– art. 453 și art. 454 Cod procedură civilă
Prealabil demarării litigiului, reclamantul a solicitat anularea deciziei de impunere, iar soluționarea acestei contestații a fost suspendată prin Decizia nr. (…)/05.12.2022, a cărei legalitate a fost contestată apoi în speță. La al treilea termen de judecată, pârâții au depus Dispoziția prin care au soluționat contestația administrativă formulată împotriva deciziei de impunere. Litigiul a fost soluționat în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect, întrucât pe parcursul derulării procedurii judiciare, pârâții au înțeles să soluționeze contestația administrativ fiscală.
Se constată existența unei culpe procesuale a pârâților pe parcursul desfășurării litigiului în fața instanței de fond, atât în etapa scrisă, cât și ulterior, după stabilirea termenului de judecată. Voința pârâților de emitere a actului administrativ a fost manifestată doar după desfășurarea acestei proceduri, perioadă în care reclamantul a fost asistat de către avocat și deci a efectuat cheltuieli judiciare cu acesta, reprezentând onorariu de avocat.
Astfel, în cauză nu a intervenit o recunoaștere a pretențiilor de către pârâți până la termenul limită prevăzut (primul termen de judecată), și întrucât condițiile prevăzute de art. 454 Cod procedură civilă sunt cumulative, pârâții nu pot fi exonerați de la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal
Decizia nr. 537 din 25 octombrie 2024
Prin Sentința nr. (…) din 26.04.2024, Tribunalul (…) a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC CLUBUL SPORTIV „(R)” (…), în contradictoriu cu pârâtul Municipiul (P) ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin Dispoziția nr. (…)/05.12.2022, emisă de Primarul Municipiului (…), s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. (…)/16.06.2022, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. (…)/2022 aflat pe rolul Judecătoriei (…).
Prin Dispoziția nr. (…)/09.02.2024 emisă de Municipiul (P) prin Primar s-a respins contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere.
În referatul de fundamentare a acestei dispoziții s-a reținut, referitor la Dispoziția nr. (…)/05.12.2022, că reanalizând legătura dintre contestația formulată de reclamantă și acțiunea formulată în dosarul nr. (…)/2022 s-a constatat că între acestea nu există o legătură, procedându-se la analizarea contestației formulate, fiind implicit revocată Dispoziția nr. (…)/05.12.2022.
S-a reținut și faptul că Decizia nr. (…)/16.06.2022 a fost nelegal emisă, pe cale de consecință organul fiscal a revocat-o.
Analizând solicitarea pârâtei de respingere a cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect, instanța a reținut că această sancțiune intervine atunci când, după introducerea cererii de chemare în judecată, pretențiile deduse judecății au fost executate de bunăvoie de către pârât.
În speță, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, pretențiile reclamantei au fost executate de către pârâți, fiind soluționată contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. (…)/16.06.2022, acțiunea rămânând fără obiect.
Referitor la acordarea cheltuielilor de judecată instanța a reținut că art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă și art. 454 din același act normativ.
Prin Decizie de admitere: RIL nr. 21/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1091 din 11 noiembrie 2022 ÎCCJ a statuat „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 454 din Codul de procedură civilă, pârâtul nu poate fi exonerat de la plata cheltuielilor de judecată în situația în care obiectul acțiunii îl reprezintă un litigiu din categoria celor nesusceptibile de procedura punerii în întârziere sau un litigiu în care hotărârea nu se poate pronunța doar pe baza recunoașterii pârâtului”.
În considerentele acestei decizii, ÎCCJ a reținut: „62. În scopul determinării sferei de aplicare a dispozițiilor ce fac obiectul prezentei sesizări, alternativ interpretării teleologice expuse anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a proceda la analiza sistematică, logică și gramaticală a textului art. 454 din Codul de procedură civilă, care în prima sa teză face trimitere la recunoașterea pretențiilor reclamantului de către pârât. Ca atare, aceste dispoziții, derogatorii de la regula achitării de către partea căzută în pretenții a cheltuielilor de judecată, sunt aplicabile doar în cazurile în care litigiul vizează o pretenție a reclamantului care să poată fi recunoscută și în care, din punct de vedere legal, recunoașterea pârâtului poate avea ca efect stingerea procesului. Exonerarea prevăzută de art. 454 din Codul de procedură civilă acționează în favoarea pârâtului care a recunoscut pretențiile reclamantului în forma și până la termenele prevăzute de acest text, cu condiția ca litigiul să fie de natură a se stinge prin simpla recunoaștere a pretențiilor de către pârât, recunoaștere care prin ea însăși poate conduce la realizarea în substanță a pretențiilor reclamantului, și nu doar la valorificarea ei în plan probatoriu de către instanță”.
Instanța a apreciat că în speță sunt aplicabile prevederile art. 454 Cod procedură civilă iar pârâții nu s-au opus admiterii acțiunii și nu se poate reține nici punerea acestora în întârziere, reclamanta nefăcând dovada faptului că a solicitat revocarea Dispoziției nr. (…)/05.12.2022 anterior demarării acțiunii în instanță, deși avea această obligație, potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Prin urmare, dând eficiență prevederilor art. 454 Cod procedură civilă a respins cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Mai mult, a reținut și faptul că prin răspunsul la cererea reclamantei nr. (…) din 07.07.2022, comunicat prin email la data de 10.08.2022 (fila 67 dosar) Primăria Municipiului (…) a transmis reclamantei că este scutită de impozit pentru imobilul situat în (…), str. (…), nr. (…), astfel că nu era necesară demararea prezentului litigiu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul-reclamant Clubul Sportiv (R) (…), solicitând casarea în parte a sentinței atacate în ceea ce privește respingerea cererii de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, recurentul a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală, conține motive contradictorii și motive străine cauzei și este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incidente motivele de recurs de la art. 488 pct. 6 și 8 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. l pct. 6 Cod procedură civilă, respectiv hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii și motive străine de cauză, a invocat prevederile art. 425 alin. (l) lit. b) Cod procedură civilă.
A arătat că din hotărârea instanței de fond, rezultă că, în ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța nu a respectat raționamentul logico-juridic ce se impune în motivarea unei hotărâri judecătorești, invocând o decizie a ICCJ care nu este aplicabilă în cauză și pe care apoi o și interpretează greșit.
Astfel, instanța a invocat Decizia ICCJ nr. 21/2022 argumentând în continuare în sensul că pârâții au recunoscut pretențiile reclamantului și nu s-au opus la admiterea acțiunii, pe de o parte, iar pe de altă parte, în sensul că reclamantul nu a pus în întârziere pârâții.
Recurentul a considerat că această decizie nu este aplicabilă în cauză, întrucât nu se află nici în prezența unui litigiu în care hotărârea se poate pronunța doar în baza recunoașterii pârâtului, iar în al doilea rând, a observat că instanța citează această decizie care prevede că pârâtul nu poate fi exonerat de la plata cheltuielilor de judecată în cauzele în care procedura punerii în întârziere nu este posibilă, dar totuși reține ca și motiv al respingerii acestui capăt de cerere, faptul că recurentul nu a pus în întârziere pârâții.
După cum rezultă din specificul acțiunii, nu se află în prezența unei cauze de drept civil, ci prezenta cauză se află în sfera contenciosului administrativ, unde nu există notificare de punere în întârziere în sensul reglementat de Codul civil. Există o procedură prealabilă, respectiv contestație formulată în temeiul art. 268 Cod procedură fiscală, care a fost parcursă, nici legislația fiscală, nici cea de contencios administrativ neimpunând obligativitatea punerii în întârziere a unei autorități publice.
Așadar, a considerat că nici Decizia ICCJ nr. 21/2022 nu este aplicabilă în cauză, nici argumentația instanței nu poate fi primită, întrucât aceasta este contradictorie în ceea ce privește motivele invocate pentru exonerarea pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată, fiind aplicabil motivul de recurs de la art. 488 pct. 6 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, respectiv hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, a invocat prevederile art. 454 și art. 1.522 alin. (5) Cod procedură civilă.
Recurentul a arătat că în situația de față, pârâtul nu și-a executat obligația într-un termen rezonabil. Acțiunea a fost formulată în data de 06.06.2023. Primul termen de judecată a fost în data de 17.11.2023, la care nu s-a prezentat nimeni din partea pârâților și nici nu era depus actul de soluționare a contestației și dovada revocării actelor fiscale contestate, motiv pentru care instanța a dispus depunerea de către pârâți a înscrisurilor din care rezultă revocarea celor două decizii, sub sancțiunea aplicării unei amenzi conducătorului unității. Următorul termen de judecată a avut loc în data de 09.02.2024, când s-a prezentat un consilier juridic din partea Municipiului (…), care a solicitat acordarea unui termen pentru a depune la dosar răspunsul la cererea reclamantului și decizia de soluționare a contestației. Abia la al treilea termen de judecată, în data de 05.04.2024, au fost depuse dispoziția de soluționare a contestației și referatul de fundamentare al acesteia. Aceste acte au fost emise în data de 07, respectiv 09 februarie 2024.
Așadar, a arătat că primul act prin care pârâții recunosc pretențiile și constată că deciziile de impunere contestate au fost emise în mod nelegal, datează din 07.02.2024 și a fost adus la cunoștința reclamantului la termenul de judecată din 05.04.2024, apreciind astfel că nu se poate susține sub nicio formă că obligația a fost executată înainte de primul termen de judecată sau într-un termen rezonabil.
Mai mult, a arătat că decizia de impunere era emisă pe numele chiriașului încă din august 2022, iar în decembrie 2022, Municipiul (P), a dispus suspendarea soluționării contestației și nu a revocat actele, ci a lăsat ca timp de un an și jumătate să existe în paralel două decizii de impunere pentru același imobil și aceeași perioadă.
În ceea ce privește mesajul automat transmis pe adresa de e-mail a recurentului, ca răspuns la cererea din 07.07.2022, în care apare nimic mai mult decât „scutire imobile (…)”, a apreciat că nu echivalează cu recunoașterea pretențiilor, atât timp cât actele nu au fost revocate și ulterior soluționarea contestației a fost suspendată.
Conform prevederilor Codului de procedura fiscală, actul administrativ fiscal produce efecte din momentul comunicării până la momentul desființării sau anulării acestuia. Astfel, prin trimiterea unui mesaj automat care conține trei cuvinte, care este un răspuns la o simplă cerere formulată și nu la contestație, actele administrative fiscale nu au fost revocate/anulate, ci ele au existat și au produs efecte până în momentul în care pârâții le-au revocat în februarie 2024.
Concluzionând, recurentul a apreciat că instanța a încălcat și a aplicat greșit normele de drept potrivit cărora pârâtul este scutit de la plata cheltuielilor de judecată dacă recunoaște pretențiile reclamantului înainte de primul termen de judecată sau dacă execută obligația într-un termen rezonabil.
În ceea ce privește argumentația instanței cu privire la obligativitatea punerii în întârziere a pârâților, a arătat că în materia contenciosului administrativ nu există instituția punerii în întârziere. Sau dacă se vorbește în mod abstract despre o punere în întârziere, acest rol este îndeplinit de procedura prealabilă reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004, respectiv de contestația prevăzută de art. 268 Cod procedură fiscală. În cauză fiind vorba despre acte administrativ-fiscale, contestația a fost formulată în temeiul Codului de procedură fiscală.
Rolul punerii în întârziere este de a da o posibilitate debitorului să își execute obligația de bună voie, fără intervenția instanței de judecată. Această posibilitate se acordă autorităților publice cu ocazia formulării plângerii prealabile sau a contestației, de a remedia situația creată pe cale administrativă. Însă, dacă autoritatea nu se conformează și nu soluționează plângerea sau o soluționează într-un mod de care petentul nu este mulțumit, legea prevede posibilitatea adresării instanței de judecată. Împotriva soluției date plângerii prealabile nu se mai face încă o plângere prealabilă, așa cum a reținut în mod greșit instanța de fond, ci partea vătămată se adresează instanței de judecată.
Astfel a invocat prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004, precum și ale art. 279 și 281 alin. (2) Cod procedură fiscală, cu precizarea că decizia de suspendare a procedurii de soluționare este o soluție dată contestației și care se atacă direct la instanța de contencios și nu încă o dată cu contestație sau plângere prealabilă. În viziunea instanței de fond însă trebuia formulată încă o contestație sau plângere prealabilă în temeiul art. 7 din Legea contenciosului la soluția dată la prima plângere prealabilă.
Recurentul a apreciat că instanța a aplicat greșit prevederile legislației fiscale invocate cu privire la posibilitatea contribuabilului de a se adresa instanței de judecată după ce i se comunica decizia data în soluționarea contestației, apreciind ca fiind încălcate și prevederile art. 7 și 8 din Legea contenciosului administrativ, care însă nu sunt aplicabile în prezenta cauză, deoarece se află în sfera contenciosului fiscal, aplicându-se cu prioritate prevederile Codului de procedura fiscală.
În drept, au fost invocate prevederile art. 483 și art. 488 alin. 1 pct. 6 și pct. 8 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimații-pârâți Municipiul (P) și Primarul Municipiului (…) au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, precum și respingerea cheltuielilor de judecată.
În motivare, au arătat că criticile aduse de recurentă sunt nefondate, nefiind incident niciunul dintre motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 noul Cod procedură civilă, sentința atacată fiind legală și temeinică.
Intimații au arătat că recurenta, prin calea de atac exercitată, susține, în mod neîntemeiat, că hotărârea instanței de fond este nelegală pe considerentul că, pe de-o parte, aceasta ar conține motive contradictorii și străine cauzei, iar pe de altă parte că ar fi dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.
Contrar acestor susțineri, au arătat că hotărârea primei instanțe respectă dispozițiile art. 425 noul Cod procedură civilă, în cuprinsul considerentelor arătându-se obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat soluția, indicându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Pe de altă parte, contrar afirmațiilor recurentei, au menționat că în speță, la data de 07.07.2022 recurenta a depus la Primăria Municipiului (…) cererea nr. (…)/07.07.2022 prin care a solicitat să se procedeze la impozitarea imobilului situat în (…), str. (…), nr. (…), jud. (…), prin emiterea deciziei de impunere pe seama chiriașului Asociația Sportivă (C) (…).
La data de 18.07.2022, recurenta neașteptând primirea răspunsului la cererea acesteia nr. (…)/07.07.2022 a și formulat contestația administrativă nr. (…)/18.07.2022 împotriva Deciziei de impunere nr. (…)/16.06.2022, pentru stabilirea impozitelor/taxelor datorate de persoanele juridice, emisă de Municipiul (P) – Direcția Economică, pentru suma de 14.026 lei, respectiv împotriva Deciziei de impunere nr. (…)/16.06.2022, pentru stabilirea impozitelor/taxelor datorate de persoanele juridice, emisă de Municipiul (P) – Direcția Economică, pentru suma de 2.986,77 lei, ambele decizii emise pentru imobilul (baza sportivă) situat în (…), str. (…), nr. (…), jud. (…).
Ulterior, la data de 10.08.2022, s-a răspuns la cererea nr. (…)/07.07.2022 printr-un e-mail trimis de către Serviciul Impunere Persoane Juridice din cadrul Direcției Economice, la adresa de e-mail (…)@yahoo.com cu următorul conținut: cererea dvs. cu numărul (…)/07.07.2022 din registrul IP – Petiții a fost soluționată în data de 10.08.2022 cu răspunsul – scutire imobile (…) (…).
Intimații au precizat că email-ul a fost trimis prin CID-ul Primăriei (…), acesta fiind un serviciu intern/un canal de comunicare care are ca și scop înregistrarea cererilor/petițiilor primite și comunicarea răspunsurilor la acestea.
Ca urmare a scutirii de impozit a recurentei, Clubul Sportiv „(R)” (…), comunicată cu aceasta la data de 10.08.2022, în următoarea zi, la data de 11.08.2022, Municipiul (P) prin Direcția Economică a emis Decizia de impunere pentru anul 2022 în sarcina Asociației Sportive (C) (…) pentru imobilul situat în (…), str. (…), nr. (…), jud. (…).
Apoi, la data de 25.11.2022, Municipiul (P) a soluționat contestația formulată de recurentă cu nr. (…)/18.07.2022, dispunând suspendarea soluționării acesteia până la soluționarea definitivă a dosarului nr. (…)/2022 aflat pe rolul Judecătoriei (…).
De altfel, pe fondul speței, prin Dispoziția Primarului Municipiului nr. (…)/09.02.2024, s-a respins contestația formulată de recurentă cu nr. (…)/18.07.2022, ca rămasă fără obiect.
Drept urmare, au considerat că din rea-credință recurenta a formulat acțiune, întrucât la data de 10.08.2022 i s-a comunicat, prin e-mail, faptul că este scutită de impozit.
Mai mult, au precizat că prin întâmpinarea formulată în fața primei instanțe, au recunoscut pretențiile recurentei – reclamante și nu s-au opus admiterii acțiunii, sens în care apreciază că în mod corect, în temeiul art. 454 noul Cod procedură civilă, s-a respins cererea de chemare în judecată ca rămasă fără obiect, fără obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În subsidiar, au solicitat diminuarea cheltuielilor de judecată conform dispozițiilor art. 451 alin. 2 noul Cod procedură civilă, raportat la considerentele expuse.
Față de aspectele învederate, coroborat cu cele arătate în fața instanței de fond, au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și respingerea cheltuielilor de judecată solicitate de recurent.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 227/08.09.2015 privind Codul fiscal, Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, H.G. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii 227/2015 privind Codul fiscal, Legea nr. 554/2004 și noul Cod procedură civilă.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a apreciat că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Recurentul consideră că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a normelor de drept cuprinse la art. 454 Cod procedură civilă și că a aplicat greșit Decizia ÎCCJ nr. 21/2022, considerente ce sunt străine de natura cauzei. Curtea a apreciat că toate criticile recurentului reclamant se înscriu în cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă – încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, greșita aplicare a dispozițiilor legale prevăzute de art. 454 Cod procedură civilă neputând fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 Cod procedură civilă, ipoteza considerentelor străine cauzei.
Curtea arată că potrivit art. 454 Cod procedură civilă, pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere.
Prin Decizia în interesul legii nr. 21/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că „aceste dispoziții, derogatorii de la regula achitării de către partea căzută în pretenții a cheltuielilor de judecată, sunt aplicabile doar în cazurile în care litigiul vizează o pretenție a reclamantului care să poată fi recunoscută și în care, din punct de vedere legal, recunoașterea pârâtului poate avea ca efect stingerea procesului. Exonerarea prevăzută de art. 454 din Codul de procedură civilă acționează în favoarea pârâtului care a recunoscut pretențiile reclamantului în forma și până la termenele prevăzute de acest text, cu condiția ca litigiul să fie de natură a se stinge prin simpla recunoaștere a pretențiilor de către pârât, recunoaștere care prin ea însăși poate conduce la realizarea în substanță a pretențiilor reclamantului, și nu doar la valorificarea ei în plan probatoriu de către instanță.
Textul analizat mai stabilește că este aplicabil în situația în care pârâtul nu a fost pus în întârziere de către reclamant sau nu este de drept în întârziere, fiind deci aplicabil litigiilor compatibile cu aceste noțiuni juridice.
Din interpretarea logico-juridică a dispozițiilor legale anterior citate rezultă că recunoașterea pretențiilor de către pârât în condițiile art. 454 din Codul de procedură civilă vizează obligații care pot fi executate chiar de către acesta și nu prin intermediul altor instituții sau instanțe judecătorești, fiind compatibilă doar cu acele litigii care privesc drepturi de care pârâtul poate dispune și care pot fi soluționate exclusiv în baza acestei recunoașteri, fără administrarea altor probe, neputând fi vorba de un litigiu în care recunoașterea nu este admisă ca mijloc de probă sau în care hotărârea nu se poate pronunța numai pe baza recunoașterii.
De altfel, noțiunea de recunoaștere a pretențiilor o regăsim în art. 436 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „(1) Când pârâtul a recunoscut în tot sau în parte pretențiile reclamantului, instanța, la cererea acestuia din urmă, va da o hotărâre în măsura recunoașterii”, iar „(2) Dacă recunoașterea este parțială, judecata va continua cu privire la pretențiile rămase nerecunoscute, instanța urmând a pronunța o nouă hotărâre asupra acestora”.
În sensul dispozițiilor procesual civile, „recunoașterea” reprezintă un act juridic procesual de dispoziție, prin care una dintre părțile litigante achiesează la pretențiile ridicate împotriva sa de către cealaltă parte, însă achiesarea pârâtului nu poate avea loc în procesele în care sunt angajate drepturi asupra cărora nu se poate dispune.”
Prin urmare, condițiile obligatorii a fi îndeplinite pentru aplicarea art. 454 Cod procedură civilă: condiția negativă, aceea ca pârâtul să nu fi fost pus în întârziere prealabil pornirii procesului (ceea ce ar putea pune în discuție culpa procesuală a reclamantului care a acționat intempestiv, fără a încerca să soluționeze disputa anterior sesizării instanței, oferind pârâtului un interval de timp pentru a-și executa obligațiile) sau să nu se fi aflat de drept în întârziere (caz în care culpa procesuală a pârâtului este evidentă), și condiția pozitivă, ca hotărârea ce va fi pronunțată în cauză să poată fi dată doar pe baza recunoașterii pârâtului, adică poziția procesuală a acestei părți să aibă un efect util, în sensul de a fi aptă să conducă, prin ea însăși, la soluționarea rapidă a litigiului, fără administrarea altor probe, iar recunoașterea să aibă loc până la primul termen de judecată.
Analizând momentul la care a intervenit soluționarea contestației administrativ fiscale de către intimatul pârât și, implicit, revocarea deciziei de suspendare a soluționării contestației (nr. (…)/05.12.2022), Curtea a reținut că, în vederea formulării prezentului demers procesual, reclamantul a apelat la serviciile unui avocat, căruia i-a achitat un onorariu convenit amiabil, în valoare de 3.570 de lei, la data de 17.07.2023.
Prealabil demarării litigiului, astfel cum reține prima instanță, reclamantul a solicitat anularea deciziei de impunere, iar soluționarea acestei contestații a fost suspendată prin Decizia nr. (…)/05.12.2022, a cărei legalitate a fost contestată apoi în speță.
Litigiul a fost soluționat în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect, întrucât pe parcursul derulării procedurii judiciare, pârâții au înțeles să soluționeze contestația administrativ fiscală.
În privința soluționării capătului de cerere accesoriu privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantului de purtarea litigiului, Curtea a reținut ca fiind relevant aspectul referitor la faptul că, în întâmpinare, pârâta și-a manifestat opunerea față de cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant. Curtea a reținut că pârâta a înregistrat întâmpinarea la dosar la data de 01 august 2023, iar din acest înscris rezultă cu evidență poziția procesuală de opunere la admiterea cererii de chemare în judecată.
La primul termen de judecată din 17.11.2023, judecarea cauzei a fost amânată, întrucât pârâții nu și-au îndeplinit obligația legală de a depune documentația ce a stat la baza emiterii actelor administrative contestate, în temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004.
La al doilea termen de judecată, din 09.02.2024, judecata a fost amânată, pentru a da posibilitatea pârâților să depună decizia de soluționare a contestației împotriva deciziei de impunere.
În ședința publică din 05.04.2024, pârâții au depus Dispoziția nr. (…)/09.02.2024 prin care au soluționat contestația administrativă formulată împotriva deciziei de impunere.
Se constată, așadar, că manifestarea de voință a pârâților a avut loc numai după ce în fața instanței s-a derulat atât procedura prealabilă fixării primului termen de judecată prevăzută de art. 200 – 201 Cod procedură civilă, cât și dezbateri timp de trei termene de judecată.
Pe de altă parte, analizând dosarul fiscal, pârâții au revocat decizia de impunere nr. (…)/16.06.2022, constatând că titularul obligațiilor fiscale – constând în taxa pe teren și construcție – nu este reclamantul, ci titularul contractului de închiriere Asociația Sportivă (C) (…).
Se constată, așadar, existența unei culpe procesuale a pârâților pe parcursul desfășurării litigiului în fața instanței de fond, atât în etapa scrisă, cât și ulterior, după stabilirea termenului de judecată. Voința pârâților de emitere a actului administrativ – Dispoziția nr. (…)/09.02.2024 a fost manifestată doar după desfășurarea acestei proceduri, perioadă în care reclamantul a fost asistat de către avocat și deci a efectuat cheltuieli judiciare cu acesta, reprezentând onorariu de avocat.
Astfel, în cauză nu a intervenit o recunoaștere a pretențiilor de către pârâți până la termenul limită prevăzut (primul termen de judecată), și întrucât condițiile prevăzute de art. 454 Cod procedură civilă sunt cumulative, Curtea a apreciat că în prezentul dosar pârâții nu pot fi exonerați de la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 498 Cod procedură civilă, instanța a admis recursul declarat împotriva Sentinței nr. (…) din 26.04.2024 pronunțată de Tribunalul (…) pe care a casat-o în parte și rejudecând fondul, a obligat pe pârâtul Municipiul (P) să achite reclamantei suma de 3.620 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, taxa de timbru 50 lei și onorariu avocațial în cuantum de 3.570 lei.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a intimatului Municipiul (P), Curtea l-a obligat să plătească recurentului suma de 1.190 lei cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu avocațial.
(Decizie redactată și rezumată de judecător Claudia Carmen ORBAN)