Potrivit prevederilor art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desființării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condițiile art. 178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desființată sau, după caz, revocată, acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează.
Procedând la analiza dispozițiilor legale anterior redate, Curtea a reținut că acestea au caracterul unei norme imperative de ordine publică, suspendarea operând prin efectul legii, ea trebuind numai constatată la sesizarea celor interesați, astfel că, dacă hotărârea de deschidere a procedurii a rămas definitivă, acțiunile judiciare, extrajudiciare sau executările silite încetează în virtutea legii. Rezultă deci că toate acțiunile individuale, formulate anterior datei deschiderii procedurii, care au ca obiect realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, sunt suspendate de drept la data începerii procedurii ori încetate la momentul rămânerii definitive a hotărârii de declanșare a acesteia.
În concepția Legii nr. 85/2014, suspendarea interzice atât continuarea acțiunilor începute, cât și începerea unor acțiuni noi, cu anumite excepții prevăzute de art. 78 din lege, care însă nu sunt incidente în speță.
Reținând deci că Sentința nr. (…)/31.01.2023 a Tribunalului (…) a rămas definitivă, este incidentă teza finală a art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, anterior redat, respectiv operează încetarea cererii având ca obiect plata sumei de 6.787,04 euro și a dobânzii legale penalizatoare aferente acesteia.
Instanța de control judiciar a reținut că nu prezintă importanță momentul închiderii cercetării judecătorești ori faptul că anterior nu s-a dispus suspendarea judecății, întrucât dispozițiile art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 sunt imperative și impun suspendarea ori încetarea litigiilor ope legis, legiuitorul neinserând ca și condiție de încetare a procesului o suspendare prealabilă a acestuia.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care s-a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare, Curtea a reținut că acesta nu presupune o realizare a unei creanțe asupra averii debitorului, motiv pentru care s-a impus respingerea solicitării privind suspendarea judecării acestuia, iar atâta vreme cât nu au fost aduse critici de nelegalitate ori netemeinicie a sentinței primei instanțe prin cererea de apel înaintată, s-a impus menținerea soluției în calea de atac.
Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă
Decizia nr. 73 din 8 octombrie 2024
Prin Sentința civilă nr. (…)/10.02.2023 pronunțată de Judecătoria (…) a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul (R), în contradictoriu cu pârâtul (P) Impex S.R.L.
S-a dispus rezoluțiunea contractului dintre părți, respectiv contractul de vânzare cumpărare încheiat la 01.04.2020 având ca obiect autoturismul marca Volvo, model XC90, cu număr de identificare (…).
A fost obligat pârâtul să îi restituie reclamantului suma de suma de 6787,04 EUR (la cursul BNR din ziua plății), reprezentând prețul contractului.
A fost obligat pârâtul să îi achite reclamantului dobânda legală calculată prin raportare la suma de suma de 6787,04 EUR începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la data achitării efective a debitului restant.
A fost respinsă ca neîntemeiată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul Cabinet Individual de Insolvență (Aj), în calitate de administrator judiciar al debitoarei (P) Impex S.R.L., solicitând repunerea în termenul de prescripție pentru formularea cererii de apel; admiterea apelului și în consecință, încetarea acțiunii ce face obiectul dosarului.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul (R) a solicitat pe cale de excepție, admiterea excepției tardivității cererii de apel, pe fond, respingerea ca neîntemeiat a apelului declarat de apelanta-pârâtă cu consecința menținerii ca legală și temeinică a Sentinței civile nr. (…)/10 februarie 2023 pronunțată de Judecătoria (…) în dosarul nr. (…)/2022, cu obligarea apelantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată care vor fi avansate și dovedite de intimat-reclamant cu soluționarea declarației de apel obiect al dosarului.
Prin Decizia nr. (…)/LP din 26.02.2024 pronunțată de Tribunalul (…), s-a respins ca nefondat apelul introdus de apelanta (P) IMPEX S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență (Aj), în contradictoriu cu intimatul împotriva Sentinței civile nr. (…)/10.02.2023, pronunțată de Judecătoria (…), având ca obiect rezoluțiune contract, pe care a păstrat-o în totalitate.
A fost respinsă cererea intimatului de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând sentința prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul a apreciat că apelurile formulate sunt nefondate.
În motivare a arătat că prin demersul procesual demarat la data de 03.10.2022, reclamantul (R) în contradictoriu cu pârâtul (P) Impex S.R.L. a cerut instanței să dispună rezoluțiunea contractului încheiat între părți, respectiv contractul de vânzare cumpărare încheiat la 01.04.2020, obligarea pârâtului la restituirea sumei de 6.784,04 EUR achitată cu titlu de preț, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare calculate prin raportare la debitul principal începând cu data rămânerii definitive a prezentei și până la data achitării efective.
În fapt, între societatea apelantă (P) Impex S.R.L., în calitate de vânzător și (R), în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare încheiat la 01.04.2020 având ca obiect autoturismul marca Volvo, model XC90, cu număr de identificare (…), după cum rezultă din factura nr. (…)/01.04.2020 depusă la fila 10 din dosar. Cu toate că prețul de 6.787,04 EUR (cursul BNR din ziua plății) a fost integral achitat la data de 01.04.2020, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a preda bunul împreună cu certificatul de înmatriculare, cartea de identitate.
La data de 18.04.2022 pârâta a fost notificată de către reclamant să îi restituie prețul achitat pe autoturismul cumpărat de la această societate, însă fără rezultat.
Având în vedere că pârâtul a achiesat în totalitate la admiterea acțiunii, instanța a admis acțiunea reclamantului așa cum a fost formulată.
Critica adusă sentinței apelate a fost apreciată ca neîntemeiată.
Astfel, prin Sentința civilă nr. (…)/31.01.2023 pronunțată de Tribunalul (…) în dosarul nr. (…)/2022 instanța a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei (P) Impex SRL în temeiul art. 3 coroborat cu art. 38 alin. 1 și art. 70 din Legea nr. 85/2014, fiind desemnat administrator judiciar provizoriu Cabinetul Individual de Insolvență (Aj) cu sediul în (…).
Instanța a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 75 din Legea nr 85/2014 invocate de către apelantă, întrucât la data de 31.01.2023, data deschiderii procedurii insolvenței societății apelante, cercetarea judecătorească în cauză era încheiată.
Astfel conform încheierii de ședință din data de 26.01.2023 instanța a închis cercetarea judecătorească conf. art. 394 noul Cod de procedură civilă și a rămas în pronunțare acordând termen de pronunțare pentru data de 10.02.2023 în condițiile art. 396 noul Cod de procedură civilă.
Este adevărat că potrivit prevederilor art. 41 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 „în litigiile care au fost promovate în temeiul dreptului comun, după deschiderea procedurii insolvenței citarea debitorului se va face la sediul acestuia și la sediul administratorului judiciar/lichidatorului judiciar.”
Or, în cauză litigiul de față nu a fost promovat după data deschiderii procedurii insolvenței apelantei ci înainte, iar potrivit art. 394 noul Cod de procedură civilă după închiderea dezbaterilor nu se mai citează părțile întrucât cauza a rămas în pronunțare și nu mai pot fi depuse înscrisuri la dosarul cauzei sub sancțiunea neluării în seamă a acestora.
În ce privește susținerea apelantei privind încetarea procesului ce face obiectul dosarului, aceasta este neîntemeiată, întrucât acțiunea nu a fost suspendată în condițiile art. 75 alin. 1 din Legea 85/2014, text de lege care prevede că ,,la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează.”
Nu are relevanță în cauză faptul că debitoarea apelantă nu a pus la dispoziția administratorului judiciar actele contabile ale societății și că acesta din urmă nu a avut nicio informație cu privire la cererea de reziliere a contractului ce a făcut obiectul dosarului, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, citarea administratorului judiciar nu se impunea, în cauză fiind închisă cercetarea judecătorească la data deschiderii procedurii insolvenței apelantei.
Mai mult, chiar și în situația în care administratorul judiciar al apelantei ar fi identificat contractul dintre părți a cărui reziliere s-a solicitat prin prezentul demers judiciar, contract aflat în derulare la data insolvenței tot nu se impunea suspendarea cauzei cum solicită apelanta, întrucât situația juridică a contractului dintre părți se impunea a fi tranșată în prezenta cauză, iar nu potrivit art. 123 și urm. din Legea nr 85/2014. Calea aleasă de către reclamant fiind ce de drept comun, cale demarată anterior deschiderii procedurii insolvenței apelantei.
Răspunzând criticilor apelanților care s-au dovedit a fi nefondate, întrucât sentința este temeinică și legală, instanța în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat apelul formulat împotriva Sentinței civile nr. (…)/10.02.2023 pronunțată de Judecătoria (…), pe care a păstrat-o în totalitate.
Împotriva deciziei a formulat recurs Cabinetul Individual de Insolvență (Aj), solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună admiterea recursului, casarea deciziei recurate și încetarea procesului conform dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.
Pentru a dispune în acest sens solicită instanței să aibă în vedere următoarele motive:
Referitor la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă) arată că prin Decizia civilă nr. (…)/LP/2024-A pronunțată în dosarul nr. (…)/2022 de către Tribunalul (…) au fost încălcate dispozițiile art. 75 alin. (l) din Legea nr. 85/2014 conform cărora „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. […] La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează.”
La data de 03.10.2022, pe rolul Judecătoriei (…) a fost înregistrată cererea de chemare în judecată formulată de către doamna (R) în contradictoriu cu societatea (P) IMPEX SRL, având ca obiect rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 01.04.2020.
Primul termen de judecată în dosarul nr. (…)/2022 aflat pe rolul Judecătoriei (…) a avut loc în data de 26.01.2023, când instanța a amânat pronunțarea în cauză la data de 10.02.2023. (Anexa 1).
Soluția pronunțată prin Sentința civilă nr. (…)/10.02.2023 a fost în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată, dispunând rezoluțiunea contractului dintre părți și obligând pârâtul să îi restituie reclamantului suma de 6787,04 Euro împreună cu dobânda legală aferentă calculată începând cu data rămânerii definitive a sentinței civile și până la data achitării efective a debitului restant.
Însă, anterior înregistrării dosarului mai sus-menționat, în data de 07.06.2022, pe rolul Tribunalului (…) a fost înregistrată cererea de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei (P) IMPEX SRL (Anexa 2), cerere ce a fost soluționată prin Sentința civilă nr. (…)/F/31.01.2023, anterior deci pronunțării soluției în dosarul nr. (…)/2022 aflat pe rolul Judecătoriei (…).
Având în vedere că: Sentința civilă nr. (…)/10.02.2023 pronunțată în dosarul nr. (…)/2022 aflat pe rolul Judecătoriei (…) a fost pronunțată după data deschiderii procedurii insolvenței împotriva societății (P) IMPEX SRL, cu încălcarea dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 conform căruia „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. […] La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează” până la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței, sentința civilă mai sus menționată nu a fost comunicată recurentei la sediul lichidatorului judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 155 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă coroborat cu dispozițiile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 85/2014; practicianul a luat cunoștință despre existența dosarului nr. (…)/2022 abia în data de 21.08.2023, dată la care i-a fost comunicată cererea de plată formulată de doamna (R), întemeiată pe Sentința civilă nr. (…)/10.02.2023; recurentul a formulat apel în data de 18.09.2023, prin care a solicitat repunerea în termenul de apel cât și încetarea procesului în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.
Prin Decizia civilă nr. (…)/LP/2024-A pronunțată în dosarul (…)/2022 de către Tribunalul (…) instanța a respins ca nefondat apelul formulat împotriva Sentinței civile nr. (…)/10.02.2023, pe care a păstrat-o în totalitate.
Referitor la încălcarea regulilor de procedură instituite prin dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2014 prin soluția pronunțată în stadiul procesual al apelului.
În motivarea apelului instanța a reținut următoarele:
Instanța a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2014 invocate de către apelantă, întrucât la data de 31.01.2023, data deschiderii procedurii insolvenței societății apelante, cercetarea judecătorească în cauză era încheiată.
Astfel conform încheierii de ședință din data de 26.01.2023 instanța a închis cercetarea judecătorească conf. art. 394 noul Cod de procedură civilă și a rămas în pronunțare acordând termen de pronunțare pentru data de 10.02.2023 în condițiile art. 396 noul Cod de procedură civilă.
Este adevărat că potrivit prevederilor art. 41 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 „în litigiile care au fost promovate în temeiul dreptului comun, după deschiderea procedurii insolvenței citarea debitorului se va face la sediul acestuia și la sediul administratorului judiciar/lichidatorului judiciar.”
Or, în cauză, litigiul nu a fost promovat după data deschiderii procedurii insolvenței apelantei ci înainte, iar potrivit art. 394 noul Cod de procedură civilă după închiderea dezbaterilor nu se mai citează părțile întrucât cauza a rămas în pronunțare și nu mai pot fi depuse înscrisuri la dosarul cauzei sub sancțiunea neluării în seamă a acestora.
În ce privește susținerea apelantei privind încetarea procesului ce face obiectul dosarului, aceasta este neîntemeiată, întrucât acțiunea de față nu a fost suspendată în condițiile art. 75 alin. 1 din Legea 85/2014, text de lege care prevede că „la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează.”
Or, conform art. 75 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014 „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului”, textul de lege nefăcând distingerea pe care instanța a reținut-o în motivarea deciziei pronunțate, și anume că suspendarea de drept ar putea opera doar anterior momentului închiderii cercetării judecătorești.
Conform dispozițiilor art. 237, art. 240 și art. 244 alin. (1), coroborate cu dispozițiile art. 394, respectiv art. 395 și art. 400 raportate la dispozițiile art. 429 Cod procedură civilă instanța nu se dezinvestește la momentul închiderii etapei cercetării procesului, ci după pronunțarea hotărârii, având inclusiv posibilitatea ca până la acest moment, și chiar după închiderea dezbaterilor în fond sau în timpul deliberării, să repună pe rol cauza cu citarea părților, în speță, momentul la care a fost deschisă procedura insolvenței împotriva societății (P) IMPEX SRL a intervenit anterior pronunțării Sentinței civile nr. (…)/10.02.2023, fiind astfel incidente dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 și operând, în consecință, suspendarea de drept a cauzei.
În doctrină s-a reținut că acest efect este o expresie a caracterului colectiv, concursual și egalitar, caracter impregnat în spiritul respectării principiului celerității, textul legal precitat având ca obiectiv „înghețarea” acțiunilor judiciare, extrajudiciare, precum și a executărilor silite individuale.
Totodată, această normă imperativă, de ordine publică, a fost apreciată ca având drept scop concentrarea tuturor litigiilor având ca obiect averea debitorului, în competența exclusivă a judecătorului-sindic desemnat în procedura insolvenței. Creditorii ale căror acțiuni au fost astfel suspendate vor trebui să-și declare creanțele în cadrul procedurii reorganizării judiciare și a falimentului.
Mai mult decât atât, teza finală a art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevede că „la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează”.
Cronologia succesiunii celor două momente survine din intenția legiuitorului de a evita situațiile în care, anterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței, încetarea proceselor pendinte ar produce efecte care să prejudicieze drepturile părților.
Astfel încât, suspendarea acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită, va interveni de drept în perioada cuprinsă între momentul pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței și momentul rămânerii definitive a acestei hotărâri. Ulterior acestui moment, acțiunile judiciare, extrajudiciare și măsurile de executare silită suspendate încetează.
Întrucât în speță, recurentul a luat la cunoștință despre existența dosarului nr. (…)/2022 la o dată ulterioară rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei, moment până la care suspendarea ar fi trebuit să opereze de drept, soluția ce mai poate opera este doar încetarea.
Faptul că instanța de apel a reținut că încetarea poate opera doar cu privire la acțiunile judiciare, extrajudiciare și măsurile de executare silită suspendate, prin nesocotirea faptului că suspendarea ar fi trebuit să opereze de drept, nu conduce nici pe departe la o soluție legală, fiind încălcate dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 din perspectiva intenției legiuitorului.
Mai mult decât atât, în cuprinsul alin. (2) al aceluiași articol, legiuitorul a reglementat în mod expres excepțiile care nu sunt supuse suspendării de drept prevăzută la alin. (1).
Singura ipoteză din cele trei, în care s-ar putea presupune că instanța a încadrat speța, ar fi în mod eronat lit. a), aceasta făcând însă referire la căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii.
Or, recurentul, în calitate de debitor, a folosit calea de atac a apelului împotriva acțiunilor creditorului începută înaintea deschiderii procedurii, dar nu pentru a ataca hotărârea în sine, ci pentru nelegalitatea ei, cauza trebuind a fi suspendată în stadiul procesual al fondului, din oficiu, anterior pronunțării unei hotărâri, și ulterior încetată, ca urmare a rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei.
Astfel încât, menținerea în totalitate de către instanța de apel a Sentinței civile nr. (…)/10.02.2023 pronunțată în dosarul nr. (…)/2022 de către Judecătoria (…), contravine regulilor de procedură instituite prin dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2014, Decizia civilă nr. (…)/LP/2024-A fiind nelegală, atrăgând astfel sancțiunea nulității.
Referitor la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă), arată că prin soluția pronunțată în stadiul procesual al fondului, menținută în totalitate prin Decizia civilă nr. (…)/LP/2024-A pronunțată în apel, instanța a dispus: „dispune rezoluțiunea contractului dintre părți, respectiv contractul de vânzare cumpărare încheiat la 01.04.2020 având ca obiect autoturismul marca Volvo, model XC90, cu număr de identificare (…). Obligă pârâtul sa îi restituie reclamantului suma de suma de 6787,04 EUR (la cursul BNR din ziua plății), reprezentând prețul contractului. Obligă pârâtul să îi achite reclamantului dobânda legală calculată prin raportare la suma de suma de 6787,04 EUR începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la data achitării efective a debitului restant.”
Atât pronunțarea unei astfel de soluții după deschiderea procedurii insolvenței unei societăți comerciale, într-un litigiu promovat pe calea dreptului comun anterior momentului deschiderii procedurii, cât și menținerea ei în totalitate în stadiul procesual al apelului au fost dispuse cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.
Modificarea momentului nașterii creanței și schimbarea naturii acesteia în interiorul procedurii insolvenței prin pronunțarea hotărârii raportat la nesocotirea dispozițiilor art. 102 alin. (1) și (6) din Legea nr. 85/2014.
Legea nr. 85/2014 distinge foarte clar între creanțele născute înainte de deschiderea procedurii insolvenței și cele născute în timpul procedurii insolvenței și până la momentul trecerii la faliment, natura diferită a acestora reflectându-se atât în modul de înscriere la masa credală a debitoarei, a ordinii de preferință la plată cât și limitelor în ceea ce privește calcularea dobânzilor, majorărilor sau penalităților.
Totodată, conform art. 75 alin. (1) teza II din Legea nr. 85/2014 „Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor”, limitând astfel modalitatea de valorificare a drepturilor creditorilor la cadrul procedural al procedurii insolvenței.
În doctrină s-a reținut că în ipoteza în care un creditor are împotriva debitorului o creanță pentru recuperarea căreia a promovat o acțiune în pretenții pe calea dreptului comun și, pe parcursul procesului, debitorul (pârât) intră în procedura insolvenței, acțiunea judiciară în realizare se suspendă ope legis, creditorului rămânându-i posibilitatea de a formula o cerere de admitere care, potrivit art. 102 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, poate fi făcută chiar dacă respectiva creanță nu este stabilită printr-un termen.
Conform art. 102 alin. (1) L85/2014 „Cu excepția salariaților ale căror creanțe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidențelor contabile, toți ceilalți creditori, ale căror creanțe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanțelor în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii”.
Conform alin (6) al aceluiași articol „Creanțele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observație sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală.”
Or, prin pronunțarea unei hotărâri după deschiderea procedurii, s-a născut o creanță curentă care, conform procedurii ar trebui plătită cu prioritate, prejudiciind drepturile celorlalți creditori înscriși la masa credală.
Stabilirea greșită a cursului valutar aplicabil în procedura insolvenței prin raportare nesocotirea dispozițiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.
Totodată, schimbarea naturii creanței a determinat și o raportare greșită în ceea ce privește cursul valutar corect aplicat conform art. 107 alin. (1) L85/2014 care prevede că „Creanțele constând în obligații care nu au fost calculate în valoare monetară sau a căror valoare este supusă modificării vor fi calculate de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar și înscrise în tabelul de creanțe cu valoarea nominală pe care o aveau la data deschiderii procedurii. Judecătorul-sindic va decide asupra oricărei contestații împotriva calculului făcut de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar pentru astfel de creanțe.”
Prin alin. (2) al aceluiași articol legiuitorul a stabilit că „creanțele exprimate sau consolidate în valută vor fi înregistrate în tabelul preliminar la valoarea lor în lei, la cursul Băncii Naționale a României existent la data deschiderii procedurii insolvenței.”
Atât instanța de fond cât și cea de apel au dispus prin hotărârile pronunțate că suma în cuantum de 6787,04 EUR reprezentând prețul contractului să fie calculată la cursul BNR din ziua efectuării plății, lucru care contravine dispozițiilor legale în ceea ce privește creanțele născute înainte de deschiderea procedurii insolvenței și prejudiciază drepturile celorlalți creditori înscriși la masa credală.
Prelungirea în mod artificial a perioadei de calcul în ceea ce privește dobânda legală aplicată debitului principal prin raportare la nesocotirea dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 85/2014. Mai mult decât atât, chiar dacă dispozițiile art. 75 din Legea 85/2014 nu ar fi fost incidente și pronunțarea unei astfel de decizii ar fi fost legală, perioada de calcul a dobânzii legale contravine de asemenea dispozițiilor legale în materie, respectiv dispozițiilor art. 80 din Legea 85/2014 conform căruia: „(1) Nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 103; (2) în cazul în care se confirmă un plan de reorganizare, dobânzile, majorările ori penalitățile de orice fel sau cheltuielile accesorii la obligațiile născute ulterior datei deschiderii procedurii generale se achită în conformitate cu actele din care rezultă și cu prevederile programului de plăți. În cazul în care planul eșuează, acestea se datorează până la data deschiderii procedurii falimentului.”
Or, prin soluția pronunțată, instanța a dispus calcularea dobânzii legale începând cu data rămânerii definitive a acesteia și până la data achitării efective a debitului restant, modalitate de calcul care contravine dispozițiilor în materie.
Având în vedere cele de mai sus, Decizia civilă nr. (…)/LP/2024-A pronunțată în dosarul nr. (…)/2022 de către Tribunalul (…) este nelegală, menținând în totalitate o hotărâre pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014, într-un dosar în care judecata ar fi trebuit să fie suspendată ope legis la data de 31.01.2023, moment în care a fost deschisă procedura insolvenței împotriva societății (P) Impex SRL și încetată la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii.
În drept invocă dispozițiile art. 483 și urm. Cod procedură civilă coroborate cu dispozițiile art. 429 Cod procedură civilă precum și art. 75, 80, 102 și 107 din Legea nr. 85/2014.
În probațiune solicită încuviințarea probelor cu înscrisurile menționate drept anexe în cuprinsul prezentei cereri, precum și a oricăror alte probe a căror necesitate de administrare va reieși pe parcursul soluționării cererii.
Prin întâmpinare, intimatul (R), a solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului cu consecința menținerii ca legală și temeinică a deciziei atacate.
În susținerea poziției sale procesuale a arătat că prin declarația de recurs recurenta-pârâtă critică soluția instanței de apel prin prisma prevederilor art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, afirmând că decizia recurată s-ar fi pronunțat cu încălcarea normelor de drept material reprezentate de prevederile art. 75 alin. (1), art. 80, art. 102 alin. (1) și (6) și ale art. 107 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 – privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.
Critica recurentei-pârâte este neîntemeiată.
Astfel cum a reținut instanța de apel, procedura generală a insolvenței față de societatea recurentă-pârâtă a fost deschisă prin Sentința civilă nr. (…)/31.01.2023 pronunțată de Tribunalul (…) în dosarul nr. (…)/2022, adică ulterior datei încheierii etapei cercetării judecătorești în dosarul nr. (…)/2022 al Judecătoriei (…).
Prin urmare, apare ca evident că, în acest din urmă dosar, la termenul de judecată fixat pentru data de 26.01.2023, nu se impunea suspendarea judecății sau, cu atât mai puțin, încetarea judecății în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.
Ba mai mult, prin întâmpinarea depusă în dosarul nr. (…)/2023 al Judecătoriei (…), recurenta-pârâtă a recunoscut în tot pretențiile intimatului și nu a adus la cunoștința instanței de fond existența dosarului nr. (…)/2022 aflat pe rolul Tribunalului (…).
În concluzie, pe de o parte, criticile recurentei-pârâte prin prisma nelegalei citări a acesteia sunt neîntemeiate în raport de prevederile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 iar, pe de altă parte, susținerea privind încetarea procesului ce face obiectul prezentului dosar este neîntemeiată acțiunea nefiind suspendată în condițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, întrucât, așa cum arătam și mai sus, la data de 31.01.2023, data deschiderii procedurii insolvenței față de recurenta-pârâtă, cercetarea judecătorească în prezentul dosar era încheiată.
Sunt neîntemeiate și criticile recurentei-pârâte prin raportare la prevederile art. 237, art. 240, art. 244 alin. (l), art. 394, art. 395, art. 400 raportate la art. 429 Cod procedură civilă întrucât la termenul de judecată din data de 26.01.2023 instanța de fond a dispus încheierea cercetării judecătorești și amânarea pronunțării asupra soluției pentru data de 10.02.2023, deci nu a acordat un termen pentru dezbateri conform prevederilor art. 244 Cod procedură civilă.
Repunerea pe rol în temeiul prevederilor art. 400 Cod procedură civilă ar fi putut fi depusă de instanța de fond doar dacă, până la data pronunțării soluției, dacă ar fi apreciat că sunt necesare probe sau lămuriri noi, ceea ce nu a fost cazul în speța dedusă judecății în prezentul dosar.
Conchizând, arată că, instituția suspendării acțiunii judiciare obiect al dosarului nu putea opera în temeiul prevederilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, atât timp cât, la data de 26.01.2023, data la care instanța de fond a dispus încheierea cercetării judecătorești fără acordarea unui termen pentru dezbaterea fondului, față de recurenta-pârâtă nu s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței, aceasta dispunându-se doar ulterior, la data de 31.01.2023. La data de 10.02.2023, data pronunțării soluției de către instanța de fond, aceasta nu mai avea obligația procedurală de a ține cont de deschiderea procedurii de insolvență față de recurenta-pârâtă, cu atât mai mult cu cât, astfel cum arătam și mai sus, prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, pe de o parte, recurenta-pârâtă a fost de acord cu admiterea cererii obiect al dosarului iar, pe de altă parte, deși era parte în dosarul nr. (…)/2022 al Tribunalului (…) încă din 07.06.2022, având ca obiect deschiderea procedurii de insolvență față de recurenta-pârâtă, aceasta nici măcar nu a adus la cunoștința instanței de fond existența acestui dosar.
Restul criticilor din memoriul de recurs privind pronunțarea soluției din apel cu încălcarea prevederilor art. 80, art. 102 alin. (1) și (6) și ale art. 107 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, sunt neîntemeiate, subsumându-se criticilor formulate prin raportare la încălcarea prevederilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.
Ba mai mult, dacă se are în vedere că aceste critici au fost invocate pentru prima dată în calea de atac a recursului și nu au fost invocate în apel, deși nimic nu a împiedicat recurenta-pârâtă să le invoce în calea de atac a apelului, aceste motive de recurs nu pot fi primite și analizate în raport de prevederile art. 488 alin. (2) Cod procedură civilă.
Cererea privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată pe care le va avansa pentru soluționarea declarației de recurs obiect al dosarului este admisibilă întemeiat pe prevederile art. 453 alin. (1) Cod procedură civilă.
În probațiune solicită încuviințarea probelor administrate deja în fața instanței de fond și apel și care se regăsesc la dosarul cauzei.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, Curtea a reținut următoarele:
Prin demersul judiciar inițiat, reclamantul (R) a solicitat, în contradictoriu cu pârâta (P) Impex SRL, rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 01.04.2020, având ca obiect autoturismul marca Volvo, model XC90, cu nr. de identificare (…), obligarea pârâtei la restituirea sumei de 6.787,04 Euro, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare, de la data rămânerii definitive a hotărârii, până la data plății debitului.
Prin sentința pronunțată de Judecătoria (…) la data de 10.02.2023, s-a admis cererea, dispunând rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare și obligând pârâta la restituirea sumei solicitate, cu dobândă legală penalizatoare.
La data de 31.01.2023, prin Sentința nr. (…), pronunțată de Tribunalul (…) în dosar nr. (…)/2022, s-a deschis procedura generală de insolvență a debitoarei (P) Impex SRL, fiind desemnat administrator judiciar provizoriu CII (Aj).
Apelul formulat de apelanta-pârâtă (P) Impex SRL a fost respins ca nefondat de Tribunalul (…), această instanță reținând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2014 întrucât la data deschiderii procedurii de insolvență a societății, cercetarea judecătorească era finalizată de prima instanță, iar litigiul a fost demarat anterior deschiderii acestei proceduri.
Procedând la analiza criticilor de nelegalitate invocate, Curtea a reținut că acestea se subsumează motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 5 și 8 Cod procedură civilă și au fost socotite fondate de instanța de control judiciar în limitele și pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, se reține că, potrivit prevederilor art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desființării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condițiile art. 178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desființată sau, după caz, revocată, acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează.
Procedând la analiza dispozițiilor legale anterior redate, Curtea a reținut că acestea au caracterul unei norme imperative de ordine publică, suspendarea operând prin efectul legii, ea trebuind numai constatată la sesizarea celor interesați, astfel că, dacă hotărârea de deschidere a procedurii a rămas definitivă, acțiunile judiciare, extrajudiciare sau executările silite încetează în virtutea legii. Rezultă deci că toate acțiunile individuale, formulate anterior datei deschiderii procedurii, care au ca obiect realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, sunt suspendate de drept la data începerii procedurii ori încetate la momentul rămânerii definitive a hotărârii de declanșare a acesteia.
În concepția Legii nr. 85/2014, suspendarea interzice atât continuarea acțiunilor începute, cât și începerea unor acțiuni noi, cu anumite excepții prevăzute de art. 78 din lege, care însă nu sunt incidente în speță.
Reținând deci că Sentința nr. (…)/31.01.2023 a Tribunalului (…) a rămas definitivă, este incidentă teza finală a art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, anterior redat, respectiv operează încetarea cererii având ca obiect plata sumei de 6.787,04 Euro și a dobânzii legale penalizatoare aferente acesteia.
Instanța de control judiciar a reținut că nu prezintă importanță momentul închiderii cercetării judecătorești ori faptul că anterior nu s-a dispus suspendarea judecății, întrucât dispozițiile art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 sunt imperative și impun suspendarea ori încetarea litigiilor ope legis, legiuitorul neinserând ca și condiție de încetare a procesului o suspendare prealabilă a acestuia.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care s-a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare, Curtea a reținut că acesta nu presupune o realizare a unei creanțe asupra averii debitorului, motiv pentru care s-a impus respingerea solicitării privind suspendarea judecării acestuia, iar atâta vreme cât nu au fost aduse critici de nelegalitate ori netemeinicie a sentinței primei instanțe prin cererea de apel înaintată, s-a impus menținerea soluției în calea de atac.
Pentru aceste argumente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul, a casat în tot decizia Tribunalului (…) și rejudecând apelul, l-a admis, a schimbat în parte sentința pronunțată de Judecătoria (…), în sensul că, a constatat încetat capătul de cerere accesoriu privind obligarea pârâtei la restituirea sumei de 6.787,04 euro, cu dobândă legală și a menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.
(Decizie redactată de judecător Patricia POP și rezumată de judecător Alina TITERLEA)