Reclamanta, angajat al DGASPC, ce îşi desfăşoară activitatea în Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoane adulte cu dizabilităţi, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de transport de la domiciliu la locul de muncă şi retur. Reclamanta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 56 din Legea nr. 448/2006 pentru a putea beneficia de decontarea cheltuielilor de transport. Menţionarea sintagmei „în condiţiile legii” în textul de lege are semnificaţia detalierii printr-un alt act normativ a modalităţii de acordare în concret a dreptului reglementat şi, în niciun caz, nu conferă unui act normativ cu o forţă juridică inferioară puterea de înlăturare a beneficiului legal stabilit.
Decizia civilă nr. 105/21.02.2025 a Curţii de Apel Galaţi
Prin sentinţa civilă nr.(…) pronunţată de Tribunalul Brăila, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta (…), în contradictoriu cu pârâta DGASPC …
A obligat pe pârâtă să deconteze reclamantei cheltuielile de transport dus-întors de la domiciliu la locul de muncă situat în com…., jud …, începând cu data angajării (27.01.2022) la zi, precum şi pe viitor până la încetarea raporturilor de muncă, sau schimbarea împrejurărilor actuale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la instanță sub nr.(…) la data de (…), reclamanta (…) a solicitat în contradictoriu cu DGASPC …, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de transport de la domiciliu la locul de muncă, respectiv … – … și retur din momentul angajării, conform legii.
În motivare, a arătat că este angajată a DGASPC … pe postul de instructor de ergoterapie, pe perioadă nedeterminată, locul de muncă fiind în com. …, jud …
Astfel, de la data angajării, se deplasează la locul de muncă pentru a-și îndeplini atribuțiile cu autoturismul personal, suportând integral combustibilul și uzura vehiculului.
La numeroasele solicitări de decontare a cheltuielilor de transport, atât la DGASPC, cât și la CJ …, s-a lovit în permanență de refuzuri nejustificate, având în vedere că prevederile legii sunt clare în această privință.
În data de 13.01.2023, a depus la DGASPC … o cerere, înregistrată la nr. (…)/13.01.2023, semnată de mai mulți angajați, pentru decontarea transportului, la care s-a răspuns că pentru soluționarea cererii a fost solicitat punctul de vedere al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.
În data de 16.02.2023, a depus o cerere similară la CJ …, înregistrată la nr. (…)/16.02.2023, la care i s-a răspuns că, de fapt, competența de soluționare a cererii aparține DGASPC …, aceasta fiind ordonator terțiar de credite.
Prin adresa de revenire, înregistrată la DGASPC … la nr. (…)/24.03.2023, a transmis acesteia și răspunsul comunicat de CJ …, din care reiese faptul că răspunderea pentru acordarea contravalorii transportului de la domiciliu până la locul de muncă și retur revine exclusiv DGASPC …
În data de 13.06.2023, Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială …, ca urmare a controlului efectuat, a întocmit un proces-verbal, printre măsurile impuse fiind și respectarea art. 56 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, cu modificările și completările ulterioare în vederea decontării cheltuielilor de transport dus-întors de la domiciliu la locul de muncă, coroborat cu prevederile art. 76 alin. (4) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, cu termen de realizare 31.07.2023.
A apreciat că modalitatea de acordare a contravalorii transportului este cât se poate de clară, deși DGASPC … susține că legislația în vigoare nu prevede modalitatea de decontare a cheltuielilor de transport.
A mai arătat că programul de lucru este de 12 ore la serviciu și 36 de ore acasă, ceea ce demonstrează faptul că face naveta la serviciu tur-retur cu autoturismul proprietate personală de aproximativ 15 ori pe lună, așa cum reiese din Foaia Colectivă de Prezență, întocmită de șeful de centru și avizată de Compartimentul Salarizare. Conform operatorului electronic de măsurare a distanțelor (Google Maps), distanța de la domiciliu până la locul de muncă este de 47 de km, ceea ce înseamnă 94 de km la fiecare tură, parcurgând lunar aproximativ 1410 de km, cca 105,75 de l de benzină, la o valoare de aproape 720 de lei pe lună. Făcând un calcul simplu, la aproximativ 345 de ture efectuate de la momentul angajării până la sfârșitul lunii februarie 2024, rezultă că a parcurs în această perioadă cca 32.430 de km.
Având în vedere cele de mai sus, a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la:
– decontarea cheltuielilor de transport de la momentul angajării până în prezent, la prețul curent al carburantului, respectiv suma de 16.537 de lei;
– decontarea cheltuielilor de transport pentru viitor, la prețul benzinei la pompă la momentul respectiv;
– decontarea cheltuielilor la zi, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, conform Foii Colective de Prezență;
– plata cheltuielilor de judecată și pentru eventuale expertize.
Prin întâmpinare, pârâta DGASPC … a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâta a susținut că reclamanta deține funcția de instructor de ergoterapie în cadrul Centrului pentru viața independentă pentru persoane adulte cu dizabilități …, aflat în subordinea DGASPC …
Față de pretențiile formulate, pârâta a susținut că prevederile art. 56 alin. 1 din Legea 448/2006 stipulează că decontarea cheltuielilor de transport se realizează în condițiile legii, iar singurul act normativ care se referă la acest aspect este HG 714/2018.
Din analiza actului normativ reiese că acesta reglementează modalitatea de decontare a cheltuielilor de transport pentru perioada delegării sau detașării în altă localitate și în cazul deplasării în interesul serviciului, nu și în cazul deplasării personalului de la domiciliul la locul de muncă.
În acest context a considerat că în prezent legislația nu prevede în mod explicit modalitatea de decontare a cheltuielilor de transport dus-întors de la domiciliul până la locul în care își desfășoară activitatea personalul din cadrul centrelor rezidențiale publice situate în mediul rural.
În cauză a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, tribunalul a constatat următoarele:
Reclamanta (…) este angajată a DGASPC … din data de 27.01.2022, în funcţia de instructor ergoterapie la Centrul de îngrijire şi asistenţă persoane cu dizabilităţi-com …, jud…. (CIM-fila 9), solicitând prin prezenta cerere, obligarea angajatorului la decontarea cheltuielilor de transport dus-întors de la locul de muncă la domiciliul său situat în mun. …, conform art. 56 din Legea nr. 448/2006 şi HG 714/2018.
Pârâta a considerat însă că dispoziţiile HG 714/2018 nu sunt aplicabile şi nici nu există o altă prevedere legală care să stabilească condiţiile de decontare a cheltuielilor de transport.
Contrar argumentelor pârâtei, Tribunalul a reţinut că potrivit art.56 din Legea nr. 448/2006 – (1) Personalul de specialitate care îşi desfăşoară activitatea în centrele publice din mediul rural, de zi şi rezidenţiale pentru copiii şi adulţii cu handicap, beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport dus-întors de la domiciliu, în condiţiile legii.
(2) Sumele necesare acordării drepturilor prevăzute la alin. (1) se asigură din bugetele proprii ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, pe a căror rază teritorială funcţionează centrul.
Actul normativ la care face trimitere sintagma folosită la finalul art. 56 alin.1 din lege, este HG 714/2018. Astfel, potrivit art.1 din această hotărâre de guvern – (1) Drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în interesul serviciului, se stabilesc potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, cu excepţia cazurilor când prin lege se prevede altfel.
Este evident că deplasarea reclamantei de la domiciliul său din mun. … la locul de muncă din com…., jud …, este o deplasare în interesul serviciului.
Interpretarea pârâtei prin intermediul reprezentantului său, cu ocazia concluziilor pe fondul cauzei, în sensul că deplasarea în interesul serviciului ar fi fost incidentă doar în situaţia în care reclamanta era trimisă să desfăşoare activitatea într-o altă locaţie/localitate decât cea stabilită prin contractul de muncă, nu poate fi primită. Astfel, eventuala modificare a locului muncii stabilită prin Contractul de muncă, putea fi convenită fie prin acord (act adiţional la C.I.M) fie, în mod unilateral de către angajator, în condiţiile art. 42 din Codul Muncii (delegare sau detaşare).
Art.1 din HG 714/2018 face trimitere distinctă la drepturile din perioada delegării sau detaşării, sintagma „precum şi în cazul deplasării în interesul serviciului”, având în vedere orice altă împrejurare în care salariatul se deplasează în altă localitate în interesul serviciului, inclusiv situaţia în care se află reclamanta.
Dreptul acesteia la decontarea cheltuielilor de transport decurge din lege (art. 56 alin.1 din Legea 448/2006), iar pârâta nu se poate apăra şi nu poate refuza decontarea pe motiv că nu ar exista alte norme legale accesorii care să prevadă condiţiile în care se face decontarea.
Astfel cum s-a arătat deja, actul normativ pe deplin aplicabil este HG 714/2018.
Ca urmare, reclamanta are dreptul începând cu data angajării (27.01.2022) la zi, precum şi pe viitor până la încetarea raporturilor de muncă, sau eventuala schimbare a împrejurărilor actuale (legislative sau care ţin de locul de desfăşurare a activităţii) la decontarea cheltuielilor de transport dus-întors de la domiciliul său din mun. … la locul de muncă din com. …, în raport de perioada efectiv lucrată.
În ceea ce priveşte calculele reclamantei şi solicitarea de la finalul cererii de chemare în judecată privind obligarea pârâtei la plata sumei de 16.537 lei (reprezentând cheltuielile aferente transportului de la data angajării până la momentul formulării cererii), în raport de obiectul acţiunii – care are un caracter general, de recunoaștere a dreptului la decontarea şi plata cheltuielilor de transport, nu vor fi avute în vedere, urmând a se stabili de către angajator pentru întreaga perioadă trecută, în raport de perioada efectiv lucrată (foile colective de prezenţă) şi de prevederile HG 714/2018, contravaloarea sumei la care reclamanta este îndreptăţită.
Pentru viitor, pârâta va trebui să aibă în vedere şi să respecte dreptul reclamantei în conformitate cu normele legale anterior expuse.
Faţă de toate aceste considerente, Tribunalul a admis acţiunea şi a obligat pe pârâtă să deconteze reclamantei cheltuielile de transport dus-întors de la domiciliu la locul de muncă situat în com. …, jud …, începând cu data angajării (27.01.2022) la zi, precum şi pe viitor până la încetarea raporturilor de muncă, sau schimbarea împrejurărilor actuale.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.
Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din data de (…), a declarat apel pârâta DGASPC …, solicitând admiterea acestuia şi anularea hotărârii civile atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta (…).
În ceea ce priveşte încheierea din data de (…), a arătat faptul că, faţă de considerentele instanţei de fond, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată formulate de către intimata-reclamantă (…), coroborat cu dispoziţiile art. 1 din OUG. nr. 62/2024, a considerat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casație şi Justiţie în sensul pronunțării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept dedusă judecăţii în prezentul dosar, având în vedere că pretenţiile deduse judecăţii, în speţă, cheltuielile de transport de la domiciliu la locul de muncă şi de la locul de muncă la domiciliu, ce sunt solicitate a fi decontate de către angajator în temeiul dispoziţiilor art. 56 alin. 1 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare, se încadrează în sintagma „procese… privind raporturile de muncă”. A adăugat că dispoziţiile HG nr. 714/2018 nu prevăd în mod explicit o modalitate de decontare a cheltuielilor de transport efectuate de către personalul din cadrul centrelor rezidenţiale publice situate în mediul rural în care îşi desfăşoară activitatea, de la domiciliu până la locul de muncă şi retur.
A precizat că nu se pot aplica prin analogie normele legale instituite prin HG nr. 714/2018 pentru decontarea cheltuielilor de transport pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate/deplasării în interesul serviciului situaţiei pe care o descrie intimata-reclamantă, respectiv decontarea cheltuielilor ocazionate cu deplasarea de la domiciliu la locul de muncă şi retur.
A evidenţiat faptul că legiuitorul, în cuprinsul HG. nr.714/2018, face distincţia între deplasarea în interes de serviciu şi deplasarea de la domiciliu la locul de muncă şi de la locul de muncă la domiciliu.
A considerat că nu se poate asimila sintagma „deplasare în interesul serviciului” cu aceea de „deplasare de la domiciliu la locul de muncă şi de la locul de muncă la domiciliu” în condiţiile în care angajatul, în prima situaţie, se deplasează într-un alt loc decât cel al muncii stabilit prin fişa postului, din dispoziţia angajatorului, iar în cea de-a doua situaţie, se deplasează la locul de muncă pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu stabilite prin fişa postului şi contractul individual de muncă, fără a avea nevoie de autorizarea angajatorului. A subliniat faptul că realizarea atribuţiilor de serviciu reprezintă o îndatorire a angajatului, care, în vederea îndeplinirii acesteia, are obligaţia de a se deplasa la locul de muncă indicat în contractul încheiat. Prin urmare, în această situaţie, angajatul realizează o primă deplasare de la domiciliu la locul de muncă şi, ulterior, o altă deplasare, în interes de serviciu, într-un alt loc decât cel al muncii.
În ceea ce priveşte soluţia instanţei de fond referitoare la suma solicitată de către intimata- reclamantă reprezentând cheltuielile aferente transportului de la data angajării până la momentul formulării cererii, a evidenţiat faptul că, faţă de dispoziţiile art. 56 alin. 1 din Legea nr. 448/2006, care prevăd că modalitatea de decontare a cheltuielilor de transport dus-întors de la domiciliu pentru personalul de specialitate care îşi desfăşoară activitatea în cadrul CIAPAD … se face „în condiţiile legii”, iar HG nr.714/2018 reglementează modalitatea de decontare a cheltuielilor de transport pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate şi în cazul deplasării în interesul serviciului, nu şi deplasările personalului de la domiciliu la locul de muncă şi de la locul de muncă la domiciliu, a considerat că suma reprezentând cheltuielile aferente transportului de la data angajării până la momentul formulării cererii trebuia supusă controlului judecătoresc, având în vedere faptul că, în vederea decontării, la stabilirea preţului carburantului, conform prevederilor legale ale HG nr. 714/2018, sunt necesare documente justificative.
Faţă de cele mai sus precizate, a considerat că instanţa de fond trebuia să se pronunţe şi cu privire la caracterul cert al sumei solicitate a fi decontate pentru perioada trecută, prin raportare la dispoziţiile legale, să verifice dacă valoarea acesteia este susţinută cu documente justificative şi să nu lase această obligaţie în sarcina instituţiei pârâte.
Aşa cum se poate observa din probele depuse la dosarul cauzei, intimata-reclamantă a depus bonuri de carburant doar pentru anul 2024, fără a face dovada că, de la data angajării (27.01.2022), ca urmare a deplasării cu autoturismul personal, a folosit carburant pentru care a plătit o anumită sumă de bani.
În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 466 şi următoarele din Codul de procedură civilă.
Intimata (…) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului formulat ca nefondat.
A arătat că, de la data angajării, se deplasează la locul de muncă, pentru a-şi îndeplini atribuţiile, cu autoturismul personal, suportând integral combustibilul şi uzura vehiculului. A precizat că este nevoită să folosească la deplasare autoturismul personal întrucât grila de transport județean de persoane nu prevede o cursă potrivită programului său de lucru.
A adăugat, cu privire la toate solicitările de decontare a transportului transmise de reclamantă, care reies din cererea de chemare în judecată, că DGASPC … a ales fie să le refuze, fie să le ignore.
Referitor la propunerea apelantului de a sesiza Înalta Curte de Casație şi Justiţie, a considerat că aceasta este nefondată, întrucât cadrul legislativ este clar şi bine definit, iar instanța de fond a interpretat corect normele legale, nefiind necesară formularea unei sesizări în temeiul OUG nr. 62/2024. Astfel, instanța de apel poate soluţiona cauza în limitele legislaţiei existente, fără a fi nevoie de intervenția instanței supreme.
Aprecierile DGASPC … potrivit cărora dispozițiile Hotărârii de Guvern nr. 714/2018 nu prevăd în mod explicit o modalitate de decontare a cheltuielilor de transport efectuate de către personalul din cadrul centrelor rezidențiale publice situate în mediul rural în care își desfăşoară activitatea, de la domiciliu până la locul de muncă și retur, nu pot fi reţinute, în condiţiile în care pun în mod inutil accent pe dispozițiile unui act normativ care nu îi îngrădeşte dreptul de a primi contravaloarea transportului de la domiciliu la locul de muncă dus-întors, ci doar indică angajatorului câți litri de benzină trebuie să deconteze la o sută de kilometri parcurși.
A precizat că scopul pentru care a făcut apel la dispozițiile HG nr.714/2018 nu îl constituie decât stabilirea şi calculul consumului de carburant avut la distanțele parcurse de reclamantă de la … la … și retur, de la data de 27.01.2022 şi până în prezent.
A menţionat că îşi întemeiază acţiunea privind solicitarea de a beneficia de decontarea transportului numai pe dispozițiile Legii nr. 448/2006, HG nr. 268/2007, Contractului individual de muncă nr. 2974/26.01.2022, Legii nr. 227/2015, Regulamentului de Organizaţie şi Funcţionare al DGASPC …, HG nr.867/2015), nicidecum pe prevederile HG nr.714/2018, aceasta stabilind doar modul de calcul.
În apelul formulat, DGASPC …, ca scuză pentru neîndeplinirea obligațiilor, invocă faptul că „în vederea decontării, la stabilirea prețului carburantului, conform prevederilor legale ale HG nr. 714/2018 sunt necesare documente justificative”. În acest sens, a făcut menţiunea că bonurile de benzină emise de stațiile de distribuție a carburanților au fost păstrate până în momentul în care, din cauza tipului de hârtie folosit la rolele caselor de marcat (lucioasă), caracterele nu au mai fost lizibile.
În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 205 din Codul de procedură civilă, precum şi pe celelalte dispoziții legale menționate în întâmpinare.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate prin prisma dispozițiilor art.476 C. proc.civ., Curtea apreciază că acesta este nefondat, motiv pentru care urmează a fi respins, însă pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte apelul formulat împotriva încheierii de şedinţă din data de (…), Curtea îl apreciază nefondat.
Astfel, potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 62/2024, prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal.
De asemenea, art. 2 alin. 1 din actul normativ menţionat prevede că, dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.
În speţă, deşi litigiul se încadrează în categoria menţionată la art. 1 mai-sus citat, Curtea apreciază că nu este îndeplinită cerinţa existenţei unei „chestiuni de drept” care să justifice intervenţia instanţei supreme. Astfel cum în mod corect a stabilit instanţa de fond, problema de drept din speţă nu prezintă neclarităţi din punctul de vedere al textelor de lege invocate şi al aplicabilităţii acestora la situaţia dedusă judecăţii, a cărei lămurire să fie necesară pe calea procedurii reglementate de OUG nr. 62/2024.
În ceea ce priveşte apelul împotriva sentinţei civile nr. (…), se observă că, prin acţiunea formulată, reclamanta, în calitate de angajat al DGASPC …, ce îşi desfăşoară activitatea la Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoane adulte cu dizabilităţi …, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de transport de la domiciliul situat în … la locul de muncă şi retur, începând cu data angajării.
Potrivit art. 56 alin. 1 din Legea nr. 448/2006, personalul de specialitate care îşi desfăşoară activitatea în centrele publice din mediul rural, de zi şi rezidenţiale pentru copiii şi adulţii cu handicap, beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport dus-întors de la domiciliu, în condiţiile legii.
Curtea constată că intimata-reclamantă îndeplineşte condiţiile prevăzute de textul de lege citat pentru a beneficia de decontarea cheltuielilor de transport dus-întors de la domiciliu, dispoziţiile legale fiind clare sub acest aspect.
Menţionarea sintagmei „în condiţiile legii” are semnificaţia detalierii printr-un alt act normativ a modalităţii de acordare în concret a dreptului reglementat şi, în niciun caz, nu conferă unui act normativ cu o forţă juridică inferioară puterea de înlăturare a beneficiului legal stabilit.
În ceea ce priveşte dispoziţiile HG nr.714/2018, Curtea reţine că acestea se referă la drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în interesul serviciului. Deşi dispoziţiile art. 14 din anexa la hotărârea menţionată nu sunt aplicabile situaţiei reclamantei, alin. 5 prezintă relevanţă din perspectiva distincției realizate între cheltuielile de transport efectuate în interesul serviciului şi cele pentru deplasările personalului de la domiciliu la locul de muncă şi de la locul de muncă la domiciliu. Astfel, contrar celor reţinute de instanţa de fond, dispoziţiile HG nr. 714/2018 trebuie interpretate în sensul în care cheltuielile de transport dus-întors de la domiciliu nu pot fi considerate cheltuieli efectuate în interesul serviciului.
Însă, Curtea apreciază că inaplicabilitatea HG nr. 714/2018 în cazul pretenţiilor solicitate de reclamantă nu înlătură dreptul acesteia la decontarea cheltuielilor de transport dus-întors de la domiciliu, astfel cum a fost reglementat de art. 56 alin. 1 din Legea nr. 448/2006, începând cu data angajării, respectiv 27.01.2022.
În privinţa cuantificării drepturilor solicitate, Curtea apreciază că acestea pot fi acordate de către pârâtă, chiar şi pentru trecut, numai în măsura prezentării documentelor justificative datând din luna pentru care se solicită decontarea, neputându-se prezuma efectuarea acestora, în ciuda perioadei de timp scurse şi a deteriorării bonurilor de benzină.
Prin urmare, în baza art. 480 alin. 1 C.proc.civ., Curtea va respinge apelul ca nefondat.
(decizie rezumată de judecător Alina SAVIN)