Contrar celor reținute de instanța de fond, imobilul din …, b.dul … nr. …, bl. … parter, ap. …, nu putea fi încadrat în categoria de clădire rezidenţială, pe considerentul că imobilul nu era locuit din anul 2012 şi că reclamantul, proprietar al ap. … din acelaşi imobil, achita contravaloarea energiei electrice, raportat la acelaşi nr. loc consum …
Tocmai pe considerentul că imobilul nu era folosit, criteriile prevăzute la pct. 7, reţinut de instanţa de fond, nu erau îndeplinite, întrucât unul dintre criterii era acela al existenţei unei destinaţii finale date imobilului.
Cum în situaţia dată clădirea nu era folosită efectiv, prin urmare nu se putea susţine că avea stabilită o destinaţie finală, în sensul pct. 11 din HG 1/2016, identificarea imobilului ca având scop rezidențial sau nerezidențial, se impunea a fi făcută pe baza criteriilor de la pct. 5 alin. 4 şi pct. 6 alin. 2 din HG 1/2016, care fac trimitere la destinația rezultată din autorizația de construire (nu la destinaţia finală a imobilului).
Prin urmare, potrivit pct. 6.2 din HG 1/2016, imobilul putea fi considerat rezidenţial, în condiţiile în care nu se desfăşura nicio activitate în imobil, iar această destinație ar fi reieşit din autorizația de construire.
Cum în situaţia de faţă din Autorizația de construire nr. …/18.07.2002, se reţine că a fost autorizată executarea lucrărilor de amenajare spaţiu comercial şi extindere apartament pentru imobilul situat în mun. …, b.dul …, nr. …/3, urmare a cererii formulate de dl I S, în mod corect organul fiscal a reţinut caracterul nerezidenţial al imobilului, actele administrativ fiscale contestate fiind corect emise.
Curtea de Apel Galaţi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Decizia nr. 1032 din data de 30.12.2024
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului V – Secţia a II-a Civilă de Contencios administrativ şi fiscal la data de 04.07.2023 sub nr. …/91/2023, reclamantul I B a solicitat, în contradictoriu cu pârâta UAT F, suspendarea executării Deciziei de Impunere nr. …/21.03.2023 şi a Deciziei nr. …/21.03.2023, în temeiul art.15 din Lg.554/2004, până la soluționarea definitivă a cauzei, precum și anularea Deciziei nr. …/23.05.2023 de soluționare a contestației administrative prealabile și, pe cale de consecință, a Deciziei de Impunere nr. …/21.03.2023 şi a Deciziei nr. …/21.03.2023.
Prin încheierea din data de 23.01.2024, Tribunalul V a admis cererea de suspendare executare act administrativ, astfel că a dispus, în baza art. 15 din Legea 554/2004 suspendarea executării deciziilor de impunere nr. …/21.03.2023 şi decizia nr. …/21.03.2023, până la soluţionarea cauzei.
Prin Sentința civilă nr. 183/10.05.2024, Tribunalul V a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant şi a anulat decizia nr. …/23.05.2023 de soluţionare a contestaţiei şi decizia de impunere nr. …/21.03.2023 şi decizia nr. …/21.03.2023 cu privire la impozitul pe clădiri și accesorii datorate de către reclamant.
În termen legal, pârâtul Municipiul F a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 183/10.05.2024 pronunţată de Tribunalul V, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă şi solicitând admiterea recursului formulat.
În motivare, a susținut că, la data de 15.03.2023, intimatul reclamant a depus raport de evaluare şi declaraţie fiscală prin care îşi asumă faptul că imobilul este nerezidenţial, iar decizia contestată a fost emisă pentru anul 2023 în baza dispozițiilor art. 110 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare, cuprinzând impozitul recalculat pentru anii 2018-2023.
Recurentul a invocat prevederile art. 495 litera a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, şi a apreciat că rezultă cu certitudine că potrivit actului de proprietate reclamantul deţine o clădire nerezidențială și avea obligația depunerii declarației despre care face vorbire dispoziţia legală mai sus menţionată, consecința nedepunerii unei astfel de declarații în prezenta speță a conducând la recalcularea impozitului pe clădiri, sens în care a fost emisă Decizia de impunere pe anul 2023, cu impozitul corectat pentru anii 2018-2023.
Față de motivele invocate de reclamant, cu referire la faptul că spațiul situat în …, B-dul. … nr. …, ap… nu are destinația de spațiu comercial, a arătat recurentul că acest apartament (spațiu) are destinație de spațiu nerezidențial, potrivit destinației obținute în conformitate cu Autorizația de construire nr. …/18.07.2002, destinație ce nu este condiționată de desfășurarea unei activități, conform prevederilor art. 453 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, și a punctului (5) alin. 4 din Hotărârea nr. I/2016 (partea a II-a) pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal.
Concluzionând, a apreciat că spațiul în discuție este unul nerezidențial având în vedere că proprietarii clădirilor au obligația să anexeze la declarațiile fiscale documente justificative din care să reiasă destinația clădirii, precum contracte de închiriere, contracte de comodat, autorizații de construire etc.
A susţinut recurentul că, în cazul de față are aplicabilitate Autorizația de construire nr. …/18.07.2002 emisă pentru „Amenajare spațiu comercial și extindere apartament”, ceea ce justifică impozitarea clădirii drept nerezidențială ca fiind corectă și legală.
Intimatul reclamant I B nu a formulat întâmpinare, însă a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurată ca temeinică și legală.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate, care se subsumează dispozițiilor art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat avându-se în vedere următoarele:
Cu privire la cazul de casare invocat se reţine că, principal acesta vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
Circumscris acestui motiv de recurs, s-a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 453 din Codul fiscal şi a pct. 7 din Titlul IX Impozite şi taxe locale Cap.I Dispoziţii generale Secţiunea 1 Definiţii din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal aprobate prin HG nr. 1/2016, respectiv cu privire la natura destinaţiei imobilului din …, b.dul … nr. …, bl. … parter, ap. …-…, proprietatea intimatului reclamant, din punct de vedere fiscal.
Din actele cauzei se reţine că intimatul reclamant a dobândit proprietatea imobilului mai sus menţionat, compus dintr-un spaţiu comercial, ap. 3 – 1, ce are un birou, un depozit, o baie şi un hol, în suprafaţă utilă de 34,63 mp teren, astfel cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare nr. …/24.02.2012 întocmit la BNP I C.
Faţă de disp. art. 495 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, potrivit cărora în vederea stabilirii impozitelor și taxelor locale pentru anul fiscal 2016, se stabilesc următoarele reguli: … persoanele fizice care la data de 31 decembrie 2015 au în proprietate clădiri nerezidențiale sau clădiri cu destinație mixtă au obligația să depună declarații până la data de 31 mai 2016 inclusiv, conform modelului aprobat prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului cod.
În ceea ce priveşte acest aspect, instanţa de fond a reţinut că deşi reclamantului îi revenea obligaţia de a depune declaraţie pentru stabilirea impozitului pe clădiri nerezidenţiale sau clădiri cu destinaţie mixtă, acesta nu s-a conformat acestei obligaţii.
Conform art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în înțelesul prezentului titlu, expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
e) clădire nerezidențială – orice clădire care nu este rezidențială;
f) clădire rezidențială – construcție alcătuită din una sau mai multe camere folosite pentru locuit, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, care satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii.
Analizând dispozițiile legale prevăzute în Titlul IX – Impozite și taxe locale, Cap. I – Dispoziții generale, Secțiunea 1 – Definiții din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Curtea reţine că, potrivit punctului 5, pct. 6 și pct. 7 din Hotărârea nr. 1/2016 privind aprobarea N.M. pentru aplicarea Legii 207/2015 privind Codul fiscal:
5. (1) În înțelesul art. 453 lit. e) din Codul fiscal, în categoria clădirilor nerezidențiale sunt incluse acele clădiri care sunt folosite pentru activități administrative, de agrement, comerciale, de cult, de cultură, de educație, financiar-bancare, industriale, de sănătate, sociale, sportive, turistice, precum și activități similare, indiferent de utilizare și/sau denumire, fără ca aceasta să intre în categoria clădirilor rezidențiale.
….
(4) Clădirile în care nu se desfășoară nicio activitate sunt considerate rezidențiale sau nerezidențiale în funcție de destinația care reiese din autorizația de construire.
De exemplu, sunt clădiri nerezidențiale: o clădire de birouri, un magazin, o fabrică, o clădire unde se desfășoară activitate de asigurare, un spital, o școală, un hotel.
6. (1) În înțelesul art. 453 lit. f), clădirile rezidențiale sunt clădiri folosite pentru locuit, alcătuite din una sau mai multe camere, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, care satisfac cerințele de locuit ale unei persoane sau familii și care nu sunt folosite pentru desfășurarea unor activități economice.
(2) Clădirile în care nu se desfășoară nicio activitate sunt considerate rezidențiale dacă aceasta este destinația care reiese din autorizația de construire.
7. Pentru încadrarea în una dintre categoriile de la art. 453 lit. d) – f) din Codul fiscal, se are în vedere destinația finală a clădirilor, inclusiv în cazul în care acestea sunt utilizate de alte persoane decât proprietarii lor, precum și modul de înregistrare a cheltuielilor cu utilitățile. Proprietarii clădirilor vor anexa la declarațiile fiscale orice document din care reiese destinația clădirii, precum: contracte de închiriere, contracte de comodat, autorizații de construire și orice altele documente justificative.
11. În înţelesul prezentelor norme metodologice, termenii şi noţiunile de mai jos au următoarele înţelesuri: g) destinaţie finală- modul în care o clădire sau un teren este folosit efectiv de utilizatorul final.
În cauză, relevante sunt dispozițiile cuprinse la pct. 5 alin. 4 și pct. 6 alin. 2 din Titlul IX Cap. I Secțiunea 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, potrivit cărora clădirile în care nu se desfășoară nicio activitate sunt considerate rezidențiale sau nerezidențiale în funcție de destinația care reiese din autorizația de construire.
Contrar celor reținute de instanța de fond, imobilul din …, b.dul … nr. …, bl. …parter, ap. 1-3, nu putea fi încadrat în categoria de clădire rezidenţială, pe considerentul că imobilul nu era locuit din anul 2012 şi că reclamantul, proprietar al ap. … din acelaşi imobil, achita contravaloarea energiei electrice, raportat la acelaşi nr. loc consum 6849300.
Tocmai pe considerentul că imobilul nu era folosit, criteriile prevăzute la pct. 7, reţinut de instanţa de fond, nu erau îndeplinite, întrucât unul dintre criterii era acela al existenţei unei destinaţii finale date imobilului.
Cum în situaţia dată clădirea nu era folosită efectiv, prin urmare nu se putea susţine că avea stabilită o destinaţie finală, în sensul pct. 11 din HG 1/2016, identificarea imobilului ca având scop rezidențial sau nerezidențial, se impunea a fi făcută pe baza criteriilor de la pct. 5 alin. 4 şi pct. 6 alin. 2 din HG 1/2016, care fac trimitere la destinația rezultată din autorizația de construire (nu la destinaţia finală a imobilului).
Prin urmare, potrivit pct. 6.2 din HG 1/2016, imobilul putea fi considerat rezidenţial, în condiţiile în care nu se desfăşura nicio activitate în imobil, iar această destinație ar fi reieşit din autorizația de construire.
Cum în situaţia de faţă din Autorizația de construire nr. …/18.07.2002, se reţine că a fost autorizată executarea lucrărilor de amenajare spaţiu comercial şi extindere apartament pentru imobilul situat în mun. …, b.dul …, nr. 45/3, urmare a cererii formulate de dl I B, în mod corect organul fiscal a reţinut caracterul nerezidenţial al imobilului, actele administrativ fiscale contestate fiind corect emise.
În consecință, sunt întemeiate criticile recurentei-pârâte privind aplicarea greşită de către instanța de fond a prevederilor art. 453 din Codul fiscal şi a pct. 7 din Titlul IX Impozite şi taxe locale Cap.I Dispoziţii generale Secţiunea 1 Definiţii din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal aprobate prin HG nr. 1/2016.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., Curtea va admite recursul, va casa în tot sentința recurată și, în rejudecare, va respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Autorul sintezei
judecător Liliana Angelica Onişor