Dosar nr. …
R O M Â N I A
CURTEA
SECŢIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. /A
Şedinţa publică din 25 Februarie 2025
Completul compus din:
Preşedinte –
Judecător –
Grefier –
Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra apelurilor civile declarate de reclamanta S R şi pârâta V S R S.A., împotriva sentinţei civile nr. …, pronunţată de Tribunalul B în dosarul nr. …/113/2023, pârâta formulând apel şi împotriva Încheierii de şedinţă din 28.03.2024 prin care s-au respins nemotivat probele propuse în apărare, în acţiunea civilă având ca obiect „acțiune în răspundere delictuală”.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 20.01.2025, fiind consemnate în încheierea de şedinţă din aceeaşi zi ce face parte integrantă din prezentat când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea cauzei la 04.02.205 când, pentru aceleaşi considerente, a amânat pronunţarea succesiv la 18.02.2025şi 25.02.2025.
În urma deliberării,
CURTEA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
I. A. Sesizarea primei instanțe și precizările ulterioare
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B sub nr. … la data de 06.10.2023, reclamanta S R a chemat în judecată pe pârâta V B S.A., solicitând obligarea la plata sumei de 500.000 euro, la care se adaugă plata dobânzii legale de la data producerii faptei ilicite, respectiv 07.10.2020, și până la plata efectivă a prejudiciului suferit, precum și actualizarea cu rata inflației, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat în esenţă că cererea de chemare în judecată are ca obiect atragerea răspunderii delictuale a pârâtei atât în temeiul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, cât și în temeiul răspunderii civile delictuale a comitentului pentru fapta prepusului, pentru decesul tatălui reclamantei ca urmare a evenimentelor din data de 07 octombrie 2020.
În fapt, la data de 07 octombrie 2020, tatăl său, numitul C S, a fost victima unui accident de muncă, în urma căruia a decedat. Acesta se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în incinta depozitului de tablă pe traveea 3, amplasat în partea de nord-est a platformei navale V B S.A., unde desfășura activități specifice personalului auxiliar. Activitatea în cadrul depozitului de tablă a fost organizată de Șeful Serviciului Depozite, numitul B C, lucrătorii M I, I V, V I, I D, alături de tatăl său ocupându-se cu descărcarea unor pachete de profile metalice tip u-ribs, cu ajutorul podului rulant, operat de macaragiul M I. În dimineața zilei de 07.10.2020, în jurul orei 7.30, lucrătorii M I, I V, V I, I D, alături de tatăl său, C S, s-au prezentat în incinta depozitului de table și profile echipați corespunzător cu echipament individual de protecție, pentru activitatea de descărcare profile metalice din camion tip TIR cu ajutorul podului rulant. În jurul orei 09:20, din camionul TIR a fost descărcat un pachet de profile metalice tip u-ribs care a fost depozitat peste un alt pachet de pe sol. Cu ocazia descărcării, o parte dintre cârligele lanțurilor cu zale utilizate în acest scop nu au fost dezlegate de pachetul de profile metalice, motiv pentru care, odată cu execuția manevrei de ridicare a traversei de la macara, două dintre aceste lanțuri, încă atașate chingilor textile au răsturnat unul dintre profilele metalice peste tatăl reclamantei C S, aflat în apropiere. În concret, în jurul orei 09:20, tatăl său a fost surprins de un profil metalic care s-a prăbușit peste acesta, profilul metalic fiind agățat cu cârlige și lanțuri cu zale doar într-o parte, cauzându-i leziuni incompatibile cu viața.
Fapta ilicită a prepusului M I. În ceea ce privește fapta ilicită, aceasta constă în uciderea tatălui reclamantei, C S, ca urmare a efectuării de către macaragiul M I de manevre necorespunzătoare cu podul rulant în timpul operațiunii de stivuire în depozit a unui pachet de profile metalice de tip u-ribs, coroborat cu nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. În egală măsură, au existat și fapte concurente care au contribuit de o manieră decisivă la producerea evenimentului, dintre care amintesc lipsa unei instruiri corespunzătoare a personalului, elaborată de către angajator.
Cu ocazia acestui accident de muncă mortal, Inspectoratul Teritorial de Muncă B a investigat circumstanțele producerii acestuia, întocmind Procesul verbal de cercetare nr. 11/2020 (în continuare „Proces-verbal HM”). În urma analizei Procesului-verbal ITM din 11 octombrie 2020, se constată că evenimentul, implicând macaragiul M I și V s-a datorat manevrelor necorespunzătoare ale macaragiului în timpul stivuirii de profile metalice tip u-ribs în depozit. Aceasta s-a produs pe fondul încălcării multiplelor dispozițiilor legale, inclusiv articolului 29 din Instrucțiunea de securitate și sănătate în muncă, articolului 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 319/2006, și a altor prevederi relevante. Conform Procesului-verbal HM, atât macaragiul M I cât și V sunt responsabili pentru încălcările constatate. În plus, încălcările evidențiate în Procesul-verbal ITM includ faptul că angajatorul V, nu a furnizat instruire corespunzătoare pentru lucrători, conform prevederilor articolului 7 alin. (3) lit. i) din Legea nr. 319/2006. Acest lucru a condus la nerespectarea articolului 13 lit. f) din aceeași lege. De asemenea, nu s-a asigurat instruirea necesară la schimbarea locului de muncă, contrar prevederilor articolului 90 alin. (2) din Normele metodologie de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006 și articolului 20 alin. (1) lit. b) din aceeași lege. Mai mult, utilizarea de personal de deservire neautorizat în activitatea de legare/dezlegare a pachetelor de profile metalice a încălcat articolul 14 lit. e) din Legea nr. 64/2008 și articolul 13 lit. i) din Legea nr. 319/2006. Toate aceste încălcări legale au contribuit la producerea incidentului.
Faptele ilicite ale V constau în nerespectarea măsurilor de siguranță în muncă. În Procesul-verbal ITM se rețin următoarele: „Date fiind împrejurările şi modul de producere a evenimentului, precum şi concluziile preliminare ale Raportului medico-legal nr.328 din 11.10.2020 (Anexa nr.18) și ale Procesului-verbal de verificare tehnică ISCIR nr.43C-319 / 21.12.2020 (Anexa nr.9), se poate stabili că evenimentul s-a produs pe fondul efectuării de către macaragiul M I de manevre necorespunzătoare cu podul rulant în timpul operațiunii de stivuire în depozit a unui pachet de profile metalice tip u-ribs”; n) persoanele răspunzătoare de încălcarea reglementarilor legale din capitolele de la lit. k), l) și m) n) Macaragiul M I se face răspunzător pentru cele precizare la capitolul k), în conformitate cu prevederile art.23 alin (1) lit. a) din Legea securității şi sănătății în munca nr. 319/2006 cu modificările ulterioare;
S.C. V B S.A., reprezentată prin numita P S-A în funcție de Director general, se face răspunzătoare pentru faptele precizate la capitolul 11), ceea ce constituie abatere de la prevederile art.13 lit.f) din Legea securității şi sănătății în muncă nr. 319/2006 cu modificările ulterioare;
S.C. V B S.A., reprezentată prin numita P S-A, în funcția de Director general, se face răspunzătoare pentru faptele precizate la capitolul 12), ceea ce constituie abatere de la prevederile art.20 alin. (1) lit. b) din Legea securității şi sănătății în munca nr. 319/2006 cu modificările ulterioare;
S.C. V B S.A., reprezentată prin numita P S-A în funcție de Director general, se face răspunzătoare pentru faptele precizate în capitolul m), ceea ce constituie abatere de la prevederile art. 13 lit. i) din Legea securității şi sănătății în muncă nr. 319/2006 cu modificările ulterioare;”.
Dispozițiile legale încălcate astfel cum au fost identificate în Raportul ITM vizează următoarele aspecte. În primul rând, s-au încălcat prevederile art. 29 din Instrucțiunea proprie de securitate si sănătate în muncă cod SI 4.4.6_13, conform cărora „se interzice scoaterea elementelor de legare de sub sarcini cu ajutorul instalației de ridicat”, precum și prevederile art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă, conform cărora „În mod deosebit, în scopul realizării obiectivelor prevăzute la art. 22, lucrătorii au următoarele obligații: a) să utilizeze corect mașinile, aparatura, uneltele, substanțele periculoase, echipamentele de transport și alte mijloace de producție”. În al doilea rând, V nu a acordat lui C S instruirea în baza instrucțiunilor corespunzătoare, în baza celor elaborate de către angajator. Astfel, s-au încălcat prevederile art. 7 alin. (3) lit. i) din Legea nr. 319/2006, conform cărora „Angajatorul are obligația să implementeze măsurile prevăzute la alin. (1) și (2) pe baza următoarelor principii generale de prevenire: i) furnizarea de instrucțiuni corespunzătoare lucrărilor”, precum și dispozițiile art. 13 lit. f) din Legea nr. 319/2006, conform cărora „În vederea asigurării condițiilor de securitate și sănătate în muncă și pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, angajatorul are următoarele obligații: f) să asigure și să controleze cunoașterea și aplicarea de către toți lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire și protecție stabilit, precum și a prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, prin lucrători desemnați, prin propria competență sau prin servicii externe.
Din raportul ITM și din declarațiile angajaților (Anexele 4, 5, 6 și 8 la Procesul-verbal ITM) reiese împrejurarea că B C, având funcția de Șef Serviciu Depozite în cadrul V, cunoștea că tatăl său, C S împreună cu ceilalți lucrători din data de 7.10.2020 erau detașați de la Secția Lăcătușerie și Secția Montaj și că nu erau autorizați ISCIR ca legători de sarcină (Anexa 4 la Procesul-verbal ITM, ultima propoziție a celui de-al doilea paragraf). B C menționează două aspecte importante – (1) Tura sa a început pe data de 7.10.2020 la ora 7:30 și (2) acesta, în calitate de Șef Serviciu Depozite, i-a instruit personal cu privire la modul de lucru (Anexa 4 la Procesul-verbal ITM). De asemenea, ceilalți muncitori, respectiv I V (Anexa 5 la Procesul-verbal ITM), V I (Anexa 6 la Procesul-verbal ITM) și I D (Anexa 8 la Procesul-verbal ITM), au declarat următoarele aspecte relevante. B C a arătat că i-a „instruit verbal” în legătură cu modul de lucru (Anexa 5 la Procesul-verbal ITM, al doilea paragraf). „Sarcina de muncă efectivă” a fost primită de la șeful de depozit care i-a repartizat „pentru a lega pachetele de profile metalice cu ajutorul unor chingi textile pe V I și I V, iar pe C S și I D „să preia cotadele din cârligele podului rulant (anexa 6 la Procesul-verbal ITM, al doilea paragraf). În legătura cu conținutul instructajului, B C menționează că i-a „instruit personal, cu privire la modul de lucru” (Anexa 4 la Procesul-verbal ITM). I V menționează că au fost instruiți „în legătura cu modul de lucru pentru a evita accidentele de muncă” (Anexa 5 la Procesul-verbal ITM). I D menționează că nu a fost „instruit privind codul de semnalizare”, ci doar știa din ce a văzut la alți colegi (Anexa 8 la Procesul-verbal ITM, punctul 5) și că nu știa „cine a fost desemnat pentru semnalizare” (Anexa 8 la Procesul-verbal ITM, punctul 6). Aspectele arătate au fost constatate și în raportul ITM, secțiunea i.3) „descrierea detaliată a faptelor” (pagina 5) și în secțiunea i.4) „descrierea modului de producere a evenimentului” (pagina 6).
Din „Instrucțiunea de securitate și sănătate în muncă; Instruirea lucrătorilor” (Anexa 31 la Procesul-verbal ITM, pagina 2/3), aparținând V, cu privire la „Instruirea la locul de muncă” reies următoarele:
1. Instruirea se face de către conducătorul direct al locului de muncă (art.15);
2. Durata instruirii la locul de muncă este de 4 ore (art. 16);
3. Instruirea va cuprinde (art. 17):
a) informații privind riscurile de accidentare si îmbolnăvire profesionala specifice locului de munca şi/sau postului de lucru;
b) prevederile instrucțiunilor proprii elaborate pentru locul de munca şi/sau postul de lucru;
c) măsuri la nivelul locului de muncă şi/sau postului de lucru privind acordarea primului-ajutor stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor;
d) prevederi ale reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă privind activități specifice ale locului de muncă şi/sau postului de lucru;
e) Instruirea la locul de munca include demonstrații practice privind activitatea pe care persoana respectiva o va desfășura și exerciții practice privind utilizarea EIP, a mijloacelor de alarmare, intervenție, evacuare şi de prim-ajutor.
B C, având funcția de Șef Serviciu Depozite, avea calitatea de conducător direct al locului de muncă, prin urmare și obligația de a desfășura instructajul corespunzător muncitorilor detașați de la Secția Lăcătușerie și Secția Montaj, despre care știa că nu sunt autorizați ISCIR.
Din declarațiile avute în vedere cu privire la ziua de 07.10.2020, era imposibil ca B C, în funcția de Șef Serviciu Depozite, să îndeplinească obligația de efectuare a instructajului la locul de muncă în mod corespunzător cu regulamentul intern și cu prevederile legale, pentru următoarele motive:
i. Tura de lucru pentru B C a început la ora 7:30, iar activitatea propriu-zisă de descărcare a început în jurul orei 8:00;
ii. Instrucțiunile pentru instruirea lucrătorilor la locul de muncă prevăd că durata instructajului este de 4 ore (Anexa 31 la Procesul-verbal ITM); iii. Chiar dacă instrucțiunea internă nu menționează, Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319.2006 prin HG 1425/2006 prevăd că durata instruirii la locul de muncă nu va fi mai mică de 8 ore, conform art. 92, alin. (2).
Astfel, era imposibil efectuarea unui instructaj corespunzător în timpul de jumătate de oră dintre 7:30, când a început tura B C, și ora 8:00 când lucrătorii au început activitatea efectivă de descărcare, chiar dacă s-a făcut un instructaj verbal înainte de începere.
În plus, atât instrucțiunea internă de instruire, cât și prevederile Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006 prin HG 1425/2006, în art. 93 alin. (2), prevăd expres că instructajul va cuprinde, nu numai informații privind riscurile de accidentare și îmbolnăvire profesională specifice locului de muncă, ci și măsuri privind acordarea primului-ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea lucrătorilor, urmate de demonstrații și exerciții practice cu privire la mijloacele de alarmare, intervenție, evacuare și de prim-ajutor.
Mai mult, neasigurând instruirea necesară, la schimbarea locului de muncă, în conformitate cu prevederile legislației specifice de securitate și sănătate în muncă, V a încălcat și prevederile art. 90 alin. (2) din Normele metodologie de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006 aprobate prin HG nr. 1425/2006, conform cărora „Instruirea la locul de muncă se face tuturor lucrătorilor prevăzuți la art. 83, inclusiv la schimbarea locului de muncă în cadrul întreprinderii și/sau unității”, precum și prevederile art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 319/2006, conform cărora „Angajatorul trebuie să asigure condiții pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub forma de informații și instrucțiuni de lucru, specifice locului de muncă și postului său: b) la schimbarea locului de muncă sau la transfer.
În al treilea rând, pentru activitatea de legare/dezlegare pachete de profile metalice de tip u-ribs în/din cârligele lanțurilor cu zale ale podului rulant și stivuirea în depozitul de tablă și profile, V nu a utilizat personal de deservire autorizat. Astfel, au fost încălcate dispozițiile art. 14 lit. e) din Legea nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil, conform cărora „Persoana fizică sau juridică ce deține/utilizează o instalație/echipament are următoarele obligații: e) să folosească pentru utilizarea instalației/echipamentului numai personal de deservire autorizat”, precum și prevederile art. 13 lit. i) din Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă, conform cărora „În vederea asigurării condițiilor de securitate și sănătate în muncă și pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, angajatorul are următoarele obligații: i) să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor și a profesiilor prevăzute de legislația specifică”.
Mai mult, prin procesul-verbal de sancționare a contravenției seria ISCI nr. 04730 din 06.01.2021, ISCIR a aplicat o sancțiune contravențională în cuantum de 2000 lei pentru fapta că „Deținătorul podului rulant nr. înregistrare ISCIR BC MAC 100609 V B SA nu a luat toate măsurile necesare să folosească pentru utilizarea instalaţiei/echipamentului numai personal autorizat, respectând prevederile Legii nr. 64/2008 republicată art. 14 lit. e) „(Anexa 40 la Procesul-verbal ITM).
De asemenea, pârâta a fost sancționată contravențional și de către ITM prin Procesul verbal de cercetare nr. 11/2020 prin aplicarea unor amenzi contravenționale în cuantum de 8000 RON fiecare pentru încălcarea reglementărilor legale de securitate și sănătate în muncă precizate la par. 13 din prezenta.
Constatările din aceste procese verbale se bucură de prezumția de legalitate deoarece acestea nu au fost contestate de către V.
Răspunderea V în calitate de comitent pentru fapta prepusului. Conform art. 1373 Cod civil, „(1) Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepușii săi ori de câte ori fapta săvârșită de aceștia are legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate. (2) Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcția, supravegherea și controlul asupra celui care îndeplinește anumite funcții sau însărcinări în interesul său ori al altuia. (3) Comitentul nu răspunde dacă dovedește că victima cunoștea sau, după împrejurări, putea si cunoască, la data săvârșirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acționat fără nicio legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate”.
Singura situație în care poate fi exonerat de răspundere este aceea în care comitentul dovedește că victima cunoștea sau putea să cunoască împrejurarea că prepusul acționează fără nicio legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcției încredințate de comitent în momentul săvârșirii faptei ilicite prejudiciabile. Această excepție nu este aplicabilă în speță deoarece fapta ilicită s-a produs tocmai în contextul exercitării unor sarcini de serviciu la locul de muncă. Articolul 1373 alin. (1) Cod civil reglementează, ca formă a răspunderii indirecte, pentru fapta altei persoane, răspunderea comitenților pentru prepuși în ipoteza în care aceștia săvârșesc o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii în legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate. Pentru a fi angajată răspunderea V în calitate de comitent pentru fapta prepusului M I, se cer a fi întrunite, cumulativ, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie (a prepusului): existenţa prejudiciului; existența faptei ilicite a prepusului; existenta raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și culpa prepusului în săvârșirea faptei ilicite. Pe lângă condițiile generale, cumulativ cu acestea, pentru angajarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului se cer a fi întrunite și două condiții speciale: existenţa raportului de prepușenie; prepusul să fi săvârșit fapta în exercitarea atribuțiilor ce i-au fost încredințate sau cu scopul îndeplinirii funcțiilor acordate. Pentru stabilirea raportului de prepușenie, importantă este identificarea persoanei în interesul căreia se desfășoară activitatea și care, la momentul săvârșirii faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, avea autoritatea de a da instrucțiuni și directive celui care îndeplinea atribuțiile încredințate, de a-i supraveghea, îndruma și controla activitatea desfășurată în exercitarea acestor atribuții. Prepusul M I se afla în desfășurarea activităților de serviciu. În ceea ce privește raportul de prepușenie dintre V și M I acesta rezultă din faptul că cel din urmă este angajat al V, fiind la momentul producerii accidentului mortal de muncă în desfășurarea activităților de serviciu. Prepusul M I a comis fapta ilicită în exercitarea atribuțiilor ce i-au fost încredințate. În ceea ce privește cea de-a doua condiție specială, aceasta este îndeplinită în speță, pentru motivul că M I a săvârșit fapta în exercitarea atribuțiilor ce i-au fost încredințate deoarece, astfel cum rezultă din Raportul ITM, acesta din urmă opera podul rulant cu ajutorul căruia erau descărcate pachetele de profile metalice (tip u-ribs) — a se vedea pagina 5 Raport ITM.
În concluzie, sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile delictuale a pârâtei V, în calitate de comitent, pentru fapta prepusului M I.
Și pentru fapta lui B C, reamintește reclamanta împrejurarea că acesta, în funcția de Șef Depozite Serviciu la data producerii accidentului, a fost conducător direct al locului de muncă din incinta depozitului de tablă de pe traveea 3 și a avut rolul de coordonare în ziua respectivă față de activitatea tatălui său și a celorlalți muncitori detașați de la Secția Lăcătușerie și Secția Montaj, nu a efectuat instructajul la locul de muncă, cu toate că avea această obligație și cunoștea că respectivii muncitori nu erau autorizați ISCIR (așa cum a fost arătat anterior în punctele 17-30). Săvârșirea faptei este, de asemenea, în legătură cu atribuțiile și scopul funcției sale, întrucât este prevăzut expres în Anexa 31 la Procesul-verbal ITM, art. 15 alin. (1) că instruirea la locul de muncă se face de către conducătorul direct al locului de muncă.
Astfel, sunt îndeplinite condițiile de antrenare a răspunderii persoanei juridice și pentru fapta prepusului B C, din temeiul art. 1373 C. civ.
Prejudiciul rezultă din decesul tatălui său, C S, și are atât o dimensiune nepatrimonială — suferințele morale suferite de reclamanta — cât și una patrimonială — diferitele cheltuieli care s-au impus a fi efectuate în legătură cu organizarea înmormântării, precum și altele asemenea. Art. 1349 alin. (1) Cod civil reglementează obligația generală de a nu vătăma sau prejudicia altă persoană. Conform art. 1385 Cod civil, „(1) Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel. (2) Se vor putea acorda despăgubiri și pentru un prejudiciu viitor daci producerea lui este neîndoielnică. (3) Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut si îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. (4) Dacă fapta ilicită a determinat și pierderea șansei de a obține un avantaj sau de a evita o pagubă, reparația va fi proporțională cu probabilitatea obținerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a victimei.” Textul instituie principiul general, acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită. Aceasta înseamnă că autorul prejudiciului este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar și beneficiul nerealizat de victimă (lucurm cessans) ca urmare a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii. În acest mod se urmărește a se asigura restabilirea situației anterioare a victimei prejudiciului.
În același sens, la nivel jurisprudențial s-a decis că: „Repararea prejudiciului trebuie să-i asigure celui vătămat acoperirea integrala a daunelor suferite, restabilindu-se astfel situația anterioara faptei prejudiciabile. În cazul în care cel vătămat corporal trebuie să depună un efort suplimentar de muncă, este necesar să primească un echivalent al acestui efort suplimentar, deoarece numai astfel se restabilește situația existentă înainte de săvârșirea faptei şi nu i se impune celui vătămat să suporte, indiferent sub ce forma, consecințele unei activități ilicite a cărei victimă a fost. Partea vătămată are dreptul la despăgubiri corespunzătoare chiar şi în situația în care, ulterior producerii accidentului, realizează la locul de muncă aceeași retribuție sau chiar una mai mare, dacă se dovedește că, datorită invalidității, a fost nevoit să facă un efort în plus care a necesitat cheltuieli suplimentare pentru o alimentație mai bogată şi medicamentație adecvată invalidității dobândite.” Despăgubirile acordate pentru prejudiciile izvorâte din fapte ilicite trebuie să reprezinte întotdeauna o acoperire integrală a pagubei suferite, pentru ca victima faptei prejudiciabile să fie repusă, pe cât posibil, în situația anterioară. În acest sens, cuantumul despăgubirilor va fi stabilit în funcție de întinderea prejudiciului, nu raportat la posibilitățile materiale ale autorului faptei ilicite sau cu cele ale victimei”.
De asemenea, persoana care a cauzat, prin fapta sa ilicită, un prejudiciu este obligată să repare integral dauna, adică reparația trebuie să acopere nu numai prejudiciul efectiv, dar și beneficiul nerealizat de victimă.
În ceea ce privește prejudiciul produs reclamantei, respectiv daunele rezultate în urma accidentului de muncă, conform art. 1385 Cod civil, repararea acestora trebuie să se facă integral — atât în ceea ce privește prejudiciile materiale, cât și cele morale. După cum este bine cunoscut în materie de răspundere delictuală, este instituit principiul reparării integrale a prejudiciului creat în dauna victimei. Doar cu respectarea acestei reguli fundamentale se poate ajunge la repunerea părții prejudiciate, în situația anterioară producerii daunei, din punct de vedere material cel puțin. După cum s-a arătat și în doctrină, pretium dolores (daunele morale) trebuie acordate prin asigurarea unui just echilibru între dauna morală suferită și despăgubirea ce trebuie acordată pentru a asigura compensarea suferințelor titularului dreptului la daune morale. Printre criteriile subiective se situează raporturile existente între persoana decedată și titularul dreptului la daune, intensitatea raporturilor de afecțiune și de sprijin moral și material existent între aceste persoane, până la data producerii evenimentului, consecințele lipsirii, în persoana titularului dreptului, pe viitor, de prezența, afecțiunea și sentimentele care au creat un mod de viață anterior firesc pentru raportul de familie dintre cele două persoane, eventualele sechele psihice, constatate în privința titularului dreptului ca o consecință a pierderii persoanei decedate, reprezentând pentru titular o rudă apropiată. Sub acest aspect vorbim mai degrabă de o daună prin ricoșeu, descendentul fiind pe deplin îndreptățit la acordarea de despăgubiri sub forma de pretium doloris pentru suferințele cauzate ca urmare a decesului tatălui acestuia. Astfel cum reiese și din conținutul Deciziei civile nr. 2156 din 2013, pronunțate de ÎCCJ, Secția a II-a Civilă, „în ceea ce privește daunele morale, la stabilirea întinderii acestora trebuie avute în vedere anumite criterii și principii care au fost formulate în doctrină și care se regăsesc în jurisprudență. Acestea se referă la gravitatea prejudiciului nepatrimonial, la importanța valorii lezate, durata în timp a consecințelor vătămătoare sau perpetuare acestora, natura suferințelor și intensitatea acestora, influența asupra vieții personale, importanța și interiorizarea efectelor vătămătoare cu elemente subiective de percepție care pot conduce la alterarea personalității persoanei prejudiciate, aspecte și corelații legate de vârsta, sexul, poziția socială a persoanei prejudiciate.”
Raportat la specificul daunelor morale se poate constata că, spre deosebire de celelalte despăgubiri civile, care presupun un suport probatoriu, în privința celor dintâi nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecințele suferite de către cel prejudiciat, să aprecieze suma globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat. Tot într-o decizie de speță, s-a statuat că despăgubirile pentru daune morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată. Astfel, este evident, că nu pot fi prezentate probe directe din care să rezulte clar caracterul cert al prejudiciului precum și întinderea exactă a acestuia. În acest sens, se pot utiliza de către instanță, pentru stabilirea cuantumului daunelor morale cuvenite, criterii cum ar fi: consecințele negative suferite pe plan moral, importanța valorilor lezate, intensitatea vătămărilor aduse sau măsura în care a fost afectată situația familială și socială. O abordare contrară ar pune partea care pretinde acordarea de daune morale într-o ipostază aproape imposibilă în care s-ar încălca principiul egalității de arme consacrat prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene aferentă acestui text. Nu trebuie pierdută din vedere nici funcția reparatorie a daunelor morale. Acestea nu reprezintă o conversiune în bani a prejudiciului moral cauzat, ci sunt menite să asigure posibilitatea victimei de a se redresa în urma vătămării suferite. Daunele morale acordate de către instanță nu reprezintă o cuantificare monetară a prejudiciului suferit pe plan nepatrimonial. Ele sunt menite să asigure victimei posibilitatea de a se redresa din punct de vedere psihic și afectiv.
Reclamanta este unica fiică a victimei C S, iar odată cu pierderea acestuia şi-a pierdut principalul sprijin emoțional și un important sprijin financiar. Maniera intempestivă în care a fost curmată viața tatălui său este un factor care creează un dezechilibru cu atât mai mare în viața familială cu cât anterior producerii accidentului acesta era o persoană sănătoasă și plină de viată, care reprezenta stâlpul familiei, o persoană mereu pregătită să ajute pe toată lumea și elementul de siguranță paternă atât de necesar în viața oricărei fete, indiferent de vârstă. Decesul prematur al tatălui și privarea reclamantei într-o manieră într-atât de violentă de prezența și ajutorul unuia dintre părinți, singurul pe care îl mai avea în viață, reprezintă unul dintre cele mai dificile impasuri ale vieții, afectând-o într-o manieră ireversibilă. Aceasta cu atât mai mult cu cât relația dintre reclamantă și tatăl său era una deosebit de apropiată: fiind unica sa fiică, a sprijinit-o și i-a fost alături întotdeauna. Gândul că în viața familiei sale nu va exista de acum înainte un părinte care să poată deveni bunic și care să îi ofere sprijin atunci când va avea propriii săi copii îi cauzează o durere extrem de puternică, care o descurajează să facă acest pas esențial în viața oricărui om.
Mai trebuie avut în vedere și sentimentul general de anxietate generat pe fondul accidentului a cărei victimă a fost tatăl său. Se observă că vătămările cauzate au fost urmare a unui incident petrecut la locul de muncă. Ținând cont că o astfel de activitate este una obișnuită reclamanta este prejudiciată pe plan moral și datorită temerii cu care abordează fiecare moment inclusiv prestarea propriei sale activități. A dobândit un sentiment generalizat de nesiguranță, neîncredere și temere chiar și în raport cu activitățile sale curente. Caracterul suferințelor trebuie privit in legătura cu particularitățile individuale ale persoanei prejudiciate, suferințele morale (psihice) fiind frica, durerea, rușinea, tristețea. În stabilirea existenţei unui prejudiciu trebuie luat în calcul caracterul şi importanţa valorilor nepatrimoniale lezate, situația personală a victimei, ținând cont de sexul şi vârsta acesteia, mediul social din care victima face parte, educația, cultura, personalitatea şi psihologia victimei, circumstanțele săvârșirii faptei, statutul social.
Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic şi de protejarea unor drepturi care – vieții private, în sfera art. 1 (dreptul la viață) din Convenția europeană, dar şi de valori apărate de art. 22 din Constituție şi art. 58 C.civ., existenţa prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei, privit prin prisma împrejurărilor anterior expuse. Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatului unit şi toate cauzele în care se constată încălcări ale drepturilor prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului), daunele morale se stabilesc în raport cu consecințele negative suferite de victimă, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectată situația familială, profesională şi socială. În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiţii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile pe o baza echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs persoanei vătămate, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauza a celui care pretinde daune morale.
Criteriul general evocat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului constă în aceea că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă victimei, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora. În situația daunelor morale, datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă a acestora în bani nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin raportare la elementele de fapt, apreciate în complexitatea lor.
În ce privește cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc şi nici normele comunitare, aşa cum a arătat şi anterior, nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc.
Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu şi să aducă acea satisfacție de ordin moral celui prejudiciat.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirile acordate pentru repararea prejudiciului moral trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora, contextul general al victimei. Principiul instituit de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului de asigurare a unei proporționalități rezonabile între prejudiciul suferit şi intensitatea şi gravitatea atingerii valorilor sociale ocrotite trebuie asigurat, astfel se respectară şi principiului reparării integrale a prejudiciului, reglementat de art. 1385 Cod civil.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cauza Danev împotriva Bulgariei că aplicarea unui formalism excesiv în materia probelor cu privire la existenţa unui prejudiciu moral este contrară Convenției europene a drepturilor omului. De asemenea, la stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie avute în vedere gravitatea și intensitatea durerilor fizice și psihice ale reclamantului, victimă a faptei prejudiciabile, repercusiunile prejudiciului asupra situației sale sociale, inclusiv pe plan profesional și familial, precum și criteriul echității. Având în vedere toate aspectele prezentate anterior, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului, apreciază că obligarea inculpatului și a părții responsabile civilmente la plata sumei de 500.000 de euro cu titlu de daune morale cauzate subsemnatei, reprezintă o reparație echitabilă pentru suferințele cauzate.
Legătura de cauzalitate impune ca între prejudiciul produs și faptul generator să existe o legătură de la cauză la efect, astfel încât, din multitudinea împrejurărilor cauzale și a condițiilor care au contribuit într-o anumită măsură, să fie identificate acele acțiuni sau inacțiuni anterioare care au determinat în mod direct și necesar producerea prejudiciului. În privința raportului de cauzalitate, nu poate fi vorba de vreun dubiu cu privire la existenta sa, acesta rezultând ex re. În mod evident, suprimarea vieții tatălui său s-a produs ca urmare a manevrării necorespunzătoare a podului rulant de către macaragiul M I și ca urmarea nerespectării măsurilor de siguranță și sănătate în muncă, situație creată în mod culpabil de către V ca urmare a încălcării dispozițiilor legale relevante.
Potrivit art. 1357 alin. (2) C. civ. „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”. Având în vedere că la momentul producerii accidentului, atât victima acestuia cât și persoanele implicate în producerea acestuia, se aflau în desfășurarea activităților specifice muncii, fiind angajați ai V B S.A., în speță, sunt îndeplinite și condițiile necesare angajării răspunderii civile delictuale a comitentului pentru fapta prepusului său, răspundere delictuală care se grefează pe cea reglementată de legiuitor pentru fapta proprie a prepusului și care presupune în plus îndeplinirea a două condiții prevăzute de textul art. 1373 Cod civil, respectiv existența unui-raport de prepușenie, iar fapta săvârșită să aibă legătură cu atribuțiile ori cu scopul funcțiilor încredințate. La momentul producerii evenimentului, toate persoanele implicate erau angajaţi ai societății V B S.A. și efectuau o activitate specifică fișelor de post, fiind în timpul programului de lucru, astfel cum rezultă din întreg materialul probator administrat până la acest moment.
În plus, fapta Șefului Serviciu Depozite, B C, de a efectua un instructaj superficial a fost săvârșită cu intenție, întrucât acesta cunoștea foarte bine obligativitatea efectuării instructajului înainte de începerea activității pentru care muncitorii nu erau autorizați și consecințele grave ale neîndeplinirii acestuia, iar intenția sa a fost aceea de a înlătura antrenarea răspunderii în cazul producerii unui accident la locul de muncă pentru neefectuarea pregătirii corespunzătoare executanților din coordonarea sa. Chiar dacă nerespectarea prevederilor pentru efectuarea instructajului corespunzător la locul de muncă nu reprezintă cauza directă a producerii accidentului mortal, „cel care cauzează altuia un prejudiciul printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”, conform art. 1357 alin. (1) C. civ. Mai mult, pârâta V a fost sancționată contravențional pentru nerespectarea măsurilor privind securitatea și sănătatea în muncă — fapte reținute de către organele abilitate ca ducând la producerea decesului tatălui său.
Constatările din aceste procese verbale se bucură de prezumția de legalitate deoarece acestea nu au fost contestate de către V B SA, inclusiv cu privire la vinovăția V.
În drept, a invocat dispozițiile art. 219, art. 1349 și urm., art. 1357, art. 1373, art. 1391 Cod civil, precum și orice alte temeiuri indicate în cuprinsul prezentei cereri.
A depus în susținere înscrisuri (f. 13-126).
Prin precizările depuse la data de 02.11.2023 (f. 129), reclamanta a arătat că obiectul acțiunii îl reprezintă repararea prejudiciului moral, cuantumul daunelor morale fiind evaluat la suma de 500.000 euro, iar dobânda legală de la data producerii faptei ilicite (07.10.2020) şi până la data introducerii acțiunii este de 572.459, 12 lei
B. Apărările pârâtului
Pârâta V S R SA a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.
În motivare, a arătat în esenţă că în privința răspunderii delictuale pentru fapta proprie solicită instanței de judecată să aibă în vedere apărarea bazată pe dispozițiile art. 1371 alin. 1 C.civ (În cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.), nu doar dreptul la despăgubiri afirmat de reclamantă.
În Procesul-Verbal de verificare tehnică nr. 43C-319/24.12.2020 inspectorii de specialitate din cadrul IT ISCIR B-Punct zonal G arată la:
Descrierea accidentului (…) În urma vizualizării înregistrării de la camera de supraveghere și a declarației scrise dată de dl. I D, în data de 08.10.2020, în fața inspectorului C A de la ITM B, se constată că cei doi muncitori (S C și I D) au desfăcut chingile textile din cârligele lanțurilor cu zale numai dintr-o singură parte a profilelor metalice tip u-ribs (partea spre Dunăre).
Aceștia nu au desfăcut chingile textile, prinse în cârligele lanțurilor cu zale și de pe partea opusă pachetului de profile (partea spre Vest-opusă Dunării). Macaragiu M I a executat manevra de ridicare a traversei echipată cu 4 (patru) lanțuri cu cârlige, probabil una dintre chingile textile rănłasă nedesfăcută s-a agățat de marginea pachetului cu profile metalice tip u-ribs, răsturnându-le.
Muncitorul S C se afla lângă pachetul cu profile metalice tip u-ribs (partea spre Dunăre), iar acesta în cădere l-a accidentat. Acestea sunt constatările tehnice a doi ingineri, inspectori de specialitate, independenți de părțile din acest litigiu, pe baza cărora au determinat unele cauze ale accidentului de natură să antreneze răspunderea contravențională, așa cum s-a stabilit prin Procesul-Verbal de constatare și sancționare a contravenției SERIA ISCI nr. …/06.01.2021.
Deci, inspectorii de specialitate din cadrul I.S.C.I.R. au determinat unele dintre cauzele evenimentului, care au constituit încălcări ale legislației specifice domeniului de control și care au stat la baza sanctionării contraventionale, concluzionând în sfera de activitate, nu asupra tuturor circumstanțelor cazului.
Și inspectorii de muncă din cadrul I. T.M. B au constatat încălcări ale legislației în domeniul de resort, dar aceste constatări (ca și în cazul inspectorilor din cadrul I.S.C.I.R.) aveau ca scop determinarea unor situații particulare din acea împrejurarea petrecută, în care, exercitându-și atribuțiile, puteau aplica măsuri coercitive cu efect sancționator, însă numai asupra unor persoane existente, deoarece răspunderea contravențională este o formă de răspundere personală.
Motivele expuse speră că vor fi convingătoare pentru a se reține că rolul judecătorului în stabilirea situațiilor premisă din prezenta cauză, în care reclamanta urmărește atragerea răspunderii civile, este mult mai extins decât cel al agenților constatatori care aveau ca atribuții determinarea acelor cauze care stăteau la baza răspunderii contravenționale, deoarece scopul acestui proces este cel al verificării dacă răspunderea civilă delictuală se poate aplica complementar sancțiunilor contravenționale deja aplicate. Din declarațiile date de lucrătorii participanți la operațiune pe parcursul cercetării accidentului de muncă se desprinde concluzia că până la evenimentul cu urmare mortală s-au desfășurat alte 3 (trei) operațiuni de încărcare de pachete de profile metalice din TIR și descărcare pe platforma depozitului, ocazii cu care muncitorii de la încărcare (I V și V I) au arătat că după ce legau chingile și cârligele la capetele pachetului strigau la macaragiu că „e gata” și se îndepărtau de pachetul preluat de macaragiu pentru a-l prelua și a-l deplasa către stiva din depozit, iar I D – colegul de descărcare al defunctului S C arăta că „După ce cotada era așezată pe poziție și desfăceam chinga trebuia să ne depărtăm de lângă cotadă pentru ca macaragiul (M I) să manevra de ridicare cârlig. Eu m-am deplasat și S C a rămas pe poziție între cotade și stiva de table și după ce mi-a spus că e gata am dat comanda ridicare macaragiului”.
Cu toate că reclamanta invocă o instruire insuficientă, în aceeași conjunctură ceilalți 3 muncitori, cu excepția decedatului, au reținut instrucțiunea, dar și mai important, au pus în practică, că trebuie să se depărteze atunci când macaraua efectua manevra de ridicare. Mai mult din dovezile existente la dosar rezultă că principala cauză a accidentului a reprezentat-o împrejurarea ca defunctul pentru a economisi manopera nu dezlega chinga din ambele capete ale cârligului (motivul era ca ulterior printr-o manevra manuala acesta trebuia sa tragă chinga de sub cotada), ci o desfăcea dintr-o singură parte astfel încât macaraua să tragă chinga pe sub cotada de profile) practic o asemenea manevră periculoasă şi faptul că nu s-a depărtat de profile a făcut ca la acel moment nedorit odată cu dezechilibrarea cotadei urmare a manevrei periculoase a defunctului aceasta sa se prăbușească pe acesta. Şi potrivit înscrisurilor depuse in apărare defunctul executa aceste manevre in calitate de legator de foarte mulți ani efectuând sute de asemenea manevre in decursul anilor. Mai mult acesta a fost ani la rând autorizat, neautorizarea acestuia in anul 2020 datorându-se unei împrejurări obiective (acesta a fost detașat din șantier în momentul cursului şi examinării).
Acest aspect nu face însă mai puțin relevant faptul ca defunctul făcea aceasta activitate în mod curent de foarte multă vreme cunoscând în fapt extrem de bine care sunt pașii şi procedura de urmat, acceptând asumarea unor riscuri pe care în mod normal nu trebuia să şi le asume.
În acest context, readuce în atenție prevederile anterior citate din Art. 1371 alin. 1 C.civ. pentru a arăta că a existat o culpă prin omisiune a victimei, aceea de a respecta indicația de a se îndepărta de pachetele de profile metalice stivuite în timpul manevrei de ridicare a cârligului macaralei, pe care ceilalți 3 muncitori, participanți la activitatea lucrativă de încărcare-descărcare au înțeles-o și au aplicat-o în mod protector pentru viețile lor.
Art. 16 C.civ. (Vinovăția) — (3) Fapta este săvârșită din culpă când autorul fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei, deși trebuia să îl prevadă. Culpa este gravă atunci când autorul a acționat cu o neglijentă sau imprudentă pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi manifestat-o fată de propriile interese.
În anii 2017-2019 S C fusese instruit, examinat și admis la testarea ca „legător de sarcini” organizată de V.
Pe de altă parte, nu poate fi reținută vinovăția pârâtei V B S .A. pe tărâmul suferințelor morale, din contră contribuind prompt la ajutorul reclamantei imediat după decesul tatălui care le-a fost și el angajat și, implicit, prepus. A fi vinovat, în sfera moralității, din perspectiva definiției care se regăsește la art. 1236 alin. 3 C.civ. în legătură cu cauza imorală, înseamnă a urmări un scop ce contravine bunelor moravuri, dar subscrisei nu-i poate fi imputată așa ceva.
La baza pretențiilor reclamate se pot regăsi argumente de legalitate în baza art. 1391 alin. 2 C.civ.. (Instanța judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenta unui asemenea prejudiciu.), dar temeinicia despăgubirilor care pot fi acordate este condiționată de dovedirea prejudiciului moral, manifestat prin durerea încercată prin moartea victimei, însă din punct de vedere probator consideră că reclamanta a depus înscrisuri necesare dovedirii daunelor materiale, nu și probe care să releve intensitatea suferinței psihice cauzată de moartea tatălui care o încearcă după aproape trei ani de la deces.
Este de amintit că, în mod constant, în practica judiciară s-a reliefat faptul că în acele cazuri în care au fost acordate daune morale, acestea deși nu reflectă un „preț al durerii”, nu pot fi exagerate sau disproporționate valoric pentru a se îndepărta de funcția de satisfacție echitabilă, reparația devenind o îmbogățire fără just temei.
C. Procedura în faţa primei instanțe
Prin încheierea de ședință din data de 28.03.2024 prima instanța a respins excepția decăderii pârâtei din dreptul de a solicita administrarea probei testimoniale, a respins ca nefiind utilă proba testimonială și a respins solicitare de emitere a unei adrese în referire la stadiul procesului penal.
D. Soluția şi argumentele primei instanțe
Prin sentința civilă nr. … din …, Tribunalul B a admis în parte cererea formulată de reclamanta S R, în contradictoriu cu pârâta V S R S.A., având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.
A obligat pârâta să plătească reclamantei daune morale în cuantum de 50.000 euro (în lei la cursul BNR din ziua plăţii) şi dobânda legală, cu începere de la 07.10.2020 până la data plăţii efective.
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5671,65 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut următoarele:
Ca o chestiune prealabilă, în ceea ce privește cadrul procesual fixat de reclamantă, faţă de cele doua tipuri de răspundere civilă invocate împotriva pârâtei, pentru fapta proprie şi în calitate de comitent pentru fapta prepușilor, tribunalul a reţinut că doar pârâta, în calitate de comitent avea interesul să îi cheme în garanție pe prepuși, nefiind obligatorie introducerea acestora în cauză din oficiu sau prin modificarea cererii de chemare în judecată.
Din procesul verbal de constatare şi sancționare a contravenției seria ISCIR nr. 04730/07.01.2021 (f.119) şi din procesul verbal de cercetare nr. 11/2020 întocmit de ITM B (f. 14), s-a reţinut că S.C. V B S.A (în prezent V S R SA – Încheiere ONRC nr. ………. f.15 vol. II) este o societate cu profil industrial care are ca obiect de activitate construcția de nave şi structuri plutitoare. Pe platforma navala V B se construiește o gama largă de nave specializate: spărgătoare de gheaţă, nave de pescuit, nave de transport persoane, portcontainere şi nave pentru industria de extracție petrol şi gaze.
În vederea realizării investiției „Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila”, Asocierea A s.p.A.- 1H1 I S co LTD, în calitate de antreprenor general, a subcontractat execuția punții de oţel a podului către F I S.p.A.-Sucursala România, lucrările derulându-se pe platforma navală V B, în baza contractului de execuție, încheiat la data de 25.09.2019.
Pentru realizarea modulelor de pod, S.C. V B S.A. aprovizionează din import profile metalice tip u-ribs, care se transportă pe căi rutiere în camioane tip TIR şi se depozitează în incinta depozitului de tablă, pe traveea 3.
În data de 07.10.2020, activitatea în cadrul depozitului de tablă a fost organizată de Șeful Serviciului Depozite, B C (Anexa nr.4). În scopul descărcării din două camioane tip TIR a unor pachete de profile metalice (tip u-ribs) cu ajutorul podului rulant, acesta a avut la dispoziție pe macaragiul M I, autorizat ISCIR gr.E (Anexa nr. 11) şi patru lucrători, detașați de la Secția Lăcătușerie şi de la Secția Montaj (Anexa nr.4), respectiv, I V şi V I erau desemnați să lege pachetele de profite metalice în camionul tip TIR, iar C S şi I D să dezlege pachetele de profile metalice, după ce erau stivuite în depozit (Anexe nr.) . Conform precizărilor din Procesul-verbal de verificare tehnică ISCIR nr.43C-319 din 21.12.2020 (Anexa nr.9), precum şi din declarațiile martorilor audiați (anexe nr.4, 5, 6, 7 şi 8), niciunul dintre cei patru lucrători nu era autorizat ca personal auxiliar de deservire (legător de sarcină).
În dimineața zilei de 07.10.2020, in jurul orei 7.30, lucratorii M I, I V, V I, C S si I D s-au prezentat în incinta depozitului de table şi profile, echipati corespunzator cu echipamentul individual de protectie din dotare, pentru activitatea de descărcare profile metalice din camion tip TIR cu ajutorul podului rulant. Activitatea se desfăşura sub coordonarea numitului B C, Sef Serviciu Depozite, care i-a instruit verbal pe lucrătorii din subordine cu privire la modul de lucru în condiţii de siguranţă, atât în camion cât şi la locul de depozitare, aspect mentionat în declaratiile martorilor audiati (Anexe nr.4, 5, si 6).
Activitatea propriu-zisă de descărcare profile metalice tip u-ribs din camionul tip TIR a inceput in jurul orei 8.00. Pachetele de profile metalice din camion, asezate pe rigle (tacuri) din lemn de brad, erau legate la ambele capete de catre lucratorii I V şi V I cu chingi textile, prinse in cârligele podului rulant, apoi dadeau macaragiului comanda de ridicare a sarcinii si deplasarea acesteia la locut de depozitare. Din declaratia lucratorului I D (Anexa nr.8) s-a retinut faptul ca, dupa ce pachetele de profite metalice erau stivuite in depozitul de table si profile, pe trei rigle din lemn de brad, numitii C S si I D dezlegau chingile textile din carligete lanturilor cu zale si comandau macaragiului ridicarea carligului, dupa care, cei doi lucratori se indepartau de lânga pachet.
Din aceeasi declaratie rezulta ca inainte de inceperea descarcarii pachetelor de profile metalice din camion, la locul de depozitare erau deja trei pachete identice pe sol, peste care, numitul I D impreuna cu colegul sau C S, au asezat rigle de lemn (tacuri). Ulterior, au fost descarcate trei cotade de profile metalice u-ribs, doua dintre acestea fiind depozitate in alta zona a depozitului si una peste pachetul din mijloc dintre cele trei de pe sol.
In jurul orei 9.20, din camionul tip TIR a fost descarcat un pachet de profile metalice tip u-ribs care a fost depozitat peste pachetul din margine dintre cele trei de pe sol. In procesul-verbal de verificare tehnica ISCIR nr. 43C-319/21.12.2020 (Anexa nr.9) se precizeaza ca acest pachet de profile metalice avea particularitatea ca era inclinat fata de axa verticala, acest lucru datorandu-se faptului ca a fost strâns cu chingi textile pentru asigurare in timpul transportului in camionul tip TIR.
Conform declaratiei numitului I D (Anexa nr.8), rezultă că acesta, impreuna cu colegul său C S, au dezlegat chingile textile din cartigele lanturilor cu zale numai dintr-o singura parte a cotadei cu profile metalice tip u-ribs (partea dinspre Dunare). Cei doi lucratori nu au dezlegat chingile textile din carligele lanturilor cu zale şi din partea opusă a pachetului de profile metalice (partea opusă Dunării).
In momentul în care macaragiul M I a executat manevra de ridicare a traversei echipată cu patru lanţuri cu cârlige, două dintre lanturile cu carlige aveau atasate chingile textile (cele din partea opusa Dunarii), aspect mentionat si in procesul-verbal de verificare tehnica ISCIR nr.43C-319/21.12.2020 (Anexa nr.9). In acest fel a fost posibil ca una dintre chingile textile ramasa nedesfacuta să agaţe marginea pachetului de profile metalice tip u-ribs, care nu avea suficientă stabilitate (era inclinat) si sa-l rastoarne.
Intrucat lucratorul C S nu se indepartase de cotadă dupa ce a dezlegat chingile textile din carligele lanturilor cu zale din partea dinspre Dunăre, a fost surprins de pachetul de profile metalice care s-a rasturnat peste el, conform precizarii din declaratia numitului I D (Anexa nr.8).
De indata după producerea evenimentului, seful de depozit B C, care se afla in apropiere, a anuntat personalul de serviciu din cadrul dispensarului medical de pe platforma V B pentru aplicarea masurilor de prim-ajutor. In scurt timp a ajuns la locul producerii evenimentului si personalul de specialitate de pe ambulanta Spitalului Judetean de Urgenta B care, dupa aplicarea procedurii specifice de resuscitare, a declarat decesul lucratorului C S.
In continutul adresei nr.328 din 11.10.2020, emisa de Serviciul Judetean de Medicina Legala B (Anexa nr. 18), sunt mentionate concluziile preliminare ale Raportului medico-legal:
1. Moartea numitului C S a fost violenta;
2. Ea s-a datorat socului traumatic si hemoragic consecinta unui politraumatism cu leziuni osoase si viscerale;
3. Leziunile traumatice constatate s-au putut produce prin lovire, strivire intre corpuri dure, in conditiile stabilite de ancheta, la data de 07.10.2020;
4. Sangele recoltat de la cadavru nu contine alcool si apartine grupei sanguine Rh pozitiv.
Date fiind imprejurarile si modul de producere a evenimentului, precum si concluziile preliminare ale Raportului medico-legal nr.328 din 11.10.2020 (Anexa nr. 18) si ale Procesului-verbal de verificare tehnica ISCIR nr.43C-319/21.12.2020 (Anexa nr.9), s-a putut stabili ca evenimentul s-a produs pe fondul efectuarii de catre macaragiul M I de manevre necorespunzatoare cu podul rulant in timpul operatiunii de stivuire in depozit a unui pachet de profile metalice tip u-ribs.
După asezarea in stivă a pachetului de profile metalice, lucratorii I D si C S au dezlegat chingile textile din carligele lanturilor cu zale numai dintr-o parte a cotadei, nu si de pe partea opusa, iar in momentul in care macaragiul M I a executat manevra de ridicare a traversei echipata cu patru lanturi cu carlige, una dintre chingile textile nedezlegate a agatat marginea pachetului cu profile metalice, rasturnandu-l peste lucratorul C S, care nu se indepartase de cotada.
S-au incalcat astfel, prevederile art.29 din Instructiunea proprie de securitate si sanatate in munca cod Sl_ 4.4.6_13 (Anexa nr.24), unde se precizeaza: „se interzice scoaterea elementelor de legare de sub sarcini cu ajutorul instalatiei de ridicat”, precum si prevederile art.23 alin.(l) lit.a) din Legea securitătii si sanatatii in munca nr.319/2006 cu modificările ulterioare, unde se precizează:
„(1) In mod deosebit, in scopul realizarii obiectivelor prevazute ta art.22, lucratorii au urmatoarele obligaţii: a) sa utilizeze corect masinite, aparatura, uneltele; substantele periculoase, echipamentele de transport alte mijloace de productie”.
La schimbarea locului de muncă, lucratorul C S nu a beneficiat de o instruire in baza instructiunilor corespunzatoare, elaborate de către angajator, nu s-a retras din zona periculoasa, respectiv, nu s-a indepartat de pachetul de profile metalice tip u-ribs, asezat in stivă dupa ce a dezlegat chingile textile din carligele lanturilor cu zale de pe o parte a cotadei.
S-au incalcat astfel, prevederile art.7 alin.(3) lit.i) din Legea securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006 modificata, unde se precizeaza:
„Art.7 (3) Angajatorul are obligatia sa implementeze masurile prevazute la alin. (1) si (2) pe baza urmatoarelor principii generale de prevenire: i) fumizarea de instructiuni corespunzatoare lucratorilor”, precum si prevederile art. 13 lit.f) din Legea nr.319/2006 a securitatii si sanatatii in munca, unde se precizeaza: „Art. 13) In vederea asigurarii conditiilor de securitate si sanatate in munca si pentru prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale, angajatorul are urmatoarele obligatii:
f) sa asigure si sa controleze cunoasterea si aplicarea de catre toti lucratorii a masurilor prevazute in planul de prevenire si protectie stabilit, precum si a prevederilor legale in domeniul securitatii si sanatatii in munca, prin lucratorii desemnati, prin propria competenta sau prin servicii externe”.
S-a reţinut de către instanţă că defunctul C S era angajat al paratei din anul 2006 (f. 70 verso) in functia de tinichigiu (certificat de absolvire a cursului de calificare f. 77 verso), in sectia de lăcătuşerie, fiind instruit periodic la locul de munca pana in data de 12.08.2020 (f. 71-73).
Din aceleasi inscrisuri s-a reţinut că pentru activitatile desfasurate in cadrul depozitului de tabla si laminate de catre lucratorii I V, V I, C S si I D, detasati de la Sectiile Lacatuserie si Montaj, angajatorul nu a asigurat instruirea acestora la schimbarea locului de munca, in conformitate cu prevederile legislatiei specifice de securitate si sanatate in munca in vigoare.
S-au incalcat astfel, prevederile art.90 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.319/2006 aprobate prin H.G. nr. 1425/2006 modificata si completata, unde se precizeaza:
„Instruirea la locul de munca se face tuturor lucratorilor prevazuti la art.83, inclusiv la schimbarea locului de munca in cadrul intreprinderii si/sau unităţii precum si prevederile art. 20 alin. 1 lit b din Legea securităţii si sănătăţii in muncă nr. 319/2006 modificata, unde se precizeaza:
„Art.20 (1) Angajatorul trebuie sa asigure conditii pentru ca fiecare lucrator sa primeasca o instruire suficienta si adecvata in domeniul securitatii si sanatatii in munca, in special sub forma de informatii si instructiuni de lucru, specifice locului de munca si postului sau:
b) la schimbarea locului de munca sau la transfer”
Pentru activitatile de legare/dezlegare pachete de profile metalice tip u-ribs in/din carligele lanturilor cu zale ale podului rulant si stivuirea in depozitul de tabla si prefite, angajatorul nu a utilizat personal de deservire autorizat.
S-au incalcat astfel, prevederile art.14 lit.e) din Legea nr.64/2008 republicata, privind functionarea in conditii de siguranta a instalątiilor sub presiune, instalatiilor de ridicat si a aparatelor consumatoare de combustibil, unde se precizeaza:
„Art. 14 Persoana fizica sau juridica ce detine/ utilizeaza o instalatie/echipament are urmatoarele obligatii si responsabilitati conform prescriptiilor tehnice: e) sa foloseasca pentru utilizarea instalatiei/ echipamentutui numai personal de deservire autorizat”, precum si prevederile art 13 lit.i) din Legea securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006 modificata, unde se precizeaza:
„Art.13. In vederea asigurarii conditiilor de securitate si sanatate in munca si pentru prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale, angajatorul are urmatoarele obligatii:
i) sa ia masuri pentru autorizarea exercitarii meseriilor si a profesiilor prevazute de legislatia specifica”.
S-a reţinut că persoanele raspunzatoare de incalcarea reglementarilor legale sunt:
1. macaragiul M I este raspunzator pentru incălcarea prevederilor art. 23 alin.(l) lit.a) din Legea securitatii si sanatatii in munca nr.319/2006 cu modificarile ulterioare;
2. S.C. V B S.A., reprezentata prin Director general P S-A, este raspunzatoare pentru faptele ce constituie abatere de la prevederile art.13 lit.f) din Legea securitatii si sanatatii in munca nr.319/2006 cu modificarile ulterioare;
3. S.C. V B S.A. reprezentata prin Director general P S-A, este raspunzatoare pentru faptele ce constituie abatere de la prevederile art.20 alin.(l) lit.b) din Legea securitatii si sanatatii in munca nr.319/2006 cu modificarile ulterioare;
4) S.C. V B S.A., reprezentata prin Director general P S-A, este raspunzatoare pentru faptele ce constituie abatere de la prevederile art. 13 lit.i) din Legea securitatii si sanatatii in munca nr.319/2006 cu modificarile ulterioare.
Potrivit art. 1357 alin. 1 C.civ. – cel care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, săvarsita cu vinovatie, este obligat să il repare.
Potrivit art. 1.373 C.civ – Răspunderea comitenţilor pentru prepuşi -(1) Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate. (2) Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcţia, supravegherea şi controlul asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în interesul său ori al altuia.
(3) Comitentul nu răspunde dacă dovedeşte că victima cunoştea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârşirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acţionat fără nicio legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.
Primul text de lege citat mai sus reglementează raspunderea civilă pentru fapta proprie, pentru angajarea acesteia fiind necesară intrunirea cumulativă a patru conditii: fapta ilicită, vinovatie, prejudiciu, legătura de cauzalitate.
Cel de al doilea text reglementează raspunderea comitentului pentru fapta prepusului si pentru angajarea acesteia este necesar ca prepusul sa fi savarsit fapta ilicită (ce ii atrage raspunderea personală) in exercitarea atributiilor/functiilor incredintate.
Analizând situatia de fapt retinută prin raportare la dispoziţiile legale mai sus citate, tribunalul a reţinut ca sunt indeplinite conditiile celor doua tipuri de raspundere civilă delictuală.
Fapta ilicită a pârâtei constă in acea ca pentru activităţile de legare/dezlegare pachete profile metalice si stivuirea in depozitul de tablă, in calitate de angajator nu a utilizat personal de deservire autorizat, care nu a fost instruit corespunzator, in conditiile prevăzute de lege, fiind incălcate dispozitiile art. 14 lit e din Legea nr. 64/2008 precum si dispozitiile art. 13 lit. f, lit. I si ale art. 20 alin. 1 lit. b din Legea nr. 319/2006, fapte ce au condus la decesul propriului angajat, tatăl reclamantei. Vinovătia imbracă forma culpei, prejudiciul moral constand in suferintele cauzate reclamantei de decesul intempestiv al unicului părinte in viaţă.
Avand in vedere relatia dintre pârâta persoană juridică si prepusii M I (macaragiul care executat manevre necorespunzătoare cu podul rulant in timpul operatiunii de stivuire) si B C (sef serviciu Depozite, care nu a asigurat instruirea corespunzatoare a lucratorilor adusi de la alte sectii pentru operatiuni ce nu intrau in activităţile pentru care erau angajati/instruiti conform dispozitiilor legale), tribunalul a reţinut ca in cauza sunt incidente dispozitiile art. 1373 C.civ. referitoare la raspunderea comitentului pentru fapta prepusului, persoana păgubită având posibilitatea de a solicita, pe cele doua temeiuri de diferite de drept, obligarea pârâtei si in calitate de comitent la repararea prejudiciului produs prin fapta proprie a prepusului.
Conditia vinovatiei prepusilor este indeplinita, aceasta fiind sub forma culpei pentru incălcarea obligatiilor legale mentionate mai sus.
Cu privire la prejudiciu, s-a reţinut ca acesta constă in suferinta provocată reclamantei prin decesul, violent, intempenstiv, al tatălui său.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că la stabilirea existenței prejudiciului moral, definit în doctrina dreptului și în jurisprudență ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau morală, pe care le resimte victima, trebuie avute în vedere caracterul şi importanţa valorilor nepatrimoniale lezate, situaţia personală a victimei, ţinând cont de mediul social din care victima face parte, educaţia, cultura, standardul de moralitate, personalitatea şi psihologia victimei, circumstanţele săvârşirii faptei, statutul social, etc. Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic, existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei. În ceea ce priveşte proba prejudiciului moral, Înalta Curte a precizat că este suficientă proba faptei ilicite, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanţele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu și a împrejurărilor în care a fost săvârșită, soluţia fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă (Decizia nr. 153/2016 pronuntată de ICCJ – Sectia I Civilă).
În cauza de faţă tribunalul a reţinut că desi nu se poate face dovada prejudiciului moral, este necesară dovada imprejurărilor invocate in cuprinsul actiunii in motivarea sumei solicitate cu acest titlu.
S-a reţinut insa ca reclamanta nu a facut dovada faptului ca tatăl său ii era sprijin financiar, sau ca avea o relatie foarte apropiata cu acesta, si nici a faptului ca este sub imperiul unei stări de anxietate, respectiv ca ar fi dobandit un sentiment generalizat de nesiguranta, neincredere si temere in raport cu activitatile sale curente.
Daunele morale, pentru a-și păstra caracterul de „satisfacție echitabilă”, trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia. Astfel, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure persoana păgubită (reclamanta), despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită.
Tribunalul a constatat că în cauză, faţă de situatia de fapt retinută, constatând modalitatea prin care a fost comisă fapta ilicită, imprejurarea ca urmarea imediata a fost suprimarea subită a vietii tatălui reclamantei, care era singurul parinte in viata, iar reclamanta era copil unic la parinti, a fost obligată pârâta, să plătească reclamantei daune morale in cuantum de 50.000 euro (in lei la cursul BNR din ziua plăţii).
Referitor la culpa victimei in producerea accidentului, invocată de pârâta prin intampinare, tribunalul a reţinut ca in cauza nu sunt incidente dispozitiile art. 1371 C.civ.
În primul rand in prezenta cauză, calitatea de victimă a prejudiciului moral invocat, o are reclamanta, care nu a contribuit cu nimic la producerea acestuia.
În ceea ce priveste contributia defunctului, tatăl reclamantei şi angajatul/prepusul pârâtei, tribunalul a reţinut ca atât timp cat pârâta nu si-a indeplinit, personal, sau prin prepusii săi, obligatiile care ii reveneau, cu privire la respectarea normelor de securitate, doar pe considerentul ca in trecut defunctul mai participase la astfel de operatiuni, sau că a fost instruit verbal, ori că ceilalti au putut sa se ferească dar el nu s-a ferit, obligatia pârâtei de reparare integral a prejudiciului nu poate fi inlăturată.
Văzând şi dispozițiile art. 1523 alin. 1 lit. e din C.civ a obligat pârâta să plătească reclamantei şi dobanda legală, cu începere de la 07.10.2020 până la data plăţii efective. Având în vedere că prejudiciul acordat a fost stabilit în euro, urmând a fi plătit în lei la cursul BNR din ziua plăţii, nu a fost admisa şi cererea privind actualizarea în funcție de rata inflației.
Văzând dispozițiile art. 451-453 C.pr.civ., pârâta fost obligată să plătească reclamantei suma de 5671,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru (100 lei), taxe poștale 20 lei (f. 131) si 5551,65 lei onorariu de avocat achitat pentru prezenta cauza (f.226 vol. I, f.27 vol. II).
II.A. Sesizarea instanței de apel
Împotriva sentinţei civile au declarat apel pârâta V S R S.A. şi reclamanta S R.
a. Apelul V S R S.A vizează sentința civilă nr. 346/13.05.2024 pronunțată de Tribunalul B şi Încheierea din 28.03.2024 prin care li s-au respins, nemotivat, probele propuse în apărare.
A menționat că prima instanță a reținut în mod greșit că „În primul rând, în prezenta cauză, calitatea de „victimă” ar avea-o reclamanta, „care nu a contribuit cu nimic producerea acestuia.”
A arătat că noțiunea de „victimă” este recunoscută de Codul civil doar persoanei care a suferit acțiunea vătămătoarea aşa cum se deduce în mod logic din dispozițiile art. 1391 alin. 2 Cod civil.
Celelalte persoane fiind doar deținătorii unor drepturi la despăgubiri şi nicidecum victima, dreptul de despăgubiri al descendenților este un drept propriu „ pentru durerea încercată prin moartea victimei”, întrucât în textul redat anterior legiuitorul reglementează ideea că victima este cea care a suferit decesul, iar descendența victimei decedate este titulara dreptului de despăgubire, care se adresează instanței de judecată, nu că descendenta-reclamantă este victima unui prejudiciu moral care nu a contribuit cu nimic la producerea acestuia, așa cum a expus un raționament greșit prima instanță, cu o interpretare dincolo de prevederile legale.
Pornind de la această confuzie asupra persoanei victimei, tribunalul a respins de plano aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 1371 Cod civil. Referitor la culpa victimei în producerea accidentului, invocată de pârâtă prin întâmpinare, tribunalul a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1371 Cod civil. Pentru dezambiguizare, victima la care pârâta s-a referit în întâmpinare este C S, nu S R.
În cuprinsul întâmpinării pârâta a adus în atenția instanței prevederile art. 1371 alin. 1 Cod civil, pentru a arăta că a existat o culpă prin omisiune a victimei, aceea de a respecta indicația de a se îndepărta de pachetele de profile metalice stivuite în timpul manevrei de ridicare a cârligului macaralei, pe care ceilalți 3 muncitori, participanți la activitatea lucrativă de încărcare-descărcare au înţeles-o şi au aplicat-o în mod protector pentru vieţile lor.
Sub acest aspect prima instanță a notat că „În ceea ce privește contribuția defunctului, tatăl reclamantei și angajatul/prepusul pârâtei, tribunalul reține că atât timp cât pârâta nu și-a îndeplinit, personal, sau prin prepușii săi, obligațiile care îi reveneau, cu privire la respectarea normelor de securitate, doar pe considerentul că în trecut defunctul mai participase la astfel de operațiuni, sau că a fost instruit verbal, ori că ceilalți au putut să se ferească dar el nu s-a ferit, obligația pârâtei de reparare integrală a prejudiciului nu poate fi înlăturată.”
Așadar, a apreciat că concluzia instanței de fond este aceea că expunerile sale în apărare care au fost legate de art. 1371 alin. 1 Cod civil nu pot fi primite pentru că ar conduce la înlăturarea obligației de reparare integrală a prejudiciului, însă nu aceasta este ipoteza de reglementare din acest text de lege, ci răspunderea conjunctă a faptei victimei alături de cel chemat să răspundă pentru prejudiciu prin fapta proprie, adică nici mai mult nici mai puțin decât o situație în care legiuitorul Codului civil a înțeles să instituie o cauză de limitare a răspunderii delictuale pentru fapta proprie (distinctă de cazurile de exonerare de răspundere prevăzute de art. 1351 – 1356 Cod civil), proporțional cu contribuția, bazată pe premisa că victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă, dar măsura contribuției victimei nu a făcut obiectul cercetării judecătorești în primă instanță, iar mijloacele de probă propuse de noi în apărare, cu excepția înscrisurilor, au fost respinse ca nefiind utile (fără vreo altă motivare concretă) prin Încheierea din 28.03.2024.
Contrar motivării din sentința apelată pentru care s-a înlăturat această apărare, textul art. 1371 alin. I Cod civil, se referă exact la o asemenea împrejurare.
A precizat că acceptând ca valide susținerile reclamantei, atât prin prisma motivelor de fapt, cât și a temeiurilor de drept, prima instanță a reținut (pag. II alin. penultim și pag. 15 din sentinţa civile nr. …….) că pârâta răspunde delictual, deopotrivă, pentru fapta proprie, dar și în calitate de comitent pentru faptele prejudiciabile ale prepușilor, concluzionând global la finalul considerentelor (pag. 16 Hot. fond) asupra obligării pârâtei să plătească reclamantei daune morale în cuantum de 50.000 euro (în lei la cursul BNR din ziua plății) și dobânda legală cu începere de la 07.10.2020 până la data plății efective.
A arătata că tribunalul a prezentat explicit, la pag. 15 din sentința apelată, două temeiuri de drept distincte: art. 1357 alin. 1 Cod civil (Condițiile răspunderii pentru fapta proprie) și art. 1373 Cod civil (Răspunderea comitenţilor pentru prepuşi), dar întreaga motivare se circumscrie răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.
Deși în sentință se invocă două temeiuri diferite de răspundere delictuală nu se delimitează din întregul sumei acordate cu titlu de daune morale, cât este determinat de răspunderea pentru fapta proprie și cât este determinat de răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, dincolo de faptul că suma de 50.000 euro este una însemnată valoric, dar nu are niciun indiciu asupra stabilirii, după cum nici acțiunea introductivă nu are un calcul care să determine valoarea pretențiilor.
Astfel, a menționat că reclamanta a motivat în acțiune la pag. 2 par. 9 folosind sintagma „ fapta ilicită a prepusului M I”, pag. 3 par. 11 că atât macaragiul M I cât şi V sunt responsabili pentru încălcările constatate în procesul- verbal ITM şi pag. 5 par. 36 —41, trimiterile fiind făcute la răspunderea V în calitate de comitent pentru fapta prepusului și a considerat dovedită întreaga situaţie de fapt evocând aspecte rezultate din cercetarea inspectorilor de muncă, dar nici reclamanta și nici prima instanță nu motivează răspunderea pentru fapta proprie.
Defalcarea celor două tipuri de răspundere prezintă relevanță, deoarece în legătură cu fapta proprie consideră că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 1371 Cod civil, dar chestiunea nu a fost dezbătută.
În legătură cu răspunderea V în calitate de comitent, societatea ar avea deschisă în mod cert o acțiune în regres faţă de prepus.
A susținut că niciuna dintre apărările sale expuse în cadrul întâmpinării, legate de actele de constatare a accidentului de muncă nu își găsesc vreo analiză în sentinţa apelată și nici nu sunt înlăturate motivat (art. 425 alin. I lit. b Cod de procedură civilă), de asemenea instanța a respins nemotivat cererea de probatorii prin care pârâta a solicitat admiterea probei testimoniale care ar fi dat posibilitatea părților şi instanţei în mod direct să constate şi să verifice circumstanțele reale ale producerii accidentului pentru a putea face o individualizare corecta şi legală a răspunderi delictuale.
A mai susținut că instanța a reținut în mod exclusiv: procesul verbal de verificare tehnică nr. 43C-319/24.12.2020 inspectorii de specialitate din cadrul IT ISCIR Bacău-Punct zonal G care arată la: 8. Descrierea accidentului, indicând în acest sens aspectele reținute. Acestea sunt constatările tehnice a doi ingineri, inspectori de specialitate, independenți de părțile din acest litigiu, pe baza cărora au determinat unele cauze ale accidentului de natură să antreneze răspunderea contravențională, așa cum s-a stabilit prin Procesul-Verbal de constatare și sancționare a contravenției SERIA ISCI nr. 04730/06.01.2021.
Deci, a apreciat că inspectorii de specialitate din cadrul I.S.C.I.R. au determinat unele dintre cauzele evenimentului, care au constituit încălcări ale legislației specifice domeniului de control și care au stat la baza sancționării contravenționale, concluzionând în sfera de activitate, nu asupra tuturor circumstanțelor cazului.
Și inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. B au constatat încălcări ale legislației în domeniul de resort, dar aceste constatări (ca și în cazul inspectorilor din cadrul I.S.C.I.R.) aveau ca scop determinarea unor situații particulare din acea împrejurarea petrecută, în care, exercitându-și atribuțiile, puteau aplica măsuri coercitive cu efect sancționator, însă numai asupra unor persoane existente, deoarece răspunderea contravențională este o formă de răspundere personală.
A considerat că motivele expuse sunt convingătoare pentru a se reține că rolul judecătorului în stabilirea situațiilor premisă din prezenta cauză, în care reclamanta urmărește atragerea răspunderii civile, este mult mai extins decât cel al agenților constatatori care aveau ca atribuții determinarea acelor cauze care stăteau la baza răspunderii contravenționale, deoarece scopul acestui proces este cel al verificării dacă răspunderea civilă delictuală se poate aplica complementar sancțiunilor contravenționale deja aplicate.
A menționat că din declarațiile date de lucrătorii participanți la operaţiune pe parcursul cercetării accidentului de muncă se desprinde concluzia că până la evenimentul cu urmare mortală s-au desfășurat alte 3 (trei) operațiuni de încărcare de pachete profile metalice din TIR și descărcare pe platforma depozitul, ocazii cu care muncitorii de la încărcare (I V și V I) au arătat că după ce legau chingile și cârligele la capetele pachetului strigau la macaragiu că” e gata” şi se îndepărtau de pachetul preluat de macaragiu pentru a-l prelua și a-1 deplasa către stiva din depozit, iar I D-colegul de descărcare al defunctului S C a arătat că „După ce coţada era așezată pe poziție și desfăceam chinga trebuia să ne depărtăm de lângă coţadă pentru ca macaragiul (M I) să manevra de ridicare cârlig. Eu m-am deplasat și S C a rămas pe poziţie între coţade şi stiva de table și după ce mi-a spus că e gata am dat comanda ridicare macaragiului”.
Cu toate că reclamanta a invocat o instruire insuficientă, în aceeaşi conjunctură ceilalți 3 muncitori, cu excepția decedatului, au reținut instrucțiunea, dar şi mai important, au pus în practică, că trebuie să se depărteze atunci când macaraua efectua manevra de ridicare.
A apreciat că a dovedește cu înscrisurile atașate că în anii 2017-2019 S C fusese instruit, examinat și admis la testarea ca „legător de sarcini” organizată de V, de asemenea în decursul activității sale îndelungate în cadrul şantierului acesta avea o experiență extrem de mare în această activitate participând la mii de asemenea operațiuni.
În acest context administrarea unui probatoriu direct de către instanţă devenea obligatoriu pentru a putea analiza şi individualiza în mod corect fiecare din răspunderile pe care reclamanta le invoca în cererea de chemare în judecată.
De asemenea, a apreciat ca fiind netemeinică hotărârea instanţei şi sub aspectul întinderii cuantumului daunelor.
În primul rând, a apreciat că instanța a ignorat în mod nejustificat lipsa de dovezi clare și convingătoare privind menținerea legăturilor strânse între reclamantă şi victimă, tatăl acesteia. Din probele prezentate în dosar reiese că nu există dovezi concrete care să ateste o relație deosebit de apropiată între reclamantă şi tatăl său. În plus, instanța a reținut în mod corect faptul că reclamanta nu a adus dovezi ale existenței unei astfel de relații.
În al doilea rând, a considerat că termenul de aproximativ trei ani între evenimentul cauzator de prejudiciu și formularea acțiunii de către reclamantă subminează gravitatea și urgența resimțită de aceasta în ceea ce privește prejudiciul moral suferit. O întârziere atât de semnificativă sugerează că legătura emoțională şi impactul asupra reclamantei nu au fost atât de puternice pe cât se pretinde, ceea ce ar trebui să fie reflectat în cuantumul despăgubirilor.
Astfel, a considerat că suma de 50.000 de euro acordată ca despăgubire pentru prejudiciul moral nu reprezintă o corectă individualizare a daunelor. Având în vedere lipsa probelor privind o legătură strânsă și întârzierea considerabilă în formularea acțiunii, cuantumul daunelor ar fi trebuit sa fie reevaluat pentru a reflecta în mod corect și echitabil circumstanțele reale ale cazului.
Pentru aceste motive pârâta a solicitat admiterea apelului şi în principal schimbarea în tot a sentinței apelate şi respingerea acțiunii ca nefondate, iar în subsidiar schimbarea în parte şi în lumina apărărilor formulate de pârâta-apelantă să se reconsidere cuantumul despăgubirilor acordate și ajustarea acestuia la un nivel care să reflecte în mod just dovezile și circumstanțele prezentate în dosar.
În drept, a invocat dispozițiile art. 466-482 Cod de procedură civilă.
Pentru dovedirea apelului a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, declarațiile martorilor la accident, precum și orice alte dovezi a căror necesitate de administrare ar putea reieși din dezbateri.
a. Reclamanta S R a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 346/2024 solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii în integralitate a cererii de chemare în judecată.
A prezentat situația de fapt, obiectului cererii de chemarea în judecată și soluția primei instanțe.
În referire la netemeinicia hotărârii atacate arătat că a avut o relație apropiată cu defunctul său tată.
A menționat că potrivit Deciziei nr. 153 din 27 ianuarie 2016 pronunțată de Secția I a ÎCCJ: „În ceea ce privește proba prejudiciului moral, proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanțele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existentă a faptei ilicite de natură să produci un asemenea prejudiciu și a împrejurărilor în care a fost săvârșită, soluția fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.”
Sub acest aspect, a apreciat că prima instanță a avut o abordare excesiv de formalistă și a ignorat aspectele fundamentale ale relației tată-fiică, apreciind necesare dovezi clare și explicite ale unei legături care este firească și de la sine înțeleasă.
A menționat că spre deosebire de secțiunea regăsită în pagina 16, instanța de fond nu a acordat relevanța (naturală și suficientă) a calității reclamantei de unic copil și unic părinte în viață. Aceste împrejurări, reținute de prima instanță la pagina 16 sunt în sine dovada unei relații strânse și a unui sprijin reciproc semnificativ între tată și fiică.
Legătura specială dintre un părinte și copilul său este atât de profundă și de naturală încât nu ar trebui să necesite o dovadă suplimentară. Este un fapt general acceptat că părinții își sprijină copiii, atât emoțional, cât și financiar, mai ales când este vorba de un copil unic.
A susținut că prima instanță a aplicat un standard probatoriu excesiv, ignorând prezumția de sprijin parental care decurge în mod natural din relația tată-fiică. Această prezumție este și mai puternică în situația reclamantei, al cărei tată era singurul părinte în viață și singura sursă directă de suport familial.
Deși, din punct de vedere strict formal, instanța putea să se raporteze exclusiv la dovezile prezentate, profunzimea și importanta relației dintre un tată și fiica sa nu ar trebui să fie supuse unei analize matematice, rigide și distante. Legătura emoțională puternică dintre cei doi nu poate fi cuantificată sau demonstrată prin simple înscrisuri ori eventuale declarații ale unor terțe persoane.
Mai mult, persoana care ar fi putut confirma în mod incontestabil intensitatea și semnificația acestei relații, tatăl reclamantei, nu mai este în viață. Acest fapt tragic face și mai dificilă și mai puțin justă solicitarea unor dovezi clare ale legăturii dintre tată și fiică.
Prin urmare, suportul moral, legătura personală strânsă și chiar suportul financiar, direct și indirect (prin ajutorul pe care o persoană în putere îl poate oferi unei familii în general), precum și suferința cauzată de decesul acestuia puteau face obiectul chiar unei prezumții în circumstanțele speței.
Față de aceste considerente, a solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe și obligarea intimatei la plata unor daune morale în cuantumul solicitat prin cererea de chemare în judecată, având în vedere prejudiciul moral suferit prin decesul tragic al tatălui, singurul părinte în viață, ca urmare a nerespectării de către angajator a normelor de securitate în muncă.
A mai arătat că cuantumul daunelor morale acordate de prima instanță nu asigură o reparație echitabilă și nici integrală a prejudiciului suferit.
Astfel, a susținut că deși prima instanță a reținut că daunele morale trebuie să își păstreze caracterul de satisfacție echitabilă” aceasta a redus în mod neîntemeiat cuantumul daunelor solicitate de reclamantă și nu a dispus o reparație integrală a realului prejudiciu suferit.
A menționat că potrivit art. 1385 Cod civil, repararea integrală a prejudiciului reprezintă principiul de bază al răspunderii civile delictuale. Acest principiu evocă neîndoielnic ideea reparării daunei în totalitatea sa, fără nicio restrângere sau limitare în raport de natura intrinsecă a acestuia.
Totodată, a apreciat că prima instanță, în aprecierea daunelor morale trebuia să aibă în vedere și caracterul inestimabil al vieții. Reținând caracterul neeconomic al prejudiciului moral, determinarea despăgubirilor cuvenite trebuie să vizeze doar efectul compensatoriu, fără a încerca prețuirea valorii nepatrimoniale lezate, dreptul la viață fiind inestimabil și incontestabil.
În plus, a mai apreciat că un alt criteriu de stabilire al daunelor morale este reprezentat și de calitatea specială a relației părinte-copil.
Relația părinți-copil este una privilegiată din punct de vedere juridic. În cazul de față, pierderea tatălui, care era singurul părinte în viață, reprezintă o traumă imensă care nu poate fi compensată adecvat prin suma stabilită de prima instanță. Pierderea unui părinte la o vârstă tânără este asociată cu o durere intensă și are consecințe psihologice profunde. Acestea includ pierderea sensului vieții, imposibilitatea imaginării viitorului în nuanțe de speranță și normalitate, și zdruncinarea viziunii asupra lumii.
De asemenea a susținut că prima instanță trebuia să aibă în vedere și vinovăția agravată a pârâtei.
A indicat prevederile art. 1358 Cod civil și că, calitatea pârâtei de profesionist în exploatarea unei întreprinderi reprezintă un criteriu special de apreciere a vinovăției. Acest statut atrage o evaluare cu mai multă exigență a vinovăției și impune reguli mai stricte privind desfășurarea activităților specifice.
A recunoscut că în speță nu există criterii obiective, abstracte sau matematice de stabilire a despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor morale. Însă acest fapt impune o analiză atentă a împrejurărilor concrete ale speței pentru a acorda despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.
La stabilirea întinderii prejudiciului, suplimentar celor avute deja în vedere, în acord cu cele solicitate în cererea de chemare în judecată, a apreciat că prima instanță trebuia să se raporteze și la gravitatea și intensitatea durerilor fizice și psihice ale reclamantei, victimă a faptei prejudiciabile, repercusiunile prejudiciului asupra situației sale sociale, inclusiv pe plan profesional și familial, precum și criteriul echității.
Astfel, a arătat că pierderea tragică și prematură a tatălui, survenită în împrejurări de o violență și brutalitate extremă, i-a marcat iremediabil existența și i-a răpit pentru totdeauna sursa cea mai profundă de afecțiune, sprijin și echilibru. Suferința este amplificată exponențial și de împrejurarea că era atât de simplu să se evite acest accident. Unei societăți de anvergura pârâtei îi era extrem de facil să aibă acele reguli bine puse la punct, mai ales că proiectele în care este implicată presupun sume extrem de consistente, implicit profituri însemnate. Însă acestea au fost puse mai presus de siguranța angajaților săi și mai presus de viața defunctului, în mod tragic.
A susținut că suma de 50.000 euro, deși semnificativă în sine, nu reflectă pe deplin dimensiunea pierderii suferite și nici intensitatea suferinței prin care trece zi de zi. Pierderea nu reprezintă doar dispariția unei prezențe fizice din viața sa, ci și privarea de un sprijin financiar indirect de o valoare inestimabilă. Dincolo de ajutorul material direct, tatăl său îi oferea un suport constant și multilateral, care îi ușura povara cotidiană și îi permitea să se concentreze pe propriul său progres personal și profesional.
A solicitat a se avea în vedere și această dimensiune a pierderii sale atunci când este evaluat prejudiciul suferit, iar daunele morale pe care le solicită trebuie să reflecte nu doar durerea despărțirii fizice, ci și impactul financiar indirect al pierderii unui părinte devotat, care i-a fost alături necondiționat și i-a ușurat povara existenței prin sprijinul său multidimensional.
A mai menționat că prima instanță nu a ținut cont de impactul emoțional și consecințele pe termen lung ale decesului tatălui său. Acest impact depășește cu mult simpla durere imediată și are consecințe devastatoare pe termen lung asupra vieții sale personale și profesionale.
Pierderea prematură a tatălui său, singurul părinte în viață, a privat-o de sprijinul emoțional și îndrumarea esențială în momentele cruciale ale vieții adulte. Absenta sa se va resimți profund în toate etapele importante ale vieții sale, cum ar fi spre exemplu în eventualitatea de a deveni ea însăşi părinte, moment în care absenţa bunicului va fi resimțită atât de ea, cât și de copiii săi.
Mai mult, pierderea bruscă și violentă a tatălui în urma unui accident de muncă a adăugat un strat suplimentar de traumă, generând un sentiment persistent de nedreptate și frică în raport cu siguranța la locul de muncă.
A apreciat că prima instanță în mod eronat a respins cererea accesorie a reclamantei de actualizare a prejudiciului cu rata inflației.
A arătat considerentele hotărârii primei instanțe, de la pagina 16, paragraful 8 privind neactivizarea sumei stabilite cu de rata inflației, în referire la care a apreciat că trebuie făcută o paralelă la procedura executării silite. Astfel, art. 628 alin. (3) Cod de procedură civilă permite actualizarea valorii obligației principale stabilite în bani cu rata inflației. Textul de lege nu face distincție în funcție de moneda în care a fost stabilită obligația de plată. Or, unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să o facă (ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus).
Așadar, chiar dacă instanța nu a acordat inflația, a apreciat că în temeiul art. 628 alin. 3 Cod procedură civilă, obligația de plată a sumei rezultând din hotărâre va putea fi actualizată cu rata inflației de la data rămânerii definitive a hotărârii. Nu există niciun motiv întemeiat pentru care această posibilitate să fie exclusă în faza judecății. Atâta vreme cât legiuitorul a considerat necesară și justă actualizarea cu rata inflației în faza executării silite, a apreciat că această actualizare ar trebui să fie posibilă și admisibilă în faza de judecată.
Mai mult, după aprecierea sa soluția contravine principiului reparării integrale a prejudiciului, stabilit în cuprinsul art. 1535 alin. 4 Cod civil, întrucât moneda euro, similar oricărei alte monede, este susceptibilă de inflație, ceea ce implică o devalorizare a puterii sale de cumpărare. Chiar dacă euro oferă o protecție relativă împotriva fluctuațiilor cursului valutar, aceasta nu contracarează pierderea de valoare reală datorată inflației. Prin urmare, conversia sumei în lei la data plății nu adresează problema inflației propriu-zise a euro, iar cele două mecanisme – conversia și actualizarea pentru inflație – servesc scopuri diferite și complementare.
Moneda euro, ca orice altă monedă, este supusă inflației, proces reflectat de rata inflației calculată și publicată de diverse organisme și autorități monetare, indicând acte normative și surse oficiale care confirmă acest lucru, anume Banca Centrală Europeană (BCE), Eurostat, Regulamentele UE, Tratatul de la Maastricht. A apreciat că cea mai clară dovadă sunt statisticile Eurostat pentru rata inflației în zona euro.
Astfel, a considerat că este esențial să se admită cererea de actualizare a prejudiciului cu rata inflației pentru euro, de la data producerii faptei ilicite până la data efectuării plății efective. Această actualizare este necesară pentru a asigura o reparație integrală și echitabilă a prejudiciului suferit, reflectând în mod corect devalorizarea monedei în care prejudiciul a fost inițial calculat. În consecință, a solicitat instanței de apel să revizuiască și să admită această cerere, în conformitate cu principiile și normele legale în vigoare.
În lumina tuturor celor mai sus explicate, a solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii în integralitate a cererii de chemare în judecată.
În drept, şi-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 1385 și urm. Cod civil precum și orice alt temei de drept incident.
În probațiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată; administrarea probei testimoniale cu trei martori.
B. Apărările intimaților
a. Intimata-reclamantă a S R a depus întâmpinare în referire la apelul formulat pârâta V S R SA , solicitând respingerea acestuia ca neîntemeiat și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată suportate de ea cu ocazia soluționării prezentului litigiu.
A menționat că ea este victima faptei ilicite a V S R SA, în speța fiind vorba cu un prejudiciu prin ricoșeu cauzat victimei indirecte (reclamanta) în cazul decesului victimei imediate (tatăl acesteia).
Astfel, a menționat că prejudiciile prin ricoșeu sunt prejudiciile injust suferite de terțe persoane, victime indirecte, cauzate acestora de prejudiciul inițial provocat direct și nemijlocit victimei imediate, printr-o faptă ilicită.
Din definiția acestor prejudicii este important de reținut că ele sunt cauzate unor victime indirecte. Lato sensu, este victimă indirectă orice persoană care este legată printr-o relație cu victima directă imediată. Dreptul victimei indirecte la reparație pentru prejudiciile care le-au fost cauzate prin ricoșeu sunt reglementate expres în art. 1390-1392 Cod civil.
În cazul de față avem de a face atât cu un prejudiciu patrimonial, cât și cu un prejudiciu nepatrimonial prin ricoșeu.
Argumentarea privitoare la prejudiciul patrimonial (anume întreținerea/ajutorul oferit de tatăl reclamantei) a fost dezbătut în cadrul apelului formulat de reclamantă.
Referitor la prejudiciile nepatrimoniale, aceste prejudicii constau în suferința psihică pe care reclamanta a încercat-o din cauza pierderii unei ființe extrem de dragi și importante, față de care avea o puternică afecțiune. În doctrină aceste tip de prejudicii a fost definit ca fiind un prejudiciu afectiv sau de afecțiune.
A arătat că din analiza art. 1391 alin. (2) Cod civil rezultă că persoana răspunzătoare de prejudiciu va putea fi obligată la repararea pecuniară a prejudiciului afectiv suferit de victimele indirecte prin ricoșeu.
În concluzie, prima instanță a apreciat în mod corect calitatea de victimă a reclamantei, aceasta fiind în concordanță cu explicațiile și normele legale mai sus explicate, instanța a recunoscut că reclamanta are calitatea de victimă a prejudiciului moral invocat, fără a fi contribuit în vreun fel la producerea acestuia. Această poziție confirmă interpretarea corectă a art. 1391 alin. (2) Cod civil și rezultă cu puterea evidenței că este victima faptelor ilicite a V.
Astfel, a invocat inaplicabilitatea art. 1371 Cod civil în cazul de față.
În ceea ce privește contribuția defunctului, tatăl său și angajatul/prepusul pârâtei, a arătat că tribunalul a reţinut că atât timp cât pârâta nu şi-a îndeplinit, personal, sau prin prepușii săi, obligațiile care îi reveneau, cu privire la respectarea nomelor de securitate, doar pe considerentul că în trecut defunctul mai participase la astfel de operațiuni, sau că a fost instruit verbal, ori că ceilalți au putut să se ferească, dar el nu s-a ferit, obligația pârâtei de reparare integral a prejudiciului nu poate fi înlăturată.”
Articolul 1371 Cod civil se referă la culpa victimei în producerea sau agravarea prejudiciului. Însă, în acest caz, prima instanța a stabilit într-un mod legal și clar că reclamanta este victima prejudiciului moral și nu a contribuit în niciun fel la producerea acestuia.
A apreciat că instanța fondului a făcut o distincție clară între reclamantă, ca victimă a prejudiciului moral, și tatăl său, victima accidentului propriu-zis.
Chiar și în ceea ce privește eventualele acțiuni ale tatălui său, instanța a considerat că acestea nu pot fi invocate pentru a reduce răspunderea pârâtei.
A menționat că responsabilitatea V de a asigura un mediu de lucru sigur nu poate fi diminuată de experiența anterioară a angajaților. Angajatorul are obligația legală de a asigura instruire adecvată și de a menține un mediu de lucru sigur în orice circumstanță. Experiența unui angajat nu poate constitui o cauză exoneratoare de răspundere a angajatorului.
Argumentul V privind o posibilă culpă comună este profund eronat. În absența unei instruiri adecvate și a unor proceduri clare de siguranță, nu se poate vorbi despre o culpă a victimei. Orice presupusă „contribuție” a victimei este, de fapt, o consecință directă a neglijenței angajatorului în asigurarea unui mediu de lucru sigur și în furnizarea instruirii necesare.
Prin urmare, în mod corect prima instanță a concluzionat că art.1371 Cod civil, care se referă la reducerea despăgubirilor în caz de culpă a victimei, nu este aplicabil în această situație, deoarece ea, ca victimă a prejudiciului moral, nu a avut nicio culpă în producerea accidentului, iar eventualele acțiuni ale tatălui meu nu pot fi folosite pentru a reduce răspunderea societății care nu și-a respectat obligațiile legale de securitate.
În plus, prin absurd, a considerat în condițiile în care susținerile V ar fi întemeiate și dispozițiile art. 1371 Cod civil ar fi aplicabile trebuie avut în vedere că acțiunile tatălui său nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a se putea reține o eventuală culpă comună.
În referire la indicarea de către prima instanță a unei sume globale pentru ambele tipuri de răspundere, a apreciat că aceasta nu poate constitui un motiv de apel, susținând că este necesar a se analiza care este interesul juridic urmărit de pârâtă prin invocarea acestui presupus motiv de nelegalitate.
Se poate deduce că motivul principal pentru care pârâtă a criticat această decizie a instanței de judecată este de a determina în ce limită ar putea exercita o eventuală acțiune în regres împotriva prepusului său.
Aparent, prin aceste critici, apelanta încearcă să obțină o lămurire asupra întinderii dispozitivului hotărârii, procedură reprezintă o instituție juridică distinctă, reglementată expres la art. 443 din Codul de procedură civilă, și nu poate fi confundată cu obiectul apelului.
A mai menționat că hotărârea primei instanțe este motivată raportat atât la respingerea probatoriului, cât și la angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie cât și pentru fapta prepusului. De asemenea, prima instanță a înlăturat motivat apărările formulate prin întâmpinare.
De asemenea, a mai arătat că prima instanță a motivat respingerea probelor propuse de către pârâtei, printr-o încheiere preparatorie, conform art. 258 alin. (2) Cod de procedură civilă.
În condițiile în care aprecierea asupra utilității probelor solicitate a fost realizată prin raportare la ansamblul materialului probator deja administrat în cauză și, în special, la teza probatorie, nu se poate reține încălcarea de către instanța de fond a obligației de a motiva hotărârea adoptată.
Totodată, nu i se poate imputa instanței de fond faptul că nu a prezentat în cuprinsul încheierii din data de 28.03.2024 raționamentul prin care a ajuns la soluția respingerii probelor propuse prin întâmpinare, fiind evident că, în raport de momentul procesual la care instanța s-a pronunțat asupra probelor, nici nu era posibilă o expunere exhaustivă a aspectelor de fapt și de drept pe care le-a avut în vedere în aprecierea asupra oportunității administrării probelor respective, întrucât aceasta ar fi putut căpăta valențele unei veritabile antepronunțări cu privire la soluția ce urma a fi adoptată în cauză.
În plus, atâta vreme cât V nu a contestat faptele reținute în Procesul-verbal al ITM nr…./2020 din 29.12.2020, utilitatea administrării probelor propuse prin întâmpinare este inexistentă.
A mai apreciat că prima instanță a combătut argumentele susținute prin întâmpinare de V, întâmpinare prin care pârâta nu a negat încălcările constatate de inspectorii de muncă din cadrul ITM B, ci a încercat să argumenteze că aceste constatări sunt incomplete și nu acoperă toate circumstanțele cazului. În realitate, singura apărare formulată de V în cadrul întâmpinării este posibila contribuție a victimei imediate (tatăl reclamantei) la producerea accidentului.
Așadar, a arătat că, contrar celor susținute de apelanta-pârâtă, prima instanța a analizat și respins argumentele V.
În referitor la apărarea privind culpa victimei, prima instanță a reținut la pagina 16 din hotărâre că dispozițiile art. 1371 Cod civil nu sunt incidente. În plus, prima instanță a reținut la aceeași pagină din hotărârea atacată că față de încălcarea normelor de securitate, contribuția defunctului la producerea evenimentului nu poate fi luată în considerare. În realitate, producerea decesului tatălui său a fost rezultatul neinstruirii sale în privința activității pe care urma să o execute.
Instanța de fond a ajuns la această concluzie în urma unei analize amănunțite a situației de fapt și de drept, expunerea de motive regăsindu-se la paginile 11-16 din hotărârea atacată. În cadrul acestei analize, instanța a examinat cu atenție normele legale pe care V le-a încălcat, demonstrând astfel culpa societății în producerea accidentului.
La paginile menționate, instanța a analizat în detaliu prevederile Legii nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, precum și nerespectarea dispozițiilor în Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006. Instanța a subliniat obligațiile angajatorului în ceea ce privește instruirea și protecția lucrătorilor, evidențiind modul în care V a eșuat în îndeplinirea acestor obligații.
Mai mult, instanța a făcut referire la constatările inspectorilor de muncă, subliniind încălcările specifice ale normelor de securitate în muncă de către V ( paginile 13-14 ale hotărârii).
Aceste încălcări au inclus lipsa de instruire adecvată, absența măsurilor de protecție corespunzătoare și nerespectarea procedurilor de siguranță în timpul operațiunilor de manevrare a materialelor.
În concluzie, criticile apelante-pârâte privitoare la lipsa argumentelor primei instanțe pentru care au fost înlăturate apărările acesteia sunt total neîntemeiate, prima instanță a prezentat detaliat raționamentul logico-juridic pentru care a respins aceste apărări.
De asemenea, a susținut că prima instanță a motivat atât răspunderea V în calitate de comitent, cât și răspunderea sa pentru fapta proprie.
Astfel, a indicat reținerile primei instanțe de la fila 15, paragrafele 9-13, apreciind că instanța a analizat în detaliu încălcările normelor de securitate în muncă de către V, atât în calitate de angajator (fapta proprie), cât și în calitate de comitent pentru faptele prepușilor săi. Această analiză se regăsește în paginile 11-16 ale hotărârii, unde sunt evidențiate obligațiile legale ale angajatorului și modul în care acestea au fost încălcate.
Faptul că instanța nu a defalcat în mod specific cuantumul daunelor pentru fiecare tip de răspundere nu afectează în niciun fel validitatea sau temeinicia hotărârii. Această abordare globală a răspunderii este justificată de faptul că ambele forme de răspundere conduc la aceeași concluzie, anume obligația V de a repara integral prejudiciul cauzat.
În concluzie, critica V privind lipsa motivării celor două forme de răspundere este neîntemeiată. Prima instanță a analizat și motivat în mod corespunzător atât răspunderea pentru fapta proprie, cât și răspunderea comitentului pentru fapta prepusului.
A reiterat aspectul că pârâta nu a negat nerespectarea normelor privitoare la securitatea în muncă, concentrându-se însă pe aspecte colaterale, încercând să sugereze o posibilă culpă a victimei, fără însă a contesta constatările oficiale ale inspectorilor de muncă privind propriile încălcări ale normelor de securitate. În mod neîntemeiat, a încercat să sugereze că aceste constatări ar fi incomplete, argumentând că rolul judecătorului în stabilirea răspunderii civile ar fi mai extins decât cel al inspectorilor care au constatat doar încălcările ce duc la răspunderea contravențională. Această abordare nu face decât să confirme indirect existența încălcărilor constatate.
A arătat că apelanta nu a prezentat nicio probă concretă care să infirme constatările ITM privind nerespectarea normelor de securitate în muncă. În schimb, a încercat să distragă atenția de la propriile încălcări, focalizându-se pe pretinsa contribuție a victimei la producerea accidentului.
A apreciat că apelanta încearcă să se sustragă de la răspundere, încercând să transfere responsabilitatea propriei neglijențe asupra victimei imediate, sugerând că acesta ar fi contribuit la propriul său deces. Această încercare de a se disculpa este lipsită de orice suport juridic.
Cauza primordială a accidentului din data de 07.10.2022 rezidă în lipsa instruirii corespunzătoare la schimbarea locului de muncă a victimei, aspect corect reținut de către prima instanță. Această omisiune gravă a V constituie o încălcare flagrantă a normelor de securitate în muncă și reprezintă fundamentul răspunderii sale.
A considerat că poziție V de contestare a cuantumul despăgubirilor acordate, considerându-l „însemnat valoric” reprezintă o atitudine lipsită de orice considerație etică, încercând să cuantifice în termeni financiari valoarea unei vieți umane.
În lumina tuturor celor mai sus explicate, a solicitat respingerea apelului formulat de V ca neîntemeiat și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă cu ocazia soluționării prezentului litigiu.
În drept, şi-a întemeiat întâmpinarea pe toate dispozițiile legale citate, precum și pe orice alt temei incident în cauză.
În probațiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Pârâta V S R S.A. a formulat întâmpinare în referire la apelul formulat de reclamantă.
A invocat excepția tardivității apelului formulat de reclamanta S R, depus peste termenul de 30 de zile de la comunicarea hotărârii date în primă instanță.
Pe fond, în referire la relația apelantei-reclamante cu tatăl său defunct, a arătat că deși petitul capătului principal de cerere îl constituie acordarea de daune morale, reclamanta nu este dispensată de sarcina probei (art. 249 Cod de procedură civilă) cu privire la susținerea că tatăl său îi acorda sprijin moral, financiar și chiar gospodăresc.
Această apărare este fundamentată pe dispozițiile art. 1391 alin. 2 Cod civil și în motivele de apel, criticile aduse sentinței pronunțate de tribunal constau tot din susțineri, fără un suport probator suplimentar celui din primă instanță, unde reclamanta a cerut și i s-au încuviințat toate înscrisurile.
A menționat că din Certificatul de căsătorie al reclamantei S R reiese că aceasta și-a creat o familie a sa, cu 5 ani înainte de decesul tatălui său C S, context în care, din punct de vedere legal trebuie analizat și art. 519 Cod civil.
La momentul decesului tatălui său, reclamanta împlinise vârsta de 31 ani, deci nu se poate prevala de beneficiul obligației legale prevăzute de art. 499 alin.3 Cod civil privind obligația de întreținere a copilului devenit major, ci poate invoca un eventual sprijin benevol și sporadic, în condițiile în care este vorba despre două familii distincte (S și C), cu domicilii diferite, dar nici acest aspect nu a fost dovedit.
A apreciat că termenul de aproape 3 ani dintre evenimentul cauzator de prejudiciu și formularea acțiunii de către reclamantă subminează gravitatea și urgența resimțită de aceasta în ceea ce privește prejudiciul moral suferit. O întârziere atât de semnificativă sugerează că legătura emoțională și impactul asupra reclamantei nu au fost atât de puternice pe cât se pretinde, ceea ce ar trebui să fie reflectat în cuantumul despăgubirilor.
A arătat că cuantumul daunelor morale nu asigură o reparație echitabilă și nici integrală a prejudiciului suferit.
Cerințele echității sunt un criteriu subsidiar de soluționare a procesului civil, pe care legiuitorul le alătură, potrivit art. 5 alin. 3 Cod de procedură civilă, analizei de circumstanțe și principiilor generale ale dreptului, atunci când cauza nu poate fi rezolvată nici în baza legii, nici în baza uzanțelor și nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situații asemănătoare, care nu își găsesc incidența în speță, cu atât ai mult cu cât apelanta-reclamantă nu a criticat sentința tribunalului pe motiv de nelegalitate, ci doar pentru netemeinicie.
Repararea integrală a prejudiciului specifică atragerii răspunderii delictuale a fost realizată de tribunal prin acordarea daunelor morale în cuantum de 50.000 euro (în lei la cursul BNR din ziua plății)-damnum emergens și dobânda legală cu începere de la 07.10.2020 până la data plății efective-lucrum cessans.
A susținut că ceea ce a criticat pârâta prin apelul formulat este faptul că nivelul daunelor morale nu a fost proporțional cu culpa, în condițiile în care victima accidentului de muncă a avut o contribuție proprie la urmarea produsă, care este concurentă cu riscul activității pe care se fundamentează răspunderea comitentului.
Cu toate că reclamanta-apelantă a invocat o instruire insuficientă, în aceeași conjunctură ceilalți 3 muncitori, cu excepția decedatului, au reținut instrucțiunea, dar și mai important, au pus în practică, că trebuie să se depărteze atunci când macaraua efectua manevra de ridicare.
În acest context, contribuția culpabilă a victimei este de natură a diminua întinderea obligației de reparație a apelantei-pârâtă, cu atât mai mult cu cât nu există o reglementare care să contureze criterii obiective de acordare a daunelor orale.
A menționat că solicitând primei instanțe de judecată acordarea daunelor morale pentru suferințe psihice încercate prin moartea tatălui, reclamanta-apelantă, aflată în faza căii de atac a apelului, este în afara sferei pretențiilor de reparare a propriilor „dureri fizice” deoarece aceasta nu a fost victima accidentului de muncă, astfel încât să pretindă daune materiale prin care în mod obișnuit se repară prejudiciul produs la nivel fizic de o acțiune vătămătoare asupra corpului solicitantului.
În privința acestui motiv de apel a reiterat în apărare o argumentație critică din apelul său, în sensul că prima instanță a atribuit în mod greșit, în prezenta cauză, calitatea de „victimă” în privința reclamantei.
Față de susținerea reclamantei că prima instanță nu a ținut cont de impactul emoțional și consecințele pe termen lung ale decesului tatălui acesteia, a precizat că în practica judiciară se acordă măsuri reparatorii cu titlu de daune morale pentru consecințe defavorabile pe termen lung relaționate cu afectarea psihicului în mod repetat, atunci când acestea sunt consecutive unei suferințe fizice proprii, mai exact atunci când reclamantul pretinde pentru sine însuși atât daune materiale care să-i acopere cheltuielile de îngrijire și refacere a sănătății/integrității fizice, cât și daune morale care să compenseze starea de spirit creată de schimbările din viață determinate de suferințele fizice la care a fost supus solicitantul.
În cauza de față, reclamanta nu cumulează calitatea de victimă a unei acțiuni cu efect de vătămare fizică a propriului corp cu efecte prelungite în timp, ci doar de cea de descendentă a victimei și titulară a dreptului de a cere daune morale, în condițiile art. 1391 alin. 2 Cod civil.
În referire la motiv de apel privind cererea accesorie a arătat în primul rând că, cursul valutar de paritate dintre Euro și Leu practicat de BNR a fost întotdeauna superior cursului valutar practicat de bănci și casele de schimb valutar.
În al doilea rând, reclamanta nu trăiește în toate țările membre ale Uniunii Europene pentru a se raporta la inflația din „zona euro” pentru care Eurostat folosește Indicele Preturilor de Consum Armonizat (IPCA) în aprecierea fluctuațiilor monedei EURO, ci în România, țară în care moneda de plată oficială este încă LEUL.
În al treilea rând, nici în primă instanță, nici în apel, apelanta-reclamantă nu a indicat vreun temei pentru care să fie înlăturată de la aplicarea imediată normele de drept național, dându-se prevalență tratatelor internaționale privitoare la drepturile omului (art. 3 Cod de procedură civilă) sau dreptului Uniunii Europe ( art.4 Cod de procedură civilă).
Rata inflației, în privința căreia Institutul Național de Statistică elaborează şi publică lunar indicele de inflație pe baza Prețurilor de Consum la care se tranzacționează în LEI mărfurile și serviciile, este aplicabilă despăgubirilor acordate direct în LEI, dar prima instanță, pentru a pune la adăpost de pierderi cauzate de inflație pe beneficiarul plății, a acordat daunele morale cuantificate în EURO și plătibile în lei la cursul BNR din ziua plății, acoperind eventuala depreciere a monedei naționale față de moneda europeană, adică însăși volumul de monedă națională adus pe piață pentru a se realiza echilibrarea cu moneda europeană.
A mai precizat că prin certificatul de moștenitor succesiv nr. …/…, apelanta reclamantă devine proprietara imobilului deținut anterior de defunctul său tată, C S, care conform Grilei notariale aplicabile în anul 2024 are valoare de 210.000 lei (anexata prezentei), de unde rezultă că daunele morale acordate de Tribunalul B sunt aproximativ egale cu valoarea întregii averi imobile pe care a moştenit-o reclamanta.
În concluzie, a solicitat respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamanta S R și obligarea la cheltuieli de judecată.
C. Procedura în fața instanței de apel
La termenul de judecată din data de 16.10.2024 instanța a respins excepția tardivității formulări apelului de către reclamantă, excepție invocată de intimata-pârâtă, astfel cum rezultă din încheierea de ședință din data de 16.10.2024 astfel cum a fost îndreptată material prin încheierea din data de 20.01.2025 (fila 30).
La același termen de judecată Curtea a încuviințat pentru ambele părți, în temeiul dispozițiilor art.258 în referire la dispozițiile art.255 Cod de procedură civilă, proba cu înscrisurile și proba testimonială, apreciindu-le ca fiind admisibile și pot duce la soluționarea cauzei. S-a încuviințat cererea apelantei-reclamante privind depunerea de către partea adversă a evidenței privind numărul de angajați ai societății în anul 2020.
Prin încheierea din data de 18.12.2024 a fost respinsă cerere de recuzare a completului de judecată formulată de apelanta-pârâtă la termenul de judecată din data de 09.12.2024.
La termenul de judecată din data de 20.01.2025 s-a procedat la audierea martorilor, respectiv S M și T F încuviințați pentru apelanta-reclamantă și B C și I D încuviințați pentru apelanta-pârâtă, declarațiile acestora fiind depuse la dosar ( filele 68-73). La același termen instanța a apreciat că nu mai este utilă administrarea probei testimoniale cu martorul M I.
D. Expunerea aspectelor reținute de curte şi motivarea soluției
Analizând cererea de apel prin prisma motivelor invocate şi a dispozițiilor legale incidente în cauza, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 476 alin. 1 Cod procedură civilă, apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât în drept.
În fapt, se reține că la data de 07.10.2020 a survenit decesul numitului C S, tatăl reclamantei din cauză, acesta desfășurând activitate în cadrul depozitului de tablă de pe platforma navală a S.C. V B S.A. ( actual S.C. V S R S.A., în continuare V).
Astfel, au fost efectuate cercetări de către Inspecția Muncii ITM B, fiind întocmit la data de 29.12.2020 procesului verbal de cercetare nr. …/2020 ( filele 14-19 vol. I. ds. Tribunal), precum și către inspectori din cadrul IT ISCIR B -Punctul zonal G, fiind încheiat procesul verbal de verificare tehnică nr. 43C-319 la da de 21/12.2020 ( filele 44-45 vol. I. ds. Tribunal).
În cursul cercetării efectuate de către inspectorii ITM au fost audiați numiții B C (șef serviciu depozite), I V și V I (muncitori cu atribuiții de legale a profirelor metalice în TIR), M I (macaragiu), I D (muncitor cu atribuții de dezlegarea a profirelor după așezarea lor în depozit) (filele 31 verso, 34 verso, 37, 38-39, 42 vol. I ds. Tribunal).
Din declarația persoanelor audiate reiese că în data de 07.10.2020 activitatea a început efectiv în jurul orei 8:00, șeful serviciu depozite, B C, împreună cu gestionarul, trasând sarcini pentru patru muncitori I V, V I, I D și C S, și pentru macaragiului M I, în vederea descărcării și depozitării unor profile metalice dintr-un TIR.
Astfel, muncitorii I V și V I aveau atribuția de legare a profilelor metalice aflate în TIR pentru a putea fi ridicate și depozitate în depozit cu ajutorul unui pod rulant. De asemenea, muncitorii I D și C S aveau atribuția de dezlegare a profilelor metalice după poziționarea acestora în depozit, respectiv desprinderea chingilor, cu care erau prinse profilele, de cârligul traversei prinse de cârligul podului rulant, fiind poziționați fiecare la un capăt al profilelor.
Se mai deduce, din aceleași declarații, că în dimineața zile de 07.10.2020, anterior începerii activității, numitul B C, șef serviciu depozit, a făcut un instructaj privind modul de lucru. În fața instanței martorul B C a declarat că instructajul nu era de protecția muncii care se face lunar sau la schimbarea locului de muncă, ci pentru desemnarea activității zilnice a echipei (fila 71).
Din declarația acelorași persoane reiese că până la momentul survenirii accidentului ce a dus la decesul numitului C S, au avut loc 2-3 descărcări complete, o procedură de descărcarea a unui pachet de profile metalice durând în jur de 20 de minute.
Totodată, se constată că niciun martor nu a observat momentul producerii accidentului, aceștia fiind alarmați (cu excepția lui V I) de zgomotul produs de căderea profirelor metalice, primii care l-au văzut pe numitul C S prins sub profilele metalice fiind I D și M I, care se aflau pe sol, pe platformă, în proximitatea acestuia.
Prima instanța a reținut aspectele indicate prin procesului verbal de cercetare nr. 11/2020 întocmit de ITM B, capitolele i.3, i.4, j-n, ca reprezentând: descrierea detaliată a împrejurărilor și descrierea modului de producere a evenimentului; urmările evenimentului, cauza producerii evenimentului; alte cauze care au condus la producerea evenimentului; alte constatări făcute cu ocazia cercetării evenimentului; persoanele răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale din capitolele de la lit. k, l, m.
Astfel, prima instanță a indicat faptele apreciate prin procesul verbal al ITM ca reprezentând cauzele producerii accidentului și implicit decesul numitului C S.
În aceste sens se constată că, în urma cercetărilor și verificărilor efectuate de către Inspecție Muncii și inspectorii ISCIR s-a reținut că întrucât numitul C S nu a beneficiat de o instruire în baza instrucțiunilor corespunzătoare elaborate de angajator, apelanta-pârâtă nu a respectat:
– principiul general de prevenire în asigurarea securității şi protecția sănătății lucrătorilor, anume de a furniza instrucțiuni corespunzătoare lucrătorilor ( potrivit art. 7 alin. 3 lit. i fin Legea nr. 319/2006);
– obligația să asigure şi să controleze cunoașterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi de protecție stabilit, precum şi a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prin lucrătorii desemnaţi, prin propria competenţă sau prin servicii externe ( potrivit art. 13 lit. f din legea nr. 319/2006).
De asemenea, s-a mai reținut că apelanta-pârâtă nu a asigurat instruirea lucrătorilor I V, V I, C S și I D, la schimbarea locului de muncă cea ce reprezintă o încălcarea a prevederilor art. 20 alin. 1 lit. b din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
S-a mai constat și că pentru activitate de legale/dezlegare a pachetelor de profile metalice apelanta-pârâtă nu a utilizat personal de deservire autorizat, contrar prevederilor art. 14 lit. e din Legea nr. 64/2008 și art. 13 lit. i din legea nr. 319/2006.
Inspectorii ITM au mai apreciat că numitul M I nu a utilizat aparatura corespunzător, contrar obligației stabilite de art. 23 alin. 1 lit.a din Legea nr. 319/2006.
Procesului verbal de cercetare nr. 11/2020 întocmit de ITM B a avut în vedere procesul verbal de verificare tehnică nr. 43C-319 din 21.12.2020 și declarațiile celorlalți angajați ai V, distribuții pentru a desfășura activitate împreună cu numitul C S, anume numitul I V și V I ( atribuții de prindere/legare pachete profile din TIR), M I ( macaragiu), I D ( atribuții de dezlegare chingi împreună cu numitul C S).
Aspectele reținute de inspectorii ITM și ISCIR și avute în vedere de prima instanța drept situație de fapt nu au fost contestate de către apelanta-pârâtă, nici prin contestarea proceselor verbale de verificare și nici prin întâmpinarea din fața primei instanței sau prin cererea de apel.
Ca atare, conform principiului disponibilității și limitele efectului devolutiv al apelului, instanța de apel, în calitate de instanță de reformare, este chemată să cerceteze cauza prin raportare la motivele de apel, raportate la rândul lor la limitele cu care a fost învestită prima instanță, neputându-se pronunța asupra altor motive de reformare neindicate în motivele de apel, cu excepția celor de ordine publică.
Se constată că apelanta-pârâta a formulat apel atât împotriva încheierii de ședință din data de 28.03.2024, cât și împotriva deciziei civile nr. …. .
În referire la motivul de apel privind Încheierea de ședință din data de 28.03.2024, se constată că apelanta-pârâta a invocat nemotivarea soluției de respinge a probelor solicitate a fi administrate în apărare.
Față de acest motiv de apel se are în vedere că la termenul de judecată din data de 25.03.2024 prima instanță a acordat, printre altele, cuvântul și cu privire la probele solicitate de părți, amânând pronunțarea soluției la data de 28.03.2024.
Prin încheierea din data de 28.03.2024 instanța a respins ca neutilă proba testimonială solicitată de pârâtă, precum și cererea de emitere a unei către organul de cercetare penală.
Potrivit dispozițiilor art. 233 alin. 1 pct. j Cod de procedură civilă încheierea de ședință va cuprinde soluția dată şi măsurile luate de către instanță, cu arătarea motivelor, în fapt şi în drept.
Într-adevăr, se reține că prima instanță nu a indicat dispozițiile legale ce reglementează condițiile de admisibilitate a probelor. Cu toate acestea, a apreciat proba testimonială ca nefiind utilă soluționării cauzei, raportat la formele răspunderi civile delictuale invocate și teza probatorie, teza indicată de parte și reținută în încheiere din data de 25.03.2024, anume legătura de cauzalitate între fapta și prejudiciu.
Astfel, se poate conchide că prima instanța a precizat că aspectele ce se doreau a fi dovedite de către parte prin audierea martorilor nu mai era necesară raportat la ansamblul celorlalte probe.
Mai mult decât atât, se reține efectul devolutiv al apelului, partea având posibilitatea de solicita administrarea de probe prin cererea de apel, potrivit art. 478 alin. 2 Cod de procedură civilă. Astfel, prin cererea de apel apelanta-pârâtă a solicitat administrarea probei testimoniale, probă ce a fost încuviințată și administrată de instanța de apel, context în care orice eventuală vătămare a dreptului la apărare invocată de apelantă s-a înlăturat în apel, nefiind necesară anularea încheierii privind probatoriul.
Drept urmare, apelul formulat împotriva încheierii de ședință din 28.03.2024, este neîntemeiat, urmând a fi respins ca atare.
În ceea ce privește motivele de apel invocate de apelanta-pârâta împotriva deciziei civile nr. … și față de efectele fiecăruia, în eventualității constatării temeiniciei acestora, instanța de apel nu le va analiza în ordine invocării.
Astfel, Curtea apreciază că se impune a se analiza cu prioritate motivul de apel referitor la nemotivarea și implicit neanalizarea de către prima instanță a condițiilor răspunderii civile delictuale a pârâtei pentru fapte proprie.
Conform, art. 425 alin. 1 lit. b Cod de procedură civilă judecătorii sunt obligați să arate, în cuprinsul hotărârii, în considerente, printre altele arătarea motivelor pentru s-au admis sau înlăturat cererile părților. Rațiunea acestor obligații este aceea de a garanta dreptul părților la un proces echitabil, dându-le posibilitatea de a putea formula criticile sau apărările necesare în formularea unei eventuale căi de atac.
De asemenea, motivarea hotărârii judecătorești nu reprezintă o chestiune de cantitate și nici nu obligă instanța să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept ale părților, fiind necesar să cuprindă analiza motivelor și apărărilor esențiale pentru dezlegarea pricinii.
În acest sens, Curtea reține că obligația de motivare a unei hotărâri trebuie înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci o expunere a argumentelor fundamentale, care, prin conținutul lor sunt susceptibile să influențeze soluția.
În cauză, se reține că prin cererea de chemarea în judecată intimata-reclamantă a solicitat constatarea răspunderii civile delictuale a pârâtei atât în calitate de comitent, pentru fapta ilicită săvârșită de prepușii săi, întemeiată pe art. 1373 Cod civil, cât și pentru fapta ilicită proprie, anume nerespectarea măsurilor de siguranță în muncă, întemeiată pe art.1357 Cod civil, fapte ce au dus la decesul tatăl său.
Față de acestea, se constată că prima instanță a indicat aspectele ce au fost reținute prin procesul verbal de cercetare întocmit de inspectorii ITM, inclusiv faptele pentru care s-a apreciat că s-ar face vinovată societatea V.
După expunerea acestor fapte, prima instanță a indicat în drept prevederile art. 1357 alin.1 Cod civil și a apreciat că apelanta-pârâta se face răspunzătoare de faptul că, în calitate de angajator, nu a utilizat personal de deservire autorizat pentru activitățile de legale/dezlegare pachete profile metalice și stivuirea în depozitul de tablă, respectiv personal care nu a fost instruit corespunzător, în condițiile prevăzute de lege. În acest context, prima instanță a reținut încălcarea de către apelanta-pârâtă a dispozițiile art. 14 lit. e din Legea nr. 64/2008 și art. 13 lit. f, lit. i și art. 20 alin. 1 lit.b din Legea nr. 319/2006, încălcare ce a condus la decesul angajatului său, tatăl reclamantei.
Deși prima instanță nu a arătat distinct care sunt condițiile antrenării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, nu se poate reține o nemotivare privind aprecierea intervenirii răspunderii pentru fapta proprie. În acest sens, se constată că prima instanță a indicat fapta ilicită reținută, urmarea produsă în urma acestei fapte, forma de vinovăție a apelantei, precum și prejudiciul moral cauzat intimatei-reclamante.
Drept urmare, hotărârea primei instanțe este motivată și în referire la răspunderea civilă delictuală a apelantei pentru fapta proprie, arătându-se în cuprinsul său considerentele de fapt şi de drept în temeiul cărora instanța şi-a format convingerea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a societății angajatoare, potrivit art. 1357 Cod civil.
Drept consecință, acest motiv de ale este unul neîntemeiat.
În continuare, apelanta-pârâtă a invocat că prima instanța nu a analizat apărările sale din întâmpinare privind actele de constatare a accidentului de muncă, susțineri ce au fost reluate prin cererea de apel.
Astfel, se observă că prin întâmpinarea depusă în prima instanță, apelanta a indicat, în esență, limitele constatărilor făcute de inspectorii ITM și ISCIR, limite reieșite din obiectul cercetării efectuate de aceștia, fără ca inspectorii să concluzioneze asupra tuturor circumstanțelor cazului, iar instanța de judecată are posibilitate de a face o cercetare mai extinsă.
Apelanta-pârâră nu a arătat în concret, nici prin întâmpinare și nici prin motivele de apel, ce aspecte nu au fost avute în vedere de către inspectorii care au efectuat cercetările evenimentului soldat cu moartea numitului C S.
Cu toate acestea, apelanta a indicat aspectele ce reies, după aprecierea sa, din declarațiile martorilor la eveniment, aspecte ce duc la reținerea unei culpe a numitului C S în producerea rezultatului accidentului. De aici se poate deduce că aceasta a apreciat că prima instanță nu a analizat efectele actelor întocmite de inspectorii ISCIR și ITM și în raport cu eventuala culpă a angajatului.
Curtea constată că într-adevăr apelanta-pârâtă a invocat inacțiunea numitului S C și culpa acestuia în producerea prejudiciului și reținerea aplicabilității art. 1371 Cod civil.
Însă, prima instanță a apreciat că nu sunt aplicabile prevederile art. 1371 Cod civil privind reținerea culpei victimei întrucât reclamanta are calitatea de victimă și nu a angajatul decedat, astfel că în mod firesc prima instanță nu a mai analizat susținerile apelantei.
Drept urmare, nu se impunea ca prima instanță să analizeze separat susținerile apelantei privind limitele proceselor verbale și posibilitatea analizei în cadrul litigiului a unor aspecte suplimentarea acestor acte, în contextul în care apărările pârâtei au fost făcut în susținerea culpei angajatului decedat.
Față de cele indicate, se constată că și acest motiv de apel este unul neîntemeiat.
În referire la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 1371 alin. 1 Cod civil, se reține că acestea prevăd că: „În cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.”
Prima instanță a apreciat că intimata-recalmată are calitatea de victimă și nu se poate reține acesteia nicio contribuție la producerea prejudiciul invocat.
Față de această reținere, se are în vedere că din interpretarea dispozițiilor art. 1394 alin. 2 Cod civil, se deduce că se poate acoperi și prejudiciul nepatrimonial cauzat altor persoane de decesul victimei, persoane ce au calitate de victime indirecte suferind un prejudiciu prin ricoșeu cauzat de prejudiciu inițial (deces) provocat direct și nemijlocit printr-o faptă ilicită victimei imediate.
Astfel, intimata-reclamantă are calitatea de victimă indirectă invocând un prejudiciu nepatrimonial cauzat de moartea tatălui său. Decesul tatălui reclamante reprezintă prejudiciu inițial, prejudiciu provocat, în aprecierea reclamantei, de faptele apelantei V și a prepușilor acesteia. În acest context calitatea de victimă în sensul art. 1371 Cod civil o are victima imediată și nu cea prin ricoșeu.
Față de aceste considerente instanța de apel apreciază că în mod neîntemeiat prima instanță a apreciat că în analiza aplicabilității prevederile art. 1371 alin. 1 Cod civil se are în vedere eventualele fapte ale victimei indirecte.
Drept consecință, instanța de apel va analiza incidența în cauză a prevederilor art. 1371 alin. 1 Cod civil, dispoziții ce se referă la pluralitatea de vinovății, inclusiv a victimei, respectiv la existența unei fapte culpabile concurente a victimei care se înscrie în lanţul cauzal generator al prejudiciului şi care constituie o circumstanță legală de diminuare a obligației de despăgubire aflate în sarcina făptuitorului, astfel cum s-a reținut prin Î.C.C.J. în Decizia nr. 12/2016 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Apelanta a invocat omisiunea angajatului său, C S de a respecta indicația de a se îndepărta de pachete de profile metalice stivuite în timpul manevrei de ridicare a cârligului macaralei.
Un aspect sigur și necontestat este acela că numitul C S nu s-a îndepărtat suficient de profilele metalice depozitate, după finalizarea manevrei de dezlegarea a chingilor, și astfel a fost prins sub acestea când au fost dezechilibrate.
Pentru reținerea aplicabilității art. 1371 alin. 1 Cod civil se impune a se stabili dacă victimei i se poate reține o acțiune sau inacțiune cu vinovăție, intenție sau culpă, care a dus la cauzarea sau majorarea prejudiciului, sau nu le-a evitat, deși putea să o facă.
Potrivit art. 16 alin. 2 și 3 Cod civil „(2) Fapta este săvârşită cu intenţie când autorul prevede rezultatul faptei sale şi fie urmăreşte producerea lui prin intermediul faptei, fie, deşi nu îl urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii acestui rezultat.
(3) Fapta este săvârşită din culpă când autorul fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei, deşi trebuia să îl prevadă. Culpa este gravă atunci când autorul a acţionat cu o neglijenţă sau imprudenţă pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi manifestat-o faţă de propriile interese.”
Apelanta-pârâta a invocat culpa victimei în producerea decesului (prejudiciul primar).
Tatăl apelantei-reclamantei, C S, era angajat al societății A B, a cărei denumire s-a schimbat în S.C. V B S.A. – actuală V S R SA, începând cu data de 18.10.2006, în funcția de tinichigiu potrivit contractului individual de muncă depus la dosar la dosar ( fila 75 ds. Tribunal). Numitul C S a fost avizat în calitate de legător de sarcini-instalații de ridicat, în anii 2017-2019, potrivit procesului verbal nr. C921/306/14.02.2017 ( filele 191-193 ds. Tribunal), procesului verbal nr. C921/621/21.02.2018 (filele 188-190 ds. Tribunal ) și procesul verbal nr. C921/783/27.02.2019 (filele 185-187 ds. Tribunal).
Victima C S fusese detașată de la o altă secție, pentru desfășurarea activității în ziua accidentului, astfel cum reiese din declarațiile martorilor date în fața inspectorilor ITM, în fața instanței, și nu era avizată pentru activitatea de legător de sarcină, potrivit constatărilor inspectorilor ITM și ISCIR.
Potrivit instrucțiunilor de securitatea și sănătate în muncă – instalații de ridicare -Obligațiile legatorului de sarcina, la nivelul societății, valabile începând cu 27.06.2013, conform art. 27, legătorul de sarcina avea obligația de a interzice circulația persoanelor pe sub sarcina ridicată și să supravegheze să nu se facă transportarea sarcinilor pe deasupra locurilor de muncă…în caz contrar să îndepărteze, în prealabil toate persoanele la o distanță corespunzătoare (fila 102 vol I. ds. Tribunal).
Această obligație este apreciază de instanța de apel și în referire la propria persoană, legătorul de sarcini impunându-se a se îndepărta la o distanța corespunzătoare de locul de manevră.
Însă, instanța de apel reține, că potrivit declaraților date de M I și I D în fața inspectorilor ITM, din data de 08.10.2020 (filele 39, 42 vol. I, ds. Tribunal), reiese că după ce macaragiul a primit comanda de a ridica cârligul, respectiv că cei doi muncitori au finalizat manevra de desprindere a chingilor, acesta a avut nevoie de o pauză la toaletă, reluând manevra de ridicare a capului rulant spre TIR când a revenit. În fața instanței martorul I D a declarat că nu a avut loc nicio pauză.
Totodată, din declarația celor doi lucrători reiese cu certitudine că numitul I D a dat semnalul de finalizare a manevrei de desprindere a chingilor, acesta îndepărtându-se de profilele metalice. Însă nu se poate stabili în concret dacă numitul C S a comunicat finalizarea manevrei fie colegului I D, care a transmis la rândul lui macaragiului, sau dacă a comunicat direct macaragiului. Astfel, M I, macaragiu, a menționat că numitul I D avea atribuția de semnalizare, acesta dându-i semnalul de a ridica cârligul. Martorul I D a negat acest lucru, susținând inițial că C S i-a spus că e „gata” și „am dat comanda ridicarea macara”, completând ulterior că atât el cât și C S l-au anunțat pe macaragiu că au dezlegat chingile și poate ridica cârligul.
În fața instanței de apel, martorul I D, pe de o parte a menționat că a strigat la macaragiu „gata” pentru el și nu știe ce a făcut colegul său ( fiind vorba de C S) și pe de altă parte a arătat că s-a întors cu spatele și a strigat „gata” și a auzit „gata” și de C S, de unde a crezut că și macaragiu a auzit.
Așadar, Curtea constată că nu se poate stabili fără putința de tăgadă că numitul C S a dat semnalul de finalizare a activității ce-i intra în atribuții sau că, în cazul existenței unei pauze, acesta a cunoscut reluarea manevrei de ridicarea a capului rulant și implicit obligația de a se îndepărta.
Se are în vedere că membrii echipei nu se cunoșteau, proveneau de la secții diferințe, cu ocupații diferite, fiind după spusele martorului I D prima săptămână în care desfășurau activitate împreună, mai exact ziua accidentului fiind a 3-a zi de activitate.
În lipsa unui sistem organizat de prezentare și conștientizare de către muncitori a modalităților de semnalizare și de comunicate între membrii echipei, fără a se putea reține eventuala obișnuință la locul de muncă în cadrul aceleiași echipe, instanța de apel apreciază că raportat la probele administrate nu i se poate reține o culpă numitului C S.
Martorul, șeful serviciu depozite, B C, a declarat că instructajul din dimineața zilei de 07.10.20220 a privit modul de lucru, după aprecierea instanței de apel distribuirea sarcinilor, anume cine urma să manevrele capul rulant, cine să prindă în TIR țiglele și cine urma să le desprindă după depozitare.
Aspectual că victima avea o experiență în muncă de 14 ani și că fusese avizată trei ani consecutivi, anteriori, ca legător de sarcini, într-adevăr naște prezumția că aceasta trebuia să cunoască obligația de a se îndepărta de locul manevrei. Însă în lipsa dovezii din care să reiasă cu certitudine a cunoașterii demarării manevrei de ridicare a podului rulant, instanța de control nu poate constata culpa acestuia în producerea prejudiciului.
Drept consecință, instanța de apel apreciată că nu sunt aplicabile în cauză prevederile art. 1371 Cod civil, context în care și acest motiv de apel este unu neîntemeiat.
Apelanta-pârâtă a criticat și cuantumul prejudiciului stabilit de prima instanță, invocând și aspectul că nu s-a stabilit proporția răspunderii pentru fapta proprie și răspunderii în calitate de comitent. În referire la cuantumul prejudiciului a formulat apel și apelanta-reclamanta. Astfel, aceste motive de apel urmează să fie analizele împreună.
Curtea reține că art. 1391 alin. (2) Cod civil prevede că „instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu”.
Prejudiciul constă în rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană. În speță, este vorba de un prejudiciu moral care este reprezentat de suferința psihică resimțită de către apelanta-reclamantă urmare a accidentului de muncă din data de 07.10.2020, în urma căruia tatăl său, C S, a decedat, daunele morale acordate pentru acest prejudiciu fiind menit să compenseze sau să aline această suferință.
În evaluarea acestei suferinţe, se constată că practica judiciară în materie este constantă în sensul că daunele morale nu reprezintă o reparare a prejudiciului, ci ele au rolul de a compensa respectivul prejudiciu. Astfel, daunele morale acordate urmăresc să asigure părţii vătămate o alinare, în condiții de viaţă mai confortabile care să permită acesteia ca, la un moment dat, să se adapteze situaţiei şi să îşi reia activitatea desfăşurată anterior, pe toate planurile.
În stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie avut în vedere, pe de-o parte, dreptul apelantei- reclamante de a primi o compensație materială faţă de prejudiciul moral suferit de ordin afectiv (pretium affectionis), iar, pe de altă parte, faptul că această compensaţie materială nu trebuie să ducă la o îmbogăţire fără justă cauză. Astfel, suma acordată cu titlu de despăgubiri pentru daune morale nu trebuie să constituie nici o amendă nejustificată pentru autorul daunei, nici venituri nejustificate pentru rudele victimelor.
Mai reţine Curtea că nu există criterii legale precise şi matematice pentru cuantificarea prejudiciului moral. În acest caz, cuantumul daunelor morale se stabilește ca urmare a aplicării de către instanţă a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic şi psihic, importanţa valorărilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. Toate aceste criterii, însă, sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.
Chiar dacă într-adevăr proba prejudiciului în acest caz nu poate fi făcută, şi nici prejudiciul cuantificat, fiind vorba despre suferinţele psihice ale apelantului reclamant, acesta poate fi apreciat în baza dovezilor aflate la dosar, precum şi cu prezumţii simple judecătoreşti în privinţa durerii resimţite de rudele persoanei decedate.
În acest context, Curtea reține că în cauza dedusă judecății accidentul în care a decedat tatăl apelantei-reclamante i-a produs acesteia suferințe psihice însemnate, pierderea tatălui neputând fi într-adevăr niciodată înlocuită de prezența altor persoane în viața fiicei, cu atât mai mult cu cât în cazul de față este vorba de o pierdere bruscă.
Cu toate acestea, se impune menținerea unei proporţionalităţi între suferinţele provocate care, deşi nu pot fi cuantificate, trebuie cel puţin estimate, raportat la criteriile indicate.
Prin raportare la aceste criterii, Curtea constată că la momentul producerii tragicului accident numitul C S avea vârsta de 60 de ani, muncea în calitatea tinichigiu. Apelanta-reclamantă avea vârsta de 31 de ani, fiind căsătorită de 5 ani, potrivit certificatului de căsătorie (fila 125 vil I. ds. Tribunal), și locuia separat de tatăl său.
Potrivit declarației martorilor audiați în apel se poate reține că apelanta-reclamantă avea o relație apropiată cu tatăl său, respectiv vorbeau la telefon zilnic și se vizitau reciproc în weekend, locuind în același oraș. Martora S M, fosta concubină a defunctului C S, a arătat că apelanta-reclamantă primea ajutor financiar din partea tatălui său când aceasta avea nevoie. De asemenea, același martor a menționat că, apelanta nu muncea, iar soțul său era cadrul militar, iar după decesul tatălui său reclamanta a intrat în depresie, un an de zile neieșind din casă și plângea des.
Reclamanta a invocat că odată cu pierderea tatălui său a pierdut principalul sprijin emoțional și un important sprijin financiar, creând-i-se și și un sentiment general de anxietate în raport cu activitățile sale curente.
Apelanta reclamantă, în apel, a dovedit relația apropiată avută cu tatăl său, fiind singurul copil a acestuia, că acesta îi oferea un sprijin financiar când era nevoie, mama reclamantei fiind predecedată.
Astfel, Curtea reține că decesul tatălui apelantei -reclamante a dus la pierderea relației tata-fiică și a sprijinului defunctului, fie de ordin emoțional fie de ordin material, fiind de natură să-i cauzeze acesteia o suferință semnificativă, amplificată de pierderea intempestivă a singurului său părinte, în viață. De asemenea, decesul tatălui reclamantei, în mod evident, i-a creat un sentiment de insecuritate indus de pierderea mediului familial cu care acesta era obișnuit.
Cu toate acestea, Curtea apreciază că reclamanta a dovedit existența unei relații de familie care nu depăşea limitele unei relaţii de întrajutorare obișnuite între tată şi fiică, cu atât mai mult cu cât un aspect important îl reprezintă şi vârsta reclamantei, această având la data decesului tatălui său vârsta de 31 de ani, fiind o persoană adultă, capabilă de a se întreține şi a-şi întemeia propria familie.
Aşadar, din probele administrate în cauză nu rezultă că reclamanta era dependentă social, financiar ori emoțional de tatăl său, având propria viață privată.
Aspectele ce ține de efectele pe plan financiar a apelantei-reclamante, moștenirea unui apartament de la defunctul tată, nu reprezintă un criteriu ce ar termina micșorarea cuantumului prejudiciului față de cel apreciat de prima instanță, neputând reprezenta un criteriu obiectiv a se avea în vedere la cuantificarea prejudiciului moral.
Drept urmare, fără a minimaliza sau nega suferințele morale ale apelantei-reclamante, instanța de apel apreciază că suma de 50.000 Euro stabilită cu titlul de despăgubiri, constituie o reparație rezonabilă, echitabilă, justă şi suficientă pentru a acoperi durerea pricinuită prin dispariția bruscă din viața apelantei a tatălui său ca urmare a accidentului de muncă suferit, dar şi pentru suferința psihică resimțită ulterior decesului acestuia.
De asemenea, faptul că instanța nu acordă apelantei-reclamante suma în cuantumul solicitat, nu echivalează nici cu trecerea în derizoriu a suferinţei acesteia şi nici cu neanalizarea în concret a dificultăților prin care au trecut, ci reprezintă expresia aprecierii instanței ținând cont de circumstanțele mai sus analizate.
Astfel, motivele ambilor apelanți în referire la cuantumului prejudiciului stabilit de prima instanță, în contextul în care nu modifică soluția primei instanțe, sunt neîntemeiate.
În referire la motivul de apel invocat de apelanta-pârâtă privind lipsa defalcării sumei stabilite cu titlu de despăgubire raportat la cele două forme ale răspunderii civile delictuale, se constată că într-adevăr prima instanța a stabilit suma de 50000 euro despăgubiri, fără a individualiza cât de această sumă reprezintă prejudiciul acoperit pentru fapta proprie și cât în calitate de comitent.
Astfel, instanța de control judiciar are în vedere faptele ilicite imputate în nume propriu anume că pentru activitățile de legare/dezlegare pachete profile metalice și stivuirea in depozitul de tablă, în calitate de angajator nu a utilizat personal de deservire autorizat, care nu a fost instruit corespunzător, în condițiile prevăzute de lege, fiind încălcate dispozițiile art. 14 lit e din Legea nr. 64/2008, precum şi dispozițiile art. 13 lit. f, lit. i şi ale art. 20 alin. 1 lit. b din Legea nr. 319/2006.
De asemenea, are în vedere că s-a reținut că prepusul M I, în calitate de macaragiu a executat manevre necorespunzătoare cu podul rulant în timpul operațiunii de stivuire, iar prepusul B C, șef serviciu Depozite, nu a asigurat instruirea corespunzătoare a lucrătorilor aduși de la alte secții pentru operațiuni ce nu intrau în activitățile pentru care erau angajați/instruiți conform dispozițiilor legale.
Totodată, se mai are în vedere și modalitatea și contextul în care s-a desfășurat activitatea defunctului C S, delegat de la altă secție, fără o instruire corespunzătoare și verificarea cunoștințelor și însușirii regulilor de securitatea muncii, astfel cum s-a arătat la analiza eventualei culpe a angajatului.
Față de toate aceste criterii instanța de apel apreciază că apelantei V îi revine o răspundere pentru fapta proprie în cotă de 80% din prejudiciu stabilit și o răspundere în calitate de comitent în cotă de 20%.
Așadar, acest din urmă motiv de apel al apelantei-pârâte este unul întemeiat.
Față de motivul de al apelantei-reclamante privind respingea cererii accesorii de actualitate a prejudiciului cu rata inflației, Curtea apreciază că este neîntemeiat pentru motivele ce urmează.
În cauză, prima instanță a stabilit prejudiciul în Euro plătibil în Lei, la cursului BNR de la data plății, fără ca apelanta-reclamantă să conteste această modalitate de o plată.
Într-adevăr scopul actualizării în funcție de rata inflaţiei este acela al acoperirii pagubei efectiv înregistrate de către creditor prin devalorizarea înregistrată de monedă, prin scăderea puterii de cumpărare, pentru perioada cuprinsă între data scadenței şi data plății efective, respectiv acoperirea prejudiciului efectiv cauzat de fluctuațiile monetare potrivit art. 1535 alin. 4 Cod civil. Pornind de la această premisă, câtă vreme se admite că şi moneda euro este supusă devalorizării, mecanismul actualizării în funcție de rata inflației este pe deplin incidentă.
Însă instanța de apel apreciază că actualizarea cu rata inflației a monedei Euro se justifică dacă obligația de plată se face în moneda Euro și s-a născut dintr-un raport juridic cu elemente de extraneitate ce implică această monedă, situație ce nu poate fi reținută în cauză.
De asemenea, prin solicitarea despăgubirilor în Euro s-a optat pentru un mecanism de indexare a creanței principale, fiind realizată finalitatea conservării valorii creanței. Astfel, apelanta-reclamantă a cerut despăgubirile, iar instanța a obligat pârâta la plata despăgubirii în Euro, la cursul valutar BNR la data plății, drept consecință a devalorizării la care este supusă în mod constant moneda națională, iar prin această modalitate de stabilire a obligației de plată se acoperă chiar riscul acestei devalorizări, ca parte a despăgubirii ce li se cuvine părților.
Curtea mai are în vedere că diferența ratei inflației din zona euro se reflectă în plan național și în cursul valutar Euro-Leu.
În consecință, în mod întemeiat a respins prima instanță acest capăt accesoriu.
Față de toate considerentele instanța de apel, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod de procedură civilă va admite apelul formulat de apelanta-pârâtă V S R S.A. împotriva sentinței civile nr. … pronunțate de Tribunalul B – Secția I civilă și va schimba în parte sentința civilă, în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantei daune morale în cuantum de 50.000 euro (în lei la cursul BNR din ziua plății), respectiv 80% reprezentând cota aferentă răspunderii pentru fapta proprie și 20 % cota aferentă răspunderii în calitate de comitent şi dobânda legală, cu începere de la 07.10.2020 până la data plății efective.
Instanța de apel va înlătura dispoziția sentinței atacate contrară prezentei decizii și va menține celelalte dispoziții privind admiterea în parte a cererii de chemare în judecată și obligația de plată a cheltuielilor de judecată din prima instanță.
Totodată, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod de procedură civilă va respinge, ca neîntemeiat, apelul formulat apelanta-reclamantă S R împotriva aceleiași sentințe.
În referire la cererile accesorii a ambelor părți de plata a cheltuielilor de judecată aferente apelului, în temeiul art. 482 în referire la art. 453 Cod de procedură civilă instanța de apel le apreciază pe ambele ca neîntemeiate.
Astfel, pe de o parte se constată că, deși apelul apelantei pârâte a fost admis, acesta a nu dus doar la individualizarea răspunderilor civile delictuale reținute în cauză, fără a se aprecia că i s-a cauzat intimatei – apelante o situație defavorabilă în apel pentru a se reține calitatea acestea de parte care a căzut în pretenții și a pierdut procesului în sensul art. 453 alin. 1 Cod de procedură civilă.
Pe de altă parte se constată că motivele de apel invocate de apelanta-reclamantă au fost apreciate ca neîntemeiate, de asemenea neputându-se reține calitatea intimatei-pârâte ca fiind parte care a pierdut procesul în sensul aceluiași articol.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca neîntemeiat, apelului formulat de apelanta-pârâtă V S R S.A. cu domiciliul procesual ales la SCA „ I, D şi A” în … nr. …, bloc …, etaj 1, judeţul B, împotriva Încheierii de şedinţă din data de 28.03.2024, pronunţată în dosarul nr. … de Tribunalul B, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S R, cu domiciliul procesual ales la av. R B, str.T …
Admite apelul formulat de apelanta-pârâtă V S R S.A. împotriva sentinţei civile nr. … pronunţate de Tribunalul B – Secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S R.
Schimbă în parte sentinţa civilă nr. … pronunţată de Tribunalul B – Secţia I civilă, în sensul că:
Obligă pârâta să plătească reclamantei daune morale în cuantum de 50.000 euro (în lei la cursul BNR din ziua plăţii), respectiv 80% reprezentând cota aferentă răspunderii pentru fapta proprie şi 20 % cota aferentă răspunderii în calitate de comitent.
Înlătură dispoziţia contrară şi menţine celelalte dispoziţii.
Respinge, ca neîntemeiat, apelul formulat apelanta-reclamantă S R împotriva sentinţei civile nr. … pronunţată de Tribunalul B – Secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă V S R S.A.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea accesorie privind plata cheltuielilor de judecată din apel formulată de apelanta-pârâtă V S R S.A.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea accesorie privind plata cheltuielilor de judecată din apel formulată de apelanta-reclamanta S R.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de recurs se va depune la …
Pronunţată, astăzi 25.02.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Preşedinte,
Judecător,
Grefier,