Raționamentul instanței de apel privind interpretarea clauzei 1.2. din contractul părților și concluzia în sensul că o comandă fermă era imposibil să fie livrată în aceeași zi, nu constituie o prezumție judiciară în sensul art. 327 C. proc. civ. Întrucât (…) derivă din interpretarea unei dispoziții contractuale, motiv pentru care concluzia cu care recurenta nu este de acord poate fi analizată prin prisma legalei aplicări a dispozițiilor art. 1270 C. civ., raportat la dispozițiile contractuale. Așadar, aceasta nu reprezintă o încălcare a principiului nemijlocirii administrării probatoriului sau al contradictorialității, cu atât mai mult cu cât interpretarea acestor dispoziții contractuale constituie un aspect pus în discuția părților.
Curtea reține că în mod neîntemeiat a susținut recurenta că hotărârea recurată nu este motivată din perspectiva dispozițiilor art. 1556 alin. (1) C. civ., odată ce instanța de apel a arătat raționamentul prin care, urmare a interpretării dispozițiilor contractuale din cauza 1.2. și a probelor administrate în privința comenzilor ferme emise, a concluzionat în sensul inexistenței obligației intimatei-reclamante-pârâte R P S.R.L. de a livra încă 5000 litri de produs „Power Corn Messis 20.20.20”. Altfel spus, odată ce prima condiție pentru a putea fi apreciată ca întemeiată exceptio de de non adimpleti contractus (excepția de neexecutare a contractului), respectiv aceea de a exista obligații, derivând dintr-un contract sinalagmatic și care să fie exigibile, nu a fost considerată ca întemeiată, nu se impunea ca instanța de apel să parcurgă și verificarea îndeplinirii celorlalte condiții derivând din dispozițiile art. 1556 alin. (1) C. civ., odată ce acestea trebuie îndeplinite cumulativ.
Așadar, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) este neîntemeiat, din această perspectivă.
Recurenta a susținut existența unor motive contradictorii, precum și lipsa unui raționament propriu al instanței de apel, pe care instanța de recurs are a le analiza simultan cu susținerea privind greșita neraportare la dispozițiile art. 1266 C. civ. privind regulile de interpretare a contractului după voința concordantă a părților, motive care, prin raportare la argumentele pe care s-au bazat, se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. Civ.
Curtea de Apel Galați – Secția a II-a Civilă
Decizia civilă nr.97/19.09.2024
1.Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila, la data de 11.02.2021 sub nr. …2021, reclamanta SC RP S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei SC CD SRL la plata sumei de …5,61 lei, astfel: 20… lei reprezentând mărfuri livrate și neachitate la scadență conform contractul nr. 1…/13.11.2019; 17… lei reprezentând penalități de întârziere de 0,1%/zi calculate în contractul nr. 1../13.11.2019; 60.. lei reprezentând penalități de întârziere de 0,1%/zi în contractul nr. 11../13.11.2019.
În motivare reclamanta a precizat că la data de 13.11.2019, s-au stabilit relații comerciale cu pârâta în vederea livrării de produse fertilizante solide și lichide pentru terenuri agricole. În acest sens, reclamanta a întocmit proiectele contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1107, 1108, 1160 din 13.11.2019, fiecare pentru câte un produs anume. Proiectele de contract au fost semnate de către beneficiar la sediul său și restituite reclamantei pentru perfectare și comunicarea câte unui exemplar către beneficiar. Produsele în ambalaje corespunzătoare au fost livrate beneficiarului conform comenzilor emise de acesta fiind recepționate la sediul beneficiarului fără a se formula obiecțiuni cu privire la cantitate sau calitate. Din valoarea totală a contractului de 27… lei, beneficiarul a achitat la 14.01.2021 și respectiv 28.01.2021, doar suma de 79… lei, înregistrându-se un debit în suma de 20… lei. S-au înregistrat cu ocazia celor 2 plăți un număr de 83, respectiv 96 zile de întârziere față de scadența pentru care s-au calculat penalități de întârziere în sumă de 6… lei. În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1350 Cod procedură civilă, cu referire la art. 3 pct. 3.6 și art. 6 pct. 6.2 din contracte.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin a solicitat admiterea excepției lipsei de obiect cu privire la primul capăt de cerere și respingerea acțiunii ca fiind lipsită de obiect cu privire la primul capăt de cerere; excepția lipsei de interes privitoare la primul capăt de cerere, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte respingerea acțiunii ca fiind lipsită de obiect cu privire la primul capăt de cerere, pârâta a arătat că a achitat debitul principal, în cuantum de 200000 lei.
Pe fond a invocat excepţia de neexecutare a contractului de către reclamantă deoarece aceasta a livrat un total de 20… litri din cei 25… litri stabiliți prin contract. Cu privire la penalitățile contractuale a susţinut pârâta că se solicită penalități pentru anumite mărfuri achitate în avans şi dublează cuantumul penalităţilor în propriul calcul.
A solicitat pârâta, prin cerere reconvențională, obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 22… lei, cu titlu de penalități datorate conform art. 6.3 din Contractul nr. 11../13.11.2019, cu plata cheltuielilor de judecată.
La data de 22.04.2021 reclamanta-pârâtă a depus întâmpinare la cererea reconvențională şi răspuns la întâmpinarea formulată de pârâta reclamantă. Prin întâmpinare a solicitat respingerea cererii reconvenționale ca neîntemeiată.
2.Sentinţa instanţei de fond
Prin sentința civilă nr. 9../2.03.2023 a Judecătoriei Brăila a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei-reclamante la plata sumei de 20… lei ca rămas fără obiect.
A fost admisă în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta-pârâtă R P S.R.L. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă C D S.R.L.
A fost obligată pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte suma de 45… lei, reprezentând penalităţi contractuale conform contractelor nr. 11.. şi nr. 1… din 13.11.2019.
A fost respinsă cererea de chemare în judecată în rest.
A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă C D S.R.L. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă R P S.R.L., ca neîntemeiată.
A fost obligată pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte suma de 10… lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Apelul
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta-reclamanta SC C D SRL solicitând: în principal, anularea în parte a hotărârii și anularea încheierii apelate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare; într-un prim subsidiar, anularea în parte a hotărârii apelate și anularea încheierii apelate și, reținând cauza spre rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată și admiterea cererii reconvenționale așa cum a fost formulată; într-un al doilea subsidiar schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată și admiterii cererii reconvenționale așa cum a fost formulată.
4. Decizia instanţei de apel
Prin decizia civilă nr. 1../28.03.2024 pronunţată de Tribunalul Brăila a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta C D S.R.L. împotriva sentinţei nr. 9../2.03.2023 şi a încheierii din data de 2.11.2022, pronunțate de către Judecătoria Brăila în dosarul nr.1..9/196/2021, în contradictoriu cu intimata R P S.R.L.
A fost obligată apelanta să plătească intimatei suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judecată.
5. Recursul
Împotriva deciziei civile nr. 1../28.03.2024 şi a încheierii de amânare a pronunţării din data de ….2024 pronunţate de Tribunalul Brăila a declarat recurs pârâta C D SRL, solicitând admiterea acestuia, casarea Deciziei și a încheierii și să dispună, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Brăila față de motivele de recurs ce vizează greșita aplicare a normelor procedurale reprezentate de dispozițiile art. 480 alin. (3) Cod procedură civilă şi, în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare față de celelalte motive de recurs.
Solicită în toate cazurile, în temeiul art. 723-724 C.proc.civ., restabilirea situației anterioare prin întoarcerea executării voluntare a obligațiilor confirmate în mod executoriu de Tribunalul Brăila prin decizia atacată.
Solicită obligarea intimatei la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
5.1. Motivarea în fapt şi în drept a recursului
Recurenta critică decizia instanţei de apel şi încheierea de amânare a pronunțării pentru nelegalitate, întemeindu-şi recursul, în drept, pe dispozițiile art.488 alin.(1) pct.5, pct. 6 şi pct. 8 Cod procedură civilă.
Sub un prim motiv, întemeiat pe disp. art. 488 alin.(1) pct. 5 Cod de procedură, recurenta apreciază că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură reprezentate de art. 480 alin.(3) Cod de procedură civilă, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Arată că prin apelul formulat a solicitat instanței de apel, în principal, anularea în parte a hotărârii și anularea încheierii apelate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.
Precizează că acest motiv de apel și solicitarea de retrimitere a cauzei spre rejudecare au fost fundamentate pe împrejurarea că au fost respinse obiecțiunile la raportul de expertiză privitoare la imputația plății și mecanismul de plată, cu motivarea că vor fi avute în vedere pe fondul cauzei, însă instanța nu a făcut nicio analiză asupra acestora.
Susţine că solicitarea de trimitere spre rejudecare întemeiată pe dispozițiile art. 480 alin. (3) C.proc.civ. era derivată din nemotivarea hotărârii judecătorești pronunțate în primă instanță cu privire la niște apărări esențiale pe care însăși prima instanță le-a catalogat ca fiind apărări pe fondul cauzei.
Consideră că instanţa de apel a ignorat faptul că art. 480 alin (3) C.proc.civ. consacră ideea că se trimite cauza spre rejudecare nu numai în ipoteza în care acțiunea a fost respinsă în baza unei excepții procesuale, ci și atunci când instanța nu motivează o apărare de fond esențială în dosar, întrucât, în mod firesc, nu există o judecată a fondului care să dezlege acele aspecte invocate.
Menţionează că lipsa motivării unor argumente și apărări echivalează cu o lipsă a judecății fondului, întrucât premisa logică a existenței unei judecății asupra fondului este ca argumentele și apărările de fond să fie soluționate în integralitatea lor.
Arată că în măsura în care apelantul a solicitat prin cererea de apel în condițiile art. 480 alin. (3) C.proc.civ trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța nu are nicio marjă de apreciere în privința oportunității unei asemenea măsuri, aceasta fiind datoare să pronunțe soluția edictată de lege și solicitată de partea interesată.
Apreciază că prin neaplicarea dispozițiilor art. 480 alin. (3) C.proc.civ., recurenta a fost lipsită de posibilitatea de a beneficia de avantajele unei duble judecăți în fond a dosarului, dat fiind faptul că în cazul pronunțării unei hotărâri pe fond direct în apel, partea interesată este lipsită de a beneficia, spre exemplu, de aprecierea probelor de două instanțe, întrucât această operațiune nu este admisibilă în recurs.
Susţine, de asemenea, că în cauză nu a fost pusă în discuţia părţilor incidența dispoziţiilor art. 1226, art. 1227 şi art. 1556 alin.(2) Cod civil, aspect ce rezultă din încheierea de dezbateri din data de 14.03.2024.
Consideră că în cazul în care instanța de apel considera că sunt incidente în cauză aceste dispoziții legale era necesar să fie puse în discuția părților, în temeiul art. 14 alin. (6) C.proc.civ.
Apreciază că prin depășirea limitelor învestirii și a încălcării principiul disponibilității, instanța a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ.
Prin urmare, instanța de apel, prin hotărârea dată, a încălcat principiul contradictorialității, precum şi dreptul la apărare prevăzut de art. 13 C.proc.civ., întrucât recurenta nu a avut posibilitatea de a îşi expune punctul de vedere cu privire la eventuala incidență a acestor norme legale.
Sub un alt aspect, recurenta invocă faptul că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea principiului nemijlocirii administrării probatoriului şi contradictorialității.
Precizează că, în prezenta cauză, instanța de apel şi-a bazat considerentele decizorii pe o prezumție judiciară, stabilită în lipsa dovezilor faptului vecin și conex. Mai mult, instanța de apel nu a pus în discuția părților nici faptul vecin și conex și nici incidența vreunei prezumții judiciare, prin aceasta încălcându-se și principiul contradictorialității prevăzut de art. 14 alin. (6) C.proc.civ.
Arată că principiul nemijlocirii și principiul contradictorialității sunt prevăzute în norme a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ, hotărârea fiind astfel nelegală și se impune casarea acesteia.
În ceea ce privește motivul de casare prev. de art. 488 alin.(1) pct. 6 Cod de procedură civilă, arată că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura cauzei, nefiind aplicabile în prezenta cauză a disp. art. 1226, art. 1227 şi art. 1556 alin.(2) Cod civil.
Susţine că soluțiile de respingere a motivului de apel referitor la faptul că R P avea obligația de a livra până la data de 15.03.2020 cantitatea de 34.000 litri din produsul Green Leaf, iar C D avea obligația de plată a prețului aferent numai acestei tranșe de produse, precum şi respingerea excepției de neexecutare au fost motivate de către instanța de apel prin raportare la motive străine de natura pricinii.
Întrucât instanța de apel a analizat situația de fapt prin raportare la norme legale care nu sunt aplicabile în prezenta cauză, fiind străine de natura cauzei, apreciază că hotărârea instanței de apel este nelegală și se impune casarea acesteia.
Un alt motiv de recurs vizează faptul că hotărârea recurată nu este motivată sub aspectul analizei disp. art. 1556 alin.(1) Cod civil.
Arată că din analiza deciziei recurate nu rezultă analiza instanței de apel asupra condițiilor prev. de art. 1556 alin.(1) Cod civil, aceasta limitându-se la a concluziona că dacă C D nu a comandat întreaga cantitate de produs menționată în Contract, obligația celeilalte părți de livrare nu exista.
Apreciază că prin aceasta nu se poate considera că soluția de respingere a excepției de neexecutare este motivată, întrucât motivarea nu prezintă raționamentul instanței de apel cu privire la toate condițiile prevăzute de art. 1556 alin. (1) C.civ.
Având în vedere toate aspectele arătate, consideră că hotărârea recurată nu întrunește exigențele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C.proc.civ., fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ, astfel încât hotărârea recurată este nelegală și se impune casarea acesteia.
În ceea ce priveşte apărarea formulată de C D, conform căreia RP a solicitat penalități pentru anumite mărfuri facturate în avans, arată că instanţa a respins acest motiv citând în mod expres disp. art. 2.2-2.4 din contract, care arată în mod clar că termenul de plată se calculează în funcție de momentul livrării, deşi a aplicat un raționament contradictoriu, potrivit căruia termenul de plată se calculează în funcție de termenul de comandă fermă.
Prin urmare, consideră că motivarea instanței de apel cu privire la calculul termenului de plată și implicit cu privire la calculul penalităților este contradictorii, întrucât, pe de-o parte, instanța de apel se raportează la termenul contractual de livrare, iar, pe de altă parte, instanța de apel se raportează la termenul la care au fost efectuate comenzi ferme.
Susţine că motivarea instanței de apel cu privire la acest aspect este contradictorie, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ, hotărârea fiind astfel nelegală și se impune casarea acesteia.
Recurenta apreciază că hotărârea recurată nu conține raționamentul propriu al instanţei de apel.
Susţine că prin considerentul decizoriu, în sensul că toată cantitatea de 44.000 litri se încadra în prima etapă contractuală, cu dată scadentă 10.10.2020, instanța de apel a concluzionat anumite aspecte, fără a avea în spate vreun raționament propriu sau cel puțin fără prezentarea unui astfel de raționament.
Prin urmare, consideră că instanța de apel nu prezintă niciun raționament propriu pentru concluziile prezentate prin considerentele decizorii, hotărârea nefiind motivată sub acest aspect. Nu se poate considera că prin simpla evidență (din punctul de vedere al instanței de apel) a anumitor aspecte se motivează o hotărâre judecătorească, ce ar trebui să reprezinte o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu judecătoresc.
O astfel de motivare a instanței de apel nu întrunește exigențele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C.proc.civ., fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ. Prin urmare, hotărârea recurată este nelegală și se impune casarea acesteia.
Recurenta critică hotărârea pentru nelegalitate şi sub aspectul faptului că aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la interpretarea contractului. În acest sens invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1266 și art. 1267 Cod civil, care nu au nimic în comun cu prezenta cauză, întrucât nu lămuresc interpretarea contractului sub aspectul scadenţei obligației de plată, precum și problema imputației plătii.
Astfel, prin aplicarea unor texte de lege inaplicabile în cauză raportat la problemele contencioase aflate în discuţie, consideră că instanța a aplicat și interpretat greșit normele de drept material.
Un alt motiv de recurs vizează neaplicarea normelor incidente în speţă, respectiv a art. 1266 Cod civil.
Arată că instanța de apel, rejudecând cauza, a procedat la interpretarea proprie a clauzelor contractuale prevăzute de art. 2.2. – 2.4. Pe lângă faptul că instanța de apel nu a arătat pe ce modalitate de interpretare s-a bazat în motivarea hotărârii, aceasta interpretează scadența obligației de plată a prețului prin raportare la momentul comenzii efectuate de recurentă, în pofida faptului că aceasta era stipulată contractual strict şi exclusiv în raport de momentul livrării.
Precizează că, potrivit clauzelor contractuale, plata prețului se va face la un anumit termen dacă marfa va fi livrată până la un anumit termen, fiind irelevantă data comenzii.
Arată că termenul „a livra” în cazul unui contract de vânzare, conform dispozițiilor substanțiale reprezentate de art. 1685 C.Civ., înseamnă predarea și intrarea în posesia efectivă a cumpărătorului a bunului contractat. Instanța de apel, prin interpretarea sa proprie, a adăugat condiții contractuale, susținând că, chiar dacă marfa ar fi fost comandată, dar livrată ulterior termenului contractual, aceasta trebuia plătită ca și cum ar fi fost livrată în cadrul primei etape contractuale, adică până la data de 15.03.2020.
Susţine că prin aceasta instanța de apel lipsește de orice efect dispozițiile art. 2.2. – 2.4. din Contract, iar în interpretarea instanței de apel, s-ar ajunge la situația în care, deși comanda fermă a fost efectuată anterior datei de 15.03.2020, iar livrarea s-a efectuat la data de 10.10.2020, termenul de plată se împlinea la această dată, cumpărătorul fiind obligat să plătească marfa în ziua livrării. Or, clauzele art. 2.2. – 2.4. din Contract dispun în mod imperativ, conform voinței reale a părților, în mod invers, în sensul în care plata se va face în diferiți ani în funcție de momentul livrării, iar nu în momentul comenzii ferme.
Consideră că prin această interpretare proprie, instanța de apel a încălcat atât normele referitoare la interpretarea contractului, respectiv art. 1266 alin. (1) C.civ. cât și forța obligatorie a contractului, regulă prevăzută de art. 1270 alin. (1) C.civ, aplicând greșit norme de drept material, motivul de recurs fiind cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ.
În ceea ce privește recursul împotriva încheierii din 14.03.2024, prin care a fost respinsă proba cu expertiză contabilă ca nefiind utilă, arată că motivarea instanței de apel nu întrunește exigențele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C.proc.civ.
Susţine că respingerea unei probe „ca nefiind utilă” nu poate fi considerată ca reprezentând o motivare a acestei soluții. Prin urmare, consideră că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ., încheierea atacată cu prezentul recurs fiind nelegală.
În referire la restabilirea situației anterioare executării, recurenta arată că a achitat intimatei suma de 58.325,18 lei, executând voluntar obligația de plată ce derivă din hotărârile primei instanțe și instanței de apel, pentru a nu antrena cheltuieli de executare, aceasta neconstituind însă o recunoaștere de datorie.
În situaţia admiterii recursului, cu consecința anulării/schimbării hotărârii primei instanțe și desființării titlurilor executorii, solicită, în temeiul art. 724 alin. (1) teza I C.proc.civ., restabilirea situației anterioare executării prin obligarea R P la restituirea sumei de 58… lei.
Cu privire la rejudecarea fondului, arată că, în cauză, contractul nr. 1108 a avut ca obiect vânzarea de către vânzător a unei cantități totale de 75.000 litri din produsul denumit „Power Corn (Messis 20.20.20”), în schimbul plății unui preț de 90… lei fără TVA.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că intimata nu și-a îndeplinit în integralitate obligațiile contractuale, livrând un total de 20000 litri din cei 25000 litri comandați și stipulați contractual.
Toate cele învederate se circumscriu excepției de neexecutare, prevăzută de art. 1556 alin. (1) din Codul civil.
Partea adversă a considerat că executarea obligației subscrisei de plată a penalităților este exigibilă, însă aceasta nu și-a executat propria obligație de a livra cantitățile stabilite contractual.
Susţine că excepția neexecutării constituie un principiu pe care jurisprudența îl recunoaște în cazul contractelor sinalagmatice, potrivit căruia cele două obligații trebuie executate simultan, întrucât fiecare obligație reciprocă este cauza juridică a celeilalte.
Susţine că intimata solicită penalități pentru anumite mărfuri facturate în avans.
Arată că potrivit dispozițiilor art. 1.2. din Contractul 1160, R P avea obligația de a livra până la data de 15.03.2020 o cantitate de 34.000 litri din produsul Green Leaf, recurenta având obligația de a plăti prețul aferent numai acestor tranșe de produse, iar pentru restul de cantități livrate peste limita de 34.000 litri, dispozițiile contractuale impun, în lipsă de stipulație contrară, executarea obligației de plată la termenul contractual.
Având în vedere că nu există o obligație scadentă pentru aceste cantități, consideră că în mod eronat R P calculează și solicită penalități pentru acestea.
Susținerea R P în sensul că termenele de plată ar curge de la momentul stipulat ca scadență în facturile emise, este nefondată, întrucât conform unei jurisprudențe constante a instanței supreme, emiterea unei facturi fiscale nu are nicio consecință asupra termenului de plată, acesta fiind numai cel prevăzut contractual.
Referitor la faptul că intimata dublează cuantumul penalităților în propriul calcul, arată că aceasta calculează, în mod eronat, penalități de întârziere asupra unui debit principal deja achitat. Cu titlu de exemplu, în privința unui pretins rest de plată de 250.000 lei (a se vedea calculul penalităților de la contractual 1…/13.11.2019) din care s-a plătit 50…lei la 14.01.2021, reclamanta-pârâtă marchează în privința ambelor resturi de plată ca moment de început al penalităților data de 20.10.2020, rezultând o greșită imputare asupra debitului principal.
Astfel, asupra restului de plată de 20… lei de la data de 14.01.2021 fuseseră calculate penalități începând cu data de 20.10.2020, nemaifiind niciun motiv pentru care asupra aceluiași debit să curgă penalități tot începând cu data de 20.10.2020.
Precizează că același calcul eronat se regăsește în privința ambelor contracte deduse judecății de către R P, aceasta făcând o imputație greșită asupra debitului principal.
În situaţia în care se va considera că intimata este îndreptățită la plata unor penalități solicită compensarea acestor sume în raport de sumele la care este îndreptățită prin cererea reconvențională.
În ceea ce privește cererea reconvențională, precizează că potrivit Contractului nr. 11.., părțile au stabilit ca, în schimbul unei preț aferent de 30… RON fără TVA, R P să livreze 25.000 litri produsul „Power Corn (Messis 20.20.20”), reprezentând prima tranșă contractuală.
Chiar din înscrisurile depuse de către R P, rezultă faptul că aceasta nu și-a îndeplinit obligația în integralitate, livrând o cantitate de doar 20.000 litri din produsul menționat.
De la data scadenței acestei obligații aferente cantității rămase de livrat de 5000 litri, la data formulării cererii reconvenționale din primă instanță, înregistrându-se 380 de zile de întârziere.
Potrivit art. 6.3 din Contractul 11.., în cazul nerespectării de către vânzător a obligației de a livra bunurile conform art. 5.1. prezentului contract, acesta datorează cumpărătorului penalități de 0,1%/zi întârziere din valoarea mărfurilor ce trebuiau livrate, această clauză reprezentând o penalitate în sensul art. 1539 din Codul Civil pentru neexecutarea la timp a obligației, în care creditorul poate cumula executarea în natură a obligației cu plata de penalități.
Având în vedere faptul că R P nu și-a îndeplinit obligația de livrare a celor 5000 litri la data de 15.03.2020, consideră că devin incidente dispozițiile art. 6.3 din Contract, motiv pentru care până la acest moment au curs penalități în cuantum de 22.800 lei, recurenta rezervându-şi dreptul de a majora câtimea, în cazul în care se vor mai acumula zile de întârziere.
A solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
5.2. Întâmpinarea în recurs
Intimata R P S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru următoarele motive:
Faptul că instanţa de apel a respins cererea de trimitere a cauzei spre rejudecare nu înseamnă că au fost încălcate disp. art. 480 alin. (3) Cod procedură civilă, mai ales că Tribunalul Brăila a şi motivat decizia de respingere a acestei cereri.
Susţine că respingerea cererii de trimitere spre rejudecare nu se circumscrie neregularităților de ordin procedural avute în vedere de legiuitor şi ca atare solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii sub acest aspect.
În ce privește nepunerea în discuția părţilor a prevederilor art. 1266 şi art. 1267 Cod civil, apreciază că nu a fost încălcat dreptul la apărare, instanţa argumentând prin aceste articole netemeinicia motivului de apel invocat de recurentă. Consideră şi cu privire la acest motiv de recurs că nu se încadrează în dispozițiile art. 488 alin.(1) pct. 5 Cod de procedură civilă.
Cu privire la aplicarea prevederilor art. 1556 Cod civil, arată că recurenta pune în discuţie acest motiv fără a aduce ceva nou, deşi două instanţe de grad diferit au soluționat definitiv acest aspect prin respingerea cererii reconvenționale. Atât timp cât unul dintre motivele de apel invocate a fost întemeiat pe disp. art. 1556 alin. (1) Cod civil, instanţa de apel în mod just a analizat şi alin.(2) al aceluiași articol, fără a fi necesară punerea în discuţie în mod separat a acestuia.
Apreciază că nu a fost încălcat nici principiul nemijlocirii administrării probatoriului şi contradictorialității.
In ceea ce privește posibilitatea sau imposibilitatea livrării comenzii în aceeași zi, consideră că instanța doar a constatat o chestiune, a făcut un raționament logic, care nu trebuia pus în prealabil în discuția părților, nefiind astfel încălcate principiile enunțate.
Consideră că referirea instanţei de apel la prevederile art. 1226 şi 1227 Cod civil reprezintă o simplă eroare materială, în fapt instanţa referindu-se la aceste articole având în vedere contextul în care au fost invocate aceste articole în pag. 12, primul paragraf din decizia recurată, iar o eroare materială din considerente nu are menirea de a conduce la nelegalitatea hotărârii.
În ceea ce privește disp. art. 1556 Cod civil, consideră că în mod legal instanţa a făcut referire şi la disp. alin.(2), ceea ce nu înseamnă că nu a fost analizat alin.(1) al aceluiași articol.
Referitor la motivul de casare prev. de art. 488 alin.(1) pct. 8 Cod de procedură civilă arată că acesta face referire la două aspecte şi anume imputaţia plăţilor şi mecanismul de plată.
Cu privire la imputația plăţilor arată că niciun contract încheiat cu intimata nu privește imputaţia plăţilor şi în lipsa unei reglementări exprese trebuie să se limiteze la stipulația legii.
În ceea ce privește mecanismul de plată precizează că tot de ceea ce a fost livrat de intimata-reclamantă până la data de 15.03.2020 avea un singur termen de plată şi anume 10.10.2020 şi consideră că nu poate fi obligată să încaseze plata pentru mărfuri livrate în martie 2020 în luna octombrie 2021. Susţine că, în cauză, comanda fermă era aceea de a livra beneficiarului cantități suplimentare de mărfuri în aceleași condiţii contractuale ca cele cuprinse în contrate.
Consideră că atât timp cât beneficiarul nu a transmis comanda separată pentru cantitățile cerute în plus şi nu a făcut mențiune că se decontează în etapa următoare, intimata a considerat o singură livrare şi a emis o singură factură.
Faţă de prevederile din contract, arată că intimata a procedat întocmai, respectiv: imputaţia plăților s-a făcut în ordinea contractelor; a livrat toate cantitățile comandate ferm de beneficiar şi la data scadentă din contract a notificat beneficiarul, trimițându-i spre semnare contracte suplimentare conform propunerii acestuia;
Pentru că la data stipulată în contract recurenta nu a făcut plățile cum a propus, la data de 16.02.2021 intimata-reclamantă a introdus acţiunea, care pe lângă sumele din contracte (20…lei) cuprindea şi penalitățile de 49… lei. După introducerea acțiunii, intimata a achitat toată suma, rămânând în discuţie doar penalitățile.
Arată că în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile la care pârâta nu a participat și nici nu a depus acte, expertul răspunzând însă că beneficiarul nu are dreptul la penalități dat fiind faptul că pentru cantitatea de 5.000 kg Power corn nu a emis comanda fermă conform contractului.
Menţionează că beneficiarul vrea să nu se calculeze penalități pentru cantitățile predate, dar să se emită facturi cu data scadentă 10.10.2021 şi, deși nu a emis comanda fermă pentru 5 tone Power corn, solicită penalități.
Solicită respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
6. Analizând recursul formulat, Curtea reţine următoarele:
Cu titlu preliminar, Curtea are în vedere faptul că limitele recursului sunt stabilite de către recurenta C D S.R.L. în limita soluției instanței de apel asupra cererii principale vizând penalitățile de întârziere, precum și asupra cererii reconvenționale.
Cu privire la recursul împotriva Deciziei nr. 1../Aciv/…2024, Curtea reține că, sub un prim aspect, recurenta a invocat încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ., indicând încălcarea dispozițiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., prin respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză, de către prima instanță, privitoare la imputația plății și mecanismul de plată cu motivarea că vor fi avute în vedere pe fondul cauzei, însă nu a fost făcută nicio analiză a acestora.
Ceea ce este esențial din perspectiva dispozițiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ. este faptul pronunțării unei soluții cu privire la acțiune care să nu implice cercetarea și pronunțarea pe fondul acesteia, în sensul unanim admis doctrinar de pronunțare în temeiul admiterii unei excepții procesuale, condiție neîndeplinită în cauză.
Faptul că instanța de apel a apreciat că lipsa răspunsului la o parte dintre apărările părților nu echivalează cu o necercetare a fondului este legal, aceste lipsuri putând fi suplinite prin efectul devolutiv al apelului, dovadă în acest sens fiind faptul că însuși legiuitorul a apreciat că instanța de apel, chiar în ipoteza unei necercetări a fondului de către prima instanță, poate judeca procesul, după anulare, derogând, astfel, de la principiul dublului grad de jurisdicție, cu privire la care recurenta a susținut încălcarea.
Fără a nega faptul că și o lipsă cu desăvârșire a motivării, lipsind practic judecata, echivalează tot cu o necercetare a fondului, Curtea apreciază că nu putea și nu trebuia pus semnul echivalenței de către Tribunalul Brăila între această neanaliză a obiecțiunilor la raportul de expertiză (apreciate ca apărări de fond) și necercetarea fondului cauzei, aspect care a fost complinit de către instanța de apel, conform efectului devolutiv, prin propria analiză asupra momentului de la care se datorau penalitățile de întârziere, prin raportare la scadența fiecărei obligații principale.
Astfel, Curtea apreciază că nu poate fi reținut ca întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (5) C. proc. civ., din perspectiva alegată de recurentă.
Un alt motiv de recurs, subsumat tot cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ., este reprezentat de faptul că incidența dispozițiilor art. 1226 C. civ. și art. 1227 C. civ. nu a fost pusă în discuția părților, fiind încălcat, astfel, dreptul la apărare.
Acest motiv de nelegalitate este întemeiat, întrucât nicăieri în cuprinsul apelului, respectiv a întâmpinării la acesta și nici în dezbaterile orale nu au fost antamate aspecte referitoare la incidența dispozițiilor art. 1226 C. civ. și art. 1227 C. civ., astfel că, prin fundamentarea înlăturării motivului de apel al societății pârâte-reclamante, privind termenul de scadență pentru produsele comandate anterior datei de 15.03.2020, pe aceste texte legale, dar livrate ulterior acestui moment, fără a fi fost puse în discuția părților au fost încălcate principiile reglementate în dispozițiile art. 9 alin. (2) și art. 14 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât nici nu se explicitează din ce perspectivă interpretarea propusă de societatea C D S.R.L. ar contraveni acelor dispoziții legale.
Aceleași considerente se impun a fi reținute și în privința dispozițiilor art. 1556 alin. (2) C. civ., care, în mod similar cu incidența dispozițiilor art. 1226 C. civ. și art. 1227 C. civ., nu a fost pus în discuția părților, decizia impunându-se a fi casată pentru faptul de a fi fost fundamentată pe dispoziții legale care nu au fost puse în discuția părților, fiind, astfel încălcate principiile reglementate în dispozițiile art. 9 alin. (2) și art. 14 C. proc. civ., Curtea apreciind întemeiat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ. și din această perspectivă. Această concluzie se impune și prin prisma faptului că apărarea pârâtei-reclamante C D S.R.L. s-a raportat exclusiv la regula instituită de art. 1556 alin. (1) C. civ., iar nu la excepția prevăzută în cel de-al doilea alineat.
Recurenta a susținut și că, întrucât apărarea sa, privind scadența obligației de plată a produselor excedentare cantității de 34.000 litri Grean Leaf, a fost respinsă prin raportare la dispozițiile art. 1226 C. civ. și art. 1227 C. civ, care nu sunt aplicabile cauzei, fiind referitoare la obiectul obligației și imposibilitatea inițială a obiectului obligației, se impune a se reține că soluția instanței de apel privitoare la acest motiv este grefată pe motive străine de natura cauzei.
Cu toate acestea, din perspectiva acelorași dispoziții cuprinse în art. 1226 C. civ. și art. 1227 C. civ., Curtea reține că nu poate fi apreciat ca întemeiat motivul privind incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) C. proc. civ., în raport de împrejurarea că acesta ar fi impus ca hotărârea să fie fundamentată numai pe motive străine de natura cauzei, iar nu doar unele dintre argumentele părților să fie fundamentate pe motive care nu au legătură cu cauza.
Cât privește același motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 1556 alin. (2) C. proc. civ., Curtea nu poate aprecia că acesta ar putea fi considerat un argument reținut de către instanța de apel prin raportare la un motiv străin de natura cauzei, odată ce părțile au invocat aspecte privitoare la neexecutarea contractului, care au fost analizate de către instanța de apel. Faptul că analiza în aprecierea acestui motiv a fost făcută prin apelarea la aspecte de drept peste cele invocate de părți și puse în discuția acestora, nu fundamentează și concluzia că în mod implicit acestea ar fi fost străine de natura cauzei.
Cu toate că din decizia recurată nu reiese care este legătura dintre aspectele factuale avute în vedere de către instanța de apel și dispozițiile art. 1556 alin. (2) C. civ., Curtea nu poate exclude eventuala incidență a acestor dispoziții, cu atât mai mult cu cât însăși recurenta a invocat neexecutarea cu privire la o parte din cantitatea contractată de produs „ Power Corn Messis 20.20.20”.
Altă critică a societății recurente a vizat faptul că decizia de apel a fost dată cu încălcarea principiului nemijlocirii administrării probatoriului și a contradictorialității, în referire la aplicarea unei prezumții judiciare, fără ca la dosarul cauzei să existe proba faptului vecin și conex pe care s-a bazat această prezumție judiciară.
În referire la acest aspect, Curtea constată că raționamentul instanței de apel privind interpretarea clauzei 1.2. din contractul părților și concluzia în sensul că o comandă fermă din data de 15.03.2020, era imposibil să fie livrată în aceeași zi, nu constituie o prezumție judiciară în sensul art. 327 C. proc. civ. Aceasta întrucât, prezumția judiciară constituie o consecință pe care judecătorul o trage dintr-un fapt cunoscut, ori concluzia instanței de apel derivă din interpretarea unei dispoziții contractuale, motiv pentru care concluzia cu care recurenta nu este de acord poate fi analizată prin prisma legalei aplicări a dispozițiilor art. 1270 C. civ., raportat la dispozițiile contractuale cuprinse în clauzele contractuale. Așadar, aceasta nu reprezintă o încălcare a principiului nemijlocirii administrării probatoriului sau al contradictorialității, cu atât mai mult cu cât interpretarea acestor dispoziții contractuale constituie un aspect pus în discuția părților.
Curtea reține că în mod neîntemeiat a susținut recurenta că hotărârea recurată nu este motivată din perspectiva dispozițiilor art. 1556 alin. (1) C. civ., odată ce instanța de apel a arătat raționamentul prin care, urmare a interpretării dispozițiilor contractuale din cauza 1.2. și a probelor administrate în privința comenzilor ferme emise, a concluzionat în sensul inexistenței obligației intimatei-reclamante-pârâte R P S.R.L. de a livra încă 5000 litri de produs „Power Corn Messis 20.20.20”. Altfel spus, odată ce prima condiție pentru a putea fi apreciată ca întemeiată exceptio de de non adimpleti contractus (excepția de neexecutare a contractului), respectiv aceea de a exista obligații, derivând dintr-un contract sinalagmatic, și care să fie exigibile, nu a fost considerată ca întemeiată, nu se impunea ca instanța de apel să parcurgă și verificarea îndeplinirii celorlalte condiții derivând din dispozițiile art. 1556 alin. (1) C. civ. , odată ce acestea trebuie îndeplinite cumulativ.
Așadar, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) este neîntemeiat, din această perspectivă.
Recurenta a susținut existența unor motive contradictorii, precum și lipsa unui raționament propriu al instanței de apel, pe care instanța de recurs are a ale analiza simultan cu susținerea privind greșita neraportare la dispozițiile art. 1266 C. civ. privind regulile de interpretare a contractului după voința concordantă a părților, motive care, prin raportare la argumentele pe care s-au bazat, se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ., întrucât recurenta a susținut în esență că:
– deși sunt citate dispozițiile din clauzele 2.2. – 2.4. din contracte, în care se indică scadența în raport de data livrării, instanța de apel a apreciat a fi evident că scadența este stabilită în raport de data comenzilor ferme;
– nu a expus cum a ajuns la această concluzie deductivă, contrară dispozițiilor contractuale;
– reținând o concluzie contrară celor stipulate strict și exclusiv în contract, privind raportarea scadenței la data livrării, instanța de apel a încălcat atât normele referitoare la interpretarea contractului, prevăzute de art. 1266 alin. (1) C. civ., cât și forța obligatorie a contractului, regulă prevăzută de art. 1270 C. civ.
Astfel, Curtea apreciază că în mod întemeiat a susținut recurenta-pârâtă toate aceste aspecte, ele fiind întemeiate, tocmai prin raportare la clauzele exprese conținute în toate cele trei contracte, la pct. 2.2. și 2.3., în care s-a indicat: „pentru cantitatea ce va fi livrată până la data de 15.03.2020, plata se va face până pe data de 10.10.2020” și „pentru cantitatea ce va fi livrată până la data de 15.03.2021, plata se va face până pe data de 10.10.2021”, neexistând vreo motivație întemeiată pentru a interpreta diferit contractul.
Astfel, cât privește clauza 1.2., pentru a fi reținută o interpretare sistematică corectă, Curtea subliniază că trebuiau avute în vedere semnele de punctuație și interpretarea gramaticală a acestei clauze, respectiv faptul că regentul complementului circumstanțial de timp „până la data de 15.03.2020”, este predicatul „a livra”, de care a fost despărțit prin virgule.
De altfel, părțile nu aveau vreun motiv pentru care să menționeze că pentru a se efectua livrarea a 34.000 litri, de exemplu pentru contractul 1… până la data de 15.03.2020, se impune ca și comanda să fie realizată până atunci, întrucât acest aspect era o chestiune implicită, odată ce potrivit clauzei 4.2. din contract produsul urma a fi furnizat în funcție de solicitările cumpărătorului, dar cu respectarea termenului de livrare prevăzut la art. 5.1. de 60 de zile de la transmiterea comenzii ferme transmise de cumpărător.
Altfel spus, față de împrejurarea că părțile au încheiat contractele la data de 13.11.2019, singurul care determina cum ar fi livrate produsele era cumpărătorul, care trebuia să dea o comandă fermă, vânzătorul având obligația de a efectua livrarea în limita a 34.000 litri, dar și dreptul de a face această livrare în termen de 60 de zile de la comanda fermă.
Cât privește data scadentă, chiar dacă o comandă era anterioară datei de 15.03.2020, dar livrarea efectivă avea loc ulterior datei de 15.03.2020, cu respectarea termenului de 60 de zile, prevăzut în clauza 5.1., aceasta se determina strict prin raportare la data de livrare.
Astfel, chiar și pentru o comandă din 15.03.2020, dacă vânzătorul avea posibilitatea (timp și logistică) de a face livrarea în aceeași zi, tocmai pentru a determina scadența obligației la 10.10.2020, era strict opțiunea acestuia, având, în egală măsură și posibilitatea de a face livrarea și ulterior, dar înăuntrul termenului de 60 de zile, însă pentru produsele astfel livrare urmând fi determinată data scadentă la 10.10.2021, astfel cum a susținut recurenta pârâtă – reclamantă.
Față de aceste considerente, Curtea a apreciat întemeiat recursul formulat împotriva Deciziei civile nr. 1../Aciv/…2024 pronunțate de Tribunalul Brăila, urmând a dispune casarea acesteia și a proceda la rejudecarea conform dispozițiilor art. 498 alin. (1) C. proc. civ., cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 501 alin. (3) C. proc. civ., urmând a ține seama și de aspectele intrate în autoritatea definitivă de lucru judecat, prin nerecurare, privind Încheierea din data de 02.11.2022 a Judecătoriei Brăila.
Cât privește recursul asupra Încheierii din data de 14.03.2024, pronunțate de Tribunalul Brăila, privitoare la încuviințarea probei cu expertiză contabilă, Curtea constată că recurenta a criticat-o din perspectiva dispozițiilor art. 425 alin. (1) pct. 1) lit. b) C proc. civ., apreciind că respingerea probei ca nefiind utilă cauzei nu se poate considera că reprezintă o motivare a acestei soluții. Curtea apreciază că este neîntemeiat întrucât motivarea asupra încuviințării probatoriului trebuie să se raporteze la dispozițiile art. 255 C. proc. civ. și la probele deja administrate în cauză, neimpunându-se o motivare foarte amplă, având în vedere și obligația instanței de a nu se antepronunța, prin raportare la motivele invocate de părți în susținerea căii de atac.
Față de aceste împrejurări, Curtea a apreciat neîntemeiată calea de atac a recursului declarat de partea pârâtă-reclamantă cu privire la Încheierea din data de 14.03.2024 și prin raportare la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) C. proc. civ.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea apreciază că excepția de neexecutare, Curtea constată că în lipsa unei comenzi ferme cu privire la cantitatea de 5000 litri produs „Power Corn Messis 20.20.20 ”, pe lângă cele de 10.000 litri din data de 24.01.2020 și 10.000 litri din data de 04.03.2020), se impune a concluziona în sensul inexistenței obligației intimatei-reclamante-pârâte R P S.R.L. de a livra încă 5000 litri de produs „Power Corn Messis 20.20.20”, conform contractului nr. 1108 din 13.11.2019, împrejurare în raport de care apărarea pârâtei constând în excepțio de non adimpleti contractus (excepția de neexecutare a contractului) nu poate fi reținută ca fiind întemeiată.
Curtea a avut în vedere că prima dintre condițiile impuse de dispozițiile art. 1556 alin. (1) C. civ. este nu doar ca obligația să derive dintr-un contract sinalagmatic, ci și ca aceasta să fie exigibilă, ori în cauză exact condiția exigibilității nu este întrunită, odată ce prin clauza 5.1. părțile au convenit că termenul de livrare este de 60 de zile de la transmiterea comenzii ferme, fapt ce impune, implicit, ca pentru a deveni exigibilă obligația de livrare, să existe o comandă fermă și cu privire la cantitatea de 5000 litri produs „Power Corn Messis 20.20.20”, pentru a determina curgerea termenului stabilit pentru scadența obligației.
Cât privește susținerea societății C D S.R.L. privind obligația sa de a achita doar prețul aferent cantităților stabilite a fi livrate în prima tranșă, conform contractului 1160/13.11.2019, respectiv 34.000 litri de produs Green Leaf, acesta nu poate fi apreciată ca întemeiată din două considerente.
Pe de o parte, deși conform celor statuate în analiza căii de atac a recursului, rezultă că, din interpretarea dispozițiilor art. 1.2. coroborat cu dispozițiile art. 2.2. și 2.3. din contractul părților, acestea au stabilit scadența obligațiilor de plată în raport de data livrării, Curtea constată, totodată, că de nicăieri din cuprinsul contractului nu rezultă că dacă avea loc depășirea cantității convenite a fi vândute în prima etapă, dar cantitatea suplimentară a fost efectiv livrată anterior datei de 15.03.2024, această cantitate suplimentară ar avea un alt termen de scadență decât 10.10.2020.
Pe de altă parte, chiar și pentru cantitățile care fie nu au depășit cantitatea stabilită, dar au fost livrate ulterior datei de 15.03.2020, fie au depășit cantitatea convenită pentru prima etapă, dar au fost livrate ulterior acestei date, Curtea reține că pârâta-reclamantă era beneficiara unui termen de plată, la beneficiul căruia a renunțat prin adresa de răspuns la notificarea nr. 629/16.10.2020, prin care indică faptul că suma de 450.446,3 lei reprezintă debit scadent la 10.10.2020, precum și că solicită rescadențarea conform unui act adițional, propunând 15.11.2020,15.12.2020 și 15.07.2021, ca noi termene de plată, care potrivit art. 1413 alin. (2) C. civ. era permis „Cel ce are beneficiul exclusiv al termenului poate renunţa oricând la acesta, fără consimţământul celeilalte părţi.”
De altfel, art. 13 din Codul civil prevede că renunțarea la un drept nu se prezumă, ceea ce impune o manifestare expresă de voință a părții, manifestare cu privire la care Curtea apreciază că nu trebuie să fie sacramentală, ci doar neechivocă, condiția care în prezenta cauză este îndeplinită prin adresa emanând de la societatea C D S.R.L., răspuns la notificarea nr. 629/16.10.2020.
În ceea ce privește susținerea că în calculul său reclamanta-pârâtă a dublat cuantumul penalităților, Curtea apreciază că nu poate fundamenta admiterea căii de atac a apelului acestei părți odată ce sumele stabilite de prima instanță au fost determinate prin raportare la expertiza realizată în cauză de expertul contabil DI, fapt ce implică temeinicia sentinței apelate.
Cu privire la cererea reconvențională, critica apelantei nu poate fi primită odată ce clauza 6.3. din contractul 11../13.11.2019 era condiționată de stabilirea mai întâi a faptului că reclamanta-pârâtă ar fi avut o obligație exigibilă de a livra 5000 litri produs „Power Corn Messis 20.20.20”, iar cu privire la acest aspect, în analiza anterioară privind excepțio de non adimpleti contractus Curtea a statuat în sensul că aceasta nu constituia o obligație exigibilă a societății R P S.R.L., care să nu fi fost executată conform contractului.
Față de aceste considerente, Curtea a apreciat că se impune respingerea căii de atac a apelului formulat de către societatea pârâtă-reclamantă.
Cât privește cheltuielile de judecată, având în vedere și dispozițiile art. 453 C. proc .civ., Curtea constată că, în recurs, societatea recurentă C D S.R.L. a făcut dovada suportării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1607 lei, iar față de caracterul întemeiat al acestei căi de atac și față de împrejurarea că nu se poate aprecia că îi sunt imputabile, respectiv că se află în culpă cu privire la aspectele de nelegalitate care au fost găsite întemeiate, apreciază că i se datorează această sumă de către intimată.
Totodată, în faza apelului, intimata R P S.R.L. a suportat suma de 2000 lei, cu titlu de onorariu de avocat, iar această cale de atac este neîntemeiată, perspectivă din care societatea C D S.R.L. apare ca fiind partea căzută în pretenții și datorează suma de 2000 lei intimatei R P S.R.L. Prin urmare, în urma compensării celor două obligații de plată reciproce, Curtea va dispune obligarea pârâtei-reclamantei C D S.R.L. la plata sumei de 393 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, în apel și recurs.
Autorul sintezei
Judecător Sorina LUCHIAN