Ordonanţă preşedinţială. Solicitare de reevaluare a cererii de finanțare și acordare a punctajului corespunzător declarării proiectului ca fiind conform

Contrar concluziei autorității, în ceea ce privește condiția aparenței dreptului, reclamanta susţine că motivele ce au condus la încetarea contractului de finanțare nr. C…81/26.10.2021 sunt unele obiective, în sensul prevederilor din Ghidul solicitantului de mai sus, nelegal fiind apreciate ca neregulă în sensul definiției de la art. 2 lit. a) din OUG nr. 66/2011.

Cu toate acestea, Curtea constată că susținerile generice ale părţii nu sunt însoțite de argumente concrete referitoare la contextul în care a intervenit încetarea contractului de finanțare anterior şi la eventualele motive obiective ce ar fi împiedicat-o pe aceasta să respecte prevederile contractuale în modalitatea reţinută de AFIR, astfel încât aparenţa dreptului – raportat la modalitatea în care s-a apreciat că a beneficiat de fonduri europene nerambursabile – să rezulte cu evidenţa necesară şi să poată fi reţinută în favoarea acesteia.

Cât privește condiţia neprejudecării fondului, de asemenea, corect a fost reţinută de prima instanţă ca neîndeplinită în cauză, dat fiind că o statuare contrară interpretării dată de autoritatea pârâtă prevederilor Ghidului solicitantului, reevaluarea cererii de finanţare şi acordarea de către instanţa de judecată a punctajului aferent criteriului P 1.3.1, respectiv declararea proiectului ca fiind conform presupune prin ipoteză o antamare a fondului litigiului şi, astfel, o prejudecată a acestuia, nepermis în procedura specială a ordonanţei preşedinţiale. Aceasta, întrucât presupune administrarea unui probatoriu amplu în legătură cu condiţiile în care a intervenit rezilierea contractului de finanţare C…81/26.10.2021 în vederea stabilirii unei situaţii de fapt la care să se raporteze prevederile Ghidului solicitantului referitoare la noţiunea de „neregulă” şi „motive obiective”. Or, astfel cum s-a reţinut  mai sus, chiar fără administrarea probatoriului în discuţie, se constată lipsa oricăror susţineri concrete ale reclamantei cu privire la „motivele obiective” invocate, de natură a nu permite nici în măsură sumară, la nivel de aparenţă, analiza temeiniciei acestora.

Condiţia urgenţei, de asemenea, nu a fost dovedită, câtă vreme probatoriul administrat nu relevă care ar fi acele pagube iminente ce se impun a fi evitate şi care ar deveni greu de remediat în situaţia neluării măsurilor solicitate prin prezenta acţiune. Pierderea fondurilor europene, astfel cum susţine recurenta, nu poate fi reţinută ca pagubă iminentă în contextul în care, cum temeinic contraargumentează intimata, simpla depunere a unei cereri de finanţare în cadrul unei proceduri concurenţiale nu este de natură să genereze existenţa dreptului, întrucât nu atrage de plano şi obţinerea fondurilor europene solicitate. În consecinţă, o iminentă pierdere a unor fonduri europene nu poate fi luată în calcul, iar cheltuielile la care face referire recurenta ca fiind avansate până la acest moment corespund unui risc asumat.

 

Decizia civilă nr. 513 din data de 26.08.2025

 

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului G – Secţia de contencios administrativ şi fiscal,  sub nr. …/121/2025, reclamanta OUAI, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea de Management pentru Planul Strategic PAC 2023-2027 – prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale şi AFIR, a solicitat, pe cale de ordonanță președințială, instituirea a unor măsuri provizorii și urgente pentru a preveni o pagubă iminentă și pentru a păstra un drept ce s-ar păgubi prin întârziere, constând în obligarea pârâtelor la reevaluarea cererii de finanțare cu acordarea punctajului corespunzător criteriului CS 1.3.1 și, în consecință, la emiterea unui nou act administrativ prin care proiectul depus de OUAI să fie declarat conform, până la soluționarea definitivă a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea Deciziei de respingere a cererii de finanțare și a Deciziei de respingere a contestației.

Prin sentinţa civilă nr. 285/12.06.2025 Tribunalul G a respins ca neîntemeiată cererea de emitere a ordonanței președințiale.

Pronunțând această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

„În fapt, la data de 30.07.2024, reclamanta OUAI a depus o cerere de finanțare pentru proiectul „MODERNIZAREA ŞI RETEHNOLOGIZAREA PLOTULUI DE IRIGAȚII SPP 56 DIN AMENAJAREA C JUDEȚUL G, în cadrul programului modernizare infrastructură irigații PS 2023-2027”.

Prin Notificarea din data de 13.12.2024, transmisă de pârâta AFIR, proiectul a fost declarat neconform, obținând un punctaj sub pragul de eligibilitate. Motivul respingerii a vizat neacordarea punctajului aferent criteriului de selecție CS 1.3.1. invocându-se existența a două contracte de finanțare anterioare: C…08/20.05.2013 (reziliat prin acordul părților în 30.10.2015) și C…81/26.10.2021. Pentru cel de-al doilea contract, s-a menționat întocmirea unor formulare de suspiciune de neregulă (IRD 0.1, IRD 0.5,  IRD 0.6) din cauza nedepunerii primei tranșe de plată în termen, urmată de Notificarea privind încetarea contractului de finanțare și recuperarea avansului încasat voluntar.

Reclamanta a contestat decizia de respingere, argumentând că, în conformitate cu metodologia de verificare pentru criteriul CS 1.3.1. în cazul contractelor reziliate din motive obiective (nu ca urmare a unei nereguli identificate de AFIR), solicitantul este considerat eligibil pentru cele 25 de puncte. A susținut că rezilierea contractului C…81/2021 a intervenit din motive obiective, legate de imposibilitatea demarării la timp a lucrărilor, și nu ca urmare a unei „nereguli” în sensul OUG 66/2011. Având în vedere că nu au existat cheltuieli efectuate şi nu s-a solicitat la rambursare, OUAI, voluntar, a  restituit integral avansul.

Contestația a fost respinsă de AFIR, menținându-se decizia de neconformitate.

Împotriva deciziilor AFIR, reclamanta a formulat o acțiune în contencios administrativ la Tribunalul Galați, Secția Contencios Administrativ, având ca obiect anularea Deciziei de respingere a cererii de finanțare din 13.12.2024 și a Deciziei de respingere a contestației, precum și obligarea pârâtelor la reevaluarea cererii cu acordarea punctajului pentru CS 1.3.1 și emiterea unui nou act administrativ prin care proiectul să fie declarat conform, dosarul fiind înregistrat sub nr. …/121/2025.

Prin cererea de faţă, reclamanta solicită, pe cale de ordonanță președințială, instituirea a unor măsuri provizorii și urgente pentru a preveni o pagubă iminentă și pentru a păstra un drept ce s-ar păgubi prin întârziere, constând în obligarea pârâtelor la reevaluarea cererii de finanțare cu acordarea punctajului corespunzător criteriului CS 1.3.1 și, în consecință, la emiterea unui nou act administrativ prin care proiectul depus de OUAI să fie declarat conform, până la soluționarea definitivă a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea Deciziei de respingere a cererii de finanțare și a Deciziei de respingere a contestației.

În drept, potrivit art. 997 alin. (1) din Codul de procedură civilă „Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.”

Condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale vizează urgenţa acestei măsuri, care trebuie să persiste pe tot parcursul judecăţii, caracterul provizoriu, condiţia de a nu prejudicia fondul şi existenţa unei aparențe de drept în favoarea reclamantului.

În materia contenciosului administrativ, în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004 care reglementează completarea legii cu dreptul comun, este admisibilă de principiu cererea de ordonanţă preşedinţială atunci când aceasta nu are ca obiect suspendarea unui act administrativ, ci dispunerea unor măsuri provizorii, cum ar fi spre exemplu impunerea unei obligaţii vremelnice în sarcina unei părţi până la dezlegarea fondului cauzei.

Faţă de prevederile legale enunţate, coroborate cu dispoziţiile de drept material aplicabile litigiului dedus judecăţii şi având în vedere probatoriul administrat în cauză, instanţa reţine că acţiunea este neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat pe cale de ordonanţă preşedinţială obligarea pârâtei la reevaluarea cererii de finanțare cu acordarea punctajului corespunzător criteriului CS 1.3.1 și, în consecință, la emiterea unui nou act administrativ prin care proiectul depus de OUAI să fie declarat conform.

Pârâta susţine că reclamanta a depus un proiect în cadrul PND 2023-2027,  fiind evident faptul că aceasta poate redepune proiectul până în 2027, existând fonduri pentru a putea fi deschise alte sesiuni de depunere a proiectelor pentru DR 25.

Arată pârâta că din verificările efectuate în ceea ce privește proiectele depuse anterior de reclamant s-au constatat următoarele: OUAI a avut 2 contracte de finanțare încheiate, respectiv: C…08/20.05.2013 reziliat în 30.10.2015 prin acordul parților conform art. 11 alin. 11 (2) din contractul de finanțare și C…81/26.10.2021 pentru care, în data de 22.05.2023, a fost întocmit Formularul IRD 0.1 Suspiciunea de neregulă având în vedere că:

„Beneficiarul nu a depus tranșa nr.1 în termenul de 18 luni conform actului adițional nr. 1 la contractul finanțare”, formularul IRD 0.5 Notă privind stabilirea și recuperarea sumelor provenite din avansul acordat nejustificat și formularul IRD 0.6 în vederea recuperării avansului încasat în valoare de 1.938.970,86 lei.  Conform metodologiei de verificare, în mod întemeiat proiectul a fost declarat NECONFORM, cu un punctaj de 60,12 puncte.

Instanţa reţine că în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile, trebuie îndeplinite în anumite termene o serie de condiţii, care cad strict în sarcina solicitantului, iar conformitatea unui proiect  nu naște în mod direct obligaţia încheierii acordului de finanţare și acordarea sumei pretinse, acesta intrând în etapa următoare de verificare a documentelor depuse. Astfel, pentru a fi eligibil un proiect trebuie să îndeplinească toate criteriile de eligibilitate, nefiind suficientă îndeplinirea doar a unora dintre acestea.

În condiţiile unei sumare caracterizări şi analize a situaţiei de fapt, tribunalul reţine că nu există o aparenţă de drept în favoarea reclamantei.

Aparenţa de drept este în favoarea reclamantei doar dacă poziţia acestuia, în cadrul raportului juridic pe care se grefează ordonanţa preşedinţială este preferabilă din punct de vedere legal, în condiţiile unei sumare caracterizări şi analize ale situaţiei de fapt, ceea ce nu este cazul în prezenta speţă, atât timp cât din verificările efectuate în ceea ce privește proiectele depuse anterior de reclamantă au fost constatate nereguli.

Instanţa reţine că nu poate fi obligată pârâta la reevaluarea cererii de finanțare cu acordarea punctajului corespunzător criteriului CS 1.3.1 și la emiterea unui nou act administrativ prin care proiectul depus de OUAI să fie declarat conform,  până la stabilirea pe cale judecătorească a dreptului pretins de către reclamantă.

Obţinerea, chiar şi provizorie, a unei  reevaluări a cererii de finanţare şi declararea proiectului ca fiind conform presupune analiza îndeplinirii cerinţelor legale, împrejurare ce nu se poate realiza în procedura sumară a ordonanţei preşedinţiale. Analiza îndeplinirii cerinţelor legale, a legalităţii sau a nelegalităţii respingerii cererii de finanţare se poate realiza numai în procedura obişnuită a contenciosului administrativ, şi nu în procedura sumară a ordonanţei preşedinţiale.

Instanţa mai reţine că măsura solicitată prin cererea de chemare în judecată nu are caracter provizoriu, raportat la considerentele expuse mai sus privind necesitatea analizării fondului dreptului afirmat, având în vedere că prin aceasta se tinde la soluționarea litigiului dintre părți în mod definitiv, astfel că nu este îndeplinită nici cerinţa privind caracterul vremelnic al măsurii solicitate.

În ceea ce priveşte condiția urgenței instanţa reţine că  a fost definită astfel: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi  înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

În speţă, instanţa constată că această condiţie nu este îndeplinită, faţă de împrejurarea că reclamanta nu a invocat motive concrete care să justifice o pagubă iminentă, cu atât mai mult cu cât din apărările pârâtei rezultă că aceasta poate redepune proiectul până în anul 2027, existând fonduri pentru a putea fi deschise alte sesiuni de depunere a proiectelor pentru DR 25.

Faţă de considerentele expuse, tribunalul va respinge ca neîntemeiată cererea de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale.”

Împotriva sentinţei civile nr.285/12.06.2025 a Tribunalului G a declarat recurs reclamanta OUAI, solicitând anularea hotărârii și dispunerea măsurilor provizorii solicitate în cererea de ordonanță președințială și anume, reevaluarea cererii de finanțare cu acordarea punctajului corespunzător criteriului CS 1.3.1. și menținerea proiectului în lista de așteptare până la soluționarea definitivă a acțiunii principale.

În motivare a invocat eronata apreciere a condiţiei privind aparenţa de drept, susţinând că ignoră argumentele prezentate în cererea de ordonanță președințială, și anume:

Contractul C…08 a fost reziliat prin acordul părților, fără implicarea vreunei nereguli.

Contractul C…81 a fost reziliat din motive obiective (depășirea termenului de demarare a lucrărilor), iar avansul a fost restituit  integral, fără cheltuieli neeligibile.

Conform OUG nr. 66/2011, o „neregulă” presupune existența unor cheltuieli neeligibile plătite/rambursate, ceea ce nu a fost cazul.

Instanța a aplicat în mod eronat metodologia de verificare a criteriului CS 1.3.1.

Cu privire la condiţia caracterului provizoriu al măsurii solicitate, instanța a susținut că măsura solicitată (reevaluarea cererii de finanțare) ar prejudicia fondul litigiului. Aceasta este o interpretare greșită, deoarece ordonanța președințială nu ar fi rezolvat definitiv litigiul, ci doar ar fi asigurat menținerea proiectului în lista de așteptare până la soluționarea acțiunii principale.

Măsura era esențială pentru a evita epuizarea fondurilor, care ar fi făcut inutilă orice decizie favorabilă pe fond.

Măsura are un caracter strict vremelnic, fără a stabili definitiv punctajul sau dreptul la finanțare. Dacă acțiunea pe fond este respinsă, AFIR poate reveni asupra acestei mențineri fără niciun prejudiciu, astfel că măsura este una conservatorie autentică.

Referitor la conditia urgenței, arată că instanța a neglijat riscul iminent de epuizare a fondurilor, argumentând că recurenta poate redepune proiectul până în 2027. Acest argument este lipsit de temei, concluzia fiind speculativă și lipsită de fundament probator. AFIR nu a garantat deschiderea unei noi sesiuni, iar chiar în ipoteza unei noi sesiuni întreaga documentație trebuie reactualizată = costuri suplimentare, nu se garantează că punctajul viitor ar fi superior, iar fondurile sunt limitate și se pot epuiza înainte de redepunere.

Prin urmare, pierderile financiare deja suferite (436.960,29 lei) devin irecuperabile, iar obiectivul proiectului (irigații într-o zonă afectată de secetă) este periclitat definitiv.

Astfel, invocă greşita aplicare a dispozițiilor art.997 CPC privind admisibilitatea ordonanței presedintiale.

Susţine că instanța a încălcat principiile privind măsurile provizorii prin: neglijarea caracterului urgent al cererii, care viza prevenirea unei pagube iminente (pierderea fondurilor europene); neanalizarea suficienței probelor care dovedeau că rezilierea contractelor anterioare nu a fost generată de nereguli; eroare de calificare juridică, instanța confundând cererea de ordonantă președințială (care viza păstrarea unui drept) cu o cerere pe fond. Măsura solicitată nu ar fi rezolvat litigiul, ci doar ar fi asigurat condiții echitabile pentru soluționarea ulterioară.

Recurenta invocă şi nerespectarea principiului proporționalității, arătând că instanța nu a ținut cont de consecințele grave ale respingerii cererii, respectiv pierderea unei oportunități unice de finanțare pentru modernizarea infrastructurii vitale pentru membrii recurentei şi pagube financiare ireparabile (cheltuieli deja suportate pentru documentație: 436.960,29 lei).

În drept, invocă dip. art. 466 și urm., art. 997 Cod procedură civilă, Legea 554/2004, OUG 66/2011, Ghidul solicitantului PS 2023-2027.

Intimata AFIR a formulat întâmpinare prin care a solicitat recalificarea căii de atac ca fiind apel, respectiv respingerea ca nefondat a apelului formulat de apelanta-reclamanta OUAI.

În motivare a arătat că, în cadrul licitației de proiecte DR 25 — 0024 solicitanta OUAI a depus la Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 2 Sud-Est C… cererea de finanțare cu titlul „MODERNIZAREA SI RETEHNOLOGIZAREA PLOTULUI DE IRIGATII SPP 56 DIN AMENAJAREA C, JUDETUL G” cerere înregistrată cu nr. F…, apreciind o valoare eligibilă de 1.493.590,00 EURO.

Prin Notificarea E.6.8.1. cererilor de finanțare nr. …/ 13.12.2024 emisă de AFIR-CRFIR C, solicitanta este informată că: „în urma verificării și evaluării cererii de finanțare și după aprobarea de către Autoritatea de Management pentru PS 2023-2027 a Raportului de Selecție Lunar din data de 12.12.2024, proiectul este NECONFORM, punctajul obținut in urma evaluării este : 60,12 < pragul de calitate lunar corespunzător prestabilit”.

Motivele declarării proiectului ca fiind neconform au fost următoarele:

•La      Principiul suprafețelor deservite” SI:

•Pl.l Au fost acordate 15,12 pct.: Suprafața modernizata prin proiect este de 312 ha. Punctaj obținut: 15 pct. (300 ha) + O. 1×1,2 (12 ha) = 15,12 pct.

•P 1.2.2 Au fost acordate 5 pct.: Total deviz reabilitare conducte principale si secundare —3.724.574 lei fără TVA/ Total cap. 4 – 6.656.773 lei fără TVA, rezulta un procent de 55,95 % > 10 %.

– Pl.3.1 Nu au fost acordate puncte având în vedere următoarele:

Solicitanta a avut 2 contracte de finanțare încheiate cu AFIR, respectiv:

•C…08/20.05.2013 reziliat in 30.10.2015 prin acordul părților conform art. 11 alin. 11 (2) din contractul de finanțare si C…81/26.10.2021 având ca obiect MODERNIZAREA SI RETEHNOLOGIZAREA PLOTULUI DE IRIGATII SPP56 DIN AMENAJAREA C APARTINAND OUAI, Județul G pentru care, în data de 22.05.2023 a fost întocmit Formularul IRD 0.1 Suspiciunea de neregulă cu nr. 3586 având în vedere ca:

„Beneficiarul nu a depus transa nr. 1 in termenul de 18 luni conform act adițional nr 1 la contract finanțare”, formularul IRD 0.5 Notă privind stabilirea și recuperarea sumelor provenite din avansul acordat nejustificat cu nr. 3588 si formularul IRD 0.6 nr. 3587 în vederea recuperării avansului încasat in valoare de 1.938.970,86 lei. In data de 01.08.2023 a fost întocmita Notificarea beneficiarului privind încetarea contractului de finanțare – C6.2.2 în care se face mențiunea „cu recuperarea sumelor deja plătite în cadrul contractului (a fost recuperată contravaloarea avansului încasat prin plata voluntară)”.

Conform metodologiei de verificare pentru acest criteriu de selecție: „Dacă din verificările efectuate rezultă că solicitantul a mai obținut fonduri europene nerambursabile pentru modernizarea infrastructurii secundare de irigații, atunci proiectul obține punctajul zero la acest criteriu, iar expertul va specifica la rubrica observații numărul contractului de finanțare încheiat de beneficiar cu AFIR”.

-La Principiul complementarității cu infrastructura de irigații modernizată în amonte” 52: P2.1 Au fost acordate 10 pct. deoarece, conform Adeverința ANIF nr. …/30.04.2024 şi Adeverința nr. …/12.04.2024, infrastructura principală de irigații din amonte a fost modernizată.

•La „P3 Principiul potențialului irigabil în care se realizează investiția” S3: P3.1.1 Au fost acordate 10 pct. deoarece, conform anexa 7 – Listă UAT-uri potențial irigabil, Comuna I figurează cu potențial ridicat.

•La „P4 Principiul economiei de apă” S4: P4.1 Au fost acordate 20 pct. deoarece, conform Anexei nr. 1 la DALI — Evaluarea economiei de apa, procentul economiei de apa prin realizarea investiției va fi de 21,73%.

Împotriva acestei notificări solicitanta a depus contestația nr. … 20.12.2024, iar în urma analizei, în cadrul Comisiei de Contestații aferente licitației de proiecte DR25 – 01/24 15.07.2024, contestația a fost Respinsă, fiind emisă Notificarea solicitantului privind contestația depusă E6.8.2 nr. …/12.03.2025.

Conform Regulamentului de organizare și funcționare al procesului de selecție și al procesului de verificare a contestațiilor pentru proiectele aferente intervențiilor de dezvoltare rurală din Planul Strategic PAC 2023-2027 (PS 2023-2027- aprobat prin Ord. MADR nr 33/04.02.2025), art. l: (2) Soluționarea contestațiilor este realizată de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor, denumită în continuare Comisia, care reprezintă structura administrativă constituită la nivelul MADR responsabilă cu soluționarea contestațiilor privind rezultatele procesului de evaluare și selecție a proiectelor depuse pentru finanțare.

De asemenea, printre obligațiile Comisiei de Soluționare a Contestațiilor stabilite Ia art.4 din ROF, la alin. (2) se menționează că rezultatul deciziei comisiei se consemnează în Fișa de evaluare general refăcută (El.2. R).

Centrul Regional competent preia concluziile din decizia comisiei şi transmite contestatarului formularul E6.8.2-NOTIFICAREA SOLICITANTULUI PRIVIND CONTESTAȚIA DEPUSĂ.

Din conținutul E.1.2.R reiese: „Din verificările efectuate în ceea ce privește proiectele depuse anterior, experții CRFIR au constatat următoarele: OUAI a avut 2 contracte de finanțare încheiate, respectiv: C…08/20.05.2013 reziliat în 30.10.2015 prin acordul părților conform art. 11 alin. 11 (2) din contractul de finanțare și C…81/26.10.2021 pentru care, în data de 22.05.2023, a fost întocmit Formularul IRD 0.1 Suspiciunea de neregulă cu nr. 3586 având în vedere că: „Beneficiarul nu a depus tranșa nr. l în termenul de 18 luni conform actului adițional nr. 1 la contractul finanțare”, formularul IRD 0.5 Notă privind stabilirea și recuperarea sumelor provenite din avansul acordat nejustificat cu nr. 3588 și formularul IRD 0.6 nr. 3587 în vederea recuperării avansului încasat în valoare de 1.938.970,86 lei. În data de 01.08.2023 a fost întocmită NOTIFICAREA BENEFICIARULUI PRIVIND ÎNCETAREA CONTRACTULUI DE FINANȚARE – C6.2.2 în care se face mențiunea recuperarea sumelor deja plătite în cadrul contractului (a fost recuperată contravaloarea avansului încasat prin plata voluntară)”. Conform metodologiei de verificare pentru acest criteriu de selecție: „Dacă din verificările efectuate rezultă că solicitantul a mai obținut fonduri europene nerambursabile pentru modernizarea infrastructurii secundare de irigații, atunci proiectul obține punctajul zero la acest criteriu, iar expertul va specifica la rubrica observații numărul contractului de finanțare încheiat de beneficiar cu AFIR”. Având în vedere cele indicate anterior, Comisia RESPINGE contestația, (CS 1.3.1 – RESPINS), proiectul fiind NECONFORM, cu un punctaj de 60,12 puncte.

Rezilierea contractului nr. C…81/26.10.2021 s-a făcut ca urmare a neîndeplinirii obligației ca Beneficiarul să depună tranșa nr. 1 în termenul de 18 luni conform actului adițional nr. 1 la contractul finanțare. Așadar, rezilierea contractului s-a făcut ca urmare a faptului că Beneficiarul Organizația Utilizatorilor de Apa pentru Irigații ”I S nu a respectat clauzele contractuale cu AFIR, pentru care s-a întocmit RD O. 6 Notificarea cu privire la obligația restituirii sumelor reprezentând avansuri acordate și nejustificate, precum și a dobânzilor și a penalităților aferente și C6.2.2 Notificarea beneficiarului privind încetarea contractului de finanțare.

În ceea ce privește susținerile de nelegalitate ale apelantei, le apreciază ca fiind netemeinice șl nelegale din următoarele considerente:

Față de obiectul cauzei, instanța de fond a respins acțiunea reclamantei, fiind identificată în mod corect problema de drept pusă în discuție, respectiv a neîndeplinirii condițiilor de admisibilitate ale ordonanței președințiale.

Potrivit art. 997 din Codul de procedură civilă:

„(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

(2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului.

(3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen.

(4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului.

(5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt”.

Pe calea ordonanței președințiale nu poate fi soluționat fondul dreptului. Cu toate acestea, un examen sumar al litigiului este autorizat de lege și chiar indispensabil, atât pentru a se stabili competenta instanței de a lua o măsură provizorie, cât și pentru ca judecata să poată aprecia care dintre părțile litigante are în favoarea sa aparența unei situații juridice legale și justifică un interes legitim pentru a menține o anumită stare de drept sau de fapt.

Actele administrative emise de AFIR se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și pe prezumția de veridicitate, și de aici rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu.

Prin apelul formulat, apelanta critică sentința apelată apreciind că instanța de fond s-a aflat în eroare în aprecierea aparenței de drept, deși instanța de fond în mod temeinic și legal a reținut că „pârâta nu poate fi obligată la reevaluarea cererii de finanțare cu acordarea punctajului corespunzător criteriului CSI.3.1 și la emiterea unui nou act administrativ prin care proiectul depus să fie declarat conform, până la stabilirea pe cale judecătorească a dreptului pretins de reclamantă”.

Raportat la dispozițiile procedurale, AFIR verifică și evaluează cererea de finanțare din punct de vedere al condițiilor conformității proiectului si îndeplinirii criteriilor de eligibilitate. După constatarea unui proiect ca fiind conform acesta intră în etapa următoare de verificare a condițiilor de eligibilitate, iar apoi în funcție de punctajul obținut intră în etapa competitivității, urmând a fi alese proiectele viabile, bine întocmite, reflectate în fapt printr-un punctaj cât mai mare.

Emiterea actelor de către AFIR a avut în vedere prevederile Ghidului solicitantului și Manualului de procedură aferent, care prevăd faptul că: Se va verifica în baza de date AFIR, DALI, documentul 8 și în secțiunea C din cererea de finanțare, dacă infrastructura propusă a fi modernizată (solicitantul finanțării) a mai beneficiat de finanțare în cadrul PNDR 2014-2020 și/sau PNDR2007-2013. În cazul în care status-ul contractului de finanțare este reziliat și expertul constată din verificările făcute că a fost reziliat din motive obiective, nu ca urmare a unei nereguli identificate de către AFIR, iar solicitantul nu mai are alt contract de finanțare demarat/în derulare/finalizat care să vizeze modernizarea infrastructurii secundare, atunci se va considera că solicitantul nu a beneficiat de sprijin din fonduri europene din PNDR și va primi la acest criteriu de selecție 25 puncte.

În speță, din verificările efectuate în ceea ce privește proiectele depuse anterior de reclamant s-au constatat următoarele: OUAI a avut 2 contracte de finanțare încheiate, respectiv:

• C08/20.05.2013 reziliat în 30.10.2015 prin acordul parților, conform art.11 alin. 11 (2) din contractul de finanțare și  C81/26.10.2021 pentru care, în data de 22.05.2023, a fost întocmit Formularul IRD 0.1 Suspiciunea de neregulă având în vedere că: „Beneficiarul nu a depus tranșa nr. l în termenul de 18 luni conform actului adițional nr. 1 la contractul finanțare”, formularul IRD 0.5 Notă privind stabilirea și recuperarea sumelor provenite din avansul acordat nejustificat și formularul IRD 0.6 în vederea recuperării avansului încasat în valoare de 1.938.970 86 lei.

Nu poate fi acceptată susținerea potrivit căreia „contractul a fost reziliat din motive obiective”, întrucât contractul nr. C81/26.10.2021 a fost reziliat ca urmare a nerespectării obligațiilor contractuale (depășirea termenului de demarare a lucrărilor), situație care a atras nerespectarea termenului de 18 luni de depunere a tranșei de plată, iar consecința/sancțiunea a fost reprezentată de restituirea/rambursarea avansului încasat.

Așadar, instanța de fond a reținut în mod temeinic și legal că, în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile, respectiv pentru a fi eligibil un proiect, acesta trebuie să îndeplinească toate criteriile de eligibilitate impuse de procedură astfel că în speță proiectul apelantei (nr. F…) conform metodologiei de verificare, în mod întemeiat proiectul a fost declarat neconform, cu un punctaj de 60,12 puncte.

Toate condițiile de eligibilitate cad strict în sarcina solicitantului, iar conformitatea unui proiect nu naște în mod direct obligația încheierii acordului de finanțare şi acordarea sumei pretinse, sau acordarea unui eventual prejudiciu suferit, iar instanța de fond a reținut în mod temeinic și legal că din verificările efectuate în ceea ce privește proiectele depuse anterior de reclamantă au fost constate nereguli.

Cu privire la susținerea apelantei privind „interpretarea greșită de către instanța de fond cu privire la „prejudicierea fondului”, apreciază ca instanța de fond în mod temeinic și legal a reținut că „măsura solicitată prin cererea de chemare în judecată nu are caracter provizoriu, raportat la considerentele expuse mai sus privind necesitatea analizării fondului dreptului afirmat, având în vedere că prin aceasta se tinde la soluționarea litigiului dintre părți în mod definitiv, astfel că nu este îndeplinită nici cerința privind caracterul vremelnic al măsurii solicitate.

În plus, obținerea, chiar și provizorie, a unei reevaluări a cererii de finanțare și declararea proiectului ca fiind conform presupune analiza îndeplinirii cerințelor legale, împrejurare ce nu se poate realiza în procedura sumară a ordonanței președințiale. Analiza îndeplinirii cerințelor legale, a legalității sau a nelegalității respingerii cererii de finanțare se poate realiza numai în procedura obișnuită a contenciosului administrativ, și nu în procedura sumară a ordonanței președințiale.”

S-a observat în mod temeinic și legal că, deși suntem în procedura de urgență a ordonanței președințiale, pentru a răspunde alegațiilor reclamantei, instanța de fond ar trebui să antameze fondul cauzei și să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei măsurii de declarare a proiectului ca neconform.

Obținerea sprijinului financiar nerambursabil impune îndeplinirea unor condiții stabilite de actele normative speciale, condiții care sunt obligatoriu de cunoscut și respectat de către beneficiari, fiind în interesul său de a realiza un proiect conform și eligibil. Astfel, neîncheierea acordului de finanțare este doar consecința activității proprii a solicitantului, nefiind depusă toată diligența necesară obținerii finanțării proiectului, astfel că nu poate fi vorba de vreo culpă a acesteia, AFIR acționând doar în limitele impuse de legislația în vigoare, îndeplinind și aplicând toate prevederile legale incidente.

Așadar, instanța de fond a analizat în mod temeinic și legal „prejudicierea fondului”, mai ales că toate susținerile apelantei vizează fondul cauzei, respectiv legalitatea și temeinicia actelor administrative de declarare a proiectului ca neeligibil.

Cu privire la susținerile apelantei privind „neglijența riscului iminent de epuizare a fondurilor, precum și a caracterului urgent al cererii care vizează prevenirea unei pagube iminente”, le apreciază ca fiind netemeinice și nelegale întrucât nu se demonstrează caracterul provizoriu (vremelnic), precum și neprejudicierea fondului, în condițiile în care o soluție de reevaluare a cererii de finanțare și declararea proiectului ca fiind conform vizează fondul cauzei, instanța fiind obligată să analizeze condițiile care au generat emiterea actelor de către AFIR. Condiția urgenței a fost definită astfel: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

În speță, în cadrul PNS 2023-2027 apelanta mai poate redepune proiectul până în 2027, existând fonduri pentru a putea fi deschise alte sesiuni de depunere a proiectelor pentru DR 25.

Față de aceste condiții de admisibilitate instanța de fond s-a pronunțat astfel: „această condiție nu este îndeplinită, faţă de împrejurarea că reclamanta nu a invocat motive concrete care să justifice o pagubă iminentă, cu atât mai mult cu cât din apărările pârâtei rezultă că aceasta poate redepune proiectul până în anul 2027, existând fonduri pentru a putea fi deschise alte sesiuni de depunere a proiectelor pentru DR 25.

De asemenea, nu s-a făcut dovada prevenirii unei pagube iminente și ireparabile, în conditiile în care depunerea unui proiect nu atrage de iure declararea acestuia ca fiind conform [eligibil pentru finanțare, mai ales că pentru finanțarea proiectelor aferente intervențiilor din PS 2023-2027 se aplică principiul CONCURSULUI DE PROIECTE transpus printr-o procedură de selecție transparentă, bine documentată, nediscriminatorie, realizată pe baza criteriilor de selecție stabilite și aprobată prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.

În acest cadru A.F.I.R. are responsabilitatea selectării acelor proiecte viabile în măsură să asigure realizarea obiectivelor generale și strategice din Planul Strategic PAC 2023- 2027, pornindu-se de la criteriul competitivității, asigurării finanțării acelor proiecte viabile, bine întocmite, reflectate în fapt printr-un punctaj cât mai mare. Pe de altă parte, procesul de evaluare a eligibilității proiectului în cauză trebuie corelat cu responsabilitatea angajării fondurilor publice, AFIR fiind supusă auditului din partea Curții de Conturi a României în ceea ce privește modul de gestionare a fondurilor alocate și fiind obligată să aplice prevederile legale în vigoare, respectiv prevederile care reglementează schema de ajutor.

Așadar, responsabilitatea completării cererii de finanțare conform prevederilor Ghidului solicitantului aparține solicitantului, iar declararea acestuia ca fiind neconform sau neeligibil nu face dovada unei pagube iminente şi ireparabile.

Astfel, o eventuală indisponibilizare a sumei de 1.493.590,00 euro din bugetul PS, excede clar cadrului legal aplicabil speței, întrucât, în conformitate cu procedura generală aplicabilă, în cazul în care instanța ar decide că proiectul este conform, subscrisa ar putea doar să procedeze la continuarea evaluării și declarării proiectului ca fiind eligibil, iar această verificare se poate face doar prin verificarea îndeplinirii criteriilor de selecție şi doar pe baza documentelor depuse inițial la cererea de finanțare.

În consecință, instanța de fond a reținut în mod temeinic și legal că cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantă nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, acțiunea dedusă judecății fiind o veritabilă acțiune în obligația de a face, care nu poate face obiectul procedurii speciale reglementată de art. 996 C.proc.civ., procedură care presupune măsuri vremelnice, urgente și neprejudicierea fondului.

În drept, invocă dispozițiile art. 205 și art. 471 alin. (4), art. 22, art. 264 C.proc.civ., Legea nr. 554/2004, O.U.G. nr. 41/2014, O.U.G. nr. 65/30.06.2023, HG nr. 844/2023, Ghidul de finanțare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 488 Cod proc.civ. şi a motivelor invocate de recurentă, Curtea reţine următoarele:

Preliminar, Curtea constată că deşi recurenta nu a invocat formal vreunul dintre cazurile de casare reglementate de art. 488 alin.1 Cod proc.civ., motivele expuse prin memoriul de recurs referitoare la greșita aplicare şi interpretare a prevederilor art. 997 Cod proc.civ. din perspectiva condițiilor de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, respectiv a principiului proporționalității  în  sensul  prevederilor  OUG nr.  66/2011  se subsumează  motivului  de recurs prevăzut la pct. 8 al textului de lege.

Curtea reține că motivul de recurs invocat este neîntemeiat, instanța de fond aplicând corect la situația de fapt în cauză cerințele de admisibilitate ale ordonanței președințiale astfel cum sunt reglementate de prevederile art. 997 Cod proc.civ.

Corect s-a reţinut de către prima instanță că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile ce vizează aparența de drept, nerejudecarea fondului, vremelnicia şi urgenţa măsurii, constatând faptul că obținerea, chiar şi provizorie, a unei  reevaluări a cererii de finanţare şi declararea proiectului ca fiind conform presupune analiza îndeplinirii cerinţelor legale, împrejurare ce nu se poate realiza în procedura sumară a ordonanței președințiale.

Condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale sunt reglementate de art. 997 Cod proc.civ., în sensul că instanța de judecată, stabilind că, în favoarea reclamantului, există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cauze grabnice, pentru păstrarea unui drept care   s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi cu privire la înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări.

În cauza de faţă, în cadrul licitației de proiecte DR 25 — 0024 solicitanta OUAI a depus la Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 2 Sud-Est C cererea de finanțare cu titlul „Modernizarea şi retehnologizarea plotului de irigaţii SPP 56 din amenajarea C, judeţul G”, cu o valoare eligibilă apreciată la 1.493.590,00 EURO.

În urma verificării și evaluării cererii de finanțare și după aprobarea de către Autoritatea de Management pentru PS 2023-2027 a Raportului de Selecție Lunar din data de 12.12.2024, prin Notificarea … din data de 13.12.2024 emisă de AFIR-CRFIR C, reclamanta a fost informată că proiectul este neconform, punctajul obținut in urma evaluării (60,12) fiind mai mic decât pragul de calitate lunar corespunzător prestabilit.

Unul dintre motivele declarării proiectului ca fiind neconform a vizat criteriul P 1.3.1 – la care nu a au fost acordate puncte, apreciindu-se de către autoritate că solicitantul a beneficiat fonduri europene nerambursabile. Au fost avute în vedere două contracte de finanţare anterioare încheiate cu AFIR, respectiv contractul C08/20.05.2013 reziliat în data de 30.10.2015 prin acordul părților şi contractul nr. C…81/26.10.2021 având ca obiect Modernizarea si retehnologizarea plotului de irigaţii SPP56 din amenajarea C aparţinând OUAI, Judeţul G. Cu privire la acest din urmă contract, astfel cum rezultă din situaţia de fapt necontestată de părţi, la data de 22.05.2023 a fost întocmit Formularul IRD 0.1 Suspiciunea de neregulă cu nr. … având în vedere că beneficiarul nu a depus transa nr. 1 în termenul de 18 luni conform act adițional nr 1 la contract finanțare”, formularul IRD 0.5 Notă privind stabilirea și recuperarea sumelor provenite din avansul acordat nejustificat cu nr. … si formularul IRD 0.6 nr. … in vederea recuperării avansului încasat in valoare de 1.938.970,86 lei. In data de 01.08.2023 a fost întocmita Notificarea beneficiarului privind încetarea contractului de finanțare – … în care se face mențiunea că a intervenit cu recuperarea sumelor deja plătite în cadrul contractului.

Evaluând proiectul depus de reclamantă prin prisma criteriului P 1.3.1, autoritatea a reţinut că potrivit prevederilor Ghidului solicitantului și Manualului de procedură aferent, „Se va verifica în baza de date AFIR, DALI, documentul 8 și în secțiunea C din cererea de finanțare, dacă infrastructura propusă a fi modernizată (solicitantul finanțării) a mai beneficiat de finanțare în cadrul PNDR 2014-2020 și/sau PNDR 2007-2013. În cazul în care status-ul contractului de finanțare este reziliat și expertul constată din verificările făcute că a fost reziliat din motive obiective, nu ca urmare a unei nereguli identificate de către AFIR, iar solicitantul nu mai are alt contract de finanțare demarat/în derulare/finalizat care să vizeze modernizarea infrastructurii secundare, atunci se va considera că solicitantul nu a beneficiat de sprijin din fonduri europene din PNDR și va primi la acest criteriu de selecție 25 puncte.”

Contrar concluziei autorității, în ceea ce privește condiția aparenței dreptului, reclamanta susţine că motivele ce au condus la încetarea contractului de finanțare nr. C…81/26.10.2021 sunt unele obiective, în sensul prevederilor din Ghidul solicitantului de mai sus, nelegal fiind apreciate ca neregulă în sensul definiției de la art. 2 lit. a) din OUG nr. 66/2011.

Cu toate acestea, Curtea constată că susținerile generice ale părţii nu sunt însoțite de argumente concrete referitoare la contextul în care a intervenit încetarea contractului de finanțare anterior şi la eventualele motive obiective ce ar fi împiedicat-o pe aceasta să respecte prevederile contractuale în modalitatea reţinută de AFIR, astfel încât aparenţa dreptului – raportat la modalitatea în care s-a apreciat că a beneficiat de fonduri europene nerambursabile – să rezulte cu evidenţa necesară şi să poată fi reţinută în favoarea acesteia.

Cât privește condiţia neprejudecării fondului, de asemenea, corect a fost reţinută de prima instanţă ca neîndeplinită în cauză, dat fiind că o statuare contrară interpretării dată de autoritatea pârâtă prevederilor Ghidului solicitantului, reevaluarea cererii de finanţare şi acordarea de către instanţa de judecată a punctajului aferent criteriului P 1.3.1, respectiv declararea proiectului ca fiind conform presupune prin ipoteză o antamare a fondului litigiului şi, astfel, o prejudecată a acestuia, nepermis în procedura specială a ordonanţei preşedinţiale. Aceasta, întrucât presupune administrarea unui probatoriu amplu în legătură cu condiţiile în care a intervenit rezilierea contractului de finanţare C…81/26.10.2021 în vederea stabilirii unei situaţii de fapt la care să se raporteze prevederile Ghidului solicitantului referitoare la noţiunea de „neregulă” şi „motive obiective”. Or, astfel cum s-a reţinut  mai sus, chiar fără administrarea probatoriului în discuţie, se constată lipsa oricăror susţineri concrete ale reclamantei cu privire la „motivele obiective” invocate, de natură a nu permite nici în măsură sumară, la nivel de aparenţă, analiza temeiniciei acestora.

Condiţia urgenţei, de asemenea, nu a fost dovedită, câtă vreme probatoriul administrat nu relevă care ar fi acele pagube iminente ce se impun a fi evitate şi care ar deveni greu de remediat în situaţia neluării măsurilor solicitate prin prezenta acţiune. Pierderea fondurilor europene, astfel cum susţine recurenta, nu poate fi reţinută ca pagubă iminentă în contextul în care, cum temeinic contraargumentează intimata, simpla depunere a unei cereri de finanţare în cadrul unei proceduri concurenţiale nu este de natură să genereze existenţa dreptului, întrucât nu atrage de plano şi obţinerea fondurilor europene solicitate. În consecinţă, o iminentă pierdere a unor fonduri europene nu poate fi luată în calcul, iar cheltuielile la care face referire recurenta ca fiind avansate până la acest moment corespund unui risc asumat.

De asemenea, Curtea reţine că riscul iminent de epuizare a fondurilor europene până la soluţionarea acţiunii de fond nu poate fi reţinut, având în vedere că, raportat la durata de aplicare a Planului Strategic PAC 2023-2027, există posibilitatea ca pentru Intervenția DR-25 – Modernizarea infrastructurii de irigații, proiectul să poată fi redepus până în anul 2027, o iminentă epuizare de fonduri nerezultând din probatoriul cauzei sau susţinerile intimatei.

Totodată, cum temeinic a motivat pârâta, prevederile art. 10 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a procesului de selecţie şi a procesului de verificare şi soluţionare a contestaţiilor pentru proiectele aferente intervenţiilor de dezvoltare rurală din Planul Strategic PAC 2023 – 2027 aprobat prin OMADR nr. 407/2023 instituie măsuri de remediere pentru situaţia recunoaşterii drepurilor solicitanţilor pe cale judecătorească, stipulând astfel: „(1) Rectificarea rapoartelor de selecţie poate interveni în următoarele situaţii: (…) d) în situaţia în care solicitantul nu a putut contesta anumite erori privind procedura de selecţie şi proiectul depus nu a fost selectat pentru finanţare sau, dacă în urma hotărârilor judecătoreşti proiectul respectiv trebuie contractat, caz în care se întocmeşte un raport de selecţie individual. (…) (6) În situaţia punerii în executare a hotărârilor jdecătoreşti definitive referitoare la procesul de evaluare – selectare a proiectelor, pronunţate în favoarea solicitanţilor, AFIR va transmite către AM PS un raport de selecţie individual  în vederea aprobării după verificarea îndeplinirii regulilor privind evaluarea – selecţia proiectelor, precum şi existenţa disponibilului necesar aferent.

În concluzie, curtea reține că sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor legale din perspectiva cerinţelor de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, nefiind incident cazul de casare invocat prin cererea de recurs.

În consecinţă, Curtea va respinge recursul reclamantei ca neîntemeiat.

(decizie rezumată de judecător Eliza-Loredana DAVID)

Scroll to Top