurarea că, deşi cuantumul total al operaţiunilor în decursul celor 2 ani este de 5.419.441,07 lei cuantumul plăţilor efectuate de către debitoare cu 6 zile anterior deschiderii procedurii este de 730.500 lei.
În mod evident, prin aceste operaţiuni s-a urmărit scoaterea unor sume de bani din patrimoniul debitoarei ceea ce a contribuit la producerea stării de insolvabilitate, şi fraudarea drepturilor celorlalţi creditori. Această concluzie se desprinde din împrejurarea că, pe de o parte, cele două societăţi nu au avut niciun raport juridic anterior momentului în care RC a preluat conducerea societăţii C.T. SRL, iar, pe de altă parte, scopul existenţei societăţilor, acela de a produce profit, nu poate fi realizat în cazul transferului de valori patrimoniale între două societăţi aparţinând aceleiaşi persoane.
În aceste condiţii, instanţa a admis cererea, a anulat operaţiunile constând în plăţile efectuate de către debitoare către pârâta C.T. SRL în perioada suspectă, 06.11.2021-06.11.2023, în valoare de 5.419.441,07 lei şi va obliga pârâta la plata către reclamantă a acestei sume.
4.Apelul
4.1 Împotriva sentinței menționate mai sus, a declarat apel pârâta C.T. SRL, considerând-o netemeinică și nelegală și solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii cererilor formulate de către G.M.R. SPRL, atât pe cale principală, cât şi accesorie.
4.2 Motivarea în fapt şi în drept a apelului.
În motivarea căii de atac promovate, apelanta pârâtă a arătat că prin considerente, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 117. al. (4), lit. e) din Legea nr. 85/2014, iar pentru a admite cererea lichidatoarei, conchide că nu sunt incidente dispozițiile art. 119 din legea 85/2014, și că nu contează în analiza sa că bunurile care au făcut obiectul operațiunilor de transfer au fost în parte identificate în patrimoniul debitoarei sau că tranzacțiile au fost reale, concretizate prin transferul efectiv al bunurilor. Conchide că în virtutea dispozițiilor exprese de lege, singura măsură ce poate fi dispusă, indiferent de realitatea tranzacțiilor, este anulare acestora.
Urmând expunerea anterioară, apelanta a opinat că instanța de fond a dat o greșită interpretare dispozițiilor art. 119 din Legea 85/2014.
A arătat că, legiuitorul exceptează de sub incidența acțiunii în anulare actele de constituire sau de transfer cu caracter patrimonial, făcute de către debitor în cursul desfășurării normale a activității sale curente.
Potrivit art.5 alin.(l) pct.2 din Lege, activitățile curente reprezintă acele activități de producție, comerț sau prestări de servicii și operațiuni financiare, propuse a fi efectuate de debitor în perioada de observație și în perioada de reorganizare, în cursul normal al activității sale, cum ar fi:
a) continuarea activităților contractate și încheierea de noi contracte, conform obiectului de activitate;
b) efectuarea operațiunilor de încasări și plăti aferente acestora;
c) asigurarea finanțării capitalului de lucru în limite curente.
Cu toate că definirea activităților curente se referă la perioada de observație (situată după apariția stării de insolvență), iar norma analizată are în vedere acte anterioare perioadei de observație, expresia în discuție trebuie să aibă, mutatis mutandis, un conținut similar și în contextul normei examinate, adică în ceea ce privește perioada suspectă. Desigur, trebuie să fie luat în considerare specificul activității debitorului înainte de inițierea procedurii insolvenței.
Desfășurarea normală a activității curente constă în efectuarea actelor și operațiunilor obișnuite în perioada dinaintea apariției stării de insolvent. Prin urmare, prin acte încheiate în cursul activității curente a debitorului înțelege orice acte prin care a fost derulate o activitate conforme obiectului de activitate, orice acte de încasare sau plăti privitoare la activități de realizare a obiectului de activitate, precum și orice acte sau operațiuni prin care a avut loc finanțarea capitalului de lucru necesar derulării activității de zi cu zi a debitorului.
În ceea ce privește anticiparea stării de insolvență de către debitor sau reprezentantul acestuia, cât timp nu poate fi stabilite reaua-credință, existența posibilității apariției insolvenței nu poate constitui un motiv pentru anularea actelor de transfer, dacă actele în cauză au fost efectuate „în cursul activității ” curente a debitorului.
Reaua-credință a debitorului, în contextul excepției, are două componente. Prima se referă la cunoașterea iminentei sau existentei insolvenței, iar a doua la intenția de fraudare. Dacă starea de insolvență este iminentă sau prezentă, debitorul are facultatea sau obligația, după caz, să ceară inițierea procedurii insolvenței. Cu toate acestea, existența primei componente nu este suficientă pentru a fi incidentă sancțiunea nulității actelor de transfer, cât timp debitorul nu a făcut altceva decât să desfășoare activitatea sa curentă. Dacă se probează caracterul fraudulos al actului de transfer, acesta este anulabil, deoarece într-un asemenea caz el se situează în afara activității legale a debitorului. Deci, în caz de insolvență, orice act de transfer încheiat în cursul activității curente, anterior deschiderii procedurii, este anulabil și nu nul absolut, chiar potrivit
Prin urmare, contrar raționamentului instanței de fond, analiza bunei credințe, respectiv a caracterului fraudulos al tranzacției se impune a fi făcută cu certitudine.
Așadar, instanța escaladează sensul cuvântului <poate>, ce este definitoriu în contextul dispozițiilor art. 117 din Legea 85/2014. Dincolo de prezumatul caracter fraudulos, admite că orice prezumție instituită de lege poate fi răsturnată. Or, dovezile depuse la dosarul cauzei dovedesc faptul că tranzacțiile efectuate sunt reale, și că, contrar celor reținute de către instanța de judecată, au fost în măsură să producă profit ambelor societăți.
Consideră apelantul că se impune cuvenita precizare cu privire la profit, respectiv, că acesta este un factor ce se analizează în mod concret în raport cu patrimoniul propriu al fiecărei societăți în parte, și nu în raport cu cel al persoanei fizice care controlează activitatea societăților.
Concret, bunurile pentru care societatea C.T. SRL a primit sumele de bani de la
societatea R.M. SRL au fost în mod real predate către aceasta din urmă, făcând mai departe obiectul unor vânzări ulterioare către alte persoane juridice. Desigur că, unele dintre bunurile care nu au fost înstrăinate, se regăsesc încă în patrimoniul societății falite, fiind predate către lichidator.
Or, în condițiile în care acestea în parte există, și pot fi înstrăinate prin modalitățile
specifice prevăzute în contextul procedurii de insolvență, pe de o parte, iar pe de altă parte, în condițiile în care R.M. a primit în patrimoniul său sumele de bani reprezentând contravaloarea pentru bunurile vândute către terți, după achiziționarea acestora de la societatea C.T. SRL, anularea tranzacțiilor nu doar că apare nefondată, dar este departe nerealistă din perspectiva unei soluții care ar trebui să producă efecte concrete în beneficiul societății falite.
Nu se justifică în mod clar să admită o asemenea ipoteză, în condițiile în care prin repunerea părților în situația anterioară se presupune că societății C.T. SRL ar trebui să i se restituie bunurile dovedit înstrăinate, or sumele de bani încasate pentru acestea de la terți de către societatea R.M.
Concluzionând, R.M. nu are posibilitate concretă de a restitui bunurile înstrăinate către C.T., și poate cel mai important, atât pentru bunurile înstrăinate către R.M., cât și mai departe de către aceasta din urmă, s-au achitat taxe, impozite, TVA, a căror restituire de la bugetul de stat este puțin probabilă.
Analizând raționamentul de mai sus, ce se oglindește în conținutul înscrisurilor, apare clar că alta ar fi fost ipoteza de lucru pe fondul unor operațiuni fictive, chestiune ce, însă, nu se aplică în cauză.
În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri.
4.3 Întâmpinarea în apel.
Prin întâmpinare, intimatul administratorul judiciar G.M.R. SPRL desemnat pentru debitoarea societatea R.M. SRL a solicitat respingerea apelului şi menținerea Sentinței civile nr. 26/2025, ca fiind legală şi temeinică.
În analiza legalității și temeiniciei sentinței de fond, intimatul a arătat că, în baza art. 117 alin.(1) și (2) lit. c și lit. g și alin. (4) lit. e din Legea nr. 85/2014: „(1) Administratorul judiciar/Lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea actelor sau operațiunilor frauduloase ale debitorului în dauna drepturilor creditorilor în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii.
(2) Următoarele acte sau operațiuni ale debitorului vor putea fi anulate, pentru restituirea bunurilor transferate sau a valorii altor prestații executate: (…)
c) acte încheiate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice altfel drepturile;
g) actele de transfer sau asumarea de obligații efectuate de debitor într-o perioadă de 2 ani anteriori datei deschiderii procedurii, cu intenția de a ascunde/întârzia starea de insolvență ori de a frauda un creditor. (…)
(4) Următoarele acte sau operațiuni, încheiate în cei 2 ani anteriori datei deschiderii procedurii cu persoanele aflate în raporturi juridice cu debitorul, vor putea, de asemenea, să fie anulate și prestațiile recuperate:
e) cu orice altă persoană fizică ori juridică, deținând o poziție de control asupra debitorului sau a activității sale;”
În esență, condițiile cumulative care trebuie să fie îndeplinite în cazul acțiunilor de anulare a actelor frauduloase, să se constate că operațiunea a fost efectuată ori actul a fost încheiat în perioada suspectă, respectiv ultimii 2 ani anterior deschiderii procedurii şi să se constate caracterul fraudulos al operațiunii/actului juridic, adică actul să fie făcut în dauna creditorilor societății debitoare.
Totodată, este necesar să nu fie incident cazul de excludere prevăzut de art. 119 din Legea nr. 85/2014 (actele de constituire/sau de transfer cu caracter patrimonial făcute de debitor în cursul desfășurării normale a activității sale curente).
De asemenea, a menționat faptul că art. 122 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 instituie o prezumție de fraudă în dauna creditorilor referitoare la actele prevăzute de art. 1 17 alin. (2).
Referitor la prima condiție, întrucât toate operațiunile a căror anulare o solicităm au fost efectuate în perioada suspectă, consideră că este în mod evident îndeplinită.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, aspectele din care se deduce caracterul fraudulos al operațiunilor sunt următoarele:
În primul rând, societatea R.M. S.R.L. și societatea C.T. S.R.L. sunt membre ale aceluiași grup de societăți. Dl. RC deținea calitatea de asociat și administrator în cadrul ambelor societăți, exercitând prin aceste calități, un control deplin asupra acestora. Utilizând această poziție privilegiată, acesta a ales să eludeze prioritatea stabilită de Legea Insolvenței și să creeze un avantaj nelegal unei alte societăți din grup. În virtutea acestei duble calități, dl. RC cunoștea starea iminentă de insolvență a debitoarei R.M. S.R.L. la data efectuării operațiunilor.
Societatea R.M. S.R.L. avea datorii certe, lichide, și exigibile, aceasta având înscrise la masa credală datorii în cuantum de 15.881.035,23 lei (după cum rezultă din Tabelul preliminar rectificat de creanțe publicat în BPI nr. 16381/30.09.2024).
În mod evident, plata acestor sume de bani către o societate din același grup nu a fost în interesul societății debitoare, aceste plăți nefiind justificate de vreun eventual profit care ar fi fost obținut de către societatea debitoare. Aceste plăţi au agravat situația financiară a societății debitoare.
Din contră, fiind vorba despre societăți din cadrul aceluiași grup de societăți, dacă dl. RC ar fi urmărit redresarea societății R.M., acesta ar fi prioritizat plata către ceilalți creditori, existând posibilitatea amânării efectuării plăților către societatea C.T. S.R.L. la o dată ulterioară (întrucât în mod evident, o firmă din grup nu ar fi acționat în instanță/executat silit o altă societate din grup).
În realitate, unicul scop al efectuării acestor plăți a fost: scoaterea acestor sume de bani din patrimoniul societății R.M. și mutarea acestora în patrimoniul societății C.T., unde dl. RC ar fi avut acces la acestea în calitate de administrator și asociat și unde ar fi fost ferite de creditorii societătii R.M.; prioritizarea societății C.T. (care nici nu s-a mai înscris la masa credală a societății R.M.) în dauna celorlalți creditori și în consecință fraudarea intereselor celorlalți creditori.
Acesta este și motivul pentru care judecătorul-sindic a reținut în mod corect faptul că „caracterul fraudulos rezultă din chiar încheierea actelor în condițiile exercitării unui control absolut de către aceeași persoană asupra celor două societăți implicate în operațiunile contestate. În mod evident prin aceste operațiuni s-a urmărit scoaterea unor sume de bani din patrimoniul debitoarei ceea ce a contribuit la producerea stării de insolvabilitate, și fraudarea drepturilor celorlalți creditori”.
În al doilea rând, intimatul a solicitat să se observe faptul că societatea C.T. nu este înscrisă la masa credală a debitoarei R.M. Consideră intimatul că acest fapt nu este întâmplător, fiind o consecință directă a tuturor operațiunilor frauduloase efectuate între societatea debitoare și CT.
A învederat faptul că, doar în perioada 01.10.2023-01.11.2023, debitoarea a efectuat către societatea C.T. SRL următoarele plăți: la data de 26.10.2023, plata sumei de 100.000 de lei – la data de 26.10,2023, plata sumei de 580.000 de lei; la data de 31.10.2023, plata sumei de 500 de lei – la data de 31.10.2023, plata sumei de 49.000 de lei; la data de 01.11.2023, plata sumei de 1000 de lei.
Astfel, în decursul a șase zile, cu o săptămână înainte de constatarea stării de insolvență, debitoarea a făcut plăți în cuantum total de 730.500 de lei, către o firmă din grup.
Totodată, în ceea ce privește în ceea ce privește factura CAR nr. 021/25.06.2023 în cuantum de 351.407 lei, care are ca obiect „Servicii cf CTR 59/01.01.2023”:
Conform contractului nr. 59/01.01.2023, C.T. este beneficiarul serviciilor, iar debitoarea R.M. este prestatorul serviciilor respective.
Concluzia logică este că debitoarea ar fi trebuit să factureze în acest caz contravaloarea serviciilor prestate și să le încaseze, iar nu societatea C.T.
Astfel, în mod evident rezultă că a fost emisă fraudulos factura CAR nr. 021/25.06.2023 care are ca obiect Servicii cf CTR 59/01.01.2023.
A mai arătat că o mare parte din facturi sunt facturi de avans: prin factura seria CAR, nr. 002/14.12.2022 este facturat un avans de 15.300 de lei nefiind specificat care este bunul pentru care se face această plată: Factura seria CAR nr. 003/20.12.2022 este facturat un avans de 135.000 de lei, nefiind individualizată în vreun fel stația de betoane pentru care a fost achitată această sumă de bani; Factura seria CAR nr. 017/15.05.2023 este facturat un avans de 221.340 de lei, nefiind individualizată în vreun fel stația de betoane pentru care a fost achitată această sumă de bani.
Doar aceste plăți au un cuantum total de 371.640 de lei. Având în vedere lipsa de informații suplimentare cu privire la aceste tranzacții (pe care o consideră intenționată) este foarte ușor să se piardă urma acestor sume de bani. Marea majoritate a facturilor ce au fost depuse de către C.T. la dosarul cauzei au fost emise cu puțin timp înainte de deschiderea procedurii insolventei față de debitoarea R.M. S.R.L. (06.11.2023).
Nu în ultimul rând, a arătat că, astfel cum a reținut și prima instanță în mod corect, „întrucât din precizările formulate chiar de către C.T. S.R.L. (f. 157) R.C. este administratorul societății din 03.11.2022, iar anterior datei de 06.11.2021, între cele două societăți nu au existat raporturi juridice. Prin urmare, transferurile contestate nu pot fi apreciate ca având natura juridică a unor acte de transfer cu caracter patrimonial făcute de către debitor în cursul desfășurării normale a activităţii sale curente.”
Având în vedere toate aceste aspecte, consideră pe deplin dovedit caracterul fraudulos al operațiunilor şi a solicitat menținerea Sentinței nr. 26/2025 ca temeinică și legală.
În drept, a invocat dispoziţiile Legii nr. 85/2014, Codul Civil, Codul de Procedură Civilă, precum și orice alte prevederi legale incidente.
În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri.
5. Analiza instanței de apel:
Potrivit art. 476 din Codul de procedură civilă, apelul provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept. Totodată, instanța este ținută de limitele a ceea ce s-a apelat (tantum devolutum quantum apellatum).
Din considerentele hotărârii instanței de fond, reiese că soluția acesteia s-a fundamentat pe reținerea ipotezelor prevăzute de art. 117 alin. 2 lit. c, g din Legea nr. 85/2014 şi de art. 117 alin. 4 lit. e din aceeași lege.
Contrar opiniei primei instanțe, Curtea reține că acțiunile pe care administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar le poate introduce în temeiul art. 117 din Legea nr. 85/2014 sunt acțiuni în anularea actelor juridice frauduloase, astfel cum expres prevede textul normativ indicat. În schimb, acțiunea revocatorie (pauliană) este o acțiune în inopozabilitate astfel cum prevede art. 1562 alin. 1 C. civ. care nu afectează valabilitatea actelor civile, ci conduce la lipsirea de efecte a actelor în raport cu creditorul fraudat.
În altă ordine de idei, prima instanță a făcut o corectă apreciere a cauzei contractelor de vânzare încheiate între R.M. SRL şi C.T. SRL, acestea intrând sub incidența art. 117 alin. 4 lit. e), având în vedere că ambele societăți aveau drept administrator şi asociat unic pe R.C. Persoana decidentă asupra voinței societăților comerciale de a înstrăina şi de a cumpăra bunurile era persoana fizică menţionată, acesta neputându-se folosi de apanajul oferit de persoana juridică C.T. SRL pentru a înlătura evidența faptului că era singura persoană care putea exprima consimțământul la încheierea contractelor de vânzare.
De altfel, intenția legiuitorului în reglementarea ipotezei de la art. 117 alin. 4 lit. e) a fost aceea de a sancționa situația de fapt constând în încheierea de acte juridice între insolvent şi persoana care o controlează şi nu de a limita în mod formalist efectele normei în discuție doar la situaţia juridică care, în multe cazuri, poate să nu corespundă cu situația de fapt reală.
În altă ordine de idei, având în vedere că, pentru majoritatea bunurilor menţionate în facturile depuse de apelantă pentru a justifica relaţiile contractuale cu intimata R.M. SRL, nu s-a făcut dovada predării acestora către intimată, este incidentă ipoteza fictivităţii relaţiilor contractuale invocate de apelantă.
Totodată, este de observat că, deşi apelanta invocă valorificarea de către intimată a bunurilor vândute acesteia şi negăsite în posesia ei, nu propune nici o probă în sensul menţionat, facturile depuse la dosar de apelantă privind relaţii contractuale ale apelantei cu terţi sau cu intimata, şi nu contracte încheiate de intimată cu terţi.
Prin urmare, pentru facturile, nesemnate de altfel, prin care apelanta doreşte să dovedească vânzarea unor bunuri mobile care să justifice plăţile efectuate de intimată către ea, dar pentru care nu dovedeşte predarea şi nici existenţa bunurilor în patrimoniul intimatei, în contextul în care este incidentă ipoteza prevăzută de art. 117 alin. 4 lit. e) din Legea nr. 85/2014, Curtea constată, în acord cu prima instanţă, nu numai fictivitatea vânzărilor, dar şi intenţia frauduloasă a părţilor de a scoate din patrimoniul intimatei-debitoare sume de bani, în vederea fraudării intereselor creditorilor.
Aceeaşi concluzie se impune şi pentru bunurile menţionate în facturi şi care au fost identificate de lichidator judiciar în patrimoniul intimatei, vânzarea acestora de către intimată pentru obţinerea de profit nefiind dovedită astfel încât cumpărarea acestora de la apelantă să poată fi încadrată în activitatea curentă a intimatei. Concluzia se impune având în vedere că obiectul principal de activitate al intimatei – comerţ cu ridicata al maşinilor pentru industria minieră şi construcţii – nu presupune şi utilizarea „maşinilor” conform destinaţiei lor pentru a fi justificată păstrarea lor de către intimată, ipoteză oricum inexistentă în cauză în contextul în care apelanta nu a dovedit livrarea bunurilor.
Astfel, Curtea constată că nu este incidentă situaţia prevăzută de art. 119 din Legea nr. 85/2014 care să excludă transferurile patrimoniale din prezenta cauză de la analizarea caracterului lor fraudulos.
Mai mult decât atât, raportat la valoarea extrem de mare a creanţelor înscrise în tabelul preliminar al R.M. SRL (aproape 16 milioane RON) şi de faptul că bunurile găsite în patrimoniul intimatei au fost achiziţionate de C.T. SRL şi vândute către R.M. SRL în mai puţin de un an anterior deschiderii procedurii insolvenţei, este fără putinţă de tăgadă faptul că atât apelanta cât şi intimata cunoşteau la moment perfectării vânzărilor faptul că aceasta din urmă se află în iminentă stare de insolvenţă.
În acest context, nefiind făcută o dovadă contrară prezumţiei menţionate de art. 122 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, Curtea constată că întreaga operaţiune a fost făcută cu intenţia de a frauda interesele creditorilor, astfel că vânzările în discuţie intră sub incidenţa faptelor prevăzute de art. 117 alin. 2 lit. c) şi g) din Legea nr. 85/2014.
Nu trebuie ignorat nici faptul că multiple operaţiuni similare încheiate între cele două societăţi au fost anulate de instanţă, constatându-se reaua-credinţă a acestora în încheierea de acte juridice, părţile acţionând cu intenţia flauduloasă de a sustrage bunuri sau sume de bani din patrimoniul intimatei-debitoare, exemple în sensul precizat fiind hotărârile pronunţate în dosarele nr. …/91/2023/a4 şi nr. …/91/2023/a5.
În concluzie, prima instanţă a anulat în mod corect transferul patrimonial în cuantum de 5.419.441,07 lei efectuat de R.M. SRL către C.T. SRL.
Referitor la imposibilitatea de executare în natură a obligaţiei de restituire invocată de apelantă, Curtea reţine că această situaţie de fapt nu lipseşte de efecte sancţiunea nulităţii, obligaţia de restituire a bunurilor putând fi executată prin echivalent dacă acestea nu se mai află în patrimoniul debitoarei.
Pentru considerentele expuse în prezenta hotărâre, Curtea constată că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, astfel că va respinge apelul ca neîntemeiat.
(decizie rezumată de judecător Sorina LUCHIAN)