Infracţiunea de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, în formă continuată. Complicitate. Sarcina substanţială a probei. Principiile libertății probelor și liberei aprecieri a probelor. Proba dincolo de orice îndoială rezonabilă. Orice dubiu profită inculpatului în scopul garantării prezumției de nevinovăție

– art. 239 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal

– art. 16 alin. 1 lit. b) teza I, art 97 alin. (2) lit. f); art. 99 alin. (1) și art. 103 alin. (1) și alin. (2) teza a II-a Cod de procedură penală

Spre deosebire de faza de urmărire penală, în faza de judecată este incidentă doctrina probei dincolo de orice îndoială rezonabilă, transpusă în actuala legislație procesuală prin art. 103 alin. (2) teza a II-a Cod procedură penală, în scopul întăririi garanțiilor procedurale aferente prezumției de nevinovăție.

Art. 103 alin. (1) Cod de procedură penală consacră principiul liberei aprecieri a probelor potrivit căruia niciuna dintre probele administrate în cauză nu are o valoare predeterminată, iar valoarea probantă a fiecărui mijloc de probă administrat este aceeași. Prin urmare, nu există vreun criteriu legal de stabilire a priorității în evaluarea vreunui mijloc de probă și de stabilire a unei valori probante superioare a vreunuia dintre mijloacele de probă administrate. Astfel, organele judiciare trebuie să evalueze toate probele administrate în cursul procesului penal în mod legal, fiecare dintre acestea având, în esență, o valoare probantă egală.

Potrivit art. 99 alin. (1) Cod procedură penală, parchetului, în exercițiul acțiunii publice, îi revine sarcina substanţială a probei, care în speţă vizează ipotezele acuzatoriale mai sus arătate, acesta având şi sarcina producerii probei.

Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală a fost consacrat prin art. 97 alin. (2) lit. f) principiul libertății probelor potrivit căruia în procesul penal poate fi administrat orice mijloc de probă (judiciar sau extrajudiciar) cu condiția să fie respectată exigența de legalitate. În aceste condiții respectarea principiului legalității stipulat de art. 2 Cod de procedură penală conduce la posibilitatea administrării oricărui mijloc de probă indiferent dacă acesta este prevăzut de Codul de procedură penală sau de legislația specială, dacă are natură judiciară sau extrajudiciară, ori de subiectul procesual care solicită administrarea.

Deopotrivă, trebuie remarcat faptul că art. 103 alin. (1) Cod de procedură penală consacră principiul liberei aprecieri a probelor potrivit căruia niciuna dintre probele administrate în cauză nu are o valoare predeterminată, iar valoarea probantă a fiecărui mijloc de probă administrat este aceeași. Prin urmare, nu există vreun criteriu legal de stabilire a priorității în evaluarea vreunui mijloc de probă și de stabilire a unei valori probante superioare a vreunuia dintre mijloacele de probă administrate. Astfel, organele judiciare trebuie să evalueze toate probele administrate în cursul procesului penal în mod legal, fiecare dintre acestea având, în esență, o valoare probantă egală.

Este însă necesar ca reținerea sau înlăturarea unui mijloc de probă să aibă loc motivat în special atunci când proba este propusă și administrată în exercitarea dreptului la apărare. Tot astfel, evaluarea fiabilității mijloacelor de probă administrate trebuie motivată.

O altă modificare de esență a fost operată în noua legislație procesuală scopul întăririi garanțiilor procedurale aferente prezumției de nevinovăție. Astfel, Noul Cod de procedură penală a preluat standardul de probă din common law în ceea ce privește gradul de convingere al judecătorului stipulând în art. 103 alin. (2) teza a II-a Cod de procedură penală că o soluție de condamnare se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Acest standard joacă un rol vital în cadrul procesului penal și constituie principalul instrument pentru reducerea riscului comiterii de erori judiciare.

În acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în care s-a reținut că „probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe s-a făcut în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Hotărârea judecătorească s-a întemeiat pe acele probatorii care s-au coroborat între ele şi sunt în măsură să confirme o situaţie clară, de necombătut, indiferent de faza procesuală în care acestea au fost administrate. (…) Important pentru justa soluționare a cauzei este faptul ca mijloacele de probă să asigure aflarea adevărului şi justa soluționare a cauzei, iar prin coroborarea lor să se confirme o situație exactă, neafectată de vreun dubiu. Astfel, susținerile inculpaților în sensul că prima instanță a dat valoare probatorie unor mijloace de probă (din faza urmăririi penale) pe care nu le-a administrat nemijlocit în faza cercetării judecătorești nu pot fi primite” (I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2479 din 8 septembrie 2014).

În consecință, Curtea consideră că pot fi reținute în cauză numai situațiile de fapt care sunt rezultate din probe fiabile și care se află în vecinătatea certitudinii, iar orice dubiu profită inculpatului în scopul garantării prezumției de nevinovăție.

Prin adoptarea prezumției de nevinovăție ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează și ele libertatea persoanei s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal și a concepției organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerințe:

1. vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției;

2. sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului;

3. la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată, la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efecte erga omnes;

4. hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, administrate în mod legal şi loial, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.

Toate aceste cerințe sunt argumente pentru transformarea concepției asupra prezumției de nevinovăție, dintr-o simplă regulă, garanție a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre penală definitivă.

Pentru a reține comiterea infracțiunii de care au fost acuzaţi inculpaţii, parchetul trebuia să probeze dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că înstrăinările celor 7 autovehicule s-a făcut în frauda creditorilor. Or, în cauză se constată că parchetul nu a reușit să facă o astfel de probă prin utilizarea unor mijloace care să aibă valoare probantă.

Elementul material al infracţiunii în forma de bază constă într-una din modalitatăţile alternative prevăzute de textul de incriminare.

Înstrăinarea de bunuri sau valori din patrimoniu presupune atât operaţiunile juridice translative de proprietate dar şi alte acte prin care patrimoniul debitorului ajunge să fie diminuat. Inculpaţii nu au negat acest fapt, de altfel acesta rezultă cu evidenţă din înscrisurile existente la dosarul cauzei constând în facturi, chitanţe, dar şi alte înscrisuri emanând de autorităţi.

Nu orice act de înstrăinare de bunuri sau valori din patrimoniul societăţii debitoare are caracter infracţional ci doar acela care este apt să genereze un risc pentru creditor. În cazul actelor translative de proprietate cum este cel în speţă, acuzarea trebuia să dovedească dincolo de orice dubiu rezonabil, că vânzările s-au făcut sub preţul real, iar acest lucru a fost făcut cu intenţia de a frauda creditorii societăţii debitoare. Or, în speţă, acestea sunt doar simple supoziţii.

Curtea de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori

Decizia penală nr. 687 din 11 decembrie 2024

Prin Sentinţa penală nr. (…)/18.10.2023 pronunţate de Judecătoria (…), în temeiul art. 396 alin. 4, 10 Cod de procedură penală raportat la art. 83 Cod penal s-a stabilit în sarcina inculpatei (I1) pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, prevăzută de art. 239 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (două acte materiale).

În temeiul art. 83 alin. 1 și art. 84 alin. 1 Cod penal s-a amânat aplicarea pedepsei de un an închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 85 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpata (I1) trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune (…), la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 85 alin. 2 lit. b) Cod penal a fost obligată inculpata să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei (…) sau Primăriei (…), jud. (…), pe o perioadă de 50 de zile.

În temeiul art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) – e) Cod penal se vor comunica Serviciului de Probaţiune (…).

În temeiul art. 404 alin. 3 Cod de procedură penală s-a atras atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 88 Cod penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei.

În temeiul art. 396 alin. 4, 10 Cod de procedură penală raportat la art. 83 Cod penal s-a stabilit în sarcina inculpatului (I2) pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, prevăzută de art. 48 alin. 1 raportat la art. 239 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (două acte materiale).

În temeiul art. 83 alin. 1 și art. 84 alin. 1 Cod penal s-a amânat aplicarea pedepsei de un an închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 85 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul (I2) trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune (…), la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 85 alin. 2 lit. b) Cod penal a fost obligat inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei (…) sau Primăriei (…), jud. (…), pe o perioadă de 50 de zile.

În temeiul art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) – e) Cod penal se vor comunica Serviciului de Probaţiune (…).

În temeiul art. 404 alin. 3 Cod de procedură penală s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 88 Cod penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei.

În temeiul art. 25 alin. 1 şi art. 397 Cod de procedură penală s-au respins ca inadmisibile acţiunile civile exercitate în procesul penal de către persoanele vătămate SC (S1) SRL și SC (S2) SRL împotriva inculpatei (I1).

În temeiul art. 19 alin. 1, art. 25 alin. 1 şi art. 397 Cod de procedură penală, raportat la art. 1349, art. 1357 şi următoarele, art. 1369 și art. 1382 Cod civil s-a admis acțiunea civilă exercitată de către persoana vătămată SC (S2) SRL împotriva inculpatului (I2) și, în parte, acţiunea civilă exercitată de către persoana vătămată SC (S1) SRL împotriva aceluiași inculpat și a fost obligat inculpatul (I2) la plata următoarelor sume de bani: către partea civilă SC (S2) SRL a sumei de 38.754,5 lei și a dobânzii legale aferente, începând cu data de 25.07.2019 până la data plății integrale și către partea civilă SC (S1) SRL a sumei de 9.225,48 de lei, cu titlu de daune materiale.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de câte 500 de lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că în fapt, prin plângerea prealabilă înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria (…) la data de 05.02.2021, în dosarul nr. (…)/P/2021, persoana vătămată (S1) SRL a solicitat să fie cercetați făptuitorii (S3) SRL, (I1), în calitate de administrator al (S3) SRL şi (I2), sub aspectul săvârșirii infracţiunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor prevăzută de art. 239 Cod penal.

Persoana vătămată (S1) SRL a învederat, în esenţă, faptul că, anterior intrării în insolvență, societatea (S3) SRL, prin administrator (I1), a vândut bunurile din patrimoniul societăţii către o altă societate, (S4) SRL administrată de numitul (I2), astfel că nu şi-a mai putut recupera debitul în valoare de 82.990,98 de lei (compus din debit principal şi penalităţi de întârziere la plată).

Prin plângerea prealabilă înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria (…) la data de 02.04.2021, în dosarul nr. (…)/P/2021, persoana vătămată (S2) SRL a solicitat să fie cercetați făptuitorii (S3) SRL, (I1), în calitate de administrator al (S3) SRL, şi (I2), sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, prevăzută de art. 239 Cod penal.

Persoana vătămată (S2) SRL a învederat, în esenţă, faptul că, anterior intrării în insolvență, societatea (S3) SRL, prin administrator (I1), anterior intrării în insolvență, a vândut bunurile din patrimoniul societăţii către o altă societate, (S4) SRL, administrată de numitul (I2), astfel că nu şi-a mai putut recupera debitul în valoare de 48.637,52 de lei.

Prin ordonanța procurorului din data de 19.12.2022, s-a dispus reunirea dosarului nr. (…)/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria (…) la dosarul nr. (…)/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria (…).

Audiat în cursul urmăririi penale, reprezentantul legal al persoanei vătămate (S1) SRL a declarat, în esenţă, faptul că între societatea (S1) SRL, în calitate de furnizor şi societatea debitoare (S3) SRL, reprezentată de administrator (I1), în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul de furnizare şi fideiusiune nr. (…) din data de 23.01.2019, având ca obiect furnizarea de motorină, în cantitatea solicitată de către beneficiarul contractului, necesară autovehiculelor acesteia. În temeiul contractului, societatea (S1) SRL a livrat către societatea (S3) SRL motorină, sens în care au fost emise facturile neachitate: factura UNI (…)262, emisă la data de 31.03.2019 şi scadentă la data de 30.04.2019, în valoare de 19.114,71 lei, factura UNI (…)602, emisă la data de 15.04.2019 şi scadentă la data de 15.05.2019, în valoare de 22.664,21 lei, factura UNI (…)849, emisă la data de 30.04.2019 şi scadentă la data de 30.05.2019, în valoare de 12.294,43 lei, factura UND (…)3, emisă la data de 31.01.2020 și scadentă la data de 31.01.2020, în valoare de 5174,52 lei, reprezentând penalități pentru întârzierea plății, factura UNI (…)941, emisă la data de 20.03.2020 și scadentă la data de 20.03.2020, în valoare de 6665,12 lei, reprezentând penalități pentru întârzierea plății. În scopul garantării plății tuturor sumelor datorate, conform facturilor emise şi acceptate potrivit contractului încheiat, societatea debitoare (S3) SRL a constituit în favoarea (S1) SRL o garanție de prim rang (cap. VII din contract) având ca obiect următoarele bunuri: autoutilitara N 3, marca Man cu nr. de înmatriculare (…)-02-(…) și autoutilitara N 3, marca Volvo, cu nr. de înmatriculare (…)-03-(…). Pentru a garanta contravaloarea maximului livrărilor, societatea debitoare (S3) SRL a emis biletul la ordin (…)3(…) (…)87, însă, la momentul prezentării la bancă, plata a fost refuzată. În scopul fraudării creditorului (S1) SRL, inculpata (I1), în calitate de administrator al (S3) SRL, fiind ajutată de inculpatul (I2), a procedat la înstrăinarea autovehiculelor aflate în patrimoniul (S3) SRL, cu puţin timp înainte de intrarea în insolvenţă a societăţii.

Audiat în cursul urmăririi penale, reprezentantul legal al persoanei vătămate (S2) SRL a declarat, în esenţă, faptul că între societatea SC (S2) SRL, în calitate de furnizor şi societatea debitoare (S3) SRL, reprezentată de administrator (I1), în calitate de beneficiar, existau relații comerciale, având ca obiect furnizarea de motorină, în cantitatea solicitată de către beneficiar necesară autovehiculelor acesteia. În temeiul contractului, societatea SC (S2) SRL a livrat către societatea (S3) SRL motorină, sens în care au fost emise facturile neachitate: factura seria YAN nr. (…)45, emisă la data de 31.03.2019, în valoare de 25.581,26 de lei, factura seria YAN nr. (…)62, emisă la data de 30.11.2018, în valoare de 32.404,21 de lei, factura seria YAN nr. (…)31, emisă la data de 31.01.2019, în valoare de 12.982,37 de lei. În scopul fraudării creditorului (S2) SRL, inculpata (I1), în calitate de administrator al (S3) SRL, fiind ajutată de inculpatul (I2), a procedat la înstrăinarea autovehiculelor aflate în patrimoniul (S3) SRL, cu puţin timp înainte de intrarea în insolvenţă a societăţii.

Din înscrisurile furnizate de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (…) şi din raportul întocmit de lichidatorul judiciar (Lj) IPURL rezultă că, într-o primă fază, inculpata (I1) a procedat la înstrăinarea celor două autoutilitare (autoutilitara N 3, marca Man, cu nr. de înmatriculare (…)-02-(…) şi autoutilitara N 3, marca Volvo, cu nr. de înmatriculare (…)-03-(…) cu care a garantat plata tuturor sumelor datorate societăţii (S1) SRL, conform facturilor emise, aferente livrărilor de motorină.

Prin înstrăinarea celor două autovehicule susnumiții au urmărit să genereze o stare de insolvabilitate și mai mare a debitoarei (S3) SRL. Astfel, în ceea ce privește autoutilitara Volvo, cu nr. de înmatriculare (…)-03-(…), aceasta a fost înmatriculată pe societatea debitoare la data de 04.06.2018 şi radiată la data de 09.09.2019, ca urmare a vânzării în prima etapă către asociatul (I2), pentru suma de 1.000 de euro, conform facturii nr. (…) din data de 26.06.2019. Ulterior, la data de 03.02.2020, inculpatul (I2) a înstrăinat-o către societatea (S4) SRL, reprezentată de acesta în calitate de administrator, pentru suma de 10.000 de lei. În ceea ce privește autoutilitara Man, cu nr. de înmatriculare (…)-02-(…), aceasta a fost înmatriculată pe societatea debitoare (S3) SRL la data de 04.06.2018 şi radiată la data de 09.09.2019, ca urmare a vânzării în prima etapă către asociatul (I2) pentru suma de 1000 de euro, conform facturii nr. (…)3 din data de 29.06.2010. Ulterior, la data de 06.02.2020 inculpatul (I2) a procedat la înstrăinarea acesteia către numitul (…), pentru suma de 15.000 de lei.

Totodată, din probele administrate în cauză rezultă și alte acte de transfer patrimonial în scop de fraudare a creditorilor (S1) SRL şi (S2) SRL cu privire la încă 5 autovehicule, după cum urmează: BMW seria 5, an fabricație 2002, nr. de înmatriculare (…)-16-(…), radiat la 03.10.2019, ca urmare a vânzării către (S4) SRL; Opel Astra G, an fabricație 1999, nr. (…)-07-(…), radiat la 03.10.2019, ca urmare a vânzării către (S4) SRL; Opel Vectra, an fabricație 2005, nr. (…)-14-(…), radiat la 16.10.2019, ca urmare a vânzării către (S4) SRL; autoutilitara Iveco, an fabricație 2004, nr. (…)-06-(…), radiată la 09.09.2019, ca urmare a vânzării către asociatul (I2); Mercedes Benz, an fabricație 2008, nr. (…)-11-(…), radiat la 09.09.2019, ca urmare a vânzării către asociatul (I2).

Astfel, instanța a reținut faptul că în perioada iunie – iulie 2019, societatea debitoare (S3) SRL, reprezentată de inculpata (I1), a înstrăinat următoarele 7 autovehicule:

– autoutilitara marca Volvo, culoare albă, an fabricație 2008, serie șasiu (…)22, număr de înmatriculare (…)03(…), înmatriculată pe societatea debitoare la data de 04.06.2018 a fost radiată la data de 09.09.2019, ca urmare a vânzării către inculpatul (I2), pentru suma de 1.000 de euro, conform facturii nr. (…)2 din data de 26.06.2019;

– autoutilitara marca MAN, culoare albă, an fabricație 2008, serie șasiu (…), nr. înmatriculare (…)02(…), înmatriculată pe societatea debitoare 04.06.2018 a fost radiată la data de 09.09.2019, ca urmare a vânzării către inculpatul (I2), pentru suma de 1.000 de euro, conform facturii nr. (…)3 din data de 29.06.2019;

– autoturismul marca BMW, an fabricație 2002, serie șasiu (…)93, nr. de înmatriculare (…)16(…), înmatriculat pe societatea debitoare la data de 30.01.2019 a fost radiat la data de 03.10.2019, ca urmare a vânzării către societatea (S4) SRL, conform facturii nr. (…)3 din data de 08.07.2019, pentru suma de 7.140,00 lei;

– autoturismul marca Opel Astra G, an fabricație 1999, serie șasiu (…)13, nr. înmatriculare (…)07(…), înmatriculat pe societatea debitoare la data de 31.08.2018 a fost radiat la data de 03.10.2019, ca urmare a vânzării către societatea (S4) SRL, conform facturii nr. (…)4 din data de 18.07.2019, pentru suma de 2.975,00 de lei;

– autoturismul marca Opel Vectra, an fabricație 2005, serie șasiu (…)11, nr. înmatriculare (…)14(…), înmatriculat pe societatea debitoare 01.10.2018 a fost radiat la data de 16.10.2019, ca urmare a vânzării către societatea (S4) SRL, conform facturii nr. (…)2 din data 25.07.2019, pentru suma de 5.593,00 de lei;

– autoutilitara marca Iveco, an fabricație 2004, serie șasiu (…)84, nr. înmatriculare (…)06(…), înmatriculată pe societatea debitoare la data de 23.08.2018 a fost radiată la data de 09.09.2019, ca urmare a vânzării către inculpatul (I2), pentru suma de 1.000 de euro, conform facturii nr. (…)4 din data de 02.07.2019;

– autoturismul marca Mercedes Benz, an fabricație 2008, serie șasiu (…)65, nr. înmatriculare (…)11(…), înmatriculat pe societatea debitoare la data de 17.04.2018 a fost radiat la data de 09.09.2019, ca urmare a vânzării către inculpatul (I2), pentru suma de 1.000 de euro, conform facturii nr. (…)1 din data de 24.06.2019.

Prin urmare, s-a reţinut că inculpata (I1), în reprezentarea societății debitoare (S3) SRL, a înstrăinat, în perioada iunie – iulie 2019, 7 autovehicule către inculpatul (I2) sau către societatea (S4) SRL, care are ca asociat unic și administrator pe (I2). Dat fiind că societatea debitoare (S3) SRL nu a achitat contravaloarea facturilor fiscale aferente livrărilor de combustibil, așa cum s-a obligat prin contract, societățile (S1) SRL şi (S2) SRL au chemat în judecată societatea administrată de inculpata (I1), solicitând deschiderea procedurii insolvenței. La data de 21.02.2020 a fost înregistrată cererea inițială de deschidere a procedurii insolvenței formulată de SC (S2) SRL, iar, ulterior, la data de 01.04.2020, a fost înregistrată la Tribunalul (…) şi cererea (S1) SRL.

Prin Sentința nr. (…)/F/2020 din data de 30.09.2020, pronunțată de Tribunalul (…) în dosarul nr. (…)/2020, a fost admisă cererea formulată de creditorii SC (S1) SRL şi (S2) SRL și s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva (S3) SRL. Prin aceeași hotărâre, (Lj) IPURL a fost desemnat în calitate de administrator judiciar al (S3) SRL. Instanța civilă a constatat că (S1) SRL a solicitat deschiderea procedurii de insolvență a (S3) SRL pentru o creanță de 51.512,99 de lei, creanță majorată ulterior cu penalități de întârziere din debitul restant, la cuantumul total de 82.990,98 de lei. De asemenea, s-a constatat faptul că societatea (S2) SRL a solicitat deschiderea procedurii de insolvență a (S3) SRL pentru o creanță de 48.637,52 de lei.

Prin Sentința nr. (…)/F/2021 din data de 20.01.2021, pronunțată de Tribunalul (…) în dosarul nr. (…)/2020, s-a dispus începerea procedurii falimentului debitoarei SC (S3) SRL, iar (Lj) IPURL a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar al (S3) SRL.

Din raportul întocmit de lichidatorul judiciar (Lj) IPURL cu privire la situația patrimonială a debitoarei (S3) SRL, rezultă că, în anul 2019, debitoarea nu dispunea de resurse financiare, în anul 2019 capitalul propriu al debitoarei devine negativ, ce indică incapacitatea de a-și finanța din resurse proprii activitatea, rata autonomiei financiare (-129,64) are valoare negativă în anul 2019, situație ce denotă incapacitatea societății de a funcționa fără a apela la surse de finanțare externe, iar indicatorul ce privește solvabilitatea patrimonială indică o situație economică vulnerabilă a debitoarei. După deschiderea procedurii de insolvență, prin notificarea din 05.11.2020 administratorul judiciar (Lj) IPURL a solicitat administratorului statutar în persoana inculpatei (I1) comunicarea actelor contabile, fiind solicitate printre altele şi lista cuprinzând totalitatea transferurilor patrimoniale în ultimii 2 ani anteriori deschiderii procedurii. Totodată, administratorul judiciar a procedat la convocarea adunării generale a asociaților debitoarei SC (S3) SRL în vederea stabilirii administratorului special. Cu toate aceste notificări, administratorul statutar nu a dat curs solicitărilor administratorului judiciar de predare a documentelor contabile și a lămuririlor privind transferurile patrimoniale efectuate, iar după cum reiese și din hotărârea nr. (…)/F/2021 emisă de Tribunalul (…), în dosar (…)/2020/a1, debitoarea nu a depus la dosar documente contabile ale societății, numita (I1) nu a dat curs solicitării practicianului în insolvență de predare a gestiunii averii debitorului, în scopul de a nu se putea reține o stare corectă privind situația financiară şi patrimonială a societății (S3) SRL. Raportul privind cauzele care au dus la insolvența debitoarei (S3) SRL a fost publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. (…)/12.01.2021, dată la care au luat la cunoştinţă şi persoanele vătămate despre faptul că (S3) SRL şi-a golit întreg patrimoniul.

În concluzie, din mijloacele de probă fiabile administrate în cauză și în raport de limitele factuale ale sesizării instanței, s-a reţinut, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că, în perioada iunie – iulie 2019, cu ajutorul inculpatului (I2), inculpata (I1), în calitate de administrator al SC (S3) SRL, a înstrăinat un număr de 7 autovehicule către inculpatul (I2) ori către societatea (S4) SRL, administrată de către acesta, la un preţ mult mai mic decât valoarea lor reală, în scopul fraudării creditorului (S1) SRL, de la care a achiziționat produse petroliere în temeiul contractului de furnizare şi fideiusiune nr. (…) din data de 23.01.2019, înregistrând un debit restant, neachitat, de 54.073,35 de lei, precum şi în scopul fraudării creditorului (S2) SRL, care i-a vândut produse petroliere, potrivit facturilor seria YAN nr. (…)45, emisă la data de 31.03.2019, seria YAN nr. (…)62, emisă la data de 30.11.2018 și seria YAN nr. (…)31, emisă la data de 31.01.2019, înregistrând un debit restant, neachitat, de 48.637,52 de lei.

Situația de fapt reţinută şi vinovăţia inculpaţilor sunt dovedite cu probele administrate în cauză, respectiv declarațiile inculpaţilor (I1) şi (I2) care se coroborează cu declaraţiile reprezentanţilor legali ai persoanelor vătămate, declaraţiile martorilor (M1) şi (M2), adresa şi răspunsul emis de (Lj) SRL, raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la insolvența debitoarei (S3) SRL, adresele de răspuns ale Serviciului Public Comunitar Regim de Conducere a Vehiculelor, adresa şi răspunsul BEJ (Ej), adresa şi răspunsul ANAF, adresele de răspuns ale Primăriei (…), facturile fiscale emise de către (S2) SRL, biletul la ordin seria (…)L nr. (…)83, refuzat la plată, tabelul definitiv privind creditorii (S3) SRL si (S2) SRL, înscrisul privind istoricul (S1) SRL, (S3) SRL, (…) SRL, (…) SRL, Sentința nr. (…)/F/2021 a Tribunalului (…), Sentinta nr. (…)/F/2020 a Tribunalului (…), Sentința nr. (…)/F/2021 a Tribunalului (…), notificarea nr. (…)3/05.11.2020, actul constitutiv al (S3) SRL, contractul de furnizare şi fideiusiune nr. (…)/23.01.2019, precum şi înscrisurile întocmite în cursul procesului penal.

În drept, în raport de limitele factuale ale sesizării instanței, s-a reținut că faptele inculpatei (I1) care, în perioada iunie – iulie 2019, în calitate de administrator al SC (S3) SRL, a înstrăinat un număr de 7 autovehicule aparținând societății pe care o administra, către inculpatul (I2) și către societatea (S4) SRL, administrată de către acesta, la un preţ mult redus față de valoarea lor reală, în scopul fraudării creditorului (S1) SRL, de la care a achiziționat produse petroliere în temeiul contractului de furnizare şi fideiusiune nr. (…) din data de 23.01.2019, înregistrând un debit restant, neachitat, de 54.073,35 de lei, precum şi în scopul fraudării creditorului (S2) SRL, de la care a achiziționat produse petroliere, potrivit facturilor seria YAN nr. (…)45, emisă la data de 31.03.2019, seria YAN nr. (…)62, emisă la data de 30.11.2018, și seria YAN nr. (…)31, emisă la data de 31.01.2019, înregistrând un debit restant, neachitat, de 48.637,52 de lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, prevăzute de art. 239 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (două acte materiale, persoane vătămate (S1) SRL şi (S2) SRL).

Totodată, faptele inculpatului (I2) care, în perioada iunie – iulie 2019, a ajutat-o pe inculpata (I1), administrator al SC (S3) SRL, să înstrăineze un număr de 7 autovehicule din patrimoniul SC (…) SRL, cumpărându-le la un preţ mult redus față de valoarea lor reală, direct sau prin intermediul societății (S4) SRL, administrată de către acesta, în scopul fraudării creditorilor (S1) SRL şi (S2) SRL, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, prevăzute de art. 48 raportat la art. 239 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (două acte materiale, persoane vătămate (S1) SRL şi (S2) SRL).

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor constă în faptele comisive ale inculpatei (I1) de a înstrăina din patrimoniul SC (…) SRL, pe care o administra, un număr de 7 autovehicule la un preţ mult mai mic decât valoarea lor reală.

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de complicitate la abuz de încredere prin fraudarea creditorilor constă în faptele comisive ale inculpatului (I2) de a o ajuta pe inculpata (I1) să înstrăineze un număr de 7 autovehicule din patrimoniul SC (…) SRL, prin cumpărarea lor la un preţ mult redus față de valoarea lor reală, direct sau prin intermediul societății (S4) SRL, actele coinculpatului materializând forma de complicitate materială concomitentă.

Subiectul pasiv al infracțiunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor este persoana fizică sau juridică care are calitatea de creditor și este vătămată prin săvârșirea faptei.

Astfel, urmarea imediată a infracţiunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, constă în crearea unei stări de insolvabilitate de fapt a debitorului și de pericilitare a intereselor patrimoniale ale creditorului care nu exclude prejudicierea acestuia, în considerarea dreptului de gaj general al creditorului asupra patrimoniului debitorului.

Așadar, instanţa a apreciat că abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor, în varianta normativă tip, prevăzută de alin. 1, reprezintă o infracţiune contra patrimoniului, cu efecte complexe – atât de pericol, cât și de rezultat, prin care se incriminează o modalitate specifică de vătămare a drepturilor patrimoniale aparținând creditorului.

În cauză, legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptelor.

Sub aspectul laturii subiective a infracțiunilor, având în vedere împrejurările în care au fost comise faptele, instanţa a reţinut că inculpaţii (I1) şi (I2) au acţionat cu intenţie directă, aceştia prevăzând urmarea faptelor lor, respectiv starea de pericol constând în periclitarea şanselor creditorilor de a-și satisface creanţele din întreg activul SC (…) SRL şi urmărind producerea acesteia, prin înstrăinarea bunurilor societăţii, inclusiv a celor cu care au garantat plata creanțelor, după ce acestea au devenit certe, lichide și exigibile, în perioada stării de insolvabilitate, înainte de deschiderea procedurii de insolvență, în scopul evident al fraudării creditorilor (S1) SRL şi (S2) SRL, care i-au vândut produse petroliere neachitate.

Din ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, s-a reţinut că infracţiunile comise de către inculpaţii (I1) şi (I2) sunt nejustificate şi imputabile acestora.

Instanța a reținut că faptele comise în perioada iunie – iulie 2019, îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 35 alin. 1 Cod penal, cu referire la Decizia nr. 368/30.05.2017 a Curții Constituționale și determină reținerea formei continuate a ambelor infracțiuni.

Astfel, forma continuată a infracţiunilor este determinată de săvârșirea de către inculpaţi la diferite intervale de timp a mai multor acţiuni care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, prevăzute de art. 239 alin. 1 Cod penal.

Unitatea de rezoluţie infracţională a inculpaţilor cu privire la pluralitatea de acte materiale într-o perioadă determinată a fost prealabilă începerii activității infracționale și a persistat în intervalul de timp iunie – iulie 2019, fiind evidenţiată de conținutul omogen, modalitatea similară de operare și împrejurarea concretă de comitere a actelor de înstrăinare a bunurilor, respectiv de calitatea de creditori a persoanelor vătămate, sens în care instanța a reținut că inculpaţii au avut o reprezentare globală a ansamblului activității infracționale și a modului său de realizare, prin acțiuni similare repetate, astfel încât intervalul de timp nu a afectat omogenitatea juridică a acţiunilor componente şi nu a modificat rezoluţia infracţională iniţială a inculpaţilor.

La individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, dintre care se evidențiază gradul de pericol social concret al faptelor, relevat de conținutul și împrejurările în care acestea au fost comise, respectiv prin acte materiale repetate de înstrăinare a bunurilor, intervalul de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională, natura și valoarea semnificativă a bunurilor înstrăinate, respectiv valoarea considerabilă a prejudiciului material produs persoanelor vătămate și faptul că acesta nu a fost acoperit până în prezent.

De asemenea, instanţa a luat în considerare situația personală şi familială a inculpaţilor, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (filele 40-44), faptul că aceştia formează o familie, sunt integraţi social şi nu au antecedente penale, respectiv conduita procesuală corectă a inculpaţilor care s-au prezentat în faţa organelor judiciare, au recunoscut comiterea faptelor, contribuind astfel, la aflarea adevărului, și au uzat de procedura abreviată a judecăţii în cazul recunoaşterii învinuirii, fără a contesta pretențiile civile formulate de către persoanele vătămate.

Instanţa a reţinut faptul că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 alin. 1 şi art. 84 alin. 1 Cod penal, având în vedere natura și conținutul infracţiunilor săvârșite de către inculpaţi şi pedepsele prevăzute de lege pentru acestea, cuantumul pedepselor stabilite în sarcina inculpaţilor, persoana şi conduita acestora anterior săvârşirii infracţiunilor şi posibilităţile lor de îndreptare, respectiv faptul că inculpații au recunoscut săvârşirea infracțiunilor şi şi-au manifestat acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, motive pentru care instanţa a apreciat că aplicarea imediată a pedepselor nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei inculpaţilor pentru o perioadă determinată.

Apelurile formulate

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, au formulat apel părţile civile SC (S1) SRL şi SC (S2) SRL solicitând desfiinţarea în parte a Sentinţei penale nr. (…)/18.10.2023 pronunţate de Judecătoria (…) şi rejudecând cauza, sub aspectul laturii penale, pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpaţilor (I1) şi (I2) la câte o pedeapsă just individualizată a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere precum şi a se dispune pedepsele complementare prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. g) Cod penal.

S-a susţinut că în raport de gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor şi de probele administrate, instanţa de fond a dispus în mod nelegal o soluție de amânare a aplicării pedepsei, cum în mod nelegal s-a reţinut şi faptul că aceştia au avut o atitudine sinceră în cursul urmăririi penale în condiţiile în care ambii au recunoscut comiterea faptelor doar în faţa instanţei de fond şi doar cu scopul clar de a uza de procedura abreviată.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, atât prin prisma motivelor de apel invocate de apelanţi, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, potrivit dispoziţiilor art. 417 alin. 2 Cod de procedură penală şi art. 420 alin. 10 Cod de procedură penală, Curtea a constatat următoarele:

Cu privire la limitele devoluţiei:

În cauză au declarat apel SC (S2) SRL şi SC (S1) SRL, iar apelul vizează doar latura penală a cauzei solicitându-se pronunţarea unei soluţii de condamnare la pedepse cu închisoarea a căror executare să fie suspendată sub supraveghere.

Curtea a constatat că apelantele nu au indicat calitatea în care înţeleg să exercite calea de atac, iar acestea au în cauză atât calitate de persoană vătămată cât şi de parte civilă. Potrivit dispoziţiilor art. 409 alin. 1 lit. c) şi d) Cod procedură penală, atât persoana vătămată cât şi partea civilă pot ataca latura penală a cauzei, cu menţiunea că ultima doar în măsura în care modul de soluţionare a acesteia a influenţat soluţia în latura civilă. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că apelurile sunt declarate în calitate de persoane vătămate, cuantumul pedepsei şi modalitatea de executare neavând niciun efect asupra laturii civile a cauzei şi devoluează doar latura penală.

Dat fiind faptul că sunt singurele apelante în cauză s-ar putea pune problema dacă acestora li s-ar agrava situaţia atunci când instanţa de apel constată existenţa unei erori de fapt sau de drept în detrimentul inculpaţilor. Încă din doctrina mai veche dezvoltată sub imperiul vechiului Cod de procedură penală s-a statuat că, în calea de atac a părţii vătămate prin care s-a solicitat majorarea pedepsei se poate pronunţa oricare dintre soluţiile prevăzute de lege, chiar şi o soluţie de achitare sau încetare a procesului penal. Situaţia este similară şi în actualul Cod de procedură penală, în cazul persoanei vătămate. Aceasta cu atât mai mult cu cât în prezent, persoana vătămată nu exercită acţiunea penală nici în situaţiile în care aceasta este condiţionată de existenţa unei plângeri prealabile (sub imperiul vechiul cod de procedură, în cazul acestor infracţiuni, partea vătămată exercita acţiunea penală alături de procuror). Această practică se întemeiază pe ideea că nu se poate considera o agravare a situaţiei în propria cale de atac modificare soluţiei în favoarea inculpatului, deoarece aplicarea corectă a legii nu poate depinde de interesele nelegitime ale acestui subiect procesual principal. Apelul persoanei vătămate va avea acelaşi regim cu cel al procurorului din punctul de vedere al art. 418 Cod procedură penală.

Cu privire la fondul cauzei:

Curtea notează că, spre deosebire de faza de urmărire penală, în faza de judecată este incidentă doctrina probei dincolo de orice îndoială rezonabilă, transpusă în actuala legislație procesuală prin art. 103 alin. (2) teza a II-a Cod procedură penală, în scopul întăririi garanțiilor procedurale aferente prezumției de nevinovăție.

De asemenea, trebuie precizat faptul că art. 103 alin. (1) Cod de procedură penală consacră principiul liberei aprecieri a probelor potrivit căruia niciuna dintre probele administrate în cauză nu are o valoare predeterminată, iar valoarea probantă a fiecărui mijloc de probă administrat este aceeași. Prin urmare, nu există vreun criteriu legal de stabilire a priorității în evaluarea vreunui mijloc de probă și de stabilire a unei valori probante superioare a vreunuia dintre mijloacele de probă administrate. Astfel, organele judiciare trebuie să evalueze toate probele administrate în cursul procesului penal în mod legal, fiecare dintre acestea având, în esență, o valoare probantă egală.

Mai este de remarcat că, potrivit art. 99 alin. (1) Cod procedură penală, parchetului, în exercițiul acțiunii publice, îi revine sarcina substanţială a probei, care în speţă vizează ipotezele acuzatoriale mai sus arătate, acesta având şi sarcina producerii probei.

Față de această modificare de optică Curtea apreciază că interpretările jurisprudențiale ale standardului din jurisprudența anglo – saxonă se impun a fi avute în vedere. Astfel în jurisprudența britanică (cauza Blackford) juriul trebuie informat că trebuie să fie sigur cu privire la vinovăția acuzatului înainte de a-l condamna. Tot astfel, dubiu rezonabil nu echivalează cu o gravă incertitudine sau cu un dubiu substanțial actual (Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii, cauza Cage contra Louisiana).

În aceste condiții, exigența de siguranță în evaluare trebuie transpusă și în sistemul de drept procesual român în interpretarea standardului dincolo de orice îndoială rezonabilă.

1. vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției;

Pentru a reține comiterea infracțiunii de care au fost acuzaţi inculpaţii (I1) şi (I2), parchetul trebuia să probeze dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că înstrăinările celor 7 autovehicule s-a făcut în frauda creditorilor. Or, în cauză se constată că parchetul nu a reușit să facă o astfel de probă prin utilizarea unor mijloace care să aibă valoare probantă.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpata (I1) a avut calitatea de administrator al SC (…) SRL (…), societate care desfăşura activităţi în domeniul transportului rutier de mărfuri şi a avut relaţii comerciale printre altele cu SC (S2) SRL şi SC (S1) SRL, cumpărând de la ambele societăți combustibil.

În ceea ce priveşte relaţia cu SC (S2) SRL, Curtea a constatat că nu a fost încheiat un contract în formă scrisă, vânzarea-cumpărarea realizându-se pe baza unor comenzi. Pentru vânzarea de combustibil, SC (S2) SRL a emis facturi care au rămas neachitate după cum urmează:

– factura seria YAN nr. (…)62 emisă la data de 30.11.2018 în valoare de 32404,21 lei,

– factura seria YAN nr. (…)31 emisă la data de 31.01.2019 în valoare de 12982,37 lei,

– factura seria YAN nr. (…)45 emisă la data de 31.03.2019 în valoare de 25581,26 lei, (filele 65-67 vol. II dosar urmărire penală).

În ceea ce priveşte relaţia comercială cu SC (S1) SRL, părţile au încheiat contractul de furnizare si fideiusiune nr. (…) din data de 23.01.2019, având ca obiect furnizarea de motorină, în cantitatea solicitată de către beneficiarul contractului, necesară autovehiculelor acestuia (filele 252, 253 vol. I dosar urmărire penală).

Curtea precizează că pentru garantarea plăţii se instituie o clauză de fidejusiune a inculpatei (I1) (cap. VI din contract). Aceasta înseamnă că s-a obligat faţă de creditor să execute obligaţia debitorului, dacă acesta nu o execută. Tot în scopul garantării plății tuturor sumelor datorate conform facturilor emise și acceptate potrivit contractului încheiat, societatea debitoare (S3) SRL a constituit în favoarea SC (S1) SRL o garanție de prim rang (cap. VII din contract) având ca obiect următoarele bunuri:

– autoutilitara N3, marca MAN cu nr. de înmatriculare (…)-02-(…)

– autoutilitara N3, marca VOLVO cu nr. de înmatriculare (…)-03 (…) (filele 252, 253 , vol. 1 dosar urmărire penală)

Pentru a garanta contravaloarea maximului livrărilor, societatea SC (S3) SRL a emis biletul la ordin (…)3(…) (…)87.

Pentru marfa livrată în baza acestui contract, SC (S1) SRL a emis următoarele facturi care nu au fost achitate:

– factura UNI (…)262 emisă la data de 31.03.2019 şi scadentă la data de 30.04.2019 în valoare de 19.114, 71 lei,

– factura UNI (…)602 emisă la data de 15.04.2019 şi scadentă la data de 15.05.2019 în valoare de 22.664, 21 lei,

– factura UNI (…)849 emisă la data de 30.04.2019 şi scadentă la data de 30.05.2019 în valoare de 12. 294, 43 lei.

Ca urmare a neachitării la termen, SC (S1) SRL a calculat şi emis două facturi pentru penalităţi de întârziere:

– factura UND (…)3 emisă la data de 31.01.2020 și scadentă la data de 31.01.2020 în valoare de 5174, 52 lei, reprezentând penalități pentru întârzierea plății;

– factura UNI (…)941 emisă la data de 20.03.2020 și scadentă la data de 20.03.2020 în valoare de 6665, 12 lei, reprezentând penalități pentru întârzierea plății (filele 254-256 vol. I dosar urmărire penală).

Sintetizând, aprovizionarea cu marfă de la SC (S2) SRL s-a finalizat la data de 31.03.2019, iar de la SC (S1) SRL s-a finalizat la data de 30.04.2019.

Ulterior acestui moment, inculpata (I1) a vândut 7 autovehicule ale SC (S3) SRL către inculpatul (I2) (soţul inculpatei) sau către SC (S4) SRL (societate administrată de acesta) după cum urmează:

a) Autoutilitara VOLVO, an fabricație 2008, număr de înmatriculare (…)03(…) a fost înmatriculată pe societatea debitoare la data de 04.06.2018 și radiată la data de 09.09.2019 ca urmare a vânzării în prima etapă către inculpatul (I2) pentru suma de 1.000 euro conform facturii nr. (…)2 din data de 26.06.2019. Ulterior inculpatul (I2) a înstrăinat la data de 03.02.2020 către SC (S4) S.R.L., al cărei administrator era, pentru suma de 10.000 lei.

b) Autoutilitara MAN an fabricație 2008 cu nr. înmatriculare (…)02(…) a fost înmatriculată pe societatea debitoare 04.06.2018 și radiată la data de 09.09.2019 ca urmare a vânzării în prima etapă către inculpatul (I2) pentru suma de 1.000 euro. Ulterior, inculpatul (I2) a înstrăinat la data de 06.02.2020 către martorul (M2) pentru suma de 15.000 lei.

c) Autoturism Ml marca BMW, an fabricație 2002 cu nr. de înmatriculare (…)16(…) a fost înmatriculat pe societatea debitoare la data de 30.01.2019 și radiat la data de 03.10.2019 ca urmare a vânzării către SC (S4) S.R.L.conform facturii nr. (…)3 din data de 08.07.2019 pentru suma de 7.140,00 lei.

d) Autoturism marca OPEL ASTRA G, an fabricație 1999 cu nr. înmatriculare (…)07(…), a fost înmatriculat pe societatea debitoare la data de 31.08.2018 și radiat la data de 03.10.2019 către SC (S4) S.R.L conform facturii nr. (…)4 din data de 18.07.2019 pentru suma de 2.975,00 lei

e) Autoturism marca OPEL VECTRA, an fabricație 2005 cu nr. înmatriculare (…)14(…), a fost înmatriculat pe societatea debitoare 01.10.2018 și radiat la data de 16.10.2019 ca urmare a vânzării către SC (S4) S.R.L. conform facturii nr. (…)12 din data de 25.07.2919 pentru suma de 5.593,00 lei

f) Autoutilitară IVECO, an fabricație 2004 cu nr. înmatriculare (…)06(…), a fost înmatriculată pe societatea debitoare la data de 23.08.2018 și radiată la data de 09,69.2019 ca urmare a vânzării către inculpatul (I2) pentru suma de 1.000 euro conform facturii nr. (…)4 din data de 02.07.2019

g) Autoturism MERCEDES BENZ, an fabricație 2008 cu nr. înmatriculare (…)U(…), a fost înmatriculat pe societatea debitoare la data de 17.04.2018 și radiat Ia data de 09.09.2019, ca urmare a vânzării către inculpatul (I2) pentru suma de 1.000 euro conform facturii nr. (…)1 din data de 24.06.2019

Întrucât facturile emise de cele două societăţi au rămas neachitate, acestea au cerut deschiderea procedurii insolvenţei, cerere admisă prin Sentinţa nr. (…)/F/2020 a Tribunalului (…) şi a fost desemnat ca administrator judiciar (Lj) IPURL. Cele două socităţi s-au înscris la masa credală cu suma de 82.990,98 lei (SC (S1) SRL) şi respectiv 51.797,60 lei (SC (S2) SRL). Prin Sentinţa civilă nr. (…)/F/2021 a aceleiaşi instanţe s-a dispus începerea procedurii falimentului şi a fost desemnat ca lichidator judiciar (Lj) IPURL. În cadrul procedurii falimentului, prin Sentinţa civilă nr. (…)/F/2021 a Tribunalului (…) s-a dispus obligarea inculpatei (I1) la plata sumei de 395.364,97 lei către SC (S3) SRL reprezentând totalul creanţelor înscrise în tabelul definitiv, ca urmare a neconformării acesteia de a preda gestiunea averii debitorului şi nepredarea evidenţei contabile (filele 185-193 vol. I dosar urmărire penală).

Analiza tipicităţii:

Elementul material al infracţiunii în forma de bază constă într-una din modalitatăţile alternative prevăzute de textul de incriminare. În concret, prin acuzaţia adusă, inculpatei (I1) i se impută înstrăinarea celor 7 autovehicule, iar inculpatului (I2) că a săvârşit acte de complicitate prin cumpărarea acestor autovehicule în nume propriu sau al societăţii pe care o administra.

Înstrăinarea de bunuri sau valori din patrimoniu presupune atât operaţiunile juridice translative de proprietate dar şi alte acte prin care patrimoniul debitorului ajunge să fie diminuat.

Inculpaţii nu au negat acest fapt, de altfel acesta rezultă cu evidenţă din înscrisurile existente la dosarul cauzei constând în facturi, chitanţe, dar şi alte înscrisuri emanând de autorităţi.

Curtea a remarcat că nu orice act de înstrăinare de bunuri sau valori din patrimoniul societăţii debitoare are caracter infracţional ci doar acela care este apt să genereze un risc pentru creditor. În cazul actelor translative de proprietate cum este cel în speţă, acuzarea trebuia să dovedească dincolo de orice dubiu rezonabil, că vânzările s-au făcut sub preţul real, iar acest lucru a fost făcut cu intenţia de a frauda creditorii societăţii debitoare. Or, în speţă, acestea sunt doar simple supoziţii.

Astfel, din cele 7 autovehicule vândute doar 4 au fost supuse unei evaluări pentru a se stabili valoarea lor. Din cuprinsul raportului de evaluare (filele 201 – 220 vol. II dosar urmărire penală) rezultă că toate cele 4 autovehicule – autoturism Opel Berlina, autoutilitară Iveco, autoturism BMW şi autoturism Opel – şi-au depăşit cu mult durata normală de funcţionare, iar potrivit reglementărilor cuprinse în HG nr. 964/1998 toate au un grad de uzură fizică de 100%. Prin analiza situaţiei constatate cu ocazia cercetării autovehiculelor s-au stabilit însă grade mai mici de uzură care i-au permis expertului să calculeze un preţ.

Astfel pentru autoturismul Opel Berlina, an de fabricaţie 1999, având 337.588 km parcurşi s-a stabilit un grad de uzură de 95% în raport de care preţul a fost stabilit la 750 euro. Preţul de piaţă pentru un asemenea autoturism a fost stabilit la 550 – 850 euro cu menţiunea că din cauza vechimii vânzarea este anevoiasă. Autoturismul în cauză a fost vândut cu suma de 2975 lei (fila 29 vol. II dosar urmărire penală).

Apoi, pentru autoutilitara Iveco, an de fabricaţie 2004, având 1.230.909 km parcurşi, s-a stabilit un grad de uzură 89,50% în raport de care preţul a fost stabilit la 5.500 euro. Preţul de piaţă pentru un asemenea autovehicul a fost stabilit la 4500 – 7500 euro cu menţiunea că din cauza vechimii vânzarea este anevoioasă. Autoturismul în cauză a fost vândut cu suma de 1.000 euro (fila 29 vol. II dosar urmărire penală).

Pentru autoturismul Opel, an de fabricaţie 2005, s-a stabilit un grad de uzură de 90% în raport de care s-a stabilit un preţ de 7.410 lei sau echivalent a 1.500 euro. Preţul de piaţă pentru un asemenea autoturism a fost stabilit la 1.350 – 1700 euro cu menţiunea că din cauza vechimii vânzarea este anevoioasă. Autoturismul în cauză a fost vândut cu suma de 5.593 lei (fila 28 vol. II dosar urmărire penală).

Pentru autoturismul BMW, an de fabricaţie 2002, s-a stabilit un grad de uzură de 95% în raport de care s-a stabilit un preţ de 7.900 lei sau echivalent a 1.600 euro. Preţul de piaţă pentru un asemenea autoturism a fost stabilit la 1.350 – 1700 euro cu menţiunea că din cauza vechimii vânzarea este anevoioasă. Autoturismul în cauză a fost vândut cu suma de 7.140 lei (fila 28 vol. II dosar urmărire penală).

Curtea a remarcat în primul rând gradul extrem de ridicat de uzură reală constatată direct de expert precum şi numărul impresionant de kilometri parcurşi în cazul celor două autoturisme unde expertul a făcut această menţiune. În al doilea rând, se mai observă că pentru 3 din cele 4 autovehicule vândute de inculpata (I1), preţul vânzării este aproximativ egal cu cel calculat de expert. Doar în cazul autoutilitarei IVECO preţul de vânzare este net inferior celui calculat de expert. Însă acest lucru este irelevant în economia speţei. Aşa cum rezultă din declaraţiile celor 2 inculpaţi, necontrazise de nicio altă probă, la momentul vânzării efectuate de inculpata (I1), toate autovehiculele se aflau într-o stare deplorabilă şi au necesitat reparaţii. De altfel, potrivit declaraţiei acesteia, acesta a şi fost motivul vânzării lor, faptul că societatea pe care o administra nu-şi permitea costul reparaţiilor. Potrivit declaraţiei inculpatului (I2), după achiziţionarea bunurilor acestea au fost reparate, ceea ce este firesc să le aducă un plus de valoare, iar evaluarea s-a făcut la aproximativ 10 luni de la vânzări, timp suficient pentru efectuarea acestora.

În cazul celorlalte 3 autovehicule nu există o modalitate de stabilire a preţului decât nişte fotografii, anunțuri postate şi opinia persoanelor vătămate, care nu sunt însă suficiente pentru a dovedi dincolo de orice dubiu că preţul cerut nu corespundea stării reale a autovehiculului din momentul vânzării.

Declaraţia martorului (M2) care arată că a cumpărat autoutilitara MAN de la inculpatul (I2) cu preţul de 15.000 lei, deci mai mult de 3 ori decât preţul cu care aceasta a cumpărat de la inculpata (I1), nu poate fi o dovadă certă de preţ neserios având în vedere intervalul de timp scurs întra cele două vânzări şi susţinerea inculpaţilor că autovehiculele au fost reparate.

Nu în ultimul rând, Curtea subliniază că aceste 7 tranzacţii au fost analizate şi de către lichidatorul judiciar în cadrul cauzelor de intrare în insolvenţă şi prezentate doar pentru faptul că au avut loc cu mai puţin de 6 luni de data deschiderii procedurii, însă a apreciat că pentru formularea unei acţiuni în anularea transferurilor mai sunt necesare efectuarea unor demersuri suplimentare. Din cele 4 demersuri prezentate de administratorul judiciar, s-a identificat doar persoana cumpărătorului care ar putea naşte suspiciunea unei înţelegeri frauduloase, având în vedere că este soţul inculpatei (I1) şi au fost evaluate 4 autovehicule, dintre care cu privire la 3 nu se poate susţine că preţul nu a fost real şi serios, iar cu privire la cel de-al patrulea, materialul probator nu oferă suficiente date pentru a ne putea pronunţa, iar dubiul profită întotdeauna inculpatului.

Prin urmare, fiind în prezenţa unor acte de înstrăinare translative de proprietate, sinalagmatice, nu s-a dovedit dincolo de orice dubiu rezonabil că patrimoniul debitoarei a fost micşorat cu consecinţa generării unui risc pentru creditori, aceştia putând să se îndestuleze în aceeaşi măsură prin executarea silită asupra preţului ca şi asupra bunului.

Ca atare, Curtea a apreciat că nu se mai impune analiza celorlalte condiţii de tipicitate subiectivă, fiind în prezenţa unei cauze de natură civilă, drept care s-a dispus achitarea inculpaţilor în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b) teza I Cod procedură penală.

Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 421 pct. (2) lit. (a) Cod procedură penală, a admis apelurile declarate de persoanele vătămate SC (S2) SRL [înregistrată la O.R.C. J(…)/2006, cod fiscal RO(…), cu sediul în (…)] şi SC (S1) SRL [înregistrată la O.R.C. (…) nr. J(…), cod de identificare fiscală RO(…)] împotriva Sentinţei penale nr. (…)/18.10.2023 pronunţate de Judecătoria (…).

A desfiinţat în totalitate latura penală a cauzei şi în rejudecare:

În baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală cu referire la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I Cod procedură penală a achitat pe inculpaţii (I1) pentru comiterea infracţiunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor prevăzută de art. 239 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal şi (I2) pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz de încredere prin fraudarea creditorilor prevăzută de art. 239 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal.

A menţinut restul dispoziţiilor care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelurilor persoanelor vătămate au rămas în sarcina statului.

(Decizie redactată și rezumată de judecător Denisa Daniela VIDICAN)

Contact

Informații utile