Apel

La data încheierii contractului era deja în vigoare Regulamentul (UE) nr.1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, act normativ aplicabil, potrivit art.1 alin.(1), în materie civilă și comercială, indiferent de natura instanței.

Conform art.4 alin.(1) din regulament, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru UE sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor respectivului stat membru. Totuși, conform art.7 pct.1, o persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru, în materie contractuală, în fața instanțelor de la locul de executare a obligației în cauză; iar prin locul de executare a obligației se înțelege, în cazul vânzării de mărfuri, locul dintr-un stat membru unde, în temeiul contractului, au fost sau ar fi trebuit să fie livrate mărfurile.

Locul livrării mărfurilor este la sediul vânzătorului, după încheierea contractului acesta devenind numai un depozitar al mărfurilor. Așadar, şi potrivit art.7 pct.1 din Regulamentul nr.1215/2012, instanțele competente în speţă sunt cele din Ungaria, nu din România.

Curtea de Apel Galați – Secția a II-a Civilă

Decizia civilă nr.172/A din 29.05.2024

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. …/121/2018 la data de 25.06.2018, reclamanta P SRL a chemat în judecată pe pârâta F Kft., solicitând instanţei să se constate rezilierea contractului de vânzare-cumpărare din 2016 și obligarea pârâtei la plata sumei de 64.310 Euro, actualizată cu dobânda legală penalizatoare calculată de la data introducerii acțiunii. A mai solicitat și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, a precizat că între părți a intervenit contractul de vânzare-cumpărare din 12.12.2016 având ca obiect cumpărarea de la pârâtă a 9 cuptoare marca KN, împreună cu tubulatura aferentă, a calculatoarelor cuptoarelor, piese de schimb și 30 de rastele.

După achitarea prețului de către reclamantă și livrarea cuptoarelor de către pârâtă, aceasta din urmă avea obligația de a le pune în funcțiune și de a demonstra că acestea funcționează corespunzător, urmând a se încheia un proces-verbal în acest sens, fapt care, a susținut reclamanta, nu s-a mai întâmplat.

Reclamanta a menționat că pârâta nu și-a executat corespunzător obligația de montare și de punere în funcțiune a cuptoarelor și că a luat legătura cu producătorul … GmBH pentru a încerca punerea lor în funcțiune.

Producătorul a indicat să se adrese unicului reprezentant în România- A SRL, cu care a încheiat un contract de prestări servicii la 13.04.2017. Reprezentanții acestei societăți s-au deplasat la reclamantă pentru a pune în funcțiune cele 9 cuptoare, ocazie cu care au constatat că acestea au probleme tehnice grave și nu pot funcționa la parametri normali.

Reclamanta a contractat alt service autorizat pentru utilaje de panificație – U I SRL, care au expertizat 4 cuptoare și au constatat că acestea prezintă grave probleme, fiind imposibil de pus în funcțiune fără a schimba componente generale, de bază, costul acestora ridicându-se la valoarea de achiziție.

Reclamanta a mai menționat că, neputând repara cuptoarele, a achiziționat alte utilaje în sistem leasing.

În drept, a menționat dispozițiile art. 3 alin.1 – 4, art. 4 alin.2 din contract, art. 1531 C.civil, art. 1535, art. 1350, art. 1531, art. 1549 C.civil, OG nr.13/2011.

În susținere, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Pârâta F Kft. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. A mai invocat excepțiile inadmisibilității cererii în constatare și a inadmisibilității rezilierii contractului de vânzare-cumpărare și a necompetenței instanțelor române.

În apărare, a motivat că a respectat dispozițiile contractuale prevăzute la art. 3.2 din contract (anterior livrării să fie efectuat un test al cuptoarelor); art. 3.1 din contract (efectuarea unui instructaj de 2 zile) și art. 3.3 din contract (ajutarea cumpărătorului, după data de 15.01.2017, pentru instalarea și punerea în funcțiune a cuptoarelor).

A menționat că a testat cuptoarele la sediul său, înainte de livrare, acestea fiind în perfectă stare de funcționare; a acordat anterior livrării un instructaj de 2 zile tehnicianului cumpărătorului și după cumpărare, tehnicienii pârâtei s-au prezentat la reclamantă și au ajutat la montarea și instalarea cuptoarelor. Cu această ocazie au constatat că ventilatoarele cuptoarelor sunt scurtcircuitate din cauza spălării cu apă a acestora, iar tubulatura și conductele erau deteriorate din cauza tratării cu soluție chimică de degresare. S-a mai constatat că punerea în funcțiune nu se putea efectua din cauza lipsei condițiilor de la fața locului, respectiv nu era asigurată alimentarea cu gaz și curent electric.

A mai menționat că la solicitarea pârâtei, un reprezentant al producătorului s-a deplasat la reclamantă și a constatat aceleași probleme observate de reprezentanții pârâtei.

A mai precizat că a vândut 24 de astfel de cuptoare în perioada în care era în relații contractuale cu reclamanta și toate funcționează în parametri normali.

În drept, a invocat dispozițiile art. 205 C.pr.civilă, art. 1065, art. 1070 alin.2 C.civil, art. 35 C.pr.civilă.

La data de 05.03.2019, anterior primului termen de judecată – 09.05.2019, reclamanta a formulat o cerere adițională prin care a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună rezilierea contractului de vânzare-cumpărare din 12.12.2016 și obligarea pârâtei la plata sumei de 64.310 Euro, actualizată cu dobânda legală penalizatoare calculată de la data introducerii acțiunii până la plata efectivă a debitului.

La termenul de judecată din 21.11.2019, Tribunalul a pus în discuția părților excepțiile invocate de pârâtă, respectiv necompetența instanțelor române, inadmisibilitatea cererii în constatare și inadmisibilitatea rezilierii contractului de vânzare-cumpărare, pe care le-a respins ca nefondate prin încheierea din 20.12.2019.

Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4/12.01.2022 (conform încheierii de îndreptare eroare materială din 12.10.2022) pronunţată de Tribunal a fost respinsă acțiunea principală și adițională, formulată de reclamanta P SRL în contradictoriu cu pârâta F, ca nefondate.

Motivarea sentinţei instanţei de fond

Prima instanță a reținut, în fapt, că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3…/2016, pârâta a vândut reclamantei 9 cuptoare de coacere KN, cu calculatoarele cuptoarelor, toată tubulatura necesară şi 30 de cărucioare de coacere. De asemenea, pârâta s-a obligat să acorde reclamantei asistența tehnică pe întreaga perioadă în care echipamentele sunt operaționale, pe cheltuiala reclamantei.

Preţul contractului a fost stabilit la suma de 4.500 euro/1 cuptor de coacere (în total 40.500 Euro) şi de 150 Euro/1 cărucior de coacere (în total 4.500 Euro).

Conform scrisorilor de transport internațional CMR, în perioada 13.02.2017-16.02.2017, G SRL și A A SRL au transportat cuptoarele și accesoriile din Ungaria, fiind recepționate de reclamantă.

Prin contractul nr. 1/13.04.2017, A SRL s-a obligat către reclamantă să asigure buna funcționare a utilajelor de panificație, prin asigurarea necesarului de piese de schimb și a intervenției personalului în vederea punerii în funcțiune a utilajelor, fiind emisă factura nr. 425/22.03.2017 în sumă de 4.327,27 lei, achitată prin bilet la ordin la aceeași dată.

Prin contractul nr.48/01.07.2017, U I SRL s-a obligat către reclamantă să execute lucrări de constatare și reparare a cuptoarelor industriale (9 bucăți marca KN), fiind emisă factura nr. 215/07.09.2015 în sumă de 12.133,24 lei, fiind întocmită și o fișă de operațiuni și costuri.

Prima instanță a constatat că în cauză este analizat un contract de vânzare-cumpărare cu executare uno-ictu, chiar dacă în sarcina părţilor s-au stabilit obligaţii accesorii celei principale (cum ar fi instruirea angajaților reclamantei cu privire la funcționarea utilajelor; probarea funcționalității acestora înainte de livrare, instalarea și punerea în funcțiune a utilajelor în locația reclamantei și repararea utilajelor în cazul nefuncționării acestora în momentul punerii în funcțiune în locația reclamantei).

Prin urmare, ținând cont de dispozițiile art. 22 alin.4 C.pr.civilă, Tribunalul a reținut că în speţă s-a pus în discuţie rezoluţiunea contractului şi nu rezilierea acestuia, astfel cum a menţionat reclamanta prin acțiunea introductivă.

Cu privire la rezoluțiunea contractuală, Tribunalul a constatat că potrivit art. 3.4 și 4.2 din contractul de vânzare-cumpărare nr.3067/12.12.2016, în cazul în care, după instalarea cuptoarelor în locația indicată de cumpărător, acestea nu funcționează, costul reparației este suportat de vânzător, iar în cazul în care vânzătorul nu reușește să repare echipamentele, cumpărătorul are dreptul să rezoluționeze contractul şi să recupereze suma de bani plătită în 3 (trei) zile de la data rezoluțiunii.

Tribunalul a constatat că părțile nu au depus la dosar nicio dovadă a instalării cuptoarelor în locația indicată de cumpărător. Prin notificarea de rezoluțiune comunicată de reclamantă către pârâtă la data de 27.12.2016, s-a recunoscut faptul că echipa trimisă de vânzător pentru montarea și punerea în funcțiune a cuptoarelor a părăsit incinta cumpărătorului anterior finalizării operațiunii de montare și de punere în funcțiune.

Pârâta a realizat prin întâmpinare o mărturisire calificată, în sensul că a recunoscut că tehnicienii săi s-au deplasat la reclamantă pentru a o ajuta la montarea și punerea în funcțiune a cuptoarelor, dar au constatat că punerea în funcțiune nu se putea efectua din cauza lipsei condițiilor de la fața locului: nu era asigurată alimentarea cu gaz și curent electric.

Tribunalul a solicitat în mod expres părților să depună corespondența electronică și scrisă la dosar și, în special, să se menționeze dacă reclamanta a solicitat în scris pârâtei să repare și să pună în funcțiune cuptoarele, din perspectiva faptului că în adresa pârâtei din 27.12.2017 s-a menționat că a primit la data de 03.03.2017 notificarea reclamantei și că a răspuns solicitărilor acesteia. La termenul de judecată din 12.01.2022, reclamanta a menționat că nu a comunicat pârâtei nicio adresă la data de 03.03.2017 și că prima notificare adresată pârâtei a fost cea de rezoluțiune a contractului.

Tribunalul a mai constatat că pârâta nu a întocmit niciun înscris cu privire la eșuarea operațiunii de instalare și punere în funcțiune a cuptoarelor după livrarea acestora către reclamantă și prin care să dovedească starea de funcționare a utilajelor în momentul recepționării utilajelor de către reclamantă.

Pe de altă parte, nici reclamanta nu a depus la dosar vreun înscris din care să rezulte că a notificat pârâta cu privire la îndeplinirea obligației de reparare a cuptoarelor, în sensul dispozițiilor art. 3.4 și 4.2 din contractul de vânzare-cumpărare nr.3067/12.12.2016, rezoluțiunea contractului fiind condiționată de neîndeplinirea prealabilă de către pârâtă a acestei sarcini contractuale.

De asemenea, Tribunalul a reţinut că reclamanta nu a depus probe concrete din care să rezulte nefuncționarea cuptoarelor, această verificare neputând fi efectuată nici măcar cu ocazia întocmirii expertizei tehnice în cauză. În această situație, culpa aparține reclamantei care nu a conectat cuptoarele de patiserie la utilități (țeava de alimentare cu gaz fiind obturată) și nu a asigurat personalul autorizat de producător care să efectueze operațiuni de punere în funcțiune și utilizare a utilajelor.

Având în vedere aceste considerente, Tribunalul a respins acțiunea ca nefondată.

Apelurile

Apelanta-reclamantă P SRL a declarat apel principal împotriva sentinţei civile nr. 4/12.01.2022, iar pârâta F KFT a declarat apel incident împotriva încheierii din 20.12.2019.

Apelul principal

Apelanta-reclamantă solicită admiterea apelului, schimbarea sentinţei nr. 4/12.01.2022 în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, urmând a se dispune rezoluțiunea contractului de vânzare încheiat la data de 12.12.2016 şi obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 64.310 euro, actualizată cu dobânda legală penalizatoare calculată de la data introducerii acţiunii până la data introducerii acţiunii până la data plăţii integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Apreciază că hotărârea este vădit neîntemeiată, fiind pronunţată cu ignorarea unor aspecte de fapt şi de drept esențiale.

Cu privire la forța probantă a expertizei tehnice, arată că expertul desemnat a solicitat reclamantei să pună în funcțiune cuptoarele chiar cu ocazia expertizei, în spațiul în care cuptoarele erau depozitate. Precizează că reclamanta nu a depozitat cuptoarele în spațiul unde funcționează și unde trebuiau instalate utilajele, întrucât în acel spațiu a adus alte utilaje care erau în măsură să asigure producția.

Din acest motiv, arată că nu s-a putut asigura conectarea cuptoarelor la gaze naturale și energie electrică, iar reclamanta nu este în măsură să pună în funcțiune cuptoarele, nefiind efectuat instructajul de către intimata-pârâtă.

De asemenea, invocă faptul că, în cauză, nu există dovada instalării şi punerii în funcțiune a cuptoarelor de către intimata-pârâtă.

Menţionează că prima instanță s-a raportat la condițiile prevăzute în Contract pentru rezoluțiunea contractuală, respectiv nerespectarea art. 3.4, care ar da dreptul reclamantei să rezoluționeze unilateral contractul, cu obligarea intimatei-pârâte de a restitui prețul conform art. 4.2.

Subliniază că a invocat în primul rând nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 3 alin. 1, 2 și 3 din contract, respectiv de a asigura instruirea tehnicianului din cadrul societăţii reclamantei prealabil livrării, verificarea funcționalității cuptoarelor anterior livrării în prezența tehnicianului său și instalarea și punerea în funcțiune a cuptoarelor la locul indicat de reclamantă.

Arată că nerespectarea obligației prevăzute la art. 3.4, de a repara cuptoarele, corespunde obligaţiei de a garanta buna funcționare a bunurilor vândute și era condiționată de punerea în funcțiune a cuptoarelor, ori, în cauză, cuptoarele nu au fost puse în funcțiune de intimata-pârâtă.

Precizează că prima instanță s-a raportat în mod eronat doar la obligaţia intimatei-pârâte prevăzute la art. 3.4, a cărei nerespectare dădea efectivitate pactului comisoriu prevăzut la art. 4.2. Arată că a modificat cererea introductivă sub aspectul primului capăt de cerere, solicitând instanţei să dispună rezoluţiunea contractului.

Susţine că este eronată şi concluzia instanţei, în sensul că nu ar fi existat acte de corespondență anterioare datei de 26.12.2017. În acest sens, arată că la dosarul cauzei există răspunsul intimatei-pârâte din data de 27.12.2017, în care aceasta confirmă primirea unei notificări în luna martie 2017 de la reclamantă, fiind informată asupra viciilor sesizate. De asemenea, la dosar există propunerea de tranzacție emisă de pârâtă la data de 19.03.2019, prin care îşi exprimă voința de a achita suma de 15.000 euro pentru repararea cuptoarelor. Consideră astfel că pârâta a recunoscut dreptul corelativ obligaţiei de a repara utilajele vândute, care nu au putut fi puse în funcțiune.

De altfel, susţine că intimata-pârâtă nu a depus niciun înscris din care să rezulte că s-a conformat obligaţiilor prevăzute la art. 3 alin.1, 2 şi 3 din Contract.

Consideră că prin raportare la aceste obligaţii neexecutate poate fi pusă în discuţie numai incidenţa prevederilor art. 1551 Cod civil, arătând că neexecutarea intimatei-pârâte nu poate fi considerată de mică însemnătate, câtă vreme pentru a putea realiza producția, personalul apelantei-reclamante trebuia instruit, iar intimata şi-a asumat această obligaţie.

Cu privire la obligaţia pârâtei de a pune în funcțiune cuptoarele le sediul său, a subliniat conduita intimatei şi incoerența în raționamente, care trădează reaua sa credinţă şi justifică rezoluțiunea judiciară a contractului.

În subsidiar, arată că intimata nu şi-a executat nici obligaţia de a garanta buna funcţionare a cuptoarelor. Precizează că imposibilitatea punerii în funcțiune a acestora a fost certificată de doi prestatori A SRL şi, respectiv, U I SRL, iar necesitatea reparării cuptoarelor a fost conformată de pârâtă prin oferta de tranzacție din 29.03.2019, care corespunde noțiunii mărturisirii extrajudiciare conform art. 350 Cod de procedură civilă şi se impune a fi apreciată drept o recunoaștere implicită a caracterului nefuncțional la momentul predării lor.

Ca o consecinţă a rezoluţiunii, solicită repunerea apelantei-reclamante în situaţia încheierii contractului, prin obligarea intimatei-pârâte la restituirea preţului încasat, dar şi la repararea prejudiciului ocazionat de analizarea şi încercarea de punere în funcțiune a cuptoarelor.

Solicită obligarea intimatei-pârâte la plata dobânzii legală penalizatoare calculată de la data introducerii acţiunii până la data plăţii integrale a debitului, dobânda legală constituind daune moratorii legale cuvenite pentru neplata unei sume de bani şi reprezentând beneficiul nerealizat de pe urma valorificării sumei de bani de care a fost lipsită.

Solicită cheltuieli de judecată în etapele fondului şi apelului reprezentând taxe judiciare de timbru şi onorariu avocaţial.

Apelul incident

Apelanta-pârâtă solicită admiterea apelului incident şi schimbarea în parte a încheierii apelate, în sensul admiterii excepției necompetenței generale a instanțelor românești de a judeca prezenta cauză.

Arată că potrivit prevederilor art.1065, art. 1070 alin. (2) Cod de procedură civilă, în situația în care părțile au sediile în două state diferite, competent de a judeca cererea de chemare în judecată este statul în care își are sediul pârâtul. Întrucât sediul pârâtei este în Ungaria, apreciază că instanțele judecătorești române nu sunt competente să judece această cauză.

Precizează că în soluţionarea excepţiei, instanţa a făcut trimitere la Regulamentul (CE) nr.44/2001, însă apreciază că această normă comunitară a fost greşit interpretată şi aplicabilă speţei.

În acest sens a arătat că prevederile art. 1 pct.1 lit.a) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 trebuie interpretate coroborat cu lit.b) teza I.

Susţine că actul dedus judecății este un contract de vânzare-cumpărare, iar obligația principală este transmiterea dreptului de proprietate de la vânzător către cumpărător a unui număr de 9 buc. cuptoare de coacere, împreună cu accesorii, respectiv 30 de cărucioare de coacere. Din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare rezultă că vânzarea s-a făcut ex work (art.2.2, art.3.2, art.3.7, art.3.8 din Contract), dreptul de proprietate, folosința, riscurile asupra mărfurilor vândute fiind transferate de la vânzător la cumpărător la sediul pârâtei, de unde rezultă că livrarea s-a făcut pe teritoriul Ungariei. Sub acest aspect nu prezintă nicio relevanță unde au fost transportate aceste mărfuri ulterior vânzării.

În drept, a invocat art. 472, art.1065, art. 1070 alin.(2) Cod de procedură civilă, art. 5 pct. 1 lit. a) şi b) din Regulamentul (CE) nr.44/2001.

Întâmpinări

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității apelului declarat de apelantă, solicitând respingerea apelului ca tardiv formulat.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii introductive a reclamantei ca neîntemeiată, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Arată că pârâta şi-a îndeplinit toate obligațiile contractuale, respectiv a vândut, livrat, predat 9 buc. cuptoare KN, împreună cu tubulatura aferentă, calculatoarele cuptoarelor, precum și 30 rastele; a testat la sediul societății pârâte, înainte de livrare cele 9 cuptoare, acestea fiind în stare perfectă de funcționare, a acordat un instructaj de 2 zile tehnicianului cumpărătorului anterior livrării și transportării cuptoarelor, după livrarea și transportarea mărfii la sediul cumpărătoarei, 2 tehnicieni ai pârâtei s-au prezentat și au ajutat la instalare și pornire.

Contrar celor susținute de către apelantă, învederează că pârâta nu a avut ca și obligație contractuală punerea în funcțiune a cuptoarelor și instructajul personalului cumpărătoarei după punerea în funcțiune. Obligația sa contractuală s-a rezumat la instructaj de folosire anterior livrării și ajutor acordat cu ocazia instalării și pornirii cuptoarelor, ceea ce a și făcut. De altfel, arată că nu îşi putea asuma o asemenea obligație, atâta timp cât pârâta este o brutărie având ca profil fabricarea produselor de panificație şi întrucât a cumpărat o linie de producție nouă a oferit spre vânzare cuptoarele vechi.

Arată că anterior deplasării tehnicienilor societăţii pârâte la faţa locului, s-a comunicat apelantei că este necesar a monta conducte gaz, apă, electricitate, coşuri. La data de 23 februarie 2017, apelanta a comunicat că în afara montării coșurilor toate celelalte aspecte corespund solicitărilor pârâtei. Cu toate acestea, la deplasarea la faţa locului, tehnicienii pârâtei au constatat că respectivele cuptoare nu erau conectate la utilităţi. De asemenea, arată că ventilatoarele cuptoarelor erau scrurtcircuitate din cauza spălării cu apă a acestora, iar tubulatura și conductele erau deteriorate din cauza tratării cu soluție chimică de degresare. Aceste stricăciuni au fost cauzate ulterior livrării, de către angajații apelantei, ori, conform prevederilor art.3.8 din contractul de vânzare-cumpărare, vânzătorul nu este responsabil pentru daunele cauzate în timpul expedierii și descărcării mărfurilor, cu atât mai puțin pentru daunele apărute ulterior instalării în locația finală.

Ulterior s-a deplasat la reclamantă un reprezentant al producătorului cuptoarelor, care a constatat aceleași probleme care au fost observate de către tehnicienii pârâtei: scurtcircuitarea ventilatoarelor și distrugerea tubulaturii. De asemenea, reprezentantul producătorului a constatat că toate cele 9 cuptoare au fost în stare de funcționare.

În drept, au fost invocate art. 205 și urm. Cod de procedură civilă.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare la apelul incident, solicitând respingerea acestuia, în principal, ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat, cu menținerea încheierii din data 20.12.2019 pronunţată de Tribunalul Galaţi.

Arată că prin apelul incident formulat în cauză, apelanta-intimată nu critică sentința civilă nr. nr. 4/12.01.2022 pronunțată de Tribunalul Galați, pe care reclamanta a contestat-o pe calea apelului principal, ci solicită schimbarea încheierii pronunțate în data de 20.12.2019 de instanța de fond. Prin urmare, având în vedere că nu se tinde la schimbarea hotărârii primei instanțe, astfel cum este imperativ condiționat prin prevederile art. 472 alin. (1) Cod de procedură civilă, interpretate prin Decizia nr. 14/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, apelul incident este inadmisibil.

În subsidiar, solicită respingerea apelului incident ca nefondat, apreciind că în mod corect prima instanță a reținut că produsele vândute reclamantei au fost livrate în România.

Susţine că locul livrării, astfel cum noțiunea este avută în considerare de legiuitorul european potrivit art. 5 din Regulamentul (CE), semnifică locul de destinație a mărfii vândute, astfel cum, în cazul prestării de servicii, se are în vedere locul unde se execută prestația.

De altfel, în susținerea acestei interpretări arată că trebuie să se aibă în vedere regimul TVA aplicabil tranzacției, apelanta-intimată emițând factura fără TVA, chiar dacă este înregistrată în scop de TVA, întrucât reclamanta este persoană juridică română înregistrată în scop de TVA, iar livrarea s-a făcut în România, operațiunea fiind un transfer intracomunitar de mărfuri. Așadar, prin emiterea facturilor sale fără aplicarea cotei de TVA reglementate în Ungaria, inclusiv apelanta-intimată a confirmat că locul livrării bunurilor este România, stat membru al Uniunii Europene, unde este aplicabilă Directiva 2006/112/CE.

La termenul de judecată din 19 octombrie 2022, Curtea a pus în discuţia părţilor excepţia tardivităţii apelului principal, care a fost respinsă cu motivarea din încheierea respectivă.

La termenul de judecată din 29 mai 2024, Curtea, din oficiu, a pus în discuţia părţilor aplicabilitatea Regulamentului (CE) nr. 1215/2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, având în vedere că în încheierea apelată din 20.12.2019 se face referire la Regulamentul (CE) nr. 44/2001, precum şi dispozițiile art. 66 din Regulamentul nr.1215/2012 conform cărora acest regulament se aplică acțiunilor judiciare intentate, actelor autentice întocmite sau înregistrate în mod oficial și tranzacțiilor judiciare aprobate sau încheiate la 10 ianuarie 2015 sau după această dată.

Analizând probele administrate în cauză, reţine următoarele:

Potrivit art. 476 din Codul de procedură civilă, apelul provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept. Totuși, instanța nu poate depăși limitele a ceea ce părțile doresc să supună judecății, potrivit principiului disponibilității reglementat în apel de art. 477 din Codul de procedură civilă.

De asemenea, potrivit art.248 alin.(1) din Cod, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. Din acest motiv, Curtea urmează a analiza, cu prioritate, apelul incident declarat de F KFT împotriva încheierii din 20.12.2019, pentru că el privește soluția referitoare la excepția necompetenței generale a instanțelor române.

Din această perspectivă, Curtea reține că F KFT şi P SRL au încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr….7 din 2016 privitor la achiziția a 9 cuptoare de coacere KN şi a 30 de cărucioare de coacere, pentru prețul total de 45.000 euro.

Aplicând aceste dispoziții în speță, Curtea reține că F KFT trebuie chemată în judecată în fața instanțelor ungare (având sediul în Ungaria), potrivit art.4 alin.(1) din regulament.

Reclamanta P SRL susține că sunt deopotrivă competente instanțele române, conform art.7 pct.1, locul de executare a obligaţiei din contractul nr.3067 din 12.12.2016 fiind în România. Sub acest aspect, Curtea constată că, potrivit art.3.5 din contract, vânzătorul va depozita mărfurile în bune condiții până când cumpărătorul va veni să le ia. De asemenea, conform art.3.7-3.8, costurile de expediere revin cumpărătorului (reclamanta), iar vânzătorul nu este responsabil de daunele cauzate în timpul expedierii şi descărcării mărfurilor.

Rezultă din toate aceste dispoziții contractuale că locul livrării mărfurilor este la sediul vânzătorului, după încheierea contractului acesta devenind numai un depozitar al mărfurilor. Așadar, şi potrivit art.7 pct.1 din Regulamentul nr.1215/2012, instanțele competente în speţă sunt cele din Ungaria, nu din România. În consecință, apelul declarat de F KFT împotriva încheierii din 20.12.2019 este întemeiat.

Este adevărat că, formal, partea a atacat numai încheierea, iar nu şi sentința nr.4 din 12.01.2022, acesta fiind şi motivul pentru care P SRL a invocat inadmisibilitatea apelului incident (întâmpinare – fila 58 din dosarul de apel). Totuși, Curtea reamintește că, potrivit art.477 alin.(1) din Codul de procedură civilă, instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată. Așadar, nu este incidentă sancțiunea invocată de P SRL, pentru că soluția cuprinsă în sentință este dependentă de cea din încheiere, astfel că schimbarea încheierii atacate atrage, automat, schimbarea soluției pronunțate prin sentință. În concluzie, apelul incident declarat de F KFT împotriva încheierii din 20.12.2019 este întemeiat.

Referitor la apelul principal declarat de reclamanta P SRL împotriva sentinței nr.4 din 12.01.2022 a Tribunalului Galaţi, Curtea constată că acesta tinde la modificarea respectivei sentințe, chiar dacă pentru alte motive decât cele anterior reținute cu acest efect. Rezultă că şi acest apel este întemeiat.

În consecință, Curtea va admite apelul declarat de P SRL împotriva sentinței civile nr. 4 (fosta încheiere) din 12.01.2022 şi apelul incident declarat de F KFT împotriva încheierii din 20.12.2019, sentința şi încheierea fiind pronunțate de Tribunalul Galați – Secția a II-a civilă în dosarul nr. 2234/121/2018. Drept urmare, va schimba în parte încheierea apelată şi în tot sentința apelată şi, în rejudecare, va admite excepția necompetenței generale a instanțelor române, excepție invocată de F KFT, şi va respinge acțiunea formulată de P SRL împotriva F KFT ca nefiind de competența instanțelor române.

Dată fiind această soluție, acum apare ca evident motivul pentru care instanța a apreciat, la termenul de judecată din 29.05.2024, că administrarea probei cu declarația a trei martori nu este utilă soluționării cauzei.

În ceea ce privește onorariul expertului desemnat în cauză, Curtea îl definitivează la suma de 3.000 lei, care este potrivită cu volumul de muncă depus. Cum a fost avansată doar suma de 2.000 lei, iar proba a fost propusă de de P SRL, Curtea va obliga această parte la plata către domnul expert GM a sumei de 1.000 lei reprezentând diferență de onorariu de expert.

Autorul sintezei

Judecător Sorina LUCHIAN

Contact

Informații utile