Instituirea căilor de atac este o problemă de interes general şi ea vizează determinarea mijloacelor procedurale ce pot fi exercitate pentru reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
În acest context, Curtea a dat eficiență principiului unicității căii de atac, reglementat de art. 460 alin. 3 C.proc.civ. potrivit căruia „în cazul în care prin aceeaşi hotărâre au fost soluţionate mai multe cereri principale sau incidentale, dintre care unele sunt supuse apelului, iar altele recursului, hotărârea în întregul ei este supusă apelului. Hotărârea dată în apel este supusă recursului.”
Raportat la dispozițiile legale enunțate, Curtea a reținut că pârâta-reclamantă a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosinţă a apartamentului, bun comun al părţilor.
În condițiile în care cererea incidentală este una cu caracter patrimonial, supusă recursului, Curtea a constatat că hotărârea Judecătoriei Brăila este supusă în întregul ei atât apelului, cât și recursului.
Decizia civilă nr. 112/R din data de 02 iulie 2025 a Curţii de Apel Galaţi
I. Circumstanțele cauzei:
1. Cererea de chemare în judecată:
Prin cererea înregistrată la data de 27.06.2018, pe rolul Judecătoriei … sub nr. …, reclamantul … a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta …, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
-să se constate că pe parcursul căsătoriei au dobândit în comun, prin cote de contribuție diferită (subsemnatul o cotă de contribuție de 70%, iar pârâta o cotă de contribuție de 30%) bunurile indicate în prezenta cerere de chemare în judecată;
-să se dispună partajul acestora prin formare de loturi și atribuire în natură cu stabilirea sultei corespunzătoare echivalentului cotelor de coproprietate cu privire la aceste bunuri;
-să se dispună obligarea pârâtei la restituirea către subsemnatul a sumei de 5.600 euro în echivalent lei la cursul BNR din ziua plătii și a sumei de 13.481,16 lei, cota-parte de 70% din banii sustrași de dânsa din casă și respectiv contul meu bancar de salarii din Raiffeisen Bank SA;
-să se dispună obligarea pârâtei la restituirea cantității de 44 grame de aur (1 lanț de 15 grame, 1 brățară de 13 grame, 1 verighetă bărbătească de 4 grame și 3 inele, fiecare de câte 4 grame) sau a echivalentului în lei a acestora, la cursul BNR din momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești ce urmează a se pronunța.
Pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat:
-obligarea pârâtului-reclamant la plata sumei de 150 euro lunar, începând cu decembrie 2017 până la soluționarea definitivă a prezentei cauze, cu titlul lipsire de folosință a imobilului, având în vedere că apartamentul este folosit exclusiv de pârât;
-partajarea bunurilor mobile din apartamentul situat în …, strada …, nr. … bis, Bloc … bis, Sc. …, Ap. …, pe care reclamantul cu bun-știință le-a omis a le trece în acțiunea de partaj, bunuri cumpărate în timpul căsătoriei treptat, înlocuind bunurile personale ale subsemnatei, pe care le-am avut înainte de căsătoria cu pârâtul … Bunurile mele personale au fost date rudelor pârâtului (părinți, veri, frate, fiică), întrucât nu le mai considera moderne.
2. Hotărârea pronunțată în primă instanță:
Prin sentința civilă nr. …, pronunţată de …, instanţa a admis în parte cererile de chemare în judecată conexate formulate de către reclamantul-pârât …, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă …
A constatat că autoturismul marca Audi A4 cu nr. de înmatriculare …, astfel cum acesta este identificat în cererea conexată, este bun propriu al reclamantului-pârât.
A constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu o contribuţie a reclamantului – pârât de 27% și a pârâtei-reclamante de 73%, dreptul de proprietate asupra imobilului apartament situat în loc. …, înscris în Cartea Funciară nr. … a Municipiului …, având număr cadastral … și cu o contribuție de 50% fiecare, dreptul de proprietate asupra autoturismul marca Audi A4, înmatriculat sub nr. …
A dispus ieșirea din indiviziune asupra bunului imobil de mai sus, după cum urmează:
-A atribuit în deplină proprietate pârâtei-reclamante imobilul apartament situat în loc. …, înscris în Cartea Funciară nr. …-C1-U7 a Municipiului …, având număr cadastral … A obligat pe pârâta-reclamantă să îi achite reclamantului pârât sultă în valoare de 80.488,35 lei aferentă cotei sale de contribuție de 27% la achiziționarea bunului imobil.
A dispus ieșirea din indiviziune asupra autoturismul marca Audi A4, înmatriculat sub nr. …, după cum urmează:
-A atribuit în deplină proprietate pârâtei-reclamante autoturismul marca Audi A4, înmatriculat sub nr. … A obligat pe pârâta-reclamantă să îi achite reclamantului-pârât sultă în valoare de 6.373 lei aferentă cotei sale de contribuție de 50% la achiziționarea autoturismului.
A respins cererea de chemare în judecată în rest.
A admis în parte cererea reconvențională formulată de către pârâta reclamantă.
A constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu o contribuţie de 50% fiecare, bunurile mobile situate în imobilul ce face obiectul prezentului litigiu.
A dispus partajarea bunurilor mobile de mai sus, după cum urmează: lotul A, astfel cum este identificat la filele 24-25 din Vol II îi va fi atribuit pârâtei-reclamante, iar lotul B, astfel cum este identificat la filele 24-25 din Vol II îi va fi atribuit reclamantului-pârât.
A obligat pe pârâta-reclamantă să îi să îi achite reclamantultui-pârât suma de 259 de lei cu titlu de sultă, pentru egalizarea loturilor.
A respins cererea reconvențională în rest.
A dispus compensarea cheltuielilor de judecată privind onorariile de avocat.
A compensat cheltuielile de judecată cu privire la partajul bunurilor comune și a obligat pe pârâta-reclamantă la plata către reclamantul-pârât a sumei de 7.020,16 lei cu titlu de diferență cheltuieli de judecată.
A respins cererea de majorare a onorariului formulată de expertul IM..
3. Decizia Tribunalului …
Prin decizia civilă nr. 36/03.02.2025, pronunţată de Tribunalul …, instanţa a admis apelul declarat de apelantul-intimat … şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a constat ca masa partajabila are o valoare de 328510 lei, reclamantul-pârât având o cotă de contributie de 60%, iar pârâta-reclamantă o cota de contributie de 40%.
A obligat reclamantul-pârât să plătească pârâtei-reclamante o sultă în cuantum de 109700 lei.
A obligat pârâta reclamantă să plătească reclamantului-pârât suma de 14.000 lei.
A înlăturat obligatia reclamantei-pârâte de plată a sultei către pârâtul-reclamant.
A păstrat celelalte dispozitii care nu sunt contrare prezentei.
A respins apelul declarat de apelanta-intimată … împotriva sentinţei civile nr. … pronunţată de … în dosar nr. …, şi a obligat intimata să plătească apelantului suma de 13302 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. … și a încheierii din data de 28.02.2025, pronunţate de …, a declarat recurs pârâta-reclamantă …, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei contestate şi în rejudecare să se atribuie apartamentul recurentei-pârâte … și să se stabilească o cotă a contribuției acesteia de 73% asupra bunurilor imobile și mobile. Totodată a solicitat obligarea intimatului la plata sumei de 150 euro lunar, reprezentând c/val lipsei de folosință, precum și respingerea cererii privind obligarea recurentei la plata sumei de 14.000 lei.
5. Apărări formulate în recurs
Prin întâmpinarea formulată, intimatul a invocat nulitatea recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
6. Procedura în faţa instanței de recurs
Recurenta a achitat o taxă judiciară de timbru în cuantum de 877,5 lei.
La termenul de judecată din data de 18.06.2025, intimatul a invocat excepția inadmisibilității recursului potrivit art. 995 alin. 3 C.proc.civ., precum și tardivitatea formulării suplimentului la motivele de recurs.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
II.1. În temeiul art. 248 C.proc.civ., deliberând cu prioritate asupra excepţiei inadmisibilității recursului, se constată că intimatul și-a întemeiat susținerile pe dispozițiilor art. 995 C.proc.civ. care reiau dispozițiile art. 483 alin. 2 teza 1 C.proc.civ. potrivit cărora „Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. l lit. a) – j), iar la art. 94 lit. j) „ cererile de împărțeală judiciară, indiferent de valoare”.
Curtea reține că instituirea căilor de atac este o problemă de interes general şi ea vizează determinarea mijloacelor procedurale ce pot fi exercitate pentru reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
În acest context, Curtea va da eficiență principiului unicității căii de atac, reglementat de art. 460 alin. 3 C.proc.civ. potrivit căruia „în cazul în care prin aceeaşi hotărâre au fost soluţionate mai multe cereri principale sau incidentale, dintre care unele sunt supuse apelului, iar altele recursului, hotărârea în întregul ei este supusă apelului. Hotărârea dată în apel este supusă recursului.”
Raportat la dispozițiile legale enunțate, Curtea reține că pârâta-reclamantă a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosinţă a apartamentului, bun comun al părţilor.
În condițiile în care cererea incidentală este una cu caracter patrimonial, supusă recursului, Curtea constată că hotărârea Judecătoriei Brăila este supusă în întregul ei atât apelului, cât și recursului.
Față de considerentele expuse, Curtea va respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității, invocată de către intimat.
II.2. În temeiul art. 248 C.proc.civ., deliberând cu prioritate asupra excepţiei nulităţii recursului pentru neindicarea unor motive încadrabile în cazurile de casare expres prevăzute de art. 488 alin. 1 C.proc.civ., excepţie invocată de intimat, Curtea reţine următoarele:
Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. 1 lit. d C.proc.civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Totodată, conform art. 489 alin. 2 C.proc.civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C.proc.civ.
În ceea ce privește cererea de recurs din dosarul de faţă, se constată că recurenta deși face ample referiri la situația de fapt, invocă şi împrejurarea că hotărârea instanţei de apel nu este motivată sau cuprinde motive contradictorii, iar în cauză au fost încălcate și anumite dispoziții de drept material.
Or, aceste susţineri ale recurentei reprezintă critici ce se subsumează motivelor de casare expres prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 C.proc.civ., astfel încât Curtea nu va putea aplica sancțiunea nulităţii recursului invocată de intimat şi expres prevăzută de prevederile art. 489 alin. 2 C.proc.civ., astfel încât va respinge excepția invocată.
II.3 Analizând criticile formulate în cauză, Curtea constată caracterul nefondat al acestora pentru următoarele considerente:
Prioritar, cu privire la motivele de recurs depuse la oficiul poștal la data de 14.04.2025, Curtea constată că acestea au fost formulate în termenul prevăzut de lege pentru motivarea recursului.
Astfel, potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ.: „Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.”
Dispoziţiile art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ. stabilesc termenul de recurs de drept comun, care este de 30 de zile şi momentul de la care începe să curgă acesta, respectiv de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În speţă, hotărârea atacată a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 13.03.2025, astfel că, termenul de recurs s-a împlinit la data de 14.04.2025, în raport de prevederile art. 485 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) și art. 183 C. proc. civ., împrejurare față de care se constată că suplimentul la motivele de recurs a fost depus în termenul legal.
În referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C.proc.civ., Curtea constată că dispoziţiile menționate prevăd că se poate cere casarea unei hotărâri atunci când au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.
În dezvoltarea acestei critici, recurenta enunță o serie de principii, dreptul la un proces echitabil, principiul legalității, buna-credință, rolul activ al judecătorului, fără a prezenta argumente concrete ce ar putea fi subsumate motivului de recurs menționat. In suplimentul la motivele de recurs se reia susținerea privind încălcarea principiului-bunei credințe, în sensul că reclamantul a denaturat adevărul în mod constant atât cu privire la veniturile realizate, cât și cu privire la cheltuieli.
Împrejurările relevate de recurentă precum și cele potrivit cărora, în pofida probelor administrate în cauză, instanța de apel a reținut că pârâta a retras o sumă de bani din contul fostului soț și a folosit-o în interes personal, reprezintă o chestiune de administrare şi interpretare a probatoriilor ce nu poate fi dezlegată de către instanţa de recurs, nefiind încadrabilă în vreun motiv de nelegalitate.
Așa fiind, Curtea consideră că prima critică fiind formulată într-o manieră generică și cu trimitere la probatoriul administrat, nu este una fondată și nu poate conduce la sancționarea hotărârii Tribunalului, nefiind aplicabile disp. art. 488 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ.
În referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C.proc.civ., Curtea constată că dispoziţiile menționate prevăd că se poate cere casarea unei hotărâri atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Verificând aspectele invocate, Curtea reţine că Decizia nr. … a Tribunalului … respectă exigenţele art. 425 alin. 1 lit. b C.proc.civ. şi art. 6 CEDO, considerentele hotărârii cuprinzând expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţa de apel, precum şi motivele pentru care a apreciat întemeiate criticile apelantului şi neîntemeiate apărările intimatei.
În concret, instanța de apel a arătat că în cazul partajului contributia foștilor soți se stabileste pentru perioada cuprinsă data încheierii căsătoriei şi data încetării regimului matrimonial și raportat la întreaga masă partajabilă și nu distinct pe bunuri individuale, cum a determinat prima instanță.
Pornind de la acest raționament, Tribunalul a constatat că deși la momentul achiziționării apartamentului pârâta a contribuit cu o sumă de bani reprezentând bun propriu, totuși pe întreaga durată a căsniciei veniturile reclamantului au fost mult mai mari, ceea ce a determinat reținerea în favoarea acestuia a unei cote majoritare.
Contrar susținerilor recurentei, Curtea constată că instanța de apel a avut în vedere toate apărările intimatei-pârâte, respectiv, existența unor datorii personale ale apelantului-reclamant, donațiile făcute de acesta, modul în care părțile au înțeles să gospodărească, astfel încât nu se poate reține că decizia recurată este nemotivată sau conține considerente contradictorii.
A contesta raționamentul instanței de apel, care analizând integral susținerile părților a stabilit alte cote de contribuție decât instanța de fond, echivalează de fapt cu o reapreciere a acestor susțineri, care este incompatibilă cu controlul de legalitate efectuat în recurs.
În consecință, din perspectiva criticilor subsumate acestui motiv de recurs, soluţia instanţei de apel este legală, iar faptul că judecătorii din apel au interpretat elementele bazei factuale într-o altă manieră decât cea agreată de parte, nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C.proc.civ., motivarea unei hotărâri fiind o chestiune de esenţă, de conţinut, nu de volum, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă.
Prin motivele de recurs încadrabile în dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ. recurenta a arătat că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea normelor de drept material reprezentate de art. 357 alin. 2 Cod civil, cele în domeniul pensiilor, precum și art. 636 Cod civil.
Cu titlu preliminar, Curtea reține că nu pot forma obiect al analizei acestei instanțe decât acele critici care vizează nelegalitatea deciziei recurate, deoarece art. 488 C.proc.civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt deja constatată. Modul în care instanțele de fond (incluzând şi instanţa de apel) au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu poate constitui motiv de recurs.
În acest context, se reține că potrivit art. 357 alin. 2 Cod civil În acest scop, se determină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui soţ, pe baza contribuţiei sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât şi la îndeplinirea obligaţiilor comune. Până la proba contrară, se prezumă că soţii au avut o contribuţie egală.
În susținerea acestei critici se arată că deși recurenta a dovedit contribuția sa de 73 % la dobândirea imobilului comun supus partajării, intimatul neavând nici o contribuție proprie, acestuia i se atribuie o cotă de 60% din acest imobil și din bunurile mobile, iar recurentei o cotă de 40%.
Curtea constată că aceste susțineri privind temeinicia unor concluzii ale instanţei de apel, legate de cele reţinute ca situaţie de fapt, tind la reanalizarea mijloacelor probatorii și nu vizează aspecte de nelegalitate.
În mod similar, cu privire la aplicarea dispozițiilor legale în materia pensiilor, recurenta solicită ca, urmare a reevaluării înscrisurilor administrate în cauză, să se acorde prevalență adeverinței eliberată de Casa de Pensii și nu celei provenind de la angajator. Or, acesta nu reprezintă un aspect de nelegalitate, în condițiile în care instanța de apel a arătat în considerente că prezintă relevanță sumele de bani obținute efectiv de către parte și nu cele avute în vedere la calculul pensiei, care are la bază principiul contributivității.
În referire la critica vizând modalitatea de soluționare a cererii având ca obiect plata contravalorii lipsei de folosință, Curtea reține că potrivit art. 636 Cod civil Fiecare coproprietar are dreptul de a folosi bunul comun în măsura în care nu schimbă destinaţia şi nu aduce atingere drepturilor celorlalţi coproprietari.
(2) Cel care, împotriva voinţei celorlalţi proprietari, exercită în mod exclusiv folosinţa bunului comun poate fi obligat la despăgubiri
Dispozițiile legale enunțate reglementează folosinţa bunului comun, precum și răspunderea copărtaşului care a exercitat abuziv folosinţa respectivului bun.
În acest sens, instanțele de fond au reținut ca și situație de fapt că în cauză nu s-a dovedit că reclamantul ar fi folosit apartamentul bun comun fără drept, iar împrejurarea că pârâta a părăsit locuința ca urmare a divorțului nu justifică obligarea celuilalt coproprietar la plata contravalorii lipsei de folosință.
Așadar, în raport cu circumstanțele factuale menționate, care nu mai pot fi schimbate în recurs, Curtea constată că dispoziţiile art. 636 Cod civil, care condiționează plata despăgubirilor de folosirea bunului fără drept, au fost corect aplicate în cauză.
În concluzie, neexistând motive de casare care să fie constatate de instanţă din oficiu şi nefiind fondate criticile recurentei, pentru toate considerentele anterioare, în temeiul art. 498 alin. 1 raportat la art. 496 alin. 1 C.proc.civ. va fi respins ca neîntemeiat recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. … a Tribunalului …
În referire la recursul declarat împotriva încheierii din data de 28.02.2025, Curtea reține că potrivit art. 442 C.proc.civ. Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere.
(2) Instanţa se pronunţă prin încheiere dată în camera de consiliu. Părţile vor fi citate numai dacă instanţa socoteşte că este necesar ca ele să dea anumite lămuriri.
(3) În cazul hotărârilor, îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii.
Din interpretarea art. 442 alin. 1 C.proc.civ. se reţine pentru a fi întrunite cerinţele de admitere a unei cereri de îndreptare a unor erori materiale strecurate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti, acestea trebuie să se circumscrie noţiunii de eroare materială apărută cu ocazia redactării hotărârii, iar nu o eventuală eroare judecată, aptă de îndreptare prin promovarea căilor legale de atac.
În contextul în care în minuta deciziei instanței de apel se menționează că reclamantul-pârât este obligat la plata unei sulte în favoarea pârâtei-reclamante, iar această obligație de plată nu poate exista în absența unei atribuiri concrete a bunului ce face obiectul partajului către reclamant, omiterea mențiunii explicite în dispozitivul hotărârii că imobilul este atribuit reclamantului reprezintă o eroare materială vădită care se desprinde chiar din logica soluției pronunțate.
În consecință, Curtea reține că această eroare poate fi îndreptată prin procedura prevăzută de art. 442 C. proc. civ., întrucât nu afectează fondul dreptului dedus judecății, ci ține exclusiv de neconcordanța formală dintre ceea ce s-a reținut și soluționat în fond și ceea ce s-a consemnat în scris în dispozitiv, fiind o omisiune de redactare, iar nu o omisiune de soluționare a unei cereri, care să fie susceptibilă de procedura completării dispozitivului.
Față de considerentele expuse, se constată că în cauză nu au fost încălcate dispozițiile art. 444 C.proc.civ., acestea nefiind incidente în cauză, astfel încât va fi respins ca neîntemeiat recursul declarat împotriva încheierii din data de 28.02.2025.
În referire la cheltuielile de judecată, Curtea constată că doar recurenta a făcut dovada suportării unor astfel de cheltuieli, respectiv taxa judiciară de timbru și onorariu avocat (filele 36, 52), iar în cuprinsul încheierii de dezbateri se consemnează că intimatul va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Potrivit art. 453 alin. 1 C.proc.civ. Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Aşadar, la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, or, în cauză, față de soluția pronunțată nu se poate reţine o culpă procesuală în sarcina intimatului-reclamant, astfel încât nu poate fi primită cererea recurentei privind acordarea cheltuielilor de judecată. În referire la intimat, deși este parte care a câștigat procesul, acesta urmează eventual a solicita cheltuielile de judecată suportate, pe cale separată.
(decizie rezumată de judecător Răzvan DICU)